Consiliul ministrilor

Consiliul ministrilor

Adoptarea din ce īn ce mai frecvent de catre Consiliu a opiniilor, rezolutiilor si recomandarilor care, desi nu sunt texte legale, au totusi o mare greutate politica īn fata Comisiei. Uneori ele reprezinta presiuni din partea Consiliului fata de Comisie pentru ca aceasta sa īnainteze propuneri catre Consiliul Ministrilor ;

Dezvoltarea Uniunii Europene astfel că 323x2322d ; apar domenii ce nu sunt acoperite de textele tratatelor si īn care initiativa Consiliului se poate manifesta pe deplin.

Cresterea complexitatii structurii Consiliului si aparitia Presedintiei Consiliului ca un actor institutional important īn influentarea deciziilor Consiliului ;

Dorinta din ce īn ce mai mare a statelor membre de a gasi aspecte ale cooperarii lor mai putin pe baza legislatiei si mai mult prin īntelegeri. Acest fapt este cel mai mult observat īn domeniul politicii externe, justitiei si afacerilor interne, al doilea si al treilea pilon al EU.

Ca un for al īntālnirii intereselor nationale, Consiliul a avut de la īnceput rolul de a dezvolta īntelegerea reciproca dintre statele membre. Mai mult, o conditie necesara a cooperarii politice din cadrul Consiliului a fost aceea de avea abilitati de compromis īn negocieri. Cu cāt Comunitatea a crescut ca numar, cu atāt mai mult capacitatea de mediere si negociere a devenit mai necesara, mediere īntre diferite interese nationale si ideologice reprezentate īn Consiliu, dar si īntre Consiliu si Comisie si Consiliu si Parlament si Consiliu si interese non-institutionale. De-a lungul anilor, Consiliul a cāstigat puteri si responsabilitati dar a si pierdut unele, fapt care s-a īntāmplat din doua motive; mai īntāi, Consiliul European si-a asumat responsabilitati din ce īn ce mai mari īn luarea deciziilor finale īn domenii cum ar fi noile aderari, reforma institutionala, lansarea unor initiative politice mai largi, apoi, atāt Actul Unic European cāt si Tratatul asupra Uniunii Europene au marit puterile legislative ale Parlamentului European.

Activitatea Consiliului este īmpartita īn domenii politice.

General Affairs Council

Compus din ministri afacerilor externe, General Affairs Council se ocupa cu probleme generale legate de coordonarea dintre politica interna a Consiliului cu si relatiile politice externe precum si cu probleme extrem de sensibile din punct de vedere politic din perspectiva rolului pe care īl are de poarta ( gate-keeper) spre Consiliul European precum si datorita dreptului de a participa la reuniunile Consiliului European ( Art. 4, ex-D). Ministri de finante au dobāndit si ei acest drept fara ca acesta sa fie inclus īn tratat. Problemele sectoriale sunt tratate īn Consiliile tehnice alcatuite din ministrii Transportului, Mediului etc.

Īntālnirile Consiliului sunt stabilite de catre tara care detine presedintia dar sunt posibile initiative din partea unui stat membru sau din partea Comisiei. Principalele sarcini ale presedintiei sunt:

organizarea ( īmpreuna cu Secretariatul Consiliului ) si prezidarea īntālnirilor Consiliului ;

realizarea consensului necesar initiativelor Consiliului, dobāndit prin negocieri ample, convingere, mediere ;

asigurarea unei continuitati a dezvoltarii politicilor prin '' troika '' ce permite cooperarea dintre presedintia precedenta, prezenta si viitoare ;

reprezentarea Consiliului īn raport cu alte institutii europene, cu tari ne-membre ale Uniunii.

Secretariatul General al Consiliului preseaza īntotdeauna pentru progrese astfel īncāt sa nu fie nevoie de mai mult de trei īntālniri pentru a discuta o propunere. Prima īntālnire a grupului de lucru este de obicei o discutie generala asupra punctelor cheie. Urmatoarea permite o examinarea cuvānt cu cuvānt a textului Comisiei si daca rezultatul este pozitiv, atunci se produce un document ce indica punctele de acord si dezacord si, adesea, atasate la acesta, rezervele statelor pentru care ele nu pot sa aprobe textul sau parti din acesta.

In a doua etapa, documentul grupului de lucru este īnaintat COREPER-ului sau īn cazul agriculturii, Comitetului Special pentru Agricultura. Fiind plasata īntre grupurile de lucru si Consiliul Ministrilor, Coreperul actioneaza ca un filtru pentru īntālnirile ministeriale. Daca se īntrunesc conditiile adoptarii textul asa cum rezulta din documentul grupului de lucru, atunci acesta este īnaintat Consiliului pentru aprobare formala. Daca nu exista un agreement īn grupul de lucru, Coreper-ul are la dispozitie trei posibilitati:

Proceduri de decizie

Tratatul prezinta trei modalitati īn care pot fi luate deciziile din cadrul Consiliului unanimitatea, votul majoritar calificat, vot majoritar simplu.

Unanimitatea a fost folosita ca o conditie a initierii unei politici sau modificarii ori dezvoltarii uneia deja implementate. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au redus īn mod semnificativ circumstantele īn care se impunea conditia unanimitatii rezervata acum domeniului Politicii Externe Comune si de Securitate si celui legat de Justitie si Afaceri Interne. Unanimitatea este ceruta atunci cānd Consiliul doreste sa amendeze o propunere a Comisiei īmpotriva dorintei acesteia. Abtinerile nu constituie un impediment īn adoptarea acelor decizii ce impun unanimitatea.

Votul majoritar calificat se aplica acum majoritatii tipurilor de decizii din cele mai multe domenii ale politicii UE

Votul majoritar simplu, este utilizat pentru decizii legate de proceduri, iar din februarie 1994 pentru tarife anti-dumping si anti-subsidii īn contextul politicii Comerciale Comune.

Pāna relativ recent propunerile din partea Comisiei nu impuneau un sistem de vot chiar atunci cānd votul majoritar era prevazut īn Tratat. Intr-o īncercare de a determina un progres īn Consiliu, Comisia a propus un important pachet de reforma cu importante implicatii politice si institutionale. Cele mai semnificative aspecte ale propunerilor vizau Politica agricola comuna, schimbarea bazei venitului Comunitatii si acordarea unor puteri mai mari de control al folosirii acestor resurse de catre Parlamentul European. Guvernul francez a obiectat īmpotriva implicatiilor supranationale a acestor propuneri si a decis retragerea reprezentantilor sai din institutiile de decizie īn iulie 1965. Aceasta politica a

'' scaunului gol'' a continuat timp de sase luni pāna cānd guvernul francez a acceptat īn ianuarie 1966 decizia unei īntālniri speciale la Luxemburg terminata cu Acordurile de la Luxemburg sau cu ceea ce s-a numit apoi Compromisul de la Luxemburg. Īn acest document se arata ca atunci cānd este vorba de decizii bazate vot majoritar si se afla īn joc interese majore ale unui stat membru atunci membrii Consiliului se vor stradui ca īntr-o perioada rezonabila de timp sa ajunga la solutii care vor putea fi acceptate de toti. Delegatia franceza a impus īn textul Acordului prevederea potrivit careia atunci cānd erau īn joc interese foarte importante ale unui stat discutia trebuie sa continue pāna cānd se ajunge la o īntelegere fondata pe unanimitate.

Compromisul de la Luxemburg nu a īnlocuit sistemul de vot majoritar. Dupa 1966, s-a ajuns nu la vot unanim ci la absenta votului. Cele mai multe decizii se luau dupa deliberari īndelungate, greoaie. La jumatatea anilor ,'80, s-a revenit treptat la practica votului majoritar acolo unde era prevazut īn Tratat. Actul Unic European a dat semnalul renuntarii la Compromisul de la Luxemburg. Dupa largirile din 1981 si 1986 a devenit evident faptul ca practica compromisului constituia un obstacol īn calea unor decizii mai eficace. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au extins domeniile de politica īn care era permis votul majoritar. Īn 1986, cu un an īnainte de intrarea īn vigoare a Actului Unic European, mai mult de o suta de decizii au fost luate prin votul majoritar, majoritatea īn domeniul agriculturii, bugetului si comertului exterior.

Īntrebari   

Cum functioneaza Consiliul?

Care este relatia dintre Comisie si Consiliul īn procesul de dezvoltare a politicilor comunitare?