Consiliul ministrilor

Consiliul ministrilor

Adoptarea din ce în ce mai frecvent de catre Consiliu a opiniilor, rezolutiilor si recomandarilor care, desi nu sunt texte legale, au totusi o mare greutate politica în fata Comisiei. Uneori ele reprezinta presiuni din partea Consiliului fata de Comisie pentru ca aceasta sa înainteze propuneri catre Consiliul Ministrilor ;

Dezvoltarea Uniunii Europene astfel că 323x2322d ; apar domenii ce nu sunt acoperite de textele tratatelor si în care initiativa Consiliului se poate manifesta pe deplin.

Cresterea complexitatii structurii Consiliului si aparitia Presedintiei Consiliului ca un actor institutional important în influentarea deciziilor Consiliului ;

Dorinta din ce în ce mai mare a statelor membre de a gasi aspecte ale cooperarii lor mai putin pe baza legislatiei si mai mult prin întelegeri. Acest fapt este cel mai mult observat în domeniul politicii externe, justitiei si afacerilor interne, al doilea si al treilea pilon al EU.

Ca un for al întâlnirii intereselor nationale, Consiliul a avut de la început rolul de a dezvolta întelegerea reciproca dintre statele membre. Mai mult, o conditie necesara a cooperarii politice din cadrul Consiliului a fost aceea de avea abilitati de compromis în negocieri. Cu cât Comunitatea a crescut ca numar, cu atât mai mult capacitatea de mediere si negociere a devenit mai necesara, mediere între diferite interese nationale si ideologice reprezentate în Consiliu, dar si între Consiliu si Comisie si Consiliu si Parlament si Consiliu si interese non-institutionale. De-a lungul anilor, Consiliul a câstigat puteri si responsabilitati dar a si pierdut unele, fapt care s-a întâmplat din doua motive; mai întâi, Consiliul European si-a asumat responsabilitati din ce în ce mai mari în luarea deciziilor finale în domenii cum ar fi noile aderari, reforma institutionala, lansarea unor initiative politice mai largi, apoi, atât Actul Unic European cât si Tratatul asupra Uniunii Europene au marit puterile legislative ale Parlamentului European.

Activitatea Consiliului este împartita în domenii politice.

General Affairs Council

Compus din ministri afacerilor externe, General Affairs Council se ocupa cu probleme generale legate de coordonarea dintre politica interna a Consiliului cu si relatiile politice externe precum si cu probleme extrem de sensibile din punct de vedere politic din perspectiva rolului pe care îl are de poarta ( gate-keeper) spre Consiliul European precum si datorita dreptului de a participa la reuniunile Consiliului European ( Art. 4, ex-D). Ministri de finante au dobândit si ei acest drept fara ca acesta sa fie inclus în tratat. Problemele sectoriale sunt tratate în Consiliile tehnice alcatuite din ministrii Transportului, Mediului etc.

Întâlnirile Consiliului sunt stabilite de catre tara care detine presedintia dar sunt posibile initiative din partea unui stat membru sau din partea Comisiei. Principalele sarcini ale presedintiei sunt:

organizarea ( împreuna cu Secretariatul Consiliului ) si prezidarea întâlnirilor Consiliului ;

realizarea consensului necesar initiativelor Consiliului, dobândit prin negocieri ample, convingere, mediere ;

asigurarea unei continuitati a dezvoltarii politicilor prin '' troika '' ce permite cooperarea dintre presedintia precedenta, prezenta si viitoare ;

reprezentarea Consiliului în raport cu alte institutii europene, cu tari ne-membre ale Uniunii.

Secretariatul General al Consiliului preseaza întotdeauna pentru progrese astfel încât sa nu fie nevoie de mai mult de trei întâlniri pentru a discuta o propunere. Prima întâlnire a grupului de lucru este de obicei o discutie generala asupra punctelor cheie. Urmatoarea permite o examinarea cuvânt cu cuvânt a textului Comisiei si daca rezultatul este pozitiv, atunci se produce un document ce indica punctele de acord si dezacord si, adesea, atasate la acesta, rezervele statelor pentru care ele nu pot sa aprobe textul sau parti din acesta.

In a doua etapa, documentul grupului de lucru este înaintat COREPER-ului sau în cazul agriculturii, Comitetului Special pentru Agricultura. Fiind plasata între grupurile de lucru si Consiliul Ministrilor, Coreperul actioneaza ca un filtru pentru întâlnirile ministeriale. Daca se întrunesc conditiile adoptarii textul asa cum rezulta din documentul grupului de lucru, atunci acesta este înaintat Consiliului pentru aprobare formala. Daca nu exista un agreement în grupul de lucru, Coreper-ul are la dispozitie trei posibilitati:

Proceduri de decizie

Tratatul prezinta trei modalitati în care pot fi luate deciziile din cadrul Consiliului unanimitatea, votul majoritar calificat, vot majoritar simplu.

Unanimitatea a fost folosita ca o conditie a initierii unei politici sau modificarii ori dezvoltarii uneia deja implementate. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au redus în mod semnificativ circumstantele în care se impunea conditia unanimitatii rezervata acum domeniului Politicii Externe Comune si de Securitate si celui legat de Justitie si Afaceri Interne. Unanimitatea este ceruta atunci când Consiliul doreste sa amendeze o propunere a Comisiei împotriva dorintei acesteia. Abtinerile nu constituie un impediment în adoptarea acelor decizii ce impun unanimitatea.

Votul majoritar calificat se aplica acum majoritatii tipurilor de decizii din cele mai multe domenii ale politicii UE

Votul majoritar simplu, este utilizat pentru decizii legate de proceduri, iar din februarie 1994 pentru tarife anti-dumping si anti-subsidii în contextul politicii Comerciale Comune.

Pâna relativ recent propunerile din partea Comisiei nu impuneau un sistem de vot chiar atunci când votul majoritar era prevazut în Tratat. Intr-o încercare de a determina un progres în Consiliu, Comisia a propus un important pachet de reforma cu importante implicatii politice si institutionale. Cele mai semnificative aspecte ale propunerilor vizau Politica agricola comuna, schimbarea bazei venitului Comunitatii si acordarea unor puteri mai mari de control al folosirii acestor resurse de catre Parlamentul European. Guvernul francez a obiectat împotriva implicatiilor supranationale a acestor propuneri si a decis retragerea reprezentantilor sai din institutiile de decizie în iulie 1965. Aceasta politica a

'' scaunului gol'' a continuat timp de sase luni pâna când guvernul francez a acceptat în ianuarie 1966 decizia unei întâlniri speciale la Luxemburg terminata cu Acordurile de la Luxemburg sau cu ceea ce s-a numit apoi Compromisul de la Luxemburg. În acest document se arata ca atunci când este vorba de decizii bazate vot majoritar si se afla în joc interese majore ale unui stat membru atunci membrii Consiliului se vor stradui ca într-o perioada rezonabila de timp sa ajunga la solutii care vor putea fi acceptate de toti. Delegatia franceza a impus în textul Acordului prevederea potrivit careia atunci când erau în joc interese foarte importante ale unui stat discutia trebuie sa continue pâna când se ajunge la o întelegere fondata pe unanimitate.

Compromisul de la Luxemburg nu a înlocuit sistemul de vot majoritar. Dupa 1966, s-a ajuns nu la vot unanim ci la absenta votului. Cele mai multe decizii se luau dupa deliberari îndelungate, greoaie. La jumatatea anilor ,'80, s-a revenit treptat la practica votului majoritar acolo unde era prevazut în Tratat. Actul Unic European a dat semnalul renuntarii la Compromisul de la Luxemburg. Dupa largirile din 1981 si 1986 a devenit evident faptul ca practica compromisului constituia un obstacol în calea unor decizii mai eficace. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene au extins domeniile de politica în care era permis votul majoritar. În 1986, cu un an înainte de intrarea în vigoare a Actului Unic European, mai mult de o suta de decizii au fost luate prin votul majoritar, majoritatea în domeniul agriculturii, bugetului si comertului exterior.

Întrebari   

Cum functioneaza Consiliul?

Care este relatia dintre Comisie si Consiliul în procesul de dezvoltare a politicilor comunitare?