Continuitatea romano-bizantina pe teritoriul tarii noastre in prima jumatate a sec. al V-lea

Continuitatea romano-bizantina pe teritoriul tarii noastre

în prima jumatate a sec. al V-lea

Cultura materiala si spirituala a poporului nostru este strâns legata de civilizatia bizantina. Teritoriul dintre Dunare, Marea Neagra si Carpatii Nordici, reprezinta un spatiu strâns legat de soarta Bizantului. Procesul de romanizare, care continua neîntrerupt si se generalizase dupa retragerea aureliana, cuprinzând treptat si regiunile ce au facut parte din fosta provincie romana Dacia, a dus în prima jum 232t199c 9;tate a sec. al V-lea la o relativa uniformizare a aspectelor vietii materiale si spirituale din acest spatiu geografic.

Dovezi ale continuitatii romano-bizantine pe teritoriul tarii noatre

Diversitatea relatiilor pe care populatia autohtona din teritoriul carpato-dunarean le-a avut în secolul al V-lea cu Imperiul bizantin s-au manifestat în numeroase domenii de activitate, influentând într-o însemnata masura dezvoltarea în ansamblu a societatii din acest spatiu geografic. O pondere însemnata a acestor relatii a avut-o domeniul economic, fapt explicabil prin încercarea Bizantului de a include în sfera sa de interese permanente teritoriul Daciei. Asemenea interese economice erau impuse de necesitatea aprovizionarii populatiei din Imperiu, mai ales pentru cei care locuiau în tinuturile învecinate Dunarii, cu produse cerealiere si animale domestice. În aceasta perioada, populatia de pe teritoriul actual al României practica un gen de agricultura intensiva si periodica, cultivând îndeosebi grâul, meiul si orzul, cele mai cunoscute cereale în zonele carpato-dunarene, efectuând totodata, pe scara larga, o serie de lucrari de gradinarit, viticultura sau îngrijindu-se de cresterea animalelor. În schimbul bunurilor furnizate, populatia romanica de aici obtinea anumite venituri, moneda bizantina servind apoi la procurarea, în perioada de liniste, a unor produse de genul: untdelemn, vin, arme si fier prelucrat. Descoperirea unui numar destul de mare de amfore romano-bizantine pe teritoriul carpato-dunarean, a demonstrat intensitatea activitatiilor comerciale la nordul Dunarii. Alaturi de amfore pot fi amintite si oale, strachini sau farfurii, tot de provenienta bizantina, descoperite mai ales în asezarile de pe Dunare. De la Sucidava sau Drobeta provin chiar resturi ceramice bizantine cu smalt, produse deosebit de scumpe si apreciate în chip deosebit în acea vreme . Exemplare interesante au fost descoperite în cetatile romano-bizantine de pe Dunare, la Sucidava, Drobeta sau Dierna.

În categoria produselor ceramice romano-bizantine raspândite în spatiul carpato-danubian, importante sunt opaitele. De forme si marimi diferite, asemenea produse, tipice pentru maiestria la care mesterii bizantini au ajuns în prelucrarea ceramicii, sunt întâlnite destul de des în asezarile din acesta vreme de pe teritoriul nord-dunarean.

Pe lânga ceramica sau vase de metal, pentru prima jumatate a sec. al V-lea un interes aparte a fost manifestat pentru practicarea unor mestesuguri mentionând aici: tiparele pentru fabricarea bijuteriilor si a unor obiecte auxiliare care cereau pe lânga un deosebit simt artistic si o bogata experienta. Descoperirile de pe întregul teritoriu al Daciei, dovedesc o intensa activitate în acest domeniu, precum si multiple influente si legaturi cu lumea romanica sud-dunareana.

Mai numeroase si mai variate ramân însa obiectele de podoaba de influenta romano-bizantina. Unele dintre aceste obiecte au fost importate din anumite centre mestesugaresti ale Imperiului, altele însa au fost lucrate de mesterii locali, imitând adesea originalele romano-bizantine. Cea mai reprezentativa categorie de astfel de obiecte o constituie fara îndoiala fibulele, împartite în doua grupe: cu piciorul înfasurat si fibule turnate. Numarul mare din aceste descoperiri, a condus la concluzia ca de-a lungul sec. al V-lea circulau pe teritoriul tarii noastre numai anumite tipuri de fibule, cele cu piciorul înfasurat, derivate fara îndoiala din prototipurile romane târzii ale sec. al IV-lea. Pe lânga piesele si categoriile de produse enumerate pâna acum, la noi în tara au mai fost gasite si catarame, aplice sau inele etc., datând din sec. al V-lea, având fie o certa origine bizantina, fie produse sub influenta civilizatiei Imperiului, puse în legatura cu relatiile comerciale dintre autohtoni si lumea romano-bizantina sud -dunareana.

În relatiile comerciale ale autohtonilor carpato-dunareni cu Bizantul, pe lânga schimburile în natura, un rol de seama l-a jucat moneda de arama si de bronz. Emisa în Imperiu în vremea lui Teodosie al II-lea aceasta a circulat intens în spatiul vechii Dacii, fiind acceptata de populatia romanizata de aici. Aceasta atitudine poate fi explicata prin faptul ca romanicii carpato-dunareni s-au considerat ca facând parte din Imperiul roman de Rasarit, autoritatea politica, economica si militara a Bizantului. Totodata autohtonii nord-dunareni aveau legaturi multiple si permanente cu civilizatia romana, fapt usor explicabil prin punctele comune de ordin etnic si lingvistic cu romanitatea bizantina sud-dunareana.

În ceea ce priveste relatiile de productie si cele sociale, teritoriul tari noastre a fost supus în prima jumatate a sec. al V-lea, ca si Imperiul bizantin, unui proces de descompunere a sclavagismului si de trecere la feudalism. Populatia diferita ca origine etnica, romanizata sau în curs de romanizare de pe teritoriul provinciei Scythia Minor în special, reuseste acum sa se integreze în sistemul social complicat al Imperiului, în care distingem în general o clasa suprapusa de explotatori (honestiores) si alta supusa, de exploatati (humiliores). Sclavii ramâneau în continuare clasa cea mai de jos a societatii, folositi atât în centrele urbane, cât si la muncile câmpului. Ţaranii liberi au cunoscut în prima jumatate a sec. al V-lea, o situatie ceva mai buna, dându-li-se posibilitatea acum sa-si cultive micile loturi de pamânt, pe care le detineau.

Viata crestina pe teritoriul tarii noastre în prima jumatate a sec. al V-lea

Alaturi de relatiile comerciale, de sistemul relatiilor de productie asemanator celui romano-bizantin, legaturile culturale dintre tinuturile Dunarii de Jos si diferitele centre bizantine în frunte cu Constantinopolul, au jucat în prima jumatate a sec. al V-lea un prim rol în pastrarea continuitatii civilizatiei romano-bizantine pe teritoriul tarii noastre. În acest context factorul principal a fost Biserica crestina prin reprezentantii sai. Crestinismul gasise adepti pe teritoriul tarii noastre, mai precis în provincia Scythia Minor, înca din primele secole dupa Hristos. Cea mai buna dovada în acest sens o constituie însusi faptul ca în momentul în care Diocletian a dezlantuit crunta sa persecutie din anii 303-304, în Dobrogea au "aparut numerosi crestini, cei mai multi din rândul soldatilor, refuzând sa jertfeasca zeilor si sa participe la cultul împaratului". Cu acest prilej, textele martirologiilor crestine înregistreaza un mare numar de martiri în mai multe cetati din Scythia Minor .

Viata crestina din Scythia Minor de alta data poate fi reconstituita foarte bine nu numai din actele martirice, dar si din numeroasele urme arheologice cu caracter crestin, scoase la iveala în diferite parti ale Dobrogei. Vestigiile paleocrestine din Dobrogea pot fi împartite în: inscriptii funerare, obiect de cult si bazilici, toate contribuind la cunoasterea vietii crestine în fosta provincie romana si apoi romano-bizantina din Scythia Minor. Sunt cunoscute pâna în prezent peste 70 de inscriptii crestine din sec. IV-VI, mai ales pe monumente funerare. Mai mult de jumatate provin de la Tomis, metropola provinciei, iar restul de la Histria, Callatis (Mangalia), Axiopolis (Hinog, lânga Cernavoda), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Dinogetia (Garvan), Ulmetum (Pantelimon, jud. Constanta) etc. Aproape un sfert dintre acestea sunt în limba latina, iar restul în limba greaca vorbita mai ales de populatia din centrele urbane de pe tarmul Marii Negre. Dintre cele de limba greaca amintim mai întâi blocul de calcar cioplit în forma de masa, descoperit într-o camera funerara din zona fostei gari Constanta. Blocul este rupt în doua bucati mari, în sensul înaltimii, având pe partea dinainte, în marginea proeminenta de sus, textul unei inscriptii pe doua rânduri. Inscriptia este închinata "fericitului Timotei", probabil fostul episcop de Tomis din prima jumatate a sec. al V-lea, de catre un oarecare Dinias, care fiind de curând luminat prin Taina Botezului, a primit numele Emanuel .

Crestinismul în Scythia Minor este atestat si de bazilici paleocrestine uneori impozante, atestate în marile centre ca Tomis, Tropaeum Traiani, Callatis, Histria. La Tomis au fost descoperite patru bazilici, dintre care una este cea mai mare din Dobrogea, prevazuta cu altar, naos cu trei nave si pronaos; la Tropeum Traiani, cetate întemeiata de Traian, refacuta ulterior de Constantin cel Mare si Liciniu, au fost descoperite cinci bazilici apartinând secolelor V-VI. Între bazilicile scoase la iveala prin sapaturile argeologice de la Histria, se remarca bazilica cu cripta din sec. V-VI, formata din narthex, trei nave separate prin doua rânduri de coloane si o absida semicirculara, la rasarit corespunzând navei din mijloc.

Considerata drept o raritate nu numai pentru teritoriul Dobrogei, ci si pentru întreaga Peninsula Balcanica, bazilica paleocrestina de tip sirian descoperita la Callatis se distinge de restul prin trei elemente: orientarea altarului spre sud, lipsa absidei si plasarea laterala a atriumului si nu longitudinal, în continuarea naosului sau a narthexului. Prezenta acestei bazilici de tip sirian la Callatis trebuie pusa în legatura nu numai cu o eventuala influenta orientala, ci chiar cu prezenta unor sirieni în acesta colonie greceasca din Scythia Minor. Trebuie precizat ca la toate aceste câteva bazilici mentionate, s-au descoperit si felurite piese sculpturale (capiteluri de coloane, placi de balustrada), toate decorate cu cruci, romburi si alte motive ornamentale crestine . Multimea bazilicilor ne arata clar ca în Scythia Minor pulsa o intensa viata religioasa stimulata îndeosebi de influentele venite din Imperiu. De asemenea, numeroasele edificii crestine nu puteau fi realizate fara existenta unei organizari bisericesti temeinice. Astfel din punct de vedere ierarhic, Biserica era condusa de un singur episcop cu resedinta la Tomis, capitala provinciei. Episcopul de Tomis depindea direct de Bizant, fapt care a contribuit din plin la întarirea legaturilor culturale între metropola Scytiei si capitala Imperiului.

Scaunul episcopal de la Tomis a beneficiat în prima jumatate a sec. al V-lea de personalitati bisericesti marcante. Cel mai renumit a fost Teotim I, om de aleasa cultura, admirat de contemporani pentru scrierile si viata sa, pentru atitudinea pe care a avut-o în favoarea Sfântului Ioan Gura de Aur, la Constantinopol, unde acesta era acuzat de origenism. Sozomen ne relateaza ca Teotim era admirat în propria tara chiar de hunii din regiunea Dunarii, care nu se sfiau sa-l numeasca pentru virtutile sale "zeul romanilor" . Nu se cunoaste cu exactitate contextul în care episcopul Teotim I a ajuns sa poarte legaturi cu patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ioan Gura de Aur. Se pare ca Teotim a secondat cu mult succes opera misionara a Sf. Ioan în regiunile de la Dunarea de Jos. Între cei doi a existat o prietenie sincera demonstrata în pozitia pe care episcopul tomitan a avut-o fata de uneltirile lui Teofil al Alexandriei. Acesta împreuna cu Epifanie al Salaminei, îl acuza pe marele ierarh al capitalei Imperiului de origenism, sentinta careia unii i se opuneau. Printre acestia era si Teotim, care s-a adresat lui Epifanie cu urmatoarele cuvinte: "Eu Epifanie, nu vreau sa necinstesc pe acela care a adormit demult în chip frumos si nu îndraznesc sa savârsesc o blasfemie, codamnând lucruri pe care cei dinaintea noastra nu le-au înlaturat, mai ales ca stiau ca în cartile lui Origen nu se afla nici o învatatura rea". Imediat a adaugat: "Cei ce spun acestea uita ca insulta chiar textele sacre ale Sf. Scripturi, despre care trateaza aceste carti. Acestea a raspuns lui Epifanie, Teotim cel vestit pentru evlavia si sfintenia vietii", precizeaza Sozomen .

Succesorul lui Teotim I, Timotei a urmat exemplul predecesorului sau fiind citat printre participantii la lucrarile Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes, semnând cele 12 Anatematisme ale Sfântului Chiril al Alexandriei, precum si sentinta de condamnare a lui Nestorie. Tot pentru aceasta perioada mai trebuie amintiti: episcopul Ioan, aprig adversar al nestorianismului si monofizismului si teologul Sf. Ioan Cassian cel care a dat primele reguli monahale din Apus .

Cu tot acest dinamism, legaturile tarii noastre cu Imperiul romano-bizantin au fost tulburate de prezenta popoarelor migratoare. Descoperirile arheologice de la Sucidava au aratat ca începând cu epoca marilor expeditii de jaf ale lui Attila, cordonul strategic format de cetatile de pe malul nordic al Dunarii au avut mult de suferit. S-a emis la un moment dat ipoteza lichidarii stapânirii romane nord-dunarene în urma invaziilor din prima jumatate a sec. al V-lea. Distrugerea Sucidavei este plasata în timpul domniei lui Teodosie al II-lea, probabil în campania lui Attila din 447 . Reinstalarea si refacerea fortei militare bizantine la Dunarea de Jos se va face dupa prabusirea Imperiului hunic din 454, dar mai ales în urma politicii de refacere economica si de reconstructie initiata de împaratul Anasstasius I (491-518). Astfel romanitatea nord-dunareana se va mentine, subliniind pregnant concluzia fundamentala ca si Bizantul s-a aflat la baza originii civilizatiei medievale românesti de mai târziu.