Conventia de Armistitiu a fost mai degraba un dictat pe seama României decât un simplu act ce ar fi trebuit sa reglementeze raporturile militare dintre sau mai multe puteri angrenate într-un conflict deschis. Ea a fost semnata "din însarcinarea guvernului si Înaltului Comandament al României de Lucretiu Patrascanu, gen. adj. Dumitru Damaceanu, Barbu stirbei si Ghita Pop, iar din însarcinarea guvernelor S.U.A, U.R.S.S. si Regatul Unit al Marii Britanii de maresalul Uniunii Sovietice, Rodion Malinovski.
O succinta trecere în revista a celor 20 de articole si 6 anexe ne edifica asupra caracterului supradimensionat în raport cu nota obisnuita a unui armistitiu, de act premergator unui tratat ce punea capat unui razboi.
Elementele pozitive ale actului în ceea ce priveste România sunt putine. Între ele remarcam art.1 prin care era acceptata ideea ca "de la 24 august 1944, ora 04,00 a.m. România a încetat cu totul operatiunile militare împotriva U.R.S.S, pe toate teatrele de razboi, a iesit din razboiul Natiunilor Unite, a rupt relatiile cu Germania si satelitii sai.
În sens negativ, art. al treilea evidentia obligatia "guvernului si Înaltului Comandament al României de a asigura fortelor sovietice si ale celorlalti aliati înlesniri pentru libera lor miscare pe teritoriul României, în orice directie, daca este ceruta de situatia militara. Guvernul si Înaltul Comandament al României vor acorda orice concurs posibil pentru astfel de miscare prin mijloacele lor si pe cheltuiala lor pe pamânt, pe apa si în aer". Anexa acestui articol preciza ca prin "cooperare" se întelegea "punerea la dispozitia Înaltului Comandament Aliat (Sovietic) pentru deplina folosinta cum va socoti de cuviinta pe durata armistitiului a tuturor constructiilor si instalatiilor românesti, militare, aeriene si navale, porturi, cheuri, cazarmi, magazii, câmpuri de aviatie, mijloace de comunicatii, statiuni meteorologice, care ar putea fi cerute pentru nevoi militare în completa bunastare si cu personalul necesar pentru întretinerea lor".
De altfel, articolele 2, 5, 10 sau 11 demonstreaza cu prisosinta capacitatea constrictiva a documentului, modul în care populatia si autoritatile României urmau sa sustina un efort material si financiar considerabil.
Articolul 11 obliga România la plata a 300000000 dolari platibili în decurs de 6 ani în marfuri (produse petroliere, cereale, vase maritime si fluviale, masini etc).
Prin art.18, lua fiinta o comisie aliata "de control" cu misiunea de a asigura pâna la încheierea pacii controlul executarii clauzelor Conventiei de Armistitiu "sub directivele generale si ordinele Înaltului Comandament Aliat Sovietic".
Guvernul României se angaja sa îndeplineasca "toate instructiunile Comisiunii Aliate de Control". În plus, Comisiunea Aliata de Control (CALC -n.n.) putea sa aiba organe sau sectiuni speciale precum si "functionari în diferite parti ale României".
CALC a functionat exclusiv sub supraveghere sovietica si pentru satisfacerea intereselor sovietice, ajungând în cele din urma, o autoritate absoluta în conducerea României. Pentru a beneficia de un câmp cât mai larg de actiune atât gen-lt. V. P. Vinogradov cât si succesorul sau la conducerea CALC gen. col. Susaikov, au actionat în directia restrângerii influentei exercitate de reprezentantii SUA si Marii Britanii în România, care în buna masura, erau departe de cunoasterea aranjamentelor procentuale prin care Uniunea Sovietica dobândise suprematia în "gestionarea" spatiului românesc. Spre sfârsitul anului 1946, ei nu mai aveau decât o pozitie simbolica la Bucuresti.
Chiar din primele luni ale functionarii CALC, pentru a nu irita Moscova, Churchill a cerut reprezentantului Marii Britanii sa fie mai ponderat si sa actioneze doar în limitele intereselor engleze în România (...numai 10%), convenite cu Stalin în octombrie 1944.
Aceasta pozitie avea sa duca la anularea initiativelor timide ale reprezentantului SUA (Schuyler prezent în Romania între 28 ianuarie 1945-20 septembrie 1946) de sprijinire a autoritatilor române împotriva campaniei de sovietizare a tarii, declansata de Kremlin si pusa în aplicare prin intermediul CALC.
Initial subordonata mr. Rodion Malinovski, CAlC a dispus de un sediu central la Bucuresti pe strada Gogu Cantacuzino, nr.13 si de numeroase filiale în toata tara, retinându-le aici pe cele dobrogene: Constanta, Cernavoda, Sulina si Tulcea.
Conventia continea si alte prevederi punctuale, între care am retine pe cea de la articolul 4 pentru totalul neadevar cu privire la restabilirea frontierei de stat dintre România si Uniunea Sovietica stabilita "prin conventiunea sovieto-româna din 28 iunie 1940" stiut fiind faptul ca atunci România cedase în baza unor note ultimative si nicidecum datorita unei "conventiuni".
De mare importanta a fost articolul 16 prin care guvernul român acceptase obligatia ca "tiparirea, importul si raspândirea de publicatii periodice si neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru si a filmelor, functionarea statiilor TFF, posta, telegraf si telefon, executate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic)".
Aceasta demostreaza controlul informational total din partea organismelor sovietice acceptat de catre statul român prin semnarea Conventiei. Însemna, totodata, diminuarea deopotriva a prerogativelor suveranitatii statului român. Chiar si asa, statul român s-a straduit si a realizat un cadru legislativ care a permis "alinierea" la obiectivele si obligatiile prevazute în conventie.
În intervalul 2 septembrie 1944-30 octombrie 1947, au fost elaborate peste 60 de acte legislative, care prin transpunerea lor în practica au fixat cadru legal pentru efortul general de executie a prevederilor Conventiei de Armistitiu atât la nivel national cât si regional. Mai mult, s-a înfiintat prin lege si o comisie româna pentru aplicarea armistitiului care va suferi modificari de titulatura în perioada mentionata pastrându-si în esenta atributiunile initiale.
Din analiza documentelor vremii rezulta ca delegatii Comisiei Române pentru Aplicarea Armistitiului (CRAA) s-au straduit de multe ori cu folos sa reduca dimensiunile jafului practicat de sovietici si gradul de subordonare fata de factorul sovietic. Odata cu Legea nr.61 din 31 ianuarie 1945, s-au stabilit modalitatile concrete de ierarhizare a diferitelor organisme abilitate pentru punerea în aplicare, în România a Conventiei de Armistitiu.
În ce priveste marimea efortului financiar facut de statul român pentru aplicarea Conventiei de Armistitiu, s-a apreciat ca în intervalul 1 septembrie 1944-31 martie 1947, cheltuielile pentru Armistitiu au reprezentat 50% din cheltuielile totale ale statului. Cifra provizorie comunicata de Ministerul Finantelor referitoare la suma totala reprezentând efortul românesc de achitare a obligatilor decurgând din Armistitiu a fost de peste 1 miliard si jumatate dolari, în conditiile în care pretentiile sovietice cuprinse în textul Conventiei erau de numai 300.000.000 dolari SUA.
|
