Cruciada a IV-a si jefuirea
Constantinopolului.
Marea tragedie a Cruciadelor nu este faptul ca au
esuat in misiunea lor, ci ca au reusit sa distruga Bizantul. Oroarea jefuirii
Constantinopolului la 13 aprilie, 1204, a produs o intensa ura
ce nu a putut fi uitata. Cruciada a Patra a fost rezultatul
logic al antipatiei religioase, ambitiei politice, lacomiei economice si
antagonismului incurabil intre doua popoare si doua lumi. Ocuparea capitalei bizantine de catre latini, cu aprobarea tacita a
papalitatii, in aplauzele generale ale crestinatatii apusene, dimpreuna cu
dezmembrarea teritoriului in folosul venetienilor, a dat o lovitura Bizantului
din care nu si-a mai revenit niciodata deplin. El a fost atacat si jefuit ca de niste dusmani, nu ca de
niste frati crestini.
Daca ar fi fost dupa ostasii cruciati de rand, capitala ar fi
fost atacata si jefuita mult mai devreme. Ceea ce
s-a intamplat in 1204 a fost o dramatica si catastrofala criza care s-a dovedit
prea mult pentru Bizant. Pe neasteptate, o armata de
cruciati, impinsi de propria rapacitate nelegiuita si indemnati de calculata
lacomie a venetienilor, a profitat de o conducere cu totul incapabila la
Constantinopol. Slabii imparati din dinastia Anghelilor (l185-1204) au
fost neputinciosi sa opreasca ostilitatile.
Cetatea, necucerita din vremea lui Constantin cel Mare, care rezistase
asediului persilor, arabilor, avarilor si bulgarilor, a devenit acum prada
cruciatilor si venetienilor. Cand o armata cucereste cel mai bogat oras din
lume, nu te poti astepta la o purtare buna. Ei au
jefuit vreme de trei zile, furand, violand si desfatandu-se mai ales cu
torturarea preotilor ortodocsi. Comori fara de pret au fost
risipite printre cuceritori si multe au fost distruse cu barbarie.
Istoricul francez al Cruciadei a Patra, Villehardouin, comenta: "De la
facerea lumii, niciodata nu s-a luat din vreo cetate o asemenea prada uriasa."
Scriitorul bizantin Nikita Honiatis comenta: "Chiar si saracinii sunt
blanzi si milostivi" in comparatie cu aceste creaturi "ce poarta
crucea lui Hristos pe umarul lor." Ei au venit din Apus sa lupte cu necredinciosii turci, dar s-au abatut din cale
ca sa jefuiasca cea mai mare dintre cetatile crestine.
Sfintele moaste, multe adunate chiar de Sfanta Elena, au fost
carate in Franta. Manuscrise de pret, multe din ele
singurele copii pastrate ale unor opere clasice grecesti si romane, au fost
puse pe foc. Aghia Sofia, universal slavita a fi printre cele mai
frumoase biserici ale crestinatatii, a fost scena celebrarii victoriei
jefuitorilor beti. Comorile bisericii au fost nimicite sau
furate iar altarele ei au fost folosite ca mese de joc. Unii dintre cheflii, in necuviincioasa lor petrecere, au adus o
prostituata si au pus-o pe tronul patriarhal. Ce ironie ca armatele
cruciatilor, care isi incepusera campania cu scopul marturisit de a
salva locurile sfinte de necredinciosi, sa pangareasca acum Constantinopolul
care era afierosit Maicii Domnului!
Dupa ce au ravasit si jefuit marea Cetate, latinii au
purces sa intemeieze un Imperiu Latin cu un imparat franc si un vicerege
venetian cu care sa imparta puterea. Tragica evolutie a masacrului din 1204 a
fost incununata de instalarea unui patriarh venetian
la Constantinopol, Thomaso Morosini (1204-1211). Cei mai multi dintre
clericii greci au fost deposedati de proprietatile bisericesti si oamenii au
fost siliti sa accepte suprematia Bisericii Romei. In
special, grecilor li se cerea sa rosteasca Crezul cu
Filioque, iar Sfanta Liturghie avea sa fie savarsita cu paine nedospita. La
inceputul cuceririi, Papa Innochentie al III-lea
(l198-1216) a poruncit ca grecii sa fie lasati sa-si
pastreze ritualurile, dar acest lucru nu s-a respectat. De fapt grecii din
sudul Italiei au fost indemnati de Papa Martin al IV-lea (1281-1285) sa cante Crezul cu Filioque, sub amenintarea cu
excomunicarea. Unele practici feudale, caracteristice Bisericii Latine, au fost
impuse de asemenea clerului grec, precum depunerea obligatorie a unui juramant
prin care se recunostea autoritatea papala, savarsit prin lovirea palmei cu a
unui superior latin. Totusi numerosi clerici ortodocsi si-au
pastrat credinta si nu s-au supus acestor practici. O marturie elocventa
a adancului resentiment ortodox fata de stapanii papali este data de canonul
latin al celui de-al Patrulea Sinod Lateran din Roma (1215), care se refera la
obiceiul ortodocsilor de a resfinti altarele de fiecare data cand erau folosite
de latini si de a reboteza copiii dupa savarsirea aceluiasi ritual de catre
latini. Pana la urma a fost trimis chiar un legat
papal la Constantinopol spre a dicta deciziile bisericesti si care, de fapt, a
influentat deciziile politice.
Numai dupa cucerirea partiala a imperiului lor de catre latini bizantinii au
inteles deplin dezvoltarile ce avusesera loc in
privinta primatului papal. Pentru greci, simpla numire a unui
Patriarh de catre Papa, desemnarea episcopilor fara vreo consultare a
sinoadelor si fara confirmarea imparatului erau experiente la care nici nu
visasera. Dar ceea ce ii mania cel mai mult pe
greci era pierderea identitatii lor nationale, adica inceperea latinizarii
Bisericii Grecesti si a poporului.
impartirea prazilor a fost urmata de o brutala
impartire a Imperiului Bizantin, pecetluindu-i-se caderea. Sub dominatia latina
Constantinopolul, "imparateasa Cetatilor", se depopula constant
datorita saraciei si foametei. Vreme de mai mult de cincizeci
de ani Bizantul a trebuit sa-si savarseasca lucrarea de reconstructie in
provinciile de la marginea imperiului. Totusi cruciatii nu au reusit in
incercarea de a anexa intreaga imparatie.
Bizantul a supravietuit in trei parti, in rasarit o ramura a dinastiei
Comnenilor s-a asezat in Trapezunt. in
apus, o ramura a ultimei dinastii a Anghelilor s-a asezat in Epir. Aproape de
centru, Theodor I Laskaris, ginerele ultimului imparat, a intemeiat un stat in vechea si sfanta cetate a Niceeii. Totusi
principate france au dainuit in
Grecia si in insule inca doua veacuri. Venetienii au dobandit
si ei cateva insule si porturi cu valoare strategica si comerciala.
Baldwin al II-lea (1217-1273) a fost ultimul imparat latin
al Constantinopolului. in vremea domniei sale
teritoriul regatului s-a restrans si tara era
intr-o situatie financiara jalnica. Cautand cu disperare ajutor, Baldwin a vandut sfintele moaste din Bizant lui Ludovic
al IX-lea, regele Frantei. in 1261, alungat din
Constantinopol de catre Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), Baldwin a fugit si si-a cautat refugiu in Italia. Astfel,
dupa mai mult de o jumatate de veac de exil la Niceea, in nord-vestul Asiei
Mici, autoritatile imperiale au reintrat in capitala si imperiul latin s-a prabusit. Totusi imperiul
reintemeiat de Mihail Paleologul nu mai era puterea dominanta in rasaritul
crestin.
