VIII.1. O tipologie a culturii medievale
VIII. 1. 1. Cultura orala, cultura scrisa
VIII. 1. 3. Cultura rurala
Cultura din mediul rural este una orala, folclorica. Mediul rural este unul al basmelor si legendelor transmise din generatie in generatie, cu riscul modificarilor sau chiar al disparitiei daca nu sunt fixate in scris si daca la un moment dat ies din 'moda'; o lume a cantecelor si a dansurilor populare care initial erau comune atat taranilor cat si aristocratilor. Treptat, elita, care in primele secole medievale rezideaza tot in mediul rural, isi reconstituie o cultura proprie, prin care sa se diferentieze de neprivilegiati, ale carei componente sunt fixate in scris si urmeaza deci un drum de acum diferit de cea folclorica. Elementele folclorice continua sa influenteze insa aceasta cultura scrisa, mai ales la nivelul literaturii si muzicii, si la randul ei, cultura paturilor de sus constituie model si sursa de inspiratie pentru cea a maselor neprivilegiate.
Un exemplu al acestei intrepatrunderi este oferit de legendele din ciclul Mesei Rotunde, cu larga circulatie in spatiul celtic din Anglia si Bretania franceza, care au inspirat numeroase romane cavaleresti, dar dintre care unele se pare ca au fost la randul lor inspirate fie de aceste romane, fie de o pretinsa istorie a regilor Britaniei compusa in secolul al XI-lea.
VIII. 1. 4. Cultura urbana
Eginhard, Vita Caroli - Atentia acordata de Carol cel Mare culturii
Vorbea elocvent si curgator, putand exprima cu claritate orice ar fi vrut sa spuna. Nefiindu-i de ajuns limba stramoseasca, s-a straduit sa invete si limbi straine; a invatat atat de bine latineste, incat putea vorbi in aceasta limba la fel ca in limba sa materna. Greceste insa, putea mai degraba sa inteleaga decat sa vorbeasca. (.)
A studiat cu mare pasiune artele liberale, si, cinstindu-i pe cei ce le predau, ii coplesea cu onoruri. L-a avut ca profesor de gramatica pe Petru Pisanul, deja batran pe atunci ; pentru celelalte discipline i-a fost profesor Alcuin, zis si Albin, de asemenea diacon, de neam saxon si originar din Britania, barbat cum nu se gasea in lume mai invatat ; si-a inchinat foarte mult timp si osteneala ca sa invete de la el retorica, dialectica si mai cu seama astronomia. Studia calculul si dedica o atentie ascutita observarii curioase a cursului astrelor. Incerca sa si scrie, scop in care obisnuia sa-si puna sub perna tablite si foi de pergament, pentru ca in timpul liber sa-si obisnuiasca mina cu trasarea literelor; dar lucrul, inceput tarziu, n-a avut decat un rezultat slab. (.)
Transcrise de asemenea, ca sa nu se piarda amintirea, foarte vechile poeme barbare unde erau cantate istoria si razboaiele batranilor regi. Schita intre altele si o gramatica a limbii nationale. Tuturor lunilor le-a dat nume in limba sa materna, in vreme ce pana atunci francii le desemnau pe unele prin numele lor latin, pe altele prin numele lor barbar; a facut acelasi lucru pentru fiecare dintre cele douasprezece vanturi, dintre care pana la el cel mult patru puteau fi desemnate in limba sa.
(Eginhard, Vita Karoli Magni, Bucuresti, 2001, p. 123-125 ; 133)
Rezultatul actiunii desfasurate in domeniul lingvistic este intoarcerea la normele clasice ale latinei, 'purificata' de alterarile din ultima vreme. Rezultatul este o limba unica, pe care o inteleg toti intelectualii de pe cuprinsul imperiului, dar numai ei. Vorbitorii nativi nu mai inteleg aceasta limba savanta in care li se predica in biserica si in care sunt redactate actele oficiale. De acum inainte latina culta si vorbirea populara evolueaza separat, aceasta din urma conducand la conturarea deplina a noilor limbi romanice. Acestea sunt de altfel consemnate in scris in secolele IX-X (Juramintele de la Strasbourg pentru limba franceza, etc.).
O alta directie in care se manifesta atentia lui Carol cel Mare este scoala. Prin capitulariile sale incearca sa impuna infiintarea pe intregul imperiu a unor scoli care sa-i instruiasca pe tineri in studiul latinei si al altor domenii care sa le fie folositoare mai ales pentru o cariera preoteasca. Aceste scoli, destinate mai ales viitorilor clerici, erau infiintate pe linga biserici si manastiri, ceea ce arata ca disparuse deja conceptia despre un invatamant laic. Manastiri precum Fulda, Saint-Gall, Reichenau si altele devin astfel importante centre culturale. Si la curtea sa functioneaza o Scoala palatina, destinata copiilor din familia imperiala si din familiile apropiatilor sai, unde s-au format intelectuali de sorginte locala, din Francia, precum Ludovic cel Pios, urmasul sau la tron, Eginhard, biograful sau, Hrabanus Maurus, Lupus din Ferrières si altii, care au constituit o a doua generatie a efervescentei culturale. Tot aici exista o Academie Palatina, care nu era de fapt decat un fel de cenaclu, in care Carol si apropiatii sai purtau discutii pe diferite teme sau ascultau lecturi din lucrari antice sau contemporane.
Reinnoirea interesului pentru studiul latinei, ca si necesitatile unei administratii care face apel la actul scris au impus si o reforma a scrierii. Se raspandeste acum o scriere clara, usor de citit, asa numita 'minuscula carolingiana', in care sunt redactate documentele oficiale sau sunt copiate manuscrisele antice. Foarte aspectuoasa, era insa o scriere inceata, care arata ca totusi scrisul nu era o indeletnicire la indemana prea multora. (Spre comparatie, cursiva merovingiana era o scriere mai greu lizibila, asemanatoare scrisului nostru de mana, dar care arata ca in acea societate inca se scria foarte mult).
Unificarea imensului teritoriu intrat in componenta imperiului carolingian presupunea si o uniformizare a ritualului bisericesc, intrucat existau diferente de la o regiune la alta. Luind ca model practica de la Roma, Carol impune pretutindeni acelasi mod de desfasurare a slujbei religioase si apelul la aceleasi carti sfinte. Aceasta presupunea insa copierea manuscriselor continand lucrarile considerate de referinta. Ia astfel avant activitatea de copiere a manuscriselor vechi, in primul rand a celor religioase, dar si a unora laice. Interesul pentru latina clasica presupunea si copierea autorilor pagani considerati modele din acest punct de vedere, ca si a unor opere practice (lucrari de gramatica, istorii, tratate stiintifice). Perioada carolingiana este deci momentul decisiv in transmiterea catre noi a mostenirii clasice greco-romane. Majoritatea operelor pagane care ni s-au pastrat au supravietuit in manuscrise din perioada carolingiana. Este valabil insa si reversul: cele care nu ni s-au pastrat fie ca disparusera mai demult, fie ca nu au fost considerate interesante de catre cei ce stabileau ce sa se copieze, si ca atare nu au mai fost salvate.
Importanta renasterii carolingiene nu consta deci in opere originale, care au fost destul de putine si de o valoare discutabila, ci in imensul efort de sistematizare si de salvare a mostenirii antice. Momentul acesta este decisiv si in mentinerea institutiei scolii, care insa se clericalizeaza din ce in ce mai mult (fiul lui Carol, Ludovic cel Pios, interzice chiar primirea in scolile episcopale si manastiresti a celor ce nu doreau sa devina clerici) contribuind astfel la finalizarea procesului de clericalizare a culturii.
In cel mult doua generatii de la disparitia lui Carol cel Mare, in contextul framantat al luptelor interne si al invaziilor externe, efervescenta culturala amorsata de el se stinge. Ramaneau insa scolile bisericesti, in care se continua studiul triviumului si quadriviumului, ramaneau manastirile echipate cu scriptorii (ateliere de copiat manuscrise) in care multiplicarea cartilor oferea instrumente, chiar daca modeste, supravietuirii culturii.
Decorul lor este
insa somptuos, realizat prin intermediul sculpturilor sau al mozaicurilor. La
S-au pastrat din
aceasta epoca si unele, foarte putine, constructii cu caracter laic, precum
mausoleul Gallei Placidia sau Mausoleul lui Teodoric, tot la
In secolul al VI-lea apare ca element constructiv deosebit de insemnat cupola zidita din piatra, care permite sporirea dimensiunilor edificiului. Sfanta Sofia ridicata de Iustinian la Constantinopol reprezinta modelul pentru multe constructii realizate ulterior in Orient dar si in Occident. De exemplu, capela palatina de la Aachen preia modelul octogonal al unor constructii italiene de epoca bizantina, pe care arhitectii epocii carolingiene le considerau antice.
Artele decorative sunt reprezentate in primele secole crestine mai ales de arta funerara, din catacombe sau de pe sarcofage. Dupa momentul de tranzitie reprezentat de secolele III-IV, in care decorul acestor opere este frecvent neutru, putand sa convina in egala masura si crestinilor dar si paganilor (de exemplu motivul Bunului Pastor sau motivul vitei de vie), se constata o crestinare completa a motivelor din artele plastice. Artele decorative sunt puse in serviciul aproape exclusiv al impodobirii bisericilor.
Intr-un anumit sens face exceptie orfevraria de traditie barbara, care realizeaza unele podoabe de o deosebita realizare artistica, si care aveau o functie laica (desi puteau fi oferite si ca ofrande in biserica). Podoabele barbare sunt caracterizate prin folosirea masiva a metalelor pretioase, prelucrate cu o deosebita maiestrie, si prin prezenta pietrelor semipretioase multicolore. De asemenea, barbarii introduc in spatiul european stilul animalier, caracterizat prin decorul zoomorf si stilizarea geometrica, ca si printr-o deosebita animatie a compozitiei.
In perioada carolingiana, cele mai remarcabile realizari artistice ajunse pana la noi sunt cele din domeniul miniaturii. Manuscrisele carolingiene sunt impodobite cu splendide miniaturi, reprezentand de regula scene biblice, dar si suverani franci si apropiati ai acestora. Influenta irlandeza s-a manifestat prin decorul floral extrem de exuberant care reprezinta chenarul acestor miniaturi sau chiar al paginilor scrise.
Epoca ottoniana se individualizeaza in plan artistic mai ales prin constituirea unui nou stil arhitectural, si anume romanicul. Revenirea ideologiei ottoniene la sursele romane si carolingiene a influentat crearea unei arte care, afirmand revenirea la traditie, era de fapt prima cu adevarat originala a evului mediu. Arhitectura se caracterizeaza prin simplitatea si monumentalitatea constructiilor, care pastreaza planul basilical si acoperisul in sarpanta, la inceput, pentru a folosi apoi din ce in ce mai frecvent bolta de piatra. Aceasta permite cresterea dimensiunilor edificiilor, insa acestea raman intunecate datorita dificultatilor de a asigura iluminarea (ferestrele sunt mici strapungeri in zidurile masive). Decorul romanic este sobru, pictura in fresca inlocuieste treptat mozaicul, iar sculptura monumentala, care disparuse din vremea lui Iustinian, reincepe sa decoreze constructiile. Constructiile romanice pastrate sunt in principal cu caracter religios, de aceea si sculptura trateaza o iconografie crestina, cu teme si motive strict controlate de catre clerici, doritori sa foloseasca imaginile in piatra pentru instruirea si impresionarea credinciosilor. Un rol important in difuzarea artei romanice l-a avut ordinul de la Cluny, care prin raspandirea sa in intreaga Europa a contribuit la impunerea noului program artistic in secolele XI-XII.
|
