DĂLĂTOKII RĂZBOAIELOR TURCO-POLONE
i cari se înfatiseaza acum pot forma laolalta un capitol deosebit din celora cari au strabatut prin regiunile noastre cautînd, sau gasind fara , informatii privitoare la dînsele. Sînt aceia cari cerceteaza Ţara Româ-i mai ales Moldova în legatura cu razboaiele dintre turci si poloni - ;a nu sînt înca de acei calatori cari sa vie la noi din dorinta de a ne
la o bucata de vreme exista o chestiune de interes general, am zice: a, care cuprinde si terile noastre, si oameni din deosebite regiuni ale i sînt îndemnati a veni în partile noastre: e acest razboi turco-polon. ;a a fost vreo tara care sa fi evitat razboiul cu turcii, e fara îndoiala
Pe cînd Ungaria a fost aproape necontenit în razboi cu aceia cari, fiind irau indicati ca dusmani pentru un regat apostolic cu misiune de cru-. Polonia nu era asa. Polonia e cu adevarat un regat national, înte-e la început de oamenii sai pentru scopurile lor, si care deci nu cauta t în necredinta dusmanului un motiv de lupta. Cît timp polonii sa se fereasca de dusmania sultanului, au facut-o. ;ot secolul al XV-lea lucrul acesta se observa foarte bine. stefan cel
cea mai mare parte a luptelor lui a fost lasat fara sprijin de regele , care a dat contingentul sau numai în anumite momente si în condi-irte modeste si foarte discutabile. Cînd, la sfîrsitul acestui secol, Ioan 'iul regelui Poloniei, vine în ajutorul lui stefan, o face în conditii care m sa salveze independenta Moldovei, si cînd acelasi print, ajuns însusi -rebuinteaza cauza cruciatei, planul de lupta împotriva paginilor, in-e a-i scoate din Moldova e numai un mijloc pentru a intra în tara, ia sa rastoarne pe domn ca sa puie în loc pe unul din fratii sai. ntîia jumatate a secolului al XVI-lea, iarasi, polonii se feresc cît pot
ciocnire cu armatele turcesti, carora n-aveau ce li opune. si, prin ur-
loc sa-i vedem colaborînd cu moldovenii împotriva turcilor, pe vremea 11 Rares, sultanul Soliman primeste plîngerile lor contra domnului i ca sa-1 rastoarne pe acesta, potrivit cu interesele polone, la Hotin si
Calatorii razboaielor turco-polone
în a doua jumatate a secolului al XVI-lea fiind adus pe tronul Polon stefan Bâthory, un ungur care fusese print al Ardealului ca vasal silit al I cilor, noul rege se gîndeste ca, în legatura cu cazacii si peste terile noastre, înceapa lupta menita a da regatului granita Dunarii, idee împartasita si cancelariul Ioan Zamoyski, care va ramînea, dupa moartea lui Bâthory, fac rul cel mai influent din tara, avînd, pe lînga ambitia polonului, si sentiment omului cult din Apus, omul Renasterii, fata de barbarul profanator.
Aceasta lupta, pe care regele stefan n-a avut vreme s-o pregateasca <; Ioan Zamoyski începuse a o pune la cale, cînd a asezat la 1595, pe Ieremia \ vila în Moldova si a scos pe Mihai Viteazul în folosul lui Simion, fratele Ieremia, e apoi stîrnita de turci, de un tînar sultan, Osman, care avea nev sa-si cîstige popularitate, mai ales în elementele militare: el face deci o exi ditie la Hotin.
I se raspunde prin acea invazie în Moldova a Hatmanului Zolkiews care duse la catastrofa retragerii din Basarabia.
Acum, dupa încercarile acestea de cruciata la începutul veacului XVII-lea, Polonia intra într-o faza de adînca decadere provocata si de nesij ranta în ce priveste succesiunea tronului. La un moment, din dinastia Suedia, dinastia Wasa, dupa Sigismund, adversarul lui Mihai Viteazul, si du Vladislav, fiul lui, vine ca rege Ioan Cazimir, fratele lui Vladislav, un pr care dusese cu totul alta viata decît aceea care l-ar fi pregatit, cu toate recent visuri ale unei noi cruciate ce ar fi dus armele crestine pîna la Gonstantinop pentru im rol de luptator în Orient, în împrejurari asa de grele. S-a încep de atunci înca a se ventila ideea împartirii Poloniei.
Pentru aceasta împartire era întli candidatul suedez, reclamînd acele) drepturi pe care le reclamase si le cîstigase Sigismund Wasa, Carol Guste apoi printul. Ardealului, Gheorghe, Râkoczy al II-lea, care spera si el sa rege în tara unde stapînise înaintasul sau, stefan, si pe care o rîvnise alt îna: tas, Gabriel Bâthory.
Ardeleanul a facut astfel o expeditie la care au luat parte si moldoveni munteni, dar care a mers rau, intervenind tatarii, cari prind cea mai rat parte din oaste. Constantin Basarab si Gheorghe stefan si-au pierdut ast tronul, dar nici suedezii, cînd au intervenit pe sama lor, n-au putut sa-si ajut: scopul, desi au cucerit cea mai mare parte din tara, ajungînd sa-si impuie reg si în Varsovia.
Din toate acestea a rezultat o zguduire adînca a regatului, si, pe cînd îr inte chestia Poloniei fusese deschisa pentru crestinii din Apus, acum, du ce acestia, suedezi, ardeleni, se dovedisera ca nu pot sa cîstige Polonia în j terea dreptului de mostenire sau de cucerire, 757g61h chestia Poloniei ramîne desch de partea cealalta, de catre turci.
Pe de alta parte, acesti din urma aveau nevoie de altfel de expeditii: începutul veacului, dinastia turceasca fiind compromisa, fusese necesar ca tînar sultan sa încerce o mare lovitura de prestigiu în partile Poloniei; îr doua jumatate a secolului, cazînd si mai adînc nu numai dinastia, dar sta' otoman întreg, marii viziri din casa Chiupruliilor, o adevarata dinastie, judecat ca s-ar putea ajunge la o întinerire a imperului prin reluarea r. boaielor.
De la jumatatea veacului al XVII-lea pîna la 1800
încercat intîi lovitura împotriva germanilor din imperiu, cu lupta de-
Gotthard, in care turcii au fost învinsi si siliti sa primeasca o pace-
bila Atunci, fiindca lor li era indiferent pe cine ataca, si-au ales un.
mai slab, pe care Europa apuseana nu putea sa-1 ajute asa de usor, îtb
au suferit înfrîngeri cum a fost cea de la Hotin din partea lui Ioam
_ pe vremea aceea, emulul lui Zamoyski era numai comandant
al armatelor regelui Mihail Wiszniewiecki -, ei au continuat razboiull
.azboi si regenerare, amestecîndu-se în el si cazacii, marele duce de
însusi' si ajunglnd sa se dezvolte ca element complementar cu raz-
co-poio'n'un razboi turco-rus, cu o pace separata între printul moscovit*
>a toate aceste explicatii, venim la cea dintii calatorie din aceasta-iiiprinsa într-o carte din 1678, foarte rara, pe care, acum cîtiva ani,-general Vladescu, atasat militar la Roma, a comunicat-o Academiei1 si care a format obiectul unui memoriu1.
î'torul acesta este Cornelio Magni, si cartea lui se cheama: Ce am putuV ai curios si mai interesant In calatoria mea in Turcia. ipune ca a cules stirile lui în doi ani de calatorie si locuinta în acele >tfel, el avea toata experienta trebuitoare pentru a judeca bine împre-de la noi1, ca unul care strabatuse deosebitele «provincii turcesti,-putea sa-si deie sama de sensul unor anumite lucruri care ar fi ramas-;ibile pentru cineva nepurtat prin locurile acestea. A fost în Cipru lima; a întovarasit chiar pe vestitul calator francez Chardin, a carui, s este una din cele mai pretioase cu privire la Turcia din veacul al* x2. Foarte pretioase sînt stirile privitoare la situatia crestinilor, în. din Imperiul otoman.
i sultanul Mohamed al IV-lea pleaca personal in expeditie prin Mol-înnoind campania pe care cu cinzeci de ani în urma o facuse înaintasul ian, italianul cauta sa cunoasca locurile noastre, si, avînd legaturi isadorul german si cu cel al Olandei, acesta vechi prieten al Portii,, ce reprezinta o putere ce nu se luptase niciodata cu turcii, iar cel gasindu-se dupa ciocnirea cu imperiul în situatie de prieten, capata. ! trebuitoare pentru ca sa între în tara si sa urmareasca evenimentele-steptau.
neste pe apa, de la Anhia.1, unde se culegea sare din apele marii si secolul al XVI-lea, fusesera curtile vestite ale începatorului puterii iei familiei Cantacuzino, ale lui Mihail Cantacuzino, cunoscut supt le saitan-oglu, "Fiul Satanei", care a fost executat acolo, în AnhiaL '. pe corabia unui anume saban-beiu. Trece pe lînga Varna, pe care o n treacat, si de-a lungul coastei Dobrogii, pe care pe urma o va vizita 'at, cu salasurile ei de tatari si de "dervisi", caci de populatia cres-i'orbeste. Observam ca, armatele chiupruliilor mergînd prin Dobrogea,
'. XXXIII: Un calator italian in terile noastre. Iorga, Voyageurs frantais dans VOrient europeen, Paris, 1928.
Calatorii razboaielor turco-polone
începe a fi descrisa si aceasta provincie, ramasa multa vreme ca un terik] cu totul necunoscut pentru calatori.
La Magni, Chilia, care de atîta vreme nu atrasese atentia nimanuia înfatisata ca un loc foarte mare, destul de bogat în toate, afara de vini Are un castel frumos, cu turnuri multe, în care se pastra artilerie. Se pomene si acea biserica din vremea lui stefan cel Mare, refacuta de Vasile Lu, "Am vazut în multe locuri" spune el, "felurite arme genoveze sculptate în rn mura, cum se vad la Galata", vechea colonie genoveza a Perei. Aici erav mari pescarii de morun, de care se vorbea în secolul al XVI-lea si lui Fourq vaux si altor calatori de pe la 1570-80. Un singur lucru îl supara acolo] calatorul nostru: marele numar de "tintari, turbati, de o marime nemasurat] "zanzare arrabiate di smisurata grandezza".
In fata Chiliei se afla flota turceasca, iar în Chilia însasi stateau peni nevoile expeditiei optzeci de tunuri.
De aici se trece la Ismail-smil: aici iarasi apare castelul turcesc, "des de bine cladit, cu multime de locuitori". Orasul apartinea marelui eun lui "Cîzlar-Aga", care-i culege veniturile.
Magni mai pomeneste de o localitate care nu poate fi identificata, - d« gur ca a încurcat-o cu Vasluiul pe care 1-a vazut doar mai tîrziu - si mau neaza apoi Isaccea si cu Satul Nou din vecinatatea ei. Aici se coboara de corabie si porneste pe uscat, întrebuintînd o haraba din cele obisnuite în res nea Bugeacului pîna în momentul de fata, o simpla caruta de lemn, cu ( prinsi de funii. Astfel ajunge drumetul la Reni, unde gaseste tabara turce ca, putînd constata disciplina perfecta din armata sultanului. Oricine-si p mitea sa se atinga de avutul sau de persoana locuitorilor era imediat pedel si executat; capetele vinovatilor stateau în pari, pentru ca elementele milit ce ar veni pe urma sa vada ce patesc pradatorii. Cortul împaratesc e dese cu de-amanuntul, dar nu e motiv sa insistam asupra descrierii, cu mosejj la care se închina Padisahul, cu ceasornicul, european, de pus în legato cu cel ce se putea vedea în Iasi, la Curte etc.
Tezaurul imperial, "haznaua", la care erau înhamate trei sute de cani trece înaintea lui Magni, care vede pe sultanul însusi, om înca tînar, intunej la fata, altfel cu înfatisare nobila, luxos îmbracat în haina cusuta numai margaritare si pietre scumpe, iar la turban cu un surguciu admirabil. Cala pe un cal alb nervos, slab, "de parca ar fi fost mîncat de muste". Cu mergea toata Curtea, dupa vechea datina a osmaniilor, si pe urma haita cîini care-1 întovarasea pentru vînatori, desi vizirul facuse a se mai ini un numar pe drum. O suta cinzeci de camile duceau bucataria sultanul Pentru luminarea corturilor erau 6 000 de mataragii, tinatori de torte, ara Coranul era dus - caci se considera expeditia ca sacra - pe o camila h împodobita, încunjurata de dervisi cari saltau. si Magni însira deosebit elemente ale armatei turcesti: ieniceri, spahii, iar, dintre cele noi: volunta purtatorii de halebarde sau "satîrgiii" si altii. Muzica mehterilor urmei pe stapîn. si totusi, in atîta multime, ni spune calatorul, nu se auzea ses altceva decît vreun nechezat de cal ori vreun tînguit de camila.
Un singur drum se urma, si nu era îngaduit nimanui a-1 parasi, si cele mai grele pedepse, asa îneît lumea statea în toata linistea si ragazul vetrele fiecaruia, afara de satele care aveau misiunea de a aproviziona
De la jumatatea veacului al XVII-lea pîna la 1800
armata, cea de pe "sleau" sau drumul cel mare. Calatorul constata espectul persoanelor si averilor, al satenilor si ogoarelor. La Ţutora în revista toata armata. Asista de departe italianul, care descrie regiu-inioasa, încunjurata de dealuri "suave".
si era în iulie, vremea fusese destul de rece, si el crede ca de aceea se rtau blani, care însa erau tinuta de gala în Orient. sesul Ţutorei era bit cu iarba ca prin mai în Italia. Aici a vazut trecînd sultanul, al ibin rosu de la surguciu a fulgerat înaintea lui. Dupa aceea intra în si în apropierea orasului, pe deal, vede armata româneasca, pe care o vom n'data si în alte descriptii. Aceasta armata se întrebuinta pentru facut si santuri, pentru straji. Cuprindea 15 000 oameni. Moldovenii erau i'ti în rosu, iar muntenii în galben, - o uniforma macar în ce priveste
Iasi se noteaza ulicioarele strimte, cu case mici avînd acoperisul tugu-t din sindila. Cele cîteva hanuri erau absolut pline, cum îsi poate închi-;va cînd tot Orientul se pusese în miscare pentru expeditie. Magni adapost numai la calugarii iezuiti, cari locuiau într-o casa facuta ele. Dealminteri si celelalte case erau din paianta muruita cu lut. împrejur casa iezuitilor era încunjurata cu un gard batut cu noroi, e impastate di fango'', samanînd cu casele teranesti din Italia. Dru-xtîlneste numai doi calugari speriati, caci, pe vremea cînd rasculatii ra lui Duca Voda, supt Hîncu si Durac - de la cel dintîi a ramas ,Voda da si Hîncu ba" -, intrasera în cetatea de scaun, modesta locu-ese pradata, luîndu-se pîna si cuiele de la usi si feresti. Cînd însa cei igari au vazut ca oaspetele vorbeste latineste, l-au primit bucuros at mîncare destul de simpla, cu bere si vin, din viile lor de lînga Iasi, ramas pîna în timpul de fata. Episcopul catolic nu era în Iasi: i s-a se gaseste în împrejurimi si ca avuse anul precedent o neîntelegere iul, ceea ce e o confuzie. Trecînd pe strazi, italianul calca pe podurile care acopereau drumurile principale; pe straditele celelalte fierbea praf de iulie, cu care Dumnezeu a binecuvîntat tara noastra, mi e condus la curtea domnului, dar numai ca persoana privata, ie curiozitate. Curtea e o "casoaie", alcatuita numai dintr-o ograda rîta, patrata, cu ziduri de pamînt împrejur si samanînd, cum zice ,cu o brînzarie de la noi". Vede acolo o sala proasta, afumata, doua ■unecate si o scara învîrtita, cum în Italia sînt cele întrebuintate arite. In ograda pazesc douazeci si cinci de soldati germani, cu tobe zgomot mare.. Acolo asteapta "o caruta ca acelea de transport de la itru familia lui voda, precum si douasprezece destinate femeilor si e la curte. Dealminteri, curtea, în anume împrejurari, se înfatiseaza s, patru copii de casa stînd în genunchi, cu luminarile în mîna, pentru .nanului.
asta descriptie a curtii domnesti nu se potriveste nici cu ceea ce am se spune înainte despre dînsa si nici cu obiceiurile lui Duca Voda -, e drept, fiind teran din Rumelia, si teran neliber, la un moment dat, >rezida Divanul, a venit înaintea lui un turc, fostul lui stapîn, de i-a ,Efendi, efendi, blem la Rumele" ("efendi, efendi haide la Rumelia") iul terii s-a rascumparat fata de dînsul. Devenise om foarte bogat,
Calatorii razboaielor turco-polone
cîstigînd averi mari cu negotul în Polonia si la Constantinopol; chiar cast de acolo era de o bogatie stralucita, cu nenumarate aurituri, podoabe la fer si plafon sculptat dupa datina turceasca (o singura odaie era evaluata la 111 de scuzi). Însurat cu o femeie dintr-o familie de frunte moldoveneasca, Anas sia, vaduva lui Buhus, el trebuia sa pastreze în locuinta sa ceva din pon introdusa de Radu Mihnea si care ajunsese la culmea ei prin Vasile Lui Am stabilit aiurea1 identitatea locuintei descrisa de Magni, [nu cu pala din Iasi, ci cu casele domnesti de la Cetatuia, descrise foarte amanunj acum trei sferturi de veac, de Alecu Russo, într-un chip care corespui perfect cu descrierea lui Cornelio Magni: este aici în partea, azi prefaci] de catre Iasi, si scara prin care se ajunge la un cerdac deschis, si o a cu odai, la dreapta si la stînga, printr-una din ele învîrtindu-se ' scaric] de comunicatie cu "camara" domniei, haremul.
Natural ca aceasta curte de tara era facuta numai pentru petrece^ acolo în anume momente de vara, cînd sînt caldurile mari: Duca sedea! Cetatuia, avînd la îndemîna, cum am vazut, trupele sale, poate si pentru va natatea armatelor turcesti, care foiau acolo.
Magni a cercetat si bisericile, gasindu-le în general placute la vedere, doua chiar frumoase: Golia si Trei Ierarhii.
Golia, întemeiata de Ion Gole la sfîrsitul secolului al XVI-lea, a f< refacuta - cum am spus pe larg la înfatisarea mai multor calatori - de Vas Lupu si nu samana pe vremea aceea cu cladirea de acum, schimbata în sec Iul al XVIII-lea de Grigore Ghica, pîna ce noi ne-am apucat, cu gîndul un eventuale reparatii, sa ridicam o schela de durata eterna, care împiede întrebuintarea cladirii si-i permite deteriorarea tot mai iremediabila.
Pe atunci biserica de piatra avea o cupola înalta. Nu se pomenesc am nuntele foarte frumoase de sculptura care se întîlnesc si la usa pridvorului la cea care duce în interiorul bisericii, cu Buna-Vestire de marmura în foar delicat bazorelief unic, înainte de vechea împodobire a usii, asa cum a fo facuta de Vasile Lupu: sapaturi înflorite, cu slove chirilice de un caract puternic, sever, în jurul herbului cu bourul. Se noteaza însa stîlpii din pridvi si doua turnuri cu o alta forma decît acum, caci biserica a fost înaltata. Pol candrul îi atrage deosebita atentie, acela care s-a pastrat pîna acum si poa servi de model, în liniile-i pure, cu împleticirea initialelor numelui lui Vasil masiva lucrare executata, fara îndoiala, ori în Ardeal, ori, mai curînd, la Danzi de un om priceput. Magni spune ca ar fi lucrat si italieni la cladirile lui Vasi Lupu, la care stim ca au fost întrebuintati mesteri orientali.
în ce priveste Trei Ierarhii, se admira marmura scumpa din care e facut biserica, foile sapate care împodobesc fiecare piatra, foi pastrate de Lecomi de Notiy, care a stricat însa cu desavîrsire interiorul bisericii, cheltuind enoi me sume de bani pentru podoabe fara stil si fara distinctie: astazi biseric este împodobita cu aurarii pe dinafara. Calatorul italian, care ar fi sptj lucrul, n-are însa nici un fel de însemnare în acest sens.
Magni a strabatut si piata, unde se aproviziona armata cu carne, pasari orez, pîne. Negustorii erau de tara. O populatie evreiasca nu începuse a si aseza pe vremea aceasta în Moldova, fiind numai indivizi razleti ca arendas,
1 Memoriul citat.
De la jumatatea veacului al XVII-lea piua la 1800
deosebitele izvoare de venituri ale proprietarilor: cei mai multi veneau )lonia.
Iasi calatorul cunoaste si cîteva persoane interesante prin ele însele n originea ori prin rolul jucat la curte. Astfel pe vestitul boier român ntin Stolnicul Cântacuzino, fratele lui serban Voda, care trebuise sa .aseasca trupele muntene ce participau, cum am vazut, la expeditia dui. Era un om foarte cult, care-si facuse studiile la Venetia - s-a
carnetul lui de student, pe care-1 avem la Academia Româna, cu lista elilor pe care le-a facut la signora Virginia Romana, la care a fost gaz-
la Padova, însemnîndu-se dascalii la cari a învatat; mai tîrziu a tiparit ova si o harta în greceste, acum regasita. Acest om, care întretinea i cu apusenii, între altii cu vestitul conte Marsili, descriitorul Dunarii ipera celebra: Dunarea panonico-misica, si care pregatise o istorie cri-tuturor românilor, cuprinzînd si pe macedoneni, cea mai importanta e pe care a facut-o mintea româneasca în domeniul istoriei pîna în moderna, era o personalitate extraordinar de interesanta supt toate irile. pe care o vom mai întîlni în cursul acestor expuneri, igni a mai cunoscut pe duhovnicul lui Duca Voda care credea ca apu-u platesc nimic si numai turcii sînt oameni generosi, drepti si gata sa easca serviciile. Era un betiv, care punea la dispozitia oaspetelui rachiu lonia, horilca, de unde apoi s-a facut "holerca" din Moldova. Apoi un calugar, care calatorise în Apus, dîndu-se drept catolic, ca si un curtean nului, care era din familia Gozzadini (Gozadinii de mai tîrziu par a veni acesta). El fusese în armata venetiana, dezertase, trecuse în Moldova ci capatam un amanunt militar interesant - era dator, ca si ceilalti, âcipe la expeditiile domniei cu zece cai platiti de dînsul dupa sistemul
de la turci; stiuse evita însa aceasta obligatie.
Iasi a mai asistat calatorul la primirea, foarte pompoasa, a sultanului, t înfatisa înaintea populatiei moldovenesti orînduita sa nu apara la : persoana reprezintantului lui Mohamed ar fi fost profanata daca credinciosii acestia s-ar fi uitat la dînsul. Tot drumul era asternut cu cumpe: catifele, taftale, si, îndata ce stapînul calca pe ele, stofele erau pentru armata otomana.
trecut prin Tatarasi - aceasta o stim din cronica noastra -, pe la a din Nicorita, s-a coborît la Cacaina si s-a suit prin Tîrgul Boilor, în a parte a orasului, unde erau trupele sale. Se arata bun catre acei cari, regatoria lor, trebuiau totusi sa rasara în fata lui, înclinînd spre dînsii cu un zimbet prietenos.
i ce priveste tara. Magni o cunoaste foarte putin, si nici o stire t nu se poate culege de la dînsul, caruia i se par stricate bunele femei oare iesite în calea lui.
itele de pe drumul mare sînt bîntuite de trecerea turcilor, cari însa, m vazut, sînt aspru pedepsiti pentru cel mai mic jaf; Magni însusi seste însa de orateniile cotonogite cu batul ale teranilor nostri. Alte iu le-a vazut1.
f» si Costachescu, Satul Prigoreni, în revista Ioan Neculce, V.
2S6
Calatorii razboaielor turco-polone
S-a întîmplat apoi ca un calator francez care a zugravit o parte din act vitatea razboinica a regelui loan Sobieski, Dupont, vorbeste si de întîia exp< ditie a regelui în Moldova (1686), cînd el s-a înfundat în Bugeac si a adu peirea aproape totala a armatei polone. Acest Filip Dupont, calatorind pri locurile noastre, da anumite descriptii, ca aceea a desertului ce se întind de la hotarele Pocutiei pîna la Iasi, de pe urma razboiului1.
Calatorul, care a petrecut treizeci si trei de ani în Polonia, era în oaste lui Sobieski si în acea zi de 11 novembre 1673, cînd, supt Hotin, - descri cu bisericile ruinate, cu patru turnuri, cu grupul de case - sunetul trîmbitj din tabara lui stefan Voda Petriceicu, cea cu 5 000 de calareti, arata polonild ca moldovenii se supun.
Ceea ce descrie el însa mai pe larg, cu o deosebita verva si un perfec spirit de dreptate, e expeditia regala din 1686, la care a luat parte el însusi cu alti francezi, marchizul Coustanveaux, Etienne Carie, inginer, Bouchei cavaler al "Ordinului lui Hrislos", contele de Beaujeu si altii, cari "au vazu ca si el prapadenia si distrugerea unei teri asa de frumoase".
Se trece prin Pocutia, prin marea padure a Bucovinei, unde se vad înc, oasele celor cazuti în 1685, în lupta de la Boian, cistigata de batrînul dom: moldovenesc Cantemir. Pîna la Iasi e numai un pustiu. Orase arse ori parasite case fara locuitori, strazi prin care nu trece nimeni: asa e la "Pererita", tîr pe la Cernauti, unde se lasa o garnizoana importanta, la Soroca, al carii castd era bine pastrat, la Suceava, precum va fi, în jos, la Falciiu ("Telki"), li Galati. "Nu se cunosc locurile unde au fost tîrguri si sate decît prin ruinl si prin pomii roditori ce se afla în apropiere, caci grauntele se vesniceste îi terenul care e deosebit de bun."
Altfel, nici tipenie de om, pas une seule creaiure vivante. Seceta tinea d^ trei ani, de secasera si helesteele, pamîntul crapase de sa înghita omul, ia în Bugeac, unde se va înfunda regele, iarba, înalta, ca de doua picioare ardea ca iasca si toti aveau fetele ca taciunele.
Dar ce tara bogata! Daca se pune gunoi, samanaturile se împleticesc Boii pasc în pajisti: "acest prodigios numar de boi ce se duc de vînzare îi toata Germania si pîna la Slrasbourg; multi se scot din tinuturile locuit si domnul Daucher, bancher din acel oras, pe care l-am numit acuma, chiar a facut sa se aduca In timpul ministeriului d-lui de Marebie". Cozile oilo; sînt foarte grele. "Caii din toate aceste teri sînt dintre cei mai frumosi, dintr< cei mai buni din Europa."
Domnul, gatindu-se de plecare, ofera totusi printr-o ruda a se supune se face a se bucura de venirea liberatorului, pe care-1 va ajuta mai mult a Petriceicu. Oferta e înnoita de mai multe ori. Dar lasul e gasit fara stapîn Dupont descrie casele solide, pe uliti largi, si pietele de vînzare. "Pravaliile erau ocupate de negustori bogati, si se gasea tot ce Asia da mai frumos. Bisericile cele mari, "foarte frumoase", vreo douasprezece sînt adevarate ce tati, cu ziduri, turnuri, adaposturi de marfuri, si chiar de oameni la ceas de primejdie; de aceea au depozit de arme si chiar turnuri. Curtea, îngramadire de cladiri întarite, si cu sant, are si ea artileria ei. E bine împodobita
1 Memoires pour servir a l'histoire de la vie et des actions de Jean Sobieski, III du nom în publicatiile fondului Krasinski, Varsovia, 1885, p. 206-7.
De la jumatatea veacului al XVII-lea pîna la 1800
)st foarte mirati vazînd într-o zidire asa de veche multe apartamente
<are frumusete, care slnt toate împodobite cu lemn (boises), zugravite si
■a mozaicul (dores â la mosaique), ceea ce da un efect placut (charmant)".
un polonilor li se impune o aspra disciplina, lumea alearga pentru
v ba vine si un sol de la domnul muntean serban Cantacuzino, che-
p'e rege si în tara lui. Mitropolitul Dosoftei merge în lagarul de la
de-1 pofteste în Iasi, spuind ca de-acum poate si muri odata ce a
acest ceas. Sobieski asigura pe moldoveni de ocrotirea lui, cît o vor
Deocamdata sambelanul vine prin livezi cu 5-600 de cai. Apoi,
înainteaza regele însusi, pe care-1 întîmpina vladica, ducîndu-1 la
unde se ia prînzul; calare, Sobieski cerceteaza bisericile, gasindu-le
mare frumuseta": tot orasul îi place, în situatia lui încîntatoare (effet
int). Vii, producînd un "foarte bun vin alb", îmbraca dealurile, unde
reo opt-zece manastiri.
isînd aici 1 500 de pedestri si 800 de cai, oastea merge la Falciiu, unde te în picioare doar o biserica. Ca hrana, harbuji si zamosi, deci boala, e o lecuieste apa Prutului. Se descrie Movila Rabîii. Domnul merge ipa în Bugeac, de unde va începe harta cu tatarii si turcii. Regele e se întoarce, dar lasa în orasele ocupate soldati, si supt scutul lor Ioni, greci, armeni, evrei, cari "putin cîte putin fac destul de bun comert jsul lor (â leur maniere)".
a a doua campanie
regala aici, în 1691, domnul nu e de fata, dar i s-a
e ploile grozave si de pradaciunea recenta a
lacustelor,
/t priveste oamenii, "moldoveni si munteni sînt bine
facuti, frumosi
mne mine), buni ostasi, sînt multe companii de cavalerie usoara
în
Poloniei, care au toata vitejia ce se poate si se deosebesc la toate
prile-
Au fost totdeauna cîteva companii lînga persoana regelui. Ei au iste-
{ne manquent point d'esprit) cînd se afla afara din tara lor...
Atunci
se foarte bine în toate stiintele". .
femeile sînt frumoase si bine facute: au aierul, gratia si un farmec tent) special al lor, la care ajuta mult felul lor de a se îmbraca, deosebit ,urcoaicelor, dar care n-are mai putina gratie si nu e mai putin în avan-lor." In sfîrsit, limba acestor oameni nacajiti, dati pe sama domnului cumpara, are un "extraordinar raport cu italiana, încît nu e îndoiala .iva din aceeasi constructie, e aceeasi pronuntie, si toate cuvintele se esc tot asa"1.
e lînga calatori cari merg pe socoteala lor, dm placerea lor, spre a informatii ce li vor fi necesare pentru cartea ce au sa tipareasca ori si pentru scopuri comerciale, acel de care ne ocupam acuma are o situa-)lomatica foarte importanta: e secretarul ambasadei franceze din Gon-nopol, si drumul ce-1 face e fireste unul cu scop. Franta, în razboiul re-1 purta Polonia împotriva turcilor, avea anume legaturi cu Ioan iki si era interesata sa stie în fiecare moment situatia adevarata pe
P- 45 si urm. - Pentru alti calatori, v. Bianu, în Analele Academiei Române, VIII, 45 (a. 1619).
Calatorii razboaielor turco-polone
frontul moldovenesc: de aceea si-a trimis atîtia emisari pe cari-i vom cunoaste macar în parte.
Informatiile lui Delacroix, care a strabatut Moldova la 1675, sînt cuprinse în doua lucrari ale lui, dintre care prima e un jurnal de calatorie, cealalta o opera mai întinsa, care prinde informatii amestecate, descriind si ceea ce a vazut personal la noi si relatînd si alte lucruri, aflate de la diferite persoane.
La 19 marte 1675 deci Delacroix pleaca de lînga Adrianopol, si nu singur, ci în tovarasia a doi unguri din Ardeal, Petrossy si Szepessy. Nu ia drumul pe mare, ca Magni, ci vine pe uscat, urmînd o cale secundara, relativ noua, pe la Rusciuc, - la 1576 vadul de la Silistra era preferat, iar trupele turcesti mergeau prin Dobrogea.
De la Rusciuc, unde se arata pasaportul, ia o luntre, care trece la Giurgiu, numit turceste Yerkoki, localitate pe care turcii o cunosteau de foarte multa vreme, înca de pe vremea lui Mircea cel Batrîn, întemeietorul cetatii.
I se pare lui Delacroix un tîrg marisor, "grosse bourgade". Drumul e apoi acel urmat de multi calatori în secolul al XVIII-lea, pe la Daia, pe la Arges, care se trece prin vadul Calugarenilor, unde astazi este crucea care nu pomeneste lupta lui Mihai Viteazul, ci cutare fapt particular. E vorba apoi de Bucuresti, de Braila; se ating: Portile de Fier ale Dunarii si castelul de hotar.
Dar în acest "jurnal" se dau stiri subsidiare, spunîndu-se ca "Valahia este o parte din provincia dacilor", care, împreuna cu Moldova, are la 3 000 de sate. In ce priveste productia, spune ca regiunea produce: grîu, orz, ovaz, mei, fructe, pasuni, boi, oi, pasari, vînat, cai, miere, ceara, cenusa.
Ne oprim un moment la acest "cendres", care are importanta: e asa-numita "potasa", foarte întrebuintata în industrie, si Moldova exporta în vremea aceea chiar, supt Duca Voda, foarte multa potasa de aceasta, provenita din arderea stejarilor sai, în Polonia, unde domnul, împreuna cu negustori mari din epoca aceea, un Ursachi, care devenise asa de bogat încît Duca s-a simtit dator, nu numai sa-1 crute de dar si sa-1 supuie la chinuri1, ori, în Galitia, un Balaban, de origine tot româneasca.
în partile acestea ni spune, dealminterea, Delacroix, vin negustori din Ungaria, Polonia, Moscovia, seicele înaintînd din Marea Neagra, prin tustrele gurile Dunarii, pîna la Braila, de unde, pe plute (bateaux plats), trec spre Belgrad.
De fapt, importanta comerciala a terilor noastre în acest timp crescuse foarte mult. Dupa ce în epoca veche avuseram negotul aproape tot în mîna sasilor din Ardeal si a cîtorva negustori greci, levantini, genovezi, din Pera, dupa ce în secolul urmator, al XVI-lea, negotul se face prin sasi, saraciti, acum, dupa ce, în a doua jumatate a veacului aceluia, negotul, pe care nu-1 mai puteau face sasii, cari slabisera foarte mult, e, aproape exclusiv, rasaritean, facut prin negustori cari pîna atunci nu venisera la noi, ori nu în numar asa de mare, cari vorbeau în acelasi timp si limba greceasca si cea italiana si aveau legaturile în Polonia: negustori din Chios, din Creta, - genovezi în Chios, venetieni în Creta -, din Rodos si alte parti, unde influenta italiana era înca mare; dupa acesti negustori crestini, înruditi si cu domnii nostri, în
1 V. Iorga, Istoria
comertului, I. Pentru Delacroix si opera lui, Iorga, Voyageurs-
J9 - Istoria românilor prin calatori 289
De Ia jumatatea veacului al XVlI-lea pîna la 1800
ji Mihai Viteazul, apar ca negustori ieniceri, cari nu mai luptau ca odi-ci constituiau o clasa de exploatare, formîndu-se în societati de afaceri.
si creditorii domnilor nostri, venind odata cu dînsii pentru a nu-i lin vedere pîna nu platesc toate cele datorite, si, pe lînga ei, greci curati, a lui Mihail Cantacuzino, saitan-oglu si chiar armeni, ca Bostan, care
rol supt Petru schiopul.
sfîrsit iata o noua faza comerciala, în care Europa apuseana se amesteca îrtu'l terilor noastre. Avem prin urmare un foarte important comert mia, prin care marfurile ajungeau pîna la Danzig, unde veneau si
engleze.
despre negustorii din Ungaria, pe atunci încep a se alcatui companii ale orientale, avînd resedinta lor la Tokai, ori în orasele ardelene*
Brasovul, - negustori veniti din Peninsula Balcanica: bulgari, sîrbi, ai putini greci decît odinioara, si atîtia români macedoneni. De aicir in prezenta balcanicilor de tot felul la Venetia, vine si faptul ca un itin Cantacuzino Stolnicul stie foarte bine ce sînt românii macedoneni, au, zice Delacroix, si negustori din Moscova. Vechiul comert cu "Mos-
cum îi ziceau stramosii nostri, de unde a venit "muscal" -, se facea jci din Constantinopol, ca, în epoca lui Petru Rares, acel Andrei Chal-ylas, marele negustor al sultanului, furnizorul curtii lui, care ducea
turcesti si lua în schimb blanuri, "dinti de peste" (baga) si alte lucruri i acelor climaturi. In secolul al XVII-lea însa sînt legaturi directe, lai strînse, cu Moscova; Gheorghe stefan încheie o legatura comer-. aceasta tara, el care face si un tratat secret cu cneazul de acolo, pentru
cauta adapost la Moscova. în epoca mitropolitului Varlaam, dealtfel, iau si pictori de la Chiev. Calugari greci soseau la noi si treceau spre a. Cînd, mai tîrziu, s-a întemeiat definitiv tiparul moldovenesc, lite-venit de acolo, dupa cererea lui Dosotei: tiparul lui cu literele marunte, frumoase. si între strelitii, vestiti mercenari ai Marelui Duce, pe cari la în mîna îi va distruge Petru cel Mare, erau de-ai nostri, precum odi-pe vremea lui stefan cel Mare, în rîndurile orgusilor tatari se aflau, la moldoveni si munteni.
■, cît despre tatari, cînd erau timpuri normale, ei faceau negot cu noir 'înd mai tîrziu si cofe din Moldova.
alminteri Delacroix are si cunostinti de istorie. E cel dintîi dintre cala-"in partile noastre care introduce elementul istoric în descrierea sa, du-si stirile fara îndoiala din convorbiri avute cu capuchehaielele noastre la Constantinopol, între care erau unii oameni eminenti, cum a
Dimitrie Cantemir, în domnia tatalui sau.
vorbeste de Ioan Voda cel Cumplit, de Petru schiopul, de Alexandru spînzurat la Constantinopol în ziua de Pasti, de un Mihai, care este . Dar confunda pe stefan cu fiul lui, Bogdan. stie, ca unul ce facea lin lumea diplomatica, si la cît se ridica tributul moldovenesc, si nu în vremea sa, dar si în trecut, asa încît poate sa arate sporirea lui: la i era de 2 000 de scuzi (ecus), apoi s-a ridicat la 80 000, iar pentru
Muntenia la 140 000, caci domnii, pentru capatarea tronului, se supralicitat si astfel tributul sporea necontenit. Delacroix constata ca ea era în contac mai direct cu turcii, dar si, trebuie sa o spunem, pentru ca a fost mai ra guvernata decît celalt principat, prin domni de o calitate inferioara.
In Muntenia, observa povestitorul nostru, turcii, în afara de tribut, avur si intentia de a-si pune un beglerbeg. Pe vremea lui Mihai, de fapt a si foa instalat beglerbegul în Bucuresti, la Radu Voda, unde era palanca turceaso ale carii ramasite se mai vad înca, beglerbegul avînd supt ordinele sale u numar de subasi pentru judete. si pe urma ideea de a înlocui guvernare, arendasilor crestini si localnici prin guvernarea de-a dreptul a aparut q mai multe ori.
De la domnii crestini, cari au ajuns a se schimba "la fiecare trei ani' daca aveau ori ba mai multe sau mai putine legaturi cu dinastia cea veche - mare decadere comparativ cu epoca lui Vasile Lupu si lui Matei Basarab -se iau, în afara de tribut, daruri considerabile. Domn ajunsese acum în urm fiul lui Leon Tomsa, care-si zicea el însusi asa, dar care era poreclit Stridia-bej ceea ce nu înseamna ca iesea în piata sa vlnda stridii, ci numai ca lua în arend pescuitul stridiilor, ca era arendasul pescariilor. Ca sa ajunga domn un pr< tendent, dadea acuma, pe la 1670, si pîna la 400 000 de scuzi.
In descriptia lui Delacroix se reproduce si scrisoarea regelui Poloni» catre domnul Moldovei, din 25 marte 1675, în legatura cu libertatile de comei cerute de acesta1.
Cum se vede, nu un jurnal propriu-zis; se poate însa ca notale sa fi foi luate întîi supt forma de jurnal.
Interesul pentru lucrurile de comert e vadit, dar Delacroix avea si inter* pentru chestiile religioase, despre care a vorbit în alta brosura.
Înca de prin anii 1630 iezuitii francezi se luptau în Orient cu reprezintant religiosi ai olandezilor, fiecare cautînd sa atraga biserica ortodoxa în tabai sa. Patriarhul Chirii Lukaris a facut atunci un catehism în care s-au descoper idei reformate, din care cauza a fost prigonit si scos din Scaun, ducînd o lupi care nu s-a ispravit decît cu moartea lui. Francezii, din partea cealalta, apara catolicismul, care se arata prietenos fata de greci, ca sa-i atraga.
Ambasadorul francez de Cesy, pe vremea lui Matei Basarab, avea corni nicatii prin scrisori cu domnii nostri în vederea misionarilor pe care Franta trimitea aici. Pe la 1670, încercarile acestea ale religiei catolice sînt înca foar puternice, si de aceea Delacroix înseamna într-una din lucrarile lui sicî ceva despre datinele ortodoxiei în general si ale noastre în special.
Sa nu uitam ca tot pe vremea aceasta un vechi credincios al domnii* din Moldova, care fusese silit a se destera fiindca se zicea ca manifesta! dorinta de a fi însusi domn, numai pentru ca era învatat si om de talent, fai o picatura de sînge domnesc, si din aceasta cauza i se taiase nasul: spatar Nicolae Milescu, întrebuintat de Gheorghe stefan în legaturile lui cu Frant a fost rugat la Stockholm sa faca pentru ministrul Franciei de acolo o expi
1 V. extrasele din Iorga,
Acte si fragmente, II, p. 734 si urip.
19* 291
religiei ortodoxe, care a si iesit într-o publicatie în limba latina patro-e acest ambasador: Enchiridion sive s'ella orientalis occidentali splcn-
doua carte, mai întinsa, a lui Delacroix e intitulata Memoires du sicur Croix, cy-devant secretaire de Vambassade de Constantinople, contenant îs relations veritables de Constantinople etc, si a aparut la Paris în 1684.
strînge la un loc mai multe amintiri: ca pe la 1671, în legatura cu raz-iurco-polon, a putut sa vada si trupele noastre, fiecare armata, moldo-ica si munteana avea 10 000 de oameni, pe cari i-a vazut pe un deal, tii moldoveni îmbracati în rosu, iar cei munteni în galben: stateau în ' de bataie si se prezintau bine, luînd loc îndata dupa ieniceri1.
ealtfel, în ce priveste trupele românesti, avem pentru aceeasi epoca si arturie, a lui Andreas Holtzel, care ni vorbeste de participarea domnilor
Istrati Dabija din Moldova si Grigore Ghica din Muntenia, la expe-turceasca împotriva imperialilor, din 1664.
rmata românilor, spune el, se înfatiseaza ca îmbracaminte foarte modest, ind încaltati cu opinci, si mai toti avînd suliti de lemn cu fier în vîrf, urcesti si arce. La defilarea vazuta, în frunte erau 1 000 de archebuzieri
avînd pistoale sau archebuze "ghintuite": în fruntea fiecarii companii i un boier, care avea si doi cai liberi lînga dînsul. Erau si cîte doi tobo-; companie, dar mai mult niste copii. Pe urma veneau 1 000 de pedestri hebuze de acelasi fel. Amestecati cu românii erau si turci, avînd si ei n boier român în frunte. Apoi venea domnul cu suita lui, cinsprezece din Sfat, 200 de curteni si sunau în preajma-i si trîmbite nemtesti si nente rasaritene, "tamburi turcheschi", care faceau un zgomot oribil, narturul.
; steag, - desfasurat lînga tuiul turcesc -, pe lînga icoana, Sf. Gheorghe, Domnului, potirul împartasaniei, era si o cruce alba, rosie, si în ar-urceasca se purta fara nici o sfiala aceasta cruce, 'au treizeci si trei de grupe de cîte saizeci si pîna la optzeci de oameni. In este numarul total al trupelor, se spune ca erau 5 000 de munteni si le moldoveni ori si 20 000 la un loc2. Cum se vede, cifrele se potrivesc î date în celelalte doua izvoare pomenite.
alti calatori în aceeasi vreme fac drumul prin terile noastre. Unul
îsii este episcopul de Marsilia, Forbin Janson, negociator foarte harnic,
1676 a facut drumuri în legatura cu aceeasi politica franceza în aceste
f. extrasele din Iorga, Acte si fragmente, II, p. 82-3.
orga, Acte ti fragmente, I, p. 252 si urm. - Pe acelasi timp se semnaleaza prada or' nostri în Ardeal, ibid-, p. 261, no. 2. Ai nostri erau pusi sa aduca turcilor ca-;lor ucisi; ibid., p. 255.
El a vazut podul peste Nistru, si ni spune ca era pazit de 2 000 de ti; si 5 000 de români1. Toate marturiile acestea arata deci ca totusi domnii atunci puteau, cu mijloacele putine ce le aveau la îndemîna, ridica o m armata, care, date fiind împrejurarile, era destul de respectabila si care ai fost desigur capabila sa se bata, daca turcii i-ar fi lasat.
Pe la Iasi, si în anul acesta si înainte, vin curieri francezi trimisi de el copul de Marsilia la Marele-Vizir, ca don Louis-Marie Didon si altii2. DiJ vine la Iasi, în octombre 1677, sosind la Galati tocmai în momentul cînd servitor al domnului Moldovei, Duca Voda, din lagarul turcesc, aducea vesi desmintita, pe urma, ca la asediul Cehrinului cazacesc domnul ar fi fost rj la un picior si armata lui taiata. Duca se afla, de fapt, la Tighinea, împrei cu domnul muntean si cu seraschierul, comandantul suprem al armatei t cesti3. Moldovenii erau 5 - 10 000 de oameni, "fort bons et armes â la p< noise"4. Sulitile pîrlite si opincile soldatilor din 1664 fusesera deci înlocu mica armata avînd acum o mult mai buna înfatisare.
1Jbid., p. 87. 2 Ibid., p. 85-88. 3Ibid., p. 88.
4 V. îmbracamintea unui asemenea soldat în memoriul mieu despre Un ofiter roi In oastea lui Carol al Xll-lea (Analele Academiei Române, XXXIV).
|
