DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE DIN SUDUL SI VESTUL ASIEI SI DIN AFRICA DE NORD

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE DIN SUDUL sI VESTUL ASIEI sI DIN AFRICA DE NORD

INDIENII sI MALAIEZII

Statele sclavagiste antice din India de nord (continentala), situate în

nele fluviilor Ind si Gange, între Himalaia si muntii Vindhya, au

t înca în primul mileniu înaintea erei noastre legaturi comerciale pe

:t (cu caravanele) si pe mare cu tarile iraniene si cu Mesopotamia.

gur ca mult mai strânse erau relatiile comerciale si culturale între

a de nord si cea de sud, unde în aceasta epoca existau de asemenea

i de mult închegate. în statele sclavagiste timpurii din ambele parti

indiei s-«a consolidat cu multe secole înaintea erei noastre brahmanis-

- religie care consfintea deosebirile sociale prin sistemul castelor.

reactie împotriva acestui sistem din partea paturilor sociale asuprite,

iparut pe la mijlocul primului mileniu înaintea erei noastre cî-

învataturi religioase; dintre ele cea mai mare importanta

storia, atît a Indiei propriu-zise, cît si a Asiei rasaritene si cen-

a avut-o budismul. Budismul, care s-a raspândit în India (ca si cres-

nul mai tîrziu în apus), era folosit, în ultimele secole înaintea erei

re, de catre grupurile conducatoare drept un mijloc de lupta împo-

puternicei caste a preotilor - brahmanii - si ca un mijloc de a tine

'.u masele populare, carora li se predica supunerea fata de stapîni.

si nobilimea din statele sclavagiste sprijineau budismul si contri-

la daspîndirea lui. în secolul al III-lea î.e.n., Asoka, cîrmuitorul

iului indian Magadha, a folosit din plin pe calugarii budisti ca mi-

.i si spioni pentru a stabili legaturi si a-si extinde influenta, atît în

vecine, cît si în cele îndepartate, atât de pe continent,' cit si de pe

le din Asia de sud si de sud-est. într-unui din decretele sale, sapate

aca, el declara ca si-a trimis misionarii în Siria, Egipt, Cirenaica,

si Grecia. în cronicile ceyloneze de la începutul erei noastre sînt

iti misionarii trimisi de el în Indochina si în Ceylon unde, dupa

sa sa, budismul a devenit religia dominanta, pastrîndu-si pozitiile

istazi.

i primele secole ale erei noastre, misionari budisti indieni au pa-

Prin trecatorile de mare altitudine în regiunile, din muntii Hima-

în Tibet. Ei au descoperit cursurile superioare ale marilor fluvii

:vora_sc de pe povârnisurile nordice ale muntilor Himalaia - Indul,

DESCOPERIRILE POPOARELOR DIN S. sI V. ASIEI sI DIN AFRICA DE NORD         

- ■

Sutlej - cel mai mare afluent al acestuia si Brahmaputra unde au în­temeiat o serie de mînastiri. Ei au strabatut în diferite directii desertu­rile din muntii înalti ai Tibetului. Din Bengal, misionarii budisti au gasit caile spre rasarit, spre Indochina, ajungând, prin regiunile de munte aco­perite de paduri tropicale, în bazinele marilor fluvii indochineze Irawadi si Saluen, în Indochina centrala (bazinul rîului Menam) si în acele parti ale bazinului fluviului Mekong, care nu erau cunoscute înca de chinezi.

Cu toate ca "poporul indian nu si-a cîstigat niciodata renumele de putere maritima", indienii au facut mari descoperiri geografice în marile tropicale din Asia de sud si sud-est. Ei au descoperit si au colonizat in­sula Ceylon într-un trecut foarte îndepartat. La popularea ei au partici­pat, nu atît popoarele din sudul Indiei, cît mai ales cele din nordul penin­sulei. Dimpotriva, peninsula Malacca si numeroase insule din arhipelagul Malaia au fost descoperite de indienii din sud, mai iscusiti în navigatie. Dintre marile insule ale Indoneziei, cea dintîi - datorita pozitiei sale geo­grafice - a fost descoperita Sumatra, iar dupa aceea, în jurul secolului I e.n., lava. Colonistii indieni au aparut pe insula Borneo în preajma se­colului al IV-lea. In acel moment în Indonezia de vest si centrala existau o serie de asezari indiene, iar printre triburile locale se raspîndisera cul­tura indiana si ambele religii de origine indiana - brahmanismul si bu­dismul (mai tîrziu înlaturate aproape pretutindeni de mahomedanism).

Este, însa, neîndoielnic ca în ceea ce priveste arta navigatiei unele vechi triburi indoneziene (de pilda malaiezii) îi depaseau pe indieni. Cu vasele lor cu pînze, usoare si stabile, malaiezii au fost aceia care au gasit drumul catre toate insulele din Indonezia centrala si de rasarit. Ei au descoperit Borneo si au populat regiunile de litoral, au descoperit si co­lonizat insulele Celebes si Moluce, au stabilit un comert pe mare cu mi­cile insule situate si mai la sud, au ajuns în insulele Filipine asezate la nord de Indonezia cu mult înaintea spaniolilor si portughezilor, iar spre rasarit au ajuns, probabil, pîna la tarmurile Noii Guinee.

Malaiezii au navigat departe spre vest de Sumatra si în primele se­cole ale erei noastre au traversat oceanul Indian, au descoperit insula Madagascar pe care au colonizat-o. Urmasii acestor vechi colonisti mala-iezi care s-au amestecat cu locuitorii bastinasi - negroizi sînt mal^asii (populatia bastinasa de astazi a Madagascarului), a caror limba face parte din grupa malaieza-polineziana.

VECHII PERsI

Pe la mijlocul secolului al Vl-lea î.e.n., regele Cirus al II-lea, care a reunit sub stapînirea sa triburile persane din Iranul de vest, a cucerit o serie de tari situate în podisul Armeniei, în Asia mica si Mesopotamia. Apoi Cirus al II-lea a trecut la cucerirea regiunilor nordice ale podisului Iran si a tarilor învecinate, locuite de triburi nomade crescatoare de animale.

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

Fara îndoiala ca urartii stiau mai de mult, cel putin din auzite, de marea "Hyrcanum" (Caspica), care se întindea la rasarit de tara lor. Dar expeditiile întreprinse de persi în nord au largit si con­solidat cunostintele despre Cas­pica. Herodot (secolul al V-lea î.e.n.), care poate fi numit pa drept cuvînt în aceeasi masura "parintele geografiei" ca si "pa­rintele istoriei", si-a format pe baza izvoarelor persane o ima­gine corecta despre marea Cas­pica ca despre un lac urias: "Ea este o mare izolata, care nu se uneste cu nici o alta mare. De-a lungul tarmului apusean al aces­tei mari se întinde Gaueazul, cel mai mare dintre munti ca supra­fata si cel mai înalt. Spre rasarit se afla o câmpie nesfîrsita..." (I, 202-204). Aceasta descriere justa a fost ignorata (cîteva veacuri, pîna în secolul al II-lea

de catre geografii din antichitate. Ei presupuneau si indicau pe ca marea Caspica comunica, fie cu marea Azov si marea Neagra, l oceanul înghetat de nord. Dupa cum se vede din citatul de mai [erodot avea o imagine justa si despre câmpiile "nesfîrsite" de din-le Caspica, care au fost de asemenea descoperite de persi în timpul itiilor de cucerire ale lui Cirus.

e caile care duceau spre stepele si pustiurile de dincolo de Caspica, au strabatut tara partilor, care mai tîrziu a jucat un rol însemnat nertul de intermediere dintre Asia de apus si Asia centrala, unde minau drumurile de caravane ale chinezilor. Din Partia, care se nga coltul de sud-est al marii Caspice, persii au trecut lantul mun-jpet-Dag, dincolo de care începe desertul Karakum. Este putin pro-ca ei sa fi înaintat mult de-a lungul tarmului rasaritean al marii :e si, în orice caz, nu au trecut peste paralela de 40°. In schimb, asarit, persii au patruns adînc pe continent. Ei au ajuns pîna la dsurile nordice ale muntilor Himducus si au cucerit malul stîng al lui Oxus (Amu-Daria), în regiunea cursului sau mijlociu. Probabil au coborît pe valea rîului Oxus si au ocupat oazele din Horezm, -sul inferior al acestui fluviu. In timpul uneia dintre expeditii, ar-lui Cirus a strabatut întregul podis al Iranului de la apus spre ra-a supus triburile de munteni care traiau pe povârnisurile de sud-est untilor Hinducus si s-a oprit în valea râului Kabul, afluent de pe a al Indului. Probabil ca tot în acest timp persii au atins rîul Pi-

DESCOPERIRILE POPOARELOR DIN

sI DIN AFRICA DE NOHD

_{lY'.y *>v '.''■■.'>' * I}

_{t                     L}

, -.-l. li¹- * '

-

Procesiune a tributarilor persani (basorelief din secolul al V-lea î.e.n.)

andj (Oxus-ul superior). Dar încercarea de a cuceri regiunile din Asia cenLla de pe fluviul Iaksart (Sîr-Daria), unde traiau m acea vreme sci tii-massageti (înruditi cu iuecizii din cronicile chmeze), ^^^J^ zdrobirea persilor si prin moartea lui Cirus (anul 529 xe.ii. lui Cirus, fiul sau Cambize a cucerit Egiptul, iar pe timpul lu (521-486) persii au cucerit malul drept al Indului, patrunzând m bazinul cursului superior al fluviului Sîr-Daria (în valea Fergana).

Asadar, dincolo de hotarele podisului Iran, vechii persi au descopent cea mai mare parte a teritoriului din Asia centrala, dintre fluviile

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR

ANTICE

Daria si Amu-Dana precum si lanturile de munti care-1 straiuiesc «i. înspre nord-vest, Danus I a încercat sa cucereasca steoeledene airile marii Negre (în jurul anului 512 î.e.n.), dS a foît înfrîn? dl i din aceasta regiune si s-a retras. Mai izbutite au fost expeditiile ;pre apus, care s-au meheiat prin cucerirea strîmtorilor marii Negre Traciei de nord, precum si a peninsulei Barka (Cirenaica, la apus de

De numele lui Darius I este legata organizarea a doua importante
ditii pe mare: una, cea de apus, a ocolit litoralul de sud-est al Euro-
de la strîmtorile marii Negre pîna la golful Taranto (Italia de sud
Marea Greae.cum i se spunea pe atunci); cealalta expeditie, de ra-
, comandata de Skilak din Carianda, a coborît pe Ind (probabil de
^Kabulului), a iesit m marea Arabiei, a ocolit Arabia si si-a în!
it calatoria care a durat 30 de luni (aproximativ 510-508 îen) lînsa
xl Suez: din marea Rosie. în Mul acesta s-a demonstrat ca se pite
.lî legatura directa, pe mare, între regiunile periferice din ap^si '
~it ale marelui imperiu persan. ^{p ?}

VECHII EGIPTENI

Teritoriul cultivabil al Egiptului (valea Nilului inferior si delta sa> înconjurat dm trei parti de deserturi - al Nubiei {la sud), af St£i

Osteni sciti (partea de sus a unui pieptene de aur din secolul al V-lea îen gasit într-un kurgan scitic)

DESCOPERIRILE POPOARELOR DIN S. sI V. ASIEI sI DIN AFRICA DE NORD

-- "O

fc.

* 4 *

Sclavi negri din Egipt (basorelief din mileniul al II-lea î.e.n.)

si Egipteano-Arabic; el este mai accesibil numai dinspre nord, din partea Marii celei mari (Mediterana). Dar aceste bariere naturale au fost biruite cu cel putin 3 000 de ani înaintea erei noastre. înca de pe atunci, în tex­tele cele mai vechi care au ajuns pîna la noi, Nubia, adica regiunea si­tuata mai sus de prima cataracta a Nilului, este mentionata ca posesiune egipteana, de unde se aduceau mii de sclavi negri - barbati si femei - si cirezi imense de vite. Tot atunci egiptenii au început sa construiasca cetati de-a lungul istmului Suez, pentru a se apara împotriva incursiu­nilor nomazilor arabi. Ei au descoperit si au cucerit peninsula Sinai, unde au gasit zacaminte importante de cupru si piatra de constructie, mai pretioasa si mai trainica decît gresia din Nubia. Egiptenii de pe timpul asa-numitului Regat vechi (cu peste 2 500 de ani î.e.n.) navigau pe vase cu pînze si cu vîsle de-a lungul tarmului rasaritean, asiatic, al Marii celei mari si aduceau din Liban lemn de cedru. S-ar putea spune ca egiptenii "au descoperit Asia", daca acolo (cel putin în Mesopotamia de sud) nu ar fi trait pe atunci popoare care sa fi lasat documente scrise. înca în timpul Regatului vechi, posesiunile Egiptului în Nubia se întin-

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

tu pîna la cataracta a doua, iar expeditii pentru capturarea de sclavi *ri, aur, fildes si lemn pretios erau trimise si mai sus, pe cursul Ni-ai. Mai tîrziu, pe la mijlocul mileniului al Il-lea î.e.n., granita regatului ptean trecea la sud de a cincea cataracta. La vest de Nil, egiptenii au tus foarte de timpuriu o parte din triburile libiene.

Egiptenii din Regatul vechi au efectuat calatorii lungi de-a lungul murilor marii Rosii, spre sud, pîna în tara Punt. De acolo se aduceau Egipt rasini aromatice de mare pret (tamîie, smirna etc), care se obtin copacii ce cresc în tarile situate la sud de marea Rosie - din pe-sula Somalia si din "Arabia fericita" de sud-vest. De aceea, tara Punt ite fi socotita pe drept cuvînt ca fiind si Somalia, si Iemen sau poate ar amîndoua la un loc.

Egiptenii însisi considerau pe buna dreptate tara lor drept un "dar Nilului". stiau ei oare de unde vine cursul de apa, oare, strabatînd itiul, da viata pamântului lor si de unde provine mâlul atît de fertil? ibabil ca nu. Herodot scrie despre aceasta urmatoarele: "N-am putut i nimic despre natura Nilului, nici de la preoti si nici de la altcineva... i am întrebat de ce se deosebeste Nilul atît de mult prin proprietatile ; naturale de celelalte râuri în ceea ce priveste izvoarele Nilului, I unul dintre cei cu care am stat de vorba nu mi-a spus ca le-ar Loaste ...." (II,

Egiptenii stiau însa cu precizie ca si la sud de Nubia, dincolo de aracte, se afla regiuni populate, în care traiesc oameni negri. Înca din ioada Regatului vechi se stabilise o strînsa legatura cu aceste tinuturi Dicale si cunoastem chiar si numele unui demnitar egiptean - Hirhuf, 3 îsi atribuia descoperirea tarii sudice Yam, de unde adusese "tamîie, in de abanos, piei de pantere, fildes si tot felul de alte lucruri alese...".

FENICIENII sI DESCOPERIREA EUROPEI DE SUD

Femeia era o tara asezata pe tarmul rasaritean al marii Mediterane; ocupa o fîsie îngusta de pamânt oare se întindea între mare si muntii anului, aproape paralel cu tarmul. Fenicia era locuita de un popor e vorbea limba feniciana (sau punica), limba care facea parte din pa canaanica a limbilor semite nordice; din aceeasi grupa face parte îbraica veche (Canaan este vechea denumire a Palestinei). Asezata 'e doua mari puteri din antichitate - Egiptul si Babilonul - Fenicia sasea, din punct de vedere politic, <cînd sub stapânirea uneia, cînd a îilalte, iar din punct de vedere economic avea legaturi strînse cu am-3 tari, jucând rolul de intermediar comercial între ele. In cele mai hi izvoare istorice, fenicienii sînt pomeniti ca popor agricol. Din tim-i imemoriale, se exportau din Fenicia în tarile vecine vin si ulei de sline. Un rol însemnat îl juca, de asemenea, exportul de peste uscat, lata cu dezvoltarea Egiptului si a Babilonului, fenicienii au început e furnizeze si lemn de constructie - pretiosul cedru libanez.

Egiptul si Babilonul aveau nevoie de aur, de metale neferoase (mai i arama si cositor pentru obiecte de bronz), precum si de multi sclavi. 'Curînd aceste marfuri si vînînd sclavi, fenicienii au început sa na-

DESCOPERIRILE POPOARELOR DIN S. sI V. ASIEI sI DIN AFRICA DE NORD         

vigheze din ce în ce mai departe de tarmurile lor. Ca si egiptenii, ei construiau vase mari cu vîsle care, daca vîntul le era prielnic, puteau sa pluteasca si cu pânze. Vâslasii erau sclavi; fenicienii foloseau munca scla­vilor si în porturi, precum si la exploatarea padurilor; sclavii lucrau si în minele de extractie a metalelor pe care fenicienii le aveau în alte tari. Devenita sclavagista, societatea feniciana avea mereu nevoie de noi sclavi, fapt care îi determina pe fenicieni sa navigheze tot mai intens spre tarile "barbare" de peste mare. Qrasele^state feniciene Biblos, Si-don si Tir au jucat un rol deosebit de însemnat în comertul maritim.

Nu se stie daca fenicienii au descoperit insula Cipru sau daca ea a fost descoperita înaintea lor de egipteni. Dar înca în mileniul al II-lea î.e.n., fenicienii au întemeiat acolo cîteva colonii si foloseau Ciprul ca escala în calatoriile lor spre bazinul central si apusean al "Marii celei mari de la soare-apune" (marea Mediterana). în orice caz, cam pe la ju­matatea mileniului al II-lea î.e.n., ei au început sa viziteze si insula Creta, unde în acea perioada se dezvoltase o civilizatie superioara. Folo­sind Creta ca etapa în înaintarea lor spre apus, fenicienii au deschis drumul descoperirii continentului european.

Din insulele Marii Arhipelagului, fenicienii au trecut pe tarmurile sudice ale peninsulei Balcanice. Ei au strabatut strâmtoarea care leaga marea Ionica de "Marea superioara" (Adriatica) si au ocolit extremitatile sudice ale peninsulei Italice, care mai tîrziu au primit numele de Apulia si Calabria. Fenicienii au descoperit Sicilia, întemeind acolo cîteva orase. Ei au descoperit de asemenea Sardinia - unde, pe tarmul sudic, a luat fiinta orasul Cagliari (vechiul Caralis) - si insulele Baleare. Probabil ca vizitau si Cor sica, dar nu au colonizat-o; ea a devenit posesiune feni­ciana (cartagineza) mai tîrziu, pe la jumatatea mileniului I î.e.n., cînd acolo existau deja colonii grecesti. La sud de Sicilia, în mijlocul marii Mediterane, fenicienii au descoperit si au colonizat insula Malta (oare, în antichitate, se numea Melite la greci si Melita la romani). Din Sicilia ei au trecut prin larga strâmtoare pe tarmul nordic al Africii si au înte­meiat acolo, în dreptul strîmtorii, orasul Cartagina (Kart-Hadast), care mai tîrziu a devenit un stat puternic si un rival periculos al Romei în lupta pentru dominatie în marea Mediterana¹. Din Cartagina, fenicienii s-au raspîndit spre sud-est; în timpul calatoriilor lor ei au cunoscut bine golfurile din nordul Africii - Sirta mica si Sirta mare - pe tarmurile ca­rora au întemeiat cîteva colonii. La vest de Cartagina ei au descoperit muntii Atlas pîna la coloanele lui Melkart² - strîmtoarea Gibraltar; mai tîrziu grecii au numit^o Coloanele lui Heracles, romanii i-au zis Coloa­nele lui Hercule, iar arabii au denumit-o în evul mediu Djebel-Tarik (nume care, deformat, a devenit Gibraltar).

Venind din Africa de nord sau din insulele Baleare, fenicienii au descoperit extremitatea de sud-vest a Europei - peninsula Iberica. La intrarea rasariteana în strîmtoarea Gibraltar ei au întemeiat pe tarmul

Romanii îi numeau pe cartaginezi - puni. De aici provine si termenul de raz-

ooaie punice.

Melkart este numele unuia dintre cei mai mari zei ai fenicienilor.

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

tinsulei orasul Mâlaca, existent si astazi sub acest nume (Malaga), ncienii au trecut prin strâmtoarea Gibraltar, au iesit în oceanul Atlan-si în dreptul intrarii apusene în strîmtoare, au întemeiat pe tarmul Insulei iberice "Fortareata" - Gadir (astazi Cadiz), iar pe tarmul ican au întemeiat orasul Tingis (Tanger). La nord-vest de Gadir, la o anta de cîteva zeci de kilometri de mare, ei au descoperit bogatele aminte de cupru din Tarsis (Tharsis), pe care au început sa le exploa-=>. aceste zacaminte se aflau în regiunea care si astazi este una dintre icipalele furnizoare de cupru ale Europei.

Cît de departe spre nord au navigat fenicienii de-a lungul tarmuri-atlantice ale Europei ramâne anca o problema controversata. Aceste editii erau ântreprinse în vederea procurarii de cositor pentru tarile bazinul marii Mediterane, iar teritoriul de unde obtineau fenicienii torul purta numele de insulele Casiteride (insulele Cositorului). Dar e sa cautam aceste insule? Erau oare Casiteridele într-adevar insule u o peninsula? Cei care înclina sa considere Casiteridele drept insule e le identifica cu insulele Britanice, întrucât la marginea de sud-vest [arii Britanii (Cornwall) exista vechi mine de cositor care au fost ex-itate înca în epoca stapânirii romane. Cei care nu sînt de aceasta ;re sustin ca este vorba de zacamintele de cositor aflate mai aproape Coloanele lui Melkart, si anume în partea de nord-vest a peninsulei ice (în masivul Galiciei)¹.

în orice caz, este incontestabil ca fenicienii au descoperit întregul

1 apusean al peninsulei Iberice din spre oceanul Atlantic, si au pa-

s în vastul estuar al celui mai mare fluviu din aceasta peninsula -

xl (Tajo), unde mai tîrziu a luat fiinta orasul Lisooa (Lisabona). Pro-

1 ca ei au cunoscut si tarmurile golfului Biscaiei, pîna la peninsula

ania. Unii autori romani - naturalistul Pliniu cel Batrîn (secolul I

si poetul Avienus (secolul al IV-lea e.n.) considera ca prima cala-

; în aceasta directie a fost facuta pe la mijlocul secolului al V-lea

de fenicianul Himilcon. Avienus relateaza ca Himilcon a ajuns pîna

îsulele Britanice si se refera, în legatura cu aceasta, la vechi cronici

igineze. Nu trebuie sa uitam insa ca poetul roman a trait cu mai

de opt secole mai tîrziu decît Himilcon si, fara îndoiala, ca nu a

la dispozitie textele originale ale cronicilor.

Fenicienii construiau corabii pentru expeditiile organizate de vecinii >are stapîneau tarmurile marii Rosii si ale golfului Persic si se an-i _:în slujba lor. Pentru egipteni ei au calatorit ân tara Punt, iar pentru e iudeilor Solomon (potrivit legendei biblice), ân tara Ofir, a carei ire nu s-a descoperit nici pîna astazi. Pentru regele asirian Sina- (începutul secolului al Vll-lea î.e.n.) ei construiau corabii de razboi 3lful Persic. Dupa cît se pare, au navigat si în jurul peninsulei ia, înainte de expeditia lui Skilak din Carianda.

In aceasta regiune tarmul peninsulei Iberice este foarte crestat si micile peninsule fi luate usor drept insule.

Coloniile si drumurile comerciale îeniciene.

A 328ri ola grecilor si coloniile lor---------- Principalele cai comerciale

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALEPQPn_ABP,

^

CĂLĂTORIA FENICIENILOR ÎN JURUL AFRICII

Fiind în slujba egiptenilor, fenicienii au ocolit, cu sase secole înain-erei noastre întreaga Africa. Herodot reda o povestire TntereSa pre calatoria lor m jurul Libiei" (Africii), cu amanunte pe care ei asi le considera neverosimile, dar oare confirma deplina exactitate _fl estirii: "S-a constatat ca Libia este udata din toate par_t£ de miri exceptia partn unde se învecineaza cu Asia; dupa cîte stim, primul sa dovedit acest lucru a fost regele Egiptului Nechao (Necho al Il-leS El a trimis niste fenicieni cu corabiile pe mare, poruncindu-le sa sefo-■^ca Pela Coloanele lui Hercule . .. Fenicienii au plecat din marea reica (Rosie) si au patruns m marea de Sud (oceanul Indian) Toamna costau la arm si m oricare regiune a Libiei debarcau, însamînSu si ptau recolta; dupa cules plecau mai departe I_n ai treilea an £1 ut pe la Coloanele lui Hercule si _s-au înapoiat în Egipt Ei povesteau isemenea un lucru pe care eu nu-1 cred, dar altcineva poate ca o sa-1 da, si anume ca an timpul calatoriei facute în jurul Libiei au avut

_{e£p:adrapta- felul acesta a fost ^ X S}

Asadar, ocolind Africa pe la sud si înaintînd totodata dinspre rasa-;pre apus, fenicienii au avut soarele în partea dreapta, adica spre Lui Herodot, care a trait cu aproape 2 500 de ani în urma, si care ivea cunostintele noastre despre globul pamântesc si despre sistemul ■, aceasta parte a povestirii i se pare neverosimila. Pentru noi, însa, îpede ca tocmai acest fapt, care i-a uimit probabil în mod deosebit îarinarii fenicieni, originari din emisfera nordica, confirma ca ei au it într-adevar ecuatorul, au navigat prin apele emisferei sudice si au t Africa pe la sud. Durata de trei ani a calatoriei este de asemenea ut verosimila. Lungimea tarmurilor Africii este de circa 30 000 km. denii puteau sa strabata aceasta distanta, în parte cu ajutorul vîsle-

lor, în parte cu pînzele, atunci cînd vîntul era prielnic.

Navigînd în directia aleasa, fenicienii au putut sa foloseasca mai mult din jumatatea dru­mului curentii favorabili de lînga tarm. E adevarat ca ei debarcau pe continent pentru a semana si a strînge recolta, pierzînd astfel în fiecare an doua-trei luni. Totusi, restul timpului a fost suficient pen­tru a efectua întreaga calato­rie în trei ani, în conditiile de atunci ale tehnicii navigatiei.

în relatarea lui Herodot este interesanta si indicatia ca în

DESCOPERIRILE VECHILOR GRECI

T "bia" de sud era posibila agricultura; prin urinare, aceasta regiune nu " a nicidecum un desert mort, pîrjolit de soare, în care viata era imposi-lVla din cauza caldurii insuportabile, asa cum îsi închipuiau Africa tropi-

\a majoritatea geografilor din antichitate si din evul mediu. Abia dupa mai bine de 100 de ani de la expeditia e;gipteano-feni-

*ana, la sfârsitul secolului al Vl-lea sau în primul patrar al secolului °1 V-'lea î.e.n., cartaginezii au înaintat ceva mai mult dincolo de Coloa­nele lui Melkart, spre sud-vest, de-a lungul tarmului african. Acest lucru a fost realizat de expeditia coloniala a lui Hannon. El a condus o flotila alcatuita din 60 de vase cu cîte 50 de perechi de vîsle, pe care se aflau 30 000 de oameni. Pe tarmul nord-vestic al Africii au fost înteme­iate sase orase noi, dintre oare cel mai îndepartat (Kerna) se afla la sud, cam la aceeasi distanta de Coloanele lui Melkart, ca si Cartagina spre rasarit. Hannon a încercat sa înainteze si mai departe spre sud. Dupa o scriere oare s-a pastrat pîna în zilele noastre, nu putem formula decît ipoteze asupra descoperirilor facute în drum sau a locurilor pîna unde a ajuns el. Este incontestabil ca el a atins tarmurile Africii tropicale la sud de Capul Verde, dar datele din scrierea pe care a lasat-o sînt prea su­mare si vagi pentru a se putea afirma, asa cum fac unii istorici, ca el ar fi ajuns pîna în Sierra Leone sau chiar pîna în Camerun.