Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




DEZVOLTAREA SOCIETATII SI A RAPORTURILOR INTERNATIONALE IN EUROPA RASARITEANA SI DE SUD-EST IN SECOLELE X -XIII

istorie


DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII sI A RAPORTURILOR INTERNAŢIONALE ÎN EUROPA RĂSĂRITEANĂ sI DE SUD-EST ÎN SECOLELE X -XIII

Societatea de pe teritoriul patriei noastre 949f58j s-a dezvoltat în strînsa legatura cu aceea din tarile vecine. în veacul al X-lea, pe întreg acest spatiu geografic, dezvoltarea societatii omenesti se afla în stadiul formarii statelor feudale, în a caror structura erau pastrate resturi ale «comunitatilor de marca»l.



înca înainte de veacul al X-lea, formarea unei aristocratii militare - a carei actiune neîntrerupta uzurpa, treptat, pamîntul detinut de obsti - a creat premisele aservirii taranimii si alcatuirii domeniilor feudale. Procesul consoli­darii noilor raporturi de productie avea loc în conditiile ascutirii luptei între fortele social-politice existente, pentru cresterea sau micsorarea exploatarii, într-o societate care se diferentia, treptat, în doua clase antagoniste.

Statele feudale care înconjurau teritoriul patriei noastre 949f58j în acel timp - Rusia Kieviana, Moravia Mare, Ungaria Arpadiana, Bulgaria (în perioada celui de-al doilea tarat) - cu toate trasaturile comune ale dezvoltarii lor, au cunoscut însa deosebiri importante, de care trebuie sa se tina seama si în cercetarea particularitatilor feudalismului romînesc. F. Engels a aratat ca existenta istorica a modelului clasic al unei orînduiri - si exemplul pe care-1 da este cel al orînduirii feudale - presupune tocmai varietatea formelor pe care le îmbraca realitatea istorica 2. Aceasta constatare caracterizeaza în primul rînd Europa rasariteana si de sud-est, regiuni aflate între feudalismul clasic apusean si cel oriental.

Deoarece nu toate aceste regiuni au ajuns sub stapînirea Imperiului roman, iar asupra acelora care au cunoscut-o, aceasta stapînire s-a exercitat în grade deosebite, feudalismul nu s-a nascut peste tot din descompunerea orînduirii sclavagiste, ci în unele parti din descompunerea orînduirii gentilice, în altele din orînduirea sclavagista si din cea gentilica coexistente. Aceasta a avut ca urmare varietatea formelor proprietatii feudale si a aservirii taranimii. Evolutia clasica de la alodiu la beneficiu si feud a cunoscut în fiecare din aceste regiuni forme deosebite. în Rusia Kieviana, de pilda, au existat initial votcina

F. Engels, Originea familiei, a proprietatii private si a statului, Bucuresti, 1957, p. 156.

F. Engels catre C. Schmidt, în Marx-Engels, Ausgewahlte Briefe, Berlin, 1953, p. 583.

(asemanatoare alodiului) si pomestia (similara beneficiului), care numai ulterior s-au contopit într-o proprietate de tipul feudului. In teritoriile Peninsulei Balca­nice aflate sub dominatia bizantina, majoritatea obstiior aservite au fost multa vreme dependente de stat, ca proprietar feudal; abia în veacurile XI-XII apare proprietatea feudala asemanatoare feudului.

în Moravia, Slovacia, Pannonia, formarea proprietatii feudale a fost influentata de migratia popoarelor; aservirea obstilor s-a datorat atît capeteniilor locale, cît si cuceritorilor. Cu vremea, o parte din capeteniile locale au fost asimilate de cuceritori si au participat la formarea clasei feudale, iar produca­torii directi din rîndurile cuceritorilor s-au contopit cu populatia aservita. în toate aceste regiuni procesul consolidarii noilor raporturi de productie s-a des­fasurat în conditiile unei rezistente dîrze a obstilor, care au fost aservite de catre feudali si statul feudal numai dupa lupte îndelungate. Din aceste cauze, în feuda­lismul timpuriu si categoriile de tarani aserviti sînt foarte diverse.

în perioada feudalismului timpuriu domina economia naturala; domeniile feudale si gospodariile taranesti produceau mai ales pentru subsistenta proprie, nu pentru schimb, iar mestesugurile nu se desprinsesera înca de agricultura. De aceea, dezvoltarea relatiilor de schimb a fost foarte lenta. Comertul care se desfasoara în aceasta perioada se face mai muit între tari decît între regiunile aceleiasi tari.

Pentru istoria patriei noastre este important faptul ca la începutul acestei perioade, aproape în acelasi timp cu încheierea procesului de formare a poporului romîn, se încheia si procesul de formare a celorlalte popoare vecine sau apro­piate: rus, ucrainean, polon, ceh, maghiar, bulgar etc. Comunitatea de interese a popoarelor din aceste regiuni ale Europei a fost determinata, în oarecare masura, de faptul ca ele s-au format în împrejurari istorice similare, factori interni si externi asemanatori actionînd asupra procesului de cristalizare definitiva. Trebuie subliniat de asemenea ca aceste popoare s-au format o data cu structu­rarea în linii mari a ierarhiei feudale, cu împartirea societatii în exploatatori si exploatati.

Asemanarile si deosebirile constatate în dezvoltarea istorica a popoarelor din aceste regiuni ale Europei se manifesta si în organizarea statului feudal. Clasicii marxismului au aratat ca modul de organizare a statului în perioada feudala depinde de forma pe care o ia stapînirea asupra pamîntului. Acolo unde relatiile de obste ocupa un loc important (prin aceasta întelegîndu-se nu numai obstile libere, ci si cele aservite de stat), puterea centrala e mai autoritara, sau, cum spune F. Engels cu privire la organizarea de stat unde exista relatii de obste, despotica chiar 1, Acesta e, de pilda, cazul clasic al Impe­riului bizantin pîna în veacul al Xl-lea, cînd, o data cu dezvoltarea puternica a

1 F. Engels, Frankische Zeit -Die Umwalzung cler Qrundbesitzverhaltnisse unter Mero-uringen uni Karolingen, în Marx-Engels-Lenin-Stalin, Zur Deutschen Qeschichte, voi. I, Berlin, 1953, p. 88.

marii proprietati feudale, caracterul despotic al puterii centrale devine mai atenuat, în Rusia Kieviana, pîna la mijlocul veacului al Xl-lea, puterea marelui cneaz era însemnata. în aceasta vreme, în Europa estica si sud-estica, monarhia nu a cunos­cut scaderea înregistrata în Apus în perioada merovingiana si post-carolingiana. Feste tot încercarile monarhiei de a înfrînge fortele centrifuge se aseamana cu cele ale statului lui Carol cel Mare, pentru ca si în partile estice sau sud-estice ale Europei statele mari feudale s-au nascut prin reunirea mai multor teritorii. Dupa cum arata clasicii marxismului, « reunirea unor regiuni mai vaste în regate feudale constituia o necesitate pentru nobilimea funciara. .. De aceea organi­zarea clasei dominante a nobilimii a avut peste tot în fruntea ei un monarh » *.

Din aceasta cauza, în perioada feudalismului timpuriu, si în regiunile Europei estice si sud-estice, statul feudal se înfatiseaza sub forma unor mari uniuni statale de tipul imperiului caroiingian, care pot fi mai mari sau mai restrînse. Aceste uniuni statale, în care domina economia naturala si unde schimbul era abia la începutul lui, erau lipsite de coeziune economica. Fragilitatea legaturilor economice interne a facut ca aceste înjghebari statale sa fie inconsistente si vremelnice. Acest tip de state a asigurat, totusi, cadrul politic în care s-a consolidat noua clasa dominanta, nobilimea feudala; în cadrul lor s-a constituit aparatul necesar represiunii interne si cotropirii de pamînturi straine, în vederea întaririi puterii economice si politice a feudalilor. Dar, o data consolidata puterea marelui domeniu feudal, uniunile statale au devenit o frîna în caiea dezvoltarii acestuia - mai ales din cauza veleitatilor autoritare ale nucleului central - si, datorita fortelor de farîmitare, au început sa se destrame si sa dispara. Conducatorii lor nu mai izbutesc sa guverneze decît stimulînd raspîndirea privilegiilor imunitare si pregatind, astfel, organizarea autonoma a provinciilor si marilor domenii.

Fenomenul istoric e deosebit de important, deoarece farîmitarea feudala - si, ca atare, începutul feudalismului dezvoltat - nu este rezultatul destra­marii unor state centralizate, ci a acestor uniuni statale. Chiar si înlauntrul formatiunilor ce se nasc din destramarea acestor uniuni tinde sa domine sistemul farîmitarii feudale; atît în cazul destramarii Rusiei Kieviene, a Moraviei Mari, a monarhiei arpadiene, a taratului bulgar, cît si în acela al Imperiului bizantin - în vremea cotiturii hotarîtoare din veacurile XI-XII - fenomenul, în esenta sa, este acelasi. Trecerea de la uniunile statale la farîmitarea feudala, spune F. Engels, a fost grabita de « .. .împartirea poporu­lui în mari proprietari funciari, vasali, iobagi. Dar cu decaderea obstilor libere a decazut si vechea organizare militara; cu amîndoua o data a decazut si regali­tatea ». Aceasta a distrus «... unica baza a propriei sale autoritati » 2.

în dezvoltarea feudalismului timpuriu, tipul marilor uniuni statale a jucat, pe de o parte, un rol pozitiv, pentru ca, oferind o organizare statala de

K. Marx-F. Engels, Opere, voi. III, Bucuresti, 1958, p. 26.

Marx-Engels-Lenin-Stalin, Zur Deutschen Qeschichte, voi. I, p. 108.

ansamblu, a favorizat generalizarea relatiilor feudale, iar pe de alta parte negativ, pentru ca a împiedicat multa vreme drumul spre o viata feudala independenta a teritoriilor care faceau parte din cuprinsul lor.

Destramarea marilor uniuni statale a scos la lumina numeroase formatiuni politice mai mici. în felul acesta, atentia contemporaneitatii se fixeaza asupra detaliilor unui spatiu geografic care înainte era cunoscut numai în general; izvoarele istorice încep sa pomeneasca tot mai des astfel de formatiuni regio­nale si, între ele, fireste, pe cele romînesti.


Rusia Kieviana si cne­zatul de Halict

La începutul veacului al X-lea, formatiunile feudale de pe malurile Niprului s-au unit sub autoritatea cneazului Oleg (879-912). înlauntrul noului stat relatiile feudale se dezvolta iar teritoriul sau se extinde în toate directiile. Un moment important în dezvoltarea feudala a statului kievian a fost adoptarea crestinismului, în vremea cneazului Vladimir (980-1015).

Organizarea statala a Kievului, consolidata în vremea lui Iaroslav (1019-1054), a reprezentat încercarea puterii cneziale de a depasi stadiul de uniune statala si de a întari legaturile dintre nucleul central si partile componente ale statului. Asa se explica importanta Kievului, rolul sau activ jucat în politica europeana în cursul veacului al Xl-lea, înrudirea marilor cneji cu numeroase familii domnitoare ale timpului.

Autonomia economica cîstigata de diferitele regiuni ale Rusiei Kieviene a împiedicat, însa, actiunea de unificare, întreprinsa cîteodata cu violenta, ca, de pilda, la începutul veacului al Xll-lea, de catre Vladimir Monomahul (1113-1125). Povestea vremurilor de demult - în care ideea directoare este aceea a unitatii puterii de stat - si Cîntecul despre oastea lui Igor - a carui idee principala este regretul pierderii acestei unitati -■ oglindesc în mod vadit procesul istoric enuntat mai sus.

începînd din veacul al Xll-lea, pe teritoriul statului kievian apar numeroase cnezate. Dintre aceste formatiuni politice, datorita vecinatatii lui cu teritoriile locuite de romîni, o însemnatate deosebita pentru istoria tarii noastre a avut-o cnezatul de Halici-Volînia. Vecin nemijlocit cu stapînirile regilor polon si maghiar, Haliciul a luat parte activa, împreuna cu acestia, la diferite razboaie si aliante. Aflat la încrucisarea unor mari drumuri de negot, cnezatul de Halici-Volînia a ocupat un loc important în viata economica si politica a acestor parti ale Europei. Progresul intern si expansiunea externa se manifesta mai ales în vremea domniei lui Roman Mstislavici (1199-1205), care, în interior, s-a sprijinit pe mica boierime si pe paturile orasenesti, iar în exterior, pe alianta cu Imperiul romano-german.

Dezvoltarea fortelor de farîmitare a dus, însa, la destramarea statului. Luptele feudale interne dintre 1205 si 1215 au pus fata în fata, pe de o parte, boierimea haliciana, aliata cu feudalii maghiari si poloni, si, pe de alta parte,

masele populare. Victoria acestora din urma, sub conducerea cneazului Daniil Romanovici - care a izbutit sa reuneasca pamînturile Haliciului si Kievului - a fost, însa, vremelnica; slabirea launtrica era prea mare ca sa mai poata fi. împie-dicata instaurarea jugului tatar.

Dezvoltarea istorica a Rusiei Kieviene si a cnezatului de Halici exterio­rizeaza astfel prefacerile care au loc în structura societatii si care se reflecta în organizarea statala. în veacurile XII-XIII, coeziunea relativa din interiorul statului dispare; este epoca începuturilor farîmitarii feudale. Cu oarecare deosebiri, aceeasi e linia dezvoltarii istorice a tuturor uniunilor statale ce înconjurau teritoriul tarii noastre, parti importante ale caruia intrau în compo­nenta acestor mari dar fragile înjghebari statale.


Statul polon

Acelasi este, în esenta, procesul formarii statului feudal polon. în veacurile X-XII are loc o crestere lenta, apoi tot mai evidenta, a marii proprietati funciare, laice si bisericesti, prin acapararea pamîntului stapînit de obstile de tarani liberi. Cresterea puterii economice a feudalilor a avut ca urmare întarirea influentei lor politice. Nume­roase privilegii - obtinute de la cneji, începînd din secolul al XH-lea - confirmau imunitatea feudala a marilor domenii. Consecinta principala a acestei stari de lucruri a fost intensificarea exploatarii, careia taranii i-au raspuns printr-o apriga si neîncetata lupta, la care se referea staruitor asa-zisa Pravila polona de la începutul veacului al XHI-lea.

Progresele cunoscute de mestesuguri în aceasta perioada au dus la dez­voltarea oraselor, care aveau un rol important de-a lungul drumurilor pe care se desfasura tranzitul comercial de la Marea Baltica la Marea Neagra, strabatînd si teritoriul viitorului stat feudal Moldova. Stînjenite în dezvoltarea lor de dependenta feudala fata de cneji, la sfîrsitul veacului al XH-lea, orasele si-au intensificat lupta împotriva acestora.

Ca în toate celelalte formatiuni statale vecine, structura social-economica proprie feudalismului timpuriu a influentat în acelasi sens evolutia istorica a cnezatelor polone. Slaba legatura dintre cnezate facea ca statul polon - format în vremea lui Mieszko (962-992) si extins teritorial sub Boleslav cel Mare (992-1025) --sa fie o înjghebare tot atît de fragila ca cele ale vecinilor sai, fiind create conditiile obiective ale farîmitarii feudale.

Declansarea procesului de farîmitare a dus în chip firesc la frînarea si apoi chiar la anihilarea tendintelor incipiente de centralizare. în urma înabusirii miscarilor taranesti din 1037-1038, puterea consolidata a marilor feudali le-a îngaduit acestora sa se opuna din ce în ce mai mult autoritatii centrale. încer­carile lui Boleslav al II-lea nu au putut sa împiedice aceasta evolutie. Luptele feudale interne au slabit considerabil statul polon, care a început sa se farîmiteze. Rezultatele actiunilor de unificare din prima jumatate a veacului al XH-lea, ca, de pilda, aceea a lui Boleslav al III-lea, au fost vremelnice. Farîmitarea feudala

deplina a fost consfintita de asa-zisul statut din 1138, în urma caruia puterea centrala a devenit pur simbolica.

Pentru soarta statului polon în veacurile XIII-XIV, consecintele acestei stari de lucruri au fost deosebit de grave. începînd din a doua jumatate a veacului al Xll-lea ■- dupa cotropirea pamînturilor slave de la est de Elba - feudalii germani au început sa cucereasca teritorii poloneze întinse, fara a întîmpina o rezistenta serioasa din partea feudalilor poloni învrajbiti si, astfel, usor de învins. Din aceeasi cauza, la 1241, în împrejurarile marii invazii tatare, nu s-a putut realiza o aparare unitara, organizata, din care cauza Polonia a cazut prada pustiirilor tataresti.


Moravia Mare

în al patrulea deceniu al veacului al IX-lea, a avut loc actiunea de unificare a mai multor triburi slave, sub conducerea lui Moimir, capetenia unuia dintre aceste triburi. Urmasul acestuia, Rostislav (846-869), a consolidat mostenirea înaintasului sau si, extinzînd teritoriul stapînirii sale, a întemeiat marele stat morav. în a doua jumatate a veacului al IX-lea, victoriile morave împotriva agresiunii germane si activitatea misionara a lui Chirii si Metodiu, de întarire a organizarii bisericesti, au contribuit la consolidarea statului morav.

Prin pozitia sa geografica, Moravia a influentat îndeaproape dezvoltarea feudalismului timpuriu în unele regiuni dunarene. Dieceza Pannoniei, întemeiata în aceste împrejurari istorice, a exercitat o însemnata înrîurire în acest sens.

Caracterul neunitar al Moraviei a usurat, însa, la sfîrsitul veacului al IX-lea si începutul celui urmator, desfasurarea ofensivei triburilor maghiare, care - în urma victoriei din 906 - au cotropit parti întinse din teritoriul Moraviei Mari si, mai ales, Slovacia, ai carei locuitori slavi ajunsesera pe o treapta dezvoltata de civilizatie.

Slabirea Moraviei a deschis calea catre lupta pentru afirmare în cadrul statului a elementului ceh; ce poate fi considerata încheiata în prima jumatate a veacului al X-lea, în vremea lui Boleslav (929-967), care a izbutit sa smulga pentru o vreme statului ungar teritoriile cotropite, contribuind la oprirea expan­siunii maghiare spre apus.

Dezvoltarea economica a tarii în veacurile XI-XII a facut ca, pe lînga orase mai vechi, ca Praga, sa se ridice orase noi, ca Brno si Olomcuc. Cu toate ca, la sfîrsitul veacului al Xll-lea, Cehia s-a constituit ca regat ereditar, datorita faptului ca apar numeroase centre economice autonome noi, legaturile dintre tarile ceho-morave slabesc tot mai mult. De aceea, cuceririle întinse ale lui Ottokar al II-lea, din a doua jumatate a veacului al XHI-lea, nu au putut fi decît de scurta durata. si tarile ceho-morave depasisera, ca atare, stadiul feuda­lismului timpuriu si intrasera în epoca farîmitarii feudale.

Monumentele vechi de civilizatie - ca, de pilda, catedrala de la Hradiste, din veacul al IX-lea, sau vechile orase-cetati create în veacurile IX-XIII - atesta

existenta la nord-vest de teritoriul tarii noastre a unui intens centru de civilizatie feudala, cu care poporul nostru s-a aflat un timp în contact.




Ungaria Arpadiana

De mare însemnatate pentru dezvoltarea societatii din tara noastra, în aceasta epoca, este evolutia regatului feudal maghiar. Patrunderea maghiara s-a înfipt ca o pana în masa slava, despar-tind-o, folosind în acest sens slabiciunea înjghebarilor statale din aceste regiuni. Asupra triburilor maghiare - aflate pe o treapta inferioara de dezvoltare social-economica - s-a exercitat în chip firesc influenta populatiilor autohtone de pe teritoriile cucerite, ce se gaseau pe o treapta superioara de dezvoltare. Ca urmare, în veacurile X-XIII, s-a desfasurat cu oarecare rapiditate procesul de cristalizare a relatiilor feudale în societatea maghiara, de formare a clasei nobiliare, rezultata din contopirea capeteniilor maghiare cu cele bastinase, si a clasei taranimii dependente, formata din masele producatoare maghiare si cele autohtone aservite. Desfasurarea acestor procese determina formarea statului feudal timpuiiu, care este, de asemenea, de tipul uniunilor statale, ca si Rusia Kieviana, statul polon, Moravia Mare si, mai tîrziu, Cehia.

Feudalizarea statului arpadian a luat un ritm mai grabit în vremea lui Geza (972-997), care a zdrobit rezistenta elementelor tribale, dar mai ales în timpul domniei primului rege maghiar, stefan (997-1038), cînd a avut loc si crestinarea ungurilor. înlaturarea treptata a ramasitelor tribale, înfiintarea episcopatelor ca instrumente ale feudalizarii si organizarea teritoriului în comitate administrative au determinat o evolutie rapida în directia consolidarii statului ungar. Victoria obtinuta de oastea maghiara împotriva celei germane invadatoare, în 1030, si reprimarea miscarilor populare din partile de rasarit ale tarii, în aceeasi epoca, dovedesc acest lucru.

Intensificarea exploatarii maselor de producatori directi a facut sa creasca împotrivirea lor, dar marile miscari populare din 1041-1044 si 1046 nu au izbutit sa opreasca dezvoltarea feudalismului, sa împiedice uzurparea pamîntului obstilor si aservirea taranimii de catre feudali. Legiuirile din vremea regilor Ladislau I (1077-1095) si Coloman (1095-1116), precum si cele din deceniile urmatoare, oglindesc încheierea procesului de formare a claselor antagoniste în societatea feudala maghiara.

Dupa cucerirea Slovaciei, Croatiei si Transilvaniei, statul maghiar cuprindea un teritoriu foarte întins, pe care a cautat sa-1 organizeze din punct de vedere politic, fiind nevoit sa recunoasca însa o larga autonomie teritoriilor cucerite.

în prima jumatate a veacului al XHI-lea, statul feudal maghiar era pe punctul de a depasi, la rîndul sau, stadiul feudalismului timpuriu si de a trece la feudalismul dezvoltat. Aceasta trecere a avut loc într-un moment în care puterea centrala era slabita si de amestecul Imperiului bizantin si al Imperiului romano-german în treburile sale interne.

în a doua jumatate a veacului al XH-lea, alaturi de marea aristocratie, se dezvolta o patura numeroasa de nobilime mica si mijlocie. Luptele dintre paturile nobiliare întretin în tara o stare de anarhie aproape permanenta, fapt care duce la slabirea continua a puterii centrale. La începutul veacului al XHI-lea, un anumit rol în crearea acestei situatii 1-a jucat absenta prelungita din tara a regelui Andrei al II-lea (1205-1235), participant la cruciade si expeditii razboinice departe de hotarele tarii. în 1222, fortele de farîmitare feudala erau destul de puternice ca sa smulga regelui faimoasa Bula de aur, expresie a anarhiei feudale. Slabirea launtrica a statului maghiar era atît de mare, încît, în împrejurarile dramatice ale invaziei tataresti din 1241, acesta s-a gasit la un pas de pieire.


Imperiul bizantin

în veacurile X-XII, cel mai puternic dintre vecinii teritoriului locuit de romîni, la miaza-zi de acesta, era Imperiul bizantin. Desi pretentiile sale de monarhie universala erau de mult depasite de mersul istoriei - dat fiind ca aparuse un al doilea imperiu în Europa, Imperiul romano-german - prestigiul Bizantului era înca mare. El a putut fi mentinut în urma victoriilor militare repurtate în Europa si Asia, în vremea împaratilor Nicefor al II-lea Phocas (963-969), Ioan Tzimiskes (969-976) si Vasile al II-lea (976-1025).

Cucerirea Bulgariei rasaritene, în a doua jumatate a veacului al X-lea, si apoi a întregii Bulgarii, la începutul veacului urmator, întarirea influentei bizan­tine în restul Peninsulei Balcanice si în Italia meridionala, extinderea hotarelor în Asia, toate acestea ilustreaza apogeul expansiunii bizantine. La moartea lui Vasile al II-lea, Bizantul parea mai puternic decît oricînd. Dar prefacerile care aveau loc, începînd din veacul al Xl-lea, în societatea bizantina au dus la slabirea iremediabila a statului bizantin si la ruina marelui imperiu. în cîteva decenii, pierderile teritoriale în Asia si Europa s-au succedat cu atîta repeziciune iar ofensiva turcilor selgiucizi dinspre rasarit si miazazi, a pecenegilor dinspre miaza­noapte si a normanzilor dinspre apus au fost atît de impetuoase, încît, în 1081, la înscaunarea lui Alexie Comnenul, teritoriul statului bizantin era mult redus.

încercarile facute de împaratii din familia Comnen si, mai ales, de Manuel Comnenul (1143-1180) pentru restaurarea imperiului sînt cu atît mai intense, cu cît era mai evident ca puterea bizantina era departe de a fi cea din trecut. La aceasta a contribuit foarte mult extinderea, în veacurile XI-XII, a «proniei», prin distribuirea domeniilor statului feudalilor. în acelasi timp, se extinde « escussia » (scutirea de dari) iar dreptul de stapînire asupra pamîntului începe sa devina ereditar si, într-o anumita masura, imunitar.

Puterea marilor feudali, în necontenita crestere, a avut drept consecinta nu numai reducerea tot mai mare a suprafetei de pamînt detinute de obstile de tarani liberi, ci si cotropirea pamîntului aflat în proprietate ostaseasca, ceea ce va dezorganiza sistemul militar de aparare a granitelor, cu urmari dintre cele mai nefaste pentru securitatea teritoriului bizantin.


Setea de înavutire a aristocratiei bizantine a dus la saracirea taranimii, la nimicirea micii nobilimi militare. Pe de alta parte, acordarea unor privilegii oraselor comerciale italiene a avut drept rezultat ruinarea orasenimii bizantine, alta data înfloritoare. Expansiunea venetiana si apoi genoveza a dus, cu vremea, la dominarea întregii economii bizantine si a comertului din regiunea Marii Negre de catre negustorii italieni. Astfel se naste si se dezvolta dezinteresul unei parti considerabile a societatii bizantine pentru apararea integritatii si chiar a fiintei statului.

Procesul acesta este îndelungat si, în esenta, indica transformarea Impe­riului bizantin într-un stat în care ierarhia feudala se bazeaza pe precumpanirea proprietatii imunitare. Ca urmare a acestui fapt, puterea centrala devenea tot mai putin autoritara, iar unitatea teritoriala a Imperiului bizantin tot mai fra­gila. Regiunile reocupate de Comneni nu mai erau legate de puterea centrala prin acel sistem de guvernare care asigurase Bizantului, timp de veacuri, taria si maretia sa. începuse decadenta, iar contradictia tot mai accentuata dintre clasele dominante si masa producatorilor directi nu putea decît s-o grabeasca.

Reprimarea sîngeroasa a miscarii pavlicienilor si bogomililor si esecul miscarilor populare îndreptate împotriva dominatiei economice italiene lipseau Bizantul de sprijinul maselor populare, atît de necesar în împrejurarile grele ce se anuntau, astfel ca evenimentele din 1203-1204 - care au dus la ocuparea si împartirea teritoriului bizantin de catre feudalii din cruciada a IV-a - au jucat un rol important în procesul istoric obiectiv de farîmitare feudala, declansat înca din veacul al Xl-lea.

Caracterul organizarii statale a Imperiului bizantin din aceasta perioada a creat o situatie speciala posesiunilor bizantine din partile nord-vestice ale Peninsulei Balcanice si de la Dunarea de jos. Exploatarea acestor teritorii era cu atît mai salbatica, cu cît, în veacurile XI-XII - sub loviturile provocate de ultimele popoare migratoare - statul bizantin nu mai era în stare sa asigure continuitatea stapînirii sale, nici desfasurarea unei vieti economice normale, si nici sa reprime miscarile populare, din ce în ce mai dese. Frecventa si inten­sitatea acestora oglindesc tocmai gradul exploatarii si incapacitatea statala tot mai vadita. Rascoala comuna bulgaro-sîrbeasca din 1040-1041, de sub con­ducerea lui Petru Delian, a fost cu greu înabusita de catre bizantini. si mai grava pentru imperiu a fost rascoala din 1071-1073, la care au participat si orasele dunarene, înabusita numai cu ajutorul mercenarilor normanzi si germani. Elibe­rarea treptata a teritoriilor sîrbesti în veacurile XI-XII si a Bulgariei, în urma marei rascoale din 1185-1186, arata neputinta Imperiului bizantin de a mai pastra în componenta sa teritoriile periferice.

Evenimentele din veacurile XI-XII dadeau în acest fel la iveala caracterul contradictoriu al civilizatiei bizantine: pozitiva cît timp favoriza dezvoltarea fortelor locale, retrograda cînd începea sa împiedice aceasta dezvoltare. în ceea ce priveste regiunile limitrofe teritoriilor locuite de romîni, veacurile XI-XII


constituie perioada în care poate fi. datata criza influentei bizantine, care se manifesta prin marile rascoale antibizantine. Prefacerile structurale din societatea si statul bizantin în veacurile XI-XII au înlesnit lupta pentru neatîrnare a locuitorilor din regiunile de la nord de Balcani si din partile Dunarii.


Bulgaria în vremea do­minatiei bizantine si a celui de-al doilea tarat

Dintre popoarele ce sufereau dominatia bizantina, o lupta necurmata pentru independenta a dus poporul bulgar. Aceasta lupta devenea tot mai dîrza pe masura ce crestea asuprirea maselor de catre statul feudal si marii feudali. La exploatarea fiscala se adauga achizitionarea fortata, la preturi foarte scazute, a produselor agricole de la tarani, care marea si mai mult mizeria poporului. Abuzurile administratiei bizantine - ai carei functionari erau numiti de arhiepiscopul grec Theophilact de Ohrida, «tîlhari si jefuitori » - contri­buiau la înrautatirea situatiei paturilor largi ale populatiei. Cele mai bune pamîn-turi ale Bulgariei fusesera acaparate de feudalii bizantini, clerici si laici. Din aceasta cauza, persistenta dominatiei straine dupa consolidarea relatiilor de productie feudale în Bulgaria, în veacul al Xl-lea, a frînat în chip vadit dezvol­tarea fortelor de productie ale tarii. La toate acestea se adauga marile dificultati create de razboaiele Bizantului, care au secatuit întreg Imperiul, dar mai ales teritoriile recent cucerite.

Un rol însemnat în lupta poporului bulgar pentru independenta a avut bogomilismul, care - ca orice miscare eretica din evul mediu - ascundea sub haina religioasa revendicari sociale *. în 1084 - de pilda - rascoala din Plovdiv a fost condusa de un grup de bogomili, în frunte cu Traulus; bogomilii au fost, de asemenea, cei care au organizat rezistenta împotriva cruciadei a IlI-a, Miscarea bogomila era atît de puternica încît, de la 1140 la 1160, au fost con­vocate patru sinoade pentru combaterea ei.

Acestea au fost, de fapt, premisele eliberarii din 1185, cînd, sub conducerea lui Petru si Asan, boieri'din Tîrnovo, populatia vlaha si bulgara - ajutata de romînii de la nordul Dunarii si de cumani - s-a rasculat, izbutind sa distruga garnizoanele bizantine din Bulgaria rasariteana. Trei mari campanii conduse de împaratul Isac Anghelos-în anii 1186-1187-au ramas fara rezultat; prin tratatul din 1187, Bizantul a fost nevoit sa recunoasca independenta Bulgariei de nord-est. Miscarea s-a întins în Macedonia si tinuturile învecinate în asemenea masura încît, cu toate încercarile bizantine, s-au format în aceste regiuni cnezate independente, care au intrat în componenta celui de-al doilea tarat.

Cu toate victoriile repurtate împotriva Imperiului latin, cu toata expan­siunea sa teritoriala, statul Asanestilor nu a izbutit sa devina o constructie statala solida, ceea ce va duce la decaderea sa, în a doua jumatate a veacului al XlII-lea.

1 F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 49.

în veacurile X-XIII, uniunile statale din aceasta parte a Europei nu se caracterizeaza numai prin mobilitate interioara, ci, în acelasi timp, prin relatii externe, politice si economice, instabile. Datorita bogatiei si puterii sale, Bizantul este statul care determina mai ales o anumita circulatie de bunuri si de oameni, de la nord la sud si de la sud la nord, solii pasnice si expeditii razboinice. în 862 o misiune morava la Constantinopol solicita contributia Bizantului la întarirea statului morav, prin trimiterea de misionari. Cu doi ani înainte, se semnala, pentru întîia data, prezenta unei armate ruse în fata capitalei bizantine; în 911, Oleg, cneazul Kievului, încerca stabilirea de relatii comerciale cu Bizantul; în 941 si 944, cneazul Igor cauta sa forteze dezvoltarea acestor relatii. în 967, în vremea lui Sviatoslav si Nicefor Phocas, s-a încheiat prima alianta ruso-bizantina împotriva Bulgariei, care s-a transformat, însa, pîna la urma, în razboi, declansat de catre bizantini. O a doua alianta s-a încheiat în 988, pe vremea lui Vladimir si Vasile al II-lea, urmata însa de un nou razboi ruso-bizantin, în Crimeea. O ultima expeditie kieviana împotriva capitalei Bizantului a avut loc în 1043. A urmat apoi o lunga perioada de colaborare culturala, de actiune comuna, politica si spirituala, împotriva catolicismului.

în a doua jumatate a veacului al XH-lea, Haliciul si-a consolidat situatia externa prin alianta cu Bizantul si Ungaria, iar în 1C91 a ajutat activ pe bizantini în razboiul împotriva pecenegilor. în veacul al XHI-lea, dupa destramarea statului bizantin, alianta cu Bizantul a fost înlocuita cu alianta bulgara. Dupa o scurta perioada de colaborare cu feudalii maghiari, spre mijlocul veacului al X'III-lea - în împrejurarile grele din ajunul si din timpul invaziei tatare - Haliciul se afla în strînsa alianta cu tarile ceho-morave.

Amenintat dinspre nord de Imperiul romano-german, regatul ungar a preferat, de asemenea, de multe ori alianta cu Bizantul, iar înspre nord, legaturile sale cu tarile ceho-morave si cu Haliciul au alternat între razboi si alianta.

De-a lungul Dunarii, amenintate de agresiunea bizantina dinspre sud, formatiunile politice de pe ambele maluri ale fluviului au luptat împreuna împotriva pericolului comun.

BIBLIOGRAFIE

I. Lucrari teoretice

Marx, K., Forme premergatoare productiei capitaliste, Bucuresti, 1956. Marx, K.-Engels, F., Ausgewahke Briefe, Berlin, 1953.

Ideologia germana, în Opere, voi. III, Bucuresti, 1958.

ConUHeuuH, voi. XVI, partea I-a, Moscova, 1937.

Engels, F., Anti-Duhring. Domnul Eugen Diihring revolutioneaza stiinta, editia a IlI-a, Bucuresti, 1955.


Engels, F., Originea familiei, a proprietatii private si a statului, Bucuresti, 1957.

Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958.

Rolul violentei în istorie, Bucuresti, 1958.
Marx-Engels-Lenin-Staun, Zur Deutschen Qeschichte, voi. I, Berlin, 1953.

II. Lucrari generale

Brehier, L., Le monde byzantin, voi. I, Paris, 1948.

Cross, S. H., Les civilisations slaves a travers Ies siecles, Paris, 1955.

Ganshob, Fr. L., Histoire des relations internationales. Le Moyen Age, voi. I, Paris, 1953.

Histoire Qenerale (r6d. par G. Glotz), Histoire du Moyen Age, voi. III; voi. IV-1, Paris, 1936,


HcmopUH BoJiBapuu, voi. I, Moscova, 1954. McmopuH Ha EzAiapux, voi. I, Sofia, 1954. HcmopUH Flo/ibiuu, voi. I, Moscova, 1956. Hcmopun yexocAoeaKUU, voi. I, Moscova, 1956. HcmopUH wyicHUX u 3anadw>ix cjiaenn, Moscova, 1957. Levcenko, M. V., Hcmopun Bu3anmuu, Moscova-Leningrad, 1940.

OuepKU no ucmopuu pyccKo-eu3aumuucKux omHouteiiuu, Moscova, 1956.

OuepKu ucmopuu CCCP. Ilepuod cpeodanu3Ma, IX-XV ee., voi. I, Moscova, 1953. Ostrogorski, G., Qeschichte des Byzantinischen Staates, Munchen, 1952.

III. Lucrari speciale

Dvornic, Fr., Les Slaves, Byzance et Rome aux IXe siecle, Paris, 1926. Grekov, B. D., La culture de la Russie de Kiev, Moscova, 1947.

KueecKan Pycb, Moscova, 1949.

Kajdan, A. P., K eonpocy 06 oco6euHocmHx cfieoda/ibHoU co6cmeemocmu e Bu3aumuu VUI-Xee.,

în Bu3aumuucKuu epeMeuHUK, X, 1956, p. 48 - 65. Leib, B., Rome, Kiev et Byzance a la fin du Xl-eme siecle, Paris, 1924. Litavrin, G. G., EoAiapun u Bu3aumuH e XI-XII ee., Moscova, 1960.

Uhlirz, K.-Uhlirz, M., Handbuch der Geschichte Oesterreichs und seiner Nachbarlander Bdhmen und Ungarn, Graz, 1927.





Document Info


Accesari: 2370
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )