DEZVOLTAREA SOCIETATII SI A RELATIILOR INTERNATIONALE IN ESTUL SI SUD-ESTUL EUROPEI

DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII sI A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE ĪN ESTUL sI SUD-ESTUL EUROPEI

Istoria Europei īn veacul al XVI-lea - ma ales īn ce priveste Europa occi­dentala - se caracterizeaza prin īnceputul modului de productie capitalist. « Cu toate ca īntīlnim primele īnceputuri ale productiei capitaliste, īn mod spo­radic, īn unele orase mediteraneene īnca din secolul al XlV-lea si al XV-lea, era capitalista dateaza abia din secolul al XVl-lea »*. K. Marx considera ca cele mai importante evenimente ale istoriei europene īn veacul al XVI-lea si, īndeo­sebi, cele referitoare la Spania, Portugalia, Olanda, Franta si Anglia, sīnt, īn primul rīnd, momentele principale ale acumularii primitive a capitalului, īn care un rol important 1-a jucat «puterea statului, adica forta concentrata si organi­zata a societatii, pentru a accelera procesul de transformare a modului de produc­tie feudal īn cel capitalist si pentru a scurta faza de tranzitie »2. Pentru ca, si din acest punct de vedere, conditiile istorice nu se caracterizeaza prin omogenitate, K. Marx a subliniat ca procesul acumularii primitive a capitalului «ia īn diferite tari nuante diferite si trece prin diferitele faze, īntr-o ordine de succesiune dife­rita si īn epoci istorice diferite »3, stabilind īn acest fel existenta unor zone geo­grafice nesincrone īn raport cu acelasi proces istoric fundamental.

Dezvoltīnd ideile lui K. Marx, F. Engels a observat, īn cadrul analizei īmprejurarilor specifice ale istoriei Germaniei din perioada ce desparte sfīrsitul razboiului taranesc german de īnceputul razboiului de 30 de ani, ca la rasarit de Elba evolutia social-economica si cea politica a fost īntr-o anumita masura diferita, datorita unor factori care au stīnjenit procesul de acumulare primitiva a capitalului. īntreaga dezvoltare economica a acestor regiuni īn veacul al XVI-lea, arata F. Engels, a fost frīnata de faptul ca serbia, īn loc sa fie desfiintata, a fost īntarita4. īn orase se mentinea īnca atotputernicia breslelor, care a frīnat si ea dezvoltarea manufacturilor: « īn loc sa fie divizata īnauntrul atelierului, munca

K. Marx, Capitalul, ed. a Ii-a, Bucuresti, 1948, voi. I, p. 636.

Ibidem, p. 664.

Ibidem, p. 636.

Scrisorile lui F. Engels catre K. Marx, din 15 si 16 dec. 1882, īn Razboiul taranesc
german, Bucuresti, 1958, p. 177-179.

este divizata īntre bresle »x. īn acest fel, arata F. Engels, nu pare surprinzator ca regiunile de la rasarit de Elba au ramas īn afara comertului mondial2 si ca īn aceste regiuni s-au simtit prea putin urmarile pozitive ale marilor descoperiri geografice. Datorita dificultatilor procesului de centralizare, de trecere de la monarhia feudala propriu-zisa la cea absolutista3, puterea de stat nu a fost īn stare sa sprijine, pe toate planurile, procesul de acumulare primitiva a capitalului.

Evolutia    principalelor ramuri economice

īn conditiile caracteristice acestor regiuni, defavorabile unui ritm viu si continuu al procesului de acumulare primitiva a capitalului, germenii capitalismului sīnt īnca rari; totusi economia naturala face loc treptat economiei de schimb, fenomen care determina prefaceri social-economice de mare amploare.

Din aceasta cauza, īn veacul al XVI-lea, iau extindere acele ramuri de pro­ductie care īn economia naturala ocupau un loc secundar - productia miniera si mestesugareasca - si apare productia manufacturiera. īn Cehia, scade exploa­tarea argintului, dar cre& 747e48h #351;te cea a fierului. īn Polonia si Rusia, capata o impor­tanta mare mestesugul fierului si al postavului, ca si constructiile navale etc. Dezvoltarea productiei miniere si mestesugaresti a facut cu putinta aparitia manu­facturilor, īn regiunile germane, austriece, cehe, se dezvolta īndeosebi manufac­turile bazate pe industria extractiva si se organizeaza sub forma de manufacturi tipografiile. īn Polonia se īntīlnesc īn aceasta vreme manufacturi de postav. Dezvoltarea acestor ramuri de productie e vie īn prima jumatate a vea­cului al XVI-lea, se caracterizeaza printr-un ritm din ce īn ce mai īncet īn a doua jumatate si stagneaza la sfīrsitul veacului, cīnd īmprejura­rile caracteristice acestor regiuni, amintite mai īnainte, īncep sa joace un rol hotarītor.

Cu toata cresterea īn importanta a celorlalte ramuri de productie, agri­cultura ramīne, la fel ca īn economia naturala, principala ramura de productie. Productia agricola - atīt a gospodariei feudale, cīt si a celei taranesti - era atrasa tot mai mult īn sfera relatiilor de marfa-bani, produsele agricole capatīnd din ce īn ce mai mult caracter de marfa. Necesitatile de bani, īn permanenta crestere, ale nobilimii determinau marirea suprafetelor cultivate cu cereale, extinderea rezervei feudale.

īn Europa de est atragerea productiei agricole īn sfera relatiilor de marfa-bani are drept consecinta īntarirea caracterului feudal al gospodariei mosieresti si nu transformarea caracterului ei feudal īn capitalist. Unele gospodarii feudale din Germania rasariteana, « follwark-ul » polonez, latifundiile dunarene si bal­canice, noile « pomestii » rusesti confirma trasaturile comune ale acestui fenomen.

Scrisorile lui F. Engels catre K. Marx, din 15 si 16 dec. 1882, īn Razboiul tara­
nesc german, Bucuresti, 1958, p. 178.

F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 33.

Ibidem, p. 33-34.

Caracterul evolutiei economice a Europei estice si sud-estice e determinat īn buna parte si de locul ocupat de cele doua forme ale capitalului comercial: capitalul pentru comertul cu marfuri (capitalul comercial propriu-zis) si capitalul pentru comertul cu bani (capitalul camataresc). īn ce priveste capitalul comercial, K. Marx arata ca «īn masura īn care ajuta la extinderea pietii si mijloceste divi­ziunea muncii īntre capitalisti, īn masura īn care da, prin urmare, capitalului putinta sa lucreze pe o scara mai larga, functiunea sa favorizeaza productivitatea capitalului industrial si acumularea acestuia »1. īndeplinind aceasta functiune, capitalul comercial a contribuit la intensificarea productiei miniere si mestesu' garesti, la formarea pietii īn diferite tari din Europa estica si de sud-est. Totodata, trebuie īnsa tinut seama de faptul ca, īn īmprejurarile unei dezvoltari indepen­dente a capitalului comercial, acesta se poate afla - dupa cum arata K. Marx - «īn raport invers cu dezvoltarea economica generala a societatii »2. īn acelasi timp, actiunea exercitata de capitalul camataresc « paralizeaza fortele de productie, īn loc sa le dezvolte... »3.

īn Europa de est si sud-est astfel de tendinte au fost īntruchipate mal ales de negustorii straini - negustorii din Imperiul austriac, īn regiunile cehe si maghiare, negustorii Imperiului otoman, īn regiunile dunarene si balcanice, negus­torii englezi si olandezi, īn regiunile rusesti - care, cumparīnd marfurile la preturi scazute, au frīnat dezvoltarea economica.

Legaturile directe pe care marii feudali le īntretin cu negustorii straini au dus destul de repede la scaderea activitatii negustorilor si meseriasilor autoh­toni. Din aceasta cauza, unul din aspectele caracteristice ale acestui fenomen a fost decaderea oraselor, cu exceptia marilor porturi maritime si fluviale, legate direct de activitatea negustorilor straini.

Prefacerile structurii sociale

Dezvoltarea relatiilor de marfa-bani a dus la importante prefaceri ale structurii sociale, la sate, ca si la orase, īn general, caracteristica pentru aceste regiuni, īn veacul al XVl-lea, a fost polarizarea societatii īn oligarhia foarte bogata a mariloT feudali si a patricienilor si īn saracimea satelor si oraselor. Rolul paturilor mijlocii e din ce īn ce mai redus.

Situatia taranimii, mai exploatata si mai asuprita decīt oricīnd, devine deosebit de grava. Nobilimea cauta pe toate caile sa īntareasca si mai mult proprie­tatea feudala asupra pamīntului, sa foloseasca productia de marfuri īn interesul ei. Ofensiva feudala s-a desfasurat atīt īmpotriva taranimii libere, urmarindu-se aducerea ei īn stare de serbie, cīt si īmpotriva taranimii dependente, urmarindu-se īntarirea si īnasprirea aservirii. Desfiintarea dreptului de transmitere ereditara a bunurilor funciare detinute de tarani, reducerea duratei de detinere temporara

K. Marx, Capitalul, voi. III, partea I, Bucuresti, 1953, p.

Ibidem, p. 321.

Ibidem, voi. III, partea a 2-a, p. 570.

a acelorasi bunuri, cresterea servitutilor feudale, acapararea pamīnturilor obstilor si, īn sfīrsit, legiferarea pentru īntreg teritoriul statului a legarii de pamīnt au fost etapele acestui proces.

Ruinarea gospodariilor taranesti a fost grabita de fiscalitatea excesiva, razboaiele pustiitoare, preturile mici obtinute pentru produse si, mai ales, de activitatea camatarilor, care, prin « supra dobīnda », a dus la prabusire nume­roase gospodarii taranesti.

F. Engels a denumit aceasta dezvoltare sociala ca « a doua editie » a iobagiei, nu numai pentru ca starea social-economica a taranimii corespundea īntru totul iobagiei, ci si pentru ca exploatarea feudala luase forme noi, agravate.

īn Polonia, sistemul « follwark-ului », bazat pe claca, a avut drept urmare aservirea totala a taranimii; īncepīnd din 1543, dreptul de stramutare al tara­nilor a fost desfiintat. īn Rusia, dupa ce majoritatea pamīnturilor taranesti au fost cotropite de boierime, o data cu sporirea suprafetei rezervei senioriale a avut loc cresterea continua a clacii. īn a doua jumatate a veacului al XVl-lea, si mai ales prin ucazul lui Boris Gudunov din 1597, s-a legiferat legarea de pamīnt a majoritatii taranimii. īn Imperiul otoman, s-a desfasurat procesul aservirii īntregii taranimi, consfintit printr-o lege a lui Soliman I, la sfīrsitul domniei acestuia.

īn procesul de cotropire a pamīntului taranesc si de aservire a taranimii au loc transformari importante si īn compozitia clasei feudale. Analiza lui F. Engels, referitoare la Germania si mai ales la cea de la rasarit de Elba, e valabila pentru īntreaga Europa de est si sud-est, desigur cu diferente de la tara la tara. Principalii beneficiari ai procesului istoric erau vīrfurile clasei feudale: « prin­cipii », « magnatii », « oligarhia », care cu de la sine putere « declarau razboi si īncheiau pace... īntretineau armate permanente, convocau diete si puneau dari n1. Aceasta situatie e caracteristica nu numai pentru principii germani, ci si pentru magnatii poloni, cehi si maghiari, īn tot veacul al XVI-lea, pentru marii boieri rusi si pasalele otomane, numai īn prima jumatate a veacului. Slabirea marilor latifundii boieresti de catre Ivan al IV-lea, prin organizarea «opricininei», masurile luate de Soliman I si Selim al II-lea pentru a īmpiedica transformarea posesiunilor militare de tipul «timarelor» īn proprietate ereditara, au avut drept urmare dezvoltarea īn Rusia si īn Imperiul otoman a unei alte situatii decīt īn celelalte tari din aceasta parte a Europei: īn timp ce marea nobilime se īntarea si īmbogatea, nobilimea mijlocie disparuse aproape complet si īncetase sa mai joace un rol istoric. Cīt priveste mica nobilime, cavalerii, acestia « mergeau cu pasi repezi spre pieire » 2.

Diferentierile se accentueaza si īn sīnul orasenimii. Ele au aparut cu toata claritatea mai ales īn īmprejurarile marilor miscari sociale din primele decenii ale veacului al XVI-lea. īn fruntea orasenimii se aflau « familiile de patricieni »

F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 34.

Ibidem, p. 36.

- cum le denumeste F. Engels1; ele uneau bogatia cu puterea si constituiau forta politica dominanta. Marea masa a orasenimii - asa-numita «opozitie orase­neasca » - era alcatuita din « opozitia biirgerilor » si « opozitia plebeilor ». Prima categorie era formata din orasenimea mijlocie, lipsita de o conceptie anti­feudala consecventa; cea de-a doua categorie - cu o conceptie antifeudala mai clara - era alcatuita din saracimea oraselor, din meseriasi saraci, din oameni ce munceau cu ziua, din multimea celor fara o meserie definita si care formau embrionul lumpenproletariatului de mai tīrziu.

Acest tablou al paturilor orasenesti e valabil si pentru tarile din rasarit si sud-est. īn Rusia, īn veacul al XVI-lea, orasenii se īmpart īn « buni », « mijlocii » si « marunti », dupa gradul de avere. īn Imperiul otoman se dezvolta un patriciat orasenesc foarte puternic, cu influenta mare asupra guvernarii statului; īn acelasi timp, desele miscari sociale din orase oglindesc si starea saracimii.

Intensificarea luptei maselor īmpotriva cla­selor exploatatoare

Veacul al XVI-lea e dominat de puternice miscari tara­nesti si orasenesti, determinate de agravarea exploatarii producatorilor directi de catre feudali si statul feudal. Aceste miscari au influentat procesul de reorganizare a statului feudal si dezvoltarea contradictiilor dintre marile puteri. Caracteristice pentru aceste miscari din veacul al XVI-lea sīnt marimea teritoriului pe care s-au desfasurat si durata lor īndelungata.

Cele mai importante evenimente ale istoriei veacului al XVI-lea īn aceste regiuni ale Europei - alaturi de miscarea pentru reforma - sīnt marile razboaie taranesti. Razboiul taranesc din 1514, de sub conducerea lui Gheorghe Doja, care a declansat un val aproape neīntrerupt de miscari antifeudale, a zguduit edificiul feudalismului. Un moment culminant īn aceasta miscare antifeudala a fost razboiul taranesc german din anii 1524-1525. īn 1525, pe īntreg teritoriul Austriei propriu-zise, a izbucnit o puternica rascoala taraneasca, al carei program era īndreptat nu numai īmpotriva feudalilor, ci si a statului feudal; īn 1526, sub conducerea lui Michael Geismayer, rasculatii au izbutit chiar sa īnfrīnga de cīteva ori armatele habsburgice. īn Cehia, o rascoala taraneasca a durat cītiva ani (1530-1533); ca urmare a accentuarii reactiunii feudale, īn Cehia si īn Slovacia au avut loc noi si puternice rascoale taranesti. īn Ungaria si Transilvania, rascoala condusa de pastorul romīn Gheorghe Craciun a ridicat, īn 1570, īmpotriva feuda­lilor maghiari si turci, o forta de 10 000 de tarani. Feudalii maghiari si germani au putut cu greu sa īnfrīnga puternica rascoala a taranilor croati si sloveni dintre 1570 si 1574, de sub conducerea lui Martin Hubec, proclamat « rege al taranilor», īn Polonia, miscarea taraneasca din 1592 a obligat sleahta la o mobilizare speciala a fortelor armate. Imperiul otoman e de asemenea zguduit, īn veacul al XVI-lea, de mari rascoale taranesti, de lunga durata; ele sīnt aproape neīntrerupte īn

1 F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 41-42.

89L

m

'6LZ 'a '££61 <uīF33 sjtjoitfosa) z "IOA 'a^s^O uī 'ajsijpuoijnjijsuoo ajnznji a

'Z6\ "d '

.apaiqnā ibui ao ui ao uxp uiAap nuaduix īs oBinsnB tjubis aijuip axunjBgaj jbi 'ajBgunppui aznBd no 'iuat BaBoāiysap as DBtajsnB mtnjBis BaiBzxjBajuao 'B3]-jy\x p tnoB3A ux 'aaBiuan bq .puBuxpagj xn] txij gajul ajxjiBduix 'aaBjxpaaa g^iputAoad ui x§ itqBts b 'stz-nudoad tnusduix ux

BjBUXUIOU JXU3A3p B 3KD 'xntrUBJBdUIX BaŢBŢUCCinB l(i79£l) pUBUXpi9£[ UX[ B3WBOUI

Bdnp 'pjjsy 'BujsnY 9p psbq ap 9JBixp9i9 aonpuxAoad p tBajuao uaaAnS ap tnpa iBOBUi pxu BSxjfep pupndgu tn-īBajoj| 'jpnqzx b-u Buuopa bjsb30B pxu JBp '. tBijuao tBtaaduix ua9AnS ux Buaty\ uxp m|n-jBjjoTJ[ BaaBUUojsuBaj uxad 'mtnxa -adun b Buiaopa btxou o iBOiaoux b 'tmuxnt) toiBQ mt 9pjB.y 'puBuxpiaj '955X u\ jxuaAaQ 'aoaxusnB t§ atBuaduix atao no atoxuBds puBoaoo ap xunxsgsod nBs pajdgos qns ixun b jnium"^ \0jB3 'ptuBuuaQ ye iBJBduix jxu9A9p ' pup '61 SI SdnP ilnui īBm !* īBnjuaooB b-s jbjs ap niajnd b aotupuiaj ubzxub§jo pun BaiBjxsao9f<[ 'ajBissauoo īl aoiuioiBjsau aiBjoq no 'ai§aoxii]od jBixmuBj jbjs un axj bs Bnuxiuoo -[nuaduit '. asxmqzx nu Bat-^\x lB tntnoBaA tmx§iys Bt ap « Bpuaduux Buiaop'jj » .3inqsqBj-ī ap biuuixīj 'Bxnsny ap PSB3 aonuntsasod p tdBj ap jnuBi -aAns duixj x§BpoB ux Baa 'jnjBiBduax 'puxuiou uBiaAns hubo tB '« BUBuiaaS aunxiBu ap ubuioj nuaduix xnjnjuyg » ap BZBq ap jopuiatqoad BjBuopaoqns Baa OBixisnB xn|njBjs b Boxix|od BaiBztuBāao 'Bat-jy\x IB tt\tnoB3A ap txuaoap gpuixad ux

*z« a|tiB5tpuoiiBU oo\ un v\ auxj b naauad BaBsaoau tnjoj no asxuaAap»

bo x§ «p aotaiuauiap p tBān^ujuao xn^naajoBaBO Bznso uxp BjntosqB euxAap

bs Bxnqa« » bo aunds spgug -^ 'axuiBuoui B| as-npuuap^ .aaBzxpaiuao je^s ap

xua^nd b aauBiux ap 'ajBpnaj xuBixuiUBj aopixSsuiBa b aaEjnjBtux ap tnsaooid

^BnjuaooB b pdoang ap xuntgaj a^saoB uxp aopaBjs p puoxiBuijtnua tnjajoBiBQ

.Bnuuuoo aunxsuBdxa ap pxjnod pun b aaBuuin bo 'apuotiBuxitnui ituaAap

nB ajBas ajsaoB 'bouoisi io\ BxjnpAa uj -ubuiojo tniaaduij t§

Bxsn^ 'Biuopj 'Buasny :tiBiu ajBjs mjBd ap B^uxuiop ĪHt2tUB3JO3j

-B3I'IAX TB ln0B3A m.P aJBtndod iibosxui ao^UBUi b aaBojBonpuoo bīioj xj Bajnd nu Bauixua§Bio aiBo nnuad apznso juxs sot ap aotpniBd BaunpxqB|s 'tpottxui aojunjBd b aaBoixBAoa BauipnjxaB 'aauBuxuiop u§aua§Bao aoxuniBd b uppna^ no EaaBzxioBj .T« xnpiEUBiatoad BajaBd uxp axj 'pxzaugmq BajiBd uxp axj Baaaonpuoo wuinu xjbs -aadsxp itoopāB uBjaudoid pxra ap aopuBoxuu: Bp ajEod a] BajsaoB ajBOi '(buojoxa autiqo b miuad BiBsaoau) io\ BaiBzxpuuao 'aotxuntioB p juaxa§uoo ouitod tnaaioBiBo 'BaaBzxuBgio » uxuaq ~\ */^ jBiuxtqns b uino b§b 'aoaaBoap 'BppnajxjUB auojoxA o bsux Bjandai sajnd nu BauixucjBi 'punjB ap aouojsx anxixpuoo ux 'bo tnadEj BiuapxAa ux soos b 'iBuun nB-x ao ij^ausaBi appoosBj x§ bo 'uBuuag osauBiBĪ tnxoqzB^j .xiiBau ap txiudnsB BAUjoduix 'BiBpojoj 'x§ appos xuBjBotdxa BAuioduixv ajBadajpux juxs ajBgnfqns lOjxxiBjndod appoosBj 'Bdomg ux 'aoxjBxsB ajaiBUA ajpppo ux x§ BtpjBuy

ajsa B3j-jy\x lB l^^BaA ux UBadoana xn|ntsa-pns bxiojsj

īn Polonia, acelasi proces determina evolutia istorica spre o forma de stat centralizat nedesavīrsit, « Reszpospolita », un fel de republica aristocratica. īn prima jumatate a veacului al XVI-lea, monarhia feudala polona se consolideaza, bazata pe alianta cu mica nobilime (sleahta), īmpotriva magnatilor. Cu toate ca victoria ei era numai politica, deoarece puterea economica a magnatilor rama­sese intacta, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, sleahta a trecut la ofensiva p«ntru subordonarea autoritatii centrale. Constitutia statului polon, definitivata intre anii 1569 si 1573, prin care se consfinteste īnfrīngerea coroanei īn aceasta lupta, era de fapt un compromis īntre sleahta si magnati. Semnificativa pentru īnfrīngerea coroanei polone a fost transformarea ei din ereditara, īn electiva. sleahta īsi exercita autoritatea prin dieta (seim) ■- fara aprobarea careia nu se putea declara razboi, īncheia pace, ordona mobilizarea armatei. Magnatii īsi exercitau autoritatea prin consiliul permanent, fara consensul caruia coroana nu putea lua nici o hotarīre importanta. Toate acestea īnsemnau, fireste, o reducere considerabila a autoritatii regale.

īnca de la sfīrsitul veacului al XV-lea, īn statul Moscovei īncepuse sa se dezvolte un aparat central de stat, care tindea catre o anumita specializare īn activitatea sa. īn prima jumatate a veacului al XVI-lea, procesul de centralizare a statului feudal a īnregistrat o oarecare īncetinire din cauza luptelor dintre facti­unile boieresti. Dar, dupa proclamarea lui Ivan al IV-lea ca tar al Rusiei īn 1547, ritmul devine tot mai viu. Sudebnicul din 1550 a īntarit centralizarea puterii de stat; īntre 1550 si 1560 a avut loc o reorganizare a aparatului de stat, la condu­cerea caruia au fost promovati curtenii tarului; au fost constituite organele con­ducerii centrale, dintre care cele mai importante se ocupau cu problemele proprie­tatii funciare, ale armatei, ale afacerilor externe. Astfel, se poate considera ca, īn deceniul al saselea al veacului al XVI-lea, īn fruntea Rusiei se gasea un adevarat guvern central. Privilegiile feudalilor au fost mult īngradite de Pravila din 1556 si, mai ales, de organizarea, īn 1565, a « opricininei ». Procesul centralizarii statului a īnsemnat o crestere a oprimarii producatorilor directi. īn acelasi timp, puterea economica a marilor boieri a fost īngradita īn ce priveste tendinta de sporire a suprafetei latifundiilor. Din aceasta cauza, dupa moartea lui Ivan al IV-lea, reactiunea feudala a īncercat sa revina la situatia anterioara. īn veacul al XVI-lea a continuat lupta pentru reunirea pamīnturilor rusesti: Pskovul īn 1510, Smolenskul īn 1514, Kazanul īn 1552, Astrahanul īn 1556-ceea ce a contribuit de asemenea la īntarirea centralizarii. Esecul īncercarii de a lua īn stapī-nire tinuturile baltice, ca si, pe plan intern, sprijinirea monarhiei numai pe forta nobilimii noi, au creat īnsa, si īn Rusia, premisele īncetinirii procesului de centra­lizare, la sfīrsitul veacului al XVI-lea.

K. Marx a caracterizat Imperiul otoman ca fiind « unica putere cu adevarat militara a evului mediu »*. īntr-adevar, statul turc continua sa se bazeze pe

1 Apxue MapKc-3mejibca, t. VI, p. 189. 49 - c. 1180

arhaica sa organizare militara. Aceasta organizare a corespuns istoriceste cīta vreme expansiunea otomana a asigurat īntretinerea unei armate permanente a imperiului. O data cu īncetinirea cuceririlor teritoriale, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, armata permanenta, si īn primul rīnd ienicerii, nu a mai constituit un sprijin sigur pentru puterea sultanilor. Un factor hotarītor a fost īnceputul decaderii generale - economice, politice si militare - a Imperiului. Devalorizarea continua a monedei otomane, īn ultimele decenii ale veacului al XVI'lea, era īn primul rīnd consecinta incapacitatii statului otoman de a face fata cheltuielilor prin mijloace economice normale. Din cauza opresiunii, lipsa de interes a popoarelor subjugate pentru productie era atīt de mare īncīt provin­ciile europene nu puteau sa subsiste cu cerealele proprii. Ca urmare, posesiunile militare de tipul «timarelor » din Europa si-au pierdut, treptat, importanta econo­mica si militara. Armata permanenta, alcatuita din spahii si ieniceri, īncepea sa scada, flota otomana de asemenea. La sfīrsitul veacului al XVI-lea, proprietatea statului asupra pamīntului īsi pierduse din importanta ei; īn felul acesta disparea unul din cele mai de seama puncte de reazim ale puterii sultanilor. Dependenta domeniilor feudale mai putin de sultan si mai mult de pasalele din fruntea provin­ciilor, tendinta catre autonomie a acestora, participarea ienicerilor la luptele dintre gruparile aristocratice, arendarea veniturilor statului - obicei īncetatenit spre sfīrsitul veacului al XVI-lea - toate acestea au scazut puterea sultanului, care - cum spune K. Marx - detinea, tot mai mult, rolul unui « suveran nomi­nal » īn fruntea unei republicil.

īn aceste regiuni ale Europei, prefacerile structurii sociale - determinate de dezvoltarea relatiilor marfa-bani si intensitatea luptei maselor īmpotriva exploa­tarii - au īnlaturat vechea organizare militara a puterii centrale, bazata pe pedes-trimea de tarani liberi si cavaleria de mici nobili. īn locul acestora īsi faceau loc armatele de mercenari pe care puterea de stat le contrapunea ostilor feudale. Procesul pe care F. Engels īl considera īnceput īn apusul Europei īn veacul al XlV-lea 2, īn regiunile estice si sud-estice se gasea īn veacul al XVI-lea īn plina desfasurare. Prin armatele de mercenari, puterea de stat īncerca sa-si asigure suprematia militara asupra marilor feudali si posibilitatea expansiunii continue, iar reorganizarea statului feudal slujea, īn primul rīnd, acestui scop.

Lupta īmpotriva domi­natiei straine. Dezvol­tarea constiintei de neam

īn regiunile estice si sud-estice ale Europei, un numar mare de popoare gemeau sub jugul asupritorilor straini. Ca sa-si mentina fiinta proprie, aceste popoare trebuiau sa duca o lupta continua. Deosebit de greu era jugul turcesc si cel habsburgic; popoarele subjugate din Impe­riul otoman si austriac erau amenintate cu disparitia, prin desnationalizare.

K. Marx, Revolutia spaniola, īn K. Marx-F. Engels, Cohuwhuh, voi. X, p. 722.

F. Engels, Despre destramarea feudalismului si aparitia statelor nationale, anexa la
Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 190 - 192.

Din aceasta cauza, alaturi de marile miscari sociale, veacul al XVI-lea e dominat, totodata, de lupta popoarelor subjugate īmpotriva dominatiilor straine.

īmpotriva jugului habsburgic s-au ridicat, īn primul rīnd, cehii. Politica de asuprire religioasa si de neam dusa de habsburgi a provocat, īn 1547, o mare rascoala īn īntreaga Cehie, al carei centru a fost orasul Praga. Programul rascoalei era net antihabsburgic si vadea nazuinta expresa catre independenta a poporului ceh. Miscarile antihabsburgice au continuat īn tot veacul al XVI-lea. īmpotriva jugului habsburgic s-au ridicat de numeroase ori slovacii, maghiarii, croatii si slovenii. īn ce priveste poporul maghiar, primejdia cea mare venea din partea cotropirii otomane. Aceasta a fost ajutata de politica tradatoare a marii nobilimi, caracterizata astfel de K. Marx: « Oligarhia maghiara a deschis drumul turcilor spre Germania »x. Caracterizarea lui K. Marx se aplica, de altfel, tuturor aristocratiilor din tarile cotropite de sultan sau de īmparatul habsburgic. īn īmprejurarile īnaintarii turcesti spre Europa centrala, masele maghiare, prin eroismul lor, au frīnat ofensiva otomana; ilustrativa este, īn acest sens, oprirea, īn 1552, īn fata cetatii Eger, a unei mari armate otomane care, dupa un asediu de cīteva luni, a trebuit sa se retraga. Popoarele subjugate de turci din Europa - bulgarii, sīrbii, muntenegrenii, albanezii, grecii - s-au rasculat de numeroase ori īmpotriva asupritorilor otomani. īn muntii Bulgariei, Muntenegrului, Moreei, se aflau centre permanente de rascoala, izolate unele de celelalte. Abia la sfīrsitul veacului al XVI-lea, rascoalele popoarelor subjugate din Balcani vor īncepe sa se uneasca.

Lupta īmpotriva asupririi straine a jucat un rol īnsemnat īn dezvoltarea constiintei de neam a acestor popoare. Reforma a contribuit mult la aceasta, prin raspīndirea culturii scrise īn limba vorbita a poporului, prin īntemeierea unor confesiuni «nationale » (īn Cehia si Ungaria), prin īnradacinarea senti­mentului de apartenenta la o anumita comunitate de neam. Orasenimea, unele elemente ale micii nobilimi si parte din taranime - īn cadrul luptelor antifeu­dale - au fost purtatorii acestui curent. īn Cehia, s-a desfasurat lupta pentru folosirea limbii cehe īn administratie; īn 1575, protestantii cehi au elaborat o « confesiune ceha » comuna; apareau tot mai numeroase tiparituri si se raspīndea literatura īn limba ceha. īn Ungaria, se raspīndeste, de asemenea, literatura īn limba maghiara. Numeroase opere poetice si īn proza cīntau gloria trecutului si chemau la lupta īmpotriva cotropitorilor. Protestantismul, sub forma calvinista si unitariana, capata aspectul unei confesiuni « nationale ». Acelasi proces are loc īn Slovacia, Croatia, Slovenia. īn Ucraina, prin īnfiintarea de scoli si tipografii īn limba proprie, se lupta īmpotriva politicii de desnationalizare dusa de panii poloni; abecedarele si gramaticile īn limba ucraineana de la sfīrsitul veacului al XVI-lea si īnceputul veacului al XVII-lea ilustreaza aceasta stare de spirit.

K. Marx, XpoHOAozunecKue ebinucKii, t. VII, p. 212.

Se dezvolta īn acelasi timp cu putere constiinta de neam a popoarelor dominante īn statele multinationale. īn Austria, cultura scrisa īn limba germana se dezvolta alaturi de cea īn limba latina. īn Polonia si Rusia, limba vorbita a devenit de asemenea limba de stat; s-au raspīndit tipariturile īn limba polona si rusa; au īnflorit scrierile istorice care acordau un loc tot mai mare istoriei proprii īn cadrul istoriei universale. Gīnditori ca Peresvetov sau Modrzevski se īnfati­seaza ca teoreticieni ai reorganizarii statului feudal, legīnd aceasta de ceea ce se numea atunci « gloria natiunii ».

Dezvoltarea popoarelor din regiunile estice si sud-estice ale Europei a avut loc īn cadrul unor conditii istorice asemanatoare. De aceea e firesc ca, īncepīnd cu veacul al XVI-lea, de-a lungul unei perioade de timp asemanatoare, sa se acumuleze premisele formarii natiunilor de mai tīrziu. O astfel de premisa e « constiinta de neam» - preludiul viitoarei constiinte nationale.

Contradictiile dintre marile puteri

īntre cele patru mari state - Imperiul otoman, Imperiul habsburgic, Polonia si Rusia-existau īn veacul al XVI-lea puternice contradictii, care au dus la īndelungate si grele razboaie. Frontierele nestabile - fixate provizoriu de pacile efemere - au per­petuat focarele de razboi. Astfel, regiunile estice si sud-estice - si mai ales cele carpato-dunarene, unde se īntīlneau contradictiile dintre aceste mari puteri - s-au caracterizat īn veacul al XVI-lea printr-o permanenta stare de nesiguranta. Contradictii puternice opuneau Polonia feudala Rusiei. Panii poloni, dupa cotropirea pamīnturilor lituaniene si bieloruse, īncepusera cotropirea Ucrainei. Dupa proclamarea īn 1569, la Lublin, a Reszpospolitei, a statului unificat polono-lituanian (īn locul uniunii personale anterioare), nobilimea polona a capatat mīna libera pentru acapararea de pamīnturi mai ales īn tinu­turile de la apus de Nipru. Aceasta lovea īn interesele taranimii ucrainene si ale cazacimii. Legaturile strīnse dintre populatia ucraineana si Rusia au facut ca aceasta din urma sa considere ca o primejdie serioasa actiunile panilor poloni spre Nipru. Din aceasta cauza, Rusia a sprijinit rascoalele menite sa rastoarne jugul panilor poloni. Dar īntre Rusia si Polonia nu existau contradictii numai īn problema Ucrainei. Contradictiile erau determinate si de problema Livoniei, a tinuturilor baltice. Rusia devenind un stat puternic tindea, īn chip firesc, sa recīstige vechile pamīnturi rusesti, si pe cele din sud si pe cele din apus, urmarea mai ales sa capete iesire la mare. īn īndelungatul razboi pentru cucerirea Livoniei (1558-1583), Rusia nu si-a putut mentine cuceririle -desi forta mili­tara a ordinului livonian (care stapīnea regiunile baltice) fusese distrusa - din cauza coalitiei polono-suedeze.

Interese opuse desparteau, de asemenea, Imperiul habsburgic de Polonia. Pentru Habsburgi, orice īncercare expansionista īn apus era oprita de forta militara franceza. īn acelasi timp, Germania propriu-zisa era din ce īn ce mai independenta de autoritatea imperiala; din aceasta cauza, tendinta principala

a expansiunii era īn spre rasarit si sud, prin extinderea teritoriala a provinciilor ereditare aflate sub nemijlocita stapīnire a Casei de Austria. Aceasta urmarea, īntre altele, īnscaunarea unui Habsburg pe tronul Poloniei. īn timpul asa-zisului interregn-dintre moartea lui Sigismund I si alegerea ca rege a lui stefan Bāthory (1572-1575) - īmparatul Maximilian a fost chiar candidat la tronul regatului polon, pentru obtinerea caruia a folosit forta aurului si a armelor, fara a izbuti insa. Prezenta efemera a lui Henric de Valois (viitorul rege Henric al III-lea al Frantei) pe tronul Poloniei (1573-1574) vadea tendinta spre alcatuirea unei aliante franco-polone. Aceasta īnsemna ca, pentru Austria, Polonia constituia īn rasarit, la sfīrsitul veacului al XVI-lea, acelasi obstacol īn calea expansiunii ei ca

si Franta īn apus.

Tendintele expansioniste mai vechi ale Imperiului habsburgic au capatat forma concreta cea mai caracteristica dupa prabusirea Ungariei, īn 1526, si īmpartirea ei, īn 1541. Sub pretextul juridic al detinerii coroanei maghiare, Habsburgii au urmarit transformarea Transilvaniei, Slovaciei si Croatiei īn pro­vincii ereditare austriece. Era firesc, astfel, ca interesele austriece si otomane - de mult īn conflict - sa se ciocneasca cu o violenta crescīnda. Interventiile īn Transilvania īn al doilea sfert al veacului al XVI-lea, anexarea Slovaciei si a unei parti a Croatiei, īncercarea de a atasa Moldova - prin Despot voda -- la sistemul austriac, toate acestea oglindeau punerea īn aplicare a unui program expansionist de mare amploare. Ca urmare, Imperiul habsburgic si cel otoman s-au gasit īntr-o stare neīntrerupta de razboi. Dupa Mohācs, turcii au īncercat sa loveasca īn inima Imperiului habsburgic, asediind, fara succes īnsa, Viena (1529). Dupa aceasta data, fortificarea si organizarea militara a regiunilor de frontiera au īngreunat mult desfasurarea ofensivelor otomane. īn ultimii ani ai deceniului al III-lea si primii ani ai deceniului al IV-lea, razboiul turco-austriac a fost un razboi pentru īmpartirea Ungariei. Razboiul a continuat sub diferite forme pīna la īncheierea armistitiului din 1562; reīnceput īn 1566, armistitiile din 1568, 1574, 1584 vor constitui doar pauze de pace provizorie pīna la ruperea

definitiva din 1593.

Situatia regiunilor din estul si sud-estul Europei a fost influentata si de conjunctura internationala a problemei mediteraneene. si īn Mediterana - cu repercusiuni spre Balcani si Dunare - s-au ciocnit cu violenta interesele marilor puteri. Datorita cuceririlor sale din Europa, Imperiul otoman devenise, īn primele decenii ale veacului al XVI-lea, o putere uriasa. Prin cuceririle din Africa si Asia, Mediterana ajunsese un cīmp de activitate pentru flota otomana. Sicilia, coastele estice ale Italiei, si chiar cele vestice, uneori insulele Baleare, aveau de suferit de pe urma corsarilor turci.

Problema eliberarii Mediteranei de sub amenintarea turceasca, a facut loc, treptat, ideii unei ligi antiotomane, o data cu īnceputul declinului Imperiului otoman. īnfrīngerea turcilor īn īncercarea de a cuceri insula Malta (1564) arata ca acestia nu-si mai puteau mentine pozitiile īn Mediterana apuseana

si centrala. Victoria ligii la Lepanto (1571) consfintea aceasta situatie. īn schimb, cucerirea de catre turci a Ciprului (1570) si a unor posesiuni venetiene din Dal­matia si Moreea (1573) arata ca Imperiul otoman era īnca īn stare sa-si mentina pozitiile īn Mediterana rasariteana. Din aceasta cauza, armistitiile turco-spaniole (Spania fiind conducatoarea ligii īn care intrau de asemenea Papa, Imperiul si Venetia) din 1578, 1581, 1584, ca si cele turco-austriece īn Balcani, deli­mitau provizoriu sferele de influenta.

Asadar, problemele mediteraneene determina nasterea primei din seria ligilor antiotomane, ce vor juca un rol important īn īngradirea treptata a dominatiei turcesti īn Europa. Actiunile militare ale ligii aveau ca scop, de fapt, protejarea intereselor economice (a traficului comercial, a bazelor de aprovizionare cu materii prime etc), īn conditiile unei situatii economice grele: bancrutele statului spaniol, revolutia preturilor, scaderea importantei economice a oraselor italiene etc. Pe cīnd liga lupta īmpotriva turcilor, alte puteri cautau sa se īnteleaga cu Poarta. īn anii 1535-1536, Franta a īncheiat un tratat de alianta cu Imperiul otoman. īn 1591, se formeaza Compania engleza a Levantului, care marcheaza īnceputul ofensivei engleze pentru obtinerea dominatiei economice īn Imperiul otoman. La sfīrsitul veacului al XVI-lea, olandezii ocupasera si ei unele pozitii economice īn Imperiul otoman. īn raport cu acesta, deci, puterile europene tindeau sa se īmparta īn doua tabere: pro- si antiturca. Ca atare, īn veacul al XVI-lea, problemele Imperiului otoman - atīt pe continent, cīt si īn Me­diterana ■- deveneau probleme ale īntregii politici europene. De aceea, situatia popoarelor subjugate de turci era din ce īn ce mai mult influentata de evolutia acestei politici, posibilitatea recīstigarii libertatii de catre aceste popoare fiind adesea īngradita de interesele egoiste care guvernau desfasurarea luptei dintre diferitele puteri europene si Imperiul otoman.

BIBLIOGRAFIE

I.          Lucrari teoretice

Marx, K., Capitalul, voi. I-III, Bucuresti, 1948-1955.

Engels, F., Despre destramarea feudalismului si aparitia statelor nationale, anexa la Razboiul

taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 183 - 194.
- Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958.

Lenin, V. L, Opere, voi. 25, Bucuresti, 1954. Marx-Engels-Lenin-Stalin, Zur deutschen Qeschichte, Berlin, 1953.

II.         Lucrari generale

Historia panstwa i prawa Polski do r. 1795, Varsovia, 1957. Historia Polski, I, 1 - 2, Varsovia, 1957. McmopuH Eo/izapuu, t. I, Moscova, 1954. HcmopuH ua Ehmapun, t. I, Sofia, 1954. HcmopuH TLoĀbiuu, t. I, Moscova, 1956.

Moscova, 1947.