DEZVOLTAREA SOCIETATII SI A RELATIILOR INTERNATIONALE IN ESTUL SI SUD-ESTUL EUROPEI

DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII sI A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE ÎN ESTUL sI SUD-ESTUL EUROPEI

Istoria Europei în veacul al XVI-lea - ma ales în ce priveste Europa occi­dentala - se caracterizeaza prin începutul modului de productie capitalist. « Cu toate ca întîlnim primele începuturi ale productiei capitaliste, în mod spo­radic, în unele orase mediteraneene înca din secolul al XlV-lea si al XV-lea, era capitalista dateaza abia din secolul al XVl-lea »*. K. Marx considera ca cele mai importante evenimente ale istoriei europene în veacul al XVI-lea si, îndeo­sebi, cele referitoare la Spania, Portugalia, Olanda, Franta si Anglia, sînt, în primul rînd, momentele principale ale acumularii primitive a capitalului, în care un rol important 1-a jucat «puterea statului, adica forta concentrata si organi­zata a societatii, pentru a accelera procesul de transformare a modului de produc­tie feudal în cel capitalist si pentru a scurta faza de tranzitie »2. Pentru ca, si din acest punct de vedere, conditiile istorice nu se caracterizeaza prin omogenitate, K. Marx a subliniat ca procesul acumularii primitive a capitalului «ia în diferite tari nuante diferite si trece prin diferitele faze, într-o ordine de succesiune dife­rita si în epoci istorice diferite »3, stabilind în acest fel existenta unor zone geo­grafice nesincrone în raport cu acelasi proces istoric fundamental.

Dezvoltînd ideile lui K. Marx, F. Engels a observat, în cadrul analizei împrejurarilor specifice ale istoriei Germaniei din perioada ce desparte sfîrsitul razboiului taranesc german de începutul razboiului de 30 de ani, ca la rasarit de Elba evolutia social-economica si cea politica a fost într-o anumita masura diferita, datorita unor factori care au stînjenit procesul de acumulare primitiva a capitalului. întreaga dezvoltare economica a acestor regiuni în veacul al XVI-lea, arata F. Engels, a fost frînata de faptul ca serbia, în loc sa fie desfiintata, a fost întarita4. în orase se mentinea înca atotputernicia breslelor, care a frînat si ea dezvoltarea manufacturilor: « în loc sa fie divizata înauntrul atelierului, munca

K. Marx, Capitalul, ed. a Ii-a, Bucuresti, 1948, voi. I, p. 636.

Ibidem, p. 664.

Ibidem, p. 636.

Scrisorile lui F. Engels catre K. Marx, din 15 si 16 dec. 1882, în Razboiul taranesc
german, Bucuresti, 1958, p. 177-179.

este divizata între bresle »x. în acest fel, arata F. Engels, nu pare surprinzator ca regiunile de la rasarit de Elba au ramas în afara comertului mondial2 si ca în aceste regiuni s-au simtit prea putin urmarile pozitive ale marilor descoperiri geografice. Datorita dificultatilor procesului de centralizare, de trecere de la monarhia feudala propriu-zisa la cea absolutista3, puterea de stat nu a fost în stare sa sprijine, pe toate planurile, procesul de acumulare primitiva a capitalului.

Evolutia    principalelor ramuri economice

în conditiile caracteristice acestor regiuni, defavorabile unui ritm viu si continuu al procesului de acumulare primitiva a capitalului, germenii capitalismului sînt înca rari; totusi economia naturala face loc treptat economiei de schimb, fenomen care determina prefaceri social-economice de mare amploare.

Din aceasta cauza, în veacul al XVI-lea, iau extindere acele ramuri de pro­ductie care în economia naturala ocupau un loc secundar - productia miniera si mestesugareasca - si apare productia manufacturiera. în Cehia, scade exploa­tarea argintului, dar cre& 747e48h #351;te cea a fierului. în Polonia si Rusia, capata o impor­tanta mare mestesugul fierului si al postavului, ca si constructiile navale etc. Dezvoltarea productiei miniere si mestesugaresti a facut cu putinta aparitia manu­facturilor, în regiunile germane, austriece, cehe, se dezvolta îndeosebi manufac­turile bazate pe industria extractiva si se organizeaza sub forma de manufacturi tipografiile. în Polonia se întîlnesc în aceasta vreme manufacturi de postav. Dezvoltarea acestor ramuri de productie e vie în prima jumatate a vea­cului al XVI-lea, se caracterizeaza printr-un ritm din ce în ce mai încet în a doua jumatate si stagneaza la sfîrsitul veacului, cînd împrejura­rile caracteristice acestor regiuni, amintite mai înainte, încep sa joace un rol hotarîtor.

Cu toata cresterea în importanta a celorlalte ramuri de productie, agri­cultura ramîne, la fel ca în economia naturala, principala ramura de productie. Productia agricola - atît a gospodariei feudale, cît si a celei taranesti - era atrasa tot mai mult în sfera relatiilor de marfa-bani, produsele agricole capatînd din ce în ce mai mult caracter de marfa. Necesitatile de bani, în permanenta crestere, ale nobilimii determinau marirea suprafetelor cultivate cu cereale, extinderea rezervei feudale.

în Europa de est atragerea productiei agricole în sfera relatiilor de marfa-bani are drept consecinta întarirea caracterului feudal al gospodariei mosieresti si nu transformarea caracterului ei feudal în capitalist. Unele gospodarii feudale din Germania rasariteana, « follwark-ul » polonez, latifundiile dunarene si bal­canice, noile « pomestii » rusesti confirma trasaturile comune ale acestui fenomen.

Scrisorile lui F. Engels catre K. Marx, din 15 si 16 dec. 1882, în Razboiul tara­
nesc german, Bucuresti, 1958, p. 178.

F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 33.

Ibidem, p. 33-34.

Caracterul evolutiei economice a Europei estice si sud-estice e determinat în buna parte si de locul ocupat de cele doua forme ale capitalului comercial: capitalul pentru comertul cu marfuri (capitalul comercial propriu-zis) si capitalul pentru comertul cu bani (capitalul camataresc). în ce priveste capitalul comercial, K. Marx arata ca «în masura în care ajuta la extinderea pietii si mijloceste divi­ziunea muncii între capitalisti, în masura în care da, prin urmare, capitalului putinta sa lucreze pe o scara mai larga, functiunea sa favorizeaza productivitatea capitalului industrial si acumularea acestuia »1. îndeplinind aceasta functiune, capitalul comercial a contribuit la intensificarea productiei miniere si mestesu' garesti, la formarea pietii în diferite tari din Europa estica si de sud-est. Totodata, trebuie însa tinut seama de faptul ca, în împrejurarile unei dezvoltari indepen­dente a capitalului comercial, acesta se poate afla - dupa cum arata K. Marx - «în raport invers cu dezvoltarea economica generala a societatii »2. în acelasi timp, actiunea exercitata de capitalul camataresc « paralizeaza fortele de productie, în loc sa le dezvolte... »3.

în Europa de est si sud-est astfel de tendinte au fost întruchipate mal ales de negustorii straini - negustorii din Imperiul austriac, în regiunile cehe si maghiare, negustorii Imperiului otoman, în regiunile dunarene si balcanice, negus­torii englezi si olandezi, în regiunile rusesti - care, cumparînd marfurile la preturi scazute, au frînat dezvoltarea economica.

Legaturile directe pe care marii feudali le întretin cu negustorii straini au dus destul de repede la scaderea activitatii negustorilor si meseriasilor autoh­toni. Din aceasta cauza, unul din aspectele caracteristice ale acestui fenomen a fost decaderea oraselor, cu exceptia marilor porturi maritime si fluviale, legate direct de activitatea negustorilor straini.

Prefacerile structurii sociale

Dezvoltarea relatiilor de marfa-bani a dus la importante prefaceri ale structurii sociale, la sate, ca si la orase, în general, caracteristica pentru aceste regiuni, în veacul al XVl-lea, a fost polarizarea societatii în oligarhia foarte bogata a mariloT feudali si a patricienilor si în saracimea satelor si oraselor. Rolul paturilor mijlocii e din ce în ce mai redus.

Situatia taranimii, mai exploatata si mai asuprita decît oricînd, devine deosebit de grava. Nobilimea cauta pe toate caile sa întareasca si mai mult proprie­tatea feudala asupra pamîntului, sa foloseasca productia de marfuri în interesul ei. Ofensiva feudala s-a desfasurat atît împotriva taranimii libere, urmarindu-se aducerea ei în stare de serbie, cît si împotriva taranimii dependente, urmarindu-se întarirea si înasprirea aservirii. Desfiintarea dreptului de transmitere ereditara a bunurilor funciare detinute de tarani, reducerea duratei de detinere temporara

K. Marx, Capitalul, voi. III, partea I, Bucuresti, 1953, p.

Ibidem, p. 321.

Ibidem, voi. III, partea a 2-a, p. 570.

a acelorasi bunuri, cresterea servitutilor feudale, acapararea pamînturilor obstilor si, în sfîrsit, legiferarea pentru întreg teritoriul statului a legarii de pamînt au fost etapele acestui proces.

Ruinarea gospodariilor taranesti a fost grabita de fiscalitatea excesiva, razboaiele pustiitoare, preturile mici obtinute pentru produse si, mai ales, de activitatea camatarilor, care, prin « supra dobînda », a dus la prabusire nume­roase gospodarii taranesti.

F. Engels a denumit aceasta dezvoltare sociala ca « a doua editie » a iobagiei, nu numai pentru ca starea social-economica a taranimii corespundea întru totul iobagiei, ci si pentru ca exploatarea feudala luase forme noi, agravate.

în Polonia, sistemul « follwark-ului », bazat pe claca, a avut drept urmare aservirea totala a taranimii; începînd din 1543, dreptul de stramutare al tara­nilor a fost desfiintat. în Rusia, dupa ce majoritatea pamînturilor taranesti au fost cotropite de boierime, o data cu sporirea suprafetei rezervei senioriale a avut loc cresterea continua a clacii. în a doua jumatate a veacului al XVl-lea, si mai ales prin ucazul lui Boris Gudunov din 1597, s-a legiferat legarea de pamînt a majoritatii taranimii. în Imperiul otoman, s-a desfasurat procesul aservirii întregii taranimi, consfintit printr-o lege a lui Soliman I, la sfîrsitul domniei acestuia.

în procesul de cotropire a pamîntului taranesc si de aservire a taranimii au loc transformari importante si în compozitia clasei feudale. Analiza lui F. Engels, referitoare la Germania si mai ales la cea de la rasarit de Elba, e valabila pentru întreaga Europa de est si sud-est, desigur cu diferente de la tara la tara. Principalii beneficiari ai procesului istoric erau vîrfurile clasei feudale: « prin­cipii », « magnatii », « oligarhia », care cu de la sine putere « declarau razboi si încheiau pace... întretineau armate permanente, convocau diete si puneau dari n1. Aceasta situatie e caracteristica nu numai pentru principii germani, ci si pentru magnatii poloni, cehi si maghiari, în tot veacul al XVI-lea, pentru marii boieri rusi si pasalele otomane, numai în prima jumatate a veacului. Slabirea marilor latifundii boieresti de catre Ivan al IV-lea, prin organizarea «opricininei», masurile luate de Soliman I si Selim al II-lea pentru a împiedica transformarea posesiunilor militare de tipul «timarelor» în proprietate ereditara, au avut drept urmare dezvoltarea în Rusia si în Imperiul otoman a unei alte situatii decît în celelalte tari din aceasta parte a Europei: în timp ce marea nobilime se întarea si îmbogatea, nobilimea mijlocie disparuse aproape complet si încetase sa mai joace un rol istoric. Cît priveste mica nobilime, cavalerii, acestia « mergeau cu pasi repezi spre pieire » 2.

Diferentierile se accentueaza si în sînul orasenimii. Ele au aparut cu toata claritatea mai ales în împrejurarile marilor miscari sociale din primele decenii ale veacului al XVI-lea. în fruntea orasenimii se aflau « familiile de patricieni »

F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 34.

Ibidem, p. 36.

- cum le denumeste F. Engels1; ele uneau bogatia cu puterea si constituiau forta politica dominanta. Marea masa a orasenimii - asa-numita «opozitie orase­neasca » - era alcatuita din « opozitia biirgerilor » si « opozitia plebeilor ». Prima categorie era formata din orasenimea mijlocie, lipsita de o conceptie anti­feudala consecventa; cea de-a doua categorie - cu o conceptie antifeudala mai clara - era alcatuita din saracimea oraselor, din meseriasi saraci, din oameni ce munceau cu ziua, din multimea celor fara o meserie definita si care formau embrionul lumpenproletariatului de mai tîrziu.

Acest tablou al paturilor orasenesti e valabil si pentru tarile din rasarit si sud-est. în Rusia, în veacul al XVI-lea, orasenii se împart în « buni », « mijlocii » si « marunti », dupa gradul de avere. în Imperiul otoman se dezvolta un patriciat orasenesc foarte puternic, cu influenta mare asupra guvernarii statului; în acelasi timp, desele miscari sociale din orase oglindesc si starea saracimii.

Intensificarea luptei maselor împotriva cla­selor exploatatoare

Veacul al XVI-lea e dominat de puternice miscari tara­nesti si orasenesti, determinate de agravarea exploatarii producatorilor directi de catre feudali si statul feudal. Aceste miscari au influentat procesul de reorganizare a statului feudal si dezvoltarea contradictiilor dintre marile puteri. Caracteristice pentru aceste miscari din veacul al XVI-lea sînt marimea teritoriului pe care s-au desfasurat si durata lor îndelungata.

Cele mai importante evenimente ale istoriei veacului al XVI-lea în aceste regiuni ale Europei - alaturi de miscarea pentru reforma - sînt marile razboaie taranesti. Razboiul taranesc din 1514, de sub conducerea lui Gheorghe Doja, care a declansat un val aproape neîntrerupt de miscari antifeudale, a zguduit edificiul feudalismului. Un moment culminant în aceasta miscare antifeudala a fost razboiul taranesc german din anii 1524-1525. în 1525, pe întreg teritoriul Austriei propriu-zise, a izbucnit o puternica rascoala taraneasca, al carei program era îndreptat nu numai împotriva feudalilor, ci si a statului feudal; în 1526, sub conducerea lui Michael Geismayer, rasculatii au izbutit chiar sa înfrînga de cîteva ori armatele habsburgice. în Cehia, o rascoala taraneasca a durat cîtiva ani (1530-1533); ca urmare a accentuarii reactiunii feudale, în Cehia si în Slovacia au avut loc noi si puternice rascoale taranesti. în Ungaria si Transilvania, rascoala condusa de pastorul romîn Gheorghe Craciun a ridicat, în 1570, împotriva feuda­lilor maghiari si turci, o forta de 10 000 de tarani. Feudalii maghiari si germani au putut cu greu sa înfrînga puternica rascoala a taranilor croati si sloveni dintre 1570 si 1574, de sub conducerea lui Martin Hubec, proclamat « rege al taranilor», în Polonia, miscarea taraneasca din 1592 a obligat sleahta la o mobilizare speciala a fortelor armate. Imperiul otoman e de asemenea zguduit, în veacul al XVI-lea, de mari rascoale taranesti, de lunga durata; ele sînt aproape neîntrerupte în

1 F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 41-42.

89L

m

'6LZ 'a '££61 <uîF33 sjtjoitfosa) z "IOA 'a^s^O uî 'ajsijpuoijnjijsuoo ajnznji a

'Z6\ "d '

.apaiqnâ ibui ao ui ao uxp uiAap nuaduix îs oBinsnB tjubis aijuip axunjBgaj jbi 'ajBgunppui aznBd no 'iuat BaBoâiysap as DBtajsnB mtnjBis BaiBzxjBajuao 'B3]-jy\x p tnoB3A ux 'aaBiuan bq .puBuxpagj xn] txij gajul ajxjiBduix 'aaBjxpaaa g^iputAoad ui x§ itqBts b 'stz-nudoad tnusduix ux

BjBUXUIOU JXU3A3p B 3KD 'xntrUBJBdUIX BaŢBŢUCCinB l(i79£l) pUBUXpi9£[ UX[ B3WBOUI

Bdnp 'pjjsy 'BujsnY 9p psbq ap 9JBixp9i9 aonpuxAoad p tBajuao uaaAnS ap tnpa iBOBUi pxu BSxjfep pupndgu tn-îBajoj| 'jpnqzx b-u Buuopa bjsb30B pxu JBp '. tBijuao tBtaaduix ua9AnS ux Buaty\ uxp m|n-jBjjoTJ[ BaaBUUojsuBaj uxad 'mtnxa -adun b Buiaopa btxou o iBOiaoux b 'tmuxnt) toiBQ mt 9pjB.y 'puBuxpiaj '955X u\ jxuaAaQ 'aoaxusnB t§ atBuaduix atao no atoxuBds puBoaoo ap xunxsgsod nBs pajdgos qns ixun b jnium"^ \0jB3 'ptuBuuaQ ye iBJBduix jxu9A9p ' pup '61 SI SdnP ilnui îBm !* îBnjuaooB b-s jbjs ap niajnd b aotupuiaj ubzxub§jo pun BaiBjxsao9f<[ 'ajBissauoo îl aoiuioiBjsau aiBjoq no 'ai§aoxii]od jBixmuBj jbjs un axj bs Bnuxiuoo -[nuaduit '. asxmqzx nu Bat-^\x lB tntnoBaA tmx§iys Bt ap « Bpuaduux Buiaop'jj » .3inqsqBj-î ap biuuixîj 'Bxnsny ap PSB3 aonuntsasod p tdBj ap jnuBi -aAns duixj x§BpoB ux Baa 'jnjBiBduax 'puxuiou uBiaAns hubo tB '« BUBuiaaS aunxiBu ap ubuioj nuaduix xnjnjuyg » ap BZBq ap jopuiatqoad BjBuopaoqns Baa OBixisnB xn|njBjs b Boxix|od BaiBztuBâao 'Bat-jy\x IB tt\tnoB3A ap txuaoap gpuixad ux

*z« a|tiB5tpuoiiBU oo\ un v\ auxj b naauad BaBsaoau tnjoj no asxuaAap»

bo x§ «p aotaiuauiap p tBân^ujuao xn^naajoBaBO Bznso uxp BjntosqB euxAap

bs Bxnqa« » bo aunds spgug -^ 'axuiBuoui B| as-npuuap^ .aaBzxpaiuao je^s ap

xua^nd b aauBiux ap 'ajBpnaj xuBixuiUBj aopixSsuiBa b aaEjnjBtux ap tnsaooid

^BnjuaooB b pdoang ap xuntgaj a^saoB uxp aopaBjs p puoxiBuijtnua tnjajoBiBQ

.Bnuuuoo aunxsuBdxa ap pxjnod pun b aaBuuin bo 'apuotiBuxitnui ituaAap

nB ajBas ajsaoB 'bouoisi io\ BxjnpAa uj -ubuiojo tniaaduij t§

Bxsn^ 'Biuopj 'Buasny :tiBiu ajBjs mjBd ap B^uxuiop ÎHt2tUB3JO3j

-B3I'IAX TB ln0B3A m.P aJBtndod iibosxui ao^UBUi b aaBojBonpuoo bîioj xj Bajnd nu Bauixua§Bio aiBo nnuad apznso juxs sot ap aotpniBd BaunpxqB|s 'tpottxui aojunjBd b aaBoixBAoa BauipnjxaB 'aauBuxuiop u§aua§Bao aoxuniBd b uppna^ no EaaBzxioBj .T« xnpiEUBiatoad BajaBd uxp axj 'pxzaugmq BajiBd uxp axj Baaaonpuoo wuinu xjbs -aadsxp itoopâB uBjaudoid pxra ap aopuBoxuu: Bp ajEod a] BajsaoB ajBOi '(buojoxa autiqo b miuad BiBsaoau) io\ BaiBzxpuuao 'aotxuntioB p juaxa§uoo ouitod tnaaioBiBo 'BaaBzxuBgio » uxuaq ~\ */^ jBiuxtqns b uino b§b 'aoaaBoap 'BppnajxjUB auojoxA o bsux Bjandai sajnd nu BauixucjBi 'punjB ap aouojsx anxixpuoo ux 'bo tnadEj BiuapxAa ux soos b 'iBuun nB-x ao ij^ausaBi appoosBj x§ bo 'uBuuag osauBiBÎ tnxoqzB^j .xiiBau ap txiudnsB BAUjoduix 'BiBpojoj 'x§ appos xuBjBotdxa BAuioduixv ajBadajpux juxs ajBgnfqns lOjxxiBjndod appoosBj 'Bdomg ux 'aoxjBxsB ajaiBUA ajpppo ux x§ BtpjBuy

ajsa B3j-jy\x lB l^^BaA ux UBadoana xn|ntsa-pns bxiojsj

în Polonia, acelasi proces determina evolutia istorica spre o forma de stat centralizat nedesavîrsit, « Reszpospolita », un fel de republica aristocratica. în prima jumatate a veacului al XVI-lea, monarhia feudala polona se consolideaza, bazata pe alianta cu mica nobilime (sleahta), împotriva magnatilor. Cu toate ca victoria ei era numai politica, deoarece puterea economica a magnatilor rama­sese intacta, în a doua jumatate a veacului al XVI-lea, sleahta a trecut la ofensiva p«ntru subordonarea autoritatii centrale. Constitutia statului polon, definitivata intre anii 1569 si 1573, prin care se consfinteste înfrîngerea coroanei în aceasta lupta, era de fapt un compromis între sleahta si magnati. Semnificativa pentru înfrîngerea coroanei polone a fost transformarea ei din ereditara, în electiva. sleahta îsi exercita autoritatea prin dieta (seim) ■- fara aprobarea careia nu se putea declara razboi, încheia pace, ordona mobilizarea armatei. Magnatii îsi exercitau autoritatea prin consiliul permanent, fara consensul caruia coroana nu putea lua nici o hotarîre importanta. Toate acestea însemnau, fireste, o reducere considerabila a autoritatii regale.

înca de la sfîrsitul veacului al XV-lea, în statul Moscovei începuse sa se dezvolte un aparat central de stat, care tindea catre o anumita specializare în activitatea sa. în prima jumatate a veacului al XVI-lea, procesul de centralizare a statului feudal a înregistrat o oarecare încetinire din cauza luptelor dintre facti­unile boieresti. Dar, dupa proclamarea lui Ivan al IV-lea ca tar al Rusiei în 1547, ritmul devine tot mai viu. Sudebnicul din 1550 a întarit centralizarea puterii de stat; între 1550 si 1560 a avut loc o reorganizare a aparatului de stat, la condu­cerea caruia au fost promovati curtenii tarului; au fost constituite organele con­ducerii centrale, dintre care cele mai importante se ocupau cu problemele proprie­tatii funciare, ale armatei, ale afacerilor externe. Astfel, se poate considera ca, în deceniul al saselea al veacului al XVI-lea, în fruntea Rusiei se gasea un adevarat guvern central. Privilegiile feudalilor au fost mult îngradite de Pravila din 1556 si, mai ales, de organizarea, în 1565, a « opricininei ». Procesul centralizarii statului a însemnat o crestere a oprimarii producatorilor directi. în acelasi timp, puterea economica a marilor boieri a fost îngradita în ce priveste tendinta de sporire a suprafetei latifundiilor. Din aceasta cauza, dupa moartea lui Ivan al IV-lea, reactiunea feudala a încercat sa revina la situatia anterioara. în veacul al XVI-lea a continuat lupta pentru reunirea pamînturilor rusesti: Pskovul în 1510, Smolenskul în 1514, Kazanul în 1552, Astrahanul în 1556-ceea ce a contribuit de asemenea la întarirea centralizarii. Esecul încercarii de a lua în stapî-nire tinuturile baltice, ca si, pe plan intern, sprijinirea monarhiei numai pe forta nobilimii noi, au creat însa, si în Rusia, premisele încetinirii procesului de centra­lizare, la sfîrsitul veacului al XVI-lea.

K. Marx a caracterizat Imperiul otoman ca fiind « unica putere cu adevarat militara a evului mediu »*. într-adevar, statul turc continua sa se bazeze pe

1 Apxue MapKc-3mejibca, t. VI, p. 189. 49 - c. 1180

arhaica sa organizare militara. Aceasta organizare a corespuns istoriceste cîta vreme expansiunea otomana a asigurat întretinerea unei armate permanente a imperiului. O data cu încetinirea cuceririlor teritoriale, în a doua jumatate a veacului al XVI-lea, armata permanenta, si în primul rînd ienicerii, nu a mai constituit un sprijin sigur pentru puterea sultanilor. Un factor hotarîtor a fost începutul decaderii generale - economice, politice si militare - a Imperiului. Devalorizarea continua a monedei otomane, în ultimele decenii ale veacului al XVI'lea, era în primul rînd consecinta incapacitatii statului otoman de a face fata cheltuielilor prin mijloace economice normale. Din cauza opresiunii, lipsa de interes a popoarelor subjugate pentru productie era atît de mare încît provin­ciile europene nu puteau sa subsiste cu cerealele proprii. Ca urmare, posesiunile militare de tipul «timarelor » din Europa si-au pierdut, treptat, importanta econo­mica si militara. Armata permanenta, alcatuita din spahii si ieniceri, începea sa scada, flota otomana de asemenea. La sfîrsitul veacului al XVI-lea, proprietatea statului asupra pamîntului îsi pierduse din importanta ei; în felul acesta disparea unul din cele mai de seama puncte de reazim ale puterii sultanilor. Dependenta domeniilor feudale mai putin de sultan si mai mult de pasalele din fruntea provin­ciilor, tendinta catre autonomie a acestora, participarea ienicerilor la luptele dintre gruparile aristocratice, arendarea veniturilor statului - obicei încetatenit spre sfîrsitul veacului al XVI-lea - toate acestea au scazut puterea sultanului, care - cum spune K. Marx - detinea, tot mai mult, rolul unui « suveran nomi­nal » în fruntea unei republicil.

în aceste regiuni ale Europei, prefacerile structurii sociale - determinate de dezvoltarea relatiilor marfa-bani si intensitatea luptei maselor împotriva exploa­tarii - au înlaturat vechea organizare militara a puterii centrale, bazata pe pedes-trimea de tarani liberi si cavaleria de mici nobili. în locul acestora îsi faceau loc armatele de mercenari pe care puterea de stat le contrapunea ostilor feudale. Procesul pe care F. Engels îl considera început în apusul Europei în veacul al XlV-lea 2, în regiunile estice si sud-estice se gasea în veacul al XVI-lea în plina desfasurare. Prin armatele de mercenari, puterea de stat încerca sa-si asigure suprematia militara asupra marilor feudali si posibilitatea expansiunii continue, iar reorganizarea statului feudal slujea, în primul rînd, acestui scop.

Lupta împotriva domi­natiei straine. Dezvol­tarea constiintei de neam

în regiunile estice si sud-estice ale Europei, un numar mare de popoare gemeau sub jugul asupritorilor straini. Ca sa-si mentina fiinta proprie, aceste popoare trebuiau sa duca o lupta continua. Deosebit de greu era jugul turcesc si cel habsburgic; popoarele subjugate din Impe­riul otoman si austriac erau amenintate cu disparitia, prin desnationalizare.

K. Marx, Revolutia spaniola, în K. Marx-F. Engels, Cohuwhuh, voi. X, p. 722.

F. Engels, Despre destramarea feudalismului si aparitia statelor nationale, anexa la
Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 190 - 192.

Din aceasta cauza, alaturi de marile miscari sociale, veacul al XVI-lea e dominat, totodata, de lupta popoarelor subjugate împotriva dominatiilor straine.

împotriva jugului habsburgic s-au ridicat, în primul rînd, cehii. Politica de asuprire religioasa si de neam dusa de habsburgi a provocat, în 1547, o mare rascoala în întreaga Cehie, al carei centru a fost orasul Praga. Programul rascoalei era net antihabsburgic si vadea nazuinta expresa catre independenta a poporului ceh. Miscarile antihabsburgice au continuat în tot veacul al XVI-lea. împotriva jugului habsburgic s-au ridicat de numeroase ori slovacii, maghiarii, croatii si slovenii. în ce priveste poporul maghiar, primejdia cea mare venea din partea cotropirii otomane. Aceasta a fost ajutata de politica tradatoare a marii nobilimi, caracterizata astfel de K. Marx: « Oligarhia maghiara a deschis drumul turcilor spre Germania »x. Caracterizarea lui K. Marx se aplica, de altfel, tuturor aristocratiilor din tarile cotropite de sultan sau de împaratul habsburgic. în împrejurarile înaintarii turcesti spre Europa centrala, masele maghiare, prin eroismul lor, au frînat ofensiva otomana; ilustrativa este, în acest sens, oprirea, în 1552, în fata cetatii Eger, a unei mari armate otomane care, dupa un asediu de cîteva luni, a trebuit sa se retraga. Popoarele subjugate de turci din Europa - bulgarii, sîrbii, muntenegrenii, albanezii, grecii - s-au rasculat de numeroase ori împotriva asupritorilor otomani. în muntii Bulgariei, Muntenegrului, Moreei, se aflau centre permanente de rascoala, izolate unele de celelalte. Abia la sfîrsitul veacului al XVI-lea, rascoalele popoarelor subjugate din Balcani vor începe sa se uneasca.

Lupta împotriva asupririi straine a jucat un rol însemnat în dezvoltarea constiintei de neam a acestor popoare. Reforma a contribuit mult la aceasta, prin raspîndirea culturii scrise în limba vorbita a poporului, prin întemeierea unor confesiuni «nationale » (în Cehia si Ungaria), prin înradacinarea senti­mentului de apartenenta la o anumita comunitate de neam. Orasenimea, unele elemente ale micii nobilimi si parte din taranime - în cadrul luptelor antifeu­dale - au fost purtatorii acestui curent. în Cehia, s-a desfasurat lupta pentru folosirea limbii cehe în administratie; în 1575, protestantii cehi au elaborat o « confesiune ceha » comuna; apareau tot mai numeroase tiparituri si se raspîndea literatura în limba ceha. în Ungaria, se raspîndeste, de asemenea, literatura în limba maghiara. Numeroase opere poetice si în proza cîntau gloria trecutului si chemau la lupta împotriva cotropitorilor. Protestantismul, sub forma calvinista si unitariana, capata aspectul unei confesiuni « nationale ». Acelasi proces are loc în Slovacia, Croatia, Slovenia. în Ucraina, prin înfiintarea de scoli si tipografii în limba proprie, se lupta împotriva politicii de desnationalizare dusa de panii poloni; abecedarele si gramaticile în limba ucraineana de la sfîrsitul veacului al XVI-lea si începutul veacului al XVII-lea ilustreaza aceasta stare de spirit.

K. Marx, XpoHOAozunecKue ebinucKii, t. VII, p. 212.

Se dezvolta în acelasi timp cu putere constiinta de neam a popoarelor dominante în statele multinationale. în Austria, cultura scrisa în limba germana se dezvolta alaturi de cea în limba latina. în Polonia si Rusia, limba vorbita a devenit de asemenea limba de stat; s-au raspîndit tipariturile în limba polona si rusa; au înflorit scrierile istorice care acordau un loc tot mai mare istoriei proprii în cadrul istoriei universale. Gînditori ca Peresvetov sau Modrzevski se înfati­seaza ca teoreticieni ai reorganizarii statului feudal, legînd aceasta de ceea ce se numea atunci « gloria natiunii ».

Dezvoltarea popoarelor din regiunile estice si sud-estice ale Europei a avut loc în cadrul unor conditii istorice asemanatoare. De aceea e firesc ca, începînd cu veacul al XVI-lea, de-a lungul unei perioade de timp asemanatoare, sa se acumuleze premisele formarii natiunilor de mai tîrziu. O astfel de premisa e « constiinta de neam» - preludiul viitoarei constiinte nationale.

Contradictiile dintre marile puteri

între cele patru mari state - Imperiul otoman, Imperiul habsburgic, Polonia si Rusia-existau în veacul al XVI-lea puternice contradictii, care au dus la îndelungate si grele razboaie. Frontierele nestabile - fixate provizoriu de pacile efemere - au per­petuat focarele de razboi. Astfel, regiunile estice si sud-estice - si mai ales cele carpato-dunarene, unde se întîlneau contradictiile dintre aceste mari puteri - s-au caracterizat în veacul al XVI-lea printr-o permanenta stare de nesiguranta. Contradictii puternice opuneau Polonia feudala Rusiei. Panii poloni, dupa cotropirea pamînturilor lituaniene si bieloruse, începusera cotropirea Ucrainei. Dupa proclamarea în 1569, la Lublin, a Reszpospolitei, a statului unificat polono-lituanian (în locul uniunii personale anterioare), nobilimea polona a capatat mîna libera pentru acapararea de pamînturi mai ales în tinu­turile de la apus de Nipru. Aceasta lovea în interesele taranimii ucrainene si ale cazacimii. Legaturile strînse dintre populatia ucraineana si Rusia au facut ca aceasta din urma sa considere ca o primejdie serioasa actiunile panilor poloni spre Nipru. Din aceasta cauza, Rusia a sprijinit rascoalele menite sa rastoarne jugul panilor poloni. Dar între Rusia si Polonia nu existau contradictii numai în problema Ucrainei. Contradictiile erau determinate si de problema Livoniei, a tinuturilor baltice. Rusia devenind un stat puternic tindea, în chip firesc, sa recîstige vechile pamînturi rusesti, si pe cele din sud si pe cele din apus, urmarea mai ales sa capete iesire la mare. în îndelungatul razboi pentru cucerirea Livoniei (1558-1583), Rusia nu si-a putut mentine cuceririle -desi forta mili­tara a ordinului livonian (care stapînea regiunile baltice) fusese distrusa - din cauza coalitiei polono-suedeze.

Interese opuse desparteau, de asemenea, Imperiul habsburgic de Polonia. Pentru Habsburgi, orice încercare expansionista în apus era oprita de forta militara franceza. în acelasi timp, Germania propriu-zisa era din ce în ce mai independenta de autoritatea imperiala; din aceasta cauza, tendinta principala

a expansiunii era în spre rasarit si sud, prin extinderea teritoriala a provinciilor ereditare aflate sub nemijlocita stapînire a Casei de Austria. Aceasta urmarea, între altele, înscaunarea unui Habsburg pe tronul Poloniei. în timpul asa-zisului interregn-dintre moartea lui Sigismund I si alegerea ca rege a lui stefan Bâthory (1572-1575) - împaratul Maximilian a fost chiar candidat la tronul regatului polon, pentru obtinerea caruia a folosit forta aurului si a armelor, fara a izbuti insa. Prezenta efemera a lui Henric de Valois (viitorul rege Henric al III-lea al Frantei) pe tronul Poloniei (1573-1574) vadea tendinta spre alcatuirea unei aliante franco-polone. Aceasta însemna ca, pentru Austria, Polonia constituia în rasarit, la sfîrsitul veacului al XVI-lea, acelasi obstacol în calea expansiunii ei ca

si Franta în apus.

Tendintele expansioniste mai vechi ale Imperiului habsburgic au capatat forma concreta cea mai caracteristica dupa prabusirea Ungariei, în 1526, si împartirea ei, în 1541. Sub pretextul juridic al detinerii coroanei maghiare, Habsburgii au urmarit transformarea Transilvaniei, Slovaciei si Croatiei în pro­vincii ereditare austriece. Era firesc, astfel, ca interesele austriece si otomane - de mult în conflict - sa se ciocneasca cu o violenta crescînda. Interventiile în Transilvania în al doilea sfert al veacului al XVI-lea, anexarea Slovaciei si a unei parti a Croatiei, încercarea de a atasa Moldova - prin Despot voda -- la sistemul austriac, toate acestea oglindeau punerea în aplicare a unui program expansionist de mare amploare. Ca urmare, Imperiul habsburgic si cel otoman s-au gasit într-o stare neîntrerupta de razboi. Dupa Mohâcs, turcii au încercat sa loveasca în inima Imperiului habsburgic, asediind, fara succes însa, Viena (1529). Dupa aceasta data, fortificarea si organizarea militara a regiunilor de frontiera au îngreunat mult desfasurarea ofensivelor otomane. în ultimii ani ai deceniului al III-lea si primii ani ai deceniului al IV-lea, razboiul turco-austriac a fost un razboi pentru împartirea Ungariei. Razboiul a continuat sub diferite forme pîna la încheierea armistitiului din 1562; reînceput în 1566, armistitiile din 1568, 1574, 1584 vor constitui doar pauze de pace provizorie pîna la ruperea

definitiva din 1593.

Situatia regiunilor din estul si sud-estul Europei a fost influentata si de conjunctura internationala a problemei mediteraneene. si în Mediterana - cu repercusiuni spre Balcani si Dunare - s-au ciocnit cu violenta interesele marilor puteri. Datorita cuceririlor sale din Europa, Imperiul otoman devenise, în primele decenii ale veacului al XVI-lea, o putere uriasa. Prin cuceririle din Africa si Asia, Mediterana ajunsese un cîmp de activitate pentru flota otomana. Sicilia, coastele estice ale Italiei, si chiar cele vestice, uneori insulele Baleare, aveau de suferit de pe urma corsarilor turci.

Problema eliberarii Mediteranei de sub amenintarea turceasca, a facut loc, treptat, ideii unei ligi antiotomane, o data cu începutul declinului Imperiului otoman. înfrîngerea turcilor în încercarea de a cuceri insula Malta (1564) arata ca acestia nu-si mai puteau mentine pozitiile în Mediterana apuseana

si centrala. Victoria ligii la Lepanto (1571) consfintea aceasta situatie. în schimb, cucerirea de catre turci a Ciprului (1570) si a unor posesiuni venetiene din Dal­matia si Moreea (1573) arata ca Imperiul otoman era înca în stare sa-si mentina pozitiile în Mediterana rasariteana. Din aceasta cauza, armistitiile turco-spaniole (Spania fiind conducatoarea ligii în care intrau de asemenea Papa, Imperiul si Venetia) din 1578, 1581, 1584, ca si cele turco-austriece în Balcani, deli­mitau provizoriu sferele de influenta.

Asadar, problemele mediteraneene determina nasterea primei din seria ligilor antiotomane, ce vor juca un rol important în îngradirea treptata a dominatiei turcesti în Europa. Actiunile militare ale ligii aveau ca scop, de fapt, protejarea intereselor economice (a traficului comercial, a bazelor de aprovizionare cu materii prime etc), în conditiile unei situatii economice grele: bancrutele statului spaniol, revolutia preturilor, scaderea importantei economice a oraselor italiene etc. Pe cînd liga lupta împotriva turcilor, alte puteri cautau sa se înteleaga cu Poarta. în anii 1535-1536, Franta a încheiat un tratat de alianta cu Imperiul otoman. în 1591, se formeaza Compania engleza a Levantului, care marcheaza începutul ofensivei engleze pentru obtinerea dominatiei economice în Imperiul otoman. La sfîrsitul veacului al XVI-lea, olandezii ocupasera si ei unele pozitii economice în Imperiul otoman. în raport cu acesta, deci, puterile europene tindeau sa se împarta în doua tabere: pro- si antiturca. Ca atare, în veacul al XVI-lea, problemele Imperiului otoman - atît pe continent, cît si în Me­diterana ■- deveneau probleme ale întregii politici europene. De aceea, situatia popoarelor subjugate de turci era din ce în ce mai mult influentata de evolutia acestei politici, posibilitatea recîstigarii libertatii de catre aceste popoare fiind adesea îngradita de interesele egoiste care guvernau desfasurarea luptei dintre diferitele puteri europene si Imperiul otoman.

BIBLIOGRAFIE

I.          Lucrari teoretice

Marx, K., Capitalul, voi. I-III, Bucuresti, 1948-1955.

Engels, F., Despre destramarea feudalismului si aparitia statelor nationale, anexa la Razboiul

taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 183 - 194.
- Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958.

Lenin, V. L, Opere, voi. 25, Bucuresti, 1954. Marx-Engels-Lenin-Stalin, Zur deutschen Qeschichte, Berlin, 1953.

II.         Lucrari generale

Historia panstwa i prawa Polski do r. 1795, Varsovia, 1957. Historia Polski, I, 1 - 2, Varsovia, 1957. McmopuH Eo/izapuu, t. I, Moscova, 1954. HcmopuH ua Ehmapun, t. I, Sofia, 1954. HcmopuH TLoÂbiuu, t. I, Moscova, 1956.

Moscova, 1947.