DIVERGENTE TITO - STALIN

Master anul II, Relatii internationale. Studii sud-est europene

D I V E R G E N T E T I T O - S T A L I N

DIVERGENTE TITO- STALIN ( 1948)

[2]. Trupele sovietice nu au avut nici un fel de drepturi administrative pe teritoriul Iugoslaviei si nici nu au luat sub comanda unitatile iugoslave de partizani, fiind chiar evacuate in martie 1945 .

[4], intre anii 1945-1948, Tito aplicand intru totul pe plan intern modelul stalinist . Iugoslavii au fost primii care au nationalizat economia, au colectivizat agricultura si au trecut la aplicarea de masuri represive interne . Iosip Broz Tito a fost primul dictator comunist din Europa de Est care a urmat exemplul lui Stalin, fiind in acelasi timp sef al part 131f55b idului, al guvernului si al fortelor armate; el trasa orientarile ideologice si a incurajat initierea unui cult al personalitatii. Totodata, ani in sir, Tito s-a considerat si a declarat-o public in mai multe randuri, ca fiind cel mai important exponent al politicii comuniste in afara U.R.S.S.-ului, aliatul cel mai bun al Moscovei . Comunistii iugoslavi au jucat un rol important in constituirea, in anul 1947, a Cominformului, prezentat atunci ca un raspuns la planul Marshall si la doctrina Truman, si care avea drept scop sa coordoneze atat politica interna cat si cea externa a regimurilor nou instaurate. Desi initial a sprijinit cu entuziasm noua orientare a lui Stalin, Tito a considerat ca sosise momentul prielnic pentru a aplica propriul program hegemonic. Tocmai statutul special al regimului comunist din Iugoslavia, care a venit la putere prin forte proprii, a generat, intr-un timp destul de scurt, primele elemente de criza ale "unitatii de monolit a lagarului socialist" .

[9], iunie 1948 fiind data la care I. V. Stalin avea sa rupa relatiile cu Iosip Broz Tito si cu Iugoslavia.

[10], Gheorghe Zbuchea , I. S. Ghirenko , Florian Garz , Ivo Banac , s. a.

[15]. In anii imediat postbelici, Tito a incercat sa-si extinda autoritatea asupra vecinilor din jur invocand intre altele lunga traditie cominternista a unei organizari federale in spatiul balcanic. In acest sens s-a straduit, fara succes, datorita opozitiei lui Stalin si Enver Hoxha, sa transforme Albania in cea de-a saptea republica a federatiei . Desi in 1946 legaturile dintre Albania si Iugoslavia s-au strans, prin semnarea in iulie a unui tratat de cooperare economica, un an mai tarziu au inceput primele probleme in dialogul dintre Belgrad si Tirana. Tito se va orienta ulterior catre Bulgaria in vederea crearii unei uniuni federale, fiind vorba despre conventii de colaborare politica, economica si militara, unele cu obiective foarte ambitioase, altele mai modeste . Ideea unei federatii intre Iugoslavia si Bulgaria fusese vehiculata intre conducatorii comunisti ai celor doua tari inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial.Ulterior aceasta trebuia sa devina o "Federatia Balcanica" , urmand sa includa si celelalta state din peninsula. Acest proiect al unei federatii mult mai largi a fost reluat de Tito si Gheorghi Dimitrov (seful P. C. Bulgar) in cadrul celor doua intalniri la varf din 1 august si 27 noiembrie 1947.

[19]. Totodata s-au facut aluzii la o federatie care sa cuprinda nu numai cele doua tari ci si Romania, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia si Grecia (daca razboiul civil, purtat aici de comunisti, ar fi iesit victorios) . In decembrie 1947 Traicio Kostov, viceprim-ministru al Bulgariei, a vorbit despre crearea in viitorul apropiat a unei uniuni a tuturor slavilor de sud, iar o luna mai tarziu Dimitrov a vorbit in Bucuresti despre o uniune vamala care sa includa nu numai slavii de sud dar si slavii de nord precum si Ungaria, Romania, Albania si Grecia .

[22]. De asemenea Stalin le-a cerut iugoslavilor sa renunte la planul de a trimite trupe in Albania si sa excluda Romania din planurile lor . Cum iugoslavii au respins aceste propuneri, raporturile dintre Belgrad si Moscova s-au deteriorat.

[24]. Atitudinea dictatorului de la Belgrad contravenea cursului politicii de atunci a Moscovei, politica lui Tito fiind prea autonoma pentru a putea coexista cu conceptia sovietica a "lagarului" si, in acelasi timp, prea riscanta pentru Rusia. Riscanta, caci exista probabilitatea ca Tito, datorita puterii militare si incarcaturii ideologice iugoslave, sa devina cel mai influent conducator din zona balcanica si totodata, o uniune balcanica creata la initiativa Iugoslaviei ar fi putut reprezenta un obstacol in calea suprematiei sovietice in Europa Rasariteana.

[25]care a provocat conflictul dintre Tito si Stalin in 1948.

[31], neintelegand pe deplin originile maniei lui Stalin indreptate asupra lor. Caci pana la acea data, ei se comportasera ca niste discipoli loiali, iar Tito si camarazii sai urmasera normele si tiparele ideologiei leninist- staliniste, incercand chiar sa-l depaseasca pe Stalin in ortodoxie .

[33] intruchipate de Moscova.

[34] vor determina modificari esentiale, in tara instaurandu-se treptat o dictatura nationalist- iugoslava .

[36] cu privire la interpretarea marxism-leninismului. Titoismul, prin urmare, insemna un stil de conducere mai asertiv in privinta intereselor nationale decat politica dictata de Stalin elitelor locale comuniste .

[38]. Au fost create anumite forme democratice de conducere, atat in sistemul economic cat si in cel politic, fara insa a se renunta la monopolul puterii politice care continua sa apartina comunistilor.

[41], iar odata cu moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, pericolul unei agresiuni sovietice scade considerabil.

Recunoasterea legitima a "caii nationale spre socialism" de catre Hrusciov in cursul celui de-al XX-lea Congres al P.C.U.S. a conturat o noua dezvoltare a relatiilor dintre Uniunea Sovietica si tarile pe care le controlau.

BIBLIOGRAFIE

1. Bianchini, Stefano, Problema iugoslava, ed. Bic All, Bucuresti, 2003;

2. Calvocoressi, Peter, Politica mondiala dupa 1945, ed. Allfa, Bucuresti, 2000;

3. Garz, Florian, Iugoslavia in flacari! Spre un nou razboi balcanic , Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1993;

4. Idem, Renasterea Europei. De la Atlantic la Urali, Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1999;

5. Tismaneanu, Vladimir, Reinventarea politicului. Europa rasariteana de la Stalin la Havel, ed. Polirom, Iasi, 1997;

6. Zbuchea, Gheorghe, Istoria Iugoslaviei, ed. Corint, Bucuresti,2001.