DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CU ZA (1859-1866)

DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CU ZA

-AC IUNEA POLITIC SI LUPTA DIPLOMATIC PENTRU RECUNOAsTEREA UNIRII DEPUNE (1859 - 1861).

-DOMNUL SI ADUNAREA ELECTIV , DOU FOR E OPUSE N OPERA DE EDIFICARE A ROM NIEI MODERNE.

-GUVERNUL MtHAIL KOG LNICEANU (1863-1865). SECULARIZAREA AVERI­LOR M N STIREsTI. LEGEA RURAL . LOVITURA DE STAT DIN 2 MA11864.

Uriasul entuziasm st rnit de dubla alegere a lui Alexandru I.Cuza, pretutindeni unde traiau rom ni, nu putea n nici un fel sa ascunda situatia complexa n care se gasea noul stat.

De la nceputul domniei sale, Alexandru I. Cuza actionat n sensul vointei Adunarilor ad-hoc. n plan international, el a declansat o campanie diplomatica energica pentru recunoasterea de catre Marile Puteri, a faptului mplinit la 24 ianuarie 1859, adica a dublei alegeri, si pentru unirea deplina Convins fiind ca peste obstacole de tot felul Principatele vor obtine n cele din urma statutul solicitat, Alexandru I. Cuza nu s-a temut sa grabeasca momentul asteptat. ntre anii 1859-1862, unificarea unor institutii p na atunci separate trebuia sa avertizeze ca tara e dispusa sa si ia soarta n propriile m ini si ca actul de la 24 ianuarie este ireversibil.

Odata unirea deplin recunoscuta, chiar daca numai pe durata domniei si vietii lui Cuza, eforturile sale s-au ndreptat spre nfaptuirea marelui program de reforme care va edifica'Rom nia moderna. Dar luptatorii de la 1848 se vor gasi acum pe pozitii diferite.

Opozitia marilor proprietari (tematori de a-si pierde o data cu pam ntul si puterea politica) se alatura celei rosii", liberale, constituita din personalitati politice care actionasera pentru Unire si dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza, dar pe care acesta nu le cointeresase n marea sa opera politica

Domnul nu avea de ales; respinse de Adunarea electiva, reformele nu puteau fi impuse dec t printr-un act de autoritate pe care Alexandru I. Cuza nu ezita sa-l nfaptuiasca. Dupa ce secularizarea averilor manastiresti, legea electorala, legea rurala, legea instructiunii, legea comunala, legea organizarii armatei s\ Codurile civil si penal au devenit realitate, acesta a considerat ca i mai ram nea de nfaptuit doar, pentru a pune n practica integral hotar rile Adunarilor din 1857, instalarea printului strain.

Scrisoarea pentru Napoleon al ///-/ea, din 1 octombrie 1865, si mesajul pentru cele doua camere ale Parlamentului, de la nceputul lui decembrie, aratau clar ca domnul Unirii īsi ndeplinise misiunea.

Stema reunita a Moldovei si Ţarii Rom nesti

Alexandru loan Cuza

Actiunea politica interna si lupta diplomatica pentru recunoasterea Unirii depline (1859-1861). Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea nfaptuirii statului national rom n unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Ţarii Rom nesti a lui Alexandru loan Cuza avea sa si gaseasca o confirmare deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii n capitala munteana ce avea sa devina, peste numai cātiva ani, capitala tuturor rom nilor.

Dar odata ncheiate manifestarile prilejuite de dubla alegere, Alexandru I. Cuza īsi dadea seama ca Principatele aveau sa rezolve grele si complicate probleme, cea mai stringenta fiind recunoasterea internationala a alegerilor Faptul mplinit la 24 ianuarie ^1O59 era considerat de Poarta si de Austria drept o ncalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata n cele doua Principate urma sa faca, de altfel, obiectul unei noi Conferinte internationale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa cāstige sprijin pentru cauza rom neasca nca n a doua sedinta a Conferintei (1/13 aprilie) Franta, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman si Austria nsa tergiversau; mai mult, se afla ca se punea la cale o interventie militara peste Dunare. Alexandru I. Cuza raspunse energic. La 20 aprilie, la Floresti, ntre Ploiesti si C mpina, armata moldo-munteana era concentrata spre a face fata oricarei situatii. Dupa

alte amenintari, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o data cu Austria, n a 3-a sedinta a Conferintei de la Paris (25 august/7 septembrie), sa recunoasca, la r ndul ei, dubla alegere. Detensionarea situatiei, at t n relatiile cu Imperiul Otoman, c t si cu cel Habsburgic, l determina pe domn sa ordone nchiderea taberei de la Floresti{\ 1 septembrie 1859).

Astfel mplinita recunoasterea situatiei de fapt, impusa la 24 ianuarie, obiectivul imediat urmator era acceptarea de catre puterile garante a Unirii depline. Este sarcina pe care domnia si sfetnicii apropiati ai acesteia au reusit s-o ncheie cu succes la capatul a doi ani de insistente negocieri diplomatice si de hotar ta actiune interna

Fara a astepta verdictul altor reuniuni internationale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecintele hotar rilor adoptate prin Conventia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite nca n cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de catre Poarta, drept unic reprezentant al celor doua tari Unificarea armatei ncepea cu deplasari de iwiitati militare moldovene, la Bucuresti si muntene, la lasi; tabara de la Floresti s-a bucurat de o comanda unica n cursul anului 1860, statele majore, instructia, administratia si intendenta au fost asezate sub o singura autoritate, iar aceeasi persoana - generalul Ion Emanoil Florescu- a fost numita n functia de ministru de razboi n ambele tari. fn serviciul telegrafului moldovean si muntean este numit Cezar Librecht inspector general. La 26 octombrie/7 noiembrie 1860, domnul a inaugurat Universitatea din lasi, la nceput cu 4 facultati: drept, filosofie (litere), stiinte si teologie.

La Focsani, nu fara dificultati, īsi ncepuse activitatea Comisia Centrala care, potrivit Conventiei de la Paris, trebuia sa elaboreze legile, comune celor doua tari. n cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electiva si promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casatie si la domeniul funciar (care traducea n fapt principiul egalitatii fiscale).

Raporturile cu acele puteri garante care se aratau ostile unirii sau care jucasera n trecut, un rol important n viata Principatelor (Rusia, n anii protec­toratului") au fost bazate, nca din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea nestirbita a autonomiei tarii nou-constituite. Astfel, prezenta militarilor otomani va fi categoric interzisa, iar Poarta va fi obligata n vara anului 1860, sa renunte la pasapoartele sale solicita e calatorilor rom ni, n mai multe situatii supusii Imperiului fiind retinuti pentru ca au produs diverse neor nduieli. Austria, vehement dusmanoasa, a trebuit sa accepte ca legile statului rom n sunt valabile si pentru locuitorii cezaro-craiesti aflati aici cu afaceri. Maghiarii si polonezii, care vroiau sa ram na n Principate sau sa tranziteze spre alte regiuni, sunt protejati de guvern si de domn n spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare. Cooperarea statului rom n cu emigratia revolutionara maghiara n sensul unei actiuni comune n Transilvania si Ungaria, nu a dat rezultatele asteptate ntruc t a fost mereu conditionata de buna ntelegere a conducatorilor unguri cu cei ai rom nilor de peste munti.

Desigur, Franta, apoi Rusia, Italia si Prusia erau de acord cu unirea deplina. Alexandru I. Cuza astepta hotar rea Conferintei de la Constantinopol

convocata n acest scop. Cum era de asteptat, nca din prima sedinta Poarta a cerut dreptul de interventie n Principate, n cazul unor noi ncalcari ale Conventiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La nceputul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar n conditii considerate, n tara, inacceptabile. ntr-o scrisoare catre C. Negri, domnul afirma ca sunt de asteptat mari complicatii interne si ca īsi declina raspunderea.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reactia energica aXamerelor si a guver­nelor, pozitia intransigenta a lui C. Negri si atitudinea favorabila a majoritatii Marilor Puteri garante si-au facut n cele din urma efectul. La capatul Conferintei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renuntat la conditiile anterior solicitate, Austria pastr ndu-si vechea pozitie.

Cu o zi nainte, 3/15 decembrie 1861, convins ca Unirea deplina a fost recunoscuta, Alexandru loan Cuza afirma ca nalta Poarta si toate. puterile garante au aderat la Unirea Principatelor... Unirea va fi asa precum Rom nia o va simti si o va dori".,    ■

Domnul si Adunarea electiva, doua forte opuse In opera de edificare a Rom niei modeme. Recunoasterea internationala a dublei alegeri si a Unirii de­pline deschidea perspectiva nfaptuirii Rom niei modeme. O noua lege electorala care sa sporeasca accesul fortelor productive, a ntreprinzatorilor n primul r nd, la viata politica, o lege rurala al carei continut principal - desfiintarea clacii si mproprietarirea - sa dea taranilor sentimentul ca au o patrie, legea instructiunii, prin care sa se asigure accesul ne ngradit la nvatatura tuturor copiilor tarii si, nu n ultimul r nd, o lege a secularizarii averilor manastiresti, care sa restituie poporului rom n venitul unui sfert din suprafata tarii sale, īsi asteptau nfaptuirea.

Toata aceasta exceptionala opera juridica - fara precedent n trecut -trebuia realizata cu o Adunare alcatuita n majoritate, din mari proprietari si cu un guvern unic care avea n frunte un remarcabil barbat de stat, conservatorul Barbu Catargiu. Era o proba de mare abilitate pentru domn, care menaja astfel susceptibilitatile Marilor Puteri autocrate - Rusia, Poarta si Austria - dar si un motiv de puternica nemultumire populara ntruc t cu o asemenea conducere a afacerilor publice, programul de reforme era, din start, obstructionat. Era si convingerea lui Mircea Malaieru, reprezentant al taranilor n Adunarea ad-hoc a Ţarii Rom nesti care, sprijinit de liberalii radicali, a antrenat un grup de tarani din Ilfov si Prahova sa mearga la Bucuresti sa scape de boierii care-l mpiedica pe Voda sa faca dreptate". n drum au maltratat mai multi arendasi si un subprefect, n capitala nsa satenii sunt opriti de armata, care a operat 200 de arestari.

mpotriva unui curent de opinie foarte larg guvernul Barbu Catargiu refuza
sa ia n discutie o noua lege electorala si pune pe masa Adunarii vechiul proiect
de lege rurala, elaborat de Comisia Centrala nca n 1860, care lasa practic
neatinse bazele marii proprietati funciare. Nu se prevedea, deci, asa cum se
ceruse nca la 1848, mproprietarirea taranilor pe loturile pe care le lucrau si se
acordau doar c te trei pogoane pentru fiecare cap de familie, din asa-zisul
pam nt comunal, constituit exclusiv din v nzarea sau nchirierea unor loturi pe
mosiile statului sau ale institutiilor publice.

Printr-un magistral discurs, rostit la 6 iunie 1862 - o capodopera a oratoriei politice rom nesti - M. Kogalniceanu deschidea discutia n jurul proiectatei legi. Invoc nd Conventia de la Paris, care cerea reglementarea pe baze noi a raporturilor dintre' tarani si proprietari, vorbitorul afirma ca prin adoptarea proiectului supus dezbaterii, primii vor fi definitiv spoliati de pam ntul pe care-l lucreaza, pe care nu sunt chriasi si asupra caruia au un drept de folosinta. Apelul patetic, din finalul cuv ntarii, n favoarea taranimii, pe a carei munca s-a asezat averea boiereasca si fara a carei fapta tara nu ar putea fi aparata, nu a fost luat n considerare de deputati. Dupa un schimb de replici ntre Barbu Catarg/u si M. Kogalniceanu, contraproiectul propus de acesta, care stabilea mproprie­tarirea cu loturile n folosinta, este respins de Adunare.

Liberalii radicali, care sustinusera consecvent pozitia lui M. Kogalniceanu, au hotar t ca singura cale spre a se adopta legea at t de dorita de tarani este apelul la mase.

n aceasta atmosfera tensionata, putina vreme dupa ce n amiaza zilei de 23 iunie 1862 primul ministru Barbu Catargiu se arata gata sa apere pacea interna cu orice pret voi prefera moartea nainte de a calca sau a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii"), zilele lui au fost curmate ntr-un atentat al carui mister persista p na azi. Indiferent de ratiunile care au determinat-o, moartea sa a nsemnat sf rsitul legii rurale dorite de majoritatea conservatoare din Adunare, care, desi adoptata la 26 iunie, nu a fost promulgata de domn, de teama fireasca a unei rascoale populare.

Noul guvern, condus de doctorul N. Kretzulescu (24 iunie/6 iulie 1862-11/23 octombrie 1863), a continuat opera de unificare administrativa (cu serviciile sanitare din cele doua tari). A fost reorganizata scoala de silvicultura s s-a instituit Directia Generala a Andivelor Statului.

n noiembrie-decembrie 1862, mpotriva protestelor Portii, domnul si gu­vernul au protejat tranzitul armelor s rbesti pe teritoriul tarii, de la Bolgrad (Moldova) si p na la Crivina, pe Dunare. De provenienta ruseasca, ambalate n 500 de care de transport (63 000 pusti cu baionete, 10 000 carabine, 30 000 pistoale, sabii), erau destinate sa ntareasca potentialul militar al statului vecin cu care t nara Rom nie ntretinea relatii excelente. Nu degeaba, dupa ce scandalul diplomatic prilejuit de acest eveniment s-a ncheiat, printul Mihail Obrenovici a daruit lui Alexandru I. Cuza o splendida spada mpodobita cu pietre scumpe, pe a carei lama de otel a fost gravata inscriptia Amico certo in re incerta".

mpotriva marilor realizari ale domnului, ntre care recunoasterea interna­tionala a Unirii si politica sa ferma de aparare si consolidare a autonomiei tarii, n ianuarie 1863 se constituia, n Adunare, o alianta, imposibila altfel, ntre dreapta conservatoare, care se temea de o reforma agrara dupa proiectul lui M. Kogal­niceanu     st nga radicala, nemultumita de prudenta domnului si de retinerea sa n a o solicita la putere. Scopul, mai mult sau mai putin fatis declarat, era ndepartarea lui Alexandru I. Cuza si ntronarea printului strain, pentru realizarea integrala a hotar rilor Adunarilor ad-hoc din 1857. Un bun prilej pentru opozantii domnului l-au constituit discutiile la mesajul sau, ncepute n Camera, la 22 ianuarie 1863, cu un text elaborat de A. Panu care l acuza pe Alexandru I. Cuza de a nu fi respectat Constitutia, de a fi solicitat Marilor Puteri o noua lege

electorala si de a fi tolerat starea precara a finantelor tarii. Criticile au alunecat apoi spre ministrii sai, fac ndu-se auzite si voci de completa si energica autoacuzare: Ce-am facut noi toti p na acum ca sa punem (tara) pe calea progresului? Ne-am sfāsiat ntre noi prin lupte si intrigi de partid si am sacrificat nteresele cele mai vitale ale tarii n setea razbunarilor personale". n pofida unei interventii argumentate a lui M. Kogalniceanu n favoarea guvernului si a domnului, la 2 martie Camera dadea un vot de blam cabi­netului si, indirect, lui Alexandru I. Cuza.

Din ce n ce mai hotar t sa actio­neze - era si sfatuit n acest sens de multi dintre apropiatii sai - Alexandru I. Cuza a adresat Portii un memoriu, la 27 iunie 1863, prin care se pronunta pentru un re­gim nou, de autoritate si dreptate. Pentru aceasta ar fi fost necesara o noua lege

jctorala care sa limiteze puterea corpului legislativ. Prezentat ambasadorilor igliei si Frantei si ministrului de externe otoman, memoriul devenea, n fapt, proiect de constitutie care acorda domnului ntreaga autoritate n stat ilie-august 1863).

Guvernul Mihail Kogalniceanu (12/24 octombrie 1863-26 ianua-s/7 februarie 1865). Secularizarea averilor manastiresti. Legea rurala ivrtura de stat din 2/14 mai 1864. Desi lovitura de forta era aproape hotar ta exandru I. Cuza mai ncearca o data lupta constitutionala ncredintānd inducerea guvernului-, la 12/24 octombrie 1863, lui M. Kogalniceanu, a carui iergie si capacitate politica erau o garantie ca marile reforme puteau sa ceapa

Auspiciile sub care si-a nceput activitatea noul cabinet pareau sa nu fie de in augur. Publicarea imprudenta ntr-un ziar strain, a proiectului de constitutie Jtoritaraa lui Alexandru I. Cuza a provocat, o vie nemultumire n r ndul opozi-ii; n schimb, dezbaterea si adoptarea legii secularizarii averilor manastiresti a dovedit a fi o buna ocazie de a reuni pe deputati n jurul unei actiuni de multa eme asteptata

n text erau cuprinse mai nt i averile asa-ziselor manastiri nchinate, puse 3 ctitorii lor sub ascultarea Patriarhiilor Orientului pentru a le asigura o mai jna gospodarire si un prestigiu sporit. n Muntenia, aceste bunuri reprezentau 1,14%, adica a noua parte din teritoriul national, iar n Moldova, 12,16%. daug nd si suprafetele detinute de manastirile pam ntene, rezulta pentru cele sua tari rom ne 25,6% din' suprafata agricola. Practic, un sfert din bogatia tarii aartinea clerului, iar din aceasta o parte importanta era destinata a servi tereselor straine tarii.

a suma de bani la care se adauga o alta separat, pentru constructia unei scoli laice si a unui spital la Constantinopol. Oferta statului rom n fusese nsa respinsa n sprijinul celor expropriati afl ndu-se Poarta, foarte sensibila c nd era vorba de venituri care i se cuveneau", si Rusia, protectoarea" tuturor ortodocsilor din Imperiul Otoman. Spre a se evita alte com­plicatii, Alexandru I. Cuza si Mihail Kogalniceanu au grabit dezbaterea si adop­tarea legii care, cu o majoritate foarte larga, a fost votata la 25 decembrie 1863.

Domnul preciza ca toate averile manastiresti din Rom nia sunt si ram n averi ale statului, veniturile lor apartin nd bugetului, re nnoind oferta de despagubire. Cu exceptia Frantei, care a avut, ca de obicei, o atitudine favorabila, celelalte Mari Puteri garante, cu deosebire Rusia, Austria si Poarta. au protestat, desiguf, n dorinta de a asigura calugarilor greci o recompensa convenabila. Pentru Alexandru I. Cuza nsa necesitatea acestei fegi, ca si sprijnul popular pentru nfaptuirea ei erau de la sine ntelese. ntr-un mesaj catre ministrul de externe otoman, caruia i explica ratiunea secularizarii, Alexandru I. Cuza i-a scris: n aceasta chestiune, Alteta, eu nu sunt principele rom nilor, sunt Rom nia nsasi". Conferinta ambasadorilor de la Constantinopol, reunita n cele din urma, a convenit asupra unei despagubiri pe care manastirile au refuzat s-o primeasca

Cele patru luni care separa adoptarea legii secularizarii de lovitura de stat din 2 mai 1864 au fost caracterizate printr-o fecunda activitate legislativa a fost nfiintata, dupa model francez, Casa de Conturi pentru verificarea actelor financiare ale statului, era adoptata hotar rea pentru realizarea unui mprumut extern contractat la Londra cu Banca Stern, au fost votate legea     organizarii puterii armate si legea instructiunii, care nsa nu au fost sanctionate, a fost nfiintat Consiliul de Stat, care va avea rolul sau n noile structuri de putere, dupa lovitura de stat. Toi dupa exemplul francez, se adopta legile conta­bilitatii, legea comunala si, la 23 martie 1864, codul penal s de procedura penala urmat de legea organizarii judecatoresti. Dezbaterea proiectului de lege rurala propus de Kogalniceanu, nca n urma cu doi ani, devenise ine­vitabila mai cu seama dupa publicarea sa care a provocat o vie efervescenta la sate.

Lupta parlamentara s-a declansat pe 13/25 aprilie 1864. Guvernul sustinea desfiintarea clacii, mproprietarirea n functie de numarul de vite sau de puterea economica a taranilor, n schimbul unei despagubiri esalonate pe 20 de ani cu dob nda de 5%, n vreme ce majoritatea conservatoare se pronunta pentru mproprietarirea cu un lot, acelasi pentru toti, egal cu 4 pogoane, contra unei despagubiri ce urma a se plati n sapte ani cu dob nda de 8%.

n discutiile care au urmat, M. Kogalniceanu s-a aratat inflexibil n ches­tiunea mproprietaririi cu loturile legiuite, dar problema despagubirii a lasat-o . deschisa. Teama de adoptare a legii rurale n varianta guvernamentala si de o noua lege electorala care tocmai urma sa fie discutata, au determinat votul de blam mpotriva cabinetului lui M. Kogalniceanu. Primul ministru īsi prezinta demisia care nu este acceptata. Alexandru I. Cuza a dizolvat, n aceste conditii, Adunarea, printr-o lovitura de stat, la 2/14 mai 1864.

VASILE BOERESCU scria n Nationalul" din 14/28 august 1858:

Puterile europene ne-au dat garantia lor, certitudinea ca noi vom exista n viitor, ca nu vom fi prada acelui care se va ridica spre a ne nghiti; nsa restul nu depinde-dec t de noi. Depinde de noi, daca vom sti sa pastram drepturile stramosilor nostri, de a sti sa ne dam cele mai bune legi si sa ntarim ordinea sociala si morala, sa ne angajam pe adevarata cale a progresului; n sf rsit depinde ' de noi daca vom sti sa nfaptuim Unirea."

La 17 februarie 1859 consulul francez la Bucuresti, BSclard, raporta la Paris: Noul domnitor, cu fata sa placuta, aspectul sau tineresc: expresia calma si hotar ta a fizionomiei sale nc nta multimea, care l privea sarbatoreste si se mbulzea n urma sa... Colonelul Cuza are, din ceea ce cred eu, una dintre calitatile cele mai rare si n consecinta cea mai pretioasa n aceasta tara, sinceritatea. Am gasit la el de asemenea bunul simt si modestia... Ar fi omul nou pe care l cere situatia sa noua..."

La o a doua nt lnire, demnitarul strain remarca un om cinstit plin de dragoste pentru tara
sa, sub nici o forma ametit de un succes neasteptat, foarte hotar t sa puna n practica Unirea si
ideiile sale de reforma si de progres. Colonelul Cuza este vadit progresist dar este, n acelasi timp,
foarte devotat principiului de ordine..." *

TEM

- Ilustrati raporturile care s-au stabilit ntre principele Alexandru I. Cuza si Adunare".