Dacia Aureliana
XVII. Românii perisabili sau pierduti
Pe fata pamântului se spune ca sunt vreo 8000 de limbi sau popoare, printre acestea noi, românii ocupam un loc, cam cu 30.000.000 vorbitori de limba româna, risipiti mai ales în Balcani si la rasarit de Prut. Nu cunoastem în Europa sau pe celelalte continente un alt popor care sa fi suferit atâta si sa fi pierdut în trecerea timpului atâtea teritorii si sa fi ramas doar cu dialectul daco-român în Dacia Traiana si în Dacia Aureliana.
Sub daci si romani, teritoriile ocupate astazi de sârbi, bulgari, croati, sloveni, etc. erau locuite de stramosii nostrii daco-romani. Chiar în Evul Mediu, în Peninsula Balcanica erau cunoscute cel putin zece Vlahii sau tinuturi locuite de români, cu precadere în zonele muntoase, prielnice pastoritului. Prin secolul al XVI -ea în Croatia 11211j97l existau, dupa unii autori aproximativ 2 000 000 de români, care aveau o episcopie catolica, la Marcia, nu departe de Adriatica, si din care s-a ales praful, dupa incursiunea bisericii ortodoxe sârbe.
De aceea nu exista munte mai mare de zeci de kilometri lungime si peste 1000 metri înaltime, care sa nu poarte un nume ramas de la stramosii daco-romani. De asemeni nu exista fluviu sau râu mai lung de 100 de kilometri în Peninsula Balcanica, care la origini sa nu fi avut denumire de origine latina. Dam exemplu de munti cu toponime românesti din Croatia spre sud, muntii Magior, Cer sau Ţer, Dinarici, Romania, Durmitor, Pârlitor, Bucur, Ursul, Gingirita, Artani, Stolu, Homole, Magura si multe altele.
Iata câteva toponime de ape: Danubius sau Donaris, Saua (Sava), Draua (Drava), Drina, Colubara, Margus, Morava, Timacus (Timoc), Pecus (Pek), Malva (Mlava), Ogost (Augusta) etc. .
Problema românilor din trecut si prezent poate fi caracterizata prin trei trepte succesive care pornesc de la origini, la continuitate si prezent. În prima categorie intra românii pierduti, deci asimilati înca din Evul Mediu. În grupa a doua intra românii perisabili, adica în curs de asimilare fortata. Iar în categoria a treia intra românii de lânga frontiere, asezati în mase compacte, care desi fara drepturi scolare, religioase, mass-media, etc., mai pot fi salvati de la asimilarea fortata.
Printre românii pierduti sau asimilati putem enumera urmatoarele provincii sau zone geografice, si anume: oierii numiti "saracaciani" din muntii Peloponez din Grecia, transhumanti, complet asimilati. Urmeaza vreo 10 provincii cu denumirea de Vlahia, dupa cum sunt, începând din Grecia spre nord: Vlahia Mare, Vlahia Mica, Vlahia de Sus, Vlahia de Jos, Vlahia Rodopi, Vlahia Rumelia (spre Turcia), vlahii din Croatia, Vlahia Romania din nordul Albaniei, maurovlahii si vlahii uscoci sau vlahii pirati de pe Adriatica, precum si vlahii din Muntenegru.
Despre acesti "românovlahi" se poate vorbi doar la trecut. Asa se explica faptul ca mergând la Praga, vei da de strada Vlahilor sau Vlaska Ulita, iar la Zagreb gasim de asemeni Vlaska Ulita, astazi complet asimilati. În aceasta categorie a românilor pierduti pot fi socotiti si istroromânii, unde vorbitorii pot fi numarati pe degete, si urmeaza meglenoromânii din nordul Greciei, în curs de disparitie. Este posibil sa existe si alte zone geografice unde au trait "românovlahii" si care sunt pomeniti doar în documente cum sunt cei de la muntele Sinai sau din Irlanda.
În categoria a doua a românilor perisabili, intra urmatoarele zone geografice, unde se mai vorbeste româneste, exista chiar sute de sate românesti si aromânesti, însa fiind departe de Ţara Muma si de Dunare, se afla într-un proces continuu de desnationalizare fortata; si în aceasta categorie pot intra urmatoarele grupe de români: românii din Kosovo, partea de nord, unde dupa unii cercetatori ar fi existat în jurul anului 1900 aproximativ 100 de sate românesti, din care mai exista câteva, în zona Presevo si pe lânga manastirea din vremea kneazului Lazar (1389) "Nau para", unde azi mai sunt calugari români si jumatate din sat vorbesc româneste. Urmeaza grupul compact de români, în Bosnia, care la anul 1899, dupa un recensamânt austriac numarau 298 000 de români. Sârbii numesc aceasta provincie cu denumirea veche de "Stari - Vlah", sau Românii Vechi, din care azi mai exista sate românesti care pastreaza limba si mai putin credinta, desi în secolul XX, Jovan Cvijic îi pomeneste în cartea renumita "Balcansko Poluostrvo" (Peninsula Balcanica), ca fiind niste locuitori pasnici, harnici, care îsi mutau biserica pe talpeti de lemn, din munte în munte, acolo unde îsi pasteau turmele.
Istoriografia sârbeasca pomeneste cel putin 1000 de toponime cu denumirea de "vlah", adica român, care demonstreaza ca pastorii medievali, de la Adriatica la Egee, si de la Egee la Dunare si Carpati erau de ginta daco-romana, adica români, porecliti de catre slavi, turci si altii, vlahi, ca locuitorii cei mai vechi din Balcani.
La anul 1492, într-un document sârbesc este pomenit un celnic aromân, care ducea oile la iernat pe coasta Adriaticei, la Perast si întrucât a poposit cu 10 000 de oi la poalele muntilor Durmitor, haiducii sârbi l-au atacat, dupa ce l-au asasinat, i-au confiscat turmele si toate atelajele, si astfel încet, încet dispar oierii români sau vlahi. Precizam însa ca atât în Evul Mediu cât si mai târziu, nu avem documente din care sa reiese ca în limba româna medievala ar fi circulat etnonimul de vlah, lucru care de fapt poate fi observat si astazi. În lexicul românesc din Timoc Serbia si Bulgaria, cuvântul vlah a fost introdus de regimul comunist cu scopul de a arata ca vorbitorii de limba româneasca din sudul Dunarii apartin unui dialect vechi ce se regaseste în Evul Mediu la locuitorii vlahi si ca nu au nici o relatie lingvistica cu limba româna sau cu România.
În alta ordine îi amintim pe românii din Sirmium sau Mala Vlaska (România Mica), sub aceasta denumire apar în cartea "Istoria Sârba", scrisa de Vladimir Ciorovici, în 1995. În urma cu vreo câtiva ani, presa sârbeasca a semnalat unele reactii ale acestei populatii în care se zice ca mai exista vreo suta de sate românesti, ca populatia amintita se simte abandonata, uitata si parasita pe nedrept de catre Ţara lor Muma, care se cheama România. Daca procesul de desnationalizare va continua în acelasi ritm draconic, asa cum este astazi, acest grup important, români vor pieri si se întelege cine-i va avea pe suflet la judecata de apoi.
Tot din aceasta grupa fac parte românii din Bacika, în care baciile pâna acum vreo 100 de ani erau pomenite în literatura istorica, pe când astazi ei sunt aproape cu desavârsire asimilati.
Mai grav este însa faptul ca aromânii sau fârserotii din Albania, numiti între ei "ramani", care numarau vreo 600 000 de locuitori, cu ani în urma, precum si aromânii din Grecia, care dupa unele cercetari de acum o jumatate de secol, erau aproximativ 1.600.000 în muntii Pindului, pe atunci aveau chiar scoli si biserici în limba româna, finantate de catre statul român, acum procesul de desnationalizare fortata este atât de pronuntat încât un român trecând prin satele din Pind va putea vorbi cu fratii aromâni în limba lor materna numai pe furis, sa nu-i auda grecii ca se supara si cine stie ce pot pati.
În acelasi proces de deznationalizare se afla si aromânii din Bulgaria, zonele Gornaia Giumaia, Velingrad, Troian, Târnovo si altele. Pâna si aromânii din Macedonia care au un simulacru de drepturi în limba româna nu scapa de deznationalizare.
Acest mare grup etnic românesc care aproape 100 de ani a avut scoli si biserici în limba româna, aflându-se sub protectia tarii lor muma, cu institutii scolare, bisericesti, etc., finantate de catre Guvernul României, astazi sunt complet uitati, tainuiti, în complicitate cu renegatii lor si cu unii fanarioti de la Bucuresti.
Ar exista o posibilitate ca românii din aceste provincii în care de fapt sunt autohtoni, sa ceara protectia fie a Parlamentului României, fie a Parlamentului uneia dintre tarile din Europa, cum sunt Franta, Germania, Italia, Spania, Anglia, daca Bucurestiul se teme ca salvându-i si pe români, îsi va pierde eternii "prieteni falsi", aceasta ar putea fi una din solutii. Poate fi si alta solutie, sa se apeleze la Parlamentul European sau la Tribunalul Penal International.
Merita sa-i pomenim si pe fratii nostrii români, de dincolo de Nistru, din tara lui Duca Voda, pâna la Bug, unde dupa date publicate ar fi de ordinul sutelor de mii si poate mai mult. Acestia se afla fara identitate nationala si fara nici o institutie scolara, bisericeasca, etc. în limba materna. Cu adevarat niste români uitati, parasiti, socotiti ai nimanui.
Sunt în România personalitati de origine aromâna, care se pot implica în chestiune daca cei din zonele amintite se tem de represaliile nationalistilor, încât nu ne putem închipui cum pot sa stea cu mânile încrucisate în timp ce fratii lor cu sutele de mii si milioane se afla într-un proces ireversibil de pieire. Ne gândim mai ales la domnul Becali si la alte personalitati si institutii care au posibilitati financiare si politice, sa nu faca nimic pentru acesti frati uitati.
Este momentul sa nu îi uitam nici pe românii din Siberia, proveniti din fostii prizonieri din cel de-al doilea razboi mondial, care s-au rusificat de-a binelea si nici pe acei prizonieri români care si-au gasit refugiul la Polul Nord printre triburile de eschimosi si au preferat sa se asimileze cu acestia decât sa fie îngropati de rusi în ghetari.
Nu s-a pomenit pe fata pamântului o epopee atât de dramatica ca la natiunea româneasca.
Sa nu uitam ca ne aflam într-o mare slava, care ne vrea pieirea prin toate mijloacele posibilie sau imposibile, iar daca fratii nostrii amintiti vor continua sa suporte tratamentul imoral si iresponsabil al statelor în care traiesc, raspunderea morala si politica nu cade numai pe umerii grecului, sârbului, bulgarului, albanezului, macedoneanului, etc., ci cade si pe capul românului de la Bucuresti, care potrivit constitutiei are obligatia sa-i apere pe românii de peste hotare si sa-i protejeze prin actiuni juridice, diplomatice si politice.
În ultima categorie ne referim la românii din jurul tarii, ce pot fi salvati, cum sunt cei din: Basarabia, Bucovina, Transcarpatia, Ungaria, Banatul Sârbesc, Timocul Sârbesc, Timocul Bulgaresc.
Trebuie sa facem o distinctie între românii de peste hotare si din diaspora, confrati de ai nostri care au plecat în lume sa-si gaseasca un loc de munca, dar a caror etnogeneza nu este amenintata si nu trebuie sa amestecam pe românii periclitati cu pieirea, cu românii aflati temporar la lucru în strainatate. De asemeni sa nu se amestece bugetele unora cu ale celorlalti, socotindu-se prioritara salvarea românilor care se afla în proces de deznationalizare fortata, în Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, etc. . Ne aflam într-un moment critic în care este necesara o încordare si o identificare a prioritatilor, încât sa putem în mod concret ajuta cu ceva pe românii condamnati la moarte, prin abuz de drept si teroare politica, de catre statele în care traiesc.
Consideram ca o necesitate dupa atâtea experiente nereusite, ca problema românilor de peste hotare sa apartina de Ministerul Educatiei si Cercetarii, întrucât acestia au nevoie de scoala si biserica româneasca, iar Ministerul Afacerilor Externe sau Cabinetul primului Ministru nu poate sa rezolve problema decât din punct de vedere politic.
Apelam la organele noastre de stat, sa intensifice activitatea în acest domeniu, si sa se implice împreuna cu Parlamentul României pentru a stopa procesul de desnationalizare, deoarece si în aceste tari copii nu mai vorbesc româneste ci folosesc limba oficiala, sârba, bulgara, greaca, rusa, etc..
Lumea crede ca milionarii din tara noastra ar trebui sa se implice ajutându-i pe românii de peste hotare financiar si politic sa se dezvolte si sa nu le mai fie frica sa spuna ca sunt români. Unii se întreaba: "ce vor face milionarii nostrii cu atâta banet pe lumea cealalta", când au posibilitatea acum ca sa-i ajute cu banii lor pe niste frati disperati din tarile vecine, care numai astfel pot fi salvati de la pierzanie.
Socotim ca responsabilitatea fata de românii de peste hotare este a întregului popor român, dar în primul rând a parlamentului, guvernului si presedintelui României. Nu o sa vina strainii sa îi salveze pe românii de peste hotare de la pieire, când este mai mult ca sigur ca guvrenantii români, parlamentarii români au energia politica si vocatia mostenita de la stramosi sa se implice cât mai curând în aceasta chestiune, creindu-se o scoala, si fixându-se în calendarul bisericii noastre a românilor patimiti si rastigniti de peste hotare.
Crestinii ortodocsi din Balcani sau din Grecia când vorbesc despre turci arunca cele mai întunecate pareri si cuvinte despre robia turceasca, care de fapt nu s-a preocupat sa-i "turceasca", nici pe greci, nici pe sâri, nici pe bulgari si nici pe români. Dimpotriva amintim un caz politic deosebit care s-a desfasurat în februarie 1904, moment în care guvernul de la Bucuresti se straduia sa înfiinteze la Ianina un consulat român, asa cum se straduieste azi de vreo 19 ani, sa înfiinteze un consulat la Bor sau Negotin în Serbia, la românii din Timoc si un altul la Vidin, unde de fapt a existat consulat. Ei bine, guvernul grec se opunea ca România sa aibe un centru politic care sa-i protejeze pe aromânii din Grecia, si au refuzat oferta guvernului român. Prin 1905, guvernul României a fost nevoit sa rupa relatiile diplomatice cu Grecia tocmai pentru ca guvernul de la Atena încalca drepturile omului si ale minoritatilor si folosea metode de grecizare.
De data aceasta în 1904, a sarit în ajutorul României însusi împaratul Turciei, care profitând de o vizita a ministrului învatamântului grec, D. Gryparis în Turcia, l-a invitat la palat la o masa si drept multumire, i-a facut o donatie întâmplatoare pentru a calma spiritul fanatic grecesc cu niste butoni de mare valoare slefuiti cu briliante si diamante. Ministrul grec s-a domolit, a schimbat fata ursuza în fata omeneasca si la propunerea sultanului a acceptat înfiintarea la Ianina a consulatului român.
Ma gândesc în momentul acesta la guvernantii români, din trecut, care au trimis un tezaur sa fie pazit la Moscova de niste hoti. Oare nu puteau sa-i cumpere pe românii din Timoc din Serbia sau Bulgaria cu banii acestia sau cu alti bani, pe care i-au însusit unii dintre semenii nostrii din bugetul statului si sudoarea poporului român. Vreau sa zic ca daca "prietenii" nostrii nu vreau sa-i recunoasca pe fratii nostrii din punct de vedere juridic prin constitutia statelor respective, atunci singura procedura de salvare politica ar fi cumpararea pe bani, fie a drepturilor acestora, fie a întregului teritoriu pe care locuiesc, desi ei sunt bastinasi iar statele sunt venetice, de origine asiatica.
Asemenea proceduri diplomatice si politice s-au mai întâmplat, asa de pilda Statele Unite a cumparat teritoriul Alasca de la rusi, la propunerea generalului de origine româna Pomut, care în jurul anului 1848, se afla consul general al Americi la Petesburg.
Încheiem citându-l pe un filozof grec Tucidide, care spune: "Nu este vinovat cel ce ne-a adus în robie, ci mai vinovat este cel ce ne poate scoate din robie dar nu vrea". Desigur nu vrea pentru ca acela are în sângele lui un sâmbure de cromozom grecesc, sârbesc, bulgaresc sau altul, si acestia nu mai pot în societatea noua europeana sa se numeasca cetateni ai Europei, permitându-le unor popoare iresponsabile si cu naravuri teroriste sa-i ameninte pe fratii nostrii, de oriunde cu exterminarea.
|
