In ceea ce priveste institutia casatoriei Herodot arata ca in neamurile tracice exista obiceiul ca sotia sa fie cumparata de la parinti de catre sotul sau, de unde rezulta situatia inferioara a femeii in cadrul casatoriei, situatie sustinuta si de Ovidiu care in poeziile sale relateaza muncile grele la care era supusa femeia geto-daca.
Horatiu in "Odele" sale arata ca femeia contribuia la casatorie cu o zestre, cuvant de origine geto-daca, insa tot el subliniaza ca cea mai imoprtanta zestre a femeii era virtutea ei.
Dacia,provincie romana
Organele centrale
Guvernatorul
Dacia , fiind provinicie imperiala, subordonata direct imparatului, era condusa de un reprezentant al acestuia numit Legatus augusti pro praetore. Acesta era din ordinul senatorial al Romei si de rang consular adica fost consul la Roma.
Rangul sau se justifica prin faptul ca avea in subordine mai multe regiuni. El avea depline puteri administrative, jurisdictionale si militare.
Aceasta situatie s-a mentinut intre anii 106-117 cat timp provincia a fost unitara.
In Dacia Superior regatul devine de rang pretorian adica fost pretor la Roma pentru ca avea in subordine o singura legiue, a XIII-a Gemina, cu sediul la Apul.
Organizarea financiara
Organizarea armatei
In Dacia au mai ramas cativa ani dupa cucerire leguinile care au participat la razboaiele de cucerire, dupa care ele au fost tarnsformate in alte provincii.
Legiunea care a stationat in Dacia de la cucerire si pana la retragerea aureliana este legiunea a XIII-a Germina.
Ulterior a fost deplasata in Dacia Porolosensis legiunea a V-a Macedonica.
Organele locale in Dacia
In localitatile urbane
Civilizatia romana a adus cu sine o inflorire a oraselor fara precedent in Dacia. Orasele erau de 2 categorii: colonii si municipii.
Municipiile erau locuite de latini si peregrini avand la conducere insa tot cetateni romani.
Atat coloniile cat si municipiile erau organizate dupa modelul Romei a.i. scriitorul Aulus Gelius le-a numit mici efigii le poporului raman.
Conducerea oraselor
Era exercitata de un consiliu municipal asemanator senatului Romei format din cetateni romani, ingenui, cu o varsta de peste 25 de ani si cu o avere mai mare de 100000 de sesterti.. Numarul lor varia intre 30-50, fiind fixat prin actul de intemeiere al orasului. Ei formau ordinul decurionilor si erau alesi de magistrati numiti quinquenalis. Intre atributiile lor se numarau acordarea de proprietati, solutionarea problemelor edilitare, organizarea de jocuri si spectacole, intretinerea cultului Romei si numirea magistratilor municipali.
Cei mai importanti magistrati municipali se numeau in colonii duumviris iure dicundo si in municipii quattuorviri iure dicundo si aveau atributii judiciare.
In orase mai functionau si edilii care aveau atributii: intretinerea drumurilor si a cladirilor publice si aprovizionarea pietelor, si questorii care se ocupau cu administrarea finantelor si a bunurilor oraselor.
Mai existau si magistratii sacerdotali dupa modelul colegiilor romane si anume pontifii, laminii, augurii.
In esalonul II in conducerea oraselor regasim ordinul augustalilor formate din persoane care nu aveau acces la ordinul decurionilor fiind latini sau peregrini dar care trebuiau sa dispuna de o avere considerabila intrucat cinstea de a face parte din acest ordin ii obliga la donatii banesti catre oras pentru sustinerea lucrarilor si activitatilor publice.
In randul al III-lea erau colegiile, asociatii constituite pe diferite criterii (etnic, professional, religios), tot dupa modelul colegiilor romane. Asociatiile profesionale aveau o structura similara cu cea a armatei organizate in centurii si decurii, conduse de un prefectum sau magister, care se puneau sub protectia unuui inalt personaj numit patronus sau defensor.
Localitatiile rurale
Erau de doua tipuri, fie dupa modelul autohton, al obstilor satesti geto-dace, fie dupa modelul administratiei romane.
Dupa modelul roman satele se clasificau in pagus si vicus.
Dreptul in Dacia, provincie romana
Constatam ca dreptul in Dacia are un puternic caracter statutar. Datorite categoriei de persoane care locuiau provincia.
Astfel, cetatenii romani care au colonizat Dacia se bucurau ca si la Roman de plenitudinea drepturilor civile si politice cu exceptia dreptului de proprietate quiritara asupra pamantului care nu putea fi exercitat decat in coloniile care se bucurau de fictiunea lui ius italicum.
Latinii erau o categorie intermediara intre cetateni si peregrine. Eui aveau doar o parte din drepturile rezervate cetatenilor romani si trebuie mentionat ca sunt o categorie juridica in scadere, pe masura ce se manifesta tendinta de generalizare a cetatenilor romani.
Peregrinii formau marea majoritate a poporului din Dacia. Asa cum cetatenii puteau folosi intre ei normele lui ius civilae, adica a dreptului quiritar tot asa cum peregrinii puteau folosi intre ei obiceiurile locale daca nu contraveneu dreptului roman, insa ei aveau acces si la normele lui ius gentium pe care le puteau utiliza fie in raporturile dintre ei, fie cu cetatenii romani.
Principalele categorii de norme ale dreptului din Dacia
Institutia proprietatii
Uzucapiunea
Datorita faptului ca uzucapio era o institutie a dreptului civl, a fost creata in dreptul gintilior prescriptio longi temporis, care presupunea un termen de 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre absenti si avea un efect extinctiv.
In vremea imparatului Constantin cel Mare a fost creata prescriptio longisimus temporis cu termen de 40 de ani care e fost redus la 30 de ani in vremea lui Teodosie al II-lea si care se aplica inclusiv bunurilor imperiale si ale bisericii, avand tot un efect extinctiv.
Sfantul imparat Justinian a desfiintat distinctia dintre fondurile italice si provinciale si a unificat regimul lui uzucapio si a prescris longi temporis astfel:
-bunurile mobile erau dobandite cu titlu de proprietate in termen de 3 ani prin uzucapiune
-bunurile imobile erau dobandite in 10 sau 20 de ani prin prescriptio longi temporis.
Era nevoie de just titlu si de buna-credina iar prescriptia avea caracter achizitiv.
