Dacii de-a lungul istoriei

istorie

ALTE DOCUMENTE

EVOLUŢIA VIEŢII SOCIAL-POLITICE ÎN ROMÂNIA (1918-1940) (I)

11 septembrie 2001

CIVILIZAŢIA sI CULTURA ROMANĂ

Dendromitologie romaneasca. Paltinul - Repere istorico-filologice

Tabel cronologic

ADEVARATUL RASPUTIN

Batalia de la Midway cea mai mare batalie navala din istorie

Tratatul de la Paris

EXPLORATORI RUSI AI PARTII DE NORD A OCEANULUI PACIFIC

IN CAUTAREA ISTORIEI: PREISTORIE - 1066

Dacii de-a lungul istoriei

I. Preliminarii

1. Stramoasele si stramosii Daco-Romanilor

Iubite cititor, pasim cu mii de ani înapoi, pe vetrele umane, alpino-carpatine. Pe aripile gîndurilor curate, urcam pe vîrfuri de dealuri, pe creste de munte, mai aproape de cer. Ajungem în inima Daco-Romaniei, în Corona Montium[1], în Ardeal, în Transilvania, strabuna vatra în Coroana Muntilor. Ce frumoasa figura! Aici, în adaposturi multimilenare, în pesteri, în mijlocul nesfîrsitelor paduri, focul sacru îsi arata lumina si îsi înalta fumul, ducand pîna departe mirosuri de rasina, de jir sau vînat fript pe carbuni, în frigarii de corn, si picat cu sau. Femeia daca, muierea cea mai vestita a timpurilor arhaice, întretinea flacara vie a focului sacru. În jurul ei, o droaie de copii, mai mari si mai mici, zburdau, cîntau din fluiere si încercau flautul, faceau arcuri si sageti de scaete . Cu ele dau la semn si se întreceau care sa nimereasca la tinta. Altii pregateau sparturi de cre-mene pentru sagetile de alun, în timp ce altii, mai mici, încercau cremenele ca sa aprinda cu scîntei iasca de nuc batrîn. Femeile aces-tea generatoare de viata, de atunci si de totdeauna, preotese ale vetrelor strabune, îsi trimeteau barbatii cu oile, cu caprele sau la vînat, însotiti de cîini ciobanesti, de copoi sau de cîini de casa. Cel mai vechi prieten al omului, cu milenii în urma, din început, ca si astazi de multe ori, acest patruped credincios ca nimeni altul, în caz de pericol da alarma ziua si noaptea. Cîinele pazea vatra, pazea turmele, îl însotea pe stapînul sau în calatorie. Cîinele a fost cel mai credincios prieten al Dacilor. El nu se temea de sagetile invadatorilor nomazi si nici de labele pu-ternice ale ursului. În puterea noptii, strajerii dau alarma însotita de latratul cîinilor, din vîrfuri de dealuri înalte, cu somoioage de cîlti de cînepa sau de in, muiate în untura, în sau, în ceara sau chiar în pacura, si aprinse în flacara focului divin. Cînd Dacii se odihneau, cîinii ascultau pe aripile vîntului pîna departe, ropot de cai, glasuri straine. si cînd le auzeau, o alarma de latrat, de la toate vetrele, desteptau pe aceste zeite înconjurate de îngeri, de copiii lor. "«Elegantele precu-cutiene»", în urma cu 6000 de ani, se împodobeau cu bratari, coliere, ace pentru prins parul si pandantive" . Este necesar sa se observe ca amicul omului, cîinele, a fost confundat cu lupul si s-au facut o serie de asa-zise demonstratii cu privire la mitul lykolatriei în Dacia, în preistorie. Amintim aici ca stramosii Daco-Romanilor, pentru a scapa de atacul migrator al strigoilor, al muroilor, dau noilor nascuti nume ca Lupu, Ursu si chiar îi înveleau de mici în pieile acestor animale. În felul acesta se considera ca tinerele vlastare sint aparate de atacul nociv al strigoilor, al muroilor. În matriarhat barbatii ascultau glasu-rile si poruncile muierilor lor. Îsi luau ghioagele si arcurile, tolbele cu sageti ce aveau cremene în vîrfuri, asezau stupii cu albine pe carari, organizau prisaci. Cu aceste albine faceau paza trecatorilor, a posazilor. Dacii stiau ceea ce nu stiu multi din cei de astazi, ca mirosul cailor irita la maximum albinele, si ca pentru a ucide un cal, sint suficiente acele a 2-3 albine, pentru ca apoi întrega colonie sa fie pusa în alerta si sa atace pe intrusi. Organizarea de prisaci cu stupi cu albine la vaduri si posade era o veche tactica dacica de aparare. Herodot (I425 î.Hr.) spune ca "tinutul de dincolo de Istru este ocupat de albine si din cauza lor nu se poate patrunde mai departe" . De frica albinelor a stiut si marele Alexandru Macedon, dupa cîte citim în Alexandria. Dacii asteptau în ascunzisurile codrilor. Cînd pericolul era depasit, femeile lor pregateau mese fastuoase. Mîncau carne de vînat, fripta pe jeragai si beau mied sau din rodul ametitor al viilor. Oameni si cîini, adunau oasele ce mai ramîneau, le îngramadeau din mosi stramosi într-un loc curat, si apoi se odihneau cu totii, oameni si copiii lor, în piei de oaie, iar cîinii în culcusurile lor facute în frun-zare sau în claile de fîn.

Mult regretatul meu amic C.S. Nicolaescu, membru corespondent al Academiei Romane, scriind despre descoperirile de la Ripiceni, de lînga Prut, spunea: "Acum, la încheierea lucrarilor, putem prezenta unele rezultate, în ordine cronologica. La adîncimi de 10-11 metri, în prundul Prutului, în pietrisurile depuse de el, s-au descoperit unelte de munca - aschii taioase, cioplite din cremene - apartinînd oame-nilor din paleoliticul inferior, deci cu o vechime de 200.000-250.000 ani s.t. În jurul izvorului se aseza o puternica ceata de vînatori ai acestor animale uriase. La sase metri adîncime am descoperit o movila de configuratie romboidala cu lungimea de 9 metri si largimea de 6 metri, alcatuita din peste 30 de fildesi de mamut. Între acestia, arme si unelte de cremene cioplite - cutite, vîrfuri de lance, razatoare de piei din piatra, bulgari de prastie, iar pe deasupra lor pietre mari". Considera Nicolaescu Plopsor ca ar fi vorba de "un cult vînatoresc", si aici s-au perindat "oameni din epoca neolitica, epoca de bronz, din perioada prefeudala si feudala, pîna în zilele noastre" . Este vorba de stramosii Daco-Romanilor.

Cea mai veche civilizatie a Terrei nu trebuie cautata la Ecuator, unde toate erau de-a gata, ci acolo unde omul a trebuit sa-si puna mintea la contributie ca sa supravietuiasca. Paralela dacica, înconju-rînd pamîntul, ocrotea aici vatra Vechii Europe, si a vechii civilizatii. Avînd la dispozitie pesteri, zacaminte minerale si cîmp agricol, în Dacia s-a dezvoltat de timpuriu o civilizatie autohtona, care a iradiat asupra celor din jur. Migratorii si invadatorii au exercitat o influenta minora asupra autohtonilor, ca de altfel în oricare evolutie etnologica.

Pasind pe urmele strabunelor si strabunilor Geto-Daci, ajungem tot cu Constantin Nicolaescu-Plopsor si cu Dardu Nicolaescu-Plopsor, în satul Bugiulesti, comuna Tetoiu, judetul Vîlcea. Aici "sapaturile ar-heologice executate în trei puncte: Pietris, Valea lui Graunceanu si Fîntîna alor Titei, au scos la iveala un bogat si variat material osteo-logic animal, datînd din Villa franohian[6]". Aici "au fost identificate pîna în prezent, minimum 25 specii de mamifere" . Tot aici s-au des-coperit cele mai vechi unelte de lucru de pe teritoriul Daco-Romaniei: "oase de animale sparte si fasonate pentru a fi folosite la strapuns, taiat, despicat, razuit si zdrobit s.t. Aceste descoperiri au situat zona Bugiulesti printre vetrele de antropogeneza din Europa, ca una dintre cele mai vechi statiuni ale hominizilor de pe continentul nostru. În enumerarea cercetarilor consacrate celor mai vechi unelte de pe teritoriul romanesc a constituit-o o descoperire a resturilor fosile ale însisi hominizilor care le-au confectionat si le-au folosit si carora oamenii de stiinta le-au dat denumirea de Australanthropus olteniensis".

O alta categorie de unelte, cioplite din silex - "cele mai vechi gasite la noi, dateaza de aproximativ 600.000 de ani. Ele au fost descoperite pe valea Dîrjovului în judetul Olt, pe valea Mozacului în judetul Arges, si la Rahovita în judetul Sibiu, si sint asa numitele unelte de prund - bolovani de rîu ciopliti astfel încît sa aiba o muchie taioasa sau un vîrf care sa poata fi utilizate pentru diverse operatii legate de obtinerea si prepararea hranei s.t. Într-o statiune paleo-litica din judetul Botosani, la Ripiceni (de care am amintit), au aparut unelte realizate din aschii cioplite". Alte relicve s-au gasit la marea necropola a Dacilor liberi de la Valeni (judetul Neamt), ca si în alte locuri[8]. Consider ca asa-zisele influente din afara, apar ca o eroare de interpretare a cercetatorilor. Stramosii Daco-Romanilor sint creatori si pastratori ai celor mai vechi elemente de cultura originala, începînd cu perioada matriarhala, de la care s-au adapat alte civilizatii latural-nice, desi nu s-a recunoscut acest fapt. Exemplu Hesiod. Stramosii Geto-Dacilor au avut o straveche scriere. Viorica Mihai Enachiuc admite în epoca bronzului elemente de scriere geto-dacica . Ele însa sint mult mai vechi.

Cu arhitecta Silvia Paun mergem pe urmele rabojului strabun, un important instrument de cultura al lumii dacice. Într-un studiu concis, ea se opreste la "Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi" . Urmarind diagrama sau "pentagrama magica - pita-goreica", constatam ca pe teritoriul dacic, ea este mult mai veche decît Pitagora. Asa, la Chindia, în satul Pescari, judetul Mehedinti, între semnele grafice rupestre, se afla si pentagrama magica. Vechimea acestui semn a fost evaluata de cercetatorul V. Boroneant, la 3000 de ani; la Nuca, în judetul Buzau, în fundul pesterii, acelasi semn apare împreuna cu altele cu o vechime de circa 4000 ani; la Ditrau, semnele grafice au circa 1400 de ani, iar la Basarabi, în asezarea rupestra, semnele grafice, între care si diagrama magica, au fost evaluate la 1200 de ani .

Dar ceea ce atras atentia savantilor din întreaga lume asupra culturii Daco-Romane strabune, au fost în special cele trei tablite ceramice de la Tartaria, pe Mures, în judetul Alba. S-au descoperit aici "resturi de asezari apartinînd culturilor Turdas, Petresti si Cotofani. Într-o groapa cu materiale de tip Turdas, au fost descoperite cîteva figurine de lut ars si de alabastru, precum si trei placute de lut ars, dintre care doua sint acoperite cu semne de caracter pictographic si se presupune ca redau texte stravechi. Unele semne de la Tartaria prezinta analogii cu cele de pe tabletele de lut descoperite la Uruk-Warka IV (Mesopota-mia Inferioara). În cea de a treia placuta este redat un om care merge în urma a doua animale cornute"[12]. Pentru teritoriul Daco-Roman, aceasta descoperire a fost socotita ca fiind de o importanta deosebita si comentata cu viu interes de marii sumerologi ai lumii. Avînd în vedere documentatia clara de circa 4000 de ani, adusa de arhitecta Silvia Paun, în legatura cu "rabojul" dacic, presupunerea ca tablitele mentionate mai sus ar fi fost aduse de aiurea , cade de la sine.

Cel mai mare tracolog al lumii, Prof. Dr.I.C. Dragan, sublinia în 1980, la al XV-lea Congres mondial de stiinte istorice, la Bucuresti, ca în jurul Dunarii Carpatice s-a dezvoltat poporul Trac si de aici a ajuns în "peninsula Iberica si chiar America. Aheii si Dorienii au pornit tot de la Dunare"[14]. Era de fapt cel mai numeros popor din antichitate, dupa acela al indienilor. Tot Iosif Constantin Dragan sitetiza istoria multimilenara a poporului Daco-Roman, începînd cu stramosii Geto-Dacilor, din trupul carora "s-au desprins triburi care s-au deplasat spre est pîna la Nipru, raspîndind cultura lor Cucuteni (sau Tripoli cum o numesc vecinii mai noi); apoi au extins civilizatia bronzului si a fierului, denumita Hallstadt, spre nord, în Carpati, pîna la Marea Baltica, unde (Polonia de azi) au creat orasul Getidava sau Vistula; s-au extins spre vest în Panonia, pe Dunarea Centrala, descin-zînd în Latium si în Italia Centrala prin Etruscii veniti din Anatolia pe mare, ca si în Iberia, cunoscuti sub numele de Tardesi-Turdetani, unde au dezvoltat prima civilizatie iberica; în sfîrsit, în sud, în toata penin-sula Haemusului, prin Pelasgi, Achei si Dorieni, iar înaintea lor prin Dardanii fondatori ai Troiei. Luvitii, Hititii si Armenii plecati de la Dunare au poposit si s-au raspîndit pîna în fundul Anatoliei. Tribul Phalestinoi a dat numele regiunii Palestina, stabilindu-se în regiunea Gaza a lui Goliath. Dunarea, precum Nilul pentru Egipteni, a fost leaganul Europenilor Traci si Celti, care au împînzit Europa si, în special zona mediteraneana, pe toata întinderea ei, de la est la vest" . Centrul acestui mare popor era Corona montium (Transilvania actuala). Generalul N. Portocala, în lucrarea Din preistoria Daciei si a vechilor civilizatii, ajunge la concluzia ca "prima civilizatie a primu-lui mare popor al lumii s-a întemeiat în Dacia".

Cercetatorul tracolog I.Popescu-Puturi, în continuarea serialului Pe urmele stramosilor, ne prezinta capitolul "Vechea Europa". Este de fapt o sinteza a concluziei reputatei "cercetatoare americana Marija Gimbutas", ca "Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.Hr." În ceea ce priveste figurinele de lut, desi au "unele afinitati cu cele cunoscute din Mesopotamia", cele din Daco-Romania nu pot fi "un rezultat al importurilor" si "migratiei" din aceasta zona. Se citeaza "sanctuarul de la Cascioarele - descoperit pe o insula a unui loc din apropierea Bucurestilor - modelele de temple apartinînd culturilor Boian, Cucuteni s.a. pe o arie mai întinsa, ilustreaza bogata viata spirituala pe care o desfasurau cei vechi". Tablitele de la Tartaria, descoperite în 1961, arata ca "ne aflam în fata unei scrieri - cea dintîi de pe teritoriul Vechii Europe - ce trebuie datata la sfîrsitul mileniului VI î.Hr. s.t. Splendidele creatii materiale si spirituale pe care ni le-au transmis oamenii neoliticului din Vechea Europa ni se înfatiseaza asadar, ca un mesaj privind semnificatia creatiei pasnice, a colaborarii si conlucrarii dintre oameni" . Interpretarea tracologului roman este ilustrata cu "Cele trei tablite de la Tartaria - cele mai vechi marturii ale utilizarii scrierii în sud-estul Europei (6500-520 î.Hr.)" si "cîteva din semnele liniare apartinînd scrierii vechi europene", identificate pe "figurine, vase de cult si alte obiecte rituale, caracteristice culturii Turdas-Vinca" . De fapt cele trei tablite formeaza cea mai veche "biblioteca" europeana. În continuare, Cornelia Velcescu conchide ca "Inscriptiile de pe cornul de aur 17 si Baza Potirului 23, atesta sistematic ca tezaurul de la Sîn-Nicolau Mare este stramosesc si ca atît limba, cît si alfabetul în care sint scrise, sint limba si alfabetul stramosilor originari, de dinainte de Hristos si de razboaiele romane, care de altfel nu au ocupat decît o mica parte din Dacia" . Oricum, rabojul, cele trei tablite de la Tartaria de pe Mures au determinat pe cercetatorii romani si straini sa traga concluzia ca în Dacia a fost cu adevarat cel mai vechi centru cultural din întreaga lume, din cele cunoscute pîna în prezent.Vladimir Georgiev spune ca tablitele de la Tartaria sint "mai vechi cu un mileniu decît monumentele scrierii sumeriene". Ar fi lipsit de sens sa nu împartasim concluzia sumero-logului sovietic A. Kifisim, care a publicat si o harta special întocmita, în care demonstreaza ca "stramosii romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra culturii întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei" . Adaugam aici o stire pastrata de filosoful Platon, care prin gura tracului Socrate, spune: "niste table triunghiulare de arama" au fost aduse "de fecioarele hyperboreene" la Delos. Aceste table aveau un continut eshatologic: "Dupa ce s-a despartit de trup, sufletul se duce" în regatul lui Hades pentru judecata . Se stie ca hyperboreenii locuiau în nordul Dunarii. Acolo era cunoscuta mina Baia de Arama. Ele-mentele grecesti din textul acestor placi sint un adaos. Conceptia despre nemurirea sufletului este zamolxiana.

Tabelul comparativ alcatuit de Silvia Paun, de care am vorbit mai sus, confirma odata mai mult concluzia ca Dacia a fost centrul unei civilizatii destul de vechi, poate cea mai veche din cîte se cunosc pîna astazi. Pentru epoca îndepartata a meleagurilor Daco-Romane, etnoistoria va trebui sa-si adauge cuvîntul. Cine va aduna vechile toponime de pe întreg teritoriul Daciei (romane si libere) va putea aduce lumina în perioada considerata obscura.

Am citit de curînd într-o revista o serie de toponime din judetele Sibiu, Covasna, Harghita si Mures, între care apar atîtea cetati, pre-cum si altele ca: Piatra Scrisa, Piatra Altarului, Dealul Scris, Vîrful Stramosesc, Muntele Pagînilor si Cetatea Pagînilor, Creasta Altarului, Scaunul Zeului, Vîrful Parintesc, Dealul Pagînilor, Eroul Soarelui .

Daca adaugam la acestea Piatra Scrisa din judetul Putna, Piatra Scrisa din judetul Vîlcea (la nord de Olanesti-Bai, cercetata recent de Silvia Paun), Piatra Dascalului (munte si punct trigonometric în judetul Buzau), daca mai mentionam gorganele, ursoaicele, movilele si magurile preistorice ce au mai ramas neravasite, putem jalona în adîncime puternicii stîlpi de reper în care este ancorat mul 737f59h timilenarul trecut al Daco-Romanilor.

2. Mormintele princiare strabune

Stramosii Daco-Romanilor apar de multe milenii ca populatie stabila. Pe lînga obisnuitele morminte de înhumatie si de incinerare modeste, apar mormintele princiare identificate pe teritoriul dacic în numar destul de mare. Ele apar sub numele de maguri, movile, gur-gumee sau gorgane, gîlmee si chiar morminti. O lista a mormintilor a alcatuit pentru Oltenia cercetatoarea Silvia Paun[23]; mormintele tumulare sint în numar foarte mare pe teritoriul Daciei (Libere si Romane) si este regretabil ca ele nu au fost catalogate si dispar prin nivelarea terenurilor cu mijloace automate sau manuale. Noi, în cadrul acestui studiu mentionam cîteva: Gîlma (movila si cetate) în dealul Oltului, Gîlmeele catun în comuna Viespesti, judetul Olt[24], Gîlma Mare cu dealul Gîlmele Însirate (pe teritoriul comuna Luncavita, judetul Tul-cea , Gorgana (movila în judetul Rîmnicu Sarat, comuna Boldul) , Gorganele (Cîineni, judetul Vîlcea), Gorgani (sat în judetul Prahova), Gorganu (alt nume al satului Branetu, judetul Romanati), Gorganu (sat în judetul Muscel), Gorganul (magura în comuna tiganesti, judetul Teleorman), Gorganul (magura în comuna Uzuna, fostul judet Vlasca, lînga Calugareni, unde s-a dat lupta lui Mihai Voda cu turcii. Acolo s-ar fi îngropat cei cazuti în lupte), Gorganul (deal judetul Iasi, Dealul Mare), Gorganul (culme de deal, comuna Cornetul-Cuib, judetul Prahova), Gorganul (deal în forma unei movile, comuna Tîngujei, judetul Vaslui), Gorganelele (mai multe movile alaturate, judetul Buzau), Gorganelele (doua movile în comuna Slobozia, judetul Ialomita), Gorgoanele (movile, satul Bordeiul Verde, judetul Braila) . Adaugam Gorganul de la Sf. Ilie Bucuresti; Iliesti, movila în judetul Bacau, comuna Ardeoani, Magura (cîteva zeci de toponime), Magura (deal cetate, comuna Ibanesti, judetul Dorohoi), Magura (movila în comuna Baiceni, judetul Iasi), Magura (punct de observatie, comuna Negresti,satul Pades, judetul Mehedinti)[28], Magura, (deal, cetate, comuna Gîrbesti, judetul Vaslui), Magura Frumoasa, în comuna serbanestii de Jos, judetul Olt; Magurile Însirate etc. de la Desa, judetul Dolj. Peste Dunare se mentioneaza Ursoaia . Magura Mare (Poiana Plenita D), Magurile Însirate, Magura din Via lui Ion st. Bîrtan (Plenita, D.; 0, 1923, 81-87); "Magura-lui-Mos-Mihaiu-An-ghel" (urme de cetate în comuna Cioroiasul, pl. Bailesti, judetul Dolj), Magura Mare (Magura, comuna Mihaestii de Jos, judetul Olt), Magura Mare (magura, comuna Balanesti, judetul Olt, ridicata de Geti sau Daci) , Magurelele (mai multe), Magureni (mai multe) , Mormintele (ridicari de pamînt în comuna Manoleasa, judetul Doro-hoi), Dealul Mormintelor (movile comuna Casap Chioi, judetul Tulcea), Mormîntul Craesii (catunul Alba comuna Hudestii Mari, judetul Dorohoi, mormînt craiesc, cu coroana de aur, vase de argint,etc., duse la Moscova. Se afla o parte depuse la Muzeul Ermitaj din Petersburg. Un vas are inscriptie indescifrabila. Un bogat tezaur) , Mormîntul Jidovului (gramada de pamînt între Glogova si Coma-nesti, judetul Mehedinti, Mormîntul Uriasului (ridicaturi de pamînt, cu doua capete, satul Ibanesti, judetul Dorohoi) , mai multe topo-nime Movila, Movila (deal si movila înalta între comunele Covasna si Costuleni, judetul Iasi), Movila Bortoasa (îngaurita, gaunoasa, în comuna Dimacheni, judetul Dorohoi), Movila Bortoasa (gaunoasa, movila în comuna Cotusca, judetul Dorohoi), Movila Bortoasa sau Movila Sapata (movila între Sasca si Maleni, judetul Suceava), Movila numita Cetatuia (movila înconjurata de sant, în satul Bozia, judetul Falciu), Movila Comoarei, Movila Condrei si Movila Crucii (în judetul Dorohoi), Movila Hertului (judetul Dorohoi), Movila Lata, cu doua movile mai mici (judetul Botosani), Movila lui Burcel (comuna Midesti, judetul Vaslui), Movila Mare sau Movila Bortoasa (comuna Broscauti, judetul Dorohoi), Movila Mare (comuna Lunca-vita, judetul Tulcea, are 32 metri înaltime), Movila Manestilor (comuna Bratila, judetul Bacau). "Sub movila se afla o pestera artificiala". S-a sapat cîndva o groapa ca sa coboare în ea, groapa se vede si azi, Movila Sapata (movila comuna Craciuneii de Sus, judetul Olt), Mo-vila Verde (comuna Beidant, judetul Tulcea. Are 100 metri înaltime), La Movile (lînga comuna Iepureni, judetul Tutova, patru movile), La Movile (în satul Movileni, judetul Roman, patru movile), Patru Movile (comuna Piscul, judetul Covurlui), Movilele (un sir de ridicaturi de pamînt pe culmea dealului între satele Hriteni si Valovatul, judetul Dorohoi), Movilele Însirate (sir de movile, comuna Isaccea, judetul Tulcea, lînga Nicolitel), Movile Însirate (opt movile, comuna Luncavita judetul Tulcea). Începe cu Movila Mare (vezi mai sus). Movilele Buginestilor (trei movile în judetul Putna), Movileni (mai multe sate), Movilita (mai multe sate), Movilita (movila comuna Cheia, judetul Vaslui)[34]. un mormînt tumular - movila conica cu o circumferinta de circa 100 de pasi s-a aflat pe promontoriul Alte-Burg la Slimnic, lînga Sibiu. Aici s-a gasit o moneda consulara romana din anul 92 î.H . În Amarastii de Jos (R) sint 3 movile, numite de popor "morminte de jidovi" . O movila este mentionata în Cerneti (M) în 1714 martie 30, proprietate a manastirii Tismana[37]. La Telesti-Dra-goiesti (G) s-au identificat peste 50 de tumuli (movile mortuare)[38].

Mentionez aici ca Dimitrie Frunzescu, în 1871, facea deosebire între maguri si movile. El citeaza 66 de movile, plus altele în cuprin-sul dictionarului la cuvîntul Magura. De asemenea citeaza 167 de Movile "si altele la cuvîntul Movila.", dar pîna la urma le amesteca[39].

Am citat aici numai toponimele ce am avut la îndemîna. Ele sint presarate pe tot cuprinsul teritoriului Daco-Roman. O prezentare si o interpretare a lor asteptam de la cercetatoarea Silvia Paun, care lucreaza la un atare studiu. Eu le-am numit morminte princiare, întru-cît ele au apartinut unor conducatori sau chiar conducatoare (cum vrea sa însemne Movila Miresei, comuna cu acelasi nume din judetul Braila). adaugam la acestea movilele de la Magureni (comuna Guso-ieni). Movilele Geamana (Gemene) între Creteni-Mitrofani, Movilele Însirate la hotarul dintre Creteni si Carcadiesti (Fumureni), Gorga-neasa, precum si cele doua Gurgumee de lînga fosta mînastire Stanesti, necropola lui Stroe Buzescu, toate în sudul judetului Vîlcea si necer-cetate. Nu este de neglijat mormîntul princiar din vîrful dealului tutuveia (comuna Creteni, judetul Vîlcea) descoperit în 1936, de batrînul Grigorie Bedreaga din satul Striminoasa. Mormîntul era zidit din piatra mare de rîu si pastra oase umane si animale, precum si un topor cu doua taisuri, o lance si un ciocan cu o parte ca aceea rotunda a ciocanului de cizmarie, iar cealalta ca a unui mic ghioroi. El a apar-tinut unui print dac din epoca Hallstadt. Batrînul nu mi-a confirmat existenta unor podoabe, desi cred ca au existat.

Un interesant mormînt princiar s-a descoperit la Agighiol, jud. Tulcea, care avea un dromos si trei camere mortuare, construite din piatra. În cea de a doua camera "a fost înmormîntat un principe get în vîrsta de 20 de ani". D. Berciu îl dateaza în jurul anului 400 î.H". Ion Horatiu Crisan, în Spiritualitatea geto-dacilor, vorbeste de mormin-tele tumulare: Ferigile - Bîrsesti (judetul Vîlcea, 149 de tumuli), Eni-sala (judetul Tulcea), Zimnicea, Cucuteni, Brailita, Petretu (judetul Teleorman), Cugir-Dealul Cetatii (judetul Alba), Popesti (lînga Cugir), Crasani, Radovanu, Cetateni (judetul Arges), Poiana (judetul Galati), Racataul de Jos si Brad (judetul Bacau), Poienesti (judetul Vaslui) .

Multe din aceste toponime, ca si Tabula Peutingeriana, pot forma repere lingvistice pentru cercetatorii limbii dacice.

Am însirat aceasta salba de aur a unor morminte princiare ce au apartinut multimilenarului popor Daco-Roman, pentru ca cititorul sa-si faca o idee despre ce a fost în realitate si despre felul în care trebuie sa ancoreze un cercetator istoric veritabil - si nu de ocazie - problema continuitatii Daco-Romanilor, în lunga perioada preistorica, care pe cît apare de nebuloasa, pe atît este de reala. Pentru a evita unele con-fuzii (dupa care mormintele tumulare ar avea alta origine), amintim consemnarea lui Herodot (I425 î.Hr.) ca Tracii, deasupra mormîn-tului, dupa ce au asezat "pe cel raposat, fie arzîndu-l (dupa ritualul gnostic), fie îngropîndu-l, ei ridica apoi o movila (o magura)" . Pira-mide în miniatura, ele atesta si azi, cultura, civilizatie, progres în istoria umanitatii, spre deosebire de populatiile migratoare, care nu erau legate de anumite locuri. Ele se simteau bine oriunde, asemenea corturarilor ce au dainuit si pe teritoriul Daco-Romanilor pîna în perioada actuala, cînd au fost stabilizati, si scolarizati fortat.

3. Hestia regina Dacilor în perioada matriarhatului (ante 1900 î.Hr.)

În mitologie: Hestia sora cea mai mare a lui Zeus, Zeita Stramosilor Geto-Dacilor. Trebuie retinut faptul ca Focul Sacru sau Focul Viu nu era altceva decît o imagine a Soarelui ceresc - Marele Zeu. Soarele de andezid de la Sarmizegetuza nu este altceva decît vatra altarului reginei Hestia (= Vesta), vatra pe care ardea focul nestins. De fapt, toate popoarele vechi, în special cele din zona geroasa, adorau Soarele ca prima zeitate. La Arabi Soarele era reprezentat ca zeita. În ceea ce priveste Marele Sanctuar circular, dacic, aflam ca absida centrala avea "34 de stîlpi de lemn dispusi în forma de potcoava"[42], iar la mijloc "era vatra focului sacru". Dupa Palladio aflam ca ambele temple ale zeitei Vesta de la Roma, aveau aceeasi forma (de potcoava . Este bine sa se stie sau sa se retina faptul ca, cultul zeitei Hestia în Grecia si la Roma a fost dus de Traco-Daci, înainte de întemeierea acestui oras peninsular. Cetatea dacica Helis este elocventa.

Lucrînd la Dictionarul istoric al localitatilor din Oltenia, am aflat în Izvoare privind istoria Romaniei, în Indice, între altele: "Hestia zeita ve-trei si a focului, la geti". Asa spune textual cercetatorul H. Mihaescu[44].

Desi, eu eram medievist, m-a interesat si mi-a aparut o tema de lucru: "Perit-au Dacii?" Tema fusese deschisa în secolul trecut de mare-le Hasdeu si de Eminescu, dar adeptii scolii de la Blaj si-au impus punc-tul lor de vedere. Cercetînd textele grecesti, am aflat ca zeita Hestia, ca fiinta umana ar fi fost "regina a scitilor = ΊστίηντήνΣκυθέων"[45], dar "în limba scitica, Histia se spune Tabiti"; "Zeus (Zεύς) poarta numele de Papaios" si altele - Deci în limba scitica Histia se numea Tabiti, iar Zeus, Papaios s.a. În consecinta, reiese ca Hestia era de fapt fosta regina a stramosilor Traco-Dacilor sau a Traco-Getilor. De aceasta ne încredinteaza Diodor din Sicilia care a trait dupa anul 21 î.Hr. . ταισeGAcesta spune textual: "la asa numitii Geti (), care se cred nemuritori, Zamolxis sustinea si el ca a intrat în legatura cu zeita Hestia, iar - la iudei - Moise, cu divinitatea careia i se spune Iahve"[48]. Evident ca Scitii venisera peste Geti, în actuala Dobrogea, si împartasisera credinta acestora, în Histia, careia Scitii îi ziceau Tabiti. Infiltratia Scitilor ar fi avut loc în stepele nord pontice. Dupa oarecare conflicte "se stabilizeaza în cadrul unei convietuiri s.t în care împrumuturile reciproce sint tot mai vadite". O influenta mai mare se pare ca a avut loc o data "cu marea expeditie persana din 514-512 î.Hr.", deci destul de tîrziu . Preot D. Staniloae, un bun cunoscator al vechilor izvoare daco-romane, conchide ca prin "calu-gari sciti" trebuie sa întelegem "daco-romani" . Regina Hestia, zeita Geto-Tracilor, a trait cu mult înainte de epoca patriarhatului, si deci, cu mult înainte de Zamolxis. Datorita faptului ca Tracii în general erau unul din cele mai numeroase popoare (dupa spusa lui Herodot), cultul zeitei Hestia, zeita focului, s-a raspîndit si la popoarele cu care Geto-Dacii au venit în contact. Dar nu numai atît. Poetul grec Hesiod a scris o carte Theogonia (Nasterea zeilor). "Haosul ce domnea în mitologie, haos provocat de nenumarate mituri contradictorii" , îl determina pe Hesiod sa afirme ca Hestia face parte din zeitatile Olimpului. Dupa teogonia greceasca, Hestia, care în realitate facea parte din dinastia regala traco-daca, primeste niste parinti imaginari, dupa cum vom vedea. Cronos (Timpul) fiul lui Uranus (Cerul) a avut sotie pe Reea. Cu aceasta a avut copii pe: Hestia, Demetra, Hera, Hades si Poseidon . Zeita Hestia ar fi avut si un alt frate, Zeus. Dupa aceeasi legenda, Zeus "i-a încredintat Hestiei, sora lui cea mai mare, focul"[54]. Ea devenind astfel zeita a focului. Hestia era acum "cea dintîi copila a lui Cronos". De acum "mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricarui zeu, oamenii trebuiau sa savîrseasca o libatiune, cinstind pe Hestia, sau focul ce urma sa arda jertfa" . La Daci, focul era fara jertfe. În comparatie cu Afrodita, mitologia greaca spune ca "doar Hestia, Atena si Artemis erau netulburate de flacara iubirii .

Iata ca Hesiod, poet grec (în sec. VIII sau VII î.Hr.), "din haosul care domnea în mitologie, haos provocat de nenumaratele mituri con-tradictorii"[57], creaza un arbore genealogic fictiv. El face din Hestia (regina geto-daca devenita dupa moarte zeita) o figura mitologica a Olimpului. Contribuie la aceasta faptul ca majoritatea populatiei, înca din timpul lui Hesiod, în spatiul euro-afro-asiatic o forma marele popor al Tracilor, a carui ramura principala era aceea a Geto-Dacilor, care se închinau Soarelui si credeau în zeita focului. Tracii vorbeau aceeasi limba . Hestia era "o divinitate abstracta" si "zeita focului vetrei (centrul cultului familial), apoi a focului, în general, venerata în toate casele" . În realitate, ea a fost o persoana fizica, regina a stramosilor Geto-Dacilor, divinizata dupa moarte. Gnosticismul primar a introdus-o în temple, ca si în Olimpul elin si în Roma, fara sa mai aminteasca de faptul ca era o persoana reala, o stramoasa a Geto-Dacilor. Grecii (Elinii) încercasera sa faca din Zamolxis un sclav al lui Pitagora. Daca Herodot si contemporanul sau Hellanicos (prima jumatate a secolului V î.Hr.) nu ar fi spus "mi se pare ca Zamolxis a trait cu mult înainte de Pitagora" si "s-a întors în patria sa", caci era trac , nu am fi putut identifica neamul din care Zamolxe a facut parte. Pita-gora si elevii sai au preluat cultura Zamolxiana, fara sa mentioneze acest fapt.

Alexandru Mitru, în lucrarea amintita, însira numele romane ale prin-cipalilor zei "elini": Zeus - Jupiter, Hades - Pluton, Poseidon - Neptun, Hestia - Vesta, Demetra - Ceres, Hera - Junona, Atena - Minerva, Hefaistos - Vulcan, Ares - Marte, Apolo - Apolo, Artemis - Diana, Hermes - Mercur, Afrodita - Venus, Dionisos - Bachus"[62].

Iata ca Hestia de la Traco-Daci a trecut la Romani cu numele de Vesta si "întruchipa focul", o icoana a Soarelui ceresc. Ea este repre-zentata plastic "uneori tinînd în mîna sceptrul, emblema a suverani-tatii, cum poarta numai fratii sai Zeus si Hera". În "statua Giustiniani aflata într-un muzeu din Roma, o vedem pe Hestia sau Vesta înves-mîntata într-un dublu hiton, cu falduri lungi, cu val pe plete si pe umeri" . Autorul acestei opere este un sculptor de cultura greaca si statuia poate sa fi fost comandata de Iustinian, împaratul . Mentio-nam ca pe parcurs i s-au ridicat temple: una din rotondele din Dacia (sau poate mai multe) si doua (unul lînga templul Fortunei virile si altul la 16 mile de Roma) în Italia . De altfel trebuie cautate legaturile dintre Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza si templele închinate zeitei Hestia (Vesta) din Roma si împrejurimi. A.D. Vasiliu scrie ca statuile Hestiei "erau putine la numar: una se afla la Prytanee în Athena; alta la Olimp, doua la Glaneos d'Argos; o alta de o arta remarcabila la Paros; în sfîrsit la Roma o statuie a Hestiei, opera celebra a lui Scopas. Vesta din palatul Iustinian, de o origine cu adevarat greaca, este cea mai buna dintre statuile zeitei, care ne-a fost pastrata" . Despre aceasta am vorbit mai sus. Tot D.A. Vasiliu scrie ca "Zeus a acordat Hestiei recompensa de a fi onorata în toate templele zeilor, adica sa reprezinte focul sfînt care arde în onoarea divinitatii" .

Iata cum o persoana reala, regina Hestia[68], trece în domeniul fantasticului si este divinizata pe zona Terrei mentionata mai sus. Sceptrul ce poarta Hestia în sculptura amintita, "Emblema a suvera-nitatii", este o dovada ca ea a fost în adevar regina si nu numai zeita a Geto-Dacilor, ceea ce mitologia greaca nu a înregistrat.

Interesant de retinut pentru istorie si pentru istorici este ceea ce Hesiod (în sec.8-7) constata sau organiza pentru posteritate: Cea dintîi copila a lui Cronos a fost Hestia[69]. Ea a fost sora cea mare a lui Zeus. . Din opera lui Hesiod retinem un fapt esential: Cel dintîi copil al lui Cronos a fost Hestia. Dar Hestia a fost regina stramosilor Geto-Dacilor în perioada matriarhatului. Putem spune ca indirect, începutul zeilor se face cu o persoana reala din lumea geto-dacilor. Aceasta duce la concluzia ca dupa Hesiod, cel mai vechi nume dupa acela al lui Cronos si Zeus, este acela al Hestiei, zeita focului. Aceasta regina-zeita a fost luata tacit si trecuta în Olimpul grec, ca de altfel toata cultura Traco-Dacilor. Nu se greseste deci, atunci cînd se sustine ca Geto-Dacia a fost centru a ceea ce s-a numit "Vechea Europa". Ceva mai mult. Dupa ce Hestia (Vesta) a fost trecuta în panteonul Olimpic, istoricii lumii vechi au facut din legislatarul Geto-Dacilor, din Zamolxis si din alte figuri de împarati, zei "autohtoni".

Acesta ignorare a cultului Zeitei Focului, a rolului lui Zamolxis de interme-diar între divinitate si om, a dus la concluzia eronata ca dacii ar fi fost politeisti. Repetam: Zamolxis, regele Dacilor, a primit Beleaginele de la zeita Hestia, dupa cum la arieni, Zarathustra a primit legile "de la o zeitate buna", iar Moise a primit Decalogul de la Iahve. Trebuie facuta o deosebire între θεός, Δαίμον si Κοιγήν.

Arheologia daco-romana a ajuns la descoperirea unor statuete feminine, care ne încredinteaza ca, în perioada matriarhatului, statul stramosilor Daco-Traci era condus de o femeie, ajutata de un sobor feminin.

Dupa ultima descoperire facuta în grota de la Swartkrans, în Africa de Sud, s-au identificat urme ale unui foc "întretinut de Homo erectus" de "peste un million de ani". Aici focul era utilizat pentru nevoile vietii omului[71]. În lumea terestra, care era trecatoare, cultul focului sacru era întretinut în permanenta, ziua si noaptea pe sanc-tuarul care se afla si la resedinta reginei Hestia, devenita pe parcurs zeita, ca si în vetrele altarelor din marile centre geto-dacice, în care oficiau preotesele, ucenice ale Reginei-Fecioare. Focul sacru din vetrele terestre nu era decît o farîma divina din soarele uranic. Cercetatorul Petre David mentioneaza "peste o suta de vetre de foc dacice la Racatau", în judetul Bacau. Este vorba de vechea cetate Tamasidava, mentionata de Ptolomeu . Pe aceste vetre de foc se oficiau ritualuri legate de cultul lui Zamolxis ), sau mai precis al reginei zeite Hestia. Chiar Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza "era închinat Focului sacru" .

La Traco-Daci, viata spiritelor eliberate de materie, adevarata viata eterna se desfasura în Pliroma, în apropierea Soarelui, unde iarna nu era niciodata si nici întuneric. Aici, gnosticii se bucurau de plenitudinea fericirii. Viata tereastra, trecatoare, se desfasura sub influenta celor 12 constelatii zodiacale: Berbecele (martie), Taurul (aprilie), Gemenii (mai), Racul (iunie), Leul (iulie), Fecioara (august), Cumpana (septembrie), Scorpionul (octombrie), Sagetatorul (noiem-brie), tapul-Capra (decembrie), Varsatorul de ape (ianuarie), Pestii (februarie).

4. Ursatoare si ursatori

O reminiscenta din perioada matriarhatului este credinta în ursatori. Ele sint în numar de trei si urseaza pe noul nascut la bine sau la rau. Poporul le mai zice: "ursoaice"

Pe o masa rotunda cu trei picioare, se aseaza grîu, vin, miere, o carte, un creion etc. În puterea noptii, cele trei femei ursoaice, vin aievea si urseaza pe noul nascut, pentru tot ceea ce are sa petreaca în viata terestra, la bine si la rau. În prezent obiceiul este pe cale de dis-paritie. În " ursitori" credeau si stramosii Romanilor[76] .

5. Cultul focului

Organizat de regina Hestia si de ucenicele sale, cultul focului se întinde pe întreaga arie tracica, de la Marea Baltica pîna mai jos de Marea Mediterana, de la Nipru pîna dincolo de Tisa, unde în sec. IX, apare cetatea Vesprem. O buna parte din "Tracia Mare" era sub administratia Geto-Daca. Înca din început, poporul dac apare în documentele vremii ca legat de acesta strabuna vatra. Ceva mai mult. Din perioada matriarhatului (pîna în anul 1900 î.Hr.), cînd cap al familiei era femeia, Dacii apar ca popor independent condus de regina Hestia. Ea a organizat dupa un ritual, cultul focului sacru, la resedinta regala, în cetati, ca si în vetrele locuintelor Traco-Dacilor. Focul, în general, era întretinut ziua si noaptea. Chiar numele Dacia, Dac, etimologic, cu toate discutiile purtate de cercetatori, trebuie pus în legatura cu cultul focului, cu focul în general, în jurul caruia se desfasura întreaga viata mai întîi tribala si apoi regala matriarhala si patriarhala. În Legea lui Manu[77] , indianul Daksa era numele unui zeu, ca si Dachsina = focul ceremoniilor sfinte. Dacia era tara focului sacru, a focului continuu si cuvîntul este autohton. În legatura cu cultul focului la stramosii Dacilor ar putea fi pus hidronimul "Rîul de Foc" din satul Comanita, judetulOlt .

Tot în perioada matriarhatului se încadreaza Bendis, care initial va fi fost regina Tracilor si care dupa moarte a devenit zeita. În Lexiconul lui Hesighyos din Alexandria (sec. V sau VI), gasim înre-gistrata: "Bendis: Artemis la Traci; la atenieni sarbatoarea zeitei Bendis. Busbaton: Artemis (Spun) tracii. marea zeita: Zice Aristofan despre Bendis, caci este zeita traca" . În toate este vorba de niste ucenice si urmase ale reginei Hestia (Vesta), care-si desfasurau activitatea pro-fetica în jurul focului sacru. Aici profetizau cele ce aveau sa se întîmple si dau sfaturi inspirate teuenergic. Zeita Bendis apare în pozitie ecvestra "întruchipînd-o simbolic pe femeia razboinica. Aceasta are o ramura de brad (nu de maslin!) în mîna stînga, sau cîte o ramura în fiecare mîna s.t. Perechea masculina a zeitei Bendis ar fi (sustine Herodot în persoana) zeul razboiului, în mitologia greca Ares" , respectiv Marte în mitologia romana. Ea ar fi fost regina amazoanelor înainte de Hestia. Hadrian Daicoviciu scrie ca Bendis a fost "divinitatea feminina dacica si tracica, zeita a lunii, a padurilor si a farmecelor"[81]. Cultul Soarelui ceresc si al Focului Sacru, s-a pastrat pîna în zilele noastre. Pe stîlpii portilor în mai toate judetele Daco-Romaniei, apare sculptat Soarele .

Cultura daco-romana pastreaza numeroase vestigii din perioada matriarhatului. Citam aici faptul ca în judetul Bacau, lînga Moinesti la Poduri, "într-un sanctuar a fost descoperit un complex ritual format din 21 de statuete feminine pastrate într-un vas". Dintre acestea 15 sint mai mari si asezate pe cîte un "tron de lut ars", iar 6 figurine "mai mici, fara tronuri si decoruri". Ele au fost numite "Soborul zeitelor". O "Mare zeita", s-a descoperit la Trufesti, în judetul Botosani, ca si în alte parti; ea a fost datata în jurul anului 3000 î.Hr. Adaugam la acestea, statuetele de lut ars, "printre care o zeitate feminina întruchipînd cultul fertilitatii, al belsugului", descoperita la Liubcova, judetul Caras Severin, figurinele de lut de la Cîrna (azi Dunareni), judetul Dolj,medalionul de lut ars cu imaginea zeitei Diana-Bendis. Vasile Pîrvan spune ca "divinitatea feminina getica era adorata si ca Hestia", "Marea zeita a pamîntului roditor si hranitor, existenta în Dacia "chiar înainte de venirea iranienilor" .

Un puternic documentar pentru epoca matriarhatului

Din perioada matriarhatului se poate socoti ca provine si "mor-mîntul princiar getic, tumular, descoperit recent lînga Durostor, la Savestari, pe o fresca murala care mai pastreaza în culori, o capetenie geta (ce) este eroizata sub forma cavalerului trac" (o amazoana? n.a.). Acesta primeste o cununa de aur de la o divinitate feminina asezata pe un soclu (Artemida Regina sau o "Fortuna"? , sau poate fi chiar zeita Hestia, regina de care am vorbit mai sus.

Lunga epoca a matriarhatului, în domeniul artelor plastice se remarca prin o serie de figurine de lut ars, unele de o importanta deosebita si care se coreleaza cu informatia documentara scrisa privitoare la regalitatea matriarhala Traco-Daca, Traco-Geta. Ion Miclea si Radu Florescu, în volumul Preistoria Daciei, aparut în conditii tehnice ire-prosabile, ne prezinta perlele artei strabune, din care citam: Fig. 24. Zauani. Figurina feminina de tip coloana, din teracota (.). Fig. 37. Rast. Figurina feminina din teracota cu decor meandric incizat fin (.) Fig. 41. Rast. Figurina feminina din teracota cu decor meandric, fin incizat pe corp si cu trasaturi portretistice stilizate. Fig. 42. Rast. Figurina din teracota reprezentînd o pereche. Fig. 43. Bucova. Vas plastic corp globular, reprezentînd o figura feminina. Fig. 44. Verbi-cioara. Figurina feminina plata, din teracota (.). Fig. 46. Chisoda Veche. Figurina din teracota, feminina, cu bratele în cruce ridicate".

Pentru cultura Turdas, se citeaza: Fig. 54. "Figurina feminina din teracota (fragment) cu coafura bogata, sumar stilizata; Fig. 37. Capul unei figurine feminine din teracota".

Pentru cultura Dudesti: "Fig. 78. Figurina feminina cu sugestii de costum, realizate atît prin modelare, cît si prin decorul meandro-spiralic excizat si încrustat; Fig. 80. "Figurina reprezentînd un per-sonaj feminine sezînd"; Fig. 88. Vidra. "Figurina feminina de tipul cu bratele în cruce, cu decor caracteristic spiralo-meandric, incizat".

Cultura precucuteni. "Frumusica. "Hora", vas-fructiera compus din patru elemente stilizate în forma de silueta feminina,(.). Fig. 103. Frumusica. Figurina femininia din teracota de tip "cu torsul plat". Cu decor geometric incizat (.). Fig. 112. Dodesti. Vas repre-zentînd bazinul si membrele inferioare ale unei femei, cu decor incizat (.). Fig. 113, 114. Dodesti. Figurina feminina din teracota, cu tors plat si bratele în cruce (vedere din profil si din fata). Fig. 115. Dodesti. Figurina din teracota".

Cultura Hamangia. "Fig. 119. Cernavoda. Figurina din teracota modelata geometric (.). Fig. 124. Glogovita. Figurina feminina din teracota modelata geometric. Fig. 125-129. Cernavoda. "Gînditorul si perechea sa". Figurine din teracota stilizate geometric, descoperite în acelasi mormînt de necropola. Fig. 130. Cernavoda si Glogovita. Doua figurine feminine modelate geometric (.). Fig. 136. Cernavoda. Figurina feminina din teracota stilizata geometric, reprezentînd un personaj sezînd".

Cultura Cucuteni, faza A. Fig. 157. Trufesti. Piesa plastica din teracota, reprezentînd o figurina feminina, cu sugestii de costum, redate prin pliseuri si caneluri adîncite. Fig. 158. Malusteni. Figurina feminina din teracota, plastic modelata. Fig. 159. Sf. Gheorghe. Cap miniatural feminin, modelat în marmura (.). Fig. 161. Raucesti. Figurina feminina din teracota cu bustul plat si cu decor spiralic incizat (.). Fig. 167. Aldesti Oniscani. Figurina feminina cu tors plat, din teracota, cu decor geometric pictat în fascicole (.). Fig. 178. Vînatori. Figurina feminina, fusiforma din teracota (.). Fig. 181. Cucuteni. Baiceni. Figurina feminina cu elemente de decor incizat (.). Fig. 187. Cucuteni. Figurina feminina fusiforma din teracota cu decor incizat, sugerînd elemente de costum si podoaba (.). Fig. 189. Ghelaresti. Figurina feminina fusiforma cu decor pictat (.). Fig. 208. Gumelnita. Vas plastic cu support stilizat în chip de femeie, purtînd un vas pe cap (.). Fig.210. Sultana. Vas plastic antropomorf feminin, copacul pierdut (.). Fig. 227. Chirnogi. Vas plastic antropomorf feminin, cu decor pictat, sugerînd elemente de costum (.). Fig. 262, 263. Hamangia. Statuia menhir a unei femei parturiente; probabil Marea zeita a fertilitatii. Vederea din fata si din spate (.). Fig. 265-268. Stoiceni. Figurina din teracota, feminina, reprezentînd un personaj tronînd (Deci o regina. n.a.). Vedere din trei sferturi, din fata, din spate si detaliu de decor (.). Fig. 272. Uriceni. Figurina din teracota (.). Fig. 350-352. Cîrna. Figurina feminina cu rochie în forma de clopot, cu decor care sugereaza detalii de port, folosind motive cu semnificatie simbolica. Vedere frontala, laterala si dorsala. Fig. 353. Cîrna. Figurina feminina cu rochie în forma de clopot. Vedere frontala (.). Fig. 355-357. Cîrna. Alte figurine cu rochie în forma de clopot, sugerînd prin bratele înaltate deasupra capului, o miscare de dans. Fig. 358. Ostrovul Mare, "Dansatoarea". Figurina feminina cu rochie în forma de clopot. Fig. 359. Ostrovul Mare. Figurina feminina cu rochie în forma de clopot. Fig. 360. Cîrna. Figurina cu rochie în forma de clopot .

Am prezentat acest mare numar de figurine feminine pentru a ilustra bogata era a matriarhatului în Dacia. În legatura cu acestea citam aprecierile cercetatorului Narcis Zarnescu: "Figurinele de lut, modelate de stramosii nostri acum peste 8000 de ani (a caror stranie asemanare cu cele descoperite în culturile mesopotamiene Hassuna si Samarra, nu a scapat specialistilor), judecînd dupa templul descoperit la Cascioarele în apropierea Dunarii si datat circa. 5000 înaintea erei noastre"[86], ca si dupa "tablitele de la Tartaria (faza timpurie a civilizatiei Turdas-Vinca, sfîrsitul mileniului al VI-lea î.e.n.), sau dupa sutele de vase miniaturale acoperite cu semne liniare, ale unei scrieri mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decît cea sumeriana, judecînd asadar, numai dupa aceste cîteva "probe" imposibil de falsificat, greu de trecut sub regimul tacerii, ca sa nu mai amintim de misteriosul "obiect de aluminiu" descoperit în 1973 lînga Aiud, si datînd din cuaternar, adica de circa. un milion de ani, istoria, marea istorie a lumii îsi are una dintre "origini" si în spatiul carpa-to-danubiano-pontic. Tot Narcis Zarnescu, dupa ce citeaza conclu-ziile cercetatoarei Marija Gimbutas, de care am amintit mai sus, încheie: "Constructorii de temple, producatorii de ceramica pictata si de obiecte de cult, creatori de sculpturi si de figurine, de zei si ritualuri, stramosii nostri, folosind o scriere hieratica înca de la sfîrsitul mileniului al VI-lea i.e.n., ne îngaduie sa patrundem dupa mai bine de saptezeci de veacuri, în pridvorul misterelor care-i înconjoara înca". Toate acestea presupun o viata statala organizata. Vasile Pîrvan spunea ca "divinitatea feminina getica adorata si ca Hestia", "Marea Zeita" a pamantului roditor si hranitor, exista în Dacia, "chiar înainte de venirea iranienilor" . Pentru perioada matri-arhatului pe Terra, sa se vada si figurinele feminine descoperite în regiunea caucaziana.[89] Tot din aceeasi perioada sint figurinele feminine (antropomorfe) descoperite la Liubcova de arheologul Eugen Comsa .

În concluzie în epoca matriarhatului stramosii traco-dacilor erau organizati administrativ într-un mare regat Dacia. Hestia a fost regina a stramosilor Traco-Getilor în aceasta epoca. Dupa moarte a devenit Mare Zeita, asa cum au fost marile zeite ale caror statuete s-au descoperit pe teritoriul Daco-Romaniei. Dokia-Hestia, dupa moarte, a fost adorata ca zeita a focului. În perioda patriarhatului, regele Zalmoxis (cel dintîi rege cunoscut nominal) a intrat în legatura cu zeita Hestia, asa dupa cum Moise intrase în legatura cu Iahve . Grecii au introdus în panteonul lor si acesta zeita, fara sa amintesca de faptul ca ea a fost regina si zeita a Dacilor, un popor de cea mai înalta cultura în antichitate.

Rectificam aici eroarea unor istorici de a-l trece pe Zamolxis înaintea reginei Hestia. Cînd traia Zamolxis (în sec. XIII, î.Hr.), Hestia era zeificata, asemenea lui Iahve. Consemnarea documentara ca Hestia ar fi fost regina scitilor este o eroare. Scitii numeau pe zeita focului Tabiti, asa cum arata izvorul citat. Hestia este numele dacic al reginei devenita zeita, nume pe care l-au adoptat tacit si grecii, în timp ce romanii au numit-o Vesta, în fapt fiind vorba de una si aceeasi persoana care a trait cu mult timp înainte de Hesiod (sec.VIII sau VII î.Hr.). Hestia apare la romani sub numele de Vesta, mult mai tîrziu.

În legatura cu perioada matriarhatului si gnosticismului primar, trebuiesc puse Sibilele, care au avut un rol benefic asupra lumii tracice. Asa Sibiylla Erythrea "este o reprezentanta a întelepciunii si religiunii hiperboreilor sau pelasgilor din nordul Istrului (.)". "Oamenii din Elada ma numesc o femeie din alta tara" zice dînsa în oracolele sale[92]. Armatele de aparare împotriva invadatorilor în peri-oada matriarhatului erau formate din amazoane. Ele erau luptatoare pîna mai tîrziu. Orfeu (în mitologia greaca) poet, musician (fiul lui Giagros, regele Tracilor si al muzei Caliope) "a murit ucis de femeile trace". Un studiu deosebit de interesant a publicat Pandele Olteanu, în revista Arca. Despre Sibila Eritreea, el spune ca ea a scris trei carti cu profetii, dintre care s-a pastrat ultima. Ea a profetit între altele, Venirea lui Iisus, Învierea mortilor si arderea pamîntului. Cartea este redactata în versuri. Destul de interesant este faptul ca Sibilele apar si în prezent în pictura exterioara alaturi de filosofi, la unele biserici ortodoxe.

6. Baba Dacia - Baba Dochia

Mitul ancestral al întemeierii Statului dac, ne duce în perioada matriarhala si este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia, probabil sub influenta Sfintei Evdochia, gr. Evdokia=bunavointa (în perioada crestina). Dochia, Doche, Dacia, Doichie, Docuta = Dochita, Dochiana, Dochina, μος = stimat) cukGhita. Masculin: Evdochim (gr. Εuδό afereza Dochim, Dochiam, Dochiu, Ghita, Docan. Alt nume: Evdoxie = celebru, glo-rios.[94] În limba daca Dacia se pronunta Dochia, dupa cum Traian se pronunta Troian. Zarathustra în greaca Zoroastru = azo. Este un pro-ces fonetic de care trebuie sa tinem cont.

Sf. Evdochia a fost martirizata la începutul Crestinismului. Sinaxarul precizeaza ca ea a vietuit în provincia Liban, în Frigia, în timpul împa-ratului Traian. Martiriul ei a avut loc în timpul împaratului Hadrian , urmasul lui Traian. Între etnonimul Dacia (Dochia) si Sf. Evdochia este numai o legatura fonetica. Pe parcurs ele au devenit identice. Onomasticul Dacia este, asa cum am spus, destul de vechi. În epigra-fie apare în veacul al IV-lea î H., la Atena (muzeul-ernikon) într-o inscriptie funerara, pe o lespede de marmura. Ea mentioneaza o femeie cu numele "Alexippa Dokia" .

Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umana în perioada matriar-hatului. Etimologic, cuvîntul baba este stravechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin si feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) si Baba Dochia. În Basarabia se întîlneste "Baba Marta" în care s-a recunoscut "numirea lunii martie". În Muntenia, Oltenia si Ardeal sint 9 babe (1-9 martie), pe cînd în Moldova si Basarabia sint douasprezece babe. Zilele se numesc "zilele babelor" .G. Cali-nescu considera ca "întîiul mit", simbolizînd "constituirea însasi a poporului roman" este mitul Traian si Dochia raspîndit de Asachi . Din mitul pastoritei "Dochia sau Dachia", fiica lui Decebal, "Asachi si altii, Eminescu îndeosebi, au realizat pe aceasta tema, mitologii poetice privind nasterea poporului roman" . Medicul Dioscorides amintea planta υα)imedicinala dedetel, pe care Dacii o numeau dacina (Δάκ[100]. Un important studiu analitic intitulat de Ion Coja, Riscu-rile hipercorectitudinii, trateaza tema Traian si Dochia .

Chiar daca o fiica a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi si poate fi pus în legatura cu numele matriarhal al Dacilor. La rîndul lui, numele matriarhal al Dacilor trebuie pus în legatura cu vechiul termen indian Dachsina = focul ceremoniilor[102] si cu numele Daksa, cunoscînd ca focul era adorat de stramosii Dacilor, în matriarhat, cum am aratat mai sus, ία = fochist, care are grija de foc).tscînd am vorbit de regina Hestia (grec. έ Pe parcurs pentru genul masculin apare cuvîntul mos, care înlocuieste pe cel de baba.

În comuna mea natala, în urma cu 70-80 de ani, baba, era bunica, mama tatii sau mama mamii. Masculinul baba s-a generalizat sub numele de mos, care de asemenea este un cuvînt traco-dacic. El a circulat alaturi de masculinul baba, babac. Cuvîntul baba, îl au si turcii, dar cu sensul de tata. De la traci a fost luat cuvîntul baba de popoarele slave. Cercetatorul Cristian Ionescu scrie ca "babele au probabil la origine vechi credinte pagîne, legate de ciclurile vege-tatiei, de fenomene atmosferice si astronomice"[103] Circulatia, care pe teritoriul Daciei nord-dunarene, apare în doua forme distincte între genul masculin si genul feminin: mosul si baba, ne întareste în convingerea ca originea cuvîntului baba este în fondul lingvistic daco-roman ce s-a dezvoltat în vatra a ceea ce s-a numit de cer-cetatori "Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.Hr., axata pe o societate matriarhala", care precede "cu cateva milenii pe cea sumeriana" . De altfel, chiar bogatia de toponime în legatura cu cuvîntul baba dovedeste autohtonia cuvîntului baba, alaturi de cuvîntul mos, la Daco-Romani. Vorbind de "baba", ne vine în minte masculinul mos, mosneag, ca si derivatele: mosnean, moasa, mosoaia, musuroi, mosie; toponimele: Mos-Coman (judetul Ialo-mita), Varful Mosiilor (si Varful Mosilor, munte în judetul Bacau) , ca si Viaductul Mosu, de la Portile de Fier. Însasi vechimea multi-milenara a strabunei Baba Dochia (Baba Dacia) precizeaza fondul lingvistic caruia îi apartine cuvîntul baba. Dochia este, asa cum am mai spus, o pronuntie traco-dacica a numelui Dacia, asa cum Troian este forma antroponimului Traian, în limba rustica. Dada = sora mai mare în Tracia, si Doda în Dacia nord-dunareana. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., în lucrarea sa Îndreptar geografic, înre-gistreaza între orasele din Dacia, Dochidava (Δοκίδαυα) , cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În indice se specifica "Decidava, localitate în Dacia de miaza noapte" .

Baba Dacia (Baba Dochia) a fost o persoana reala. Ea a dat numele statului organizat de ea, care în epoca matriarhatului, apare în istoria antica, universala, sub numele de Dacia. Pe parcurs, dupa secole si milenii apare "mitul Babelor", 3-7, 9-12 si chiar mai multe. . La crearea mitului a contribuit numarul cojoacelor pe care Baba Dacia sau Baba Dochia, mergînd cu caprele (sau cu oile) la munte "ca sa faca brînza", parîndu-i-se ca a trecut iarna, a lepadat în fiecare zi cîte un cojoc. Povestea celor noua cojoace ale babei este mai frecventa. Dupa ce Baba Dochia a aruncat toate cojoacele, a dat un ger napraznic si pastorita, Baba Dochia, a înghetat cu oile sau cu caprele ei. Daca mitul rezolva problema pietrificarii, el nu rezolva înghetatul oilor sau al caprelor. Le tunsese?

Pentru ca mitul prevestea fertilitatea anului respectiv, o primavara, o vara sau o toamna buna (zilele de 1-3 martie), cînd este vorba de mai multe babe, mitul a facut din fiecare zi (1-9 sau 1-12 martie) cîte o baba, pe care fiecare baiat sau fata, barbat sau femeie si-o alege anticipat ca sa vada ce noroc are. Daca ziua (baba) aleasa este o zi frumoasa, respectivul va avea parte de noroc etc. Cel dintîi cercetator care a studiat temeinic mitul Baba Dochia, a fost ostra-cizatul Nicolae Densusianu. În lucrarea sa fundamentala si indispen-sabila oricarui cercetator istoric, Dacia preistorica, are doua capitole esentiale: "Rhea sau Mama-Mare adorata sub numele de Dacia, Terra Dacia si Dacia Augusta"[110], si "Rhea sau Mama-Mare cu numele de Dochia si Dochiana în legendele romane" , cu o bogata bibliografie documentara. Interesant, îndeosebi, este faptul ca mitul Baba Dochia a fost dus de Traco-Besi pîna în Liban, patria Sfintei Evdochia. N. Densusianu precizeaza ca "legendele romane despre înghetarea si pietrificarea în munti a Babei Dochii sint în fond identice si se reproduc la aceeasi epoca cu legendele despre statuile Niobei, Arad-nei si a Vinerii din muntele Libanului care, toate, reprezentau, de fapt, numai niste simulacre arhaice ale Mamei-Mari" .

Tot Densusianu spune ca "muntii ce despartesc tara Moldovei de tara Ardealului sint numiti de popor Muntii Ceahlaului ori Muntii Dochiei, fiindca, dupa cum spune o traditiune, Dochia seade în Ceahlau"[113]. În legatura cu matriarhatul trebuie pus mitul amazoanelor, care erau de neam trac .

În legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu[115], mentioneaza "doua secvente epice". Prima legenda sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei ostiri spre Sarmi-segetuza, în ajutorul tatalui ei asediat în cetate. Ea a fost "înfrînta de armata lui Traian", a fugit cu resturile oastei în munti, spre rasarit. Acolo s-a rugat la Zamolxe "sa nu o lase sa fie pîngarita de împarat. si atunci Dochia a fost prefacuta într-o batrîna ciobanita, cu cîteva oi lînga ea". Traian trecînd pe lînga ea a întrebat-o daca a vazut printesa daca. si Dochia i-a aratat spre miazazi. Împaratul a luat-o în goana într-acolo, si Baba Dochia a ramas stapîna pe tinutul acela, si de atunci poate mai traieste înca în munti".

A doua legenda (citata de Densusianu, Vulcanescu), este cea relatata de Dimitrie Cantemir, în legatura cu Ceahlaul. "Drept în vîrf se vede o statuie straveche, înalta de cinci coti, înfatisînd, de nu ma însel, o batrîna cu douazeci de mioare, din a carei parte fireasca (organul genital) curge într-una un izvor nesecat de apa. Într-adevar, este greu de spus daca natura a vrut sa-si arate aici jocul sau daca statuia a fost lucrata de mîna unui artist dibaci. Caci statuia aceasta nu sta pe nici o temelie, ci este crescuta si legata strîns de celelalte stînci, dar cu pîntecele si spatele slobode; si chiar daca ai vrea sa crezi ca încheieturile au fost umplute cu un var facut cu multa iscusinta - si noi bucuros am spune-o - asemea descoperiri ale celor din vechime s-au pierdut cu vremea, totusi nu-ti poti închipui lesne în ce fel a fost adusa apa prin picior, în partea fireasca, fiindca nicaieri împrejur nu se vad urmele vreunui izvor sau ale vreunei albii. Pe semne ca de aceasta s-au folosit pagînii pentru slujba religioasa" .

Marele dictionar geografic al Romaniei[117], înregistreaza: "Dochia, stînca, reprezentînd o figura omeneasca, în grupa muntelui Ceahlaul". Gh. Asachi aflase ca aceasta piatra este "chipul antic al Dochiei". La o pravalire, "partea de sus care înfatisa capul, umerii si sînul s-au spart si se vede zacînd în oarecare departare s.t. Alte pietre de asemenea aglomeratice, ce închipuiesc oile Dochiei zac împrejurul acestui chip". Amintim ca în judetul Mehedinti, în hotarul Schela Cladovei, se afla "vîrful muntelui Babele", tot în legatura cu "o baba Dochia", care dupa ce a luat pe ea "noua cojoace", a plecat cu oile la munte. Încalzindu-se, ea a lepadat cojoacele pe rînd "pîna a ramas numai cu unul. Pe urma s-a pus un ger tare, de înghetau lemnele si plesneau pietrele". Astfel a înghetat si Baba Dochia si feciorul si oile, prefacîndu-se în sloiuri de piatra, "si se afla pîna în ziua de astazi" . Legenda Babei Dochia se pastreaza si la romanii macedoneni. Aceasta duce la concluzia ca este vorba de aceeasi mama comuna de la care marele regat si-a luat numele de Dacia sau chiar Dochia. si Romulus Vulcanescu spune ca "statuia înconjurata de pietrele care semnifica oile ei este dupa legenda mitica moldoveana, închipuirea Babei Dochia, împietrita de zeul meteorologiei populare".

Craiul Sarmis în Getia. În poezia Sarmis, Eminescu, aduce în fata o luntre ce poarta o pereche,

"Pe Sarmis, craiul tînar din Getia cea veche,

Mireasa-i în picioare,

frumoasa ca o zîna,

statea, pe-a lui umar îsi sprijinea o mîna"

În final aminteste "caii albi ai marii si zimbrii zînei Dochii". A se vedea si Olivia Babu-Buznea, Dacii în constiinta romanticilor nostri[119] . Din perioada matriarhatului, dateaza "mitul tracic al amazoanelor de pe malul Dunarii", citat de Hasdeu. Amintim tot aici ca un dialog "atribuit lui Platon[120] vorbeste prin gura lui Socrate, despre niste table triunghiulare, de arama, aduse la Delos de fecioarele hyperboreene Opis si Hekaerge, cu continut escatologic" . Despre Hyperborreeni a scris Diodor de Sicilia [122].

Martisorul

În legatura cu mitul Babelor este si obiceiul martisorului. Cel care a urmarit acesta problema daco-romana, a fost acelasi Nicolae Den-susianu, care a lansat niste chestionare. Raspunsurile primite de el din toate colturile vechiului regat, au fost analizate de cercetatorul Adrian Fochi. Acesta sintetizeaza faptul ca ziua Dochiei (1 martie) a fost initial "la ivitul luminii noi a lui martie", care nu are loc la 1 martie, ci "cînd apare luna noua, în martie". Martisorul se face din doua fire, unul rosu si unul alb, tors din in (sau cînepa) si chiar din lîna. Unii de acest martisor atîrna un ban de argint sau de alt metal. Obiceiul de a atîrna un ban s-a adaugat martisorului mai tîrziu, în perioada în care apare moneda. Dupa traditie, Baba Dochia, umblînd cu oile (sau cu caprele) prin padure si torcînd lîna, "a gasit o para, i-a facut o borta, legînd-o cu un fir de ata. Asta a fost la 1 martie si de atunci s-a latit obiceiul" .

Martisorul se poarta la gît sau la mîna un timp diferit: pîna la mucenici (9 martie), pîna la Florii, pîna la Armindeni (1 mai), pîna la primul pom înflorit, pîna înfloreste paducelul, visinul, ciresul, po-rumbul. La aceste date, dupa obiceiul locului, martisorul se desface de la mîna sau de la gît si se anina de craca înflorita etc.

George Cosbuc spunea ca martisorul este în legatura cu vechiul cult al soarelui si mai tîrziu al focului. Luna martie se mai numeste si "luna babei Dochia". Banutul rotund, îngaurit si atîrnat de martisor, este "simbol al soarelui". Cosbuc consemneaza ca firul martisorului este rosu si se poarta "ori la mîna, ori la gît", de copii (fete si rar si de neveste si flacai). "Martisorulul se leaga ori înainte de rasarirea soa-relui, ori mai bine de odata cu rosirea (orizontului)". Fetele poarta martisorul "ca sa nu le arda soarele", si sa fie albe la fata si frumoase. "Cînd lepezi sau arunci martisorul, sa nu te vada soarele", caci te pîr-leste peste vara. Tot George Cosbuc scrie ca "martisorul se poarta de la baba Dochia - 1 martie, ziua care începe primavara", pîna per-soana respectiva "aude cucul cîntînd, pîna ce înfloresc trandafirii, ori paduceii, ori ciresii, pîna ce vin berzele, ori rîndunelele, pîna ce auzi tunînd si altele. Atunci îl leaga de vreun trandafir, de vreun pom în-florit, ori îl arunca dupa cuc sau dupa barza, ori îl arunca pe apa"[124]. Precum se poate lesne observa, mitul Babii Dochia, mitul martisoru-lui este în legatura cu ciclul lunar de primavara, ciclu care, în lumea dacica era cunoscut mai mult decît la alte popoare ale antichitatii. Aceste mituri au fost împrumutate de la Daco-Romani si de alte neamuri, care au venit în contact cu ei.

Legaturile fratesti

În perioada matriarhatului (ante 1900 î.Hr.), regina Hestia, sau o urmasa a ei, o "muiere", a rezidat în vreuna din cetatile Daciei, si s-a adapostit în vreuna din pesterile acestei tari si acesta este un motiv în plus ca sa întelegem, dupa circa trei mii de ani, de ce Pestera Muierii (cu urme de vietuire din paleolitic) de la poalele Vîlcanului, de ce Cetatea Muierii, de ce drumurile, pe care coborau oierii spre Dunare, se numeau ale "Muierii", nu ale "Muierilor". Dupa consacrarea cul-tului matriarhal al reginei Hestia, o fecioara - mare preoteasa - se va fi retras în grota de la Deva, sau în alt loc, asa cum etnoistoria ne încredinteaza. Pe parcurs a început perioada patriarhala. Locul femei-lor regine l-au luat barbatii. Focul sfînt a fost întretinut de marii preoti, dar si de preotese.

Mircea Eliade nu vorbeste de regina Hestia, ci numai de o zeita Hestia. În lucrarea sa capitala, în "Tabloul problemelor", la "Biblio-grafii critice"[125], despre Hestia scrie numai cîteva rîndulete pe care le citam întegral: "Ea este aproape lipsita de mituri, dar prezinta o anu-mita importanta rituala pentru ca ocroteste caminele, domestice sau publice. Homer îi ignora numele, dar Hesiod o proclama fiica cea mai mare a lui Cronos si Rhea . Hestia este o zeita fecioara si «sedentara», prin excelenta; ea nu paraseste niciodata «înaltele lacasuri ale zeilor nemuritori». Solidara etimologic cu zeita latina Vesta, ea întruchipeaza sacralitatea focului, ceea ce explica probabil caracterul sau abstract. Numele sau a fost derivat de la o radacina indo-europeana, însemnînd «a arde». Dar e la fel de posibil ca, cultul Hestiei sa prelungeasca un cult prehellenic al caminului" cf. Gh. Picard, Les religions préhelleniques, p. 24[127]. Tot ceea ce citeaza el, de fapt, este parerea altora. Fara sa cred ca Hestia ar prelungi un cult prehellenic al caminului, cred ca este pentru prima data cînd în vatra a ceea ce numim "Vechea Europa", o regina devenita apoi zeita, organizeaza cultul focului. Numele zeitei Vesta nu este decît un omonim firav diferentiat si pornind din aceeasi vatra a "Vechii Europe".

La Romani, care au avut legaturi de sînge cu Geto-Dacii, Hestia, devenita dupa moarte zeita, se numea Vesta, iar fecioarele care îngri-jeau focul sacru se numeau vestale. O vestala a devenit si Rhea Silvia, sora lui Numitor la latini. Vestalele trebuiau sa ramîna fecioare toata viata, dupa ritualul consacrarii. si totusi, Rhea Silvia a devenit mama celor doi copii gemeni, Romulus si Remus, crescuti dupa legenda de o lupoaica. Romulus este ziditorul cetatii Roma si de acum se intensifica legaturile fratesti între Daci si Romani. Ceva mai mult. În Legendele Olimpului, capitolul "Aventuroasa calatorie a lui Enea", se mentioneaza ca Numitor a fost doborît de fratele sau, printul Amuliu. "si fiindca Numitor avea si o copila Ilia, printul Amuliu a trimis-o în templul Hestiei, preoteasa". Totusi din ea s-au nascut cei doi gemeni, Remus si Romulus, care dupa legenda ar fi fost crescuti de o lupoaica . Ca vestala a primit numele de Rhea Silvia. În felul acesta stramosii Romei sint legati de templul zeitei Hestia, fosta regina a stramosilor Geto-Dacilor (a se vedea si Eneida).

În ceea ce priveste organizarea administrativa, Dacii înca în timpul Hestiei constituiau un mare regat condus de femei, regine. A doua faza a formei administrative începe înainte de Zamolxis, cînd Dacii trecusera în perioada patriarhatului si la conducerea statului venisera regi barbati, daci. stim precis ca la conducerea statului dac era acum un rege.

7. Pestera Muierii (nu a Muierilor cum scriu unii)

În partea de est a judetului Gorj, la mica distanta de Baia de Fier, se afla pîrîul Galbenul. Pe dreapta lui se afla una din cele mai fru-moase pesteri din tara. Din 1962 a fost iluminata electric. "Dovezi, privind locuirea pesterii, dateaza din paleoliticul inferior, asa cum atesta" descoperirile arheologice. "În 1952, în pestera s-a descoperit un craniu" si alte fosile. "Se considera ca acestea apartin unei femei în vîrsta de 40-50 de ani, de tip Homo sapiens fossilis, care a trait pe aceste meleaguri în urma cu circa 29.000 de ani"[130]. A fost numita de unii cercetatori "Pestera Muierilor", ceea ce modifica sensul etnoistoric al toponimului. Spun aceasta deoarece coloana vertebrala a unui deal ce porneste din muntele Papusa si strabate vechiul plai Vîlceanul, plasa Amaradia si plasa Gilortului, "se termina aproape de Dunare, dincolo de Locusteni, judetul Dolj", si dealul acesta se numeste "Dealul Muierii". El serveste (se spunea în 1901) "de drum moca-nilor ce cobor cu oile de la munte pentru a evita trecerea rîurilor, care în general primavara sint crescute" . Tot în anul 1901 se mentiona ca "în partea despre comuna Saca se afla niste ruine, într-o poiana zisa Cetatea". Legenda spune ca niste jefuitori pradau populatia "si mai cu seama femei. Ele s-ar fi decis ca sa se înarmeze cu ce or putea si au izbutit a-i goni în toata lungimea acelui deal, pîna i-au trecut spre Craiova, iar dealul de atunci încoa s-a numit Dealul Muierii". Pe acest parcurs s-a înregistrat "Dealul Muerei", padure în comuna Negoesti (judetul Dolj), "Dealul Muerei", deal comuna Zaicoiul, Talpasul, Velesti etc . Adaugam aici legenda întemeierii asezarii numita tara Vrancei. Ea ar fi fost întemeiata de "Baba Vrîncioaia", care avea 7 feciori. Aceasta traditie simbolizeaza "o veche confede-ratie cu caracter matriarhal"[133]. Paul Decei aminteste "Poiana Muierii, loc de vechi nedei" . D.Frunzescu înregistreaza în Gorj "muntele Poiana Muierii" din care izvoreste Lotru .

Toponimele acestea, ca si altele: Muerusul (în judetul Bacau), Valea Muierii (în fostul judet Vlasca), Muerestile (de Sus si de Jos, în judetul Vîlcea); Muerisul (sat în comuna Gaesti, judetul Dolj), unde în 1901 se mentiona ca "se vad ruine dintr-o veche cetate romana (?)", dar "taranii dinprejur numesc acest loc Cetatea Muerei"; catunele "Valea Muierii" si "Valea Muierii de Jos" (din comuna Melinesti, judetul Dolj), toate acestea pledeaza pentru perioada matriar-hatului, cînd o "muiere" (cuv. Dacic; lat. mulier), zeita Hestia - re-gina - sau o urmasa a ei îsi avea resedinta în aceasta cetate si se retragea împreuna cu tot sfatul ei, în Pestera Muierii, unde îsi avea ascuns tezaurul. Fac aceasta afirmatie, deoarece la cîtiva kilometri mai spre est este pestera Polovragi, unde traditia fixeaza "locuinta subterana" a lui Zamolxis. Oricum, "Pestera Muierii", "Dealul Muierii", ca si "Cetatea Muierii", pastreaza în limba daco-romana amintirea multimilenara a epocii matriarhatului în spatiul carpato-danubia-no-pontic si ne încredinteaza ca Hestia a fost în adevar regina Dacilor în perioada matriarhatului, cu mult înainte de Zamolxis. Muntele Batrîna (feminin), cu Pestera Obîrsiei sau Izvorul Ialomitei (judetul Dîmbovita), în care legenda spune ca Dacii s-au ascuns de multe ori, ca de altfel în toata multimea pesterilor aflate pe teritoriul Daco-Roman, ne încredinteaza ca aici, viata si civilizatia umana si organizarea regala apare în adevar din cele mai vechi timpuri. Desenele rupestre si semnele grafice evaluate la o vechime de multe mii de ani, sint o dovada peremtorie în favoarea acestei splendide concluzii.

Din cele citate mai sus, reiese clar continuitatea documentata toponimic din perioada matriarhatului pîna în prezent.

8. Fabuloasele comori dacice si marea paguba ce s-a adus culturii universale prin distrugerea acestor comori

Am subliniat cîndva faptul ca Daco-Romanii sint de mii de ani pe aceste meleaguri si ca tarîna strabunilor lor este cimentata în vatra monolitului carpatic. Nu cunoastem ca ei sa fi avut alta patrie decît Dacia care s-a divizat în Dacia libera si Dacia Felix, cum au numit-o mai tîrziu Romanii, care au ajuns pîna la Sarmizegetusa, unde nu ajunsese nici Darius, nici Alexandru Macedon si nimeni altul dintre cotropitori. În adevar, armatele romane au gasit aici ceea ce nu vazu-sera în nici o parte a lumii: paturi de aur, scaune de aur, obiecte casnice de aur si argint, obiecte de podoaba în forme neîntrecute, arme, scuturi, toate din aur si din argint, lucrate cu tehnica si arta neegalata de nici unul dintre popoarele lumii vechi. Pamîntul dacic a pastrat numai o infima parte din vechile tezaure "particulare", pentru a arata lumii de astazi maiestria si nivelul feroneriei dacice. În 1956, Octavian Floca a publicat doua tezaure de argint dacice, "Tezaurul de la Sarascau si seica Mica" (contributii la cunoasterea tezaurelor de argint dacice).

Cercetatorul Liviu Marghitan a publicat si el de curînd cîteva tezaure descoperite "în vatra carpato-danubiano-pontica", si anume: Moigrad (judetul Salaj), Sacosul Mare (judetul Timis), Hinova (judetul Mehedinti), Baiceni (judetul Iasi), Agighiol (judetul Tulcea), Sîncraieni (judetul Harghita), Bucuresti-Hierastrau, simleul Silva-niei, Pietroasele (judetul Buzau), Sînicolaul Mare (judetul Timis).[138] Acestea si multe altele sint tezaure "particulare", asa cum am spus. Marele tezaur dacic apartinînd dinastiei regale, fabuloasele comori dacice, aurul si argintul, turnate si împletite în saplendide forme, au fost rapite, asezate în carele dacice si transportate la Roma, în siruri lungi, aproape nesfîrsite, sub paza celor mai de seama ostasi ai lumii vechi. Transportul lor în sclipiri de soare, precum si cea mai mare sarbatoare cunoscuta în istoria omenirii, de 123 (o suta doua-zeci si trei) de zile, cum n-a mai fost si nu va mai fi pe lume, a creat mirajul fabuloaselor comori dacice. Mirajul acesta, la rîndul lui, a declansat cel mai mare exod cunoscut în istorie, exodul popoarelor nomade, care dupa Romani, au strivit secole de-a rîndul civilizatia, stiinta si cultura dacica.

Nu putem trece cu vederea marea sarbatoare romana, prinsa în versuri de marele nostru poet si tracolog, Eminescu:

"Mai lunga veselie nu s-a sarbat în veci

Ca la concuista daca: "O suta douazeci

si trei de zile, Roma, în jocuri sarbatori,

Zecimi de mii de morti, alesi gladiatori

si fiare diferite la unsprezece mii

Atît erau de groaznici ai lui Zamolxe fii"[140]

Mentionam aici ca întregul tezaur, adus la Roma, a fost topit si transformat în monede imperiale. În felul acesta a disparut toata stralucirea artei dacice. Cercetatorul Gavrila Copil mentioneaza ca distrugerea tezaurului dacic, a sanctuarelor, a frescelor, a inscrip-tiilor, a constituit "cel mai mare jaf al antichitatii"[141]. Din arta daca au ramas numai desenele de pe Columna si cîteva tezaure particu-lare descoperite pe teritoriul Daciei. Ele ilustreaza, în parte, maiestria autohtonilor daci în ceea ce priveste metalurgia. Prin distrugerea comorilor de arta dacica, precum si a sanctuarelor, în special cel de la Sarmizegetusa Regia, ca si a scolilor dacice, Traian a adus cea mai mare paguba culturii si civilizatiei universale.

Arhitecta Silvia Paun scrie: "Asa cum se arata în Marturii Geode-zice[143] , "distrugînd sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia si exter-minînd pe preotii astronomi daci, Romanii au facut sa se piarda si traditia dacica în masurarea timpului, care ar fi putut fi de real folos dezvoltarii astronomiei si matematicii universale. Se poate spune ca, prin demersul lor violent, Romanii au întrerupt progresele crono-metriei (latura practica a astronomiei), pentru 13-14 secole, deoarece adoptarea de catre ei a sistemului dacic ar fi facut inutile ulterioarele sisteme si corectii calendaristice" .

Distrugînd observatoarele astronomice si Calendarele dacice din tot teritoriul cotropit de Romani, Traian si urmasii sai au facut impo-sibile pentru posteritate calculele astronomice superioare la care ajunsesera Dacii. Populatia dacica a transmis pîna astazi unele mijloace de cunoastere si de orientare, dupa Steaua Polara, Carul Mare, Carul Mic, Luceafarul etc. Cultul Soarelui (focul este o miniatura) apare în "Calendarul solar (dacic)" , contestat de dusmanii continuitatii, "asezarea coloanelor marelui templu, atesta calcule matematice superioare ce depasesc pe cele ale lui Sosigenez din Alexandria, care a conceput calendarul italian. Sapaturile arheologice releva tot mai mult existenta unei culturi dacice dirijate de marii pontifi, începînd cu secolul VI i.H." Daca mai adaugam cele trei "celebre tablite de lut", descoperite în anul 1961 la Tartaria pe Mures, concluziile lui Ronald Schiller si anume ca "stramosii Romanilor au inventat probabil o scriere cu sute de ani înaintea Sumerienilor" , ca si concluziile sumerologului sovietic A. Kifisim, care "demonstreaza ca stramosii Romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei" , vom întelege mai bine de ce tot în Dacia s-au dezvoltat astronomia, matematicile, filosofia, medicina cea mai avan-sata din lumea antica, precum si stiintele practice.

9. Zamolxis, medic si primul rege al Dacilor, cunoscut nominal (I1370-1300 î.Hr.)

În preliminariile acestui studiu am prezentat figura celui dintîi rege dac, cunoscut nominal dupa perioada matriarhatului, adica în patriarhat. Este vorba de Zalmoxis. El a fost si cel dintîi medic cu-noscut, organizatorul primei scoli cu local propriu, în lumea antica. stiri pretioase cu privire la acest mare personaj se gaseau la cel mai vechi istoric, Hellanicos din Mitilene, care a trait prima jumatate a sec. al V-lea (500-450) î.Hr. Dar opera lui Hellanian s-a pierdut si din ea nu ni se pastreaza decît cîteva fragmente la istoricul Herodot, la Mnaseas s.a.[148].

Cele mai multe stiri ni le-a transmis Herodot (I484 î.Hr.) care scrie despre Geti ca ei "se cred nemuritori" si ca "acela care dispare din lumea noastra se duce la noul Zamolxis (Σάλμοξίυ δαίμουα). Unii îi mai spun si Gebeleizis". Tot Herodot aflase de la Elenii care traiau pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, ca un Zamolxis "a fost rob în Samos si anume al lui Pitagora". Venit în patria sa, "a cladit o casa pentru adunarile barbatilor", apoi "a poruncit sa i se cladesca o locuinta subpamînteana, unde a trait trei ani. În al patrulea an s-a aratat poporului si acesta a crezut în învata-turile lui". În legatura cu Zamolxis, Herodot spune urmatoarele: "mi se pare, însa, ca el a trait cu mult înaintea lui Pitagora"[149]. Pitagora si urmasii sai au fost elevi ai scolii Zamolxiene.

Dupa cum am spus, nu numai Herodot, ci si Hellanicos are acelasi text: "Dar mi se pare ca Zamolxis a trait cu mult înaintea lui Pitagora"[150]. Daca cei doi istorici antici spun acelasi lucru, este un motiv în plus pentru noi sa afirmam cu tarie ca Zamolxis nu a fost ucenicul si nici sclavul lui Pitagora, ci a trait cu mult înainte de acesta. Dacistul Cezar Boliac "vorbeste primul de o anterioritate a civilizatiei dacice fata de actiunea civilatorie - si fata de chiar civilizatiile - greceasca si apoi romana" .Zamolxis a fost un mare carturar. El a scris Beleaginele (Legile frumoase) si în scoala sa a învatat pe elevii sai sa scrie . Pitagora, dupa precepte, este clar ca a primit educatia în scoala ucenicilor lui Zalmoxis .. Concluzia noas-tra este ca scoala lui Pitagora este continuatoarea scolii Zamolxiene.

Mircea Eliade sintetizeaza ca Herodot "este convins de anterioritatea daimonului get - si acest detaliu este important"[154]. Noi credem ca este cel mai important. Asemanarea doctrinei si cultului lui Zamolxis cu acela al lui Pitagora, nu trebuie sa duca la concluzia falsa ca Zamolxis ar fi învatat la scoala lui Pitagora, ci invers. Strabon spune ca "practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei o porunca data de Zamolxis (getilor)" . Reiese clar de aici ca Pitagora a învatat la scoala lui Zamolxis, în cel mai vechi centru de cultura, "numit Vechea Europa", adica Dacia nord-Dunareana. Urmînd pilda lui Zamolxis, si Pitagora s-a retras "într-o ascunzatoare subte-rana" sapte ani, nu trei .

În ceea ce priveste "locuinta subpamînteana" de care aminteste Herodot, consemnam faptul ca: "o legenda spune ca" în pestera de la Polovragi, judetul Gorj, "a trait zeul dacilor Zamolxis"[157]. Consem-narea lui Hellanicos si a lui Herodot ca Zamolxis "a trait cu mult înaintea lui Pitagora", ne duce la aceasta concluzie.

Zamolxis medicul

În ceea ce priveste calitatea de mare dascal în "Arta medicala", filosoful Platon (427-374 î.Hr.), pune în gura cunoscutului întelept Socrate, urmatoarele importante stiri, stiri care ne intereseaza îndeo-sebi. Citam: "Eu (Socrate) am învatat aceasta incantatie (Ίόταύτης τής έπωδής = descîntec), acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela ca (medicii) greci aveau dreptate sa cuvînteze, asa cum v-am aratat adineauri. Dar, Zamolxis, adauga el, regele nostru, care ήμέτερος βατιλεύς θεόςϋυ), ne spunea ca dupa cum nu trebuie saOeste si un zeu ( încercam a trata ochii, fara sa tinem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat, netinîndu-se seama de corp, tot astfel trebuie sa-i dam îngrijire trupului dimpreuna cu sufletul, si iata pentru ce medicii greci (ΊοίςΈΛληυις ίατρούς) nu se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru ca ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Daca acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sanatoasa. Caci, zicea el, (ucenicul lui Zamolxis medicul) toate lucrurile bune si rele - pentru corp si pentru om în întregul sau - vin de la suflet si de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci - mai ales, în primul rînd - sa vindecam izvorul raului, ca sa se poata bucura de sanatate capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindeca cu incantatii (descîntece). Aceste incantatii (Ίας δέπωδάς Ίαύτας ) sint vorbele frumoase, care fac sa se nasca în suflete întepciunea. Odata ivita aceasta si daca staruie, este usor sa se bucure de sanatate si capul si trupul. Cînd ma învata leacul si incantatiile (Ίότεφάρμακον καί τας έπωδάς,) spunea: Sa nu te înduplece nimeni sa-i tamaduiesti capul cu acest leac (Ίώφαρμάκω - de aici cuvîntul farmacie, ca si dacul farmec), daca nu-ti încredinteaza mai întîi sufletul ca sa i-l tamaduiesti cu ajutorul incantatiei. Iar acum - zicea el - aceasta e cea mai mare greseala a oamenilor: ca unii medici sa caute în chip deosebit o vindecare sau cealalta (a sufletului si a trupului). si ma povatuia foarte staruitor sa nu ma las înduplecat de nimeni - oricît de bogat, dintr-un neam ales, sau oricît de frumos ar fi - sa fac altfel. Deci, eu, pentru ca i-am jurat, si sint nevoit sa-i dau ascultare, îi voi da în adevar ascultare. si daca vrei - potrivit povetelor strainului - sa-mi încredintezi mai întîi sufletul tau, pentru a-l vraji cu incantatiile tracului, îti voi da si leacul pentru cap. Daca nu, nu-ti pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide" .

În legatura cu acest lung citat, dar destul de interesant, mentionam interventia la "Al IV-lea Congres mondial de stiinte istorice" (Bucu-resti, 10-17 august 1980), a unui mare tracolog: "cultura si civilizatia daca au ajuns la un foarte înalt nivel de dezvoltare s.t. Tracii culti-vau astronomia, matematica, medicina. Platon îi considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el, înainte de a îngriji trupul si boala, ei îngrijeau sufletul, expresie sub care cred ca trebuie sa întelegem sistemul nervos. În orice caz, e vorba de o conceptie medicala foarte moderna"[159]. Este de fapt medicina psihosomatica.

Din cele citate mai sus, retinem constatarea - filosofilor Platon si Socrate, doua somitati ale culturii eline, ca medicii traci, ucenicii lui Zamolxis, erau superiori medicilor elini; ca medicii traci predau ucenicilor lor leacurile odata cu incantatiile - epodele, sub juramînt, asa cum ei învatasera acestea de la medicul-rege Zamolxis, asa cum si acesta le primise de la înaintasii lui. Deci, juramîntul pe care medicii îl depun astazi (asa-zisul - juramîntul lui Hipocrat), este o reminiscenta a culturii medicale geto-dace. Mai retinem un fapt destul de important: medicii daci erau si renumiti oftamologi.

Daca la cele de mai sus, adaugam plantele medicinale citate în lucrarea lui Dioscorides[160], în care unele apar cu nume dacice, vom întelege interesul deosebit pe care îl prezentau leacurile medicilor daci. Interesant, în privinta leacurilor, era dedetelul care în limba daca se numea dácina. Metoda zalmoxiana psihomatica, cu incantatii si plante medicinale se pastreaza si azi .

Ion Miclea si Radu Florescu prezinta urmatoarele[163]: "Trusa chirurgicala, piese din fier calit, mînere din bronz cu decor niellat; cuprinzînd aproape aceleasi tipuri ca si instrumentarul chirurgical clasic în uz pîna astazi - bisturiu (1-12 cm), sonda fragmentara (1-9,15 cm), lamela (1-12,5 cm) si sonda (1-15 cm), remarcabile prin luxul si rafinamentul decoratiei pe mînere. Tehnica niello, de origine orientala constînd din încrustarea de metal în metal, nu este foarte larg raspîndita în epoca si prezenta acestor piese astfel decorate la Tomis, tradeaza nu numai legaturi destul de strînse cu marile centre metalurgice din Orient, din care Damascul a ramas celebru pîna tîrziu, în evul mediu, ci si existenta unui practician de prestigiu si cu posibilitati mari, care tinea sa-si manifeste pozitia profesionala si prin calitatea artistica a instrumentului folosit" . Alta trusa medicala este cea descoperita la Drobeta romano-bizantina, com-pusa din piese de bronz, ca si piatra, dupa cum urmeaza: cohlear de bronz fragmentar (L=69 mm) inv. 27039; cohlear de bronz (L=125 mm), inv. 27036; cohlear de bronz (L=102 mm), inv.26963; sonda de bronz (L=131 mm), inv. 27040); cohlear de bronz (L=80 mm), inv. 28427); cohlear de bronz fragmentar (L=50 mm); bisturiu de bronz îndoit )L=123 mm); penseta de bronz (L=63,8 mm); penseta (L=73,5 mm); penseta cu un brat scurt (L=62,1 mm); lingurita pentru droguri din os (L=66,8 mm; placa oficinala din tuf vulcanic (108x47 mm), inv. 27041. Datate din epoca romana, în realitate tufurile gri si verzui sint curente la placile oficinale, mai ales în sec.IV d.H., iar forma ciudata a linguritei poate trimite tot catre aceeasi vreme .. Ion Horatiu Crisan precizeaza ca: "Trusa de la Gradistea de Munte, care cuprindea: lama unui cutit de fier cu aparatori de bronz (un bisturiu), o penseta de bronz, o tableta de tuf vulcanic, compusa din silicati, care se presara pe rani si ulceratii ca absorbant si cicatrizant, si cinci mici borcanase de lut pentru pastrat alifii". La acestea adaugam instrumentele descoperite la cetatea Piatra Rosie, la Poiana si la Ocnita.

Mircea Eliade deosebeste pe "Dyonisos de Zamolxis cu care e comparat, si cîteodata confundat, de la Rohde încoace, caci zeul getilor îi "nemurea" pe initiatii în misterele sale. Dar grecii nu îndrazneau înca sa depaseasca distanta infinita, care, în ochii lor, despartea divinitatea de conditia umana"[168]. Faptul ca Zamolxis facea pe adeptii scolii sale "nemuritori" depaseste incomparabil conceptia greceasca cu privire la valoarea omului. Aceasta superioritate l-a facut pe Mircea Eliade sa intituleze un paragraf "179. Zamolxis si imortalizarea". Scriitorii greci încearca sa integreze "doctrina si cultul" lui Zamolxis "într-un orizont spiritual de structura pitagoreeana. Ba chiar, prin Getia Minor, îsi însusesc cultura Zamolxiana, socotind-o pitagoreeana. Nu e de mirare ca si regina Hestia (devenita zeita dupa moarte) a fost introdusa în panteonul olimpic. Hesyehius din Alexandria (sec.V-VI), repeta aceeasi eroare, ca Zamolxis ar fi fost "sclavul lui Pitagora", dar afirma un adevar ca "a propagat învataturi despre un trai mai întelept decît al grecilor". Tot acest scriitor mentioneaza ca Zamolxis a adus "fruntasi atenieni" si a facut din ei discipoli . Este clar deci, ca grecii au fost instruiti în scoala lui Zalmoxis. Textul trebuie interpretat în sensul acesta, care este cel real. Între anii 959-976, Leon Diaconul din Asia Mica îl numeste pe Zalmoxis "Întelept" , asa cum a si fost. Dar initierile zamolxiene în stiinta astrala si "stiinte de a prezice evenimentele viitoare dupa semnele ceresti" apartine Dacilor. Esential este faptul relatat de Diodor din Sicilia, care a trait dupa anul 21 î.Hr.: "la asa numitii Geti, care se cred nemuritori - Zamolxis sustinea ca si el a intrat în legatura cu zeita Hestia", dupa cum Zarathustra, la ariani, intrase în legatura cu o zeitate buna, dupa cum "la iudei, Moise (intrase în legatura) cu divinitatea careia i se spune Iahve" . Citat între Zarathustra si Moise, ca reformator, Zamolxis a trait în jurul anilor 1300 î.Hr. Moise a trait circa 120 de ani si "s-a nascut în Egipt, cam pe la 1570 î.H . Renuntarea lui Zamolxis la cele lumesti, retragerea lui în muntele Kogainon, hranirea lui si a ucenicilor lui cu vegetale fundeaza ori înalta la rangul de virtute sihastria, anarhorentismul, calugaria, monahismul sacral al "învataturilor" poporului.

Cunoasterea lui Zamolxis ca mare preot impune posteritatii un stat teocratic, bine organizat si deosebit de cult. Legaturile lui cu lumea mediteraneana nu scade nimic din individualitatea doctrinei Zamolxiene. Legile frumoase, Belaginele, scrise de Zamolxis[174]), vor fi identificate si precizate cîndva. Deceneu nu este decît unul din ucenicii scolii zamolxiene. Calugarii daci, asa-zisii eremiti, desi în aparenta izolati de lume, erau totusi în momentele cruciale în permanenta legatura cu lumea terestra din jur, dar si cu Pliroma, legatura care dirija cursul evenimentelor cotidiene, dar si al celor napraznice. Ar fi lipsit de sens sa creada cineva ca stiinta medicala dacica, astronomia, artele, ar fi o treaba de import. Vatra a ceea ce se numeste în prezent "Vechea Europa", fundeaza punctul de unde începe "acel sîmbur de lumina mult mai mic ca boaba spumii" .

Nu putem trece peste informatia lui Clement Alexandrinul care numeste pe Zamolxis "Hiperboreeanul". Aceasta înseamna ca Dacia era în spatiul Hiperboreenilor.

Retinem faptul ca Zamolxis era mare dascal de medicina, dar si rege. Mai întîi a fost vicerege si pe parcurs a devenit rege plin, dupa cum regina mult mai înainte, în epoca matriarhatului, fusese si Hestia. Aceasta înseamna ca dupa informatiile antice, înca înainte de secolul al VI-lea î.Hr. Dacii trecusera la stadiul de regat, cu cîteva secole, si chiar milenii, înainte de Burebista. De altfel si Strabon îl socotea pe "Zamolxis din vechime" profet vrednic de domnie. Tot el consemneaza faptul ca Zamolxis "l-a convins pe rege sa-l faca partas la domnie"[176]. Deci Zamolxis a fost si rege. Repetam consemnarea filosofului Socrate, ca un medic trac îl numea pe Zamolxis "regele nostru (ό ήμέτερος βαόιλεύς)" . În adevar, nu avem nici un motiv sa ne îndoim de faptul ca Zamolxis a fost mai întîi ajutorul unui rege dac, deci vicerege si dupa moartea aceluia a devenit rege plin. Prin urmare, înca înainte de Hestia (Vesta) si de Zamolxis, Dacia conta ca regat. Înainte de a încheia acest paragraf amintim ca Mircea Eliade citeaza etimologiile în legatura cu numele Zamolxis sau Zalmoxis. Tracologul Iosif C. Dragan, într-o comunicare la Academia din Bucuresti, are un capitol intitulat: "Zamolxe, om, rege si zeu" .

Încheind acest capitol, amintim ca Iambliches (333 d.H.) spunea ca Zamolxis "este socotit la ei (= la Geti) drept cel mai mare dintre zei" (μεγώτος Ίώνθεών έστι παραύτόις)[179],. Suidas (950-1000) înre-gistra faptul ca "Getii îi aduc jertfe (lui Zamolxis) ca lui Cronos" . Iata ca pe parcurs, Zamolxis a fost socotit de unii dintre Daci ca zeu principal, desi el a fost initial rege si mare legislator, ca si Moise la Evrei. Cronologic urmeaza fundarea Romei. În momentul despartirii triburilor trace de cele celtice, italicii veniti de la Dunarea centrala, au trecut Alpii si s-au stabilit în Latium, constituind, în secolul VI î.Hr. împreuna cu localnicii Liga Latina. Anul 753, aprilie 21, î.Hr., anul 1 ab urbe condita, era socotita data întemeierii cetatii de catre Romulus. .

Un alt rege dac, Zamolxa

Pentru cercetatorii neinformati, ca si pentru dacofobii tendentiosi, deschid acest capitol. Dupa îndelungate cercetari si cautari, timp de douazeci si cinci de ani, concluzia noastra este ca scoala Zamolxiana este cu mult anterioara lui Pitagora, cu cel putin 1000 de ani înainte de Moise, sau poate contemporana cu Zarathustra. scoala Zamol-xiana a functionat într-un "local propriu", într-o pestera, în jurul cetatii Soare - Sarmisegetuza de mai tîrziu, în gradini si în piete publice, în Atena si în alte cetati. Asemanarea doctrinei si culturii lui Zamolxa cu cea a lui Pitagora nu trebuie sa ne duca la concluzia eronata la care au ajuns multi cercetatori cu idei preconcepute si anume ca Zamolxis, marele legislator al lumii dacice, ar fi fost instruit la scolile Pitagoreice. Legislatorul Zamolxa a trait cu mult înainte de Pitagora.

Documentar, izvoarele literare dau prioritate milenara scolii Zamolxiene. Strabon (63-19 î.Hr.) scrie ca "practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei (la greci) ca o porunca data de Zamolxis (getilor)"[182]. Iata ce scrie si sfîntul Clement Alexandrinul în Stromete . "Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci si descoperitorii tehnicii, stiintei si artei. Trebuie sa mergem mai departe acum sa arat lamuritor ca filosofia greaca a furat din filo-sofia barbara. Pentru ca trebuie sa mai spun ca cei mai multi dintre ei au fost de neam barbar si si-au facut ucenicia între barbari. Pe Platon îl gasim ca lauda pe fata pe barbari ssi îsi aminteste ca atît el cît si Pitagora au învatat mai multe si mai frumoase învataturi, traind printre barbari. (Prin barbari întelegem dacii ortodocsi, purtatori de barba)t . Dar nu numai atît. Celebrul observator astronomic de la Sarmisegetuza, comparabil cu cel de la Stonehenge (Anglia), ca si cele 346 de stele cunoscute dacilor ne încredinteaza ca într-adevar începutul stiintelor si astronomiei, în general, îsi are originea în cultul soarelui de factura abstracta, fara idoli" . În judetul Tulcea, plasa Babadag, comuna Enisala, se afla cetatea lui Eracle - ruinele unei fortificatii bizantine. În zidurile ei Gr. Tocilescu a gasit o poarta cu o frumoasa inscriptie greceasca, compusa în versuri doriene, care este epitaful unui medic nascut la Tomis. Monumentul se afla azi la Muzeul National din Bucuresti si este publicat în revista Aheologisch Epigraf Mitheilungen . Medicii greci îsi completau studiile în Dacia Dunareana.

Platon ne spune despre vestitul Socrate ca a învatat medicina si "un descîntec, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca îi facea pe oameni nemuritori", si ca "medicii greci sint inferiori medicilor zamolxieni"[187].

Socrate spune ca a învatat o metoda medicala de la un zamolxian, ne mai putem îndoi de superioritatea Universitatii Zamolxiene?

Înca o precizare. Numele de Zamolxa a fost purtat de multi preoti si regi daci. Acesta este motivul pentru care Hellanicos si dupa el, Herodot, încurca perioada în care a trait Zamolxis legislatorul. Este probabil ca un Zamolxis sa fi fost la greci si sa fi devenit "sclavul lui Pitagora". Dar nu acesta a fost marele legislator care a primit Bela-ginele de la zeita Hestia, fosta regina a dacilor. Zamolxa reprezinta functia de mare preot (sal - preot si moxa - mare). În felul acesta se explica eroarea înregistrata de Hallanicos si Herodot si oare cîti mai mari preoti care au purtat acest nume (Zamolxa) vor fi fost, Dumnezeu stie.

10. Încercarea lui Darius, regele Persilor de a robi Dacia (514, î.Hr.)

La finele secolului al VI-lea î.Hr., Geto-Dacii erau organizati în cadrul vechiului mare regat. Din punct de vedere cultural, militar si tehnic, ei devenisera cunoscuti în toata lumea antica si erau capabili sa se apere de atacul uneia din cele mai mari forte militare a timpului. O inscriptie incizata pe "versantul muntelui Behistum, mentioneaza titlul unuia dintre cei mai mari regi ai lumii antice si numele tarilor supuse de acesta. Citam:

"Eu sint Darius (521-486 î.Hr.) marele rege, regele regilor, rege în Persia, regele tarii, fiul lui Histaspe, nepotul lui Arsames, un ahemenid s.t. regele Darius va spune: aceste tari sint: Persia, Elam, Babilon, Asiria, Arabia, Egipt, cei ce locuiesc lînga mare, Sardes, Ionia, Media, Armenia, Capadocia, Partia, Drangiana, Aria, Chrasnia, Bactriana, Sogdiana, Gandara, Scytia, Sattagydia, Draghosia, Maka, în total 23 de tari" .

Iata ca acest mare rege, "regele regilor", voia sa înscrie dupa 23 de tari, alaturi de Scitia, si Marea tara a Geto-Dacilor.

Herodot spune despre Darius ca inainte de a trece Istru, birui mai întîi pe Geti, "care se cred nemuritori". Alte popoare, "Scirmazii si Pniseenii s-au predat lui Darius, fara lupta. Getii însa, fiindca s-au purtat nechibzuit, au fost îndata înrobiti, macar ca ei sint cei viteji si cei mai drepti dintre traci"[189]. Totusi, dintre Getii din sudul Dunarii "dupa ce au fost supusi de persi, au urmat restul armatei (per-sane)"[190], ca robi si au fost dusi în Asia, unde de fapt erau destui Traci.

La aceste lupte Darius avea pe ionieni cu flota maritima (pe care îi supusese). S-a spus ca Darius voia sa transforme "Marea Neagra într-o mare persana"[191]. Ce cauta Darius cu armata sa ce numara "opt sute de mii de oameni"? Ce mîncau aceste "lacuste" uriase pe unde treceau? Veneau si ei spre tara aurului, ametiti de mirajul unor fabuloase comori? Cert este ca "oastea scitilor era mai puternica; de aceea Darius a luat-o la fuga, trecînd padurile" . Getii erau la nord, dar si la sud de Dunare, alaturi de Sciti. Dupa ce-ai venit atîta cale, pentru ce-ai fugit Darie? Fiindca Getii nu au voit sa ti se supuna fara lupte? Ei au ridicat armele "ca sa-si apere libertatea". Si într-adevar, Persii, cu tot numarul lor mare, "nu au reusit sa stabileasca autorita-tea la nordul Dunarii". Esecul acestei mari expeditii "a dus la zdrun-cinarea prestigiului Imperiului Persan si al lui Darius personal" . În fine, cercetatorul Ion Popescu-Puturi spune textual: "Expeditia razboinica a lui Darius s-a soldat însa cu un esec. Darius, la sfatul unuia dintre sfetnicii sai, a hotarît sa se reîntoarca pe drumul pe care a venit, parasind pentru totdeauna pamînturile carpato-danubie-ne-pontice" .

Referitor la acest episod, un cercetator spune ca acum aproape 2500 de ani, singuri Geto-Dacii "în întreaga Peninsula Balcanica, printr-o fapta de exceptie" au înfruntat "o uriasa oaste cotropitoare a Imperiului persan, condusa de Darius"[196].

11. Replica de la Ocnele Mari

Dupa mai bine de doua milenii, în 1793 se zideste biserica Sf. Ioan Botezatorul, zisa Brosteni, din Ocnele Mari, judetul Vîlcea. În pronaos, pe zidul de miazazi, pictorul a executat în culori un sicriu, în pozitie verticala, iar în el apare mort regele persilor, care încercase sa robeasca Dacia. O inscriptie în penel are urmatorul cuprins: "O, Darie! Nu ti-a ajuns lumea întreaga si acum te-au saturat patru coti".

Este o splendida replica iconografica necunoscuta data unuia din marii cotropitori ai lumii antice.

12. Expeditia lui Alexandru Macedon împotriva Dacilor (335 î.Hr.)

Urmarind problema Daciei de-a lungul mileniilor, amintim si expeditia lui Alexandru Macedon împotriva Getilor. Strabon spune ca "Alexandru fiul lui Filip, cu prilejul expeditiei sale împotriva tracilor de dincolo de Haemus, dupa ce a navalit în tara tribalilor - despre care se stia ca se întindeau pîna la Istru si insula Peuce din Istru - cunoscînd de asemenea si ca tinutul de dincolo de fluviu se afla în puterea getilor, ar fi înaintat pîna acolo si nu ar fi putut sa debarce în insula din lipsa corabiilor. sAcolo se refugiase Syrmos, regele tribalilor si se împotrivea încercarii lui (Alexandru) de a debarcat. Atunci, acesta, dupa ce intra în tinutul getilor, cuceri o cetate si se întoarse - cît putu mai repede - la el în tara"[197].

Arian[198] spune ca dupa ce Alexandru cel Mare încercase sa debarce în insula în care se refugiasera tribalii si alti traci, s-a decis "sa treaca Istrul împotriva getilor, care locuiau dincolo de Istru, deoarece îi vedea ca sint adunati acolo în mare numar, pe malul Istrului". si chiar a si trecut. "În cursul noptii mersera prin locuri unde holdele de grîu erau îmbelsugate" . Getii s-au retras. De expeditia lui Alexandru cel Mare împotriva Getilor aminteste Curtius Rufus (41-54 e.n.).

În legatura cu invazia lui Alexandru Macedon în Dacia, amintim "Mormîntul de la Facai, unde s-a gasit un coif macedonean, si coiful de la Budesti tot de factura macedoneana. Ele lasa sa se înteleaga ca toate evenimentele de la sfîrsitul secolului IV si începutul secolului III î.Hr., cînd Alexandru cel Mare, Agatocles si Lisimah au venit împo-triva regelui Dromichete, s-au desfasurat în bazinul argesean. Dupa cum se stie au fost trei expeditii si de fiecare data, invadatorii au fost pusi în imposibilitatea de a obtine îngenuncherea Geto-Dacilor" .

O analiza amanuntita a atacurilor Macedonenilor la nord de Dunare a facut prof.dr. Anton Moisin în articolul "Tactica luptelor de stepa în arta militara getica", publicat în Noi Tracii[202] Motivul principal al atacurilor pornite de invadatori împotriva Geto-Dacilor este aratat si de cercetatorul Gheorghe I.Bratianu în cele ce urmeaza: "Darius, urmarindu-i pe sciti, a parcurs peisajele pontice. Pericle si Alcibiade au vizitat coloniile de pe litoral; Alexandru cel Mare mai înainte de a întreprinde cucerirea Asiei, a tinut sa-si asigure gurile Dunarii" . În adevar, portile de la Marea Neagra erau de o importanta capitala si Geto-Dacii, stapînii ambelor maluri ale Dunarii, detineau cheile uneia dintre cele mai importante parti prin care Dacia si tot Apusul comunicau pe mare cu toate tarile asiatice. Dar nu numai atît. Darius, Alexandru cel Mare, de altfel toti cotropitorii se îndreptau spre tara de vis, spre regatul în care curgeau rîuri "de aur".

Din cele de mai sus reiese clar ca înca din perioada matriarhatului, sub Hestia, statul dac era organizat si ajunsese la stadiul de regat feminin. În timpul lui Zamolxis, perioada matriarhatului fusese depasita. Acum regatul dacic era condus de barbati.

13. Marele neam al Tracilor

Ca sa ilustram afirmatia lui Herodot în ceea ce priveste marele numar al populatiei tracice, însiram o parte din numele celor peste 100 de triburi, cunoscute documentar:

1.Agrianii; 2.Apulii; 3.Apsinthioi; 4.Astai; 5.Bebryoi; 6.Berecyntae; 7.Besii; 8.Bisaltai; 9.Bithyni; 10.Briantai; 11.Brisai; 12.Brygoi; 13.Carpi; 14.Corpilli; 15.Costabocii; 16.Crobyzii; 17.Dacii; 18.Daursioi; 19.Derronea; 20.Dioi; 21.Disorai; 22.Drosoii; 23.Drugerii; 24.Edonii; 25.Galaioi; 26.Getae; 27.Iaiai (Lai); 28.Maedi; 29.Maedobythini; 30.Mezeanoi; 31.Mygdones; 32.Mysoi (Moesii); 33.Nipsaioi; 34.Odomantii; 35.Odrysiai; 36.Oitensisi; 37.Olizones; 38.Paioplai; 39.Panaioi; 40.Piastai; 41.Piengitai; 42.Pienghigoi; 43.Pyrogeri; 44.Rondaicii; 45.Saboii; 46.Saiaii; 47.Samaioii; 48.Sapaioi; 49.Selletes; 50.Serdoi; 51.Sialetai; 52.Sintoi; 53.Singi; 54.Siriopaionos; 55.Sithones; 56.Sucii; 57.Sacii; 58.Terizii; 59.Thunataii; 60.Tilataioi; 61.Tintenoi; 62.Tranipsai; 63.Trausi; 64.Treres; 65.Tribalii; 66.Tiragetae; 67.Usdicesii; 68.Utii; 69.Zbalenoi; 70.Zeranioi; 71.Bolohovenii (tara valaha).

Herodian gramaticul în a doua jumatate a sec.II, consemneaza: "neamul Dacilor care se numeste si (neamul) Dailor, Daii sau Daos" ('όκαί Δάος)[204]. Tot Dacii se numeau Davi sau Dabi.

Mai mentionam oarecare detalii în legatura cu acest mare popor. Dacii Mari erau în Maramures. Alte triburi de daci erau în muntii Tatra si Matra din Moravia, dar numele lor nu sint identificate. Pe rîul Vistula exista "orasul Getidava". În "Dacia Porolissensis (dupa centrul Porolissum) întîlnim subnumiri ca Daci Caucoenses, Predaven-ses, alaturi de Daci Apulenses (dupa marele centru Apulum). Daci Rotacenses, raspînditi pîna la curbura muntilor. Apoi, Daci Burida-venses, în tinutul Buridavei dacice, descoperiti la Ocnita-Vîlcea în jurul bogatelor saline de la Ocnele Mari, Potulatenses în Dacia Malvensis, împreuna cu Piephigi, Ciagisi, Saldenses, Albocenses, Biephi, aceste trei ocupînd întregul Banat de azi. În sudul Dunarii, urmînd o diviziune mare de mai tîrziu, gasim triburi trace ca Obulenses si Apiarenses. Pe coasta Marii Negre, mai spre sud, se aflau Crobysii, Seletii, Nipsaei, Samaii, Bennii, Coelaletii, Sapaii, Corpillii, Caenii, Scirmiades, Astii, iar la mijlocul lor, Odrisii, adica tribul care a creat un regat prin unirea acestora. S-a ajuns astfel, în partea de sud a muntilor Haemusului, la Tracia Minor. Între muntii Haemus si fluviu, unde locuia tribul Picenses, erau raspînditi Tribalii, bine cunoscuti în istorie, Dimenses în zona revarsarii Oltului, împreuna cu Usdicenses si Artacii în munti. În sudul Dunarii erau bineînteles Moesii, care împreuna cu aceste triburi, formau populatia celor doua Moesii". La sudul Dunarii, poate chiar catre Marea Neagra, era tribul Absinthilor sau Apsintilor, care cultivau o planta din care confec-tionau bautura absintul. Un alt trib al Satrilor, a fost acela al Bessilor, care formasera un stat Bessica. Am facut acest lung citat dupa I.I. Russu si Iosif Constantin Dragan . Acestia îmbratisasera gnosti-cismul crestin si în timpul episcopului Niceta de Remesiana au trecut la ritul ortodox.

Este interesanta precizarea lui Strabon (dupa 19 d.H.): "Elinii au socotit pe Geti de neam tracic. Acesti Geti locuiau si pe un mal si pe celalalt al Istrului, ca si Misii, care sint si ei Traci - acum ei se mai numesc Moesi; si de la ei au pornit si Misii, statorniciti în zilele noastre printre Lidieni, Frigieni si Troieni. Frigianii nu sint alceva decît Brigii, popor tracic, ca si Migdonii si Bebricii. Medobitinii, Bitinii, Tinii si - socot eu - Mariandinii. Acestia au parasit cu totii Europa. Misii însa au ramas pe loc". Posidoniu [206], pe drept scrie ca pe Misii din Tracia (Europa) "i-a pomenit Homer în versurile sale" . Din giganticul arbore al Tracilor, facea parte neamul amazoanelor .

Mai amintim Singii, întemeietorii cetatii Singidunum. De fapt în toate davele dacice, cercetatorii au cautat numele unui trib. În reali-tate este vorba de unul si acelasi mare popor al tracilor, cunoscut sub mai multe nume, dupa locul pe care-l ocupau în timpul unor conflicte. Tot Traci trebuie sa fi fost si enoriasii viitoarei episcopii crestine a Carpatiilor, sau a Carpatiului (M.S. Firmilian). Ceva mai mult: "nea-murile tracice din care faceau parte si Daco-Getii, Tracii de nord, au creat una din cele mai stralucite culturi unitare, materiale si spiritua-le, comparabila cu cea miceniana." . Tot Traci au fost Macedonenii preromani. "Tipul antropologic al Romanilor macedoneni" este acelasi cu al Romanilor de pretutindeni"

Tracii, Dacii si Romanii

În ceea ce priveste etnia tracilor, I.C. Dragan spune ca "Tracii sint prezenti în Epir si Tesalia; muntele sacru al lumii elene, Olim-pul, se înalta într-o zona locuita de Traci. Mama lui Sofocle era o traca, iar tatal celui mai mare istoric al antichitatii, Tucidide, era un trac. Atunci cînd acesta din urma este nevoit sa se retraga din viata publica, datorita unor esecuri, îsi regaseste linistea pentru a medita si a scrie opera care l-a facut nemuritor, la mosiile sale din Tracia".

"Spiritual, cele mai de seama sanctuare, cel de la Dodona, cel de la Delphi, sint creatie traca. O parte dintre divinitatile panteonului grecesc si apoi roman sint de origine traca: Apollo, Artemis, Ares, Dionisos etc., ca si unii eroi ai lumii grecesti, cum este cazul lui Dio-mede, care fusese initial un rege trac"[211]. Ca un memento, acelasi tracolog are pe ultima pagina a buletinului, în fiecare numar, o harta reprezentînd "Spatiul Tracic" si textul din Herodot: "Tracii sint neamul cel mai numeros si mai raspîndit din lume, dupa cel al indie-nilor". N. Iorga spunea în 1925, ca muzica populara si cîntecul romanesc provin din "muzica Tracilor". Dacii "polistai" erau cunoscuti lui Iosif Flavian , cu care-i compara pe esenieni . În general, Dacii erau iubitori de muzica si de poezie. Athenaios scrie ca "Getii cînta din citerele lor pe care le aduc cu ei cînd se gasesc într-o solie" . Se pastreaza si azi termenii cetera si ceteras.

Iosif Constantin Dragan, prezinta cel mai logic si documentat studiu din cîte s-au scris pîna prezent, în ceea ce priveste Dacii si Romanii. El spune[215] ca în istoria Romanilor sint doua tendinte "asupra originii poporului roman: una dacica si alta romana, consi-derate în opozitie, dupa unii interpreti neavizati" (Ex. Constantin Preda contra cercetatorului Nicolae Copoiu). La fel economistul Gheor-ghe Radulescu (fost Gogu).

Daca dintre cei cei 80 de împarati cîti a avut marele stat, 40 (patruzeci) au fost Daco-Iliri (p.3), vom întelege marele rol jucat de Traco-Daci în viata imperiala si numarul redus al asa-zisilor Romani, care nu erau decît o minora clasa dominanta în relatia stapîn si sclav. "Diferenta genetica între Romani si Daci, nu era prea mare, caci si cei dintîi tot "din acel numeros si raspîndit popor din lume, Tracii", cum spune clar Herodot, se trageau prin cele patru elemente tracice: Italienii trecuti peste pasurile alpine si stabiliti în Latium[216], Veneto-Mesapi-Apuli-Calabri plecati din Haemus-Dalmatia si stabiliti în est, Etruscii plecati din Anatolia (Troada, Mysia, Lydia, Frigia, la rîndul lor popositi tot din Haemus si de la Dunare, Dardanii fondatori ai Troiei impunînd si azi numele strîmtorilor) si debarcati în parte în vestul Italiei, unde au dezvoltat prima lor civilizatie, si Italiotii-Ahei asezati în sud si în Sicilia, fugiti din Acheia-Grecia, unde venisera în sec.XVI, din nord, de la Dunare, la sosirea fratilor lor Dorieni, plecati din (actualul) Banat cu ustensile si arme de fier, impunîndu-se si formînd poporul care abia în sec.IX si cu greu a preluat numele de Helen, dupa cum spune clar marele Tucidide în Istoria razboiului peloponesiac (vezi primele pagini). Dupa cum se vede si fratii nostri Italieni tot "Traci" sint si ei la origine si nimeni nu se supara de aceasta. Mai mult, o seama de mari carturari si specialisti arheologi, numismatici adevarati, lingvisti, au constituit la Roma în 1985, un "Centru European de Studii Trace", care au ales ca presedinte tocmai pe istoricul trac acuzat de "diletantii autori" ai celor publicate în "Romania literara" (1986, oct.16). Este vorba de Prof. Dr. Nicolae Copoiu, un mare deschizator de drumuri în pro-blemele încurcate de oameni fara discernamînt, acelea ale traco-da-cismului. Mari personalitati ale culturii universale ca: Orfeu (poet si muzician, fiul lui Diagros, regele Tracilor si al muzei Caliope), Platon, Socrate au fost traci.

Mai întîi amintim ca studii recente, datînd din acest secol, facute de "Institutul de Studii Romane", publicate în numeroase tomuri afirma: "il s'ansuit que les «Italiques», les premiere qui sont établi en Latium et dans les régions voisines, provienent du centre du Danube et qu'ils ont traversé le pas des Alpes"[217]

Daca faptele s-au petrecut asa, se mai poate oare întreba cineva de ce limba latina vulgara si limba traco-dacilor au atîtea asemanari, care odinioara mergeau pîna la identitate? De asemenea se mai poate întreba cineva de ce cele mai multe inscriptii în latina culta s-au descoperit în Dacia? Faptele vorbesc de la sine. De altfel, lumea tracica a fost "prima civilizatie euromediteraneana, înaintea celei greco-romane"[218].

"Izolate elemente populare, si chiar militari geto-daci, se cunosc la Roma si în imperiu, mult înainte de anul 106 d.H., ca prizonieri si captivi, ca si diversi "civili" sau din grupele "deportatilor" în sec.I d.H. din Getia, din Dacia carpatica în Moesia romana; dar numarul si importanta lor creste considerabil; numai odata cu ocuparea Daciei" , de fapt numai a unei parti din marele regat. Daca avem în vedere desfiintarea Imperiului macedonean si cotropirea de catre aceeasi Romani a Geto-Dacilor sud-dunareni, în prima faza, vom întelege ca asa-zisele incursiuni ale Dacilor nord-dunareni, la sud de Dunare, nu aveau caracterul incursiunilor barbare, ci erau încercari legitime ale regilor daci de a-si reface marele stat. Declinul marelui regat dacic a început odata cu ocuparea de catre Romanii peninsulari, italici, a sudului Dunarii.

14. Legile frumoase (Belagines) ale Geto-Dacilor

Un stat atît de avansat în multiple cunostinte (fizica, logica, astro-nomie, medicina, chirurgie, etc.), nu putea fi decît un stat bine organizat din punct de vedere juridic, legal. Faptul ca s-au pierdut cele mai multe carti care vorbeau despre civilizatia si cultura Dacilor, ne lipseste de posibilitatea de a preciza în ce constau legile statului regal al Dacilor. Ca ele erau, ne încredinteaza Iordanes, care (identi-fica pe Geti cu Gotii) spune ca Deceneu "i-a facut sa traiasca conform legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se pastreaza pîna astazi, sub numele de belangines" .

Textul acesta în legatura cu normele de drept a fost diferit interpretat. Neigebaur, J.F.[221] spune ca în anul 84, "sub regele geto-dacilor, Burebista, Deceneus introduce scrisul, precum si artele si stiintele; ambii dau legile, numite Bellagine" desi ele erau mai vechi.

Comentînd acelasi text, Vladimir Hanga spune ca Deceneu a dat poporului geto-dac legi scrise (conscriptores). Hanga mai spune ca termenul belagines "este gotic (bi-lagineis din vechea radacina nor-dica lag; cf. engl. lau)[223]. Parerea ca Belagines ar fi un termen gotic porneste de la faptul ca Iordanes credea ca Getii si Gotii sint unul si acelasi popor. Ca în adevar Geto-Dacii aveau legi, acelasi Vladimir Hangu mentioneaza ca Ovidius, exilat la Tomis de Augustus, scrie ca "în dispretul legilor autohtonii îsi fac singuri dreptate, folosind raz-bunarea sîngelui ca si în orînduirea gentilica" . Avînd în vedere ca în textul citat din Iordanes este vorba de legile transcrise, consideram ca belagines este un cuvînt compus traco-dac si se poate traduce legile frumoase (belle+leagines), dupa cum Beledina înseamna Ceta-tea frumoasa .

Desigur ca legile Geto-Dacilor erau mult mai vechi decît vremea lui Deceneu si Burebista. Ceva mai mult. Belaginele fusesera scrise de regele Zamolxis, dupa cum ne încredinteaza Iamblichos[226]. Dupa ce i-a învatat si chiar i-a convins ca "sufletul este nemuritor", "le-a scris legile" (γράφας αύτοίςτούς νόμος).[227]. De "regulele lui Zamolxis (ΊάΖαμόλξιδος νόμιμα)" aminteste si Agathias Scolasticul (552-558) Deci Belaginele au fost destul de cunoscute în antichitate.Înainte de a încheia acest capitol, amintim cea mai de seama informatie cu privire la religia Geto-Dacilor si a Legilor Frumoase. Diodor din Sicilia spune ca "la asa numitii Geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sus-tinea si el ca a întrat în legatura cu Zeita Hestia" de la care a primit Legile Frumoase . Belaginele trebuie puse în legatura cu consta-tarea lui Platon si Socrate ca "epodele sint vorbele frumoase care fac sa se nasca în sufletele oamenilor întelepciunea" . Ele trebuie sa fie puse în legatura cu "legea ospitalitatii", cu "legea îndatoririlor fiecarui membru al comunitatii", "legea omeniei", totalizate în "obiceiul pamîn-tului" cunoscut de vecini ca ius valachicum sau "legea stramosilor" datatori de "legi si datini", dupa cum constata si Mihai Eminescu .

Xenofon scrie ca Socrate "cerceta numai lucrurile care îi privesc pe oameni: ce e pios si ce nu, ce e frumos si ce e rusinos, ce-i drept si ce-i nedrept, ce-i curajul si ce e lasitatea, ce e statul si cine îl guver-neaza si toate cîte socotea, ca stiindu-le, noi devenim buni si virtuosi, iar cei care le ignoreaza merita sa fie numiti sclavi"[233]. Este vorba de belagine. În ultimul timp aflu o lucrare foarte interesanta în care citim: "Colectia veche de legi a Daciei, numita Leges Belagines, scrisa în limba geta de care pomeneste Iordanes, se mai foloseste la jumatatea sec.VI d.H. Ulterior aceste legi au purtat si numele de Lex antiqua Valachorum - fiind amintite pîna tîrziu în diferite documente istorice din Transilvania, Ungaria, Polonia, tara Romaneasca si Moldova" . Acest teritoriu este de fapt vechea Dacie nord-dunareana. Urmarind aceasta tema, cercetari viitoare vor gasi si alte temeiuri pentru preci-zarea legilor de comportare placuta în viata, a marelui popor al Traco-Dacilor.

15. Cine sint agresorii

În confruntarile razboinice dintre Traco-Daci si Romani, este necesar ca în prealabil sa precizam: care dintre ei sint agresorii?

Dacia Mare a început sa fie amputata de Imperiul Roman "la sfîr-situl sec.III î.Hr.". Aceasta expansiune romana "în Peninsula Balcanica îsi atinsese culmea la începutul sec.II d.H. , dupa care a urmat cotropirea unei parti din Dacia nord-dunareana. Ceva mai mult. Armata romana (asa-zisii legionari) era formata din elemente compo-zite, din robi, condusi de sefi de oaste, Romani, si chiar de robi ageri la minte, în majoritate recrutati din Traco-Daci. Acest procedeu antic, de a lupta cu robii, s-a perpetuat în evul mediu, ca si în epoca contemporana.

Necunoasterea tuturor izvoarelor istorice, despre agresiunea Roma-nilor, a dus la o concluzie de doua ori gresita: aceea ca agresorii ar fi fost Dacii si aceea ca Dacii au disparut si ar fi ramas numai colonistii romani. Aceasta urmare a fost generalizata de Petru Maior, în Istoria pentru începutul romanilor în Dachia, tiparita la Buda în 1812. El reia parerile adversarilor continuitatii si scrie ca "dachii . atîta era grei împaratiei romanilor cu cele dese ale lor razbateri si prazi ce facea în Thrachia, în Illiric si întru alte învecinate tari ale împaratiei romanilor" sau "dachii care trecuse Dunarea în partile împaratiei romanilor a prada" etc. El citeaza scriitori dusmani ai Dacilor[237].

Se vorbeste în studiile istorice despre luptele ce au avut loc între Daci si Romani din peninsula italica. Se afirma chiar ca Dacii faceau incursiuni în sudul Dunarii si tulburau linistea imperiului roman. Daca regatul Hestiei, anterior anilor 1900 î.Hr., daca regatul lui Zamol-xis si al celorlalti regi pîna la Burebista, cuprindea vastul teritoriu, de la Marea Nordului la Marea Mediterana si de la Nipru pîna dincolo de Vesprem (cetatea de mai tîrziu a ducelui Morut - princeps maior), cum a ajuns, cum a fost redus teritoriul Regatului Dac doar la nordul Dunarii? Marele tracolog Iosif C.Dragan, comentînd pe Herodot, spune ca Tracii erau cel mai numeros popor din lume dupa acela al indienilor? "s'est étendue à l'Est jusqu'au Niepr, au Nord jusqu'au Mer Baltique, au Sud dans la peninsule de Haemus et dans celle d'Anatolie et à l'Ouest, dans Pannonie et l'Italie et, à travers la mer, jusque dans la Peninsule Ibérique".

Prin Traci, asa cum vom vedea, se înteleg în general Dacii. Romanii din peninsula, dupa ce au cotropit Macedonia, asa cum am aratat, au robit Dacia subdunareana[239]. Aceasta concluzie este o certitudine. Eutropius spune ca Lucullus consul si apoi guvernator al Macedoniei, robita în anul 71 "a triumfat asupra bessilor (care erau o ramura a traco-dacilor), cucerind Cabyle, Tomis si celelalte orase vecine"[241]. G. Popa-Lisseanu, traducînd Istoria romana a lui Eutropius, are urmatorul text: "Celalalt Lucullus, însa, care se gasea ca guver-nator al Macedoniei, îi cel dintîi dintre romani, care a avut sa poarte razboiu cu Bessi (ante 71 î.Hr.). îi învinge într-o mare batalie pe mun-tele Haemus (Balcanii de azi); cuprinde Uscudama orasul bessilor, chiar în ziua ciocnirii lor, cuprinde si Cabyle si patrunde pîna la Dunare. Apoi ataca mai multe cetati de lînga Pontus. Darîma Apollonia, cucereste Calatis, Parthenopolis, Tomi, Histrus si Buziaon, si sfîrsind razboiul se întoarce la Roma."

Este de la sine înteles ca Dacii nord-dunareni treceau la sud de Dunare, apoi ei încercau sa-si dezrobeasca fratii. În anul 85, Diuroaneus (Duras), regele Dacilor, porneste razboi împotriva invadatorilor romani, în Moesia. Rezultatul a fost fatal pentru armatele romane conduse de guvernatorul Oppius Sabinus, În lupte a pierit chiar acest mare guvernator si capul lui a constituit - dupa obiceiul timpului - cel mai mare trofeu . Ceea ce trebuie retinut este faptul ca prin Getia minor (Scitia Mica) Grecii si-au însusit tacit toata cultura geto-daca.

În ultimii ani ai lui Decebal, armatele romane urcasera pîna la Carpati. si atunci, ne întrebam cine sint agresorii? Dacii care încercau sa elibereze mormintele parintilor lor de sub cotropitori, sau Romanii din peninsula italiana, în special împaratul Traian care s-a întins întocmai asa cum facuse Darius al lui Histaspe în anul 514 î.Hr.? Razboaiele dintre Daci si Romani din vremea lui Domitian, si mai ales cele din vremea lui Traian, se înscriu, dupa cum spune si Radu Florescu "între cele mai importante conflicte armate din toata antichitatea"[244]. Ele scot în evidenta clara forta militara a celor doua mari popoare ale antichitatii: Dacii si Romanii.

Este clar ca agresorii, Romanii, au fost beneficiarii, cotropitorii, pîna la urma jefuitorii Marelui Regat Dac. Nu toti, ci numai clasa dominanta care traia din munca robilor. Dar nu numai atît. Din barbatii Traco-Daci, împaratii romani si-au facut armate cu ajutorul carora au instaurat unul din cele mai mari imperii ale lumii. Nu este de prisos sa adaugam constatarea ca sclavii latini împartaseau aceeasi soarta, ca toti robii imperiului. Declararea în anul 212 d.H. a locuitorilor liberi din imperiu ca cetateni romani, nu a fost decît un paleativ în încercarea de a consolida imperiul compozit. În acest timp, care a durat secole, veniturile întregii Europe, ale Africii de nord si ale Asiei Mici, "toate ademenitoarele bogatii ale lumii, toate rafinamentele vanitoase ale Orientului" au început "sa curga" spre Roma, un centru de aristrocati profitori.

Iata deci cine erau agresorii.

Fontes, II, p. 418419;

Nume generic dat mai multor plante erbacee, cu frunzele ghimpoase;

Dan Monah, Tribuna României, 1989, apr.1, p. 13;

Fontes, I, 67; vezi si Constantin C.Petolescu, Imaginea Daciei în spatiul geographic antic, Revista de istorie, 1989, p. 882;

Vezi Scînteia 1964 noiembrie 21, sîmbata, p. 4;

Perioada cuaternara, între 1,7 -1,9 milioane ani;

Dictionar de istorie veche a României, Bucuresti, 1976, p. 115 si 116, Istoria milenara a poporului român, I, Editura Militara, Bucuresti, 1984, p. 4-5;

Ion Ionita si Vasile Ursachi, Valenii, Editura Junimea, Iasi, 1988;

Noi Tracii, Milano, 1974, nr. 4; Ghizela Suliteanu, Elemente de continuitate., în revista Etnografie si folclor, 1988, 1, p. 1738;

Vezi Silvia Paun, Grafia semnelor rabojului., revista Cîntarea României, 1984, nr. IX;

Vezi Silvia Paun, l.c., p. 1820;

Eugen Comsa, Dictionar de istorie veche a României, Bucuresti, 1976, p. 564; Romulus Vulcanescu, Mitologia româna;

Al.Madgeru, în Buletinul european Noi Tracii, 1985, iulieaugust, p. 1617;

Noi Tracii, 1980, oct., p. 3;

Noi Tracii, 1987, ianuarie, p. 34;

Ion PopescuPuturi, Pe urmele stramosilor, în Magazin istoric, 1989, dec., p. 3335.

Ibidem, p. 34-35;

Buletinul european Noi Tracii, 1984, ianuarie, p. 4;

N. Vasa din Cluj, stefan Andreescu - Bucuresti, Vladimir Georgiev din Bulgaria, savantul Boris Perlev, T.S. Passek, V. Titov, sumerologul sovietic A. Kifisim, poetul Andrei Nadirov din Leningrad, Lydia LovendalPapae, Nicolae Miulescu, Viorica EnachiucMihai, C. Olaru, Ariton Vraciu, Paul Tonciulescu, Constantin Daniel, Alexandru StanciulescuBîrda, A. Lazlo, Marija Gimbutas s.a.;

Paul Tonciulescu, stiinta sovietica în sprijinul istoriei patriei noastre. Tartaria si saue zeul ei, în revista Flacara, 1982 noiembrie 12, p. 17; M. Garasanian si I. Nestor, "Începuturi de civilizatie în sudestul Europei", în vol. Stramosii poporului roman getodacii si epoca lor, Editura politica, Bucuresti, 1980, p. 2021;

Victor Kernbach: Dictionar de mitologie, p. 235-236;

Florin Olteanu si Petre Carstea, Contributii hermeneutice la o geografie istorica (2), revista Astra, Brasov, oct., p. 5;

Scrisoare în arhiva preot D. Balasa, 1988;

Marele dictionar geografic al României, vol. III, Bucuresti, 1900, p. 550;

Ibidem, p. 551;

Marele dictionar geografic al României, vol. III, p. 598;

Ibidem, p. 598601;

Marele dictionar geografic al României, vol. IV, Bucuresti, 1901, p. 259261;

Ibidem, p. 108;

Ibidem, p. 262264;

Ibidem, p. 264267;

Marele dictionar geografic al României, IV, p. 392;

Ibidem, p. 392;

Marele dictionar geografic al României, vol. IV, p. 393408;

Ioan Glodariu: Asezari dacice si dacoromane la Slimnic, p. 12;

Monogr. J.R., p. 397;

Pr.D. Balasa, Dictionar istoric al localitatilor din Oltenia, ms.;

Marturii arheologice în Gorj, p. 87115); Gheorghe Calotoiu, Litua (3) p. 1188;

Dictionar, p.VIIVIII;

Manfred Opperman, Tracii în arcul carpatic si Marea Egee., p. 72, 116, 122. Pentru necropolele de la Lupus (Maramures) si Ferigile (Vîlcea), vezi Alexandru Vulpe în Contemporanul, 1978 aug. 18, p. 7;

Fontes, I, p. 69;

Istoria culturii si civilizatiei, Ovidiu Drîmba, stiintifica si Enciclopedica, 1984, vol.I, p. 799;

Palladio (Andrea di Pietro, arhitect italian 1508-1580), Patru carti de arhitectura, IV, 1570, p. 5254 si 9092;

Fontes, I, p. 768; Silviu Sanie, Din istoria religiei GetoDacilor, în Anuarul, Iasi, 1989;

Ibidem, I, p. 56-57;

Fontes, I, p. 32-33;

Ibidem, I, p. 189;

Ibidem, I, p.189;

Virgil MihailescuBîrliba, Dacia rasariteana în secolele VI î.e.n, Junimea, Iasi, 1990, p. 17;

Noi Tracii, 1991, iunie, p. 912;

Hesiodos, probabil în sec. 87 î.H.;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 11-12;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 40-41, 47;

Ibidem, p.54-55;

Ibidem, p. 248-249;

Eadem, p. 199;

Ibidem, p. 11-12;

Pr.D.Balasa, în rev. Altarul Banatului, 1990, 12, p. 7071; Idem, zeita Hestia (Vesta) cea dintîi regina a stramosilor GetoDacilor., în revista Avant Post, 1991, nr.78, p. 22; Idem în Noi Tracii, 1991, noiembrie, p. 1618, alta redactare;

Istoria culturii si civilizatiei, Ovidiu Drîmba, stiintifica si Enciclopedica, 1984, vol.I, 545);

Fontes, I, p. 21;

Ibidem, p. 49;

A. Mitru, Legendele Olimpului, p. 66;

Ibidem, p. 258;

Iustinian cel Mare, împarat bizantin (527-565), a urmarit restaurarea fostului Imperiu Roman, a purtat numeroase razboaie;

Palladio, cartea a IVa, p. 5254 si 9092;

Focul viu, 1943, p. 90;

Focul viu, 1943, p. 88;

Fontes, I, p. 32, 33, 189;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 248;

Ibidem, p. 55;

Romeo Nadasan în Flacara, 1989 mai 12, p. 20;

Fontes, I, p. 55;

Revista Biserica Ortodoxa Româna, 1976, p. 513;

Pr. N.T. Cernea, în Biserica Ortodoxa Româna, 1977, p. 804;

Pr. D. Balasa, în "Buletinul Noi Tracii", 1980 oct., p. 913;

P.V. Maro, Eneida, cîntul I;

Legea lui Manu, II, p. 231;

Informatie Dumitru Popescu - Dragasani;

Fontes, II, p. 289, 291 = Megalhqeoς;

Mihai Stoian, Familia lui Decebal, în Almanah literar, 1983, Bucuresti, p. 76;

Dictionar de istorie veche a României, p. 87; Radu Florescu, Dictionar enciclopedic de arta veche a României, p. 58;

Valentin Hossu-Longin, Soarele din poarta., p. 129-130;

Vasile Pîrvan, Getica, p. 164;

Gabriel Iliescu, Noi Tracii, 1985 sept., p. 1617;

Amintim pentru detalii studiul cercetatorilor Vladimir Dumitrescu si C.S.NicolaescuPlopsor, Statuete din epoca bronzului., în rev.Oltenia, cartea a IVa, Craiova, 1944, p.173192 si plansele 1118;

Dacia, 1908, p. 381394; 1970, p. 524;

Narcis Zarnescu, Acolo unde începe istoria, în rev. Pentru Patrie, 1989, IV, p.

Getica, p. 164;

Arta preistorica si antica din regiunea Caucaziana, p. 200203;

Diac.P. David, revista Mitropolia Olteniei, 1973, p. 34, 251;

Fontes, I, p. 189;

Nicolae Densusianu, Dacia preistorica, din care am citat, o numeste Sibilla Erythree sau dacica, p. 196203, 738;

Sibilele si profetiile lor, revista Arca II, 1991, nr.V, p. 15;

Citate dupa N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic., p. 44, 53;

Publius Aelius Hadrianus 117-138 d.H.;

Ion I.Rusu, Dacogetii în imperiul roman, p. 10, nota 6;

Dictionarul Limbii Române, tomul I, Bucuresti, 1911, p. 400;

Istoria literaturii române, Editura Nagard, 1980, p. 62;

Ion Rotaru, Literatura româna veche, p. 14;

Fontes, I, p. 382383;

Noi Tracii, 1982, iunie, p. 15;

Legea lui Manu, II, p. 231;

Mica enciclopedie onomastica, p. 131;

Marija Gimbutas, p. 49;

N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic, p. 185;

Marele dictionar geografic al României, IV, p. 396-397;

Fontes, I, p. 544545;

Fontes, I , p. 763;

Paul Eugen Banciu, Sarbatorile, p. 166;

Nicolae Densusianu Dacia preistorica, p. 190193;

Ibidem, p. 193194;

Ibidem, p. 193;

Nicolae Densusianu Dacia preistorica, p. 193;

Fontes, I, p. 5, 13, 15;

Romulus Vulcanescu, Mitologia româna, p. 6869;

Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 40;

Marele dictionar geografic al României, vol.III, p. 160161;

Marele dictionar geografic al României, I, p. 154155;

Olivia BabuBuznea, Dacii în constiinta romanticilor nostri, p. 4347, 71;

Platon, Axiochos, II, p. 3;

Victor Kernbach, Dictionar, p. 235236;

Vezi Fontes;

Adrian Fochi, Datini si eresuri populare de la sfîrsitul secolului al XIXlea, p. 198202;

George Cosbuc, Elementele literaturii populare, p. 332334;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 462;

Theogonia,.p. 454;

M. Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 462, notita cu minuscule;

Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1981, p. 18-19;

Al.Mitru, Legendele Olimpului, II, p. 278279;

Ion Manta, De la munte la mare, Editura SportTurism, Bucuresti, 1988, p. 103104; V.Cucu si M.stefan, România, ghidatlas, Editura stiintifica, Bucuresti, 1974, p. 230: "Pestera Muierii". D.Constantinescu, Invitatie la Pestera Muierilor, în Almanah Flacara. 89. p. 68. Acesta descrie sumar interiorul Pesterii;

Marele dictionar geografic al României, IV, p. 412; Mircea Groza si Florin Olteanu, în Buletinul european Noi Tracii, 1984 dec., p. 8. A se vedea si pestera Topolnita, judetulMehedinti;

Marele dictionar geografic al României, IV, p. 412;

Henri H.Stahl si Psaul H.Stahl, Civilizatia vechilor sate românesti, Editura stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 33;

Drumetind pe vaile apelor repezi, p. 126, 124;

P. 270;

Marele dictionar geografic Al României, IV, p. 685;

Arh. Silvia Paun, Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi, în rev. Cîntarea României, 1984, nr. 9, p. 1820;

. Liviu Marghitan, Zece tezaure carpatice, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1988. Vezi Magazin, 1989, sept. 9, p. 11;

. Pr. Dumitru Balasa, Basarab I, aparatorul Ortodoxiei, în revista Mitropolia Banatului,1981, p. 660. Idem, Voievozi cu numele de Bogdan si Ţara Româneasca, în publicatia Mehedinti - Cultura si civilizatie, (vol.IV), Drobeta TurnuSeverin, 1982, p. 353; Idem, Evul mediu si independenta românilor, în revista Mitropolia Banatului, 1986, p. 84; Vezi si comunicarea lui Ion PopescuPuturi, Herodot despre lumea getodacilor, în Buletinul european, Noi Tracii, 1987 feb., p. 17. În sept. 1990, la Fedelesoiu (unde a fost si un vechi punct de vama) sa descoperit diadema unei domnite, ornata cu aplice de aur încrustate cu safire, smaralde si rubine, "o bijuterie de mare pret" (Irimia Stratulat, în Evenimentul, 1990, sept. 12);

Vezi si Ovidiu BabuBuznea, Dacii în constiinta romanticilor nostri, p. 71;

.Gavrila Copil, Peritau dacii..., în Buletinul european Noi Tracii, 1981 noiembrie, p. 4;

Lucian Rosu, Date noi despre metalurgia dacica, în ziarul Scînteia din 1976 aprilie 14;

General loc.ing. Vasile Dragomir, colonel dr.ing.Marian Rotaru, Marturii Geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1986;

Revista Arhitectura, 1988, 5, p. 78;

Calendarul de la Sarmisegetuza Regia, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1980. A se compara cu Calendarul solar din Anglia (Silvia Paun);

Selection du Reader's Digest, august, 1975; serban Bobaneu, Cornel Samoila, Emil Poenaru, Calendarul de la Sarmisegetuza Regia, p. 28;

Vezi Flacara, 1982 noiembrie 12, p. 17; Ariton Vraciu, Limba dacogetilor, Timisoara, 1980, p. 7980. În zilele de 8 si 9 dec.1989, am participat la Simpozionul de la Orastie cu tema Matemetica, informatica si istoria în vatra getodacica sub conducerea academicianului Nicolae Teodorescu. Comunicarile prof. C. Bejgu (Busteni), ing. Fl. Stanescu, dr. D. Chis (Cluj), Luca Manta, ing. C.Crasnaru, arh. Silvia Paun, ing. P. Tonciulescu, dr. D. Dumitrescu, dr. Gh. Lazarovici, ing. regizor David Reu si col.dr.ing. Marian Rotaru si col.dr ing. Ion Carnaru, au adus elemente si consideratii noi în legatura cu Calendarul si observatorul solar de la Sarmisegetuza Regia, si ele ar trebui popularizate între oamenii de stiinta de pe glob. Nu este aceasta o exagerare. Cultura dacica nu este înca suficient conturata;

. Fontes, I, p. 21;

. Ibidem, p. 4849;

Fontes, I, p. 21; Vezi si Alexandru Vulpe, Primele marturii în izvoarele literare antice, almanah Flacara, 1987, p. 67;

Ovidiu BabuBuznea, Dacii în constiinta romanticilor nostri, p. 86;

Fontes, II, p. 19;

A se vedea si Pr.D.Balasa, Zamolxis, primul rege al Dacilor, cunoscut nominal (~1300 î.H.), revista Avant Post, 1991, p. 1112, 23;

Mircea Eliade, De la Zamolxis de la Genghis-Han, p. 41;

Fontes, I, p. 231; Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghishan, p. 71;

Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghishan, p. 41;

I. Constantinescu, România de la A la Z, Dictionar turistic, Editura Stadion, Bucuresti, 1970, p. 282;

16. Fontes, I, p. 101102. A se vedea acest dialog în întregime în Platon, Opere, I, editia îngrijita de Petru Cretia si Constantin Noica s.a., Bucuresti, 1974, p. 182184 si p. 214215 (note). A se vedea si Mircea Eliade, II, p. 168; Iosif C.Dragan, Noi Tracii, p. 260;

. Prof.Dr.Iosif C. Dragan, Buletinul european Noi Tracii, 1980 oct., p. 3;

Medic si botanist grec (sec. I d.H.), în lucrarea sa Despre mijloacele de vin-decare (41-54 d.H.) s`nt glosate si echivalentele dacice ale unor plante medicinale;

. Fontes, I, p. 382383;

Pr. T. Balasel, Poezii populare. În fiecare descîntec el mentioneaza si plantele medicinale date pacientului;

Ion Miclea si Radu Florescu, Dacoromanii, 2, Fig. 508, p. 149;

M.I.N.A., Constanta, Bucovala, Pontica, X, p. 94;

Ion Miclea si Radu Florescu, Dacoromanii, 2, Fig. 679, p. 187;

M.P.F. Drobeta Turnu Severin. Comori R.319, p

Pentru toate aceste descoperiri, vezi studiul lui Ioan Horatiu Crisan, Spiritualitatea getodacilor, Bucuresti, 1986, p. 311312. Vezi si Flavian Dragan în Buletinul european Noi Tracii, 1982, dec., p. 12;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 387;

Fontes, II, p. 391;

Fontes, II, p. 691;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, II, p. 175;

Fontes, I, p. 189;

Manole Neagu, în Varlaam, Opere, Chisinau, Editura Hyperion, 1991, p. 553;

Fontes, II, p. 19;

M. Eminescu, Scrisoarea II;

. Fontes, I, p. 253;

Fontes,I, p. 100101;

Noi Tracii, 1983, martie, p. 89;

Fontes, II, p. 18;

Fontes, II, p. 701;

Iosif C.Dragan, Mileniul imperial Daciei., p. 10;

Fontes, I, p. 231;

Teolog crestin (~ 150-215) a încercarea predicii evanghelicecu conceptiile morale ale stoicilor, peripaticienilor si pitogoreicienilor, Stromate, Bucuresti, 1982, p. 54, 361, 49;

Vasile Stanciu si Tudor Diaconu, Limba vorbita de Adam si Eva, I, 1996, p. 17;

Silvia Paun, în revista Arhitectura, 1998, XXVI, nr.5, p. 6679;

VI, 1982; Marele dictionar geografic al României, III, 1900, p. 316;

Documente straine despre români, editia a IIa, Bucuresti, 1992, p. 13; vezi si Fontes.;

Valeriu Pop, Istorii suprapuse, Bucuresti, 1971, p. 34; Dumitru Berciu, Adina BerciuDraghiceanu, Razboiul dintre geti si persi, 514 î.e.n., editura Militara, Bucuresti, 1986, p. 56;

. Fontes, p. 4749. Vezi si Sergiu Iosipescu, Balica, Drobotita, Ioancu, p. 67;

. Fontes, I, p. 51;

Vezi Dumitru Berciu si Adina BerciuDraghiceanu, op.cit., si Al.Gh.Savu si M.Zahariade, în Istoria militara a poporului român, I, Editura Militara, Bucuresti, 1984, p. 5260;

. Fontes, I, p. 85;

. Fontes, I, p. 85;

. Dumitru Berciu, Adina BerciuDraghiceanu, op.cit., p. 74;

.Ion PopescuPuturi, Herodot despre lumea getodacilor, în Buletinul european Noi Tracii,1987 feb., p. 7. Pentru expeditia lui Darius, vezi Alexandru Vulpe în vol.Dacia înainte de Dromihete, p. 9495;

Revista Lupta întregului popor, 1984, 1, p. 71; vezi si Dumitru Almas, Eroi au fost, eroi s`nt înca, p. 14-15;

Fontes, I, p. 233235;

Arian (Flavius Arrianus) (95-175 d.H.), om politic si istoric grec; discipol al lui Epictet. Autorul unei istorii a expeditiei lui Alexandru cel Mare intitulata Anabasis;

Fontes, I, p. 295;

.Fontes, I, p. 265; Vezi si M.Zahariade si Al.Gh.Savu în Istoria militara a popo-rului român., p. 6379; Alexandru Vulpe, vol.Dacia înainte de Dromihete, p. 9596;

. Panait I.Panait, interviu cu Gh.Bratescu, în Magazin, 1989, aprilie 15, p. 4. Tot aici, se spune ca un coif macedonean din sec. IVIII î.H., sa gasit pe valea Dîmbovi-tei. Foto dr. Vasile Boroneant;

Noi tracii; 1989, iunie, p. 14; a se vedea si Constantin C. Petolescu, op.cit., p. 882;

Gheorghe I.Bratianu, Marea Neagra, I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989, p. 76;

Fontes, I, p. 264-265;

Noi Tracii, I, p. 97100;

Posidonius (51 î.H), filosof stoic, numara pe Cicero si Pompei printre elevi;

Fontes, I, p. 225227;

Fontes, I, p. 5, 13, 15;

Paul Lucescu, Noi Tracii, 1981, iunieiulie, p. 2;

N.P. Vaidomir, Noi Tracii, 1978, iunie, p. 15;

Buletinul Noi Tracii, 1989, decembrie, p. 2;

Flavius Iosif (istoric evreu, ~37 î.H.), Razboiul Iudeilor si Antichitatile iudaice;

Fontes, I, p. 413;

Fontes, I, p. 723;

Buletinul Noi Tracii, 1986 oct., p. 15;

Vezi istoria oficiala a Italiei;

I.Constantin Dragan, Les Thraces dans la Méditerranée, Buletin européen, 1989, oct., nr.10, p. 14;

Ibidem, p. 15;

Ion I.Russu, DacoGetii în imperiul roman, p. 7;

Fontes, II, P. 416417;

Neigebaur, J.F Beschreihing der Moldau unde Walachei «Cronologie», Breslau, Joh.Urban Kern, 1859, p. 12;

Mircea Musat, Izvoare si marturii straine despre stramosii poporului român, Edit.Academiei Române, Bucuresti, 1980, p. 88;

O.Schruder si A.Mehring, Reallexicon der indo germanischen, Altertumskunde II, II, ed.a 3a, BerlinLeipzig, 1929, p. 221;

Istoria dreptului românesc, I, Edit.Academiei Române, Bucuresti, 1980, p. 63;

Vezi Buletinul Noi Tracii,1986, iulieaugust;

Iamblichos (c.250-330), filozof grec neoplatonic, a fost interesat de demonolo-gie, angeologie si teurgie; adversar al crestinismului;

Fontes, II, p. 1819;

Fontes, II, p. 477;

Diodor din Sicilia (~21 î. H.), istoric roman de origine greaca, Biblioteca istorica, care cuprinde istoria lumii antice de la epoca mitologica pâna la razboiul lui Cezar în Galia;

Fontes, I, p. 189;

Fontes, I, p. 101;

A se vedea si Romulus Vulcanescu, Mitologie româna, p. 281282;

Xenofon (~430-355 î.H.), discipol al lui Socrate, Amintiri despre Socrate, p. 78;

Radu Stan Carpianu, Enigma insulei., p. 214;

Ion Barnea, Noi Tracii, 1990, dec., p. 12;

A se vedea în aceasta lucrare capitolul: "Situatia robilor si robitilor înantichitate ca si în prezent";

Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Editura Junimea, 1990, p. 89;

Buletin european, 1989, oct., Roma, nr 10, p. 8;

Vasile Barbu, Trofeul lui Traian, Edit.Albatros, Bucuresti,1987, p. 1018;

Lucullus M.Licinius consul (73 î.H.);

Fontes, II, p. 9;

Traducere G.Popa Lisseanu, Istoria romana, p. 79;

Iosif C.Dragan, Noi Tracii, p. 288;

Ion Miclea, Radu Florescu, Decebal si Traian, p. 5;

II Imperiul dac. Între anii 101-106, împaratul Traian cucereste numai o treime din regatul dac nord-dunarean.

Este bine sa se stie ca asa-zisa colonizare a Daciei s-a facut cu elemente traco-dace, care aveau legaturi sanguine cu Dacii nord-dunare-ni. Toate persoanele ce apar în inscriptiile descoperite în Daco-Romania sunt de fapt Dacii din diaspora.

Încercarea lui Traian de a reface Marele Stat al Tracilor s-a realizat în parte, dar nu a durat decît pîna în anii 271. În 304, Galerius[1], care a constatat ca majoritatea locuitorilor din Imperiul Roman o formau Dacii si cu ei biruise pe Persi, de acord cu senatul de la Roma, a decretat desfintarea numelui de roman pentru marele imperiu si l-a numit Imperiul Dac. Aceasta a durat pîna în anul 312. Imperiul Dac a fost continuat de Constantin cel Mare pentru 36 de ani si apoi de Iustinian pentru trei decade. Despre Imperiul Dacic vom vorbi la timpul potrivit.

Unii cercetatori, între care elevii scolii Ardelene de la Blaj, în frunte cu Samuil Micu (Clain) afirma eronat ca "romanii au supus totusi toata Dachia si pre Geti, locuitorii Dachii i-au stîrpit"[2]. Cu aceasta concluzie eronata s-au adus cele mai mari prejudicii istoriografiei Daco-Roma-niei. Realitatea a fost cu totul alta. Traian uzurpatorul inteligent al celei mai mari culturi din lumea veche, a Daciei nord-dunareana, si-a consti-tuit armata si organele administrative din Traco-Dacii din diaspora. De fapt, romanii nu erau decît niste vîrfuri de elemente compozite, în special Traco-Daci. Spre aceasta concluzie ne duce si numarul mare de împarati si de guvernatori de provincii, care numai romani nu erau.

În urma unor îndelungate lupte între imperiul roman si stravechiul Regat al lui Decebal, împaratul Traian a reusit, între anii 102-106 sa cucereasca o treime din teritoriul dacic, nord-dunarean. Ocupînd cele mai bogate regiuni ale Daciei si chiar capitala strabuna, unde nu ajunsese nici unul dintre cotropitori, nici Darius al lui Histaspe regele Persilor, nici Alexandru cel Mare al Macedoniei, Traian intra în posesia celui mai mare si mai valoros tezaur al lumii antice, tezaurul regal dacic. Cu fortele secatuite de rezistenta si apararea celor mai viteji dintre Traci, s-a oprit si a început sa-si consolideze pozitia pentru a înfrunta reactiunea Dacilor ramasi liberi. Pentru mai multa siguranta în durerosul an 106, Traian a transportat la Roma tezaurul dacic. De altfel cît cucerise în jurul capitalei Sarmizegetusa era un teren în care se aflau toate minele de aur, de fier, de arama si de sare. Restul interesa mai putin, sau mai probabil, nu a putut înainta mai mult. Razboiul romano-dac a fost de fapt unul dintre cele mai mari razboaie fratricide din antichitate; atît Dacii, cît si Roma-nii, cu toate întortocheatele carari, erau frati buni, descindeau din aceeasi ginta tracica, asa cum erau în evul mediu Transil-vanenii, Moldovenii si Muntenii. De aceea, potrivit descoperirilor arheologice, consider ca ambianta daco-romana începe cu multe secole înainte de anul 106 d.Hr.

Multe sunt izvoarele documentare cu privire la uriasa confruntare dintre romanii imperiului condus de Traian si Daco-(Romanii) din Dacia nord-dunareana. Înca din vechime, Dacii erau cunoscuti ca unul din cele mai viguroase, cel mai numeros si cel mai prolific popor din antichitatea europeana. Aceasta este concluzia lui Herodot unul din cei mai de seama istorici ai lumii antice.

Cucerirea de catre imperialisti a unei parti din marele regat al Dacilor, împreuna cu capitala Sarmizegetusa, cel mai mare centru de cultura al lumii vechi, a dus la distrugerea uneia din cele mai pretioase culturi si la farîmitarea, la descentralizarea Regatului dac. Era de fapt o razbunare împotriva marelui Decebal, a faptului ca Imperiul Roman, înca de sub Domitian împaratul, platea tribut unui rege, în speta Dacilor. Cultura dacica a fost însu-sita tacit de eleni si de romani.

Comentînd victoria lui Traian, unii dintre cercetatorii vechi si noi, utilizînd informatii orale, precum si consemnarile prinse în izvoarele istorice, luate fragmentar, fara a le confrunta, lipsiti de discernamînt, nefacînd deosebire între cronica, nuvela si poezie, au formulat concluzii false, între care cea dintîi este ca între 102 si 106, poporul dac ar fi fost exterminat. La aceasta concluzie eronata au ajuns adversarii continuitatii dacice, unii dintre straini si o parte din cei ce studiasera la Roma, în frunte cu Petru Maior, de care am amintit. Repet. Ei au adus un mare prejudiciu istoriei strabune a Daco-Roma-nilor, cum vom vedea.

Cunoscînd din scoala limbile latina si greaca, si aflînd întîmplator cîteva informatii documentare din care îmi reiesea evident faptul ca Dacii apar si dupa anii 271-275, în marile confruntari provocate de migratori, am pornit la o analiza critica a celor mai de seama izvoare literare redactate în greceste si latineste, care într-un fel sau altul, relatau marea confruntare între imperialistii de la Roma si Daco-Romanii din Dacia. Nu am fost multumit cu ceea ce raspunsese marele Bogdan Petriceicu Hasdeu, care nu a avut la îndemîna toate izvoarele istorice; si ca urmare, am cautat sa-l completez si sa raspund corect, sine ira et studio[3], la doua întrebari esentiale:

1. Fost-au exterminati daco(romanii) în anii 102-106?

2. Gallienus si Aurelian, între anii 253-275, au "golit" toata Dacia, ca sa faca loc unor migratori si sa se creeze "vidul" de care au facut atîta caz niste asa-zisi istorici?

Ca sa raspundem la aceste întrebari, vom trece în continuare la analiza izvoarelor literare, care au dus la aceste doua false concluzii.

Mai întîi subliniem faptul ca operele, care eclipsau aureola romana si scoteau în evidenta marea putere strategica si înaltul nivel cultural al Daco-Romanilor, au fost distruse de cotropitori, sau s-au pierdut pe parcurs. Ma refer la cel mai vechi local de scoala al lumii antice, care a fost distrus, la marele observator astronomic, la templele dacice descoperite de arheologi, la orologiile solare, etc. Ca sa ilustrez aceasta afirmatie, mentionez ca Iordanes ne prezinta cea mai elocventa pagina din istoria culturii si civilizatiei omenirii, cînd spune ca Deceneu, observînd înclinarea dacilor "de a-l asculta în toate, si ca ei sunt din fire destepti, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei; caci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a învatat Etica, s...t, i-a instruit în stiintele fizicii, facîndu-i sa traiasca conform legi-lor naturii; transcriind aceste legi, ele se pastreaza pîna astazi sub numele de Belagines (quas usam nunc conseriptas belagines nuncupant); i-a învatat Logica, facîndu-i superiori celorlalte popoare, în privinta mintii; dîndu-le un exemplu practic i-a îndemnat sa-si petreaca viata în fapte bune; demonstrîndu-le Teoria celor douasprezece semne ale Zodiacului, le-a aratat mersul planetelor si toate secretele astronomice si cum creste si scade orbita lunii si cu cît globul de foc al soarelui întrece masura globului pamîntesc si le-a expus sub ce nume si sub ce semne, cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit pîna la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc s...t. Putem vedea pe unul cercetînd pozitia cerului, pe altul însusirile ierburilor si ale fructelor, pe acesta studiind descresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului (astrele), care se grabesc sa atinga regiunea orientala sunt duse înapoi spre regiunea occidentala, odihnindu-se apoi dupa o regula prestabilita"[4]

Iubite cititor, te rog mai citeste o data acest text reprodus din Iordanes si te vei convinge ca în adevar Dacii erau "superiori celor-lalte popoare". Acestia erau daco(romanii): oameni cu cea mai înalta stiinta si cultura a lumii vechi.

Transilvania = Corona Montium.

Tot Iordanes, în opera sa Getica, vorbeste de "Dacia cea veche" al carei centru este înconjurat de o cununa de munti, avînd numai doua intrari, una pe la Boute (Valea Oltului = Drumul Butii) si alta pe la Tape. Este desigur vorba de actuala Transilvanie, al carui podis este numit Corona Montium.[5] Mentionam tot aici ca Roma s-a impus ca centru cultural dupa ce a adunat toate marile valori creatoare din po-poarele robite. Apolodor era din Damasc, nu din Roma. Ammianus Marcellinus[6] subliniaza ca "Forul lui Traian, constructie unica în toata lumea si admirata, dupa parerea noastra, chiar de zei, a stat înmarmurit, masurînd cu mintea aceasta lucrare grandioasa, care cu greu s-ar putea descrie în cuvinte si pe care nici un arhitect n-ar fi în stare s-o reproduca"[7]

Operele de cultura, de stiinta ale popoarelor cucerite, fiind socotite ca întuneca gloria imperiala, au fost neglijate sau chiar distruse. Ceea ce a facut Traian în Dacia, va face Mahomed cu marea biblio-teca din Alexandria; totusi din bibliografia referitoare la civilizatia daca, din unele opere s-au pastrat cîteva fragmente. Opera lui Criton, medicul împaratului Traian, intitulata Geticele si în care se descriau "în afara de luptele propriuzise, geografia, etnografia si istoria dacilor", nu o mai avem astazi[8]. Din ea se gasesc nemai cîteva fragmente la scriitorul Lucian (dupa 192 d.Hr.) si anume acelea care exagereaza cultul împaratului. Citam: "dupa ce a cucerit-o (Scitia) pentru prima oara si (l-a învins) pe Decebal, conducatorul getilor, puternicul Traian a adus romanilor cinci milioane de livre de aur, o cantitate dubla de argint, în afara de cupe si lucruri (scumpe) depasind orice pretuire, apoi turme si arme si peste cinci sute de mii de barbati, cît se poate de potriviti pentru lupta cu armele lor, asa cum a afirmat Criton, care a luat parte la razboi. Getii, un neam barbar si puternic, care s-a ridicat împotriva romanilor si i-a umilit pîna la platirea birului (în timpul lui Domitian), mai tîrziu, cînd aveau rege pe Decebal - a fost pîna într-atîta zdrobit de Traian, încît tot neamul ajunsese la vreo patruzeci de barbati, dupa cum povesteste Criton în Getica".

Pornind numai de la acest text singular, unii cercetatori, fara sa-l confrunte cu celelalte informatii si fara sa tina cont de Dacia Libera, au tras concluzia simplista si eronata fundamental, ca Geto-Dacii ar fi fost exterminati.

Un mare prejudiciu a adus Petru Maior în lucrarea pe care am mai citat-o[10]. În loc sa analizeze critic pe Hristianus Engel, care sustinea ca dacii nu au fost exterminati si "mai vîrtos mueri multe ale dachilor", precum si inscriptia "Aia, Nandonis, Andrada, Blivianus, Bricena, Bedarus", inscriptie gasita la Potaisa-Turda. "Aia si Andrada sunt nume de femei" dace. Tot Petru Maior sustine, fara documentatie logica: "Romanii nu s-au casatorit cu muieri dache" . Aceasta generalizare este chiar absurda si a convenit dusmanilor continuitatii. Culmea erorilor lui Petru Maior se afla în cuvintele cele mai pagubi-toare aduse culturii noastre strabune: "asa s-au desradacinat samînta dachilor din toata Dachia, cît necum vreunii barbati, ci nici mueri, nici prunci nu au mai ramas în Dachia"[12]. Ceea ce nu spusese nici un scriitor pagîn sau mai nou, dusman al Daco-Romanilor, a spus-o "Petru Maior, de Dicio-Sinmartin (protopop si la Înaltatul Craescul Consilium Locumtenentiale al Ungariei) craiesc al cartilor revizor, La Buda"[13]. Am citat si aceasta sluga docila a strainilor, pentru ca în acest studiu nu vom ocoli nici o afirmatie negativa, pe cît ne va fi în fata. Acesta este si scopul lucrarii noastre sa subliniem erorile ori de unde ar veni, si sa aratam adevarul documentat.

Dar se stie ca Traian nu a cucerit decît o treime din Regatul nord-dunarean al Dacilor. Ceva mai mult, o parte însemnata trecuse de partea lui Traian înainte de anul 106. Luînd de buna afirmatia lui Criton, ca Traian a ridicat din Dacia imperiala peste cinci sute de mii de barbati "potriviti pentru lupta" si analizata critic, ajungem la con-cluzia ca nu este vorba de exterminarea poporului, ci de o diminuare a lui. Adausul, "potrivit pentru lupta", cu toata acea concluzie ca ar fi ramas numai "vreo patruzeci de barbati", ne lamureste faptul ca tineretul, care nu era de vîrsta militara si care nu avea arme, precum si oamenii trecuti de patruzeci de ani, ca si cei care nu fusesera înrolati de Daci, au ramas pe loc. Aici vom face o analiza critica a informatiei oferite de Criton, noi pornind de la niste realitati demo-grafice.

Criton, (ca si Lucian) ne spune ca Traian a luat din Dacia cucerita "peste cinci sute de mii de barbati cît se poate de potriviti pentru lupta, împreuna cu armele lor"[14]. Acesti barbati au fost luati în urma luptelor purtate pentru cucerirea unei parti a Daciei nord-dunarene. Restul a facut un front ce nu a putut fi depasit de legionarii romani. Ceva mai mult, armatele autohtone au atacat în permanenta pe invadatori. Strabon (9 d.Hr.) spusese: "cît despre Geti si Daci, dupa ce numarul lor crescuse naînchipuit de mult într-atît încît puteau sa trimita în lupta pîna la doua sute de mii de oameni, ei s-au împutinat si au ajuns în zilele noastre (10-19, d.Hr.) cam la vreo patruzeci de mii, si sunt acum pe cale de a se supune Romanilor"[15]. Desigur ca afirmatia lui Strabon nu trebuie privita fara rezerve, deoarece în timpul lui Domitian, Romanii plateau bir Dacilor, iar Criton, peste aproximativ doua generatii (în 106 d.Hr.), scria ceea ce am citat mai sus, ca un participant, alaturi de Traian, la razboiul împotriva Daco(-Romanilor). Admitem ca cifra de cinci sute de mii , indicata de Criton este reala. Dar daca Traian a scos din Dacia ocupata "peste cinci sute de mii de barbati apti de lupta", reiese ca în aceasta parte de tara ramasesera mai putin de 500.000 de femei dace cu copiii lor si nu "peste", cum scrie Criton, deoarece s-ar putea ca 5% dintre Dacii ridicati sa fi fost necasatoriti. Ramînînd pe loc circa. 500.000 de femei, acestea au nascut în timp de un an, pîna în anul 107, circa 500.000 de copii (baieti si fete), pentru ca dupa un gol de productie de aproximativ doua decenii, viata sa înceapa din nou, familiile sa fie refacute sau sa apara familii noi. Dupa douazeci de ani, contînd pe faptul ca din cei 500.000 de barbati ostasi daci nu s-au mai înapoiat în patrie nici unul, viata totusi a revenit la normal. În Dacia imperiala, lasînd la o parte Dacia Libera pe care istoricii negativisti ai continuitatii dacice o uita, sau se fac ca uita sa o puna la socoteala, erau dupa anul fatal 106, circa 500.000 de femei dace, cu cîteva milioane de copii, dintre care în mod normal aveau vîrsta de la o zi la optsprezece ani, considerînd ca Traian ar fi luat numai barbati majori din Dacia cucerita si pe cei care aveau arme. Admitînd ca femeile dacilor, ramase vaduve, aveau în medie cîte cinci copii de fiecare, avem o populatie de circa doua milioane cinci sute de mii suflete (500.000 x 5 = 2.500.000).

Cifra de cinci copii am socotit-o reala, pornind de la urmatoarele constatari precise si verificate dupa documentele din arhive. Stra-moasa mea Balasa între anii 1834-1844, apare cu noua copii în viata, Ion al Balasei (casatorit cu Maria) a avut paisprezece copii (cu o singura femeie). De trei ori a nascut gemeni. Tatal meu, Matei, casa-torit cu Ioana (una din cei 14 copii ai bunicului) a avut sapte copii. Aceste cifre pot fi verificate cu date de arhiva. Aceasta m-a deter-minat sa accept minima cifra de "cinci copii" pentru femeile Dacilor expatriati de Traian din Dacia Imperiala, nord-dunareana. Daca adaugam faptul ca dupa ce fiecare Dac ce împlinea 25 de ani îsi constituia o familie noua, numarul demografic se multiplica. Daca mai adaugam faptul ca dupa circa 20 de ani fiecare ostas devenea veteran si se înapoia la vatra, în patria sa, demografia daco-romana primeste pe parcurs un plus ce se adauga la demografia locala[16]

Ca avem dreptate în cele ce am afirmat, este faptul ca în anul 117 d.Hr. a avut loc o mare rascoala a Dacilor.

3. Marea rascoala a Dacilor din 117 d.Hr.

Cercetatorul Radu Florescu scrie ca spargerea localitatilor dacice de catre Traian, a provocat "reactia localnicilor Daci astfel oprimati". Reactia lor "a fost violenta. Istoriografia din zilele noastre a izbutit sa reconstitue din informatii epigrafice si arheologice dispersate, marea rascoala din 117 d.Hr. În chiar anul mortii lui Traian, poate nu întîmplator la aceasta data, întrega Dacie a fost cuprinsa de flacarile revoltei celor înca incomplet supusi. Rascoala a cunoscut, se pare, o deosebita violenta si amploare". Pentru înabusirea rascoalei Dacilor, au fost aduse trupe comandate de "unul dintre cei mai duri generali romani - Marcius Turbo"

În legatura cu luptele de rezistenta ale Dacilor nesupusi, destul de concludente sunt "izbucnirile violente" ce au "continuat izolat, asa numitii latrones mentionati de inscriptii, în Carpatii sud-vestici, constituind probabil tocmai grupuri de neasimilati, care continuau sa manifeste violent si anarhic - dupa constatarea lui Radu Florescu - opozitia lor fata de noul regim, în ultima instanta strain"[18]. Cel mai puternic centru al neînvinsei rezistente a Latronilor, a fost în munti, în tara Lotrului, din defileul Oltului, pe valea Lotrului de azi. Ei au fost taxati de invadatorii romani ca "tîlhari, hoti de drumul mare". Acesta este motivul pentru care Dacii nesupusi au fost numiti "latrones".

Ma întreb: daca la moartea lui Traian, întreaga Dacie a fost cuprinsa de flacarile revoltei celor înca incomplet supusi, daca asa-zisii "latrones" (lotrii pentru invadatori), au continuat cu pretul vietii lupta împotriva armatelor cotropitoare ale Romanilor, ma întreb: se mai poate vorbi oare de exterminarea Dacilor? Desigur ca orice comen-tariu este de prisos. Ca de atltfel toti muntii, tara Lovistei,(sau a Lotrului) cu rîul si muntii Lotrului si Vidra sunt un puternic memento pentru toti cercetatorii istorici, cît si pentru dusmanii continuitatii Daco-Romanilor în vatra strabuna. Cine nu a vizitat cita-dela naturala a Lotrului, nu poate întelege realitatea daco-romana. Din Lotru (Lutru sau Vidra) pe valea apei Vidra era, si este înca, o cale de comunicatie cu Transilvania.

Radu Florescu, pe buna dreptate, se întreaba în ce masura dediticii ("categorie lipsita de orice drept politic si de majoritatea dreptu-rilor civile"), pot fi acei conservatori rigurosi ai culturii dacice? Tot el raspunde în urma unui pertinent studiu al lui D.Berciu[19] ca: "fidelitatea lor fata de religia traditionala, concretizata în cimitirele de incineratie, cu ritual si inventare de tip rigorist, este o marturie de conservatorism care scoate în evidenta nu numai neasimilarea cultu-rala, ci si pastrarea unor conditii tehnico-economice apropiate de cele ale culturii dacice rurale"

Tot în legatura cu netemeinicia sustinerii ca Dacii ar fi fost exterminati, amintim faptul ca în anul 192 d.Hr., cînd scriitorul Lucian, consemna cele ce am amintit din Criton, Geto-Dacii consti-tuiau un popor refacut numeric si capabil sa se lupte cu ceilalti, si deci, neamul Dacilor nu a fost exterminat. Însusi Lucian, în para-graful "Scitul si oaspetele" aminteste de dacul Toxaris, care "nu se tragea din vreun neam regesc, nici nu se numara printre purtatorii de pileus, ci era unul din scitii (e vorba de daci) cei multi si din popor". Acelasi Lucian, în capitolul intitulat "Cum trebuie scrisa istoria", spune cu putin înainte de anul 192 d.Hr.: "în împrejurarea ca ar izbucni vreodata un alt razboi, fie celtii împotriva getilor, fie inzii împotriva bactrilor (caci pe noi nu va îndrazni sa ne înfrunte, deoarece toti sunt acum supusi autoritatii noastre, a imperiului roman)"[20]. Iata ca Lucian, care citase dupa Criton faptul ca dintre Daci, în urma razboiului cu Traian, nu ar mai fi ramas în tara decît "vreo patruzeci de barbati", acum, dupa mai bine de o jumatate de secol aminteste de existenta poporului "getic" capabil sa înfrunte pe Celti, precum si de faptul ca poporul get era supus autoritatii imperiale. Daca Getii nu ar mai fi existat ca popor, ar mai putea fi vorba de un razboi împotriva lor? Chiar admitînd prin absurd ceea ce spune Criton (daca nu cumva ar fi vorba de o greseala de transcriere, de care nu vreau sa fac uz aici), care dealtfel nu vorbeste decît de barbati vedem ca dupa aproape doua generatii (în timpul lui Lucian), poporul getic se refacuse în adevar (chiar daca nu tinem cont de faptul ca doua treimi din Dacia erau în afara Imperiului Roman ). Iata de ce am subliniat faptul ca textele care exagereaza unele date si fapte, trebuiesc utilizate cu mult discernamînt si în contextul biblio-grafiei generale. Altfel, cercetatorul istoric risca sa ajunga la concluzii eronate.

Alta opera, care s-a pierdut si care prezenta realitatile dacice, a fost aceea a împaratului Traian, care descria "în mai multe carti", razboiele Romanilor cu Dacii. Dupa aceasta lucrare, Apolodor din Damasc, împreuna cu colectivul sau, a alcatuit cea mai de seama opera plastica a antichitatii: Columna lui Traian. Opera lui Traian nu a putut fi transcrisa si nici nu ni s-a pastrat, deoarece însusi împaratul descria în ea unele aspecte, care îi întunecau gloria imperiala. De altfel, scriitorul Balbuc (contemporan cu Traian) vorbeste de "victoria" acestuia în Dacia[21], si nu de nimicirea Dacilor. Pliniu cel Tînar (I114 d.Hr.) vorbeste si el de "doua triumfuri"(bis triumphos) s...t "împotriva unui neam neînvins (=invincta gente)"[22]. Dio Cassius consemneaza un fapt destul de interesant si anume ca "multi dintre Daci trecusera de partea lui Traian[23]. Aliati cu Traian erau si Burii, din zona "buri-davensa" si altii din regiuni ale Daciei[24]

Tot Dio Cassius spune ca "în felul acesta, Dacia ajunsese sub ascultarea romanilor si Traian stabili în ea orase de colonisti"[25]. Iata ca populatia din Dacia a ajuns "sub ascultarea romanilor", iar în orasele ridicate, a stabilit aparatul administrativ de stat, care consta din colonisti. De aceea autorul nici nu vorbeste de sate.

Un alt text, luat singuratic de unii istorici, apartine poetului Iulian Apostatul, care în elogiul împaratului Traian, spune: "am cutezat sa merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru si am nimicit neamul Getilor (Καίτής ΊώνΓετών έθνος έξετλον), care au fost cei mai razboinici decît oricare dintre oamenii ce au trait cîndva"[26]

Socotesc însa ca έξετλον se traduce în acest context, nu cu "am nimicit", ci cu "am mutat", ceea ce de fapt se mai spusese. Este deci o eroare de traducere, pe care orice cercetator drept trebuie sa o corecteze. Una este sa exilezi si alta sa nimicesti.

Din marturiile lui Lucian si ale lui Dio Cassius, comentate si citate mai sus, reiese clar ca Geto-Dacii, sau mai precis Daco-Romanii (caci legaturile de sînge între daci si romani încep cu mult înainte de anul 106), nu au "pierit", nu au fost "exterminati", nu au fost "nimiciti", ci au continuat sa existe în vatra lor strabuna, la nord si la sud de Dunare.

Caius Galerius Valerius Maximianus (250-311d. H.), împarat roman, în 305 putin îainte de moartea sa promulga un edict de toleranta vis-a-vis de crestini;

Samuil Micu, Scurta cunostinta a istoriei Românilor, p. 21;

Fara mânie si partinire (Tacitus, Annales, 1, 1);

Fontes, II , p. 416417.

Ion Toderascu, Unitatea..., p. 2324.

Ammianus Marcellinus (354392), istoric latin, Histories continua opera lui Tacitus;

Istoria romana, XVI, p. 10, 15;

Ion Miclea si Radu Florescu, Decebal si Traian, p. 6;

Fontes, I, 507 si 614615; vezi si Fontes, II, p. 292293;

Petru Maior, Istoria pentru începutul..., p. 2123;

Petru Maior, Istoria pentru începutul..., p. 2124;

Petru Maior, Istoria pentru începutul..., p. 23;

Petru Maior, Istoria pentru începutul..., p. 5;

Fontes, I, p. 507615;

Fontes, I, p. 24;

A se vedea si calculul ipotetic facut de Radu Florescu, DacoRomanii, I, p. 8;

. Radu Florescu, "Studii si comentarii" în vol. Dacoromanii, p. 10; vezi si Gr.Florescu, Problema castrelor romane de la Malaiesti, Drajna de Sus si Pietrosa, în Omagiu Daicoviciu, Bucuresti, 1969, p. 225232; C.Daicoviciu, La premiere division de la Dacie, în A.I.S.C.,II, p. 7177; F. Horovitz, Situatia precara a stapînirii romane în Dacia si pozitia speciala a consularului Dacilor ca expresie a acestei situatii, în SCIV, II, 2, p. 97124; Gr. Florescu, Le probleme de la premiere division de la Dacie, Balcanica, VII, p. 4555);

. Radu Florescu, op.cit., p. 11, dupa D. Tudor, Interfecti a latronibus în S.C.I.V., IV , 34, p. 583 si urm.; idem, Rascoala si atacuri "barbare" în Dacia Rmana, Bucuresti, 1957;

. Lupta bastinasilor din Dacia împotriva cotropitorilor romani, în S.C.I.V., II, p. 7382;

. Fontes, I , p. 611;

. Fontes, I, p. 470475;

. Eadem, p. 474477;

. "Ότιτών Δακών σνλνώνμεθιόταμένωνπρός Ίραϊανόν", Ibidem, p. 695; Vezi si N.Stoicescu, Continuitatea românilor, p. 92;

. Vezi Fontes, I, p. 687, 703, 705; Vezi si Radu Vulpe, Les bures alliés de Traian dans la première guerre dacique, în Studii clasice, V, 1963, p. 223;

. Fontes, I, p. 695;

. Fontes, II, p. 3031.

Document Info

Accesari: 3954
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare