Dan I - Domnitor al Tarii Romanesti (~1385 - 1386). Fiul domnitorului Radu I.

Dan I - Domnitor al Ţarii Românesti (~1385 - 1386). Fiul domnitorului Radu I.

Începuturile domniei Dan I era fiul lui Radu Basarab si fratele lui Mircea cel Batrân. Filiatiunea este aratata limpede în documentul din 27 iunie 1387 în care Mircea spune despre manastirea Tismana ca a fost înaltata din temelie de 424e49e "sfânt raposatul parintele domniei mele Io Radul voievod" si ca a fost întarita cu multe lucruri de "sfânt raposatul fratele domniei mele Io Dan voievod". În privinta anilor lui de domnie nu se poate da un raspuns tot asa de precis. stim numai atât ca în 1385 el este în scaun, deoarece da în acest an, la 3 octombrie, un hrisov manastirii Tismana si ca în 1387 domnea fratele sau Mircea. Prin urmare, între acesti doi ani trebuie sa asezam sfârsitul stapânirii lui Dan. Se pare, potrivit indicatiilor unei cronici bulgare contemporane, ca ea s-a încheiat la 23 septembrie 1386, când voievodul român a fost ucis în lupta de sisman. Începutul stapânirii lui nu se poate preciza cu documentele de care dispunem astazi. Unii istorici dau anul 1384 sau 1383; altii cred ca ar fi urmat lui Radu în 1380.

Raporturile cu Transilvania si cu Ungaria Relatiile cu Ungaria sunt rele si în timpul lui Dan. Un document posterior, din 1390, de la regele Sigismund, aminteste de vremea "în care Dan voievod cu o puternica oaste a navalit în tinuturile castelului nostru Mihald", asadar, Mehadia. Motivele care au determinat pe Dan sa poarte acest razboi nu le cunoastem; banuim însa ca voievodul muntean a vrut sa reia posesiunile de odinioara ale lui Vladislav, Amlasul, Fagarasul si partea ce ramasese ungurilor din Banatul de Severin. Pare foarte probabil ca a si reusit s-o faca, pentru ultimele doua, deoarece urmasul sau în domnie poarta chiar din primii ani (1389-1390) mentiunea stapânirii tuturor acestor teritorii. Ca Mircea le-ar fi capatat, la suirea sa în scaun, de la regele Sigismund, este putin probabil, desi nu cu desavârsire exclus; faptul s-ar putea admite pentru Amlas; pentru Fagaras si Severin e mai normal sa admitem ca el le-a mostenit de la fratele si predecesorul sau Dan si ca acesta le-a dobândit în urma razboiului victorios amintit în actul din 1390, asa dupa cum unchiul sau Vladislav le luase tot în urma unui razboi victorios, în 1369.

Relatiile cu Bulgaria Dan a avut lupte si cu sisman, tarul Bulgariei de rasarit. Ele trebuie puse în legatura cu îndelungatul conflict care a existat între cei doi stapânitori ai Bulgariei, sisman, vasalul turcilor, si Sracimir, acesta din urma având partea de apus, cu capitala la Vidin. Conflictul, început pe vremea lui Vlaicu voda, care era cumnat, si var în acelasi timp cu Sracimir, a continuat si pe vremea lui Radu, care ar fi luat chiar parte la lupte, daca este sa credem ceea ce ne spun doua poezii populare ale sârbilor si bulgarilor. În orice caz, stim sigur ca Dan a avut razboi cu sisman. Sa fi încercat el, în cursul acestui razboi, sa cucereasca posesiunea transdanubiana care apare în 1390-1391 în titlul fratelui si urmasului sau la tron, Mircea? Nu putem s-o afirmam, nici s-o negam. Cert este numai ca Dan a platit cu viata acest conflict cu sisman. O serie întreaga de izvoare, atât interne, cât si de peste Dunare, ne arata ca voievodul muntean a fost ucis de catre stapânitorul bulgar. Cronica lui Moxa, povestind evenimentele petrecute între 1372 si 1389, spune: "Prea acea vreme ucise si susman, domnul scheilor, pre Dan voievod, domnul românesc". Aceasta stire trebuie înteleasa în sensul ca voievodul muntean a cazut pe câmpul de lupta, în timpul razboiului cu sisman. Parerea cealalta ca Dan ar fi fost victima unui complot boieresc, urzit din îndemnul fratelui sau Mircea care dorea sa-i ia locul, parere întemeiata pe un pasaj gresit înteles din cronicarul bizantin Halcocondil si care a staruit câtava vreme în istoriografia româna, trebuie cu totul înlaturata; ea n-are absolut nici un temei.

Danii. Moartea împiedicase pe Radu sa ispraveasca ctitoria sa de la Tismana. Dan continua opera parintelui sau si-i face danii bogate. În hrisovul pe care i-l acorda la 3 octombrie 1385 el întareste toate donatiile tatalui sau si - întrucât manastirea Vodita tinea acum tot de Tismana - si pe ale unchiului sau Vladislav. Adauga apoi de la el: câte 400 de galeti de grâu în fiecare an din dijma care se va lua de la judetul, astazi disparut, al Jalesului; apoi toti nucii din Dabacesti, de pe râul Jales, si un mertic iarasi anual de 10 burdufe de brânza, 10 cascavaluri, 10 asternuturi, 10 haine, 10 perechi de încaltaminte si miere si ceara "pe cât va aduce anul". Manastirea mai capata si satul Saghevat, acesta însa de la Nicodim care-l cumparase "sub Dan voievod". A facut apoi daruri si la Cozia. Documentul din 20 mai 1388 pomeneste de moara de la Râmnicul (Vâlcii) pe care a donat-o manastirii "Dan voievod". În acelasi act citim si de dania boierului Dude care a "daruit" manastirii un loc "la Arghis", "cu voia lui Dan voievod". Tot în timpul lui capata cea de-a treia ctitorie a lui Radu, manastirea Cotmeana, un clopot. Inscriptia acestuia are urmatorul cuprins: "în zilele binecredinciosului domn Ioan Dan voievod a facut acest clopot jupanul Dragomir, fiul egumenului Dragomir. În anul 6893 (1385) indictionul 8". În sfârsit, se pare ca Dan a ridicat "din temelie" si biserica episcopala din Râmnicul Vâlcii: asa ar rezulta dintr-o însemnare mai târzie, în care numele ctitorului a fost schimbat în "Bogdan voievod cel vechiu, fratele lui Mircea voievod".

Emisiuni monetare Ni s-au pastrat monede batute de Dan I. Ele sunt numai ducati, cu greutatea medie 0,50 gr., si bani anepigrafi , de 0,20 gr. Ducatii apartin tipului comun: pe avers - scut despicat fasciat (în primul câmp) si cu o sigla; pe revers - coif si acvila. Banii au o acvila (pe avers) si o cruce cu bratele ancorate si cu câte o trefla (pe revers). S-au pastrat si monede cu numele lui Dan si Mircea ca domni asociati, fapt care confirma afirmatia Letopisetului Ţarii Românesti privind si o asociere la cârmuire a celor doi frati.

Familia domnului Dan a fost casatorit cu doamna Maria; ea este amintita în pomelnicul mânastirii Câmpulung.