"Dansul este cea mai frumoasã artã,
pentru cã el nu este traducerea
sau abstractizarea vietii; el este viata însãsi" (
La indienii antici dansul însemna geometria ideala a formei, îngemãnarea artelor, dar în acelasi timp dinamism. SHIVA, simbolul mitologiei hinduse, considerat sursa oricãrei activitãti era si Printul suprem al dansului. El dansa fãrã încetare, dansul lui simbolizând forta creatoare a naturii. Cele 108 stiluri inventate de SHIVA s-au transmis pânã la învãtatul BHARATA, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri) despre dans, poezie si teatru.
Dansul a cunoscut multe forme de rafinament si la vechii greci. Un personaj atât de ilustru ca EPAMINONDA îsi trecea în biografie calitatea de "bun dansator". Romanii au preluat dansurile grecesti si au realizat forme noi. Este cunoscut "dansul sabienilor" care, în cursul lunii martie, evoluau într-o succesiune de salturi si de sãrituri în jurul altarului lui MARTE - zeul rãzboiului, tinând în mânã un scut în care loveau cu un bãt.
ARISTOTEL explica originea ritmului prin functiile fiziologice ale omului, referindu-se mai ales la bãtãile inimii, cel mai perfect metronom. Nevoia de a dansa este în ultimã instantã o nevoie de ritm caracteristicã omului normal si sãnãtos.
Evident, ritmul civilizatiei actuale nu mai corespunde cu cel al veacurilor trecute. Nobilul vals si distinsul tango au cãzut în desuetitudine. Explicatia o dau sociologii, medicii, în special fiziologii. Omul contemporan a devenit mai sedentar, mai inactiv. Dansurile rapide ar corespunde, deci, necesitatii fiziologice a organismului care nu se poate lipsi de miscare si efort fizic. Ele devin, asadar, un mod original de destindere dupã oboseala provocatã de inactivitatea muscularã. Cu alte cuvinte, dansul s-a transformat pe toate meridianele într-un soi de antrenament fizic. Fãcând bilantul unor cercetãri medicale complexe putem scoate în evidentã avantajele dansului în vederea mentinerii sãnãtãtii si a vigoarei. Miscarea în ritmul alert al muzicii fortificã muschii, îmbunãtãteste circulatia sângelui, intensificã respiratia, oferind o oxigenare pulmonarã mai bogatã, produce un "masaj" al muschilor abdominali, contribuind la o functionare mai bunã a stomacului si intestinelor. Dansul pãstreazã supletea siluetei si provoacã un somn mai sãnãtos decât toate tranchilizantele. Si nici nu s-ar putea altfel, cãci, dupã observatiile unor fiziologi, dansul necesitã 750 de kilocalorii pe orã, cam aceeasi energie cât consuma un boxer pe ring timp de 9 - 10 reprize.
Dansul înseamna emotie, dansul înseamnã si cucerirea spatiului, curajul de a depãsi mobilitatea.
MALLARME spunea: ". orice emotie ar pleca de la noi lãrgeste un spatiu ori se nãpusteste asupra noastrã si îl încorporeazã." Astfel, dansul oferã multiple satisfactii, fãrã a le uita pe cele estetice. El ne învatã sã fim armoniosi în întreg limbajul gesturilor.
Dansul european datoreazã mult marilor curti regale. Dansurile de palat erau la început versiuni ale dansurilor de la sate. De exemplu, branle a fost transformat si stilizat pentru a putea fi interpretat de aristocratie. În secolul al XVI-lea insã, la anumite dansuri de palat, precum "pavana" si "galiardul", s-au adaugat pasi complicati, mici sãrituri si chiar - ca în cazul voltei - un element nou in care bãrbatul ridicã bãiatul de pe suprafata de dans.
Pe acest fundal a mai existat o evolutie semnificativã. Chiar dacã în spectacolele de la palat existã întotdeauna un element puternic al manifestarii de grup, a aparut tendinta ca unitatea de bazã sã fie cuplul barbat-femeie, spre deosebire de practica din celelalte culturi. Unul dintre elemente era erotismul, sugerat cu finete în menuet, un dans la modã în secolul al XVIII-lea. Menuetul simula un soi de duel amoros, formalist, în cadrul cuplului.
În secolul al XVIII-lea a avut loc o revolutie socialã. Clasa mijlocie s-a imbogãtit, în statiuni si în marile orase au apãrut sãli de bal si alte localuri publice destinate divertismentului. În noua atmosferã a acestor localuri, mai putin formalã, a devenit obisnuit ca dansatorii sã formeze perechi în functie de gusturi, iar partenerii sã se schimbe liber între ei. Pânã atunci dansatorii formau automat perechi cu cei care erau cei mai apropiati ca rang social.
La sfârsitul secolului, un nou dans le-a eclipsat pe cel de dinainte. Este greu sã ne imaginãm astãzi senzatia pe care a creat-o valsul, un dans în care femeia si bãrbatul earu uniti într-o îmbrãtisare. Aparitia valsului a fost revolutionarã. Moralistii erau scandalizati, însã valsul a apãrut si avea sã rãmânã, fiind apoi urmat de viguroasa polcã si de alte dansuri si perechi.
Între timp, dansul de palat a dus la aparitia dansatorilor cu adevãrat profesionisti care evoluau în fata spectatorilor de teatre.
Dansul Sportiv este impartit pe doua mari sectiuni:standard si latino-americane
© Fan Dance Club | Created by Antique Design
Originea dansului oriental este invaluita de numeroase legende, unele mai apropiate de adevar decat altele: dansurile de venerare a zeitelor practicate de preotesele din temple (India), ritualurile antice de fertilitate si nastere, calatoriile popoarelor nomade, picturile de pe zidurile piramidelor (Egipt), dansurile seductiei din haremuri, Salome si "dansul celor sapte voaluri" etc.
Dansurile standard
- Valsul lent este un dans de origine engleza, aparut în anul 1874 într-un club select din
- Tango-ul a avut ca predecesor "Milonga", un dans din Brazilia. I-a fost
schimbat numele de "Milonga" deoarece aducea aminte de ghetourile Buenos Aires-ului.
Înca din anul 1900 s-a încercat introducerea
tango-ului si în Europa.
- Slowfox-ul este
înaintasul "Foxtrot-ului",
dans aparut la începutul anilor '20. Multe dintre figurile
acestuia, adaptate sau nu, au fost
introduse ulterior si în valsul lent. Paternitatea "Foxtrot-ului" este atribuita
unui actor american de vodevil, Henry Fox. Unii cred ca
s-a numit "Slow Fox" dupa
numele lui. Altii sunt de parere ca, de fapt, asemanarea cu mersul vulpii (eng. - fox) i-ar fi dat denumirea.
- Quick-step-ul s-a dezvoltat
în timpul primului razboi mondial în suburbiile
New York-ului. A aparut la sfârsitul anilor `20.
Dansurile latino-americane
- Samba îsi are originile
în
- Cha-cha este o figura a "Mambo-ului". Pâna la începutul anilor `50, aceasta a schitat un nou dans, "Cha-Cha-Cha".
- Rumba este un termen generic ce acopera o mare varietate de nume ale unei muzici
sau ale unui dans din vestul Indiei.
- Paso-doble este singurul dans care nu-si are originea în cultura "Negro", fiind originar din Spania. A început sa câstige
popularitate în jurul anilor 1920, punctul culminant fiind anul 1926.
- Jive-ul este
un dans adus din
Asadar, dinamismul este caracteristica
tuturor acestor dansuri. Daca aceasta a fost o introducere, vor mai urma articole
care vor explica, în cele mai
mici detalii, evolutia fiecarui dans si caracteristiciile
specifice fiecaruia.
|
