Dennis Deletant -
Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948- Iasi, Editura Polirom, 2001, 271 p.

Unul dintre cercetatorii straini care manifesta o preocupare con­stanta si asidua fata de problemele regimului comunist din România este Dennis Deletant, un nume care s-a impus prin activitatea sa în acest domeniu, remarcându& 252g619c #8209;se îndeosebi lucrarile România sub regi­mul comunist (Bucuresti, Fundatia Academia Civica, 1997) si Ceau­sescu si Securitatea. Constrângere si disidenta în România anilor 1965-1989 (Bucuresti, Editura Humanitas, 1998). Actualmente pro­fesor de studii românesti la University College din Londra, interesul lui Deletant pentru România a debutat în anul 1969, când a efectuat prima vizita în tara noastra, urmata apoi de multe altele, pâna în anul 1988, când a fost declarat persoana indezirabila din cauza criticilor la adresa regimului lui Nicolae Ceausescu.

Înca din prefata editiei în limba româna, istoricul a atras atentia asupra faptului ca lucrarea "a fost scrisa pentru publicul anglo-a­me­rican, adica pentru oameni care n-au nici cea mai vaga idee despre ce înseamna sa traiesti într-un regim totalitar", explicând, astfel, prezentarea unor evenimente arhicunoscute în România sau reedi­ta­rea multor idei prezentate în volumul România sub regimul comu­nist, potentate si nuantate însa. Cu toate acestea, Teroarea comu­nista în România. Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948-1965 este o lucrare ampla si documentata asupra regimului totalitar al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind foarte bine evidentiate ca­racteris­ti­cile represive ale acestuia. Cercetatorul nu a dorit, însa, sa reali­zeze doar o istorie a Securitatii în perioada 1948-1965, ci "o ana­liza a rolului pe care l-a jucat impunerea terorii, a represiunii, în mentinerea la putere a lui Dej, în suprimarea opozitiei si a disidentei de orice fel".

Conform autorului, baza documentara este constituita îndeosebi din documentele cercetate în arhivele Securitatii ("principala sursa de informatii"), dar si din memorialistica supravietuitorilor regimu­lui concentrationar sau din interviurile luate unor participanti directi la evenimente, unii dintre acestia fiind chiar persoane de vârf ale sistemului comunist (Gheorghe Apostol, Eduard Mezincescu sau Alexandru Bârladeanu). Seriozitatea studiului lui Deletant este pro­bata si de modul critic în care a abordat interviurile, subliniind atât capcanele acestui tip de izvoare, cât si necesitatea coroborarii lor cu alte informatii.

Volumul debuteaza cu câteva capitole privind activitatea Parti­du­lui Comunist din România în ilegalitate, foarte importante dato­rita faptului ca sunt oferite date despre structura membrilor si a liderilor PCR, cât si despre luptele de putere din interiorul parti­dului, mai ales în contextul în care studiile despre aceasta perioada putin cunoscuta a comunismului românesc sunt destul de rare. De asemenea, a fost foarte bine reliefat începutul comunizarii României, realizat sub puternica presiune a URSS si cu ajutorul normelor si practicilor staliniste. Au fost evidentiate reducerea drastica a fortelor armate si de politie, acapararea de catre PCR a unor minis­tere-cheie (de Interne, Justitie si Aparare), dar si preluarea con­trolului asupra Sigurantei, care a devenit rapid un instrument de supra­ve­ghere si represiune aservit comunistilor. Nu a fost uitata nici dis­tru­gerea elitei politice românesti, îndeosebi a Partidului National Ţaranesc si a Partidului National Liberal, punându-se accentul pe alegerile nede­mocratice din 1946, când victoria comunistilor s-a bazat pe trucarea rezultatelor si pe intimidarea opozitiei si a populatiei. Bine do­cumentat este si capitolul privind atacurile comunistilor asupra bise­ricilor, capitol care cuprinde informatii bogate despre repre­siu­nea care a atins toate bisericile importante (Ortodoxa, Greco-Catolica si Romano-Catolica), oferindu-se date cu privire la destinul prin închi­sori sau moartea unor lideri spirituali ai acestor confesiuni (dra­ma­tice fiind cazurile lui Ion Suciu, Liviu Chinezu, Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frentiu sau Alexandru Rusu).

În privinta Securitatii, principala institutie represiva, trebuie re­mar­cat efortul depus pentru realizarea unei prezentari cât mai fidele a tuturor structurilor acesteia, a numarului de ofiteri, a principalelor directii de cercetare, dar si a implicarii acestui organism în actele de te­roare exercitate asupra populatiei, îndeosebi cele din timpul colec­ti­vizarii. Bine tratata este si represiunea din perioada regimului lui Dej (în principal momentele de vârf din anii 1950-1953 si 1958-1961), fiind relevate aspecte importante referitoare la categoriile so­ciale vizate de Securitate, conditiile din spatiile de detentie si întin­derea Gulagului românesc. Nu în ultimul rând, trebuie mentionata si încercarea de a prezenta biografiile principalilor conducatori ai Se­curitatii si a rolului acestora în înfaptuirea unor abuzuri. De altfel, ra­mânând tot la problema biografiilor, se constata o preocupare si­milara si în privinta liderilor PCR (Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Alexandru Bârladeanu, Emil Bodnaras etc.).

Una din ideile care revine constant, pe parcursul majoritatii capitolelor, este aceea a deplinei subordonari a comunistilor români fata de puterea de la Moscova, care, prin intermediul consilierilor tri­misi în România, supraveghea si coordona întreaga politica a PCR Intruziunile brutale ale URSS în România, sustinute de pre­zenta masiva a Armatei Rosii, au fost axate, în principal, pe im­pu­nerea si mentinerea PCR la putere, preluarea controlului asupra armatei si a organelor de ordine interna, crearea unei forte de repre­siu­ne dupa modelul sovietic (care utiliza metode deja folosite în Uniu­nea So­vietica), implantarea economiei de tip sovietic (prin etati­zare, colec­tivizare si planificare) etc. Mai mult, consilierii so­vie­tici ve­gheau si asupra devotamentului si a puritatii ideologice a liderilor PCR, con­simtind nu doar asupra numirilor în functii, ci si asupra eli­minarilor de pe scena politica a unor comunisti de prim rang (Lucretiu Patrascanu Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu), fiind preferate în­tot­deauna acele persoane care se dovedeau a fi cele mai servile si mai loiale fata de "marele frate de la Rasarit". În acest sens, Deletant a pus accentul pe luptele de putere din interiorul PCR, mai exact, pe momentele eliminarii de catre Dej a unor ad­versari politici (stefan Foris, Lucretiu Patrascanu, Ana Pauker), ofe­rindu-se informatii consistente pe parcursul mai multor capitole.

Studiul evidentiaza etapele trecerii la un sistem juridic de tip sovietic, prin modificari repetate aduse legislatiei, modificari facute tocmai cu scopul de a justifica din punct de vedere legal teroarea. Un exemplu în acest sens l-a constituit crearea în 1950 a tribunalelor ad­ministrative ale Ministerului Afacerilor Interne, organe de jude­cata similare Comisiilor speciale ale NKVD, care functio­na­sera în URSS în anii Marii Terori. Tribunalele administrative aveau dreptul de a aresta oameni fara mandat si de a-i judeca în lip­sa, inculpatii neavând nici macar dreptul la un avocat.

O scadere a lucrarii o reprezinta insuficienta tratare a problemei rezistentei armate si a implicarii Securitatii în reprimarea brutala a acesteia. Faptul este regretabil deoarece tocmai acest fenomen este extrem de putin cunoscut cititorilor din strainatate, carora li se adre­seaza lucrarea, cu atât mai mult cu cât rezistenta armata anti­co­mu­nista este unul dintre putinele aspecte care individualizeaza regimul comunist al lui Dej (aceasta lipsa fiind cauzata în primul rând de inexistenta, înca, a unei ample sinteze a fenomenului totalitar din România). Totodata, trebuie amintit si faptul ca referirile la docu­men­tele inedite din arhiva fostei Securitati sunt destul de rare, în pofida eforturilor autorului de a le evidentia.

În încheiere, subliniind si importanta anexelor de la sfârsitul volu­mului (în special a celor referitoare la structura Securitatii, con­ditiile de detentie de la Aiud, anchetarea lui Belu Zilber, comu­ni­zarea Ministerului Afacerilor Externe sau raportul Lesakov), nu pu­tem decât sa salutam aparitia prezentului volum.

Elisabeta Neagoe