Descriptio/re-scriptio Moldaviae (Ionel Muntele)
Orice teritoriu īsi are īnscrisa īn memoria spatio-temporala propria evolutie. Logica acesteia, supusa unei cauzalitati multiple, se exprima printr-o continua transformare a trasaturilor definitorii, sub semnul unor oscilatii socio-spatiale sau sub impulsul unor rupturi socio-culturale. Orice teritoriu īsi manifesta identitatea īn primul rānd prin denumirea atribuita īn virtutea nescriselor legitati ale nevoii umane de simbolizare a spatiului. Variabila īn timp sau supusa unor manipulari, aceasta denumire devine o marca teritoriala valorizata pozitiv de catre indivizii care īsi identifica destinul cu un spatiu bine circumscris din punct de vedere socio-c 13113t197n ultural. Īnsusita si īmpartasita, aceasta identificare conduce īn cele din urma la formarea acelor solidaritati teritoriale care asigura coeziune, continuitate si substanta oricarei organizari sociale.
Geografia a acordat totdeauna o atentie speciala semnificatiilor spatiale atribuite unor componente naturale sau antropice ale geosistemului, dezvoltāndu-si de timpuriu o abordare descriptiva, aparent superficiala si opusa unui demers nomotetic, acesta din urma atent mai degraba la regularitati decīt la exceptii. Descrierea geografica, fara a fi complet desueta, cum se pretinde adesea, īsi pastreaza īnca valoarea stiintifica atunci cānd depaseste statismul timpului scurt, al impresiei de moment si mizeaza pe amploarea timpului lung, īn sedimentele caruia poate fi detectata sursa unor structuri spatiale, a unor comportamente si mentalitati specifice.
Abordarea geografica a unui regionim cum este cel de Moldova nu este una din cele mai simple īntreprinderi. Chiar limitāndu-ne la cele cinci chestiuni geografice esentiale - cine, ce, unde, de ce si cum-, confruntarea cu diversele complicatii induse de distorsionarea continua a sensului sau initial este inevitabila. Devenit fara voia lui un subiect al manipularii īn perioada contemporana, regionimul mentionat ar merita o dezbatere serioasa, capabila sa indice semnificatiile sale actuale si sa puna capat abuzurilor la care sīnt supuse derivatele sale, de cele mai multe ori īn scopuri politice.
Punctul de plecare al oricarei descrieri geografice a Moldovei nu poate fi mai nimerit decāt binecunoscuta "Descriptio Moldaviae" īn care ilustrul principe Cantemir a reusit sa personalizeze īn asa masura spatiul circumscris acesteia īncāt orice īncercare de "rescriere" a Moldovei ar aparea ca o blasfemie, īnsa asta doar daca am eluda realitatea tragica a divizarii acesteia.
Spatiul ocupat de catre Moldova este clar delimitat -Carpatii la vest, Dunarea la sud-est, Nistrul cu valea sa adīnca īn nord-est care separa īn mare lumea stepelor nord-pontice de zona forestiera a podisului moldav-, personalitatea sa geografica fiind incontestabila. Chiar unele lucrari de factura enciclopedica precum Géographie Universelle, īn editia din perioada interbelica, sub directia lui Emmanuel de Martonne, afirma categoric unitatea si personalitatea acestui spatiu. Cu toate acestea, a existat si exista o anumita retinere fata de abordarea unor probleme de interes stiintific la scara īntregii Moldove, cel putin īn geografia romāneasca. Dincolo de posibilitatile reduse de analiza a unor realitati ascunse de obtuzitatea regimurilor de tip sovietic exista, din partea noastra, o anumita "resemnare" foarte rapid asumata īn limbajul popular, pentru care dincolo de Prut īnsemna (mai īnseamna īnca?) "la rusi".
Ca teritoriu distinct, Moldova este rezultatul unui proces firesc de cristalizare a unei organizatii statale stabile. Fara a intra īn detaliile istorice ale acestui proces, teritorialitatea sa este īn afara oricarei īndoieli. Faptul ca la est de Carpati, īntr-un spatiu delimitat de Ceremus, Nistru, Marea Neagra, Dunare si Carpatii Orientali s-a format īntre secolele XIV-XVIII o constructie sociala complexa, de o remarcabila unitate culturala, este o realitate care nu poate fi eludata. Considerata de multe ori marginala, nesemnificativa īn contextul european al epocii (vezi majoritatea atlaselor occidentale de specialitate), Ţara Moldovei a fost una din piesele de baza ale constructiei statale romānesti, care īn context european conteaza drept una din principalele tari ale Europei Central-Estice. Marginalitatea resimtita īn toate notele referitoare la Moldova sau la diviziunile acesteia, īn marile lucrari enciclopedice, de larga circulatie, este injusta si cred ca este de datoria noastra sa prezentam celorlalti o viziune mai ampla si īn orice caz mai obiectiva asupra realitatii teritoriale moldovenesti, capabila sa faca fata numeroaselor confuzii, de cele mai multe ori voite si aflate īn slujba unor interese greu de explicitat.
O prima chestiune ar fi aceea a extinderii teritoriale a Moldovei. Mai avem oare dreptul sa acoperim sub acest nume īntreg spatiul Moldovei istorice, īnteleasa īn forma pe care o prezenta īnsusi Cantemir, cu cele trei diviziuni traditionale -Ţara de Sus, Ţara de Jos si Basarabia-? Astfel, cu cei 96 385 kmp si aproximativ 10 milioane locuitori, dintre care peste 80% sunt romāni, acest spatiu pare a fi "ideal" pentru cristalizarea unei "euroregiuni" eficiente economic si relativ unitare sub aspect cultural.
O a doua chestiune se refera la legitimitatea arogarii unor atribute statale, cu tot ceea ce decurge din aceasta, de catre o portiune a acestui spatiu, care reprezinta doar o treime din total si īnglobeaza pe deasupra o parte din teritoriul unei entitati regionale controversate si oarecum artificiale precum este Transnistria? Apoi, putem fi complet indiferenti la divizarea arbitrara a Moldovei, explicabila istoriceste si acceptabila pāna la urma la nivel politic dar inadmisibila pe plan cultural? Īn plus, care trebuie sa fie raporturile īntre Moldova ca ansamblu istorico-geografic si fragmentele astfel rezultate, īn discursul cotidian sau īn cel stiintific? Cu alte cuvinte, īn ce limite -spatiale, temporale,culturale- putem vorbi de Bucovina sau de Basarabia ca entitati distincte, subsumate sau situate pe acelasi plan cu Moldova (cu care Moldova de fapt?). Iar numarul acestor entitati pare sa nu fie limitat daca ne gāndim la procesul istoric care conduce īn prezent la cristalizarea unei asa-zise "Gagauzii" pe teritoriul Moldovei istorice.
Toate acestea sunt, poate, chestiuni cu totul secundare fata de marile provocari ale momentului, legate de mondializare si globalizare, de obsesia integrarii euroatlantice, dar cred ca merita o lamurire suplimentara data fiind substanta lor simbolica, necesara constituirii fermentului care trebuie sa conduca la reconsiderarea identitatii regionale īn aceasta parte a continentului european, fara a altera substanta constiintei nationale panromānesti.
Un punct de sprijin poate fi constatarea ca "dosarul" teritorial moldovenesc este unul cu totul special. Situatiile īn care, la nivel mondial, o portiune dintr-un teritoriu bine definit istoric si clar delimitat geografic īsi aroga atributele statalitatii īn virtutea unei memorii spatiale comune, cu toate simbolurile specifice, sīnt relativ rare. De la est la vest, īn Lumea Veche surprindem sapte cazuri distincte: Irlanda, Luxemburgul, Moldova, Macedonia, Azerbaidjanul, Mongolia si Bengalul. De remarcat ca toate sapte sīnt situate īn zone de contact īndelungat sau episodic al intereselor unor mari puteri, īn lungul unor fracturi teritoriale mult prea complicate de ingerintele unor factori ei īnsīsi complecsi. Spre deosebire de celelalte, Moldova prezinta īnsa situatia cea mai contradictorie: astfel, statul irlandez, ocupa īn orice caz cea mai mare parte a teritoriului istoric iar treptat chiar si īn regiunea ocupata, diferentiata prin denumirea Irlanda de Nord, catolicismul va deveni majoritar, pastrīnd astfel unitatea si identitatea īn pofida asimilarii lingvistice extrem de avansate; Luxemburgul, sub haina Marelui Ducat actual, este un rezultat al separatiei pe criterii lingvistice, provincia belgiana omonima fiind dominant valona, amintirea convietuirii subzistānd īn practica bi(tri)lingvismului specifica unei mari parti a ceea ce a fost cāndva Lotharingia carolingiana; Macedonia, al carei simbolism a fost resuscitat īn perioada "crizei orientale" este oarecum artificiala, divizata pe criterii etnice sau confesionale, compartimentata fizic, dar clar orientata spre metropola sa thesaloniceana. Devenita mar al discordiei īntre slavii sudici si greci, a fost divizata īntre patru state dintre care unul pretindea a fi continuatorul istoric, cel putin prin denumirea utilizata. Optānd īn cele din urma pentru o identitate proprie, nici sārbeasca, nici bulgara, acest stat s-a vazut obligat sub presiunile Greciei sa adopte o titulatura conforma cu pozitia sa īn spatiu fata de centrul istoric al anticei Macedonii -Gorna Makedonia-, pentru a nu spori confuzia cu Macedoniile grecesti sau bulgare; Azerbaidjanul, vasta provincie persana, prinsa īn vārtejul expansiunii tariste, sovietizata īn treimea septentrionala si devenita stat distinct dupa caderea fostei U.R.S.S., nu poate pretinde rolul de pivot statal pentru mult mai īntinsul Azerbaidjan meridional, unde se afla capitala istorica -Tabrizul- tot mai iranizat (reiranizat), cuprins de revirimentul islamic siit, opus oarecum laicismului de tip kemalist imitat īn nord; Mongolia, divizata īntre statul omonim si R.P.Chineza, unde teritoriul aferent este diferentiat prin atributul "interior" opus celui "exterior", raportat la Marele Zid si la marile lanturi muntoase care īl strabat, prezinta un caz similar, puternica sinizare si disproportia ponderii nepermitānd veleitati unificatoare; īn fine, divizarea Bengalului este rezultatul unor clivaje confesionale, exacerbate īn perioada coloniala si chiar daca Bangladeshul (literalmente "tara bengalezilor") pretinde atributii statale depline, el este mult prea dependent de partea indiana, diferentiata toponimic prin pozitia geografica, Bengalul de Vest si favorizata de prezenta capitalei Indiilor Britanice, Calcutta.
Se poate observa din acest demers analogic ca Moldova este singura īn care divizarea nu are la baza un criteriu etnic, lingvistic sau confesional ci corespunde unor perversiuni ale istoriei, de aici decurgānd poate si ambiguitatea īn care este īntretinuta semnificatia sa teritoriala. Este un fapt binecunoscut ca imediat dupa fiecare divizare, marile puteri ocupante s-au straduit sa investeasca noul teritoriu cu o personalitate distincta, pornind de la impunerea unei denumiri care sa aminteasca tot mai putin de cea originala: mai discret īn cazul Turciei, pentru care Basarabia propriu-zisa a devenit Bugeac, daca nu cumva se poate vorbi de o circulatie paralela a celor doua denumiri; mai evident īn cazul Austriei care a inventat efectiv Bucovina; mai voalat initial īn cazul Rusiei tariste care extinde denumirea romāneasca, Basarabia, la īntreaga parte orientala a Moldovei. Īn ultima situatie, la fel de binecunoscuta este impertinenta cu care puterea de la rasarit, "reinventeaza" Moldova dupa 1924, la est de Nistru!. Conjunctura postdecembrista, dominata de lupta īntre iluzia restabilirii unei justitii istorice prin simpla recunoastere a unui pact obscur si prudenta excesiva fata de problematica multa vreme ocultata a Moldovei ocupate, a generat constituirea unui stat care, asa cum se mentiona anterior, īsi aroga atributele unei statalitati fara fundament legitim din momentul deciziei capitale din ianuarie 1859. Facānd uz de simbolurile statale romānesti si invocānd o memorie spatiala care īn mare parte este localizata īn afara teritoriului circumscris politic, acest stat artificial poate crea o stare de disconfort politic si chiar psihologic celor pentru care identitatea regionala moldoveneasca este subsidiara celei de ansamblu, romānesti. Ca indiferenta autoritatilor romānesti, mostenitoare directe ale celor doua mari momente din istoria nationala-1859, 1918-, a fost o atitudine gresita este un fapt notoriu, cu consecinte grave īn ultima vreme, īn contextul resurectiei bolsevismului anacronic din asa numita Republica Moldova.
Moldova este, ca si celelalte teritorii mentionate, plus altele, mult mai numeroase, divizate īntre state vecine dar care nu au avut niciodata o organizare statala (Silezia, Banat, Ţara Bascilor, Tirol etc. daca ne marginim numai la exemple europene), un teritoriu fragmentat-refragmentat-reunificat. Nimic neobisnuit, s-ar putea spune, pentru ca Romānia īnsasi e formata din fragmente teritoriale. Acest caracter este atāt rezultatul divizarii succesive sub impactul factorului istoric dar, paradoxal, factorii interni au exacerbat si exacerbeaza aceasta divizare prin īncercarile de dilutie a identitatii regionale sau prin excesiva centralizare care antreneaza un proces īndelungat de periferizare, creator al unei oarecare repulsivitati ce īndeparteaza adesea Moldova de insertia unor structuri social-economice moderne si īi asigura o imagine defavorabila asociata cu saracia, conservatorismul politic si īnapoierea culturala, imagine nejustificata daca ne raportam la realitatile romānesti de ansamblu. Daca pīna la 1940 cele trei fractiuni rezultate īn urma divizarilor succesive si-au pastrat o individualitate proprie, bazata totusi pe referinte istorice comune, consecintele celui de-al doilea razboi mondial coduc la noi fragmentari conforme unor interese geopolitice care vor complica (probabil definitiv) orice īncercare viitoare de reconstructie teritoriala īn acest spatiu. Cele doua mari fragmente, Moldova apuseana, libera -atāt cāt permiteau conditiile instaurarii puterii de inspiratie sovietica- si Moldova rasariteana, ocupata, au cunoscut o jumatate de secol īn care falia care le-a despartit s-a adāncit continuu atāt din lipsa comunicarii, cāt si din absenta unei strategii romānesti de favorizare a particularismului moldav īn contextul national. Daca la est de Prut ingineria social-politica a puterii sovietice a creat din temelii o falsa identitate menita sa ancoreze acest spatiu cīt mai durabil īn sfera culturala ruseasca, la apus, politica excesiv de centralizatoare si obsesia unitatii nationale a īncercat si īncearca sa limiteze aria de actiune a identitatii regionale, inclusiv prin distorsionarea unor solidaritati teritoriale. Este destul sa amintim arondarea partii sudice a Moldovei Apusene la mitropolia Ungrovlahiei dupa 1948 sau mai recent delimitarea arbitrara a asa-zisei regiuni de dezvoltare Nord-Est, care exclude judetele Galati si Vrancea, de altfel suficient de solidare cu restul Moldovei īn pofida puternicei influente exercitate de capitala.
Īn paralel, s-a dezvoltat un sensibil complex moldovenesc de inferioritate, indus partial si din afara dar generat si de frustrarile acumulate īntr-o istorie nu tocmai fericita. Importanta teritoriala mai redusa īn cadrul statului romānesc contemporan, imaginea defavorabila creata de masiva migratiune moldoveneasca, pe parcursul perioadei comuniste, raritatea resurselor naturale capabile sa suscite un interes economic deosebit se combina cu pozitia geografica deloc avantajoasa, īn coasta fostei U.R.S.S., cu paseismul bazat pe trecutul cultural glorios si pesimismul derivat din lipsa de perspectiva sau din ambiguitatea ethosului moldovenesc. S-ar putea vorbi de o anumita disolutie a "spiritului" moldovenesc, tot mai jenat de cliseele defavorabile, fara o baza reala de cele mai multe ori. Bucovinenii, se detaseaza cel mai adesea de restul moldovenilor punānd pe tapet "beneficiile" dominatiei austriece īn materie de civilizatie, ignorānd astfel efectele "malefice" ale acesteia iar atunci cānd nu este suficient un surplus de "superioritate" poate fi adus si de originea ardeleneasca a unora dintre ei desi priviti din exterior ei sīnt la fel de moldoveni, tipici chiar. Īn extremitatea sud-vestica, vrāncenii sīnt o alta categorie care se autodelimiteaza tot mai frecvent, mizānd de data aceasta pe mitul Mioritei, īn care apar diferentiati de moldoveni dar si pe o traditie de autonomie razaseasca ale carei ecouri s-au stins foarte recent sau de influenta prea puternica a Bucurestilor. Intersant īn acest din urma caz este faptul ca autodenumirea de vrāncean s-a extins dinspre depresiunea subcarpatica la īntreg spatiul judetului omonim, unul din exemplele cele mai tipice de delimitare arbitrara a diviziunilor administrative de la īnceputul "epocii Ceausescu". Īn ambele cazuri, pozitia defavorabila a capitalei traditionale a Moldovei, Iasii, are un rol important. Marginalizat de situarea sa prea aproape de nevralgica frontiera pruteana, constrāns de aceasta la o concurenta pentru spatiu de influenta cu orase de rang "inferior" precum Bacaul, īnconjurat de o arie cu un accentuat ruralism, acesta a devenit dependent de axul subcarpatic al Siretului desi era destinat sa organizeze retelele de comunicatii, implicit structurile urbane, din īntreg spatiul moldav.
Aparitia, dupa 1989, a statului de la est de Prut, a condus la ambiguitati suplimentare. Regionimul Moldova si etnonimul moldovean, sīnt tot mai des folosite, devenind curente chiar si la vest de Prut, trecāndu-se pe plan secundar echivalentele antebelice Basarabia si basarabean, considerate necorespunzatoare diviziunilor politice actuale. Este un fel de capitulare īn fata insolentei autoritatilor comuniste sau pseudodemocratice de la Chisinau, ale carei consecinte sīnt greu de anticipat. Paradoxal este faptul ca īn timp ce la est de Prut se fac eforturi imense pentru promovarea identitatii moldovenesti, exacerbate pueril adesea dar cu efecte garantate, la vest de Prut, autoritatile īncearca sa eludeze orice afirmare a identitatii regionale, exprimata clar prin delimitarea asa-ziselor regiuni de dezvoltare botezate conform punctelor cardinale, īntr-un fel de roza a vānturilor destinata a certifica asertiunea cronicareasca a situarii "īn calea tuturor rautatilor" care, nu-i asa, pot veni din orice directie. Chiar si forul spiritual al natiunii romāne, Biserica Ortodoxa, nu pare jenata de aceste tendinte, īnfiintarea dupa 1990 a unei mitropolii autodenumita "a īntregii Moldove si a Chisinaului" nefiind amendata īn nici un fel desi pentru oricare alt popor ar fi devenit un atac flagrant la fiinta sa nationala. Oare pentru contracararea spiritului retrograd al bolsevicilor mancurtizati cea mai buna cale nu este tocmai promovarea spiritului autentic moldovenesc, asa cum se particularizeaza el īn contextul romānesc? Pentru aceasta nu ar fi nevoie de o noua rescriere a spatiului romānesc, mai apropiata de memoria sa istorica, afectiva, fara ierarhii regionale care sa certifice suprematia unora sau altora, īntr-un deplin acord cu posibilitatile locale? Fara a acuza centralizarea administrativa, judecata excesiva adesea, o parte din vina revine si comunitatilor locale sau regionale, obisnuite cu dependenta si speriate de perspectiva bazarii pe fortele proprii. Asumarea statutului periferic, mai vizibila parca īn nord-estul tarii, este unul din resorturile care īmpiedica declansarea sinergiilor regionale capabile sa sudeze durabil comunitatile locale si sa asigure o functionalitate corespunzatoare exigentelor progresului. Trebuie remarcat ca aceasta mentalitate este specifica īntregului ansamblu spatial romānesc, īn care oscilatia īntre ura fata de sine si māndria usor paranoica da impresia unui comportament schizoid.
De ce ar fi necesara o redescriere a teritoriului moldovenesc? Īn momentul de fata este imposibil de imaginat o dezvoltare pe plan regional fara stimularea unei sinergii regionale. Ori īn acest sens, dialogul Bucuresti-Chisinau pare sortit din start esecului, atāt datorita distantei cāt si unor resentimente reciproce. Mult mai benefic ar fi daca acest dialog s-ar concentra pe axa Chisinau-Iasi-probabil Cernauti, Iasii beneficiind totusi de statutul de capitala simbolica, indiscutabila, a tuturor moldovenilor. Autoritatile de la Bucuresti au o optica mult prea centralizatoare si īn privinta relatiilor bilaterale īntre cele doua state vecine, mizānd prea mult pe sintagme de genul "cele doua state romānesti" ca si cum Romānia ar fi aparut din senin si nu prin unirea Moldovei cu Muntenia sau evitānd pe cīt posibil Iasii īn politicile lor de conectare a Moldovei rasaritene la unele circuite romānesti.
Bibliografie:
A.Bailly (2000), Les concepts de la géographie humaine, Masson, Paris
R.Brunet (1992), Les Mots de la géographie, Reclus, Paris
D.Cantemir (1973), Descrierea Moldovei, Edit.Academiei, Bucuresti
|
