Dualismele Occidentului: o analiza sincronica

Dualismele Occidentului: o analiza sincronica

/ saw that One was animate

Mankind inanimate fantasy.

Yeats

Un gangster vestit prin anii '30 folosea o metoda extrem de simpla cīnd trebuia sa ia o hotarīre : dadea cu banul. Daca iesea cap raspunsul era "da", daca iesea pajura, raspunsul era "nu". O singura data informatia s-a dovedit gresita; asta l-a costat viata.

O schema cu patru solutii (un patrat) i-ar fi furnizat deja mai multe posibilitati: '+/-, -/ + , + / + , -/-. Combinīnd doua patrate, ar fi obtinut saisprezece posibilitati. Combinīnd mai multe patrate īntr-o secventa, numarul de posibilitati ar fi crescut vertiginos. Ca sa organizeze īntīmplarile unei singure zile, ar fi trebuit sa dea cu banul de cīteva sute de ori. Viata, ca si mitul, este domeniul alege­rilor multiple. si, ca si īn via 24524e423y ta, o alegere gresita īn mit poate fi fatala. Asa a fost pentru nenumarati marcioniti, maniheeni, pauli-cieni si cathari, a caror optiune originala si fundamentala semana īn totul cu metoda gangsterului, caci consta īntr-o alternativa simpla : un principiu sau doua principii. Sau Raul provine din Bine si atunci Binele nu-i chiar bun, iar Raul nu-i chiar rau; sau Binele si Raul sīnt despartite, Binele-i bun, Raul - rau. īn acest punct, patratul īsi putea face aparitia, pentru a stabili ca exista de asemenea lucruri bune fi rele īn acelasi timp, lucruri mai mult bune decīt rele sau lucruri mai mult rele decīt bune.

I.P. CULIANU

Atīta sīnge a curs pentru atīt de putin, si pentru īnca mai putin continua sa curga. Se moare si se traieste īntr-un adevar care nu-i decīt unul din multe.

Ce sa credem īnsa despre "radacina existentiala", despre ideea pe care toti acesti oameni si-o faceau despre lume? Ea este īn general atribuita unei situatii de "criza", economica, politica, reli­gioasa sau de toate felurile la un loc, o "criza" cu majuscula. Oare au fost ei bolnavi, nevrotici, ca sa surghiuneasca astfel lumea īn sfera Raului sau cel putin a amestecului ?

Cu siguranta, sistemul nu-i inocent, iar batalii se dau pe toate fronturile, pentru un simplu iota. De aici īnsa pīna la a stabili o legatura strīnsa īntre un anumit "sentiment al lumii" si activarea optiunii "aceasta lume este rea", distanta este uriasa. Cei care gīndesc astfel nu sīnt nici mai mult nici mai putin īn "criza" decīt ceilalti, nici mai mult nici mai putin "bolnavi" sau "pesimisti". Ei nu fac decīt sa gīndeasca si uneori gīndesc mai bine decīt adver­sarii lor.

Sa revenim īnsa la alegerea initiala īntre doua principii sau pentru doua principii. Nu exista nici o optiune īnaintea acesteia, pentru simplul motiv ca sistemul nu continea īnca posibilitatea de a anula transcendenta: aceasta inovatie nu s-a prezentat spiritului european decīt la finele secolului al XVIII-lea si ei īi vom consacra ultimul capitol al cartii de fata.

Lumea este creata. Ea poate fi creata, logic, de Bine, de Rau, de amīndoua, de nici unul. Daca un creationist de astazi gīndeste ca lumea nu-i decīt buna, pacatuieste desigur prin exces de optimism. Trebuie sa existe ceva care s-o degradeze, care sa-i justifice starea actuala si pe cea anterioara, patrunsa de impermanenta, de suferinta si de neliniste : Diavolul este o necesitate a primei reflectii asupra experientei lumii. si totusi, dualistii nu exclud nici una dintre cele patru ipoteze: pentru maniheeni, lumea a fost creata de Bine; pentru anumiti gnostici, pentru paulicieni si catharii radicali - de Rau; pentru bogomili si catharii moderati, lumea a fost creata de Bine si organizata de Rau, dar Raul depinde de Bine: aceste doua curente nu sīnt cu adevarat dualiste ; pentru majoritatea gnosticilor si a marcionitilor, lumea a fost creata de un intermediar care nu-i nici bun, nici rau. īn gnosticism, el se afla īn legatura si cu Binele

GNOZELE DUALISTE ALE OCCIDENTULUI

si cu Raul, iar Raul deriva uneori din el, fiind, paradoxal, superior prin natura intermediarului īnsusi. Pentru Marcion, Raul deriva tot din intermediar, dar raporturile dintre ei sīnt īncordate : Raul nu-i adversarul Binelui, ci al Demiurgului intermediar din care provine.

Unde malum ? Daca se postuleaza doua principii, Raul este unul din ele: nu are origine, nici īnceput. Daca se postuleaza un prin­cipiu, Raul trebuie sa derive din Bine. Pentru a-l explica, este nevoie de un mit, de un Lucifer cazut, un Iblīs, un Samael. Gnosticii recurg la doua mituri, extrase dintr-un repertoriu dualist fara vīrsta. Nu mai reanalizam variantele secventelor celor doua mituri, cu diversele lor aranjamente (v. supra, cap. V, § 18-l9). Marcion, bogomilii si catharii monarhieni se folosesc de mitul iudeo-crestin al lui Lucifer. Primul, care optase deja pentru o separare a lumilor si a principiilor, transpune mitul arhanghelului cazut īn lumea de jos; ceilalti, dimpotriva, īl formuleaza īntr-o modalitate aproape ortodoxa.

In acest punct ajunse, toate dualismele si pseudodualismele din Occident se gasesc īn fata unei alegeri simple, dar de bataie lunga : trebuie sa īnfrunte mitul biblic al Genezei, si īl supun unei inter­pretari libere, pornind de la premisele lor dualiste sau pseudo-dualiste.

Respingerea VT, īn totalitate sau īn parte, ar fi fost oare posibila īnainte de aparitia crestinismului ? Altfel spus, se poate gīndi ca ar fi existat pentru respingerea lui ratiuni anterioare distinctiei pauli-ciene a celor doua regimuri, sub lege si sub gratia! Astfel de ratiuni, dupa cum am demonstrat īn alt loc, par sa fi existat īntr-un iudaism fundamentalist ortodox, īnselat īn asteptarile sale teologico--politice dupa caderea Templului, īn 70 p.C. Cu certitudine, Pavel radicalizeaza termenii problemei, īn asa fel īncīt ar fi de negīndit ca un numar de consecinte sa nu se produca, dat fiind ca aici se gasesc premisele sistemului si ca sistemul, o data ce s-a pus īn miscare, tinde sa-si activeze toate posibilitatile.

Cu ce trebuie asociat VT ? Cu Binele, cu Raul, cu amīndoua, cu nici unul. Aici pseudodualistii se īndeparteaza de ortodocsi, neatri-buind īn totalitate VT Binelui. Numai acei intelectuali origenizanti, catharii radicali din Desenzano, vor accepta realitatea VT pentru o lume creata de Bine, o lume care totusi, fiind fizica, n-ar avea cum

I.P. CULIANU

sa fie buna. īn opozitie, o parte a gnosticilor, maniheenii, paulicienii, bogomilii si catharii monarhieni atribuie VT Raului, īn īntregime sau īn parte. Pentru numerosi gnostici si pentru Marcion, el tine de intermediar, care nu este nici bun, nici rau. īn orice caz, chiar daca i se accepta adevarul istoric integral, VT caracterizeaza un regim al lumii care nu mai este valabil: poate fi folosit ca un exemplu pentru a arata negativitatea acelui regim. (Sa mai amintim īn acest punct ca Harnack era un evanghelic militant si ca lucrarea sa despre Marcion formula un repros direct la adresa lui Luther pentru a nu fi avut fericita inspiratie sa se debaraseze de textul veterotestamentar īnainte de institutionalizarea Reformei.)

Exegeza inversa a VT se organizeaza īntr-un sistem care are tendinta sa se reproduca pīna la epuizarea posibilitatilor sale. Aici cercetarea devine fascinanta, caci dualistii si pseudodualistii nostri opereaza acum pe un material mitic preexistent, activīnd solutii si reasezīndu-i secventele īn configuratii mereu noi. Ei nu i-au compus toate variantele posibile (ar fi interesant de examinat, alaturi de potentialitatile logice realizate, cele care ar fi putut sa fie), dar si-au facut constiincios datoria.

Geneza nu contrazice pe nimeni. Ea vorbeste despre un Dumnezeu creator al pamīntului si al cerului (ha-arets weha-shama-yim), aflat īn fata a doua lucruri pe care nu le-a creat el: tohu wa-bāhu si apele primordiale īnvaluite īn īntuneric. Gnosticii monarhieni au reactionat cu siguranta īntr-un sens monist la aceasta cosmogonie pe care o interpretau ca dualista, atribuind creatia materiei Sophiei sau Demiurgului. Duhul lui Dumnezeu, ruāh, se "poarta" deasupra apelor, Dumnezeu face Lumina care contrasteaza cu īntunericul, face firmamentul ("taria") pentru a desparti apele de sus de cele de jos, se iveste uscatul, Dumnezeu īi porunceste sa "dea din sine" plantele, porunceste (prin Cuvīnt) sa fie luminatori, animale acvatice si zburatoare, apoi animalele pamīntului; se adreseaza siesi (la plural: Gen. I, 26), pentru a-l face pe om dupa chipul si asemanarea lui, īl face sexuat si stapīn al lucrurilor create. Vazīnd ca toate acestea sīnt bune, Dumnezeu se odihneste o zi.

īnvatatii care au colationat Biblia erau traditionalisti si nu se gīndeau la vremurile rationaliste care aveau sa vina. Capitolul 2 al Genezei, provenit din alta versiune, īl contrazice pe primul. Nu

GNOZELE DUALISTE ALE OCCIDENTULUI

analizam contradictiile - ele au format, demult deja, obiectul unei critici necrutatoare din partea dualistilor cu care ne-am ocupat. Secventele urmatoare sīnt, īn ordine: facerea lui Adam din tarīna pamīntului, īnsufletirea lui prin "suflarea de viata" a lui Dumnezeu (2, 7), facerea gradinii orientale a Edenului, cu Arborele Vietii si Arborele Cunoasterii (2, 8-9), ducerea lui Adam īn Eden (2, 15), interdictul de a mīnca din Arborele Cunoasterii (2, 16-l7), crearea femeii din coasta barbatului adormit (2, 2l-2), aparitia sarpelui care-i explica Evei ca daca manīnca din fructul oprit nu va muri (3, 4-5), Eva mīncīnd si dīndu-i si lui Adam sa manīnce (3,6); rusinea lor de a se vedea sexuati si ascunderea lor de vederea lui Dumnezeu (3, 7-8); Dumnezeu care nu stie unde sīnt (3, 9), nici ce-au facut (3, 11), blestemarea sarpelui, a femeii si a barbatului (3, 14-l9), "īmbracamintea de piele" (3, 21) si izgonirea din rai (3, 23-4).

Sa ne oprim o clipa asupra primelor secvente, uitīnd din nou contrasensurile care misuna īn ele pentru ochii unui exeget din epoca elenistica-romana, care se asteapta ca Dumnezeul sau sa fie atotstiutor, atotputernic etc. (Iehova si/sau Elohim nu sīnt nici una, nici alta; pentru cei care au gīndit acest mit arhaic, problema nu se punea īn aceiasi termeni).

Doua interpretari la capitolul 1 al Genezei nu au nevoie de o inventivitate speciala: ca la īnceput era Dumnezeu si ansamblul tohu wa-Z>d/zM-ape-īntuneric ; si ca Dumnezeu era multiplu (1, 26). Prima secventa impune totusi sa fie gasita o obīrsie pentru apa si pentru celelalte elemente. Exista trei solutii posibile :

Dumnezeu si apa (sau īntunericul) sīnt principii (ofitii lui Irineu, sethienii lui Ipolit, maniheismul, catharismul radical);

toate au fost facute de Dumnezeu, dar Geneza a uitat s-o spuna (ortodocsi, bogomili, cathari monarhieni);

acest Dumnezeu nu este adevaratul Dumnezeu (toti dualistii si pseudodualistii Occidentului, cu exceptia lui Ioan de Lugio); prin urmare, i se poate atribui originea materiei primordiale si a īntunericului (gnostici).

Pentru Marcion, materia primordiala este un principiu, chiar daca el nu vorbeste explicit despre asta; paulicienii nu par sa-si puna problema. Prima solutie este dualist-radicala; a doua nu este dualista; a treia este dualist-moderata: ea accepta un al doilea

I.P. CULIANU

GNOZELE DUALISTE ALE OCCIDENTULUI

Dumnezeu, inferior, care poate fi autorul materiei si al Raului, dar provine totusi, īntr-un fel sau altul, din Dumnezeu Tatal.

Multiplicitatea lui Dumnezeu (Gen., 1, 26) este interpretabila īn mai multe feluri:

este un plurale maiestatis fara nici un sens concret (ortodocsi);

este o indicatie ca Dumnezeu a colaborat cu unul sau mai multi īngeri (posibilitate explorata de iudaism);

Dumnezeu nu este Dumnezeu:

a)    este un īnger printre altii (prognostici);

b)    īn acest episod, este Diavolul (anumiti gnostici, maniheeni, bogomili, cathari);

c)    este Arhontele lumii vizibile, dar nu Diavolul (majoritatea gnosticilor, Marcion). Lucreaza īmpreuna cu alti arhonti la facerea omului (majoritatea gnosticilor).

Numeroase optiuni sīnt de asemenea prezente īn fiecare dintre secventele succesive ale mitului. Cine, de exemplu, īi sufla īn fata lui Adam ? Ar putea fi:

facatorul sau;

altcineva decīt facatorul;

īn primul caz, poate sufla īn fata lui Adam:

ceva ce-i apartine ;

ceva ce nu-i apartine.

Apar patru combinari posibile :

facatorul īi sufla īn fata lui Adam ceva ce-i apartine (ortodocsi, Marcion, maniheeni);

facatorul īi sufla īn fata lui Adam ceva ce nu-i apartine (unii gnostici, un mit bogomil);

cineva diferit de facator īi sufla īn fata ceva ce-i apartine (anumiti gnostici, un mit bogomil);

cineva diferit de facator īi sufla īn fata ceva ce nu-i apartine (anumiti gnostici).

Nu vom continua, evident, aceasta analiza, enumerīnd posibi­litatile continute īn fiecare secventa. Dualistii au aratat o inventivitate cu totul aparte cīnd au avut de-a face cu episoade si personaje precum sarpele si Cain.

Procesul la care asistam īncearca sa explice mitul iudeo-crestin al creatiei inversīnd exegeza literala (sau alegorizanta, īn situatia īn

care povestirea evidentiaza contradictii insolubile) si activīnd liber alegeri multiple din fiecare secventa a fabulei de origine.

Rezultatul acestui proces īl formeaza miturile dualismelor din Occident, care, din aceasta perspectiva, sīnt sincrone. Pentru ca tendinta lor este de a se reproduce la nesfīrsit plecīnd de la un numar de principii simple, ele au reusit sa sfideze īn diacronie persecutiile, sabia si rugul, ca sa ajunga la manifestare. Semnele au trecut prin oameni, lasīnd īn urma victime. Lectia dualismului nu a fost īnsa zadarnica: nimic din ceea ce obliga la gīndire nu este zadarnic, caci fisureaza adevarurile acceptate. Or, īn mecanismul generator al miturilor nu exista vreun adevar mai adevarat decīt celelalte: "Mintea īsi este siesi loc, īntr-īnsa poate face Rai din Iad si Iad din Rai" (Milton).