ECONOMIA ROMĀNEASCĂ ĪN PERIOADA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (1914 - 1918)
Economia Romāniei īn perioada neutralitatii
Izbucnirea primului razboi mondial si politica de expectativa adoptata la īnceput de guvernul romān au influentat profund economia tarii care nu era pregatita de razboi. Īn primii doi ani (1914-1916) Romānia a pastrat o atitudine de neutralitate armata. Ţara noastra a intrat īn razboi la 15/28 august 1916, de partea Antantei (Franta, Imperiul Britanic, Imperiul Rus) 545g62f , care īi recunostea revendicarile nationale legitime. Participarea ei a durat pīna la īncheierea razboiului, produsa la 11 noiembrie 1918, cīnd Germania a semnat armistitiul.
Desi s-a mentinut neutra īn primii doi ani, Romānia a resimtit, de la īnceput, o puternica influenta a starii de razboi asupra vietii sale economice. Legaturile economice normale cu alte state au fost perturbate, sau īntrerupte, ceea ce a avut multiple repercursiuni asupra tuturor ramurilor de activitate. Pe de alta parte, Romānia nu putea ramīne indiferenta sau inactiva fata de perspectiva iminenta a intrarii īn razboi pentru īnfaptuirea idealului national, ci trebuia sa ia anumite masuri de pregatire si īn domeniul economic.
Pregatirile militare facute de Romānia dupa izbucnirea razboiului mondial au luat agriculturii multa forta de munca, taranimea constituind principala sursa din care era formata armata. Din acest motiv puterea de productie a majoritatii gospodariilor taranesti a scazut, grabind procesul de ruinare a multora dintre ele. Īn ceea ce priveste culturile agricole, caracteristice sunt productia de grāu si cea de porumb.
Īn industrie, ramurile care īsi exportau produsele - cum erau industria moraritului, industria petrolului si industria forestiera - au fost rupte de pietele de desfacere, si, ca urmare, au trebuit sa-si reduca productia, concediind si o parte din personal. Ramurile ce importau materia prima o obtineau acum cu greu sau nu mai puteau sa o obtina. Īn ceea ce priveste masinile, utilajele si piesele de schimb pe care toate industriile le adusesera din afara, acestea nu mai puteau fi aduse din import, datorita restrictiilor si īntreruperii cailor de comunicatii provocate de razboi. Īn aceste conditii preturile la aceste produse - aflate īn stocuri - au īnceput sa creasca vertiginos. Treptat lipsa respectivelor produse s-a accentuat.
Īntreruperea legaturilor cu exteriorul crea mari greutati, deoarece Romāniei īi lipseau o gramada de ramuri cheie ale industriei care sa produca pentru aparare. Pentru fabricarea unor materiale de razboi existau īn tara doar trei īntreprinderi specializate: Arsenalul Armatei, Pirotehnica Cotroceni si Pulberia Dudesti, dar care nu aveau o dotare tehnica moderna si nici o productie suficienta. Īnzestrarea armatei - dupa cum s-a constatat printr-o revizie generala facuta de oficialitati īn august-decembrie 1914 - nu era suficienta, nu numai īn ce priveste mijloacele moderne de lupta (avioane, artilerie grea, artilerie de munte), ci si cele "clasice", cum erau pustile, mitralierele, tunurile si munitia pentru ele.
Īn situatia existenta guvernul a luat masurile pe care le-a crezut posibile īn aceste conditii. Īn aprilie 1915 a fost creata "Comisia tehnica industriala", avīnd ca sarcina sa plaseze comenzi pentru armata īn industriile existente. Comisia avea un caracter consultativ. Īn noiembrie 1915 ea a fost īnlocuita cu "Directia generala a munitiilor", creata ca organ de decizie īn Ministerul de razboi. Īn fruntea ei a fost numit inginerul Anghel Saligny, profesor la scoala Politehnica. Conform programului minimal īntocmit, urmau sa se produca īn tara 30% din materialele necesare armatei (ceea ce nu s-a reusit). Restul se preconiza sa fie acoperit din import. Dar, atīta vreme cīt Romānia ramīnea neutra, importul se lovea de greutati insurmontabile. N-au lipsit, din pacate, nici cazuri īn care o serie de industriasi se aratau interesati mai ales īn īncasarea banilor pentru comenzi si mai putin de calitatea livrarilor.
Īn primul moment al izbucnirii razboiului mondial, īn iulie 1914, sub motivul ca trebuiau constituite īn tara rezervele necesare de produse alimentare si de materii prime, guvernul a interzis exportul a numeoase produse, singura cereala ramasa libera la export fiind porumbul. Totodata īnsa, guvernul si-a rezervat dreptul ca, de la caz la caz, ministrul de finante sa poata acorda permise de export pentru produse interzise.
Comertul exterior al Romāniei īn anii neutralitatii a īntīmpinat mari greutati si piedici, mai ales dupa ce Turcia a īnchis - īn septembrie 1914 - strīmtorile. Comertul nostru pe cale maritima era astfel total strangulat. Īn plus, am fost nevoiti sa vindem, īn 1915, peste trei sferturi din produse īn tarile Puterilor Centrale. Regimul comertului exterior al Romāniei a fost modificat īn cīteva rīnduri, ajungīndu-se, pīna la urma, la stabilirea unor taxe de export platibile īn aur (la porumb, faina de porumb si fasole).
Pentru a-i feri pe exportatorii romāni de pierderi, guvernul Romāniei a īnfiintat īn octombrie 1915 "Comisiunea centrala pentru vīnzarea si exportul cerealelor si derivatelor". Comisia avea atributii cu caracter de monopol de stat. Ea stabilea cantitatile necesare consumului intern, preturi maximale īn interior si preturi minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei. Īn felul acesta exportatorii romāni de cereale reuseau sa faca front comun īmpotriva organismelor similare ce luasera fiinta īn Germania, Austria si Ungaria si care cautau sa cumpere produsele agricole romānesti la preturi cīt mai mici. Tratānd centralizat prin intermediul comisiei, exportatorii romāni evitau acest pericol. Au fost īncheiate, īn aceste conditii, doua contracte generale pentru vīnzari de cereale catre Puterile Centrale si unul cu Anglia. Acesta din urma a avut īnsa ca scop īmpiedicarea aprovizionarii inamicului, cerealele cumparate de englezi neavīnd pe unde sa fie transportate.
Alte doua organisme de acelasi tip au mai fost "Comisia pentru exportul vinului" si "Comisia pentru import", aceasta din urma avīnd ca sarcina sa procure materiale deficitare prin import īn compensatie.
Exportul de petrol a scazut simtitor, datorita reducerii productiei. Germania exercita presiuni sa-i vindem petrol; s-a īncheiat chiar o conventie prin care, pentru fiecare vagon de benzina, Germania se angaja sa livreze un vagon cu munitii sau cu medicamente. Īn ansamblu, īntre 1913 si 1915, volumul fizic al exportului romānesc a scazut de peste 3 ori, iar al importului de aproape 5 ori. Valoric, īnsa, el a crescut, datorita umflarii preturilor, provocata de conjunctura de razboi.
Īn comertul interior, datorita reducerii importului si a prioritatii acordate productiei pentru nevoi militare, o serie de produse industriale a īnceput sa se gaseasca mai greu si sa fie vīnduta la preturi de specula. Cererea mare de produse agricole peste granita genera o tendinta de stocare si de crestere a preturilor si pe piata interna.
Īn aceasta situatie, la 24 noiembrie 1914 a fost adoptata o lege a masurilor exceptionale, īn virtutea careia - din aprilie 1915 - au īnceput sa fie stabilite preturi maximale - la articolele de prima necesitate. Cum īnsa aceste preturi erau revizuite periodic, cu care prilej erau de regula majorate, efectul acestei masuri a fost foarte redus, neputīnd īmpiedica scumpirea traiului, scumpire resimtita cel mai greu de masele muncitoare ale populatiei.
Īnsemnate afaceri īn domeniul exportului au facut īn aceasta perioada bancile din Romānia care aveau capital german sau austro-ungar. Acestea, cumparau din Romānia produse la preturi derizorii, pe care le exportau apoi pe credit liber, sau pe baza de permis, la preturi de doua trei ori mai mari īn Germania si Austro-Ungaria.
Revenirea la politica libertatii exportului de cereale s-a facut īn august 1915, ca urmare a recoltei foarte bune din acel an.
Desi īn aceasta perioada cantitatea de petrol exportata a īnregistrat o scadere, totusi afacerile cu petrol au fost foarte rentabile.
Īn anii neutralitatii bugetul a avut īnca un caracter excedentar. Se remarca totusi, o crestere a presiunii fiscale. S-au contractat de catre stat si īmprumuturi interne de la B.N.R. (īn suma totala de 400 milioane lei), precum si unele īmprumuturi secrete (īn Anglia si Italia) pentru armament. Circulatia monetara a crescut de peste trei ori din 1913 pīna īn 1916 (de la 437 milioane lei la 1452 milioane lei). Fara sa fie īnca inflatie, o crestere atīt de mare īntr-un interval atīt de scurt anunta, totusi īnceputul unui proces inflationist ce avea sa se amplifice īn anii urmatori.
Pregatirile militare facute de guvern īn perioada neutralitatii armate au dus la cresterea cheltuielilor bugetare ale statului. Īn conditiile īn care industriasii si capitalul strain care investeau se bucurau de o scutire masiva de impozite, iar negustorii si bancile practicau evaziunea fiscala, principala sursa a veniturilor statului erau impozitele indirecte suportate īn cea mai mare parte de salariati si tarani. Tot pentru a acoperi cheltuielile statului acum au sporit cu 50% taxele pe alcool, a crescut pretul tutunului si hārtiei de tigarete, precum si tarifele la calea ferata.
Īntrucāt impozitele percepute nu acopereau cererile de fonduri pentru cheltuielile militare, guvernul a recurs la un sir de īmprumuturi interne si externe. O parte īnsemnata din aceste īmprumuturi au fost facute la B.N.R. De asemenea, datoria publica a crescut prin īmprumuturile contractate īn Italia si Anglia.
Economia Romāniei īn perioada neutralitatii s-a caracterizat si prin dezorganizarea crescānda a circulatiei monetare. Un rol īnsemnat īn dezvoltarea inflatiei l-a avut faptul ca īn aceasta perioada circulatia interna a marfurilor de consum civil a īnregistrat o scadere īnsemnata : o parte din industrie īn loc sa lucreze pentru populatie lucra pentru armata, alte ramuri sufereau de lipsa de materii prime si de aceea si-au redus productia si, īn fine, importul de produse pentru populatie a scazut extrem de mult. Īn aceste conditii generale, preturile articolelor industriale de larg consum si cele ale articolelor alimentare provenite din import au crescut vertiginos.
Ca urmare, anii 1914-1916 s-au remarcat printr-o agravare a saracirii taranilor si a locuitorilor de la orase si o īnrautatire a conditiilor de trai. A crescut numarul somerilor, a īnceput sa fie prelungita ziua de lucru a salariatilor si sa se reduca salariile. Produse precum zaharul, untdelemnul, orezul, sapunul devenisera īn mare masura inaccesibile maselor. Īnsasi ziarele recunosteau faptul ca mizeria īn rāndurile largi ale taranimii luase proportii neobisnuit de mari.
Situatia economica a Romāniei īn timpul participarii la razboi
Romānia a intrat īn razboi īn august 1916, contra Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). La 15/28 august 1916 armata romāna trece Carpatii īn Transilvania, dupa ce īn ziua precedenta Romānia declarase razboi Austro-Ungariei. Īntāmpinata cu bucurie de populatie, ea īnainteaza timp de o luna de zile, dupa care, sub presiunea fortelor inamice, īntarite cu 40 de divizii aduse de pe frontul de vest, este nevoita sa se retraga dīnd batalii succesive. Ofensiva inamica a putut fi oprita numai la portile Moldovei, pe linia Galati - Namoloasa - Focsani. Partea de sud a tarii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) - reprezentīnd circa doua treimi din teritoriul ei - a cazut sub ocupatia Puterilor Centrale. Guvernul, administratia si o parte din populatia civila s-au refugiat īn Moldova, unde a fost organizata rezistenta nationala īmpotriva invadatorilor, care planuiau sa desfiinteze Romānia ca stat. Refacīndu-si potentialul īn cīteva luni, primind si sprijin din partea aliatilor, armata romāna a īnscris īn istoria patriei stralucitele victorii din vara anului 1917 de la Marasti, Marasesti si Oituz. Planurile Puterilor Centrale au fost astfel zadarnicite.
Teritoriul vremelnic ocupat a fost supus de cotropitori unui jaf vast si sistematic, sprijinit pe un regim de teroare īmpotriva populatiei, care nu putea fi decīt ostila ocupantilor. Ei au instalat o "Administratie militara īn Romānia", condusa de un guvernator militar. Īn cadrul acestei administratii a fost creat "statul major economic" ("Wirtschaftstaab") organizat pe sectii - dupa resursele principale existente aici - si care avea ca sarcina "sa īngrijeasca din rasputeri de a se ridica din Romānia tot ceea ce putea fi ridicat". Aceasta politica a fost tradusa īn practica cu toata energia īn timpul celor 708 zile (aproape doi ani) cīt a durat regimul de ocupatie.
Īn domeniul industriei au fost jefuite masinile si utilajele din unele ramuri si trimise īn Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia. Cantitatea totala s-a cifrat la aproape 60.000 de tone. Puterile Centrale īsi dezvaluiau astfel, īnca o data, ostilitatea fata de dezvoltarea industriala a Romāniei, pe care vroiau sa o transforme īntr-o anexa agrara si de materii prime. Au fost jefuite si "exportate" (fara echivalent) mari cantitati de produse petroliere (circa 1,2 milioane tone), lemn (peste 200.000 tone), sare, alcool, tutun, chimicale si diverse alte produse, īn afara de cele consumate pe loc de armata de ocupatie sau de trupele aflate īn trecere.
Ocupantii au cautat sa puna īn functiune unele industrii, de ale caror produse aveau nevoie: minele de carbuni, pirita, salinele, unele fabrici metalurgice, fabricile de hīrtie, fabrica de zahar Chitila, fabrica de bere Bragadiru, fabrici de conserve si marmelada, mori si un numar mare de alte īntreprinderi. Industriei petroliere i s-a acordat o atentie speciala, ocupantii cautīnd sa redreseze productia pentru a o putea jefui. Terenurile petroliere ale statului si cele care au apartinut capitalistilor din tarile Antantei au fost preluate de societati germane, īn frunte cu "Steaua Romāna". Ocupantii au procedat si la refacerea transporturilor, atīt pentru nevoile lor militare, cīt si pentru a putea trimite peste granita bunurile jefuite. Obligīnd populatia la munca fortata, ocupantii au demontat conducta de petrol ce mergea spre Constanta si au construit alta, spre Giurgiu, de unde puteau trimite petrolul pe Dunare spre tarile lor.
Īn domeniul agriculturii ocupantii au avut doua obiective principale:
a) sa expedieze īn tarile lor stocurile de cereale si furaje gasite īn Romānia
b) sa asigure recolta viitoare, astfel ca tara noastra "sa fie mentinuta ca grīnar al Puterilor Centrale".
Pentru lucrarea pamīntului au fost obligate la munca toate persoanele capabile de lucru īntre 14 si 60 de ani, folosindu-se si prizonierii de razboi.
Cu prilejul evacuarii īn Moldova, slabiciunile regimului au iesit la iveala cu o forta deosebita. Īn loc sa se preocupe de averea tarii, de aprovizionare, de necesitatile populatiei si ale armatei, autoritatile s-au preocupat īn primul rānd, de transportarea familiilor celor bogati. Retragerea a fost īnsotita de distrugeri sistematice de instalatii, constructii, utilaje industriale, rezerve de combustibil si alimente.
Exista o mare lipsa de combustibil. Pentru acoperirea nevoilor au fost luate unele masuri īn vederea sporirii extractiei de carbuni si petrol īn zona ramasa libera. Dar, aceste sporuri abia acopereau nevoile de combustibil ale cailor ferate, ale armatei si īntreprinderilor industriale. Īn aceste conditii, exploatarea padurilor din Molodova a luat o amploare deosebita, fondul silvic fiind supus unor taieri extraordinare.
Pentru jefuirea Romāniei ocupantii au folosit si circulatia monetara. Odata cu ocuparea Bucurestilor, "Banca generala romāna" (banca cu capital german) a primit sarcina sa emita bani de hīrtie, asa-numitii "lei noi". Se pretindea ca acesti lei de ocupatie erau emisi pe baza unui "depozit de numerar" aflat la "Banca Imperiului German" din Berlin, depozit care, bineīnteles, era fictiv. Au fost emisi īn total 2.114.000.000 "lei noi". Ei au fost folositi la "plata" produselor cumparate de ocupanti, la "plata" salariilor, ca si pentru efectuarea altor operatiuni. Putīnd fi tipariti la discretie, ei serveau īn realitate ca instrument de jaf, reprezentīnd si o īncalcare a atributelor suverane ale Romāniei. Jaful si teroarea practicate de ocupanti au stīrnit lupta si rezistenta populatiei.
Īn cursul retragerii au trebuit sa fie distruse - din ratiuni militare - o serie de obiective economice, sonde si instalatii petroliere, īntreprinderi, cai ferate si poduri, depozite de combustibil, cereale si alimente etc. spre a nu cadea īn mīinile inamicului. Pentru necesitatile razboiului, au fost rechizitionate vite si mijloace de transport, iar īn locul barbatilor plecati pe front a trebuit ca o mare parte din munci sa fie prestata de femei, copii si batrīni.
Īn Moldova, īn urma retragerii era o mare aglomeratie. La populatia locala se adaugau peste 2.000.000 de soldati romāni si rusi, cīteva sute de mii de refugiati, plus internatii si prizonierii. Dar resursele Moldovei - mai slab dezvoltate si industrial - nu erau suficiente pentru a satisface toate nevoile militare si de consum civil.
Īn industrie se resimtea, īn primul rīnd, o mare lipsa de combustibil. De aceea a fost intensificata, cīt s-a putut, extractia de carbune si petrol. Pentru acoperirea, fie si partiala, a deficitului de combustibil, s-a recurs la intensificarea exploatarii fondului forestier si la producerea de carbuni din lemn (mangal). Cu īncepere din 1917 guvernul a promis ca "exploatarea padurilor sa se faca fara observarea legilor silvice". Situatia exceptionala cerea masuri exceptionale.
Īn industria prelucratoare dificultatile veneau din insuficienta lor dezvoltare, ca si lipsa acuta - īn afara de combustibil - a materiilor prime. De exemplu, necesarul zilnic de faina si malai era de 320 vagoane, dar morile din Moldova nu puteau macina decīt 200-250 de vagoane. Ca remediu, s-a propus importul din Rusia a cantitatilor deficitare, instalarea de mori mobile si punerea īn functiune a instalatiilor evacuate din Muntenia. Se resimtea, de asemenea, lipsa metalului si a unor materii prime agricole.
Situatia agriculturii se īnrautatise mult atāt din cauza mobilizarii barbatilor, cāt si din cauza faptului ca unele dintre judetele agricole ale Moldovei se aflau chiar īn zona frontului, ceea ce īmpiedica desfasurarea muncilor agricole si īnsemna suportarea a numeroase si masive distrugeri.
Īn domeniul finantelor publice, razboiul a adus o mare dezorganizare Īn anii 196 - 1918 bugetele au īnregistrat mai deficite. Pentru acoperirea lor guvernul a facut noi īmprumuturi la Banca Nationala, īn suma totala de 1,2 miliarde lei aflate īn circulatie īn anul 1918 si care urmau sa fie achitate dupa razboi. Toate acestea, conjugate cu o mare reducere a circulatiei marfurilor, au dus la o puternica depreciere a leului si la dezvoltarea crescīnda a inflatiei (care avea sa se declanseze, īnsa, din plin dupa terminarea razboiului).
Circulatia monetara a fost si ea grav afectata de razboi. Cānd trupele romāne au fost nevoite sa se retraga, iar inamicul a īnceput sa ocupe partea de sud a tarii, guvernul romān a depus la Moscova, la 21 decembrie 1916, tezaurul Bancii Nationale. Guvernul Rusiei garanta conservarea si restituirea īn īntregime a tezaurului catre Romānia. Dar, din tot tezaurul depus la Moscova, Romāniei nu i s-au mai restituit decāt tilurile de renta si documentele, īn 1936, iar dupa al doilea razboi mondial doar closca cu puii si colectiile de monede vechi. Restul a ramas nerestituit.
Regimul introdus de autoritatile militare ocupante a fost un regim de exploatare economica a Romāniei. Totusi, ocupantii, īn propriul lor interes, au trebuit sa se ocupe de unele industrii pentru acoperirea nevoilor militare. Este vorba despre industria prelucratoare de combustibil, de industria alimentara, de cāteva īntreprinderi metalurgice, de atelierele cailor ferate etc.
Situatia economica precara a fost si mai mult amplificata prin emisiunea de catre ocupanti a asa-numitilor « lei noi ». Astfel, dupa ce au sechestrat sediul de la Bucuresti al B.N.R., comandamentul german a dat Bancii Generale Romāne, veche banca cu capital german, dreptul de a emite bani de hārtie, obligānd populatia sa-i accepte. Cu aceste bilete lipsite de valoare ocupantii « plateau » marfurile luate din Romānia, cumparau actiuni, mine etc. Circulānd alaturi de biletele B.N.R., leii de hārtie emisi de Banaca Generala au dezorganizat profund circulatia monetara, dānd inflatiei proportii necunoscute vreodata mai īnainte īn tara noastra.
Īn timp ce marea parte a populatiei a avut de īndurat suferinte si pagube enorme, au existat si o suma de profitori care au obtinut mari cāstiguri īn perioada razboiului. Aceste cāstiguri au fost dobāndite nu numai īn comert, unde specula cu produsele de stricta necesitate capatase proportii nemaiīntālnite, dar si īn speculatiile cu titluri de valoare, īn sectorul bancar, īn cel industrial etc.
La toate acestea s-a adaugat si faptul ca īn decembrie 1917 - prin iesirea Rusiei din razboi - Romānia s-a aflat īn imposibilitate de a tine piept singura armatelor Puterii Centrale. Ea a fost constrīnsa, ca urmare, sa īncheie armistitiu (9 decembrie 1917 la Focsani), iar apoi o pace separata (7 mai 1918 la Bucuresti). Trebuie īnsa spus ca Romānia n-a sanctionat, pīna la urma, aceasta pace de jaf, iar īn noiembrie 1918 a intrat din nou īn razboi īmpotriva Puterilor Centrale.
Exploatarea crunta si distrugerile uriase la care a fost supusa Romānia īn anii razboiului au facut ca economia sa ajunga īntr-o situatie catastrofala. Razboiul rapise sute de mii de oameni, precum si bogatiile anilor de belsug, tot ceea ce crease munca romāneasca īn ultimii 50 de ani.
Economia regiunilor romānesti aflate sub dominatia imperiilor straine, īn perioada primului razboi mondial
Banatul, Crisana, Maramuresul, Transilvania si Bucovina aflate sub stapānirea habsburgica, precum si Basarabia aflata sub dominatia tarista, au fost supuse regimului economiei de razboi īnca de la īnceputurile conflagratiei mondiale īn 1914. Peste tot resursele umane, materiale si financiare au īnceput sa fie mobilizate īn interesul frontului.
Romānii au fost trimisi pe cele mai diferite fronturi, iar acestia fiind īn cea mai mare parte tarani, satele au fost lipsite de forta de munca. Īn plus, deoarece nevoile de animale si de hrana ale armatei erau mari, multe gospodarii taranesti au ramas fara animale. Drept urmare, suprafata cultivata s-a redus, iar toate acestea au influentat negativ productia agricola. Productia la grāu, porumb, cartofi, sfecla de zahar era sub nivelul dinaintea razboiului.
Razboiul si-a pus amprenta si pe industrie. Īnca din anul 1914, īn Transilvania au fost militarizate minele de carbuni, cele de minereuri de fier, uzinele siderurgice si metalurgice, fabricile de conserve, de tabacarie, de pielarie si īncaltaminte, de stofa si postavuri etc. Productia era preluata pentru armata iar populatiei i se lasa numai partea care depasea nevoile autoritatilor militare.
Īn ceea ce priveste situatia salariatilor, īndeosebi a muncitorilor, a ajuns īn timpul razboiului dintre cele mai grele. Munca barbatilor a fost īn mare parte īnlocuita cu cea a femeilor, tinerilor si copiilor, iar ziua de lucru era prelungita. La sfārsitul anului 1917, salariul mediu reprezenta doar 65% din minimul de existenta.
La fel stateau lucrurile si īn Basarabia. Suprafata cultivata a scazut, iar fiscalitatea, politicile de preturi, greutatile provocate de razboi au condus la slabirea continua a celor mai multe gospodarii taranesti.
Trepat, pe masura desfasurarii razboiului mondial, inflatia a īnceput sa faca ravagii si īn Basarabia. La rāndul lor, cheltuielile militare crescānde au determinat o masiva sporire a impozitelor. Practic, fiscalitatea a crescut de peste patru ori. Cheltuielile pentru sanatate si cultura s-au redus drastic, iar produsele pentru populatie se scumpeau mereu. Saracirea majoritatii populatiei se agrava. Īn acelasi timp īnsa, se constata o crestere uimitoare a cāstigurilor profitorilor de razboi.
|
