ECONOMIA sI SOCIETATEA ROMĀNEASCĂ DE LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVIII-LEA PĀNĂ LA REVOLUŢIA DIN 1848
Īncepānd cu mijlocul secolului al XVIII-lea, societatea romāneasca, divizata īn continuare īn cele trei mari provincii, intra īntr-o noua etapa de dezvoltare caracterizata prin destramarea vechilor structuri, feudale, si prin afirmarea altora noi ce vor duce, īn a doua jumatate a secolului urmator, la modernizarea tuturor sectoarelor de activitate si, īn esenta, a modului de viata īnsusi.
Īn comparatie cu tarile din centrul si apusul continentului, unde trecerea la capitalism si īnchegarea statelor nationale s-a putut realiza mult mai devreme si mai rapid, īn spatiul romānesc acest proces a īntārziat si s-a desfasurat īntr-un ritm lent. Cauza principala a constituit-o dominatia straina : īn primul rānd cea otomana īn Principatele Dunarene si cea a 414e44e ustriaca īn Transilvania, iar dupa 1775 si īn nordul Moldovei (Bucovina). Un alt factor de frāna īn calea dezvoltarii economice l-au reprezentat cele patru razboaie ruso-austro-turce al caror teatru de lupta a cuprins timp de aproape doua decenii spatiul romānesc.
Īn istoria romānilor epoca moderna debuteaza cu revolutia condusa de Tudor Vladimirescu din 1821 si se īncheie odata cu faurirea statului national unitar romān īn decembrie 1918. Societatea romāneasca a cunoscut importante prefaceri īn plan politic, economic, social, juridic si cultural. Procesul de modernizare a fost īnsa lent deoarece marii boieri - factori de decizie politica si economica - promovau ideea ca Principatele nu se pot axa decīt pe agricultura. Marii proprietari, lipsiti de spirit economic modern, neposedīnd capital lichid, exploatau proprietatea agrara prin intermediul taranilor clacasi, obtinīnd profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui fenomen, agricultura a continuat sa fie ramura economica de baza īn Principatele Romāne si īn Transilvania.
Agricultura
Cultivarea pamāntului, si īndeosebi productia cerealiera a fost domeniul cel mai afectat de vicisitudinile regimului social-politic si a constituit problema centrala a politicii agrare promovate de domnie. Pentru fortarea ritmului de dezvoltare a agriculturii, puterea centrala organizeaza ample campanii de extindere a suprafetelor cultivate, numeste boieri si executori īnsarcinati cu scoaterea silita a locuitorilor la arat, introduce metode moderne de control asupra potentialului agricol, se preocupa de importul de samānta si de ameliorarea sau introducerea unor plante noi de cultura. Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului juridic al proprietatii. Aparitia īn agricultura Ţarilor Romāne a agronomului, a geometrului, a administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie.
Aceasta politica ilustreaza cresterea rolului statului īn economie. Statul sprijinea ideea de modernizare a agriculturii prin īnfiintarea Societatii de Agricultura, a īnvatamīntului agronomic si economic, a Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene. Au luat fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri īn strainatate, organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice - exprimate īn activitatea lui Ion Ionescu de la Brad - sīnt semnificative īn acest sens.
Cu toate acestea, cultura cerealiera, desi se extinde, ocupa arii extrem de restrānse. Astfel, īn Modova, se lucra doar a sasea parte din cāmpie si noua zecimi din pamāntul arabil era nedestelenit.
Eliberarea economiei de sub monopolul otoman si deschiderea pietelor europene pentru cerealele romānesti dupa 1829 au marcat un adevarat salt pentru agricultura Principatelor Dunarene, determinānd īn anii imediat urmatori dublarea si triplarea suprafetelor cultivate īndeosebi cu grāu. De asemenea porumbul era cultivat īn special īn gospodariile taranesti. Secara se cultiva īn amestec cu grāul, iar orzul si ovazul ocupa suprafete mari.
Legumicultura īnregistreza un puternic avānt īncepānd cu ultimul sfert al secolului al XVIII-lea. Acum apar marii gradinari īntreprinzatori care produc pentru piata oraseneasca si se organizeaza īn bresle.
De asemenea, pomicultura s-a dezvoltat īntr-un ritm alert, cultivāndu-se īn special pruni folositi pentru producerea bauturilor alcoolice. Se mai planteaza pe scara larga meri, nuci, caisi, ciresi, etc.
Podgoriile ocupa un loc important īn economia romāneasca, vinurile produse avānd mare cautare.
Plantele tehnice - cānepa si inul - ocupa un loc mai modest īn Ţara Romāneasca si Modova, dar īn Transilvania se bucura de multa importanta, fiind folosite pentru producerea de tesaturi si confectii exportate peste Carpati.
Cresterea animalelor continua sa ocupe un loc important īn economie, dar, īn acelasi timp continua sa fie frānata de fiscalitate, impozitul pe vite constituind una dintre cele mai sigure surse de venit pentru stat si domn. Īn acelasi timp taranii cresteau un numar mare de pasari aproape cu unicul scop de a le vinde pentru a face banii necesari platii birului.
Industria
Industria cunoaste o dezvoltare mai putin spectaculoasa. Industria avea nevoie de initiativa, capital, materie prima, forta de munca libera, sprijin economic, stabilitate. Īnsa nici unul dintre aceste atribute nu exista. Dominatia otomana īn Principate, stapīnirea habsburgica īn Transilvania, Banat si Bucovina creau serioase bariere īn calea dezvoltarii industriei. Pentru Principate, desfiintarea monopolului economic otoman, stabilitatea politica dupa 1834, dezvoltarea puternica a oraselor, a mestesugarilor si a comertului au creat conditii mai favorabile dezvoltarii industriei īn favoarea reluarii unor eforturi care aveau deja o īndelungata traditie īn societatea romāneasca.
Mineritul
Principalele ramuri ale industriei extractive au fost extractia de aur si argint īndeosebi īn Muntii Apuseni, cea de minereuri feroase īn Banat si Hunedoara, cea de sare īn Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania si Maramures, si de asemenea un īnceput foarte modest de extractie a petrolului īn sud si est. Prima masina cu aburi este introdusa pe domeniul minier al Zlatnei īn 1838. Īn 1845 se introduc trei asemenea masini la Resita. Ca urmare a perfectionarii tehnice, productia de aur, argint, fier si alte metale creste necontenit.
Pe masura extinderii mineritului s-a extins si munca salariata, aceasta oferind o mai mare productivitate muncii.
De la sfārsitul secolului al XVIII-lea statul a īncurajat mineritul si a īnceput sa concesioneze particularilor un numar īnsemnat de exploatari miniere, ceea ce a condus la cresterea productiei. Acum īncep sa se dezvolte societatile miniere de tip capitalist.
Īn industria fierului datorita nevoilor militare ale Austriei, interventia directa a statului pentru crearea de īntreprinderi s-a extins īn Banat si Hunedoara. Din initiativa Curtii de la Viena, a īnceput īn 1769 construirea īntreprinderii metalurgice de la Resita, pusa īn functiune īn 1771.
Mestesugurile
Orasele, mai cu seama, cuprind un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Astfel, de pilda, īn Ţara Romāneasca la 1831 sīnt īnregistrate 74 de profesiuni īn cuprinsul carora īsi desfasoara activitatea 11.200 de mesteri si calfe. Īn Moldova catografia din 1845 īnregistreaza 8530 de mesteri si calfe care practicau 101 meserii. Adīncirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate reprezinta indicii cu privire la dezvoltarea germenilor relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare si īn Transilvania. . Īn Banat si Transilvania se īnfiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini agricole, manufacturi īn productia zaharului si a textilelor. Īn Moldova si Ţara Romāneasca manufacturile apartin boierilor si negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste fainoase, de sticla, de lumīnari, de unelte agricole.
Industria casnica era raspāndita la sate īn toate regiunile tarii. Se practica pe scara larga tesutul pānzei de in, de cānepa, de bumbac, producerea de postav, de covoare si scoarte, confectionarea īmbracamintei taranesti, prelucrarea produselor animale, lucratul lemnului.
Existau mestesuguri si pe domeniile boieresti si nobiliare ca si pe cele manastiresti, ca de exemplu : zidari, lemnari, fierari, rotari, potcovari, morari.
O mare parte a mestesugurilor orasenesti a continuat si īn aceasta perioada sa se dezvolte īn cadrul corporatiilor sau al breslelor. Breasla (corporatia) constituia o asociatie obligatorie a mestesugarilor de aceeasi meserie sau de meserii apropiate. Breasla detinea monopolul producerii si desfacerii pe o anumita piata, reglementa cantitatea, calitatea, pretul produselor breslasilor, stabilea locul de desfacere a produselor etc. Organul de conducere suprem era adunarea breslei, care avea drepturi legislative si judecatoresti si putea folosi mijloace de sanctiune precum amenzi, interzicerea lucrului, bataia etc.
Ca organizatii de productie cu caracter de monopol, cu preturi fixe, breslele au devenit o frāna pentru dezvoltarea industriala : limitau productia, blocau inovatia si progresul tehnic, eliminau concurenta.
La īnceputul secolului XIX, prin venirea masiva a meseriasilor straini īn tarile romāne, prin īntemeierea de ateliere īn afara breslelor, acestea īncep sa decada.
Īn acest context au īnceput sa se dezvolte ateliere mai mari decāt cele traditionale, avānd īntre 30 - 200 lucratori salariati, utilizānd tot o tehnica manuala dar bazata pe diviziunea tehnica a muncii, respectiv manufacturile. Acestea s-au dezvoltat īn unele cazuri cu capitalul statului, alteori pe mosii, ca manufacturi nobiliare si boieresti. Uneori, la aceasta treapta au ajuns si fosti mestesugari īmbogatiti.
Dar, pāna la jumatatea secolului al XIX-lea manufacturile evolueaza slab avānd ca obiect de activitate productia de postav, lumānari, sticlarie, ceramica, alcool si nedepasind 200 - 250 de īntreprinderi localizate prioritar la sate. Mult timp, manufacturile din tarile romāne s-au īnfiintat cu aprobarea domnitorului care acorda monopol de productie pe 5 - 10 ani unei singure īntreprinderi, ceea ce īmpiedica crearea altora, excludea concurenta si frāna industria.
Practic, la mijlocul secolului XIX, īn domeniul industriei toate cele trei tari romāne se aflau mult īn urma tarilor occidentale si central-europene, iar printre cauzele principale ale acestei situatii se numara : lipsa de capital, lipsa de protectie, lipsa de lucratori, neputinta guvernului.
Cu toate acestea, industria manufacturiera s-a dezvoltat pe scara redusa si nu a acoperit toate ramurile pentru a alcatui o baza si a crea o traditie de unde sa se poata trece la industria masinista, de fabrica. Īnceputurile industriei de fabrica au fost timide si au aparut la mijlocul secolului al XIX-lea. La Bucuresti si Iasi au functionat primele mori mecanice (1846, 1848). Au luat fiinta īntreprinderi apartinīnd industriei alcoolului si berii, cele de postav, chibrituri, lumīnari, sticla, caramizi, silitra. Lipsa conditiilor nu a īngaduit ca aceste īntreprinderi sa se dezvolte continuu si nici sa ocupe o pondere īnsemnata īn activitatea economica a Principatelor.
Transporturile
Īn toate regiunile romānesti ca si īntre regiuni transporturile si comunicatiile s-au extins continuu. Īn 1845 īn Ţara Romāneasca se voteaza Legea drumurilor, iar īn 1847 se constituie o directie a lucrarilor publice, īn cadrul careia functioneaza sectia podurilor si drumurilor. Īn ambele Principate īn intervalul cuprins īntre anii 1835 si 1853 au fost construite drumuri īn lungime de 775 km.
Īn Transilvania, de regula, carausia de marfuri si transportul de calatori au īnceput sa fie desfasurate de organizatii de transport specializate care foloseau māna de lucru salariata. Īn Ţara Romāneasca si Moldova, pāna la sfārsitul secolului al XVIII-lea posta era folosita numai pentru corespondenta oficiala, dar ulterior a devenit accesibila si particularilor, īn masura īn care obtineau īnvoire de la stapānire. La sfārsitul secolului postele au īnceput sa fie date īn antrepriza la particulari. La mijlocul secolului XIX, pe drumurile dintre Bucuresti si Braila, Giurgiu, Focsani au fost introduse trasuri mari pentru sase persoane cu bagaje, pentru care se folosea personal platit.
Īn ceea ce priveste transportul pe apa, pe rāurile mari se practica transportul cu pluta care implica munca salariata, navigatia pe Dunare era efectuata de vase austriece si se facea si ea cu munca salariata. Transportul pe apa cu vase romānesti cunoaste o anumita dezvoltare dupa 1834 cānd Ţara Romāneasca obtine libertatea de navigatie pe Dunare, iar īn 1837, īmpreuna cu Moldova obtine acelasi drept si pe mare. Tot īn acesta perioada Braila si Galati sunt declarate porturi libere, ceea ce conduce la cresterea traficului.
Organizarea Serviciului National al Postelor īn Principate si garantarea sigurantei transporturilor, alaturi de eforturile pentru navigabilizarea rīurilor interne (Siret si Prut) sau cautarea solutiilor pentru facilitarea legaturilor cu Transilvania reliefeaza aceleasi tendinte de a crea conditii favorabile pentru circulatia marfurilor si a oamenilor. Construirea unei flote fluviale prin activitatea santierelor navale de la Galati si Giurgiu se īnscrie pe linia acelorasi preocupari de valorificare a productiei autohtone, de realizare a unor legaturi strīnse si permanente cu piata internationala.
si īn Transilvania sīnt īnregistrate eforturi de modernizare a drumurilor existente, de creare a unor noi drumuri, de organizare a transportului de marfuri si calatori. Transporturile de calatori organizate cu curse rapide īntre orasele transilvanene si Pesta, organizarea serviciilor de posta īn interior sīnt semnificative īn acest sens. Īn 1832 lua fiinta Societatea de navigatie pe Olt pentru a īnlesni legaturile cu Ţara Romāneasca. Īn 1847 G. Baritiu si A. Kurz se pronuntau īn favoarea unei cai ferate care, legīnd Brasovul cu Timisoara, sa urce spre Predeal si sa faca legatura cu porturile dunarene. Fara exceptie, partizanii dezvoltarii moderne au militat īn favoarea īmbunatatirii transporturilor, fapt cu repercusiuni adīnci pe plan social si economic.
Comertul
Schimbarile petrecute īn statutul politico-juridic al Principatelor Romāne la īnceputul epocii moderne a creat conditii favorabile īn dezvoltarea pe scara larga a comertului intern si extern. Prin nivelul la care se desfasoara, prin implicatiile multilaterale pe care le genereaza si prin consecintele adīnci pe care le determina, comertul se īnscrie pe directia capitalista, accelerīnd procesul de dezvoltare moderna a societatii romānesti.
Ultimul sfert al secolului al XVIII-lea marca īnceputul revolutiei industriale īn Anglia, revolutie care va continua si īn primul sfert al secolului al XIX-lea. Acest mare salt īn fortele de productie vest-europene, extins mai tārziu si īn alte tari, va genera un proces de crestere rapida a cererii de produse agricole pe pietele occidentale.
Īn acest context, īncepānd cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea īn Banat si Transilvania s-a dezvoltat foarte mult comertul cu cereale. La īnceputul secolului XIX a aparut o conjunctura favorabila si lānei, iar exportul acesteia a atins cote īnsemnate. Un articol profitabil la export, din zonele care beneficiau de cai de transport pe apa a fost lemnul. De asemenea, negustorii de vite din Transilvania erau vestiti peste hotare.
Īn Ţara Romāneasca si Moldova relatiile comerciale externe se loveau de monopolul instituit de Poarta Otomana īn domeniul exportului a numeroase produse de prim ordin (grāu, oi, miere etc.) spre a se aproviziona cu prioritate la preturi fixate arbitrar de Constantinopol. Cu toate acestea ambele principate ocoleau īntr-o anumita masura poruncile Portii, contrabanda practicāndu-se intens. Dupa pacea de la Kuciuk - Kainargi din 1774, monopolul otoman a mai slabit si, pe lānga produsele colectate pentru Poarta, cele doua tari romāne exportau animale si grāu īn Transilvania, Prusia, Austria, Polonia, etc. Importul era constituit īn primul rānd constituit īn principal din articole industriale destinate consumului personal, cu deosebire de lux.
Un loc aparte īn comertul tarii avea īn secolul al XVIII-lea Bucurestiul, orasul fiind cel mai mare centru comercial din sud-estul Europei. Comertul interior se desfasura prin pravalii, iarmaroace si comercianti ambulanti. Īn Principate, negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati īn bresle.
Pe acest fundal general, legaturile comerciale dintre Transilvania, Ţara Romāneasca si Moldova s-au largit continuu, aparānd astfel elementele unui īnceput de piata nationala. Desfiintarea vamii dintre Moldova si Ţara Romāneasca īn 1848 este rezultatul acestui proces īndelung pregatit.
Īn procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tīrgurilor saptamīnale, bīlciurilor si iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pīrghii de dezvoltare a relatiilor noi capitaliste.
Circulatia monetara, creditul si finantele
Finantele si circulatia monetara reprezinta un sector important, care īnregistreaza direct si repede nevoile de organizare moderna a societatii si care se cer adaptate pentru a crea un cadru corespunzator dezvoltarii istorice.
Ţara Romāneasca si Moldova nu dispuneau de monede proprii si aplicau sistemul monetar turcesc, iar Turcia īnsasi, slabita din punct de vedere economic era invadata de o serie de monede straine. Pentru a face, totusi un calcul unitar, populatia era nevoita sa transforme aceste monede īn leu. Pretul marfii se stabilea īn lei, dar se achita īn alte monede aflate īn circulatie.
Printre principalele monede de aur īn circulatie la īnceputul secolului al XIX-lea, se aflau galbenul olandez, galbenul austriac, galbenul turcesc si de asemenea, circulau numeroase monede de argint.
Ca si īn Ţara Romāneasca si Moldova, si īn Transilvania circulau numeroase specii monede de argint sau arama.
Regulamentele Organice au schimbat radical sistemul financiar, modernizīndu-l. Īn primul rīnd a fost constituit bugetul, care īngaduia o stricta evidenta a veniturilor si a cheltuielilor. Pe baza recensamintelor organizate la 7 ani, au fost fixate impozitele - capitatia, īn suma de 30 de lei pe an si dajdia, impusa unor categorii cu īndatoriri speciale. Categoriile privilegiate sīnt desfiintate si incluse īn rīndul birnicelor. Negustorii si mesterii sīnt impusi la plata unei dari fixe (patenta). Impozitele indirecte sīnt desfiintate. Bugetele includeau cu rigoare sumele datorate Portii, lista civila a domnitorilor, sumele necesare functionarii aparatului administrativ, īntretinerii spitalelor, a scolilor, operelor de binefacere. Dependenta fata de Poarta, inexistenta unei monede proprii, circulatia unei apreciabile cantitati de moneda straina constituiau tot atītea obstacole īn procesul de modernizare a societatii romānesti.
Īn ceea ce priveste creditul, desi acum apar si unele forme mai evoluate, principala forma de credit pāna la 1848 ramāne camataria. Prin dobānzile si avantajele materiale pe care le obtineau camatarii a avut loc pe de o parte, acumularea īn māinile acestora a unor importante averi banesti, iar pe de alta parte a avut loc ruinarea unei mari parti a boierimii si nobilimii si a numerosi tarani liberi si dependenti.
Rata dobānzii era determinata de cerere si oferta, īn conditiile īn care crestea cererea de īmprumuturi, din partea taranilor, a numerosi mosieri ca si a statului, dar oferta de credit era relativ limitata. Drept urmare, dobānzile erau foarte ridicate.
Nevoia tot mai mare de credit si lupta īmpotriva camatariei au determinat crearea primelor institutii destinate acordarii de credite īn Transilvania. Astfel, la īnceputul secolului XIX a fost īnfiintata « Casa generala de economii din Brasov » si « Casa generala de economii din Sibiu ».
De asemenea, la īnceputul secolului XIX īncepe sa se foloseasca si conceptul de inflatie.
|
