EVOLUŢIA VIEŢII SOCIAL-POLITICE ÎN ROMÂNIA (1918-1940) (I)

EVOLU IA VIE II SOCIAL-POLITICE N ROM NIA (1918-1940) (I)

-STRUCTURI SI     MUTA II N    PLAN SOCIAL N ROM NIA INTERBELIC

CONFLICTE SOCIALE. - PARLAMENTUL SI MONARHIA - FACTORI IMPORTAN I Al VIE II POLITICE.

<

Structuri si mutatii n plan social n Rom nia interbelica. Conflicte sociale. La nivel social,'Marea Unire din 1918 si activitatea reformatoare de dupa aceasta au generat mutatii semnificative. Astfel, a avut loc o crestere importanta a populatiei tarii, grevata nsa n vara anului 1940, de pierderile teritoriale.

Anul , Numar de locuitori Suprafata tarii

316 710 km²

316 710 km²

195198 km²

Rom nia a devenit un stat de marime medie, afl ndu-se, n ceea ce priveste populatia si suprafata, pe locul 8 si respectiv 10 ntre statele Europei. Cel mai important recensam nt al populatiei s-a desfasurat n anul 1930, c nd au fost numarati 18 025 896 locuitori. Dintre acestia, 71,9% erau rom ni, 7,9% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, 0,3% s rbi si croati, 0,3% polonezi, 0,1% greci, 0,1% tatari, 0,3% alte nationalitati.

Rom nia a ncetat sa mai fie un stat de emigratie, mai ales dupa ce, n 1925, a fost adoptata o lege ce consfintea libertatea emigrarii. P na n 1938, s-au asezat n Rom nia 28 580 cetateni straini si au plecat 11 709 cetateni rom ni. Marea majoritate a populatiei, n procenf de 78,9%, a continuat sa traiasca n lumea statelor. Restul, de 21,1%, era concentrata n orase, ca Bucuresti, cu 630 000 locuitori, sau Cernauti, Galati si lasi cu cea. 400 000 -locuitori fiecare. O statistica din 1930, privind repartitia fortei de munca pe profesiuni, arata ca 72,3% dintre locuitori lucrau n agricultura n activitati industriale, 4,8% erau functionari, iar 4,2% se ocupau de comert si credit.

Fiecare provincie unita cu patria-mama n anul 1918, a avut, n acest context, elemente specifice ale structurii sociale. n Basarabia, taranimea era numeroasa, iar intelectualitatea redusa, dar activa din punct de vedere politic. n Bucovina, marea majoritate a ntreprinzatorilor capitalisti era de origine straina germana sau evreiasca Ţaranimea se ocupa n special cu cresterea vitelor. n

Transilvania, dominau burghezia mica, industriala si comerciala, dar si taranimea si lucratorii industriali. Acestea au contribuit la cresterea, n ansamblul structurii sociale, a rolului si importantei burgheziei si muncitorilor, categorii sociale ntre care s-a stabilit relatia sociala fundamentala n perioada interbelica

Burghezia a jucat un rol important n plan economic si politic. Pozitiile sale s-au consolidat n urma fauririi cadrului industrial al Rom niei Mari. Consolid ndu-si pozitiile social-economice, ntreprinzatorii capitalisti au trasat linia de dezvoltare a societatii rom nesti dupa Marea Unire. Desi s-a conturat un grup al burgheziei mari, industriale si bancare, reprezentat, ntre altii, de Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Gigurtu, O. Kaufmann, n tara noastra a dominat burghezia mica si mijlocie. Dupa 1934, evolutia ntreprinzatorilor capitalisti a fost legata si de cresterea comenzilor statului, tot mai interesat de apararea tarii n fata pericolului exfern. n acelasi timp, s-a conturat, n jurul regelui Caro/ al //-/ea, camarila regala dornica de a prelua controlul asupra ntregului aparat de stat.

Marii proprietari funciari si-au pierdut importanta social-politica cu precadere dupa reforma agrara din 1921. Procesul de dezintegrare politica a sporit, ei nemaiput nd angrena un partid politic. Marea lor majoritate a parasit agricultura sau a adoptat tehnica moderna de lucru. Altii au investit sume mari n industrie si sistemul bancar.

Ţaranimea a reprezentat principala forta de munca fiind, la nceputul perioadei interbelice, subiectul celei mai largi reforme agrare din Europa rasariteana n acelasi timp, dupa 1929, ea a cunoscut un proces de stratificare, n cadrul caruia s-a conturat o patura importanta a micilor proprietari agricoli si o alta a lucratorilor agricoli; ea s-a manifestat, n plan politic, ca o categorie sociala care a alimentat toate gruparile si partidele politice.

Pe de alta parte, evolutia impetuoasa la nivel economic s-a tradus si prin cresterea numerica a muncitorilor industriali, concentrati n jurul platformelor industriale din centrele urbane. n 1938, functionau n Rom nia zeci de ntreprinderi cu peste 1 000 de lucratori. De asemenea, este de retinut si gradul de pregatire profesionala al acestora si antrenarea lor n numeroase ramuri de v rf, purtatoare ale progresului tehnic.

Intelectualitatea s-a plasat, ntr-o proportie cov rsitoare, pe pozitii progresiste. Ea a primit un spor considerabil prin antrenarea n viata so­cial-politica a reprezentantilor intelectualitatii din Transilvania. Cresterea sa numerica si calitativa a avut un suport deosebit n contributia decisiva a nvatam ntului superior si secundar. Astfel, Universitatea din Bucuresti s-a situat, n privinta numarului de studenti si a gradului lor de pregatire, printre primele trei din lume.

Precum orice societate n evolutie, cea din Rom nia interbelica nu a fost lipsita de contraste n ceea ce priveste conditiile de viata, munca, gradul de cultura, nivelul de salarizare. Nivelul mediu al venitului burgheziei rom nesti a fost, n aceasta perioada, de 200 000 lei pe an. O statistica din 1938 arata ca n Rom nia traiau 716 oa-neni cu un venit la nivelul milioanelor de lei, 70 529 cu venitul mai mare de 1C 000 lei si peste 300 000 cu venituri ntre 20 000 si 40 000 iei. De asemenea, continua sa existe o patura importanta a saracimii, la orase si mai ales la sate, traind sub indicele minim de viata. S-a repercutat greu asupra populatiei si cresterea numarului de someri, ca si apasarea impozitelor

fiscale. n acelasi timp, cadrul politic democratic a fost deseori ncalcat, ceea ce s-a adaugat nemultumirilor sociale, at t n lumea satelor, c t si n cea a oraselor.

Istoria sociala a perioadei interbelice a fost marcata de numeroase con­flicte de munca a caror durata a tins sa se mareasca ntre care greva lucra­torilor bucuresteni,din decembrie 1918, greva generala din 1920, grevele din anii crizei economice (1929-1933) - n ciuda unei legislatii sociale si a muncii. Cu precadere, n aceasta perioada, au fost grav afectate' de efectele crizei edono-mice (scaderea productiei, nchiderea de ntreprinderi, falimentul unor banci, cresterea numarului de someri, introducerea curbelor de sacrificiu") numeroase categorii socio-profesionale, salariatii, pensionarii, orfanii, invalizii de razboi. n lumea satelor, fram ntarile au avut la baza tergiversarea aplicarii reformei agrare din 1921, raporturile dintre tarani si proprietarii agricoli, scaderea pretului produselor agricole, impactul fenomenului de camata asupra taranilor.

n atari mprejurari, s-au desfasurat grevele de la Lupeni (august 1929), Bucuresti si Valea Prahovei (1932-1933). Autoritatile au recurs, n aceste cazuri! si la armata, a carei interventie, provocata de grupuri de agitatori comunisti care au actionat, prioritar, din motive politice si mai putin din cauze economice si sociale, a dus la victime din r ndul populatiei civile (1933). La Lupeni, din ordinul prefectului judetului Hunedoara, Rozvan'i, armata a deschis focul, caz nd 22 morti si 100 raniti. La atelierele C.F.R. Grivita din Bucuresti, la 16 februarie 1933 s-au nregistrat n ciocnirile cu armata, dupa cum a declarat n Parlament ministrul de interne, G.G. Mironescu, 3 morti, 16 grav raniti si multi raniti usor. Dupa ce redresarea economica a nceput, fram ntarile sociale au devenit mai rare.

n cadrul

vietii politice din Rom nia interbelica Parlamentul si Monarhia au jucat un rol semnificativ. Parlamentul reprezenta puterea legislativa si, n cadrul regimului democratic, era un organism de prima importanta. La baza activitatii sale au stat articolele 33 si 42 din Constitutia din 1923, ce au prevazut ca puterea emana de la natiune si, respectiv, ca membrii Parlamentului reprezentau natiunea. Av nd o structura bicamerala, fiind format din Adunarea Deputatilor si Senat, el era un for de control al activitatii executivului. Ministrii erau responsabili pentru actele lor n fata Parlamentului. Totodata, Parlamentul a gazduit ample dezbateri, ce s-au concretizat n importante hotar ri asupra marilor probleme ale societatii rom nesti ntre cele doua razboaie mondiale, si anume, ratificarea tratatelor de pace dupa primul razboi mondial, Constitutia din 1923, organizarea admi­nistrativa, evolutia economica si directiile sale primordiale, consultarile elec­torale, progresul culturii si altele.

Functia de presedinte al Parlamentului reprezenta ncununarea unei ndelungate activitati social-politice si culturale. Printre detinatorii acestei demnitati mentionam pe Nicolae lorga, Duiliu Zamfirescu, D. Pompei, Alexandru Lapedatu si altii. Practica parlamentara cuprindea interpelarile la adresa 9uyernului r- ntre anii 1919 si 1937 s-au formulat 12 000 interpelari - votul de ne ncredere acordat executivului, invalidarea de mandate, dezbaterile si raspunsurile pe marginea Discursului Tronului, rostit la nceputul fiecarei sesiuni ^a forului legislativ. Parlamentul a fost dominat, n ceea ce priveste culoarea Politica a membrilor sai, de catre Partidul National Liberal s de Partidul National , sranesc, dar si de catre alte partide, urmare a diversificarii spectrului vietii Politice. Au activat n cadrul sau reprezentantii marii burghezii, dar, cu precadere,

ai celei mici si mijlocii - intelectuali, juristi, nvatatori, avocati, industriasi, reprezentanti ai minoritatilor nationale.

Monarhia a avut n Rom nia un rol traditional. Ea a mbracat forma con­stitutionala, prerogativele sale fiind stabilite prin Constitutia din 1923. n acord cu legea fundamentala a tarii si Statutul Casei Regale din anul 1884, regele, din dihastia Hohenzollern - Sigmaringen, exercita puterea executiva, numea si revoca ministrii, sanctiona legile, exercita dreptul de gratiere, era seful fortelor armate, conferea decoratii, avea dreptul de a ncheia acorduri si a bate moneda Orice act al suveranului trebuia nsa contrasemnat de ministrul de resort. P na în anul 1938 acestea, au fost prerogativele de care s-a bucurat Monarhia n Rom nia. Ulterior, ele au sporit gratie politicii personale a lui Caro/ al //-/ea.

n perioada domniei lui Ferdinand I ntregitorul (1914-1927), Partidul National Liberal si, n special, seful acestuia, Ion I.C. Bratianu, a avut un ascendent deosebit asupra monarhiei pe care, de fapt, a tutelat-o. La 15 octombrie 1922 a avut loc, la Catedrala Re ntregirii din Alba-lulia, ceremonia de ncoronare a lui Ferdinand si a reginei Maria ca suverani ai Rom niei. Ea a simbolizat actul unirii tuturor rom nilor sub sceptrul aceluiasi monarh. Serviciul religios a fost asigurat de catre Miron Cristea, Patriarhul Rom niei, si Episcopii Balan si. Pimen al Ardealului, si respectiv al Moldovei. Regele Ferdinand a primit coroana de la Mihail Pherekide, presedintele Adunarii Deputatilor si si-a asezat-o singur pe cap. Apoi a ncoronat-o pe regina Maria. Se mplinea, astfel, si profetia lui Nicolae Filipescu, care i declarase regelui: Sire, esti trimisul lui Dumnezeu, ca sa mplinesti visul unui neam. Vei fi cel mai mare voievod al tarii, mpodobindu-te cu titlurile lui Mihail Viteazul: domn al Ardealului, al Ţarii Rom nesti si Moldovei". La festivitatile de la Alba-lulia si Bucuresti, au luat parte reprezentanti din 13 state ale lumii ca o noua confirmare internationala a Marii Uniri. Printre acestia mentionam pe ducele de York, generalii Berthelot si Weygand, regina Elisabeta a Greciei si Maria a Iugoslaviei, principesa Beatrice de Bourbon. Sub guvernarea lui Ferdinand s-a transpus, de fapt, programul democratic ce a stat la baza desav rsirii unitatii nationale, si care a consfintit, prin Constitutia din 1923, Rom nia interbelica

Odata cu Criza dinastica si mai ales n perioada Regentei (1927-1930), monarhia a devenit un instrument al partidelor politice. Criza a fost provocata de catre printul mostenitor Carol. S-a iscat, astfel, o lupta pentru controlul puterii politice ntre Ion I.C. Bratianu si Carol. Premierul s-a folosit de temperamentul instabil si aventuros al lui Carol pentru a-l denigra n ochii opiniei publice si a regelui Ferdinand. n 1925, Carol a reprezentat Curtea Regala a Rom niei la funeraliile reginei Alexandra a Angliei. La 12 decembrie 1925, printul a trimis o scrisoare tatalui sau, regele Ferdinand, prin care a renuntat la prerogativele de mostenitor al tronului si a ramas n strainatate mpreuna cu Elena Lupescu. Printul mai renuntase o data la tron n 1918, dupa ce se casatorise n secret cu Ioana Maria Valentina sau Zizi Lambrino, si cu greu a fost convins atunci sa accepte anularea actului. La 28 decembrie 1925, Carol a reconfirmat nsa atitudinea sa, la Milano, n fata lui Hiott, ministrul Casei Regale, care a facut o ultima ncercare de a-l convinge sa renunte la gestul sau. La 30 decembrie 1925, Consiliul de Coroana de la Sinaia a acceptat renuntarea la tron a lui Carol.

La 3 ianuarie 1926, un nou consiliu intim, la Sinaia, a aprobat proiectele de lege, ce urmau sa fie naintate Parlamentului si care confirmau noua realitate de la conducerea tarii. n ziua urmatoare, camerele reunite ale Parlamentului au luat act de hotar rea de renuntare la tron a printului Caro/ si au proclamat succesor al regelui Ferdinand pe fiul lui Carol, Minai, sub autoritatea unei Regente. Aceasta a fost alcatuita din printul Nicolae, fratele lui Caro/, Patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, presedintele Curtii de Casatie. n 1929, la moartea celui din urma, Regenta a fost completata cu Constantin Sarateanu. Filozoful Nichifor Crainic o caracteriza, vorbind despre ea, ca despre racul, broasca si stiuca". Triumful liberalilor asupra monarhiei era, astfel, complet. Lui Carol, devenit Carol Caraiman, i s-a interzis ferm intrarea n Rom nia si s-au prevazut masuri drastice contra acelora ce puneau n discutie actul de la 4 ianuarie 1926. n 1927a murit Ferdinand, si, pe neasteptate, si Ion I.C.Bratianu. Criza dinastica 3 impietat asupra dezvoltarii politice normale a statului rom n. Pe de o parte, P-N.L. a ncercat sa si subordoneze Regenta, prin includerea n cadrul sau a reginei Maria. Pe de alta parte, s-a desfasurat n tara o puternica agitatie politica pe tema revenirii lui Carol la tron. Ea a fost folosita de Partidul National Ţaranesc pentru a lovi si rasturna pe liberali de la putere. Astfel, s-a initiat, la 6 mai 1928, o mare adunare naponal-taraneasca la Alba-lulia, unde se zvonea ca trebuia sa soseasca si Carol. De aici, urma sa se organizeze un mars spre Bucuresti, pentru a rasturna pe liberali si a cuceri puterea. Iu/iu Maniu era, totodata, dornic sa intre n legatura cu Regenta, pe care a dorit sa si-o subordoneze prin intrarea n r ndurile sale a lui Constantin Sarateanu. Dar, abia ^la 10 noiembrie 1928 luliu Maniu a format guvernul, primul guvern national-taranesc din istoria rom ni/or.

n acelasi timp, s-a intensificat propaganda n jurulre ntoarcerii n tara a lui Carol, ca o solutie pentru rezolvarea crizei politice interne. S-a constituit, astfel, un grup de sustinatori ai lui Carol - Elena Lupescu, Constantin (Puiu) Dumitrescu, Nicolae Gatoski, Mircea Mihail. Intrau n cadrul sau si unii diplomati - Alexandru Cretzianu, militari - colonelul Nicolae Tataranu, maiorul Victor Precup, generalul Ernest Baliff, financiari - Aristide Blank, oameni politici -Mihail Manoilescu, Constantin Argetoianu, membri ai familiei regale - printul Nicolae, principesa Elisabeta. De asemenea, au avut loc numeroase contacte ntre Caro/sl unii oameni politici din tara. /u/iu Maniu i-a cerut lui Carol ca, odata revenit n tara, sa ntrerupa orice legatura cu Elena Lupescu si sa respecte prevederile Constitutiei din 1923.

La 6 iunie 1930, Carol s-a re ntors n Rom nia. Folosindu-se de ad ncirea contradictiilor din viata politica, de lipsa de autoritate si prestigiu a Regentei, Carol a obtinut, la 8 iunie 1930, n Parlament, recunoasterea sa ca rege sub numele de Carol al //-/ea. Astfel s-a consumat Restauratia car/ista Monarhul s-a nconjurat de un grup de militari si oameni politici care i-au exploatat slabiciunile pentru a se mbogati peste noapte. Ei au format camarila regala". Desi i s-a fixat o lista civila, pe diferite cai, cuantumul sau a crescut, Carol devenind un mare industrias. Regina Maria a fost silita, la 16 iunie 1930, sa se retraga la Balcic. Desi promisese sa o tina la distanta de tara, Carol a rechemat-o, n vara lui 1930, pe Elena Lupescu, considerata geniul rau" al regelui. De pe aceste pozitii, Carol a dezlantuit lupta pentru cucerirea puterii si pentru a guverna deasupra" partidelor politice. ntre anii 1930-1934, el a ncercat sa impuna guverne de uniune nationala", iar camarila regala" s-a conturat ca un centru de putere. A urmat, ntre anii 1934-1938, pregatirea instaurarii unui regim personal m care activitatea Parlamentului si partidelor politice a fost drastic limitata, regimul democratic fiind, astfel, ncalcat n mod flagrant.

PETRE GHIA despre scopul politicii printului Carol

nca n epoca exilului n Franta, fostul suveran nutrind g ndul revenirii n tara îsi precizase n cercul prietenilor intimi punctul sau de vedere n ipoteza restauratiei. Daca mi reiau tronul -spunea el - voi inaugura un sistem de conducere de m na forte si, cum mi cunosc foarte bine tara, cred ca voi gasi destule elemente ambitioase, care se vor integra noii conceptii de guvernare..."

TEM

Ilustrati dinamica structurii sociale n Rom nia interbelica

Prezentati consecintele perioadei Regentei (1927-1930).

Ce a reprezentat camarila regala

fa