EVOLUŢIA VIEŢII ECONOMICO SOCIALE ÎN PERIOADA AUTORITARISMULUI NOBILIAR (sec. XVII - începutul sec. XVIII)
Atât pe plan general european, cât si în sud - estul continentului, în secolul al XVII-lea au avut loc importante mutatii în sfera domeniului economic, social si politic. Pe plan politic se constata în Apus centralizarea si consolidarea statelor 121j97b nationale, în timp ce în centru si Rasarit se asista la dominarea autoritarismului nobiliar, la farâmitarea statala sau, dimpotriva, la coagularea unor imperii multinationale asupritoare.
În spatiul românesc secolul al XVII-lea reprezinta epoca de dominare a Ţarii Românesti, Moldovei si Transilvaniei de catre Poarta otomana ca principale vasale, pentru ca la sfârsitul veacului Transilvania sa fie desprinsa de sub obedienta otomana si încorporata prin pacea de la Karlowitz (1699) Imperiului Habsburgic.
Agricultura
Economia agrara continua sa detina în aceasta perioada o pondere importanta în viata economica a principatelor, agricultura constituind ocupatia principala a majoritatii locuitorilor constituita din taranimea aservita si cea libera. Grâul ramâne planta cerealiera cea mai pretuita asupra careia se exercita în mare masura monopolul otoman. În Molodova si Ţara Româneasca s-a extins cultura de mei, în timp ce cultura de orz si ovaz avea mai putina cautare aici decât în Transilvania.
O planta noua care îsi face acum aparitia în toate cele trei principate este porumbul, originar din America. A doua planta care este raspândita acum si originara tot din America este tutunul. Acesta se cultiva pe scara larga în Transilvania, iar în prima jumatate a secolului al XVIII-lea a ajuns articol de export.
O dezvoltare apreciabila o cunoaste si viticultura, asupra careia turcii nu exercitau nici un fel de monopol, deoarece consumarea bauturilor alcoolice era interzisa de Coran. De aceea vinul era destinat doar consumului intern si exportului.
De asemenea, legumicultura si pomicultura au cunoscut o dezvoltare importanta. Cea mai raspândita cultura legumicola era fasolea, iar prin filiera turceasca a fost începuta cultura vinetelor, rosiilor si a bamelor. În privinta pomiculturii, existau livezi abundente de pomi fructiferi, consumându-se în special merele si perele, visinele iar în Transilvania capsunile si pepenii.
Cresterea animalelor avea o pondere importanta în economia celor trei principate. În Ţara Româneasca si Transilvania se cresteau turme de oi si porci în numar foarte mare, în timp ce Moldova era vestita pentru cirezile de vite, hergheliile de cai si stupii de albine. De asemenea, piscicultura era o îndeletnicire foarte veche si rentabila în tarile române.
Mineritul reprezenta un alt important segment al vietii economice din aceasta perioada. Acum se constata multe înnoiri aduse atât în privinta utilajelor dar si a tehnicii miniere. Se extrageau fierul, cuprul, plumbul, mercurul, metale pretioase, sarea.
Mestesugurile
În toate cele trei principate se constata continuarea tipurilor de productie mestesugareasca din epocile anterioare. În cadrul mestesugurilor domeniale se dezvolta cu precadere cele necesare boierului sau nobilului proprietar. Este vorba despre confectionarea instrumentelor agricole si altor ustensile, despre mestesuguri destinate alimentatiei cum ar fi moraritul sau bucataria, prelucrarea lemnului etc. Domeniul mestesugurilor satesti este mai largit si numara alte ramuri : în domeniul metalelor - fierari, lacatusi, potcovari, în domeniul prelucrarii lemnului - dulgheri, rotari ; în domeniul pielaritului - cizmari, cojocari.
Din ramura mestesugarilor de arta se releva aurarii, argintarii, bijutierii, sculptorii în lemn si piatra, zugravii, pictorii.
În secolul al XVII-lea apar breslele în Moldova si Ţara Româneasca, deoarece în Transilvania functionau mai demult. Breslele aveau drept scop nu numai ajutorul mutual, ci si mentinerea unor preturi ridicate, de monopol, la produsele mestesugaresti, pe piata locala. În fruntea lor se afla starostele sau vataful ales pe un an dintre mesterii cei mai în vârsta si cu experienta.
Comertul
Datorita specializarii mestesugurilor orasenesti precum si cresterii volumului de productie, fenomenul circualtiei de bunuri din zona urbana spre cea rurala capata mai multa regularitate si continuitate. Desfacerea produselor se facea în pravalii si dugheni, la târgurile saptamânale sau în bâlciurile organizate periodic.
Liniile directoare ale comertului extern al tarilor române în secolul al XVII-lea au continuat în general pe cele din veacul precedent. Astfel, orientarea principala a schimbului pe piata externa a fost îndreptata, spre Constantinopol si regiunile sud-dunarene.
Se poate discerne o diviziune a articolelor exportate de Moldova, Ţara Româneasca si Transilvania în functie de preferintele manifestate pe anumite piete straine ; astfel în Imperiul otoman si Orient prevalau grânele, vitele, oile si mierea, în Venetia se cauta ceara, în Ungaria si Europa Centrala sarea. În tarile române se importau mirodenii, tesaturi fine, bijuterii, cai de rasa, blanuri scumpe, tesaturi fine, argintarie etc.
În secolul al XVII-lea a continuat afluxul de monede straine pe piata tarilor române, care suplineau nevoia de numerar grav afectata prin lipsa unei monede nationale.
În ceea ce priveste problema stabilirii caracterului balantei comerciale a tarilor române, datele oferite de izvoare nu îngaduie un raspuns precis. Din enorma cantitate de monede straine care circulau în numerar pe piata si cu care principatele îsi achitau obligatiile tributare fata de Poarta, s-ar deduce ca exporturile întreceau importurile, iar tranzitul aducea beneficii substantiale.
Ca o concluzie generala se poate afirma ca în sec al XVII-lea în cele trei principate s-a înregistrat un progres economic cert în planul productiei materiale si al dezvoltarii mestesugurilor, dar acesta nu a fost însotit de unul asemanator în ceea ce priveste conditiile de viata ale majoritatii populatiei.
|
