EVOLUŢIA VIEŢII ECONOMICO-SOCIALE ÎNTRE SECOLELE XIV - XVI
La începutul secolului XVI-lea în spatiul românesc traiau cca 3.000.000 locuitori. Dintre tarile române, Transilvania a fo 131b12b st ce mai populata.
Principalele surse de trai ale locuitorilor si ale tarii au continuat sa fie agricultura, albinaritul, pescuitul, mineritul, mestesugurile si comertul.
Agricultura
În cadrul cuturii cerealiere, locul principal îl ocupa grâul. Pe lânga acesta se cultivau meiul, orzul, secara, ovazul, inul, cânepa, trifoiul. Permanenta insecuritate, frecventele cotropiri si razboaie au fost factori care au frânat cresterea productiei agricole.
Pe scara larga se practica în tinuturile românesti viticultura. Sub presiunea nevoilor sporite de consum de la sfârsitul secolului al XVI-lea se constata o preocupare de largire a suprafetelor cultivate cu vita de vie, atât din partea taranilor cât si a marilor stapâni de pamânt. Este de remarcat faptul ca viile marilor stapâni de pamânt erau lucrate cu munca salariata, viticultura fiind una din primele ramuri economice în care s-a folosit munca salariata.
Cresterea animalelor constituia o mare bogatie pentru Principatele Române. Din vânzarea oilor si porcilor pe piata interna taranii îsi procurau banii necesari pentru plata birurilor si îsi cumparau unelte si obiecte pe care nu le puteau face singuri în gospodaria proprie. Boierimea realiza din vânzarea vitelor mari peste hotare, ca si a produselor lor, venituri care îi înlesneau conditii de viata similare nobilimii din alte tari europene.
O însemnata dezvoltare cunostea si pomicultura. Izvoare istorice atesta existenta unor suprafete întinse de livezi, atât pe marile domenii, cât si pe loturile taranesti. Se cultivau în special pruni, meri, ciresi, peri, visini, gutui.
Legumicultura se practica fie pentru consumul propriu al taranilor, fie pentru vânzarea produselor pe piata interna. Se cultivau : telina, patrunjelul, mararul, morcovul, ridichea, sfecla, varza, ceapa, usturoiul etc.
Mineritul a continuat sa se practice în Transilvania în mai mare masura decât în Ţara Româneasca si Moldova. Aici în tot Evul Mediu principala bogatie a constituit-o sarea.
Mestesugurile au continuat sa se dezvolte mai ales în Transilvania. În secolul al XVI-lea în cele mai multe din orasele Transilvaniei, mestesugarii, spre deosebire de cei din Ţara Româneasca si Moldova, erau organizati în bresle. Productia mestesugareasca din Transilvania domina piata Ţarii Românesti si a Moldovei. Din unele orase ca Sibiu, Brasov, Cluj, se aduceau la sud si est de Carpati arme, hamuri de cai, cuie, unelte agricole, obiecte de uz casnic, cutite, covoare, cizme, sapun, etc.
Comertul
Dezvoltarea inegala a productiei de marfuri în cele trei tari românesti a dat posibilitatea negustorilor transilvaneni sa exercite în secolul XIV-lea si prima jumatate a secolului al XV-lea aproape în exclusivitate schimbul de marfuri. Legaturile comerciale dintre Transilvania, Ţara Româneasca si Moldova se realizeau mai ales prin cele trei centre comerciale si mestesugaresti : Brasov, Sibiu si Bistrita. Comertul era supus unor numeroase taxe vamale, percepute la vamile de granita sau la cele din interiorul tarii si care apartineau fie domniei, fie manastirilor sau boierilor. Acestora le revenea grija asigurarii mijloacelor de transport pentru marfurile ce treceau pe teritoriul lor.
În ceea ce priveste circulatia monetara, pe lânga monedele straine, erau în circulatie si monede mici de argint, românesti.
|
