EXEGEZA ALEGORICA INAINTE DE STOICI

EXEGEZA ALEGORICĂ ĪNAINTE DE STOICI

Cei mai multi dintre filosofii care, de la Tales si pīna la Socrate, au faurit explicatii ale Cosmosului, dadasera ope­rei lor titlul comun de Natura ^l.

Tot astfel, un adevarat tratat despre Natura ar fi scris si Homer, ascunzīndu-si gīndurile sub ceturile alegoriei. īn loc sa numeasca apa, aerul, pamintul si focul cu numele lor stiintifice, poetul le-a īmpodobit cu nume prestigioase: Zeus, Hera, Hades, Poseidon; divinele lor aventuri, iubirile si luptele lor nu erau mai putin expuneri ale istoriei univer­sului, genezei si constituirii sale. Homer este un "fizician" care se exprima īn alegorii.

Am expus bazele si liniile mari ale acestui "alegorism fizic" (fiindca trebuie totusi sa-i dam un nume). Metoda, cum am vazut, īsi are īnceputurile īn primele timpuri ale gindirii elenice, si numele gramaticianului din sec. VI, Thea-genes din Rhegium, a ramas legat de acesata initiativa. Am constatat ca acest curent alegoric primitiv este īn mod va­dit paralel cu cercetarile si cu ipotezele filosofilor preso­cratici.

Nu trebuie sa uitam ca tratatele alegorice de care dis­punem sīnt tīrzii, posterioare stoicismului. Pīna unde mer­sesera primii alegoristi, cei anteriori Porticului, cu identi­ficarile lor? Este o problema delicata: de aceea īnainte de a merge mai departe cu expunerea alegoriilor fizice - expu­nere īn cursul careia va trebui mereu sa punem problema originii si a datei - sa stabilim pozitia, examinīnd rīnd pe rīnd curentul primitiv si afluxul stoic.

Curentul primitiv este cu mult mai important decīt ne imaginam de obicei: aluziile sau informatiile precise ale lui Xenofon sau Platon si diverse marturii confirma ca exegeza alegorica a lui Homer era deja īnfloritoare īn secolul V sau IV.

Vom īncerca sa izolam, īntr-un viitor capitol, afluxul stoic. Vom arata ca ofera o culoare destul de particulara si ca .specializarile" Porticului nu au trecut īn tratatele de ale­gorie pe care le avem, cele ale lui Heraclit sau Pseudo-Plu tarh. Acesti autori ne transmit deci, nu descoperiri ale stoi-oilor, ci o doctrina comuna, bine constituita īnca din timpul lui Platon.

I. Alegoria īn timpul lui Platon

Cīnd Socrate, īn Republica, defineste educatia ce trebuie data tinerilor razboinici, el īndeparteaza toate fabulele min­cinoase ale poetilor, deoarece ele nu povestesc decīt lupte īntre zei, iar īn Stat nu trebuie sa existe ura īntre cetateni: Sa povestesti ca Hera a fost īnlantuita de catre fiul ci, ca He-faistos a fost azvīrlit de catre tatal sau pentru ca ar fi voit sa-si apere mama de loviturile sotului si ca zeii au purtat Intre ei toate luptele imaginate de Homer, iata ce nu vom admite in republica noastra, fie ca este alegorie, fie ca nu, īn aceste nas­cociri, caci un copil nu este capabil sa discearna ceea ce este ale­gorie de ceea ce nu este -.

Platon stie deci foarte bine ca mitul Herei īnlantuita din porunca lui Zeus de catre fiul sau Hefaistos si suspen­data īn spatiu cu cīte o nicovala legata de picioare, poate primi o interpretare alegorica (evident, aceea pe care am gasit-o īn Heraclit sau īn scolii). stie ca mitul lui Hefaistos azvīrlit din cer este interpretat de unii ca ascunzīnd un alt sens, o hyponoia: va trebui deci sa punem exegeza fizica a acestui mit pe seama alegoristilor din secolele VI, V, IV l.e.n.

Platon respinge aceste interpretari ca fiind prea subtile pentru inteligenta copiilor: aceasta este dovada formala ca existau deja pe timpul sau, ca erau propuse de catre contem­porani sau fusesera propuse de catre īnaintasi.

Platon numise īn alta parte trei personaje care erau, īn vremea sa, specialisti īn materie de alegorii homerice.

Aceasta se īntīmplase la īnceputul dialogului Ion. So­crate īl felicita pe rapsod pentru placuta sa meserie: fiind īn contact permanent cu Homer, obligat sa-l comenteze pen

tru auditori īn cursul declamatiilor sale, Ton trebuie sa stie de minune sensul poemelor homerice.

īn fata acestui elogiu a carui ironie nu o sesizeaza, rapso­dul se umfla īn pene:"... cred ca nu e om pe lume care sa spuna despre llomer lucruri mai frumoase decit mine. Nici Metrodor din Lampsacos, nici Stesimbrotos din Thasos nici Glaucon, nici vreun altul din rapsozii de odinioara nu s-a priceput sa dea glas, vorbind despre llomer, atītor gin-duri frumoase ca mine" ³.

Dintre cei trei comentatori ai lui llomer, ultimii doi, Stesimbrotos si Glaucon sīnt numiti īn scolii si vom dovedi imediat ca trebuiesc inserati īn curentul clasic al alegoris­mului.

Dimpotriva, despre Metrodor nu aflam nici o urma in aceleasi scolii: teoria sa nu a supravietuit. si totusi despre el avem informatiile cele mai precise, cele mai complete. Sīnt abia citeva rīnduri, e adevarat, insa aceste rīnduri sīnt de ajuns pentru a reconstitui sistemul sau cu o asemanare vecina cu certitudinea. De el ne vom ocupa mai iutii.

II. Metrodor din Lampsacos

īn biografia lui Anaxagora, Diogenes Laertios vorbeste incidental despre Metrodor. Citīndu-l pe Favorinus din A re­iate, Diogenes scrie:

Anaxagora pare sa fie primul care a exprimat ideea ca poezia lui Homer trateaza despre virtute si justitie. Ideea a fost dusa mai departe de catre Metrodor din Lampsacos, apropiat al lui Anaxagora, care a fost de asemenea primul care s-a interesat de studiul fizic al poetului⁴.

Acesta este, desigur, Metrodor cel citat de Platon īn Ion: el nu are nimic de-a face cu celalalt Metrodor din Lampsa­cos ⁵, discipol al lui Epicur, si despre care Plutarh spune ca profesa cel mai mare dispret pentru poezia homerica¹⁵.

Metrodor cel care ne intereseaza facea parte din anturajul lui Anaxagora. Este de notat o apropiere: patria lui Me­trodor, orasul Lampsacos, pe malul Ilelespontului. fusese si locul exilului lui Anaxagora; acuzat de impietate si obligat

sa paraseasca Atena la īnceputul razboiului peloponeziac, filosoful se duce sa moara īn Lampsacos, īn anul 428; fara īndoiala ca discipolul si prietenul sau Metrodor a fost cel care i-a asigurat retragerea īn orasul sau de origine.

Metrodor ar fi fost, dupa Favorinus, primul dintre ale-goristi. Favorinus nu auzise deci da Theagenes din Rhegium si de īnca alti cītiva, care, desigur, se inserasera īn intervalul de un secol care īl separa pe Theagenes de Anaxagora ⁷.

īn afara textului citat de Diogene, un pasaj din Tatia-nus ⁸ face aluzie la Metrodor si īl ironizeaza pentru prea "naivele" sale alegorii din opera sa Despre Homer, īn care dizolva personalitatea zeilor si eroilor pentru a le transforma īn elemente ale naturii.

Citindu-l pe Tatiamis, am putea confunda cu usurinta pe Metrodor cu restul alegoristiior. īnsa o nota mai precisa a lui Ilesychius ne spune ca acesta īl transforma pe "Aga-memnon īn eter" ⁹.

Ori, un papirus de la Herculanum ne-a redat īn mod miraculos ceea ce am putea numi urmarea la Hesyehius. I?;ta ce cuprindea:

.. .Agamemnon, eterul; Ahile, soarele; Elena, pamīntul; Ale­xandru, aerul; Hector, luna; si asa mai departe. Printre zei, De-meter, ficatul; Dionysos, splina, Apollo, bila¹⁰.

Th. Gomporz are meritul de a fi recunoscut īn acest fragment o parte din tratatul epicureanului Philodemos Des­pre pietate, si de a fi dedus, prin apropierea de nota lui Hesy-chuis, ca Philodemos rezuma sistemul lui Metrodor.

īnsa Gomperz nu a mers mai departe si s-a multumit sa mediteze asupra "extravagantei" lui Metrodor ale carui interpretari īi aminteau "salturile cele mai dezordonate ale interpretarii mitice..." ^u.

Or, sistemul lui Metrodor, oricīt de straniu la prima ve-dore, se lumineaza, macar pentru partea care-i priveste pe eroi, daca īl apropiem de fizica lui Anaxagora.

Anaxagora, la fel ca majoritatea presocraticilor, plasa pamintul in centrul lumii: un pamint presat din toate par­tile si mentinut in echilibru de catre aerul īnconjurator. Plat deasupra si egalizat de catre mari, este scobit pe de­desubt si aerul patrunde īn cavitati ^v-.

Metrodor compara pamīntul aflat In centrul universului, strīns īnlantuit de aer, cu Elena, rapita de catre Alexandru: Elena, centrul poeziei homerice, Elena īn bratele rapitorului sau.

Dar cum putea Agamemnon sa reprezinte eterul, Ahile soarele, Hector, luna ?

Sa ne amintim ca, dupa Anaxagora, la origini exista o masa infinita, formata din toate substantele, din toate cali­tatile, din toti germenii, atīt de strīns amestecate (amestec total, īl numeau doxografii) īneīt īn fiecare particica dintr-un lucru erau continute toate celelalte īn proportii diverse (este ceea ce Aristotel mimea homeomerii).

Separat de toate si strain de orice amestec, Nous-u\, spiritul, a patruns la un moment dat "totul" si a īnceput sa-l ordoneze, īntr-o miscare turbionara. Acest Nous, care joaca rolul de mare organizator, era identificat de catre discipolii lui Anaxagora cu Zeus.

Dupa separarea diverselor elemente sub influenta Nous-ului, si īn vreme ce pamīntul, īnconjurat de aer, ocupa cen­trul cosmosului, eterul sau focul īsi cortinua, la periferia lumii, cursa circulara antrenīnd īn ea imense blocuri de piatra. Soarele este cel mai īnsemnat dintre aceste blocuri, aprinse pīna la incandescenta de focul eterului si devenite astre. Luna face si ea parte dintre ele īnsa nu are lumina proprie.

Dar sa revenim la Metrodor.

Eterul care aprinde soarele si stelele, antrenīndu-le īn cursa īn jurul pamīntului, este Agamemnon, animatorul ma­rii expeditii pe tarmurile troiene, seful tuturor acelor eroi ce graviteaza īn jurul Elenei si dintre care cel mai stralucit este Ahile.

Cuplul Ahile-Hector raspunde cuplului soare-luna. Se pot usor imagina ratiunile care l-au condus pe alegoristul nostru. Cei doi eroi, prin vitejia lor, eclipseaza pe toti tovarasii lor, unul īn tabara grecilor, celalalt īn tabara troienilor: tot asa cum soarele si luna domnesc pe firmament, unul īn timpul zilei, celalalt īn timpul noptii. "O, sufletul meu, - exclama Pindar īn vestitul debut al rimei Olimpice, - nu cauta īn timpul zilei, īn eterul desert, un alt astru mai stralucitor decīt soarele". Probabil ca Metrodor facea din urmarirea lui Hector de catre Ahile īn jurul Ilionului o imagine a urma-

ririi celor doua astre pe cer ¹³; uciderea lui Hector de catre Ahile ar mai fi putut aminti si faptul ca soarele stinge, atunci eīnd rasare, stralucirea mai slaba a lunii.

Originalitatea sistemului lui Metrodor statea In faptul ca a dat o semnificatie cosmica nu zeilor, ci eroilor Iliadei: eterul este Agamemnon si nu Zeus; soarele este Ahile si nu Apollo, pamīntul este Elena si mi Hera sau Atena.

Metrodor nu a fost urmat de catre comentatorii poste­riori: teoria sa pare a nu fi avut nici un ecou la antici. Zeii si nu eroii r-īnt cei pe care alegorismul clasic īi transforma īn elemente sau forte cosmice. S-a urmat calea deschisa de catre Thcagen.es din Rhegium si nu cea a discipolului lui

Anaxagora.

Ratiunea, se pare, este dubla. Din punct de vedere apolo­getic era important ca zeii sa fie spalati de reprosul de imora­litate aruncat de catre filosofi; aceasta necesitate nu-i afecta pe eroi, personaje umane si īn consecinta supuse greselilor. Era suficient sa stigmatizezi iubirea vinovata a lui Paris si a Elenei asa cum vor face de altfel moralistii; dar adulterul lui Ares cu Afrodita, sau relatiile intempestive dintre Zeus si Hera pe muntele Ida, nu puteau fi pur si simplu condamnate: trebuia salvata perfectiunea divina.

Pe da alta parte, era mai normal, diu punct de vedere stiintific de a regasi fortele sau elementele naturii īn figurile marilor zei homerici, decīt de a le īntrupa intr-un Agamemnon sau un Alexandru. Acestia dealtfel aveau pentru toti grecii o realitate istorica si era greu sa fie dizolvati īn alegorii.

Dar ce se īntīmpla cu zeii īn sistemul lui Metrodor?

Foarte probabil identificase Nous-u\ maestrului cu Zeus al epopeii. Chronografia bizantinului Georgios Synkellos^u no spune ca aceasta era interpretarea discipolilor lui Ana­xagora - a acelor anaxagoricieni al caror sef īn domeniul interpretarii miturilor era Metrodor. Nu lipseau raporturile īntre Noiis si Zeus: zeul "cu gīnduri adinei" punīnd īn miscare universul doar cu o īncruntatura din sprīncene devine acea inteligenta caro, īn filosofia lui Anaxagora, imprima masei brute miscarea fecunda din care se va naste cosmosul. Zeus, de-o parte, pe culmile Olimpului sau, dar luīnd parte la tre­burile lumii, era imaginea acestei inteligente, net distincta de univers, dar chemata sa actioneze asupra lui, sa-l patrunda, sa-l organizeze.

Daca īn scoala lui Anaxagora Zpus era inteligenta care mediteaza, Atena era mina care executa. Synkellos adauga īntr-adevar: "Atena, techne - abilitatea manuala, de unde expresia: daca mīinile dispar, nu mai este nici īnteleapta Atena" ¹⁵. Aceasta corespunde perfect cu maxima lui Anaxa­gora, pastrata de Aristotel ¹⁰ care īi rastoarna termenii in numele logicii: Omul este cel mai inteligent ¹⁷ dintre animale, deoarece are mīini.

Dar ceilalti zei ? Daca ar fi sa-l credem pe Philodemos ¹⁸, Melrodor facea din Demeter ficatul, din Dionysos splina si din Apollo bila... Prin ce fel de apropieri? Ar fi probabil un ramasag sa īncercam sa le descoperim, credem īnsa ca am reusit pentru ultima dintre cele trei: Apollo-bila.

stim tot, de la Aristotel ¹⁹, ca scoala lui Anaxagora atri­buia bilei bolile acute²⁰: ei explicau aceste boli printr-o revarsare a bilei care īneaca plamīnii, venele, coastele.

Ori ciuma din lliada este provocata de Apollo. Heraclit alegoristul, citat de numeroase scolii, consacra multe rīnduri dovedirii faptului ca sagetile cu care zeul īi loveste pe greci, la īnceputul primului cīntec, nu reprezinta altceva decīt o epidemie de ciuma, datorata caldurii excesive a soarelui.

Episodul este cunoscut: la rugamintea lui Chryses, Apolo descinde de ps culmile Olimpului. Pentru a-l razbuna pe preotul sau si pentru a-i obliga pe ahei sa i-o īnapoieze pe Chryses:

.. .īnainteaza zeul, oprindu-se departe de navele aheilor. Apoi cu vuiet crīncen, azvīrli sagetile din arcul de argint. Mai īntīi tinti īn catlri si-n clini; apoi sageala lui īi lovi pe oameni. Iar rugurile mortilor mereu so īnaltau, arzind necontenit ²¹.

Este clar vorba de o epidemie de ciuma: chiar Ahile o lamureste cīteva versuri mai īncolo: "Razboiul si ciuma īi coplesesc pe ahei" ²².

Apolo este autorul acestei ciume, Apolo este soarele, ne spune Heraclit care se straduie sa demonstreze, cu multe argumente subtile, mai īntīi ca era vara, īn perioada zilelor lungi si toride ²³; apoi ca grecii īsi asezasera tabara īntr-o vale, pe un teren mlastinos si, īn fino, ca sagetile lui Apollon sīnt razele soarelui²⁴.

īnsa dupa teoriile medicale ale scolii lui Anaxagora, ciuma, boala acuta, avea drept cauza un exces de bila, ale carei va-

luri se raspīndesc īn organism. Homer voia sa semnifice aceasta revarsare a bilei, spunea desigur Metrodor, atunci cīnd vorbea de sagetile lui Apollo.

Probabil ca īntre partizanii lui Apolo-soare si cei ai lui Apolo-bila s-au dat lupte teribile: insistenta cu care He­raclit se straduie sa dovedeasca ca autorul ciumei este Apolo-soarele pare sa indice ca partizanii acestui sistem, care va ramīne stapīn pe cīmpul de lupta, multiplicasera argumentele si fortificasera īn mod deosebit sectorul; desigur ca trebuisera sa-l apsre īmpotriva partizanilor lui Apolo-bila...

Daca am fi avut mai multe detalii despre biologia scolii lui Anaxagora, asupra rolului pe care īl atribuiau ficatului si splinei, am fi aflat si ratiunile pentru care Metrodor apropia pe Demeter de ficat si pe Dionysos de splina. Cele doua divi­nitati interveneau dealtfel foarte putin in lliada si Odiseea. liste īndoielnic ca, pentru a le explica simbolismul, Metrodor s-ar fi referit la miturile homerice ²⁵.

Sa ne multumim sa stim cum acest om excelent l-a preschim­bat pe Apollo īn bila. Dupa cum se vede, lucrul nu era nici atīt de extravagant, nici atīt de ciudat pe cīt ar parea dupa secul rezumat al lui Philodemos.

Principiul lui Metrodor era simplu: īnlocuirea agentilor supranaturali ai mitologiei homerice cu cauze naturale, tocmai cu acelea pe care tīnara stiinta greceasca le descoperea: Metrodor este un rationalist. El nu face alegorii pentru a a-para divinitatile traditionale, ci pentru a arata ca sub apa­rente divine se ascund realitati care nu au nimic divin. Este stiinta substituita religiei.

Aceasta stare de spirit este foarte īndepartata de aceea care-i \ a īmpinge, de pilda, pe neopitagoreici sa caute īn Homer simboluri materiale ale realitatilor imateriale. Alegoria lui Metrodor nu se aseamana nici cu cea a lui Philon din Ale­xandria, cu toate ca Gomperz ²⁶ a facut apropierea īntre ele: Philon leaga de povestile Bibliei, īn modul cel mai artificial si īn virtutea unui simbolism subiectiv, propriile sale credinte religioase sau filozofice; Metrodor cauta explicatia stiintifica a miturilor, asa cum vor face, douazeci si cinci de secole mai tīrziu, Max Mullcr sau Adalbert Kuhn; solutia lui Metrodor este deja o ebosa a solutiilor acestora: el reduce legendele eroilor la fenomene solare sau cosmologice.

Socrate face aluzie, In Fedru^2T, la aceasta explicatie a miturilor, care le dizolva de la bun īnceput tot continutul divin. Ei īnsusi da o exegeza, īn maniera "savantilor", a ra­pirii Orithyei de catre Boreus. Acest gen de exegeza care pleaca de la faptul divers, pe care mitul īl īngroasa, īl ampli­fica, īl deformeaza, va fi dezvoltata de scoala peripatetica, de care īsi va lega numele unul din membrii sai, Palaiphatos.

Ceea ce trebuie scos īn evidenta, este spiritul care-i anima pe "savanti", cum īi numeste Platon cu oarecare dispret: spirit ce pare sa-i caracterizeze pe toti alegoristii anteriori platonismului. In orice caz, un astfel de spirit stiintific īl īndemna pe Metrodor sa caute īn aventurile eroilor lui Homer povestea īnflorita si poetica a genezei universului; tot aceasta īl facea sa vada, īn interventia lui Apolo lovindu-i pe ahei cu ciuma, un fenomen biologic, trecut īn supranatural si atribuit unei divinitati de catre ignoranta primitivilor sau de catre nevoia lor de miraculos.

Metrodor īntrebuinteaza, pentru a-l explica pe Ilomer, teoriile cosmogonice sau medicale ale scolii lui Anaxagora. Tot asa, poste cīteva secole, Porphirius va introduce teo­logia neoplatoniciana īn pestera homerica a nimfelor; el va juca, īn scoala lui Plotin, un rol de exeget analog celui pe care Metrodor īl juca printre anaxagoreeni. īn scoala stoica nu exista aceasta dedublare: Cleanthes sau Chrysippos comenteaza ei īnsisi pe poeti, cautīnd un reflex al doctri­nelor lor filosofice.

III. Stesimforotos si Glaueon

Din pulberea papyrilor de la Herculanum am putut ex-huma un Metrodor din Lampsacos mult mai putin extra­vagant decīt īl dorea Philodemos si, gratie datelor laconice ale polemistului epicurean, i-am putut reconstitui doctrina cu destul de mult relief pentru ca sa nu mai fie īn ochii nostri doar un simplu nume.

Trebuie acum sa ne īndreptam atentia catre ceilalti doi homerizanti numiti de catre Ion: Stesimbrotos si Glaueon.

Despre Glaueon stim putine lucruri.

Un Glaueon este numit de Aristotel īn capitolul 25 al Poeticii īn legatura cu o problema homerica foarte mult

dezbatuta in antichitate: īn ce ordine se prezentau cele cinci placi ale scutului lui Ahile ? Acest scut este ocazia unei vaste fresce alegorice si vom vedea ca dispunerea acestor placi este foarte importanta pentru sustinerea simbolis­mului cosmic al armei faurite de Hephaistos. Deoarece Glaueon se ocupase īn mod special de acest scut, asa cum arata Aristotel, este foarte probabil ca furniza si o exegeza simbolica. Caci Glaueon de care vorbeste Aristotel este de­sigur acelasi cu cel pomenit de Pldton, specialist al "sen­surilor ascunse" ale lui Homer. In Ion el figureaza īntre doi alegoristi notorii, Metrodor din Lampsacos si Stesim­brotos din Thasos.

Sa-l lasam aici pe Glaueon, pe care-l vom cunoaste mai bine cīnd vom examina hoplopoia.

Pentru Stesimbrotos avem marturia precisa a lui Xe-nofon ²⁸.

In Banchetul lui Xenofon fiecare din convivi trebuie sa aduca o lauda lucrului de care e cel mai mīndru. Unul dintre ei, Nikeratos, se mīndreste ca stie pe dinafara toata lliada si Odiseea.

- si rapsozii īl cunosc pe Homer pe dinafara, īi raspunde Antisthene, ceea ce nu-i īmpiedica sa fie oamenii cei mai prosti din lume.

- Aceasta deoarece nu cunosc sensurile ascunse ²⁰, pre­cizeaza Socrate. Dar tu Nikeratos, ai dat multi bani lui Stesimbrotos, lui Anaximandros si multor altora, īneīt nimic din ceea ce are pret nu-ti este necunoscut³⁰.

Acest mic dialog este plin de īnvataminte. Nikeratos a gasit numerosi profesori pentru a-l īnvata hyponoiai, sau alegoriile lui Homer: acest fel de exegeza era deci foarte raspīndita pe vremea lui Socrate; acesti maestri īn alegorii erau scump platiti pentru lectiile lor, la fel ca sofistii; ei īsi prezentau īnvatatura ca o revelatie senzationala, pre-tinzīnd ca dau auditorilor o cunoastere īn profunzime a lui Homer, cu mult mai interesanta si pretioasa decīt simplul comentariu literal³¹.

Se pare ca pentru Socrate alegoristii se confundau cu acei sophoi, savanti sau sofisti, despre care vorbeste Phai-dros-u\ lui Platon īn legatura cu Boreus si Orithya si care īsi atribuiau misiunea de a explica rational miturile. Avem

o noua dovada ca exegeza alegorica a lui Homer era mult mai putin preocupata, īn secolul IV, de a-l apara pe poet de acuzatia de impietate, cīt de a scoate īn evidenta sub­stratul stiintific al miturilor sale.

Stesimbrotos din Thasos era deci unul din acei profesoi de alegorii homerice si īnca unul dintre cei mai de vaza dii epoca sa, daca Platon si Xenofon se gīndesc amīndoi la atunci cīnd e vorba da doctrina ascunsa a lui Homer.

Stesimbrotos este numit de trei ori īn scolii^S2, si douf din pasajele īn care intervine - īmpartirea lumii si cupe lui Nestor - sīnt subiecte alese pentru alegorie.

Dupa cum am vazut, Stesimbrotos propunea o lectura originala a faimosului vers "Totul a fost īmpartit īn trei" ^3b. Aceasta lectura fusese adoptata de catre Crates din Mallos. Or, acest Crates pare sa fi fost unul din izvoarele lui He-raclit retorul, care īl citeaza cdata si care desigur īl copia īn multe rīnduri³⁴. Avem aici o filiatie interesanta: princi­palul nostru tratat de alegorii ar putea sa urce, prin in­termediul gramaticianului din Pergam, pīna la Stesimbrotos din Thasos, macar īn ce priveste esentialul.

Scoliastul care īl citeaza pe Stesimbrotos si pe Crates Sn legatura cu īmpartirea universului īntre Zeus, Poseidon si Hades, nu ne spune pozitiv ca cei doi autori īntelegeau prin Zeus focul, prin Poseidon apa, prin Hades aerul. īnsa cīnd, dupa ce i-a citat, explica īn ce fel pamīntul este comun celor trei divinitati, el da ca dovada faptul ca focul, aerul si apa se īntālnesc aici³⁵. Este de presupus ca aceste explicatii urca pīna la Crates si de la Crates la Stesimbrotos, iar ele presupun evident ca cei trei mari zei au fost metamor­fozati īn elemente. īn acelasi fel, pentru ca sistemul lui Theagenes sa se fi putut perpetua si mentine pīna la schimbul stoic, trebuie sa fi existat relee de-a lungul veacurilor. Daca este cineva calificat pentru acest rol, acela este desigur Stesimbrotos.

A doua problema īn care intervine omul din Thasos este cea a cupei lui Nestor: vasul este atīt de greu, cu cele patru toarte, cu porumbeii sai de aur, cu fundul sau dublu, īneīt "oricine anevoie l-ar fi ridicat plin, dar mosneagul de-ndata si lesne īl īnalta" ^S6. Sa fi fost batrīnul Nestor mai puternic decīt Ahile, Ajax, Diomede? Cei vechi si-au chinuit mult mintea pentru a rezolva aceasta enigma. Iata ce spunea

Stesimbrotos: "aceasta se spune pentru ca sa se justifice longevitatea sa: si īntr-adevar se justifica daca puterea sa a ramas intacta si nu a suferit din cauza batrīnetii" ³⁷. Explicatia nu are nimic alegoric, dar Stesimbrotos vorbea si de faimosii porumbei. Porumbeii se transforma īn stele, dupa Asclepiade din Myrlea si Moero din Bizant. E foarte probabil ca Stesimbrotos sa nu fi fost strain de aceasta transmutatie ³⁸.

A treia oara cīnd este citat Stesimbrotos īn scolii este īn legatura cu vorbele lui Lycaon implorīndu-l pe Ahile sa-l crute: "Tu esti primul la care am mīncat macinatura Demetrei"³⁹. Stesimbrotos spunea īn legatura cu aceasta ca barbarii nu cunosteau piinea si mīncau doar turte de orz ⁴°. Athenaios va dezvolta pe larg problema regimului alimentar al eroului homeric⁴¹. Stesimbrotos abordase daja acest subiect.

Trebuie sa recunoastem ca, daca ne luam doar dupa scolii, nu īl putem clasifica pe Stesimbrotos printre ale-goristi.

Sa amintim care sīnt certitudinile noastre. Doua nume mari domina istoria primei exegeze a lui Homer; doua sis­teme de explicatie, unul imaginat de catre Theagenes din Regium, celalalt de catre Metrodor din Lampsacos. Amīndoi vedeau īn miturile epopeii transpunerea fenomenelor cosmo­gonice: lupte, combinatii, raporturi īntre elemente. Primul afla aceste elemente ascunse sub masca zeilor, celalalt sub numele eroilor. Primul dintre sisteme va deveni clasic, pe cita vreme cel de al doilea nu va avea continuatori.

Sistemul elaborat de Theagenes, cel al zeilor-elemente, care se va prelungi dincolo de stoicism si va ramīne viabil pīna īn secolul II e.n. si chiar dupa aceasta data, īnflorea deja īn epoca lui Platon. Filosoful atenian cunostea cele mai importante dintre aceste identificari, asa cum rezulta din unele etimologii din Cratylos, de pilda Hera-aer.

Platon si Xenofon dau si numele unor alegoristi celebri īn vremea lor: īn afara de Metrodor, pomenesc pe un Ana-ximandros, despre care nu stim nimic; pe Glaucon, despre care stim foarte putin; pe Stesimbrotos, al carui nume a

IU

fost perpetuat de scolii, dovada ca apartinea curentului clasic, cel care descindea din Theagenes, - celalalt curent, cel al lui Metrodor, pierzīndu-se repede si nelasīnd urme īn scolii.

Avem siguranta ca īn secolul IV ī.e.n. s-a produs o īn­florire a exegezei alegorice, fara sa cunoastem īn detalii aporturile reprezentantilor ei. Vom vedea' cum curentul traditional va capata pentru scurt timp o coloratura stoica, pentru a reaparea, destul de neutru īn opera unui Heraclit sau īn Viata si poezia lui Homer.

Platon era ostil acestui fel de explicatii "scientiste". Oare neoplatonicienii, cautīnd planuri secundare īn miturile lui Homer, vor fi infideli spiritului sau ? Nu, caci Numenius sau Cronius, Porphirius nu vor regasi sub textul Iliadei si Odiseei lupta elementelor, ci luptele si vicisitudinile sufle­telor, istoria lor mistica. Daca Platon'ar fi cunoscut acest gen de exegeza, desigur ca nu l-ar fi condamnat. īnsa acest gen de simbolism nu capata avīnt decīt pe timpul lui Plutarh, atunci cīnd prima exegeza alegorica īncepea sa-si piarda vitalitatea.