EXEGEZA ISTORICA A MITURILOR. PALAIPHATOS

EXEGEZA ISTORICĂ A MITURILOR. PALAIPHATOS

Fabula atribuie Aloazilor un sir de ispravi carora le cad adesea victima zeii: de pilda, cei doi giganti îl prind pe Ares si îl închid într-un chiup de bronz, unde ramîne ferecat timp de treisprezece luni; cînd este în fine descoperit, el era pe cale sa moara. 24524m1211y

Cîntul V al Iliadei face aluzie la patimirile lui Ares: Dion le aminteste fiicei sale Afrodita, pentru a o consola pentru lovitura pe care a primit-o în lupta.¹

Iata ce explicatie da autorul Alegoriilor homerice acestui mit. Doi tineri nobili au stiut, multumita vitejiei lor, sa puna capat unui lung razboi, izvor de rele fara numar. In limbaj mitic, isprava lui Otos si Ephialtes, oprind macelul, s-a tradus astfel: cei doi eroi l-au înlantuit si îrchis pe zeul razboiului. Dar, peste treisprezece luni, continua Heraclit, apare o soacra care atlta din nou neîntelegerile si reînvie vechile certuri. în transcriere mitica aceasta înseamna: Ares, eliberat de Eriboia, îsi regaseste fortele, tocmai cînd era pe cale sa-si dea sufletul.²

I. Principiile exegezei istorice

Acest fel de a explica miturile reducîndu-le la un fapt istoric - uneori la un simplu fapt divers - prost înteles sau amplificat, urca cel putin pîna la sofistii din secolul V. Eustathius o numeste exegeza "istorica" si o pune adesea in paralel cu exegeza "fizica". Se pare ca scoala lui Aristotel îsi facuse o specialitate din aceasta exegeza, si numele unui peripatetician, Palaiphatos, a ramas legat de aceasta forma de interpretare. Ea a fost, bineînteles, aplicata miturilor lui Homer si gasim urmele sale la mai multi scriitori, de la Strabon pîna la Plutarh, ca si la Heraclit si în scolii.

O pagina din Strabon rezuma destul de bine principiile acestei) exegeze. El afirma, dupa Polibiu, ca în Homer se afla un fond de adevar: razboiul Troiei este un fapt istoric, la fel ca si drumurile lui Ulise. Homer însa împodobeste cu fictiuni'faptele care au servit de subiect Iliadei, si înca si mai mult pe cele care se afla la baza Odiseei.

Pentru Odiseea Strabon schiteaza în cîteva rînduri fondul istoric pe care si-a brodat Homer povestea: Eol fusese un rege care domnise odinioara asupra Liparei si insulelor dimprejur; în jurul Etnei, traisera odata Ciclopii si nepri­mitorii Lestrigoni; împrejurimile Charybdei si Skyllei erau infestate de tilhari. Homer avea cunostinta de existenta unui popor locuind o tara sumbra, la nord de Bosforul ci-merian; din acest popor istoric, el a facut pe cimerienii sai si i-a transportat într-un tinut al tenebrelor, în vecina­tatea Hades-ului.³

Un procedeu familiar lui Homer a fost de a transpune în Ocean, în vest, lucruri pe care le cunostea din Pont: cala­toriile lui Ulise sînt în parte o adaptare a celei a Argonautilor; Circe este o replica italica a Medeii din Colchida. Symple-gadele Bosforului au servit de model Stîncilor Plankte, sau cel putin au sugerat ideea. Iar pe Ciclopi nu i-a creat oare Homer dupa chipul unui popor scitic, Arimaspii, bine­cunoscuti din poemele lui Aristeas din Prokonnesos ?⁴

Aceasta este schema generala. Daca examinam în detaliu cutare sau cutare episod homeric, trebuie sa reflectam în sens invers la munca poetului; trebuie sa cautam faptul real de la care a plecat, sa descoperim mitul de podoabele sale minunate, sa dezvelim istoria.

Strabon ne invita sa privim cazul lui Eol. De fapt, el nu face decît sa-l rezume, aprobîndu-l, pe istoricul Polibiu; dealtfel, toate consideratiile precedente erau inspirate de Polibiu.

Eol trebuie sa fi explicat lui Ulise cum sa navigheze prin aceste locuri dificile, printre curenti opusi; el era un print foarte priceput în meteorologie si' de aceea a fost numit intendentul si regele vînturilor. Polibiu nu doreste sa privim istoria aceasta ca pe o simpla fabula; ea are la origine un simbure de adevar. si acelasi lucru se poate spune despre toate aventurile lui Ulise. Eratosthene greseste cînd spune: "Vom afla prin ce locuri a umblat Ulise, cînd îl vom gasi

L

pe curelarul care a cusut sacul vinturilor"; o incredulitate atît de totala nu este o atitudine stiintifica. Nu este fum fara foc si nici mit fara fond istoric.⁵

Tendinta de a readuce minunatiile fabulei în limitele bunului simt se manifesta înca din primele veacuri ale lite­raturii grecesti, mai ales la istorici. Arrian si Pausanias raportau ca Hecataios din Milet îl socotea pe Geryon un simplu rege al Epirului, caruia Heracles i-a furat turmele; iar pe Cerber cîinele infernului, un sarpe rau care domicilia pe tarmurile capului Teneros⁶. Pentru istoricul Ephoros, Python-ul de la Delfi nu fusese decît un tîlhar, numit"Dragon", ucis de Apollo în ascunzatoarea de pe coastele Parnasului⁷.

Aceasta reducere a miturilor la proportii acceptabile de catre ratiune era curent practicata în epoca lui Platon. Socrate, in Phaidros, vorbeste foarte clar. Cînd cei doi ajung în plimbarea lor pe malurile Ilissos-ului, în locul în care legenda spunea ca Borcas o rapise pe Orithya, Phaidros îl întreaba pe Socrate daca crede în aceasta poveste. Iar Socrate îi raspunde ca daca n-ar crede, nici nu s-ar singula­riza prea tare; el n-ar face decît sa mearga pe urmele savan­tilor, ale sophoi-lor. si el ne da chiar explicatia pe care o dadeau sau ar fi putut sa o dea "savantii" rapirii Orthyiei: pe cînd copila se juca cu Pharmakea, o pala de vînt a ras­turnat-o si a aruncat-o pe stîncile din apropiere: din acest fapt divers s-a nascut legenda rapirii sale de catre Boreas, zeul-vînt.⁸

Socrate nu neaga ca acest fel de explicatie ar fi amuzant.⁹ Dar ca sa aduci astfel întreaga legenda, cu ai sai hipocen-tauri, himere, gorgone, pegasi, la verosimilitate, a le trece prin sita bunului simt ^l0, i se pare o osteneala pe cit de enorma, pe atît de inutila.

Dar aceasta osteneala nu-i descuraja pe "savantii" scolii lui Aristotel. Unul dintre ei i se consacrase în mod special, Palaiphatos.

II. Palaiphatos: diversele culegeri

Lexiconul lui Suidas mentioneaza, in afara de un Palai­phatos, poet epic, înca trei scriitori purtînd acelasi nume: primul, din Paros sau din Priene, era autorul a cinci carti

de Apista¹¹ sau Istorii incredibile; al doilea, din Abydos, fusese istoric pe timpul lui Alexandru si prieten intim ^la al filosofului Aristotel; cel de-al treilea, egiptean sau atenian, era autorul unei Teologii egiptene, al unei Mythika si al unei Troîka. Operele celui de-al treilea, adauga Suidas, sînt atribuite de catre unii primului, si operele primului celui de-al treilea. Iar dupa unii critici moderni, nu ar fi exclus ca, in realitate, cei trei Palaiphatos ai lui Suidas sa nu fie decît una si aceeasi persoana.¹³

Oricum ar fi, autorul Istoriilor incredibile, care ne inte­reseaza aici, era peripatetician, dupa marturia lui Theon sofistul.¹⁴

Se prea poate ca numele de Palaiphatos, ca si cel de Theo-phrastus, sa nu fie decît o porecla: lui Aristotel îi placea sa-si boteze din nou colaboratorii, dupa meritele sau cîmpul lor' de activitate. Palaiphatos nu înseamna altceva decît specialistul în antichitati.¹⁵

Cele cinci carti de Apista, condensate într-una singura înca din antichitate, nu ne-au parvenit în forma lor origi­nara. Mica culegere care poarta astazi acest titlu nu este rezumatul antic, nefiind nici macar un rezumat al opsrei autentice, ci este o compilatie, cu informatii culese cam de peste tot. Trebuie sa fi existat numeroase lucrari asupra acestui subiect, atribuite lui Palaiphatos; caci a existat tendinta de a aduna sub numele sau tot ce se raporta la exegeza istoriilor fabuloase.¹⁶ Se gasesc în Apista atribuite lui Palaiphatos interpretari divergente sau chiar contra­dictorii, care pot cu greu proveni de la un singur autor; la diversi autori se gasesc citate din Palaiphatos care se îndeparteaza mult de exegezele din opusculul nostru. în epoca bizantina, culegerile palaiphateene trebuie sa fi abundat. Cel ps care îl avem pare sa fi fost destinat scolilor de sofisti si a fost probabil compilat catre sfîrsitul' secolului XII.'¹⁷ Aceste Apista nu stralucesc prin finete si în general suit lipsite de orice nuanta: se poate presupune ca opera originara, mai elaborata, mai putin simplista, avea un ton diferit si era mai convingatoare.

Apista nu-l priveau în mod special ps Homer, ci studiau într-o maniera generala monstrii sau eroii mitologiei cu scopul de a da o explicatie rationala miraculosului. Printre acesti

monstri se numarau Skylla, Cerberul, Himera; printre eroi sau eroine, Niobe, Europa, Eol...

In afara de Peri Apiston care ne-a parvenit sub numele lui Palaiphatos, ni s-a pastrat o alta culegere de acelasi fel, atribuita lui Heraclit, si al carui titlu promitea "vindecarea de mituri care prezinta fenomene contra naturii" ^1S. Este vorba tot de Skylla si de Himera si de clinele infernului; dar si de Atlas, de Ciclop, de Sirene, de Circe, de Calypso si de Proteu. Heraclit, autorul acestor Istorii incredibile, n-ar fi avut nimic comun, dupa parerea lui Nicolas Festa, cu autorul Alegoriilor homerice, deoarece felul lor de a inter­preta muncile lui Hercule este prea diferit... Argumentul nu este convingator: autorul Alegoriilor recurge la orice mijloc, burdusindu-si lucrarea cu mai multe interpretari "istorice", cum sînt cele ale lui Ares închis în chiupul de bronz, sau a lui Iason si a Demetrei, a lui Orion si a Hi­merei.¹⁹ Nimic nu se împotriveste ca el sa fi scris o culegere de Apista; dar nimic nu e mai putin sigur ca aceasta fusese scrisa de el; stilul de rezumat, fara nici o afectare, contras­teaza violent cu stilul atît de înflorit al retorului nostru.

Mai avem înca o culegere de istorii incredibile, fara nume de autor, pe un manuscris al Vaticanului (grec, 305). Aceste Excerpta Vaticana, cum sînt numite de catre editorul Nicolas Festa, în colectia teubneriana Mythographi graeci ²°, sînt de obicei puse sub rubrica "Anonim. Istorii incredibile".

Aceasta înca nu este tot. Eustathius si scoliile aduc numeroase interpretari de acelasi fel, în legatura cu legendele homexice si ele trebuiesc varsate la fondul comun. Palai-phatismul nu a somat niciodata si s-a îmbogatit necon­tenit,²¹

Prefata la Peri Apiston a lui Palaiphatos ²², expune prin­cipiile acestei scoli. Ele nu difera de cele expuse de Strabon si Polibiu. Povestile din legende nu trebuiesc luate aidoma: acest lucru e potrivit pentru cei care nu au avut niciodata vreun contact cu stiinta sau filosofia. Nu trebuiesc nici res­pinse brutal, fara sa li se acorde nici o crezare, cum fac unele spirite distinse. Pozitia savantului va fi la mijloc între aceste doua atitudini.

Daca monstrii pe care ni-i descrie legenda ar fi existat vreodata asa cum îi descrie, ei ar fi continuat sa existe si astazi în aceeasi stare. Dar daca nu ar fi existat de fel, nu

ar fi existat nici un punct de pornire, nici o baza pentru lesenda si nimeni ar nu fi vorbit vreodata

Trebuie deci sa facem parte exagerarii, deformam la care poetii si povestitorii au supus faptele: pentru a-i uimi pe oameni, ei au transformat în fapte uimitoare si de necrezut, fapte reale la origine si controlabile, fapte stranii poate, dar nu anti-naturale. _a

Palaiphatos pretinde, ca si Evhemer, ca a întreprins o vasta ancheta, în cursul unor lungi calatorii, ca a vazut el însusi locurile si a vorbit cu batrînii pentru a-si face o parere personala directa.²³

III. Centaurii si Himera

Palaiphatos si continuatorii sai au aplicat metoda lor mai ales asupra monstrilor fabulei.

Cum se face, de pilda, ca s-a putut crede în existenta centaurilor ? Ratiunea ne arata ca un cap de om nu se poate uni cu un trup de cal în aceeasi persoana, deoarece hrana acestor doua fiinte, ca sa nu mai vorbim si de alte lucruri, este prea diferita. .. si daca ar fi existat vreodata centauri, i-am mai vedea si azi.

Iata solutia. în timpul lui Ixion, regele Tesaliei, turme de tauri salbatici rataceau pe muntele Pelion si devastau culturile din împrejurimi. Regele promise o rasplata celui care i-ar fi învins. Qtiva tineri dintr-un sat aflat la poalele muntelui - numit Nephele, Norul - se gîndira sa înca­lece pe cai (care pîna atunci erau doar înhamati la care) pentru a-i goni si ciurui de sageti pe tauri: de aici li s-a tras numele de centauri, sau împunge-tauri... Apoi devenira insolenti, rapira femeile lapitilor si facura numeroase incursi-siuni.. .²⁴ Oamenii spuneau, vazîndu-i pe acesti oameni care faceau corp comun cu caii: "Uite centaurii care descind din Nor!". Cu timpul a început sa se creada ca sînt fiii Norilor.. ,²⁵

Acest exemplu arata în acelasi timp interesul si slabi­ciunea acestui gen de solutii. Interesul consta în faptul ca ele încearca sa sugereze o explicatie pozitiva, stiintifica; respingînd miraculosul, ei se straduie sa recreeze starea de spirit a celor care au crezut în miracol si circumstantele

care au favorizat credinta. Slabiciunea consta în prea marea lor simplicitate si în credinta ca astfel de probleme se puteau rezolva doar cu bunul simt.

Gazul centaurilor este însa un caz privilegiat. Raspunsul dat mitului satisface în mare masura spiritul. Dar nu acelasi lucru se întîmpla cu toti monstrii fabulei homerice... Trebuie sa mai spunem ca explicatia data centaurilor este! destul de larg dezvoltata, pe clnd celelalte se reduc la cîteva| rînduri. Noi am spus deja ca se poate ca adevaratul Palai-, phatos sa fi fost tradat prin rezumare: scheletul nu da <■ idee justa a persoanei. Pentru astfel de subiecte, nuanteiT sînt indispensabile.

Sa privim mai de-aproape pe unii dintre acesti monstri.

Pentru Himera s-au dat cele mai multe explicatii. Cu chipul unui leu, cu spate de balaur si trupul de capra" T1 Cum s-a format legenda?

Acest monstru care scuipa foc nu poate fi decit un munte vulcanic. Acest munte exista între Caria si orasul xantienilor. A fost deajuns ca, pe o coasta a muntelui, un leu sa faci prapad printre pastori si taietorii de lemne; ca, pe alt versant; sa-si fi avut vizuina un sarpe redutabil, pentru ca Himera¹ sa capete un cap de leu si o coada de dragon. Bellerophon, un exilat, care venise pe mare cu o nava rapida - devenita în legenda un cal înaripat - da foc padurii si ucide cei' doi monstri (nu ni se spune si daca a stins vulcanul)²⁷.

Culegerea de la Vatican da înca o explicatie, scoasa dealtfel din tratatul lui Plutarh despre Eroismul femeilor.²⁸ Himera este tot un munte, dar care nu mai scuipa foc. Peretii sai, netezi ca oglinda, rasfrîngeau razele soarelui asupra cîmpiei învecinate, uscînd recoltele. Ingeniozitatea lui Bellerophon a constat în a submina peretii pe partea neteda, pentru a pune capat teribilei reverberatii²⁹.

A treia explicatie o gasim la Pseudo-Heraclit: Himera nu era probabil decît o femeie, care domnea peste aceste regiuni si se arata mai mult neprimitoare. Leu si Dragon, doi frati'aflati în slujba sa, o ajutau sa-i înlature pe straini. Bellerophon curata tinutul de ei ³°.

Este un mod de explicare devenit sistematic si pe care l-am întîlnit deja în legatura cu moartea lui Python: acela de a considera numele de animale ca nume proprii de per­soane.³¹

IV. Monstrii Odiseii

Sa trecem la monstrii Odyseei, Charybda, Skylla, Sirenele.

Charybda - dupa explicatia data în scolii - este o viitoare marina personificata. Apa se precipita în vîrtej, dezgoleste fundul marii, apoi iese cu violenta. Acest lucru se întîmpla de trei ori pe zi. Locul era desigur foarte peri­culos pentru navigatori.³²

In explicatiile în maniera lui Palaiphatos, monstrii se transforma adesea în corabii. Fusese cazul pentru Pegas; acelasi era si pentru Charybda. Pe vremea cînd corabiile etrusce jefuiau coastele Siciliei, o trirema extrem de rapida, cu numele Skylla scris la prova, urmarea celelalte vase si le prada. Ulise a putut sa scape de vasul pirat, împins de un puternic vint din spate.³³

Alta explicatie sistematica: monstrii care înghit pe oameni simbolizau pe curtezanele rapace, care devorau averea vic­timelor lor. Skylla era o astfel de curtezana, o frumoasa creatura care locuia pe o insula. împreuna cu comesenii sai lacomi ca niste cîini, îi jecmaneau pe nenorocitii care aterizau pe domeniul sau. Ulise a fost destul de întelept si prudent pentru a nu-i lasa nimic.³*

Sirenele erau si ele curtezane: farmecul lor statea în voce, în talentul lor de muziciene. Ele nu manînca pe cei care vin sa le asculte, ci banii lor. Dupa ce i-a ruinat, ele fug imediat. Cîta dreptate, deci, avea fabula sa le atribuie picioare de pasare!³⁵

Imaginatia ucenicilor lui Palaiphatos avînd orizonturi destul de limitate, Circe va deveni la rindul sau o hetaira. Ea îi metamorfoza pe oameni cu licoarea sa magica: adica ea îi seducea si îi lega prin tot soiul de dragalasenii; li retinea apoi pe linga ea: de fapt, ceea ce îi transforma pe oameni in sclavi erau propriile lor pasiuni si irezistibila atractie a placerii.³⁶

Sa remarcam ca, aici, atingem exegeza morala a mitu­rilor, care face din Circe, Sirene, Skylla, personificari ale voluptatii, cu farmece atît de atragatoare. Cele doua expli­catii nu se confunda totusi. scoala lui Palaiphatos considera ca un personaj real, istoric si nu un simbol, daduse avînt mitului.

V. Astrologi si magicieni

Alaturi de curtezane, astrologii si magicienii ocupa un loc ales în tratatele palaiphateene.

Pe primul loc se afla Eol. Severul pazitor al vînturilor, care locuieste într-o insula cu ziduri de bronz (sa credem, de preferinta, ca este vorba de armurile hoplitilor sai!). Omul care închide vînturile într-un burduf bine legat nu este decît un astronom: el prezice lui Ulise perioadele de vînt si directiile ³⁷. Polibiu si Strabon, dupa cum am vazut, aveau aceeasi idee despre Eol.³⁸ Ambii înclinau spre aceste solutii peripatetice.

Scoliile dadeau o exegeza mai elaborata pentru Eol. Trebuia gasit un sens acestui burduf, din piele de bou, sau de taur... Or, Taurul este o constelatie Zodiacala... Eol, astronom din Rhegium, om plin de experienta care se ocu­pase mult de vînturi, putea foarte bine sa faca predictiuni ca aceasta: "Daca navigati (cînd soarele este) în Taur, veti avea Zefirul pîna la o anumita data; daca o faceti la asfin­titul Cîinelui, veti avea cutare vînt; la Rasaritul sau, cutare". stiinta l-a facut stapînul vînturilor: de aici provine legenda ca putea sa le Închida, dupa voie, într-un burduf.³⁹

Eol, astronom din Rhegium! Palaiphatos, în prefata, pretindea ca facuse o ancheta stiintifica, strabatuse tinutul, întrebase pe batrîni despre traditiile locale. Pretindea el oare ca se pastrase la Rhegium amintirea unui astrolog cu numele de Eol ? si ca batrlnii pastrasera, mai bine decît tinerii, amintirea unor evenimente atît de îndepartate ca razboiul Troiei (anticii îl plasau prin veacul al doispreze­celea) ? Se prea poate ca ucenicul lui Aristotel sa fi facut o ancheta stiintifica, cu toate ca nu putea sa-i fi fost de prea mare ajutor pentru lamurirea originilor miturilor; însa se poate de asemeni ca sa avem aici de-a face cu o pura fictiune, ca si calatoria lui Evhemer în insula Panchaia.

Atlas este si el, ca si Eol, astronom. El poarta cerul... în spirit. El a fost printre primii care au studiat astrele, a urmarit, pentru a le nota, schimbarile de pozitie ale ste­lelor pe firmament.⁴⁰ Pentru Eustathius, de asemenea, Atlas era un om priceput în horoscoape, care traia în Libia: si aceasta, chiar dupa istorie. ⁴¹ Totusi, Dionysios Periegetul vindeca altfel mitul: "în muntii Lybiei, în Altas, se înalta

o coloana de bronz care se ridica catre cer pîna la o înaltime ametitoare. De unde si credinta ca se înalta pîna la cer .

Cit despre Proteu, era usor sa fie adus în rindul acelor magicieni, prestidigitatori si altor facatori de minuni, de teapa lui Cratisthenes din Phliunt, care facea sa apara focul din senin, sau Skymnos din Tarent, sau Phihppos din byra-cuza.⁴³ Doar daca Proteu, care devenea foc si apa nu era vreun dansator, cu miscari suple si fluide ca unda, saltînd ca o flacara jucausa ⁴⁴. Scoliile îl socotesc mai mult un ghicitor, care-si cauta' inspiratia în animalele marine (este o forma de mantica la fel de valabila, în fond, ca si divinatia prin vise, pasari sau maruntaiele victimei). Fara îndoiala ca era mort la sosirea lui Menelaos: dar îi ramasesera cartile si metodele, la care Menelaos a avut acces⁴⁵.

Pentru Pseudo-Heraclit atitudinea lui Proteu fata de altii a fost cea care a facut sa se vorbeasca de metamorfoze. Cu cei buni el se dovedea culant, dar cu cei rai era inflexibil ca focul.⁴⁸

Palaiphatos, sau un membru al numeroasei sale familii, a cautat sa faca inteligibila si istoria Niobei, pe care Ahile i-o aminteste lui Priam.⁴⁷ Niobe si-a vazut cei doisprezece copii cazînd sub sagetile lui Apolo si ale Artemidei (adica morti subit de o boala acuta). Nenorocita se preschimba în piatra. Ceea ce trebuie sa întelegem astfel: pe mormlntul copiilor sai, a fost asezata o statuie a mamei plîngînd. Iar trecatorii, vazînd statuia spuneau: "Iat-o pe Niobe de piatra deasupra mormîntului".⁴⁸

Palaiphateenii subliniau, ca si sustinatorii exegezei ale­gorice, neverosimilitatea miturilor pe care doresc sa le "vin­dece". De exemplu, rapirea Europei ⁴⁹ de catre Zeus preschim­bat în taur este o istorie neverosimila: un taur nu traver­seaza marea; o fata nu încaleca pe un taur salbatic; iar Zeus ar fi gasit, pentru a-si duce captura, un mijloc de trans­port mai comod... Nu, explicatia este desigur ca un per­sonaj cu numele Tauros rapise în cursul unui razboi pe fiica regelui.⁵⁰

De ce spunea legenda ca Apolo si Poseidon construisera zidurile Troiei? Fiindca Laomedon ridicase aceste întarituri jefuind tezaurele templelor lui Apolo si Poseidon, pe Acro­pole. .. Iata cum au construit zeii zidurile, fara voia lor! ⁸¹

Legenda lui Paris oferind marul Afroditei trebuie ca s-a faurit într-un fel analog, pornindu-se de la un fapt real gresit interpretat. Desigur ca Paris era un literat, autorul vreunui Elogiu al celor trei zeite.⁵²

Explicatiile tip Palaiphatos erau dupa cum se vedeJ mai putin de crezut decît legenda care trebuie explicataj Iata totusi una care nu era neverosimila: este vorba da iepele lui Erichtonios, fecundate de Boreas. Crescatorii^ spune Eustathius, observasera ca iepele au mînjii mai fru-J _; mosi daca în timpul împerecherii sînt racoriti de vînt, mai' ales de vîntul de nord. Au tras deci concluzia - gresita, fara îndoiala, dar nu lipsita de fundament - ca Boreas ,,. ar fi fost adevaratul tata.⁵³

Printre alegoriile lui Heraclit, cea mai mare parte de *; ordin fizic, s-au strecurat si cîteva explicatii "istorice": i: în afara de mitul lui Ares închis în chiup, iubirea lui Iason ,, cu Demeter si cea a lui Orion cu Hemera sînt explicate în < maniera peripateticiana.

Calypso aminteste cît de rau sfîrsesc iubirile zeitelor

pentru sarmanii muritori: "Cînd Demeter cea cu plete mîn-

dre-odata / Pe-o telina de trei ori rasturnata / Se-ndragos-

s teste de Iason, învinsa de dorul ei; cum Zeus a prins de

,-. stire..."⁵⁴. Iason era un plugar bogat caruia pamîntul

îi dadea recolte abundente: "trecea foarte firesc ca fiind

iubit de Demeter".⁵⁵

i De asemeni "Aurora cu degete trandafirii luase pe Orion", de sot; nemuritorii s-au îngrijorat. si Artemis veni sa-l j loveasca pe tînar, la Delos, cu blînde sageti⁵⁶. Explicatia, lui Heraclit face apel la un vechi obicei folcloric: cortegiulj funerar al oamenilor morti de boala nu avea loc nici noaptea, I nici în plina caldura a amiezii, ci în zori. Cînd un tînar, frumos si nobil, pornea astfel în zori spre ultimul lacas, se spunea, . prin eufemism, ca Hemera îl rapise pentru a-l face iubitul sau.⁵⁷

VI. Miturile îieraritului si ale culesului viilor

Putem adauga la acest gen de exegeza explicatiile mi­turilor care dizolva legenda într-un prozaic fenomen al vietii eurente. Astfel, mitul iubirii lui Ares cu Afrodita poate primi

o exegeza "vulgara", cum spunea Platon, el înfatisînd atunc diferitele faze ale fieraritului. Pentru a inmuia fierul e este bagat în foc, care vine repede de hac tariei sale: în felu acesta înfocatul Hefaistos stapîneste fara greutate pa duru Ares. Interventia umedului Poseidon în favoarea celor <b vinovati îl elibereaza pe Ares din ochiurile plasei în can îl prinsese schiopul: scos din flacari, fierul nu este oare scufundat în apa, care stinge incandescenta metalului si pune capat teribilei strînsori a focului? Ce rol joaca însa Afrodita în aceasta drama cu patru personaje? Hefaistos, spune mitul, o înlantuie împreuna cu Ares: tot asa, termi-nîndu-si opera, artistul da metalului o forma placuta, un farmec' durabil: el leaga împreuna fierul cu frumusetea.⁵⁸ Mitului lui Hefaistos înlantuindu-l pe Ares - simbol al muncii fierarului în atelierul sau - îi corespunde mitul lui Dionysos urmarit de Lycurg, care reprezinta munca podgoreanului care stoarce ciorchinii pentru a extrage vinul. Aceasta aventura a lui Dionysos este amintita în cu-vîntarea lui Diomede catre Glaucos. Lycurg, fiul lui Dryas, fugarise pe doicile zeului delirant pa sacrul munte Nyseion. «Stlrnite de tepusa regelui Lycurg aducator-de-moarte, zvîrlira Zînele tirsurile lor si, în adînc de mare, Dionysos se-ascunse în bratele lui Thetis." ⁵⁹

Dionysos este vita; doicile, butucii; Lycurg, care le urmareste si le împunge cu tepusa sa, pe pantele fertile ale muntelui Nysa, este podgoreanul culegînd ciorchinii de pe butuci în timpul culesului viei.

Apoi strugurele este presat în vase: este stors si se schimba în vin. Aceasta operatie Îsi are echivalentul în mit: spaima care îl cuprinde ps Dionysos îi schimba, îi rastoarna starea de spirit...

Ultimul episod al mitului: Thetis îl primeste pe Dionysos in mare. Homer aminteste în felul acesta ca, pentru a fi conservat, vinul este tratat cu apa de mare.⁶⁰ Thetis îl pri­meste pe zeul "cutremurat de spaima": vinul dulce fierbe, dupa stoarcere si clocotele sale se aseamana cu un tremurat."

Munca mestesugarului, munca taranului: un adevarat diptic.

Exegeza celor doua mituri poate fi foarte veche. Grecii au stiut dintotdeauna ca Hephaistos era focul sau zeul fierar, iar Dionysos vita sau vinul: Prodicos din Ceos remarca

deja ca cei vechi divinizasera tot ceea ce slujea vietii sau bunastarii oamenilor: pamîntul sub numele de Dionysos, vinul sub numele de Dionysos, apa numita Poseidon, focul, Hephaistos.⁶² Probabil, deci, ca de timpuriu s-au explicat în functie de vin, de grîu sau de foc, miturile care relatau aventurile zeilor corespunzatori.

Sa remarcam ca este vorba aici de o exegeza foarte dife­rita de cea fizica: nu este vorba de apa sau de foc la scara cosmica, ci de apa pe care o bem, de focul care ne încalzeste sau ne coace alimentele. Din înaltimile tragediei eshiliene cadem la nivelul personajelor realiste ale lui Euripide.⁶³

VII. Aristotel si vacile soarelui

Dupa traditie, Palaiphatos fusese discipolul lui Aristotel si Într-adevar spiritul pozitiv al scolii peripatetice ii însu­fleteste toate cercetarile asupra originii povestirilor fabu­loase ale mitologiei.

însa un fapt mult mai precis ne îndreptateste sa-l consi­deram pe Aristotel initiatorul exegezei "istorice" si anume ca el însusi a aplicat metoda unui caz particular, istoria vacilor soarelui.

în insula Tridentului, povesteste Odyseea, "pasc vite de-ale Soarelui, vreo sapte cirezi de vaci si alte sapte turme / De oi bîrsane grase, clte cincizeci / De capete de fiecare turma, / Nu fata ele, nici nu mor".⁶⁴

Doua nimfe cu par de aur pazesc sfintele turme, pe care, spre nenorocirea lor, le vor ataca tovarasii lui Ulise, omorînd cele mai frumoase animale, în timp ce acesta dormea.⁶⁵

Este si în acest caz vorba de o istorie "de necrezut" din multe puncte devedere. Vacile sînt în acelasi timp sterile si nemuritoare. Dupa macel, ramasitele lor recapata viata si echipajul îngrozit le aude mugind în preajma frigarilor.

Or, Aristotel, în Probleme homerice, daduse acestui episod o interpretare care s-a transmis pîna la noi, din comen­tariu în comentariu. Dupa Aristotel, cele sapte cirezi de cîte cincizeci de vite, deci în total 350, reprezentau zilele unui an lunar: aceasta este marturia scoliilor⁶⁶, care explicau

de altfel mitul în amanunt fara sa putem discerne ce parte îi revine lui Aristotel.

Soarele, stapînul turmelor, este timpul, cel ce împarte zilele. Pierzîndu-si alene vremea prin insula, tovarasii lui Ulise "pierd" zile pretioase pe care ar fi trebuit sa le con­sacre navigatiei; ei au plecat prea tirziu, din care cauza li s-au tras viitoarele necazuri. Cînd poetul spunea ca au omorît si mîncat vacile Soarelui, el se gîndea la toate acele zile pierdute în trîndavie⁶⁷.

Pe de alta parte, Homer precizase ca vacile soarelui nu se reproduceau. El indica astfel constanta anului, care nici nu-si sporeste, nici nu-si micsoreaza vreodata numarul zilelor⁶⁸. Se pot aduce în discutie si cele sapte turme de oi, pentru a închipui noptile⁶⁹.

Pe scurt, avem aici doua afirmatii esentiale: vacile soa­relui sînt zilele anului; uciderea lor de catre tovarasii lui Ulise este o imagine a timpului pierdut. Traditia afirma ca Aristotel a facut prima afirmatie si desigur ca a dedus-o si pe a doua.

Or, aceasta a doua afirmatie ne intereseaza în mod spa-cial, deoarece tocmai în acest punct precis explicatia feno­menului se leaga cu principiile cele mai bine stabilite ale exegezei istorice. Am vazut cum Skylla sau Sirenele devin, în culegerile de Apista, curtezane care îsi "devoreaza" vic­timele doar la figurat; la fel, tovarasii lui Ulise se multumesc sa omoare... timpul. Paralelismul este evident.

Aristotel a dat deci, macar o data, unui mit al lui Homer o explicatie analoga celor p₈ care le va înmulti discipolul sau Palaiphatos.

La un moment dat s-a pus la îndoiala faptul ca Aris­totel s-a interesat de enigma vacilor soarelui⁷⁰: ni se pare, dimpotriva, firesc sa-i Intilnim pe maestru si pe discipol mergînd pe aceeasi cale.

VIII. Evhemer

Nu se poate vorbi de Palaiphatos fara sa tegindesti la Evhemer. Evhemerismul nu a avut rasunet asupra exe­gezei homerice? Prin ce se deosebesc tezele sale de cele ale lui Palaiphatos?

Romanul lui Evhemer (cea. 330-240 l.e.n.) expunea istoria zeilor dupa o "Inscriptie sacra" ⁷¹ descoperita în ima­ginara insula Panchaîa, în Arabia cea fericita. Cele cîteva fragmente care ne-au ramas din lucrare vorbesc de Uranos, Cronos, Zeus, Hera, Athena, Apolo, Artemis, Aphrodita, Hermes, Ammon, Demeter, Dionysos. Pentru Evhemer, toti zeii erau fosti suverani, unii plini de omenie, altii raufa­catori. Ei s-au divinizat pe ei însisi sau au fost de catre urmasii lor: Evhemer, prietenul lui Cassandros, avusese sub ochi exemplul Ptolemeilor si al apoteozei lor.⁷²

Vom avea o idee mai precisa a tonului general prin cîteva exemple. Sa luam cazul lui Zeus. îl alunga de pe tron pe tatal sau Cronos, îi ia locul, îl face pe fratele sau Poseidon guvernatorul insulelor si provinciilor maritime.⁷³ El para­seste Creta si se instaleaza în Panchaia, de unde va strabate pamîntul, va supune regi si sefi, va pune lumea sa-i înalte temple: "el inventase foarte întelept acest mijloc ae a-si asigura onoruri divine si gazdelor sale o glorie eterna" ⁷⁴. Iata cum s-au petrecut lucrurile cu Afrodita: "Ea a fost prima care a inventat meseria de curtezana si le-a în­vatat pe femeile din Cipru sa faca bani cu trupul lor: ea le-a impus acest lucru, pentru a nu parea ca este singura femeie impudica, singura care dorea barbati" ⁷⁵.

Lucrarea lui Evhemer a avut un oarecare succes: peste patru secole, Plutarh îl acuza ca raspîndeste ateismul pe tot pamîntul⁷⁶. El a suscitat numerosi imitatori, fiind tradus în latineste de catre Ennius; iar apologetii crestini s-au fo­losit pe larg de acest arsenal, pentru a combate pagînismul.⁷⁶ ** Zeii erau pentru Evhemer fosti cuceritori sau civili­zatori. Oameni ca noi toti, apartinînd istoriei, au reusit sa se faca adorati: fie ca au avut ei grija sa se urce pe altare, fie ca poporul i-a divinizat, cînd din linguseala, cînd din recunostinta, cel mai adesea din simplitate de spirit.⁷⁷

Evhemer si Palaiphatos nu se plaseaza în acelasi punct de vedere. Primul pretinde ca face istoria religiilor si arata originea credintei în zei; al doilea interpreteaza legendele, religioase sau nu, si cauta sa vada cum s-au nascut în cugetul oamenilor monstrii sau minunile legendelor.

Daca Palaiphatos si urmasii sai au lucrat uneori pe baza unor date homerice, este improbabil ca Evhemer sa fi avut în vedere aspectul homeric al zeilor a caror istorie o scria:

el se intereseaza mai mult de divinitatile cultului declt dt cele ale poeziei. Descoperim totusi in scolii urme de evhe-merism. Sînt bucati raportate brutal si fara prea mare legatura cu pasajele adnotate: astfel tirada despre Hefaistos, pastrata în Venetus B ⁷⁸. Se povesteste ca Hefaistos a domnit peste egipteni dupa Hermes; ca era foarte versat în mistere si iscusit razboinic, din care cauza a fost numit "zeu". Â fost ranit în lupte si de atunci a ramas schiop. A dat egiptenilor legi întelepte, interzicînd femeilor poliandria. A obtinut de la Aer, prin rugile sale, priceperile mestesu­garesti si a putut fabrica din fier, arme si unelte de arat: înaintea lui oamenii se luptau cu maciuci si pietre...⁷⁹ Acelasi scoliast (a doua mîna) a inserat, la cîntul XVIII al Iliadei, - pasajul în care Thetis povesteste lui Hefaistos necazurile sale - o noua transa de evhemerism, care îl pri­veste pe Helios, fiul si succesorul lui Hefaistos la tronul Egiptului:

Helios, surprinzîndu-si femeia ca Jl însela, a expus-o oprobriului public; lucru pe care Homer l-a transpus poetic spunînd ca He­lios a denuntat-o pe Afrodita, culcata cu Ares: Homer a dat nu­mele de Afrodita pasiunii amoroase (a femeii), si Ares soldatului surprins cu ea.⁸⁰

Iata istoria în maniera lui Evhemer. în fruntea unui manuscris al Odiseei, codexul Pala-tinus ⁸¹, citim un rezumat al aventurilor lui Ulise, care semana întru totul cu fanteziile romancierului grec. Ulise ajun­ge în Sicilia, unde domneau trei frati: Ciclop, Polifem si Anti-phates. Cu aur si cu vin îl imblînzeste pe Polifem. El reuseste chiar sa-i smulga tot ce acesta avea mai de pret: unica fiica... Caci flacara care ardea inima lui Ulise a ars-o' si pe frumoasa copila - comoara unica, "unicul ochi" al ciclopului! Sisif din Cos gasise aceasta tandra exegeza, care transforma în raporturi idilice sîngeroasele rafuieli ale lui Ulise cu mîn-catorul de carne omeneasca... Dar sa continuam. Circe, un fel de Anthinea în insula sa, tine prizonieri pe ostasii greci... Ea îl linguseste pe Ulise în speranta ca vor domni împreuna... Ulise coboara în infern pentru a-i consulta pe morti: el consulta oracole anodine în portul Nekyopompe, pentru a-si cunoaste viitorul.⁸²

Toate aceste elucubratii, fie ca provin de la Sisif lin Cos, din Cronica lui Ioan Malalas, sau din Memoriile ui Dictys din Creta asupra razboiului Troiei, sînt toate n spiritul inventiilor lui Evhemer... Doar daca nu aflam ) culoare pe de-a-ntregul palaiphateeana uneia dintre aceste nventii: ochiul ciclopului Polif em devenit o frumoasa fata...