EXEGEZA NEOPLATONIC SI NEOPITAGOREICA

EXEGEZA NEOPLATONIC SI NEOPITAGOREICĂ

Neoplatonicii au imprimat exegezei lui Homer o orier tare noua. Din acest poet, cel mai uman si unul dintre ce mai putin mistici din cīti exista, ei au scos comori de mia ticism, cu o linistita siguranta si o virtuozitate de presti­digitatori.

Primii alegoristi, care cautīnd eterul sub numele lui Zeus, aerul sub cel al lui Hera sau al lui Hades, "descifrau" de fapt miturile lui Homer, credeau ca traduc poezia sa īr limbaj stiintific.

Cei ca Numenius si Porphirius īl vor īncifra mai degraba: īn nevinovata descriere a pesterii Nimfelor, ei reusesc sa insereze īntreaga lor eshatologie; īn mitul Circei ei īnchideau credintele lor despre reīncarnare; din Ares si din Afrodita, īnchisi īmpreuna sub plasa lui Hefaistos, vor face trupul si sufletul, īnlantuiti unul de altul de catre demiurg.

Ei vor crea o retea de simboluri, uneori bizare, alteori sublime si pe care le-am accepta mai bucurosi daca ei n-ar īncerca sa ne convinga ca Homer le-a vazut si le-a vrut... Insa pentru exegeza mistica, ca si pentru exegeza fizica sau morala, intentiile lui Homer sīnt cīt se poate de clare.

Acest al treilea curent de interpretare are un caracter net distinct de cele doua precedente. "Fizicienii" se legau mai ales de zeii epopeii, dizolvīnd fara scrupule caracterul lor divin, schimbīndu-i īn elemente materiale, īn apa, īn foc, īn aer...

Neoplatonicienii sau neopitagoreicii (cele doua tendinte, vom avea ocazia sa notam acest lucru, se gasesc reunite de obicei īntr-una si aceeasi persoana) se leaga mai mult de problema sufletelor decīt de cea a zeilor; ei vor face din Homer un spiritualist promotor al credintei īn nemurire; 11 vor īnalta atīt de mult din aceasta lume "sensibila" īn lumea ideilor pure, īl vor travesti cu atīta arta si ingenio-

itate īncīt va iesi din mīinile lor mai platonician decīt PlatoA īnsusi.

Fara īndoiala, exegeza morala se ocupa si ea de sunet: dar nu sub acelasi unghi. Gautīnd īn poeme regulile de com­portare pentru omul care traieste pe pamīnt, ea nu privea dincolo" ; ea nu considera sufletul decīt din punct de vedere psihologic, pentru a-l analiza, psntru a stabili o ierarhie īntre diversele sale "potente"; ea cauta sa afle, īn Homer, secretul bunului trai, īnsa doar pentru aceasta viata.

Pe neoplatonicieni īi intereseaza mai ales cealalta viata: soarta sufletelor īnainte de sosirea lor pe pamīnt si dupa plecarea lor departe de pamīnt. Doar lumea cealalta e ade­varata, aceasta e doar o imagine fara consistenta.

Bine despartita de celelalte doua prin spiritul sau, exegeza mistica este de asemenea distincta īn timp. Ea a īnflorit īn ultimele secole ale elenismului, cīnd exegeza fizica nu mai avea mare vigoare, si a distrus de asemenea si exegeza morala.

Ea a putut mocni, ca un foc sub cenusa, īn taina comu­nitatilor pitagoreice: dar nu o vedem aparīnd la lumina īnainte de Plutarh. Autorul Moraliilor ofera īn unele tra­tate cīteva urme interesante. Insa abia īn Numenius, īn a doua jumatate a secolului al doilea al erei noastre, īsi va gasi adevaratul hierofant. Gronius, discipolul lui Numenius, va continua opera maestrului sau. In scoala lui Plotin, Porphi­rius (care a venit la Plotin īn 263) este marele specialist al acestor comentarii "inspirate" si merge pe urmele celor doi pitagoreici. Trebuie apoi sa ajungem la Syrianus si la Produs, discipolul sau, pentru a vedea reaparīnd curentul; Produs īl va urma, īn acest domeniu, īndeaproape pe Sy­rianus ; el se preocupa mai mult de punerea de acord a nenu­maratelor sale triade cu divinitatile mitologiei antice decīt de soarta sufletelor: el se ridica dealtfel, dupa cum vom vedea, īmpotriva "elucubratiilor" lui Numenius.

Marele curent a tīsnit, īn definitiv, de la Numenius si se poate spune despre acest spirit original ca a fost unul din cei mai puternici fermenti ai misticii neoplatoniciene.

Numenius si discipolul sau Gronius, si Porphirius, care īi urmeaza pe amīndoi, trimit sufletele (chipurile, urmīndu-l pe Homer) īn zodiac, īn galaxie, facīndu-le sa calatoreasca prin cercurile planetare: va fi eshatologia cea mai curenta īn neoplatonism.

Insa Plutarh, cu aproape un secol īnaintea lui Numenius, s-a facut martorul, nu īndraznim sa spunem initiatorul, unei| alte eshatologii, care asaza sufletele, dupa moarte, īn luna] si īn soare, identificate cu Cīmpiile Elizee ale lui Homer.

Plutarh, Numenius: cele doua nume sīnt pe drept aso-~. ciate de Origene. Cīnd face aluzie la credintele paginilor» asupra sufletelor si la teoriile celor mai recenti filosofi īn'] acest domeniu, el īi citeaza īmpreuna pe Plutarh din Chero-neea si pe pitagoricianul Numenius ^l.

si la unul si la celalalt, sufletul este alcatuit din materie astrala: pentru Numenius, este o stea care coboara de pe firmament si se īncarca strabatīnd sferele de efluvii din ce^J īn ce mai dense; pentru Plutarh, cel putin pentru Plutarh din De fade, este un fragment de luna cu care se leaga spiri­tul, emanatie a soarelui.

Ne vom abandona si noi acestui val de misticism, care-l cuprinde pe batrīnul Homer ca si pe toate celelalte, īn aceste ultime secole ale elenismului.

Zeii, demonii, sufletele: trei scari de coborīt sau de urcat. Le vom urca mai degraba, lasīndu-i pentru sfīrsit pe demoni si pe zei: este bine, spuneau cei vechi², sa termini cu zeii, ca īntr-o ielele. Aceasta teologie va fi de altfel scurta, caci istoria sufletelor ocupa locul cel mai īntins īn aceste mistere homerice.

Destin al sufletelor, citit prin transparenta īn vechile mituri ale epopeii! Va trebui mai īntīi sa ne convingem ca Homer stia ca sufletele sīnt nemuritoare si ca se rīnduia, alaturi de Platon si de Pitagora, printre marii īntelepti care au propovaduit supravietuirea si nemurirea.

Iliada si Odiseea - mai ales Odiseea - sīnt poemele sufletu­lui exilat pe acest pamīnt, departe de patrie.

Odata elucidat sensul general al operei homerice, vom aborda exegeza celui mai bogat si mai extraordinar fragment al lui Homer: descrierea pesterii nimfelor īn care poetul a ascuns, sub valul simbolurilor, viziunea sa despre univers si credintele sale eshatologice; vom vedea sufletele coborīnd īn grota obscura a lumii pentru a-si tese un trup, aceste suflete care vin din cerul īnstelat si care urca prin cele doua porti ale tropicelor, Cancerul si Capricornul.

Dupa ce Numenius, Cronius si Porphirius ne vor initia i minunile pesterii din Ithaca - adevarat catehism sim­bolic īn care vom afla esentialul - īi vom parasi pe acesti mistagogi pentru a urma alte carari, nu mai putin acciden-tate: vom reface cu alte calauze aceasta calatorie a sufletului, īntrupat o vreme pe pamīnt, apoi īntorcīndu-se din nou īn ceruri, pentru a reveni din nou sa se īntrupeze.

Conditia sufletului este īn aceasta lume aceea a unui prizonier venit dintr-o lume straina. Doua mituri homerice ne vor īnvata sa o īntelegem: cel al lui Ulise, captiv semi-voluntar īn insula lui Calypso; cel al Afroditei, īnlantuita īmpreuna cu smgerosul Ares in plasa demiurgului Hepha-

istos.

Echilibrul, sau mai degraba armonia sufletului, este tot timpul amenintat īn aceasta lume sensibila. Pentru a lupta īmpotriva tensiunilor sau slabirilor excesive, pitagoreicii īi ofera un remediu divin: muzica. Muzica īi va īngadui sa se puna īn acord cu armonia lumilor, simbolizata de cīntecul Sirenelor homerice.

Unda se duce sufletul dupa ce īsi paraseste tovarasul de pe pamīnt ? La locul pedepsei, īn Tartar, sau īn Cīmpiile Elizee. O exegeza al carei ecou s-a facut Plutarh, transporta īn soare si in luna Cīmpiile Elizee homerice: vom face, deci, aceasta calatorie īn soare si īn luna īmpreuna cu filosoful din Cheroneea.

Sufletele, īnsa, dupa Platon si Pilagora, revin pe pamīnt dupa un numar de secole, p?n'ru a renaste īntr-un trup. Homer nu a putut ignara acest fapt: el s-a tradus cu sigu­ranta īntr-unui sau altul din miturile sale. Circe silind sufle­tele tovarasilor lui Ulise sa treaca īn trupuri de animale, este imaginea clarobscura a Naturii care reglementeaza ciclul reincarnarilor.

Odata circuitul terminat, dupa ce n3-am asigurat ca Homer nu a lasat nimic In umbra īn ceea ce priveste viata sufletelor, despartite sau legate de un trup, ne vom ridica privirea catre turbulenta demonilor sau calmul zeilor platonici.

Demonii, acesti mediatori īntre uman si divin, vor servi un timp la rezolvarea problemei divinitatilor homerice. Plu­tarh si Maxim din Tyr identificau cu demonii pe acesti zei, a caror virtute ramīnea cu mult īn urma puterii.

In timp ce Porphirius insista īn modelarea, pentr o ultima data, a figurilor panteonului stoic, Plotin īncepe integrare īn profunzime a zeilor traditionali īn teologia neo-J platonismului. Aceasta integrare va ii deplin realizata, trej secole mai tīrziu, de catre discipolul lui Syrianus, Produs] Parasind pe zei, eare sīnt gīndire pura, vom i'i admisi la contemplarea realitatii supreme: Numerele, zeii prin excelenta ai pitagoreilor; Homer si unele dintre personajele sale ne vor prezenta acest model ideal al lucrurilor, a carut imagine degradata este universul, sensibil sau gīnditor.