EXISTĂ TEMPLE!
Exista temple si eu am vazut unul. Era un templu fara forme de piatra, cu bolta din stele viclene si dintr-o luna īnvechita. Am vrut sa pipai cu māna formele templului si n-am reusit. Atunci am pipait cu ochii si am simtit un cer cenusiu care coborāse acoperind jumatate din templu. Era ziua, o toamna zdrentuita, fluiera hāda printre coloane si nimeni n-o baga īn seama. Am vazut acolo īn mijlocul templului un altar parasit īn care nu se mai aducea nici o jertfa.
M-am apropiat de coloanele care spuneau parca ceva. Am īnteles ce cerea doar una singura: Sa mi se spovedeasca. Iar eu am devenit Marele Preot,- nevinovatul preot al īntāmplarii -, am ascultat si am intrat chiar īn templul acela, sufletul care cerea iertarea. Pe nesimtite īnsa am vazut ca īncep sa devin o coloana. N-am vrut-o. M-am rupt cu ochii de iertarea mea si am iesit. A ramas toamna sa fluiere hāda. Pe poarta de iesire era īnsemnat un cuvānt. Au citit ochii mei si mi-au spus ca scria iubire. Descoperisem un nou templu, o continuare a celuilalt, īn care eu, calator īntārziat, ma plimbam cu pasi de scandare a vechilor poeme latine, apoi ma oprisem sa iert cuiva ceva. Pe haine īmi ramasesera zdrentele toamnei. Īn urechi aveam murmurul templului. Dar oamenii ma cred acolo ramasa coloana īn templu. Ei nu cred ca am reusit sa scap.
- Voi, care ati ramas īn templu, mirati-va cum de am reusit sa scap!
- Cred ca m-a chemat un vuiet, vuietul surd al sufletului meu care nu se vrea īnlantuit. El vrea sa rataceasca īn pasi de scandare a vechilor poeme latine prin toate templele.
Am soptit vorbe īn templul iubirii. Daca cineva vrea sa le asculte, sa mearga la pomii dezgoliti ai toamnei. Īn vārfurile lor stau aninate vorbele spuse atunci, marturia trecerii mele, Exista temple! Acum o stiu. Da, sigur, nu toti le vad ci numai cei ai caror ochi le cauta.
As vrea sa le spun oamenilor sa se opreasca īn temple. Ratacitorii ar pieri, iar sufletele lor n-ar fi coloane asa cum eram eu.
|
