Economia si societatea din Romania in perioada comunista

Eseu: Economia si societatea din Romania in perioada comunista

A doua jumatate a secolului al XX-lea aduce în jumatatea estica a Europei un regim politic impus de Uniunea Sovietica cu ajutorul Armatei Rosii "eliberatoare".În România acest lucru a avut loc dupa lovitura de stat din 23 august 1944, în urma careia a fost arestat maresalul Ion Antonescu împreuna cu membrii guvernului dintre o coalitie alcatuita din RN.L, RN.Ţ, P.S.D si Partidul Comunist Român, coalitie unita Blocul National Democrat sprijinita de regele Mihai.

Având ca scop eliberarea tarii si continuarea razboiului antihitlerist, lovitura in 23 august nu a avut, la început, urmari pe placul sovieticilor pentru ca regele Mihai a format un guvern din toate partidele Blocului, guvern care era decis sa stabileasca monarhia constitutionala si regimul parlamentar, iar în tara se extinsese miscarea de partizani aparuta în momentul în care sovieticii patrunsesera în Bucovina.

În 6 martie 1945 comisarul Vâsinski, bazându-se pe "Acordul de procentaj" sabilit la 9 octombrie 1944 între Churchill si Stalin, l-a obligat pe rege sa-l numeasca prim-ministru pe dr. Petru Groza. Acesta conducea un guvern controlat de comunisti, beneficia de sprijinul unei disidente liberale conduse de Gheorghe Tatarescu, a uneia taraniste în frunte cu Anton Alexandrescu si a început sa ia masuri pentru instaurarea regimului comunist. Impunerea de catre sovietici a guvernului condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945), guvern sprijinit de disidenti liberali, a declansat odata cu masurile de impunere a regimului comunist: suprimarea ziarelor, mentinerea cenzurii, înfiintarea tribunalelor populare si a lagarelor de munca, extinderea la nivel national al rezistentei armate manifestata înca de la patrunderea trupelor sovietice în Bucovina. Cum rezistenta românilor s-a extins în zone subcarpatice din Muscel, Gorj, Brasov si Hunedoara si în conditiile în care odata ajunsi la guvernare, comunistii au folosit argumentul epurarii antifasciste pentru a aresta oamenii pentru colaborationism, a-i condamna si deporta în Uniunea Sovietica.

Însa, anul cheie pentru preluarea puterii este 1948, pentru ca la 30 decembrie 1947, obtinusera abdicarea regelui Mihai si proclamasera Republica Populara Româna, iar începând cu noul an, comunistii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vietii economice si politice; conform acestui model ca adepti ai centralismului economic, au confiscat proprietatea privata prin nationalizare si colectivizare. Toti cei care s-au opus celor doua masuri au fost deportati sau condamnati la munca fortata.. La impunerea tuturor acestor masuri au contribuit activistii si cele doua institutii create între 1948-1949: securitatea si militia populara. Securitatea chiar a devenit rapid un instrument de teroare si represiune politica îndreptat împotriva oricarui opozant al noului regim. În aceasta calitate ea era coordonata de generali- agenti ai serviciilor sovietice de spionaj.

În acest context a fost impus si monopolul ideological celor care credeau ca filozofia marxista putea deveni un mod de viata. Aceasta se întâmpla mai ales în stiinta, învatamânt si cultura. Cultura se dezvolta de acum aproape exclusiv pe baza unui nou curent cultural, prolecultismul curent care trebuia sa înlocuiasca vechiul sistem de valori contribuind la construirea "omului nou". În acest scop a fost nevoie de o infuzie masiva de valori marxist-leniniste, de o campanie de rusificare si interzicerea a peste 8.000 de titluri si reviste

Masurile luate de comunisti încep din 23 martie 1945, odata cu exproprierea terenurilor mai mari de 50 de hectare pentru realizarea unei reforme agrare si continua cu suprimarea libertatii presei prin interzicerea ziarelor de opozitie, impunerea legii epurarii aparatului de stat, crearea de tribunale populare, înfiintarea sovromurilor si desfiintarea Senatului. Lor li se adauga lichidarea prin teroare politieneasca a vechilor elite politice si culturale, precum si a oricarei opozitii, inclusiv a celei din interiorul partidului folosind ca metode arestarile pentru colaborationism, condamnarile si deportarile în Uniunea Sovietica începute cu liderii si functionarii regimului antonescian (1946).

Pentru a pune capat protestelor aliatilor fata de aceste masuri, în 19 noiembrie 1946 guvernul organizeaza alegeri pe care le falsifica obtinând 78,64% din voturi, astfel putând sa treaca la etapele III si IV ale comunizarii tarii: dizolvarea partidelor politice si procesul liderilor ei (elita P.N.Ţ. este condamnata în 1947, liderii liberalilor si ai social-democratilor în 1948 si fruntasii Bisericii greco-catolice în 1948) si abdicarea silita a regelui Mihai (30 decembrie 1947).

În 1948 comunistii încheie preluarea puterii politice odata cu Constitutia din 13 aprilie si încep lupta împotriva proprietatii private prin nationalizarea a 1060 de întreprinderi industriale si miniere, reprezentând 90% din productia tarii si transformarea lor în sovromuri. Pâna în 1950 sunt confiscate si restul de unitati economice, social-culturale si locuinte care se alatura proprietatii statului împreuna cu terenurile agricole colectivizate începând din martie 1949.

Dupa doua reforme agrare semnificative 57% dintre gospodarii aveau mai putin de 5 hectare, dar comunistii protestau "împotriva exploatarii capitaliste la sate". Colectivizare a s-a desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost distrugerea chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole colective (GAC), dupa modelul sovietic al colhozurilor si al sovhozurilor. Colectivizarea a determinat protestele taranilor, opozitia lor manifestata si prin atacarea "autoritatilor" comuniste si mai mult a declansat rezistenta taraneasca concretizata pe parcursul întregii perioade dintre 1948 si 1962 printr-un lung sir de rascoale în toate zonele tarii (Botosani, Suceava, Nasaud, Galati, Arad, Vrancea, Dâmbovita, Ialomita, Vlasca, Ilfov) Pâna în 1950 sunt confiscate si restul de unitati economice, social-culturale si locuinte care se alatura proprietatii statului împreuna cu terenurile agricole colectivizate începând din martie 1949.

Dupa doua reforme agrare semnificative 57% dintre gospodarii aveau mai putin de 5 hectare, dar comunistii protestau "împotriva exploatarii capitaliste la sate". Colectivizarea s-a desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost distrugerea chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole colective (GAC), dupa modelul sovietic al colhozurilor si al sovhozurilor. Colectivizarea a determinat protestele taranilor, opozitia lor manifestata si prin atacarea "autoritatilor" comuniste si mai mult a declansat rezistenta taraneasca concretizata pe parcursul întregii perioade dintre 1948 si 1962 printr-un lung sir de rascoale în toate zonele tarii (Botosani, Suceava, Nasaud, Galati, Arad, Vrancea, Dâmbovita, Ialomita, Vlasca, Ilfov). în aceste conditii metodele folosite pentru înfiintarea G.A.C.-urilor mergeau de la brutalitati, confiscari, arestari, deportari pâna la corupere, campanii de presa si izolare. Ca si în urma nationalizarii proprietatilor particulare, fostii proprietari, numiti chiaburi, au fost deportati în zone slab populate sau internati în lagarele de munca.

Campania s-a bazat pe voluntariat. Primele GAC s-a înfiintat în iulie 1949,dar în 1958 doar 17,5% din terenurile agricole intrase în GAC-uri. În 1953 au fost adoptate alte metode: confiscarea inventarului agricol si a recoltei, restrictii comerciale, interdictii etc. În 1958 s-a revenit în forta la modelul stalinist pentru ca în 1962, 96% din suprafata arabila a tarii sa faca parte din GAC- uri. În aceste conditii colectivizarea a fost declarata încheiata. Dar colectivizarea nu a dus la cresterea nivelului de trai datorita atât productiilor destul de mici obtinute cât si a lipsei de utilaje agricole performante. La aceasta se adauga faptul ca existau putini specialisti care lucrau în agricultura. Calitativ, România a înregistrat cea mai joasa productivitate pe suprafata cultivata, comparativ cu statele din lagarul socialist.

În paralel cu procesul de colectivizare s-a trecut si la industrializarea fortata. La 11 iunie 1948 a început nationalizarea mijloacelor de productie. Dupa model sovietic, a fost adoptat sistemul planurilor cincinale (primul cincinal 1951-1955). Noua linie economica a regimului a constituit obiectul unei intense propagande politice. Au fost importate modelele sovietice stahanovismul sau munca brigadierilor pe santierele tineretului. În 1949 România a devenit membra a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, dar URSS i-a cerut acesteia sa ramâna printre tarile agricole ale lagarului socialist, în semn de protest Gheorghiu-Dej a început aplicarea unui masiv proiect de industrializare. Când U.R.S.S. propune planul Valev (1964), iar România începe industrializarea cu construirea combinatului siderurgic de la Galati.

Regimul Ceausescu a dat un nou impuls industrializarii. Acesta a considerat ca România a devenit o tara mediu dezvoltata si se trecea la societatea socialista multilateral dezvoltata.

Ramurile preferate erau industria grea, constructoare de masini si petrochimia. Au fost construite multe combinate industriale. Se încerca amplasarea echilibrata a capacitatilor industriale pe întreg teritoriul tarii. România a aderat la Fondul Monetar International si avea relatii economice privilegiate cu Comunitatea Economica Europeana. Dupa 1970 Nicolae Ceausescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara a tine cont de indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijism economic absolut care, pe termen scurt, s-a resimtit pozitiv, dar pe termen lung s-a dovedit o politica falimentara datorita specializarii unor întregi regiuni, distrugerea accentuata a mediului si depopularea satelor. Pentru ca România producea marfuri de calitate inferioara cu costuri mari a crescut datoria externa si aceasta problema nu a fost rezolvata nici prin eforturile admnistrativ-birocratice, permanenta reorganizare si rotire a cadrelor, accentuarea izolarii economice si a stalinismului.

Dupa revolutia din Ungaria, în 1958 se retrasesera trupele sovietice din România ceea ce a permis reorientarea regimului Gheorghe Gheorghiu Dej si distantarea de Moscova condusa de antistalinistul Nikita Hrusciov si Declaratia din aprilie 1964. Prin aceasta declaratie Partidul Comunist Român îsi rezerva dreptul de a edifica socialismul în conformitate cu realitatile nationale. Astfel, pe plan diplomatic si economic se reiau relatiile cu Occidentul, iar pe plan intern este desovietizata cultura si sunt eliberati detinutii politici (1962-1964).

Dupa 1964, regimul închisorilor si exterminarea fizica a opozantilor au fost înlocuite de metode mai subtile de supraveghere a societatii în ansamblu: o puternica retea de informatori si încurajarea delatiunii, ascultarea convorbirilor telefonice, domiciliul obligatoriu sau dosarul personal.

In 1989, desi România anunta rambursare datoriei externe, criza economica devenise acuta în toate sectoarele, puterea politica era concentrata în mâinile lui Nicolae Ceausescu si a sotiei sale, Elena. Securitatea avea un caracter extrem de represiv împiedicând formarea unei disidente în partid sau a unei opozitii interne si era izolata pe plan international. În aceste conditii încep miscari împotriva regimului comunist la Timisoara si Bucuresti. Acestea se extind în toata tara si se finalizeaza cu prabusirea regimului comunist.