Economia si societatea din Romania in
perioada comunista
A
doua jumatate a secolului al XX-lea aduce în jumatatea estica a
Europei un regim politic impus de Uniunea
Sovietica cu ajutorul Armatei Rosii "eliberatoare".În România
acest lucru a avut loc dupa lovitura de stat din 23 august 1944, în urma careia
a fost arestat maresalul Ion Antonescu împreuna cu membrii guvernului
dintre o coalitie alcatuita din RN.L, RN.Ţ, P.S.D si
Partidul Comunist Român, coalitie unita Blocul National Democrat
sprijinita de regele Mihai.
Având ca scop eliberarea tarii si continuarea razboiului
antihitlerist, lovitura in 23 august nu a avut, la început, urmari pe
placul sovieticilor pentru ca regele Mihai a format un guvern din toate
partidele Blocului, guvern care era decis sa stabileasca monarhia
constitutionala si regimul parlamentar, iar în tara se
extinsese miscarea de partizani aparuta în momentul în care
sovieticii patrunsesera în Bucovina.
În 6 martie 1945
comisarul Vâsinski, bazându-se pe "Acordul de procentaj" sabilit la 9
octombrie 1944 între Churchill si Stalin, l-a obligat pe rege sa-l
numeasca prim-ministru pe dr. Petru Groza. A 10310q1613k cesta conducea un guvern
controlat de comunisti, beneficia de sprijinul unei disidente
liberale conduse de Gheorghe Tatarescu, a uneia
taraniste în frunte cu Anton Alexandrescu si a început
sa ia masuri pentru instaurarea regimului comunist. Impunerea de
catre sovietici a guvernului condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945), guvern sprijinit de
disidenti liberali, a declansat odata cu masurile de impunere a regimului comunist:
suprimarea ziarelor, mentinerea cenzurii,
înfiintarea tribunalelor populare si a lagarelor de
munca, extinderea la nivel national al rezistentei armate manifestata înca de la
patrunderea trupelor sovietice în Bucovina. Cum rezistenta românilor
s-a extins în zone subcarpatice din Muscel, Gorj, Brasov si Hunedoara
si în conditiile în care odata ajunsi la guvernare,
comunistii au folosit argumentul epurarii antifasciste pentru a
aresta oamenii pentru colaborationism, a-i condamna si deporta în Uniunea Sovietica.
Însa, anul cheie pentru preluarea puterii este 1948, pentru ca la 30
decembrie 1947, obtinusera abdicarea regelui Mihai si
proclamasera Republica Populara Româna, iar începând cu noul an,
comunistii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vietii
economice si politice; conform acestui model ca adepti ai
centralismului economic, au confiscat proprietatea privata prin
nationalizare si colectivizare. Toti cei care s-au opus celor
doua masuri au fost deportati
sau condamnati la munca
fortata.. La impunerea tuturor acestor masuri
au contribuit activistii si cele doua institutii create
între 1948-1949: securitatea si
militia populara. Securitatea chiar a devenit rapid un instrument de
teroare si represiune politica îndreptat împotriva oricarui
opozant al noului regim. În aceasta calitate ea era coordonata de
generali- agenti ai serviciilor sovietice de spionaj.
În acest context a fost impus si
monopolul ideological
celor care credeau ca filozofia
marxista putea deveni un mod de viata. Aceasta
se întâmpla mai ales în stiinta, învatamânt
si cultura. Cultura
se dezvolta de acum aproape exclusiv pe baza unui nou curent cultural, prolecultismul curent
care trebuia sa înlocuiasca vechiul sistem de valori contribuind la
construirea "omului nou". În acest scop a fost nevoie de o infuzie
masiva de valori marxist-leniniste, de o campanie de rusificare si
interzicerea a peste 8.000 de titluri si reviste
Masurile luate de comunisti
încep din 23 martie 1945, odata cu exproprierea terenurilor mai mari de 50
de hectare pentru realizarea unei reforme agrare si continua cu
suprimarea libertatii presei prin interzicerea ziarelor de
opozitie, impunerea legii epurarii aparatului de stat, crearea de
tribunale populare, înfiintarea sovromurilor si desfiintarea
Senatului. Lor li se adauga lichidarea prin teroare politieneasca
a vechilor elite politice si culturale, precum si a oricarei
opozitii, inclusiv a celei din interiorul partidului folosind ca metode
arestarile pentru colaborationism, condamnarile si
deportarile în Uniunea Sovietica începute cu liderii si
functionarii regimului antonescian (1946).
Pentru a pune capat protestelor
aliatilor fata de aceste masuri, în 19
noiembrie 1946 guvernul organizeaza alegeri pe care le falsifica
obtinând 78,64% din voturi, astfel putând sa treaca la etapele
III si IV ale comunizarii tarii: dizolvarea partidelor
politice si procesul liderilor ei (elita P.N.Ţ. este condamnata
în 1947, liderii liberalilor si ai social-democratilor în 1948
si fruntasii Bisericii greco-catolice în 1948) si abdicarea
silita a regelui Mihai (30 decembrie 1947).
În 1948 comunistii încheie preluarea puterii politice odata cu
Constitutia din 13 aprilie si încep lupta împotriva
proprietatii private prin nationalizarea a 1060 de întreprinderi
industriale si miniere, reprezentând 90% din productia
tarii si transformarea lor în sovromuri. Pâna în 1950 sunt
confiscate si restul de unitati economice, social-culturale
si locuinte care se alatura proprietatii statului
împreuna cu terenurile agricole colectivizate începând din martie 1949.
Dupa doua reforme agrare semnificative 57% dintre gospodarii
aveau mai putin de 5 hectare, dar comunistii protestau "împotriva
exploatarii capitaliste la sate". Colectivizare a s-a
desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost distrugerea
chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole colective (GAC),
dupa modelul sovietic al colhozurilor si al sovhozurilor. Colectivizarea a determinat
protestele taranilor, opozitia lor manifestata si prin
atacarea "autoritatilor" comuniste si mai mult a declansat
rezistenta taraneasca concretizata pe parcursul
întregii perioade dintre 1948 si 1962 printr-un lung sir de
rascoale în toate zonele tarii (Botosani, Suceava,
Nasaud, Galati, Arad, Vrancea, Dâmbovita, Ialomita,
Vlasca, Ilfov) Pâna în 1950 sunt confiscate si restul de
unitati economice, social-culturale si locuinte care se
alatura proprietatii statului împreuna cu terenurile
agricole colectivizate începând din martie 1949.
Dupa doua reforme agrare
semnificative 57% dintre gospodarii aveau mai putin de 5 hectare, dar
comunistii protestau "împotriva exploatarii capitaliste la
sate". Colectivizarea s-a
desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost
distrugerea chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole
colective (GAC), dupa modelul sovietic al colhozurilor si al
sovhozurilor. Colectivizarea a determinat protestele taranilor,
opozitia lor manifestata si prin atacarea
"autoritatilor" comuniste si mai mult a declansat
rezistenta taraneasca concretizata pe parcursul
întregii perioade dintre 1948 si 1962 printr-un lung sir de
rascoale în toate zonele tarii (Botosani, Suceava,
Nasaud, Galati, Arad, Vrancea, Dâmbovita, Ialomita,
Vlasca, Ilfov). în aceste conditii metodele folosite pentru
înfiintarea G.A.C.-urilor mergeau de la brutalitati,
confiscari, arestari, deportari pâna la corupere, campanii
de presa si izolare. Ca si în urma nationalizarii
proprietatilor particulare, fostii proprietari, numiti chiaburi, au fost deportati în
zone slab populate sau internati în lagarele de munca.
Campania s-a bazat pe voluntariat. Primele GAC s-a înfiintat în iulie
1949,dar în 1958 doar 17,5% din terenurile agricole intrase în GAC-uri. În 1953 au fost adoptate alte metode:
confiscarea inventarului agricol si a recoltei, restrictii
comerciale, interdictii etc. În 1958 s-a revenit în forta la
modelul stalinist pentru ca în 1962, 96% din suprafata arabila a
tarii sa faca parte din GAC- uri. În aceste conditii
colectivizarea a fost declarata încheiata. Dar colectivizarea nu a
dus la cresterea nivelului de trai datorita atât productiilor
destul de mici obtinute cât si a lipsei de utilaje agricole
performante. La aceasta se adauga faptul ca existau putini
specialisti care lucrau în agricultura. Calitativ, România a înregistrat cea mai joasa
productivitate pe suprafata cultivata, comparativ cu statele din
lagarul socialist.
În paralel cu procesul de colectivizare s-a trecut si la industrializarea fortata.
La 11 iunie 1948 a început nationalizarea mijloacelor de productie.
Dupa model sovietic, a fost adoptat sistemul planurilor cincinale (primul
cincinal 1951-1955). Noua linie economica a regimului a constituit
obiectul unei intense propagande politice. Au fost importate modelele sovietice
stahanovismul sau munca brigadierilor pe santierele tineretului. În 1949 România
a devenit membra a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, dar URSS i-a
cerut acesteia sa ramâna printre tarile agricole ale
lagarului socialist, în semn de protest Gheorghiu-Dej a început aplicarea
unui masiv proiect de industrializare. Când U.R.S.S. propune planul Valev
(1964), iar România începe industrializarea cu construirea combinatului
siderurgic de la Galati.
Regimul Ceausescu
a dat un nou impuls industrializarii. Acesta a considerat ca România
a devenit o tara mediu dezvoltata si se trecea la
societatea socialista multilateral dezvoltata.
Ramurile preferate erau industria
grea, constructoare
de masini si petrochimia.
Au fost construite multe combinate
industriale. Se încerca amplasarea echilibrata a
capacitatilor industriale pe întreg teritoriul tarii.
România a aderat la Fondul Monetar International si avea relatii
economice privilegiate cu Comunitatea Economica Europeana. Dupa
1970 Nicolae Ceausescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei
fara a tine cont de indicatorii economici reali. Acestia au
fost supliniti de un dirijism economic absolut care, pe termen scurt, s-a
resimtit pozitiv, dar pe termen lung s-a dovedit o politica
falimentara datorita specializarii unor întregi regiuni,
distrugerea accentuata a mediului si depopularea satelor. Pentru
ca România producea marfuri de calitate inferioara cu costuri
mari a crescut datoria externa si aceasta problema nu a
fost rezolvata nici prin eforturile admnistrativ-birocratice, permanenta
reorganizare si rotire a cadrelor, accentuarea izolarii economice
si a stalinismului.
Dupa revolutia din Ungaria,
în 1958 se retrasesera trupele sovietice din România ceea ce a permis
reorientarea regimului Gheorghe Gheorghiu Dej si distantarea de
Moscova condusa de antistalinistul Nikita Hrusciov si Declaratia
din aprilie 1964. Prin aceasta declaratie Partidul Comunist Român
îsi rezerva dreptul de a edifica socialismul în conformitate cu
realitatile nationale. Astfel, pe plan diplomatic si
economic se reiau relatiile cu Occidentul, iar pe plan intern este
desovietizata cultura si sunt eliberati detinutii
politici (1962-1964).
Dupa 1964,
regimul închisorilor si exterminarea fizica a opozantilor au
fost înlocuite de metode mai subtile de
supraveghere a societatii în ansamblu: o
puternica retea de informatori si încurajarea delatiunii,
ascultarea convorbirilor telefonice, domiciliul obligatoriu sau dosarul
personal.
In 1989, desi România anunta rambursare datoriei externe, criza
economica devenise acuta în toate sectoarele, puterea politica
era concentrata în mâinile lui Nicolae Ceausescu si a
sotiei sale, Elena. Securitatea avea un caracter extrem de represiv
împiedicând formarea unei disidente în partid sau a unei opozitii
interne si era izolata pe plan international. În aceste
conditii încep miscari împotriva regimului comunist la
Timisoara si Bucuresti. Acestea se extind în toata
tara si se finalizeaza cu prabusirea regimului
comunist.
