Esecul
absolutismului în
Iacob I Stuart nu a reusit niciodata sa înteleaga ca oricât de înclinata spre
absolutism ar fi fost Elisabeta,ea nu a impietat niciodata asupra traditionalelor
libertati ale poporului englez,consfintite înca din 1215 de Magna Charta .El a
aplicat
metodele dure de guvernare care avusesera succes în Scotia si la
iar aceasta a gasit în încalcarea libertatii religioase un bun pretext pentru a se
ridica împotriva puterii monarhice.În acel moment,protestantii englezi erau
divizati în trei miscari:anglicanii,adepti ai religiei oficiale,numiti si episcopalieni
pentru ca mentinusera ierarhia clerului;calvinistii scotieni ai lui Knox;si,în fine,
sectele puritane engleze,care difereau prin viziunea lor asupra organizarii
ecleziastice de la prezbiterieni (sustinatori ai existentei unor consilii ale Bisericii )
pâna la independenti (partizani ai caracterului personal ala experientei religioase).
Daca primii erau adeptii lui Iacob si cereau chiar extinderea prerogativelor regale,
în schimb miscarile protestante respingeau aceasta autoritate;iar instrumentul lor
politic era Camera Comunelor,dominata de micii nobili puritani.Parlamentul a
fost în cele din urma dizolvat de suveran în 1611,ca urmare a opozitiei sale la
noile impozite si la legislatia în materie religioasa;dar Iacob a fost nevoit sa-l
convoace din nou,iar apoi sa-l dizolve,de doua ori.Opozitia,condusa de John
Pym si de Thomas Wentworth,a refuzat cu hotarâre sa accepte orice decizie în
spiritul absolutismului,mai ales în domeniul libertatii religioase.Iacob a devenit
nepopular prin refuzul de a-i ajuta pe protestantii germani împotriva împaratului,
astfel ca puterea Parlamentului a devenit atât de mare în ultimii ani ai domniei
încât însusi cancelarul Francis Bacon a fost acuzat de coruptie si condamnat la
închisoare.Când Carol I a urcat pe tron în 1625,el a înteles ca singura cale de a
combate puterea Parlamentului era formarea unei armate regulate cum aveau toate
monarhiile
centralizate de pe continent.Un bun pretext i-a oferit
lupta
sa împotriva hughenotilor cu care
comanda incompetentului favorit Buckingham,a esuat lamentabil.Comunele au
dat vina pe suveran,prezentându-i o petitie a drepturilor (Bill of Rights )ce
consfintea autoritatea Parlamentului,dar si libertatile cetatenesti fundamentale
(1628).Având neaparata nevoie de bani,Carol a acceptat petitia în schimbul
votarii impozitelor,dar imediat dupa aceasta a dizolvat Camerele,guvernând 11
ani ca suveran aproape absolut,alaturândusi-l pe Wentworth (numit conte de
Strafford)si pe arhiepiscopul William Laud.O asemenea politica se putea sustine
pe plan intern;dar în exterior ea a însemnat neimplicarea Angliei în Razboiul de
30 de ani si pierderea statului de putere europeana.De asemenea în Scotia.absolutismul în materie religioasa a dus în cele din urma la rascularea calvinistilor
în 1637.Lipsit de mijloace financiare,Carol nu le-a putut opune o armata;iar
când
scotienii au intrat si în
abia reunit,acesta i s-a opus;iar regele l-a dizolvat (Parlamentul cel scurt ,apr.-
mai 1640);convocata din nou,adunarea a început prin a cere condamnarea la
moarte a principalului instrument al autoritatii regale,Strafford.Carol a fost
obligat sa o acorde,iar Parlamentul a devenit astfel si mai arogant.El era practic
dispus sa-si asume conducerea tarii,chiar daca pentru aceasta ar fi fost necesara o
revolutie;iar institutional,chiar putea sa preia guvernarea.
Nu se poate spune îndeajuns de des despre Camera Comunelor
preelisabetana ca a fost un organism rudimentar si ca Parlamentul
cel Lung a fost în multe privinte o organizatie moderna complexa .
În rastimpul dintre 1558 si 1640 a avut loc o uriasa crestere -
rapida extindere a comitetelor si a muncii duse în comitete etc.
scria istoricul american Notestein.În 1641,dupa executarea lui Strafford,
adunarea a înaintat o petitie enumerând abuzurile guvernarii absolutiste
(Mustrarea cea Mare );regele a decis sa actioneze mai hotarât si a ordonat
arestarea capilor opozitiei în frunte cu Pym.Încercarea a esuat,la Londra
izbucnind o adevarata revolutie în urma careia Carol a fost nevoit sa-si paraseasca
capitala în ianuarie 1642.Negocierile în vederea unui compromis cu Parlamentul
au esuat,câta vreme monarhul nu era dispus sa cedeze din prerogativele sale.Ca
urmare,s-a
declansat un razboi civil care a sfâsiat
Parlamentului,în general burghezi si mici nobili puritani,numiti roundheads
("capete rotunde ",pentru ca purtau parul scurt)si sustinatorii lui Carol,proprietari
funciari care recrutasera militiile locale,porecliti cavaliers (în sensul de persoane
arogante,cu fumuri cavaleresti).La început armatele regale conduse de printul
Rupert au repurtat succese asupra slabelor militii orasenesti ale Parlamentului.Pe
termen lung,însa,se vadi superioritatea acestuia,caci Camerele erau singura
institutie care putea ridica impozite si deci finanta razboiul.Dupa ce Oliver
Cromwell a reorganizat trupele roundhead în spiritul puritan acestea au zdrobit
fortele
lui Rupert la Marston-Moor (1644)si
învins:Laud a fost executat iar Carol a cazut în mâinile rebelilor scotieni,care l-
au predat Parlamentului în 1647.Monarhul a încercat sa profite de pe urma
disensiunilor aparute dupa victorie între protestantii radicali d i n a r mat a s i
Camerele prezbiteriene,care încercau sa înlature pericolul unei dictaturi militare a
lui Cromwell;nu a avut însa succes.Popularitatea lui Cromwell a deveni t
nemasurata
dupa ce i-a învins si pe rebelii scotieni în 1648 la
razboi civil;el a refuzat controlul parlamentar asupra fortelor armate,iar în
decembrie a decretat excluderea prezbiterienilor din adunare.Parlamentul cel
Lung din 1640 devenea astfel "Coada de Parlament ".Puterea camerelor era
zdrobita si la începutul anului 1649 Carol a fost judecat si condamnat la moarte de
un tribunal militar.Executarea sa la 30 ianuarie a însemnat instaurarea republicii;
vom vedea în cursul urmator cum a evoluat aceasta.
|
