Etnogeneza romaneasca

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE A BANATULUI TIMISOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

SPECIALIZAREA: I.M.A.P.A.

AN SCOLAR: 2007-2008

ISTORIE

Etnogeneza româneasca

Reprezinta un proces istoric ce s-a desfasurat în perioada mileniului I
prin contopirea civilizatiei dacice cu cea romana. Acum 4000-5000 de ani, pe teritoriul actual al României, are loc deplasarea unor populatii nomade indo-europene din nordul Marii Negre, care prin amestecul cu triburile bastinase au dus la formarea triburilor tracice. Epoca bronzului(1800 800) a fost perioada în care se poate vorbi de structura definitiva a populatiei tracice pe teritoriul carpato-dunarean. În secolul VII apar pe tarmurile Dobrogei colonisti greci, care întemeiaza: Histria, Tomis, Calatis. Invaziile scite au avut ca prima urmare dislocarea bastinasilor din
regiunile de câmpie si împingerea lor spre zona sub-carpatica. De la sfârsitul secolului VI, populatia autohtona poarta numele de daci în Transilvania sau geti în Muntenia si Moldova. Primul rege get amintit a fost Dromichete. În 291 î. Cr., uniunea sa tribala reuseste sa învinga falangele lui Lysimach, regele Macedoniei. În jurul anului 80 î. Cr., Burebista a întemeiat un puternic stat geto-dac, ce se întindea din Slovacia actuala pâna la varsare Bugului în Marea Neagra si de la Carpatii Padurosi pâna în Muntii Balcani. Nucleul statului sau s-a aflat în zona Muntilor Orastie, la Sarmisegetuza, care era aparata de un sir de cetati. Burebista a fost înainte de toate un mare cuceritor, armata sa ajungând la aproape 200.000 de oameni. Ajuns sa fie temut chiar si de romani, Burebista a intervenit în razboiul civil dintre Pompeius si Cesar.

Regele dac a fost asasinat în 44 î. Cr. de catre aristocratia nemultumita de politica sa centralizatoare.Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit pe teritoriul Italiei de azi. Au pornit de la un oras, Roma, al carui tinut înconjurator se numea Latiu

În 3-400 de ani ei si-au faurit o mare stapânire, cucerind Italia, Spania,
Galia si nordul Africii. Treptat au ajuns la Dunare învecinându-se cu dacii.A:Cucerirea Daciei de catre romani

Ostilitatile daco-romane vor începe la sfârsitul sec. I î.Cr., motivul
principal fiind incursiunile dacilor în sudul Dunarii dupa prada.

Legiunile romane sunt învinse la un moment dat sub un împarat slab,
pe nume Dominitian.

Dar soarta se schimba câna ajunge împarat Traian, unul dintre cei mai
gloriosi împarati romani.

În Dacia se afla iarasi un rege care reuneste pe geto-daci într-un singur
stat, pe un teritoriu mai mic însa, cuprins între Tisa si Siret.

Decebal devine în anul 87 rege al dacilor, în scurt timp faurind un stat
puternic.

Atacul roman din primavara anului 101 a fost determinat de temerile
lui Traian, generate de cresterea puterii statului dac.

Împaratul roman a dus un prim razboi în anii 101-102, în urma caruia
Decebal a fost învins.

Regelui dac i-a fost impus un tratat de pace, în care se angaja sa
înapoieze masinile de razboi, sa nu mai construiasca cetati si sa nu mai
primeasca dezertori romani.

Dar Decebal nu a respectat tratatul, motiv pentru care Traian a decis a
doua campanie de cucerire a Daciei, care are loc în anii 105-106.

Traian a pus un arhitect grec, Apolodor din Damasc, sa construiasca
un pod peste Dunare. Romanii cuceresc cu greu capitala dacilor
Sarmisegetuza, prilej cu care Decebal s-a sinucis pentru a nu cadea
prizonier.

Dupa cum arata diploma militara din 11 august 106, la acea data
Dacia era deja proclamata provincie romana.

Provincia romana Dacia cuprindea: Oltenia, Banatul si Transilvania
intra carpatica. Moldova, Crisana, Maramuresul au ramas sub stapânirea
dacilor liberi.

Istoricii au dat cifre foarte diferite privind numarul populatiei Daciei,
cifre variind între 600.000 si 1.200.000. Probabil 500.000 este cifra cea mai
rezonabila, din care 10 procente o reprezenta armata romana.

Imperiul Roman a realizat o politica oficiala de colonizare, acordând
pamânt cetatenilor romani si construind orase dupa model roman.

Se cunosc peste 12 orase romane, din care 8 cu gradul suprem de
colonia, toate ridicate pe locul unor vechi asezari dacice: Ulpia Traiana,
Napoca, Potaisa, Drobeta, Apulum.

Principalul motiv pentru care au venit în Dacia colonisti din toata
lumea romana a fost acela ca era foarte bogata în aur.

Dacia romana a putut sa devina în câteva generatii atât de prospera,
încât pe monede apare cu titlul de Dacia Felix(Dacia fericita).

În 274, datorita atacurilor populatiilor migratoare, împaratul Aurelian
a retras armata si administratia din Dacia în sudul Dunarii. Podul de la
Drobeta a fost darâmat de romani pentru a nu mai putea fi folosit de barbari.

Însa au ramas pe loc, neavând unde se duce, lucratorii pamântului,
marea majoritate a populatiei daco-romane.

Romanizarea Daciei, nasterea populatiei daco-romane, reprezinta
prima etapa în lungul proces de etnogeneza.

Procesul de romanizare a continuat si dupa 275, pâna în sec. VI, atât
timp cât Imperiul Roman si-a exercitat influenta la nordul Dunarii.

Timp de aproape un mileniu, între secolele III-XIII, informatiile
despre autohtonii spatiului carpato-dunarean au fost sporadice. Putinatatea
stirilor din sursele bizantine, slave si occidentale se explica prin doua cauze.

O data cu iesirea Daciei de sub autoritatea imperiala, teritoriul din
nordul Dunarii a prezentat un interes mai scazut pentru observatorii politici
ai timpului, care erau cronicari.

În al doilea rând, când acest interes s-a manifestat, el s-a îndreptat spre
populatiile care exercitau dominatia asupra autohtonilor.

B:Autohtoni si migratori

Timp de un mileniu, de la retragerea aureliana pâna la invazia tatara în
1241, spatiul carpato-dunarean a fost srabatut de populatiile migratoare:
gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecenegii, uzii si cumanii.

Orasele atrageau pe migratori prin bunurile adapostite. Asadar era
firesc ca ele sa fie distruse primele.

Dintre migratori au navalit mai întâi gotii, care s-au împartit în doua
ramuri: ostrogotii si vizigotii.

Pentru a pune capat invaziilor gotilor la sudul Dunarii, împaratul
Constantin cel Mare a încheiat un tratat de alianta cu acestia.

Aparitia hunilor a determinat trecerea vizigotilor în sudul Dunarii,
unde au intrat în conflict cu autoritatile romane. De numele hunilor sunt

legate tot felul de maceluri si distrugeri, dar în trecerea lor spre Panonia nu i-
au eliminat pe daco-romani.

În anul 558 are loc intrarea în scena a unei noi populatii migratoare, si
anume avarii.Acestia pun bazele unei formatiuni statale cu centrul în
Panonia.

O data cu avarii patrunde un neam foarte numeros, dar care nu era
structurat precum germanii. Este vorba de slavi.

În spatiul carpato-dunarean, slavii ocupa de preferinta vaile râurilor,
pe când daco-romanii se retrag în locuri paduroase sau muntoase.

Prabusirea frontierei dunarene a imperiului în 602 constitue semnalul
asezarii în masa a slavilor în provinciile bizantine.

Patrunderea slavilor a rupt în doua romanitatea orientala. Daca la
nordul Dunarii românii i-au asimilat pe slavi, la sudul fluviului românii au
fost cei asimilati.

Începând cu secolul VI intram în a doua etapa a formarii poporului
român. Impactul civilizatoriu al imperiului înceteaza dupa aceasta data.

Din secolul IX românii apar în documentele scrise cu numele de vlahi.
Vlah nu este un termen cu conotatie negativa, cum cred istoricii maghiari si
greci.

Valah e un nume foarte nobil, dat romanilor de catre germanici dupa
numele unui trib celt romanizat(Volcae). Slavii au preluat cuvântul de la
germani, facând inversiunea din valah în vlah.

În perioada Evului Mediu românii au fost numiti de straini valahi, iar
tara lor numita Valahia.

În secolul IX, când maghiari au început cucerirea Transilvaniei,
românii erau deja formati ca popor si organizati politic.

Etnogeneza românilor i-a sfârsit în secolul IX, ea având în
componenta sa trei elemente fundamentale: substratul geto-dac, stratul
roman si adstratul slav.

Formarea statelor medievale românesti
A Voievodatul Transilvaniei

Termenul de Transilvania are doua sensuri principale: primul se refera
doar la regiunea intracarpatica, numita în Evul Mediu Voievodatul
Trasilvaniei; al doilea sens este mai larg, incluzând si Banatul, Crisana si
Maramuresul, care în secolul XVI au fost alaturate Transilvaniei.

La venirea maghiarilor în Transilvania existau trei ducate românesti:
ducatrul lui Menumorut în Crisana, ducatul lui Glad în Banat si ducatul lui
Gelou în Transilvania intracarpatica.

Cucerirea Transilvaniei de catre maghiari a avut loc în trei etape:

în jurul anului 900, când ungurii erau înca pagâni, nu aveau un stat
si urmareau doar jaful. În consecinta, stapânirea maghiara s-a
impus temporar în Crisana.

În jurul anului 1000, când ungurii se crestineaza si dispun de un
regat. Acum sunt înfrânti ducii Ahtum din Banat si Gyla din
Transilvania.

anii 1050-1200, când se desfasoara cucerirea treptata a
Transilvaniei de catre regatul maghiar si este impusa organizarea
pe baze feudale.

O dovada a acestui proces este înfiintarea de comitate, institutii
politice impuse de cuceritori, peste vechile voievodate românesti

Numai Voievodatul din Transilvania propriu-zisa si-a pastrat pe mai
departe denumirea, pâna la 1541. În aceste comitate s-au asezat dregatorii
regelui, slujbasi ,armata regala, castelani, clerici catolici.

În scopul consolidarii dominatiei asupra Transilvaniei, regalitatea
maghiara i-a adus pe secui, o populatie de origine turcica, care au fost
asezati în apropierea trecatorilor Carpatilor Rasariteni.

Pentru impulsionarea agriculturii si mestesugurilor au fost asezati în
sudul si nord-estul Transilvaniei colonisti sasi. Ei au jucat rolul decisiv în

aparitia vietii urbane în Ardeal. Orase ca Sibiul, Brasovul, Sighisoara si
Bistrita fiind creatia lor

Din motive de natura religioasa si politica, la 1211 au fost adusi din
Palestina si colonizati in Ţara Bârsei cavalerii teutoni.

Regele Andrei II le-a acordat privilegii importante: scutiri de dari,
organizare proprie si dreptul de a construi cetati de lemn. Cavalerii teutoni
aveau rolul de a apara granita de sud-est a Transilvaniei si de a face
prozelitism catolic dincolo de Carpati, printre români.

Dar teutonii au trecut la construirea de cetati de piatra, au emis
moneda proprie si au început colonizari de populatie în regiunile lor.

Prin tendinta lor spre independenta, cavalerii teutoni au intrat în
conflict cu regele Ungariei. În 1225 au fost înfrânti si alungati din Ardeal, ei
asezându-se apoi în Prusia.

Un nou contract de colonizare s-a încheiat în 1247, între Bela IV,
regele maghiar, si magistrul ordinului cavalerilor ioaniti, cu scopul apararii
regatului de navalirea tatarilor.

Tendintele de autonomie ale Transilvaniei se accentueaza în sec. XIII
când izbucneste rivalitatea dintre regele Bela IV si fiul sau stefan, voievod
al Transilvaniei.

La începutul sec. XIV îsi face aparitia ideea constituirii unui stat
suveran al Transilvaniei, pe fondul scaderii autoritatii regelui Ungariei,
Ladislau IV, si luptelor prilejuite de stingerea dinastiei arpadiene.
Autonomia Ardealului se manifesta prin aparitia dinastiilor de voievozi
locali.

Românii ardeleni si-au pastrat în regiunile de granita vechea lor
organizare pe tari: Ţara Hategului, Ţara Fagarasului, Ţara Maramuresului.

B Voievodatul Tarii Românesti

Constituirea statelor medievale românesti a fost favorizata de

farâmitarea politica a regatului Ungariei si slabirea influentei statului
tatar al Hoardei de Aur asupra teritoriilor românesti.

Diploma cavalerilor ioaniti, de la 1247, are o importanta
exceptionala, deoarece prezinta o radiografie politica a spatiului dintre
Carpati si Dunare, cu câteva decenii înainte de întemeierea Ţarii Românesti.

Potrivit acestui document existau cinci formatiuni statale: Ţara
Severinului, cnezatele lui Ioan si Farcas, voievodatele lui Litovoi si
Seneslau.

Anihilarea autonomiei Ţarii Fagarasului, de regele maghiar Andrei II
în 1291, a determinat trecerea muntilor de Negru-Voda si instalarea sa la
Câmpulung.

Desavârsirea constituirii Tarii Românesti a avut loc în timpul lui
Basarab, prin unirea voievodatelor de la vest de Olt cu voievodatul de la
Câmpulung.

Un document din 1324, emis de regele ungar Carol Robert, recunoaste
stapânirea lui Basarab în Ţara Româneasca, cu titlul: "marele nostru voievod
transalpin".

Dar în 1330, datorita neîntelegerilor asupra Severinului si legaturilor
lui Basarab cu bulgari si tatarii, Carol Robert vine în Muntenia pentru a-si
impune autoritatea cu o mare armata.

Dupa ce îl cauta în zadar pe Basarab, pentru a da cu el batalia
decisiva, armata maghiara a fost surprinsa la întoarcere în trecatoarea de la
Posada. Trei zile a durat macelul în care a pierit floarea nobilimii maghiare.

Prin victoria de la Posada, Basarab a obtinut independenta tarii sale.
Ulterior, fiul sau, Nicolae Alexandru a restabilit colaborarea cu regele
maghiar si a participat la luptele contra tatarilor.

Dar în 1359, suparat pe regele Ludovic ca-i obstructioneaza
corespondenta directa cu Papa, voievodul român se adreseaza Patriarhului de
la Constantinopol. A obtinut de la acesta înfiintarea unei mitropolii la Curtea
de Arges si recunoasterea ca domnitor autocrat de catre împaratul bizantin.

Anul 1359 ramâne o data exceptionala, an în care dinastia Basarab a
ales sa se lege definitiv de Biserica Ortodoxa de la Constatinopol.

Aceasta întorsatura nu a fost pe placul regelui Ludovic I, care a
continuat presiunea asupra urmasului lui Nicolae Alexandru, si anume
Vladislav. Dar nici el nu a schimbat linia politica tarii sale, preferând sa-l
înfrunte cu armele pe regele ungar.

Ajunge în cele din urma la un compromis favorabil tarii sale. Regele
maghiar, în schimbul juramântului de credinta, îi recunostea lui Vladislav
domnia asupra Ţarii Românesti.

În acelasi timp, Vladislav a consolidat legaturile cu Bizantul si a
înfiintat o a doua mitropolie ortodoxa în Oltenia. Datorita politicii sale
ortodoxe, a intrat în conflict cu regele catolic al Ungariei. În timpul
razboiului ce a urmat, Vladislav a fost ucis.

C Voievodatul Moldovei

Impulsul statal pornit din teritoriul sud-carpatic s-a manifestat curând
si la est de Carpati, unde a luat nastere Moldova. Formarea Moldovei a
urmat un tipar asemanator Ţarii Românesti.

Incursiunile peste Carpati ale armatei regale maghiare în cursul
confruntarii cu tatarii, la care au participat si români maramureseni, au
consolidat structurile politice de pe teritoriul viitoarei Moldove.

În timpul acestor incursiuni, este înfiintata la est de Carpati o marca
de aparare, sub conducerea voievodului Dragos din Maramures. El se
mentine în dependenta fata de regele Ludovic, situatie pe care localnicii nu
au acceptat-o.

În Maramures, voievodul Bogdan din Cuhea conduce lupta pentru
mentinerea autonomiei în fata maghiarilor.

În anul 1365, Moldova se rascoala împotriva dominatiei ungare,
initiatorul fiind chiar voievodul Bogdan, care trecuse între timp Carpatii.

Descendenta lui Dragos a fost alungata si, sub noul voievod, Moldova
devine stat independent. Cronica domniei regelui Ludovic I, scrisa de Ioan
de Târnave, semnaleaza esecul expeditiilor repetate întreprinse de ostile
regatului maghiar în Moldova.

Succesorul lui Bogdan, fiul sau Latcu, intra în legatura directa cu
papalitatea, care îi recunoaste titlul de duce al Moldovei, tara despre care
papa afirma ca era parte a poporului române.

Cu domnia lui Petru I, Moldova face pasi importanti pe planul politicii
externe. Petru I depune omagiul regelui Poloniei, Vladislav Jagiello,
inaugurând astfel principala directie de politica externa a Moldovei timp de
un secol.

Acelasi domnitor creeaza o mitropolie ortodoxa la Suceava, unde va
muta si resedinta domneasca.

Sub Roman I, care se intituleaza domn din munti pâna la mare,
Moldova devine stat riveran al Marii Negre.

În Moldova însa, domnia nu a reusit sa impuna o centralizare similara
celei muntene. Marii stapâni de pamânt au pastrat o putere superioara celei
detinute de boierii munteni.

Daca românii de la sud si est de Carpati au reusit sa se elibereze de
sub dominatia ungara si tatara, înfiintând state proprii, românii transilvaneni
au devenit obiectul discriminarii de catre regatul maghiar

Ţarile Române si Imperiul Otoman în secolele XIV-XV

În a doua jumatate a sec. XIV, în contextul politic european, îsi face
aparitia statul otoman, care se manifesta cu o agresivitate fara precedent.

Când turcii au pus piciorul în Europa, în 1352, prin cucerirea cetatii
Gallipoli, Imperiul Bizantin ere cuprins de razboiul civil dintre Ioan V
Paleologul si Ioan VI Cantacuzino, Marele Ţarat Sârb se destrama dupa
moartea lui stefan Dusan, iar Ţaratul Bulgar se împartea si el în Ţaratul de
Târnovo si cel de Vidin.

A:Domnia lui Mircea cel Batrân(1386-1418)

În aceasta perioada, pe tronul Ţarii Românesti se afla Mircea cel
Batrân, personalitate remarcabila, în timpul caruia Muntenia a atins maxima
sa întindere teritoriala.

Pentru a-si consolida pozitia, în perspectiva iminentei invazii
otomane, Mircea a încheiat un tratat de alianta cu Sigismund, regele
Ungariei, în 1395.

În toamna aceluiasi an, Baiazid trecea Dunarea cu o oaste otomana de
peste 40.000 de oameni, la care se adauga contigente sârbesti si albaneze.

Mircea a stramutat în munti populatia din regiunea pe unde aveau sa
treca turcii si a pustiit totul în cale, în timp ce calaretii sai îi hartuiesc
permanent pe invadatori.

Batalia decisiva s-a dat la un loc cu santuri(de aici Rovine), pe drumul
dintre Turnu si Curtea de Arges. iar victoria a revenit lui Mircea.

Eliberata de teama stapânirii antiotomane, boierimea se scindeaza: o
parte ramâne fidela lui Mircea si politicii sale otomane; alta se grupeaza în
jurul unei rude domnesti, pe nume Vlad. Acesta, în schimbul recunoasterii
sale ca domn, accepta sa plateasca tribut turcilor.

În 1396, o impetuoasa armata de cavaleri occidentali, carora s-a
alaturat si Mircea cu 3000 de calareti, a trecut Dunarea si a întâlnit oastea lui
Baiazid la Nicopole.

Cavalerii occidentali nu au ascultat sfatul lui Mircea de a nu ataca
frontal, înainte ca el sa-i anihileze cu calaretii pe pedestrasii asezati în
fruntea armatei turce. Dezastrul a fost total, mii de cavaleri fiind luati
prizonieri.

Înfrângerea de la Nicopole nu la împiedicat pe Mircea sa restaureze
autoritatea asupra Ţarii Românesti. Voievodul Transilvaniei, stibor, l-a
înlaturat din domnie pe Vlad.

Înfrângerea lui Baiazid de catre Timur Lenk în batalia de la Ankara, în
1402, a deschis lupta pentru succesiunea sultanului.

Voievodul Mircea profita de slabirea puterii otomane si recucereste
Dobrogea în 1404. Apoi la sustinut pentru obtinerea tronului pe Musa, unul
din fiii lui Baiazid.

Cu ajutorul primit de la voievodul român si de la despotul Serbiei,
Musa l-a învins pe fratele sau Suleiman.

Însa izbânda lui nu a fost de lunga durata. Un alt frate ,Mahomed, l-a
înfrânt pe Musa în 1413 si l-a executat.

În 1417, Mahomed revine cu armata otomana în Valahia (astfel
numeau strainii Ţara Româneasca), prilej cu care a cucerit Dobrogea.

Catre sfârsitul domniei, Mircea a acceptat sa plateasca tribut Portii.

B: Domnia lui Iancu de Hunedoara(1441-1456)

Cât priveste Transilvania, ea fost asaltata de turci dupa 1432, perioada
în care la conducerea voievodatului se afla Iancu de Hunedoara.

Descendent dintr-o familie de nobili româneasca, Iancu este fiul lui
Voicu, rasplatit de regele Ungariei cu domeniul Hunedoarei.

Pe masura ce a urcat în ierarhia politica, Iancu a acumulat o imensa
avere: 1000 de sate, 87 de târguri, 28 de cetati.

În 1442, dupa ce zdrobeste fortele otomane intrate în Transilvania,
Iancu patrunde în Muntenia si îi învinge pe turci pe râul Ialomita.

În anul urmator, voievodul Iancu întreprinde o expeditie în Balcani, în
cursul careia a cucerit orasele Nis si Sofia. Alaturi de el a luptat si un corp
muntean trimis de Vlad Dracul.

Încurajat de succes, regele Vladislav al Ungariei si Poloniei a decis sa
încalce pacea si sa reia cruciada antiotomana.

Însa în 1444, oastea cruciata condusa de regele Vladislav si Iancu a
suferit o grea înfrângere la Varna.

Victoria otomana a fost facilitata de catre flota genoveza, care i-a
trasportat pe turci din Asia Mica în Europa.

Revenirea în forta a puterii otomane în Balcani l-a determinat pe Vlad
Dracul sa reintre sub suzeranitatea Portii în 1447. Replica lui Iancu a fost
rapida: Vlad Dracul(tatal lui Vlad Ţepes) a fost prins si decapitat.

Iancu Huniade a fost o personalitate atât de puternica, încât îi socotea
pe domnitorii Munteniei si Moldovei drept clientii sai.

La începutul anului 1448, Iancu l-a impus ca domn al Moldovei pe
Petru, care i-a cedat Chilia.

Pentru a apara Constantinopolul de primejdia turceasca, voievodul
Iancu a intrat în negocieri cu împaratul Constantin al XII. Refuzul
împaratului de a permite stationarea unei garnizoane maghiare la Mesembria
a dus la esecul negocierilor.

Sravechiul oras a trebuit sa se apere singur, fiind însa cucerit de
sultanul Mahomed în 1453.

Marea fapta de arme ce a încununat cariera militara a lui Iancu a fost
apararea Belgradului. Acesta era socotit "cheia Ungariei", deoarece bloca
drumul catre capitala regatului ungar.

Dupa respingerea atacului, fortele lui Iancu înainteaza si îi silesc pe
turci sa se retraga cu grele pierderi.

Victoria de la Belgrad a avut un mare ecou în lumea crestina. Iancu de
Hunedoara nu a putut sa se bucure prea mult de izbânda sa, deoarece a murit
de ciuma pe 11 august 1456. A fost înmormântat în catedrala catolica de la
Alba Iulia.

C:Domnia lui stefan cel Mare(1456-1504)

În a doua jumatate a sec. XV, Moldova cunoaste apogeul prin domnia
lui stefan cel Mare.

Mosteneste o tara aflata în plina organizare, care începe sa progreseze
economic mai ales datorita celor doua porturi de la mare: Chilia si Cetatea

Alba.Înscaunat dupa un secol de anarhie feudala, stefan a reusi sa

restabileasca autoritatea domneasca. Domnul Moldovei a fost nevoit sa foloseasca mijloace dure pentru a înfrânge rezistenta marilor boieri.

Un exemplu îl ofera adevaratul macel, caruia i-au cazut victima 60 de
boieri, înfaptuit de stefan dupa biruinta de la Baia.

În efortul de centralizare a puterii, stefan s-a bazat pe mica boierime
si pe taranii liberi, pe care i-a înzestrat cu multe danii.

În raporturile cu regatele Ungariei si Poloniei, domnitorul moldovean
s-a plasat, în functie de contextul politic extern, sub protectia unuia sau
altuia.

Fata de tendinta Ungariei de a-si impune dominatia asupra Moldovei,
s tefan a preferat vasalitatea fata de regele polon.

Însa ceea ce a adus domnitorului un renume fara egal a fost
îndelungata confruntare cu turcii.

Cucerirea Chiliei în 1465 a adus Moldova în conflict cu Ungaria si
Ţara Româneasca, ultima fiind supusa Portii.

Armata maghiara , în frunte cu regele Matia Corvin, a înaintat pâna la
Baia, unde a fost înfrânta de oastea moldoveana.

Tradarea unor boieri moldoveni l-a lipsit pe stefan de o victorie
categorica.

Conflictul cu Radu cel Frumos, început în 1479, a inaugurat o noua
directie în politica lui stefan: instalarea pe tronul Munteniei a unui domn
aliat Moldovei.

Actiunile politice ale lui stefan cel Mare i s-au parut sultanului
Mahomed II atât de periculoase, încât a trimis în Moldova o armata de
120.000 de oameni, în iarna 1474-1475.

Batalia a avut loc la Vaslui, în ianuarie 1475, unde asteptau 40.000 de
ostasi moldoveni. si-a spus cuvântul tactica pamântului pârjolit, care a lipsit
de orice fel de hrana pe turci.

Locul ales de stefan pentru batalie nu permitea o larga desfasurare a
ostirii dusmane, încât facea inutile efectivele sale numeroase. Victoria
domnitorului Moldovei a fost de plina.

Din pacate turcii, furiosi dupa aceasta înfrângere, revin dupa un an în
frunte cu însusi sultanul lor, Mahomed II.

În acelasi timp, tatarii ataca Moldova dinspre rasarit. Ţaranii
moldoveni cer permisiunea lui stefan de a-si apara gospodariile.

Astfel, domnitorul este nevoit sa reziste cu o armata de 10.000 de
oameni la Razboieni. Este învins, dar turcii nu reusesc sa cucereasca cele
mai importante cetati: Suceava si Neamtul.

În 1484 otomanii cuceresc Chilia si Cetatea Alba, determinând astfel
decaderea economica a Moldovei.

Neprimind ajutor din partea regatelor crestine, stefan a pus capat
confruntarii cu Imperiul Otoman, acceptând sa plateasca tribut în schimbul
recunoasterii autonomiei Moldovei.

Cei 47 de ani de domnie au dat Moldovei nu numai glorie militara, ci
si o înflorire culturala. Traditia ne spune ca stefan cel Mare este ctitorul a 47
de manastiri, din care o mare parte se pastreaza si astazi.

Domnia lui Mihai Viteazul

Numele lui Mihai Viteazul a intrat în legenda, încât este greu de
despartit adevarul istoric de ceea ce a fost adaugat ulterior.

Ca a fost un capitan stralucit si un geniu politic sunt lucruri
incontestabile.

În tarile balcanice, printre greci, bulgari, sârbi au aparut cântece
populare despre vitejia lui Mihai,

Mihai Viteazul este fiul domnitorului Patrascu cel Bun, iar mama lui
facea parte din familia bizantina a Cantacuzinilor. Cu banii si insistentele
rudelor ei pe lânga marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor.

La sfârsitul secolului XVI, domnitorul nu mai era ales de boieri.
Intervenea si sultanul daca voia, astfel încât, la începutul domniei, Mihai
este omul sultanului si al grecilor de la Constantinopol.

Epopeea lui Mihai Viteazul începe într-un context european, în care
împaratul Rudolf hotaraste sa porneasca un razboi antiotoman.

Campaniile lui Mihai nu reprezinta asadar un act nesabuit, al lui si al
boierilor lui, pentru a scapa de asuprirea turceasca.

Este adevarat ca aceasta apasare devenise din ce în ce mai grea.
Imperiul Otoman ajunsese la maxima sa întindere teritoriala si începuse sa
saraceasca. Rezultatul este ca sultanul cere un tribut înzecit în Muntenia si
Moldova. Consecinta sociala este ca taranii trebuie sa plateasca impozite atât
de ridicate încât nu le mai ramâne nimic din recolta.

Înainte sa înceapa luptele cu turcii, Mihai, din îndemnul împaratului,
trebuie sa încheie un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei.

Tratatul din 1595 ni se pare astazi umilitor, în sensul ca acest
Sigismund, un tânar megaloman, dorea sa fie principe în cele trei principate
românesti Tratatul de la Alba Iulia a fost semnat de o delegatie de 12 boieri
munteni, mitropolitul si doi episcopi, în conditii foarte dezavantajoase pentru
domnitorul muntean.

Mihai Viteazul devenea loctiitor al principelui Transilvaniei, în timp
ce puterea trebuia exercitata de voievod împreuna cu cei 12 boieri din sfat.

Interesul mitropolitului în semnarea tratatului era legat de faptul ca
românii ortodocsi din Ardeal treceau sub jurisdictia sa.

Mihai a fost nevoit sa-l accepte, deoarece avea nevoie de sprijinul
militar al lui Sigismund în viitoarea confruntare cu turcii.

Cu o zi înainte de semnarea tratatului de la Alba-Iulia, marele vizir
Ferhad pasa a anulat statutul de autonomie al Moldovei si Munteniei si le-a
declarat provincii ale imperiului.

Doua luni mai târziu însa, Ferhad pasa a fost executat si înlocuit cu
Sinan pasa.

Pe 13 august 1595, la Calugareni, Mihai Viteazul a obtinut o victorie
stralucita în fata lui Sinan-pasa. Cu 16.000 de ostasi fusese nevoit sa înfrunte
o armata otomana de 100.000 de oameni.

Însa armata otomana nu a fost complet distrusa, astfel încât Mihai
decide sa se retraga peste munte, pentru a astepta ajutorul lui Sigismund.

În scurt timp s-a produs contraofensiva fortelor reunite ale celor trei
tari românesti. Sinan pasa s-a retras precipitat, dar armata otmana a fost
ajunsa la Giurgiu si distrusa în întregime. Rezultatul campaniei din 1595 a
fost o înrautatire a starii taranilor.

În secolul XVI nu mai puteai constitui o armata din tarani, din
moment ce aparusera pustile si tunurile. Mihai avea nevoie de mercenari
straini care sa mânuiasca aceste arme de foc. Dar acestia costau scump.

Mihai avea mare nevoie de bani, iar acestia proveneau din impozite.
Pentru o mai buna administrare, domnitorul a dat o lege, prin care taranii
erau legati de pamânt, adica nu se mai puteau muta de pe o mosie pe alta.

În anul urmator însa, turcii reiau ofensiva, de asta data direct catre
Ungaria, unde obtin o victorie asupra armatei imperiale, austriecii fiind
nevoiti sa faca parte.

Acelasi lucru îl face si Mihai, care este recunoscut din nou de sultan
ca domn al Ţarii Românesti în schimbul platii haraciului. Dar în acelasi timp
semneaza un tratat cu împaratul Rudolf II.

În Transilvania, Sigismund, caracter instabil, cedeaza tronul unui var,
Andrei Bathori, care nu mai vrea sa faca alianta cu austriecii.

Acesta este prieten cu polonezii, iar Polonia vrea pace cu turcii, pentru
a purta razboi în alta parte.

Însa polonezi intervin în Moldova, unde îl înlocuiesc pe aliatul lui
Mihai, stefan Razvan, cu Ieremia Movila.

Aflându-se în primejdie, Mihai Viteazul decide sa uneasca Ţarile
Române, pentru o mai eficace lupta antiotomana.

De aceea trece muntii în octombrie 1599 si îl învinge pe Andrei
Bathori în batalia de la selimbar. Alaturi de Mihai au luptat si secuii,
dusmanii de moarte ai Bathorestilor.

Când Mihai Viteazul cucereste Transilvania, desigur ca îi favorizeaza
pe ortodocsii români, dar nu a avut vreme sa duca prea departe aceasta
favoare. Va lua masuri. îndeosebi în favoarea preotilor si taranilor iobagi.

Domnitorul a luat o decizie dura împotriva nobililor unguri, care
prevedea pedepse aspre pentru cei care îi maltratau pe iobagii români.

De asemenea, Mihai Viteazul a înfiintat o mitropolie ortodoxa la Alba
Iulia pentru românii ardeleni.

Când va intra în triumf în Alba Iulia, Dieta Transilvaniei îi va
recunoaste calitatea de loctiitor al împaratului austriac, dar Mihai apare în
documentele românesti cu titlul de domn al Ţarii Românesti si al
Transilvaniei.

Ca sa guverneze provincia Mihai are nevoie de sprijinul dietei
dominate de maghiari. Pentru a sustine razboiul cu turcii, domnitorul a fost
nevoit sa mareasca impozitele, fapt ce a nemultumit pe maghiari si sasi.

Lucrurile s-au precipitat din nou. Mihai Viteazul a aflat de un plan
polonez, care voia sa-l înlature de la domnie si sa-l instaleze pe Simion
Movila în Muntenia.

În consecinta, trece cu armata în Moldova si-l înlatura pe Ieremia
Movila în mai 1600.

Timp de câteva luni Mihai este stapân si în Moldova, iar monedele
emise poarta titlul de voievod al Munteniei, Transilvaniei si Moldovei.

A fost prima oara în istorie când românii au fost uniti sub acelasi
sceptru. Momentul a fost însa efemer.

Polonezii au intrat în Moldova si au izgonit garnizoana lasata de
domnitorul român, astfel ca Mihai pierde Moldova dupa câteva luni.

Pozitia domnitorului era fragila, din cauza mijloacelor sale militare
reduse.

În Transilvania, nobilimea maghiara si generalul Basta îsi manifestau
deschis ostilitatea fata de voievodul român. Mihai a fost înfrânt la Miraslau
în septembrie 1600, de generalul Basta.

Atacat si în Ţara Româneasca de trupele poloneze, conduse de
cancelarul Zamoyski, Mihai a suferit noi înfrângeri si a fost nevoit sa plece
la curtea împaratului Rudolf, dupa ajutor.

Împaratul promite ca-l va ajuta din nou si ordona generalului Basta sa
faca alianta cu Mihai Viteazul, pentru a recucerii Transilvania de la
maghiari.

Se da o noua batalie la Goraslau în august 1601, unde Mihai si Basta
ies învingatori.

Dorind pentru el voievodatul Transilvaniei, generalul Basta hotaraste
sa-l ucida pe Mihai.

Dupa câteva zile de la batalie, Basta îl cheama pe Mihai Viteazul în
cortul sau, în care sunt ascunsi niste mercenari valoni. Acestia l-au ucis pe
domnitorul român.

Nu este sigur daca suprimarea lui Mihai avut loc la ordinul
împaratului Rudolf II sau a fost doar actul singular al generalului Basta.

Capul lui Mihai Viteazul a fost adus în tara de Radu Florescu, unul
din boierii sai.

Cronicarul Miron Costin, care a scris atât despre unitatea românilor,
se margineste la urmatorul comentariu dupa ce relateaza uciderea lui Mihai:
"si asa s-au platit lui Mihai Voda slujbele ce le-a facut nemtilor".

Nici un cuvânt despre unirea înfaptuita de Mihai Viteazul, ceea ce
arata ca în acea vreme constiinta unitatii de neam nu devenise înca constiinta
nationala.

BIBLIOGRAFIE

M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, s Papacostea, P
Teodor - Istoria României, Editura Enciclopedica, Bucuresti,

K Hitchins - România 1774-1866, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1998

I Scurtu, G Buzatu - Istoria Românilor în secolul XX, Editura

Paidea, 1999

K Hitchins - România   1866-1947, Editura Humanitas,

Bucuresti 1998

F. Constantiniu, O istorie sincera a poporului român, Editura
Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997