Europa napoleoniana si a avantului statelor nationale
Originar din insula Corsica, Napoleon Bonaparte (1769-1821) si-a inceput foarte devreme instruirea militara, imprejurarile, de la situatia politica existenta dupa revolutie pana la cea economica precara, fiind favorabile ascensiunii sale la conducerea directoratului recent instituit in Franta post-revolutionara. Avand un talent militar de exceptie, nu i-a fost greu sa se remarce si sa avanseze rapid in cariera, la douazeci si sase de ani devenind general de brigada, doi ani mai tarziu preluand trupele franceze in campania lor din Italia, in 1797 in Austria, iar in 1798 incepandu-si campania din Egipt. A urmat un esec impotriva trupelor engleze si o fuga destul de rusinoasa a generalului, dar acesta nu i-a afectat reputatia si va reveni chiar in acelasi an, 1799, la conducerea armatei franceze si apoi, in urma unei lovituri de stat, la conducerea Frantei. Imediat dupa instalarea sa la conducerea Directoratului Napoleon a elaborat o noua Constitutie pr 929f54j in care instituia republica reprezentativa si un nou sistem de vot, in care toti barbatii peste douazeci de ani puteau vota in alegerile comunale, cei alesi astfel desemnau din randurile lor o zecime ca membri ai departamentului, cei alesi in departament alegeau, in acelasi procent, pe notabilii Frantei (Senatul), iar acestia desemnau membrii legislativului, format din doua camere. Astfel electoratul nu participa direct la alegerea legislativului, deci nu avea intr-adevar puterea, mai ales ca Tribunatul, una dintre camere, dezbatea legile fara sa le voteze, in timp ce cealalta, Camera Legislativa, trebuia sa le voteze fara sa le dezbata. Mai mult, in calitatea sa de Prim Consul, Napoleon controla Consiliul de Stat, care avea dreptul de a elabora toate legile ce erau aduse in fata celor doua camere. la numai doi ani dupa preluarea puterii electoratul francez i-a acordat lui Napoleon dreptul de a fi consul pe viata si de a-si alege si un succesor, popularitatea sa (in Franta, dar si in Europa) datorandu-se promptitudinii cu care s-a ocupat de probleme tarii si de reinstaurarea ordinii, iar mai apoi de revizuirea sistemului de invatamant, care a permis cresterea cifrei de scolarizare, de retrocedarea dreptului Bisericii de a tine procesiuni publice si de functionare a seminariilor, de instituirea unor onoruri si recompense pentru aproape toate categoriile sociale. Printre altele, revolutia franceza a creat posibilitatea revizuirii legislatiei, Napoleon contribuind si el la elaborarea unei parti a acesteia, si anume a unui Cod Civil ce reflecta autoritatea acestuia.
Pe plan extern Napoleon a avut de asemenea un rol important si care a inceput chiar inaintea venirii sale la conducerea Directoratului, prin succesele pe care le-a obtinut in campaniile din Egipt, Italia sau Austria. La scurt timp dupa preluarea puterii generalul va declansa o ofensiva impotriva armatelor austriece din Italia, care ii va aduce, prin tratatul de la Lunéville, Italia si o parte a teritoriului german. Dupa o confruntare armata cu armatele britanice si o victorie incerta, prin pacea de la Amiens Napoleon reusind sa pastreze controlul asupra Belgiei, Olandei, Italiei si a unor parti ale Germaniei, obtinand si o pace mult dorita de francezi. Toate aceste succese au facut posibila consolidarea pozitiei sale prin elaborarea unei noi constitutii care, in 1804, prin plebiscit, il proclama imparat al francezilor. Dorinta sa de noi cuceriri l-a determinat sa-si intensifice controlul asupra Elvetiei si Italiei, dar si sa incerce sa puna obstacole comertului englez pe teritoriile cucerite, ceea ce a determinat inceperea unui nou razboi, Anglia formand o coalitie, cea de-a treia instituita impotriva lui Napoleon, din care faceau parte Austria, Suedia si Rusia. Napoleon obtine victoria de la Ulm, in octombrie 1805, impotriva Austriei, dar nu reuseste aceasta performanta si impotriva Angliei, fiind infrant la Trafalgar, in aceeasi luna. Austriecii vor continua ofensiva chiar si dupa victoria de la Ulm, armatele ruse aliate la fiind infrante la Austerlitz la sfarsitul anului 1805, Austria fiind astfel nevoita sa iasa din razboi. Inainte de Austerlitz, Napoleon incercase sa incheie tratate cat mai avantajoase cu Prusia si Rusia pentru a avea un control cat mai eficient in Europa Centrala, dar fara succes. In urma unor noi batalii, cu armata prusaca de aceasta data, Napoleon va fi victorios in aceeasi zi atat la Jena, cat si la Auerstadt. In iunie 1807 Napoleon va infrange armatele ruse la Friedland, pe teritoriul Prusiei, semnandu-se Tratatul de la Tilsit, fostul general detinand astfel controlul celei mai mari parti a continentului. In toamna aceluiasi an va ocupa Portugalia, care se opusese politicii de izolare fata de Anglia si comertul cu acesta impus de Napoleon, iar printr-un decret emis in decembrie 1807 interzicea comertul dintre Marea Britanie si continent, care putea fi considerat acum un vast imperiu napoleonian.
Actiunile si victoriile napoleoniene au fost posibile atat prin tacticile sale de lupta, cat mai ales datorita adeziunii burgheziei statelor vecine la idealurile revolutionare franceze, vazandu-se in acestia aliatii care i-ar fi scapat de vechile regimuri monarhice represive. Exploatarile pe care Napoleon incepuse sa le faca in beneficiul Frantei a convins popoarele cucerite ca trebuie sa-si redobandeasca libertatea, la acest motiv adaugandu-se si reformele facute in aceste teritorii in favoarea supusilor din toate categoriile sociale.
Caderea acestuia a provocat-o, intr-o prima etapa, razboiul cu Spania (care beneficiase si de ajutorul armatelor engleze), Napoleon fiind infrant in august 1808. Aici populatia spaniola, in mare majoritate tarani, sustinea monarhia, nobilii neagreand nici ei doctrina liberala burgheza franceza impusa de Napoleon in toate statele cucerite. Situatia din Spania i-a indemnat si pe germani sa se uneasca intr-o coalitie impotriva imparatului. Dupa cateva noi victorii ale acestuia in teritoriile din estul Frantei, Napoleon hotaraste atacarea si cucerirea Rusiei (1812), dar modul de desfasurare a bataliilor si clima ruseasca vor provoca invingerea armatelor franceze cu pierderi destul de mari. Urmare a acestor evenimente, in 1813 Austria, Prusia, Rusia si Suedia formeaza o noua coalitie, care va ataca si va infrange trupele franceze la Leipzig. Dupa ce trupele coalitiei au invadat Parisul, in primavara anului1814, Napoleon a fost exilat pe insula Elba. Dupa o revenire de aproximativ o suta de zile pe tronul Frantei, revenire care a cuprins si o batalie cu trupele coalitiei, in care a fost infrant insa, Napoleon a fost nevoit sa se predea englezilor, fiind din nou exilat pana la moartea sa, in 1821.
Toate actiunile lui Napoleon nu au fost insa decat o noua incercare de a crea o Europa unita, una care a folosit forta insa, si tocmai de aceea lipsita, in cele din urma, de succes. In plus, acea Europa era mult prea gigantica pentru mijloacele acelor timpuri. De asemenea, toate aceste actiuni au avut intotdeauna la baza un plan, chiar daca acesta a suferit adesea multe modificari, in functie de situatiile existente. Conceptia initiala a lui Bonaparte asupra Europei a fost aceea a ²marii natiuni² si a statelor satelit care in timp si-ar fi pierdut dreptul de a dispune de ele insele. Dupa bataliile de la Austerlitz si Jena Europa imaginata de Napoleon era cea a confederatiei aflata sub coordonarea sa personala si bazata pe legaturile de familie, fratii si cumnatul acestuia devenind conducatorii regatelor Italiei, Westfaliei, Olandei si Spaniei (acestia neavand insa nici macar o minima independenta fata de imparat, suportand aceleasi umilinte ca si orice strain). Intr-o scrisoare adresata cumnatului sau Murat, regele Neapolelui, Napoleon ii atragea atentia ca l-a facut rege pentru ²sistemul meu,² corespondenta cu fratii sai fiind la fel de intransigenta ²Am cucerit atatea regate pentru ca Franta sa traga foloasele,² scria surorii sale. Pe langa sistemul familial o mare importanta au avut aliantele, cea mai importanta fiind Confederatia Rinului, o forta armata creata in Germania si supusa complet imparatului francez. Dupa 1810 insa Napoleon concepe Europa ca pe un sistem continental aflat sub controlul direct al Frantei in jurul Frantei, prin anexiuni, se formase imperiul ti regatele vasale, dincolo de acestea aflandu-se aliantele impuse ale Prusiei si Austriei, cea din urma realizata prin casatoria cu arhiducesa Maria-Luiza. La randul ei Rusia era vazuta ca o posibila prada, acesta trebuind si ea sa devina un aliat fidel si ascultator.
Ideea de ²Imperiu universal² a aparut foarte des in Memorialul scris de Napoleon in timpul exilului, evocand Imperiul roman, pentru care imparatul avea o deosebita atractie (de asemenea evoca foarte des imperiul lui Charlemagne), dar sensul acestui universalism se limita tot la Europa, cu extensie pana la Moscova, pentru ca Napoleon dorea sa devina imparatul Orientului, sa se intoarca la Paris prin Constantinopol, sa faca din toate popoarele Europei una si aceeasi natiune. Unul dintre visele sale era ²sa schimbe fata lumii,² din Asia pana in Africa si chiar America. In ceea ce privea Europa, Napoleon dorea un sistem monetar unic, unitati de masura comune, precum si uniformizarea legislatiei, Codul de legi napoleonian trebuind sa serveasca drept baza pentru un cod de legi european, iar la un moment dat a dorit sa uneasca toate arhivele europene la Paris.
In timp ce filosofii (Benjamin Constant, Mme De Stael, Joseph le Maistre, Novalis, Fichte sau Hegel) vorbeau despre Europa, Napoleon a incercat sa o faca sa existe, dar tot ceea ce a reusit sa provoace ambitia nemasurata a acestuia a fost o relansare a patriotismului la nivelul tuturor statelor (dar mai ales in Germania, dupa cum se va vedea) si claselor sociale, precum si elaborarea unor noi doctrine ale nationalismului, fenomene ce au dus la revolte spontane in unele din tarile ocupate de acesta Spania, Rusia, Prusia orientala, Olanda (nu si in Belgia sau Italia insa). Franta tradase idealul cosmopolit, universalist in care acestea crezusera si caruia acestea ii mai erau inca atasate. Desigur multi oameni de spirit au incercat sa ofere solutii la criza politica prin care trecea Europa dupa ce Napoleon ratase ocazia (imposibil de materializat) de a construi un continent unit in timp ce Herder considera ca natiunea germana va fi cea care, prin cultura sa superioara, va realiza schimbarea, poetul german Novalis considera ca decadenta crestinismului a fost cea care a determinat popoarele sa se imparta intr-o serie de state rivale si ca doar o reinviere a religiei ar putea readuce unitatea continentului. Germanul August Schlegel considera si el ca Germania era inima Europei, un destin aparte in cadrul acesteia, un stat tanar si puternic a carui unificare va determina ²marea asociere continentala.² Fichte, la randul sau, vorbea despre misiunea poporului german de a rezolva problema statului modern, sarcina pe care francezii nu fusesera capabili sa o duca la bun sfarsit, dar pentru aceasta era nevoie de unificarea Germaniei. Adam Muller considera si el ca tot ceea ce era de valoare in Europa avea provenienta germana, si chiar federalismul european va sta sub semnul acestei natiuni. In ceea ce priveste frontierele acestei Germanii, acestea nu erau altele decat cele in limitele carora traiau germanii, unde se vorbea limba germana. Geniul acestui popor cerea ca el sa se bucure de un regim politic comun. Astfel, romantismul a devenit baza nationalismului german si a accelerat evolutia acestuia, multe dintre aceste idei amintind de cele promovate, intr-o maniera mult mai incisiva, de catre Hitler.
Au mai existat insa si alte referiri la viitorul Europei, unele utopice (ca de exemplu ideea impartirii Europei in patru imperii de dimensiuni egale si intre care sa existe un echilibru perfect), altele exprimate intr-o viziune mult mai toleranta si mai cosmopolita francezul Gondon considera ca mentinerea pacii era posibila doar daca fiecare popor isi pastra existenta sa specifica, dar devenea si membru al unei comunitati mai largi, isi avea propria sa constitutie, civila, dar se supunea si unei constitutii a intregii Europe, o constitutie politica. Aceasta constitutie oferea patru puteri legislativa, apartinand suveranilor, de observare, exercitata de un congres format din deputati ai diferitelor natiuni, juridica, apartinand tribunalului suprem, si de supraveghere, exercitata de fortele armate, acest proiect fiind primul care propunea o organizatie federalista in care statele sa-si mentina autonomia. Benjamin Constant, un alt intelectual al timpului, considera Europa in diversitatea sa, opunandu-se nationalismului abstract si uniformizant, era adeptul uniunii pasnice a popoarelor si credea in renasterea realitatilor locale asfixiate de statul-natiune. In aceeasi perioada J. Le Maistre credea ca Europa este mintea umanitatii, viitorul popoarelor europene neputand fi altul decat cel al reintoarcerii catre Roma si al subordonarii neconditionate fata de Papa, fondatorul ²monarhiei europene² si ²sursa suveranitatii in Europa,² considerand ca cel mai mare inamic al Europei nu sunt razboaiele si crimele de orice fel, ci protestantismul.
Tot acestei perioade apartine si propunerea lui Saint-Simon (1760-1825) si Augustin Thierry (1795-1856) de a se organiza cate un parlament pentru fiecare natiune si unul general pentru intreaga Europa, divizat, conform modelului englez, in doua camere, a deputatilor si a lorzilor, fiind insarcinat sa se ocupe de toate problemele de interes general. Deputatii, care trebuiau sa detina o anumita avere si urmau sa fie alesi o data la zece ani de catre cei care stiau sa citeasca, iar pairii erau alesi de catre rege, acestia avand nevoie de o avere mult mai mare. Pentru Saint-Simon, adept al expansiunii industriale si al progresului, viitoarea Europa trebuia sa se intemeieze pe o religie, dar una noua, un nou crestinism. Un motiv pentru care Saint-Simon credea in viitorul Europei era ca locuitorii acestia erau fiii lui Abel, care avea mai multe calitati decat fiii lui Cain, care erau locuitorii Africii si Asiei. Mult mai pragmatic, patriotul italian Giuseppe Mazzini (1805-1872) va fonda, in 1834, prima organizatie europeana cu caracter supranational, Giovine Europa (Tanara Europa), in opinia acestuia istoria natiunilor apropiindu-se de final si facand loc celei a Europei ca entitate politica. Daca Europa lui Saint-Simon sau a lui Rousseau era una a asocierii printilor, in prezent ea este una a asocierii popoarelor, locul pe care acestea l-au obtinut in istorie bazandu-se pe declinul printilor.
Congresul de la Viena din mai 1815, primul din seria mai multor asemenea evenimente, a restabilit ordinea europeana in ceea ce privea frontierele, chiar daca modificari au mai intervenit si dupa aceea, in principal dupa Tratatul de la Versailles. In toamna aceluiasi an trei dintre fostele aliate impotriva Frantei napoleoniene, Rusia, Austria si Prusia au format Sfanta Alianta, intelegere care nu a avut o influenta deosebita in cadrul relatiilor europene (datorita intereselor egoiste ale statelor si a expansiunii tot mai largi a nationalismului), dar a creat prin unul dintre articolele sale ceea ce s-a numit mai tarziu ²concertul european.² Perioada care a urmat a fost una de fortificare a statelor nationale europene, de prabusire a unora dintre monarhiile europene, de progres tehnic si cultural, de reforme economice si politice si de lansare a unor noi teorii ale acestor domenii, de relansare a unora mai vechi, dar si o perioada care a facut posibila declansarea primului razboi mondial, alaturi de obtinerea unor drepturi sociale si politice de catre anumite categorii sociale.
Chiar daca in aceasta perioada indelungata accentul s-a pus mai ales pe state ca entitati individuale, au existat si personalitati care s-au preocupat in continuare de Europa in contextul posibilitatii crearii unei unitati politice si economice federale. Primul razboi mondial a facut sa apara din nou discutii privind necesitatea si posibilitatea crearii Europei unite.
Tot din perioada ce a urmat primului razboi mondial dateaza si proiectul de ²uniune europeana² apartinand lui Aristide Briand, un proiect prezentat in cadrul Societatii Natiunilor, dar foarte putin teoretizat si adaptat la situatia existenta in Europa la acea data. Originea acestuia se afla in Scrisoarea deschisa catre parlamentarii francezi publicata de catre contele Richard Coudenhove-Kalergi in 1924, document in care autorul arata parlamentarilor francezi ca Europa trebuia sa se uneasca pentru a face fata la trei pericole Uniunea Sovietica, Imperiul Britanic si Statele Unite ale Americii. Independenta Europei nu putea fi pastrata decat daca se creau Statele Unite ale Europei, motiv pentru care propunea un program pan-european de aliante politice, economice si militare, tratate de arbitraj si garantie intre toate statele democratice ale continentului, intelegere cu Anglia si America, pace cu Rusia si Extremul Orient, intelegere intre Franta si Germania.
In 1926, la Geneva, se infiinteaza Asociatia pentru Cooperare Europeana si are loc un prim congres pan-european, in 1927 A. Briand devenind presedinte de onoare al acestuia. In urma discutiilor care s-au purtat in cadrul acestuia A. Briand va trimite, spre consultare si aprobare, in 1929, un memorandum privind unificarea europeana tuturor guvernelor democratice ale Europei, cerand un raspuns in termenul cel mai scurt posibil. Criza economica intervenita in toamna aceluiasi an va face ca proiectul lui sa ramana aproape fara nici un ecou (Cehoslovacia si Albania au acceptat fara rezerve proiectul, Norvegia, Grecia, Romania si Iugoslavia cu retineri, Anglia considerand ca realizarea obiectivelor planului nu pretindea neaparat realizarea uniunii), iar situatia din Europa de dupa aceasta data sa nu mai permita revenirea asupra lui, chiar daca multe state vazusera in planul lui Briand o solutie la criza economica ce se instalase.
Coudenhove-Kalergi, care se inspirase in fondarea Uniunii paneuropene din statutul organizatiei panamericane, se mira ca in mica Europa cele douazeci si cinci de popoare pot trai intr-o anarhie internationala. Contele propunea realizarea pe etape a uniunii statelor europene, incepandu-se cu Conferinta europeana si infiintarea unui birou central al miscarii de unificare si continuandu-se cu un aranjament economic european si un pact de alianta care includea egalitatea tuturor partilor. Inarmarea ar fi fost permisa in caz de agresiune, uniunea vamala trebuia sa inceapa prin aranjamente intre statele vecine, iar in timpul procesului de unificare propunea o revizuire a reparatiilor si datoriilor statelor europene, ceea ce conferea planului un puternic caracter pro-german. Coudenhove-Kalergi nu admitea sub nici o forma includerea Uniunii Sovietice in uniunea europeana imaginata de el. Ceea ce i se poate reprosa insa acestuia este evidenta sa preocupare europeana prin prisma pan-germanismului, manifestat prin preocuparile sale privind exonerarea Germaniei de raspunderile ce-i reveneau prin tratatele incheiate dupa primul razboi mondial. Si-a continuat activitatea pan-europeana, in 1939 publicand articolul Europa unita in care isi exprima surprinderea ca popoarele de pe alte continente considerau familiare conceptele de Europa si european, in timp ce europenii nu stiu nimic despre ei insisi. Contele ramane totusi optimist, considerand ca atata timp cat exista Elvetia ca o mica Paneuropa se va realiza si Europa unita.
|
