Organizatia Tr
Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949 prin care s-a constituit o alianta formata din 12 state: Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, SUA si Canada menite sa-si asigure apararea reciproca si colectiva.
Prin Tratatul Atlanticului de Nord s-a infiintat o alianta de tari independente avānd drept obiectiv comun mentinerea pacii si protejarea propriei libertati prin intermediul solidaritatii politice si a unui sistem de aparare adecvat conceput pentru a descuraja si a respinge orice forma de agresiune impotriva lor. NATO este o organizatie interguvernamentala ale carei tari membre isi pastreaza integral suveranitatea si independenta, un forum in cadrul caruia statele se consulta reciproc in toate privintele si se iau hotarāri asupra problemelor politice si militare care le afecteaza securitatea.
In perioada "razboiului rece", Organizatia a Tratatului Atlanticului de 828b121i Nord a avut o contribuie majora si incontestabila la mentinerea starii de pace si la edificarea acesteia. Prin strategii si amplasari de forte, prin tendinta catre echilibru in domeniul armelor conventionale sau printr-o extraordinara flexibilitate intelectuala, Alianta a contribuit la depasirea fara confruntari armate a unor situatii tensionate intre cele doua blocuri reprezentand valori si principii diferite si dispunand de capacitati militare semnificative. Raspunzand unei situatii dramatice generate de tendintele expansioniste ale colosului sovietic, crearea Organizatiei Nord-Atlantice a constituit punerea in functiune a unei aliante militare unice in istorie prin durata prin structurile sale militare si politice originale, prin diferentele dintre aliati, prim sistemul institutional instituit si prin respectarea suveranitatii si independentei membrilor sai.
Dupa īncheierea razboiului rece s-a pus īntrebarea daca organizatia mai are ratiune de a exista si daca mai poare īndeplini misiuni intr-un mediu de securitate nou.
Pentru a raspunde acestor provocari Alianta si-a impus o restructurare care sa-i permita o contributie cat mai eficienta la elaborarea structurilor de securitate de cooperare in īntreaga Europa; puterea sa de a se adapta la evolutiile politice, tehnice si strategice i-a permis modificarea conceptiilor sale strategice si politice si corelarea acestora cu noile realitati internationale.
La īnceputul anilor 90, s-a luat decizia crearii unei noi aliante. Principalele elemente ale acestei decizii erau:
Deschiderea Aliantei catre noi membrii;
Lansarea de noi parteneriate cu state membre;
Restructurarea aranjamentelor interne ale NATO;
Construirea unei identitati europene de securitate si o apararea mai puternica ;
Acceptarea de noi misiuni precum si mentinerea pacii in regiuni aflate in conflict;
Punerea la punct a unor noi initiative de nonproliferare a armelor de distrugere in masa;
Increderea de care s-a bucurat si continua sa se bucure NATO este dovedita si de aderarile care au avut loc si dupa 1949, alte state alaturandu-se aliantei intre 1952 si 1982: Grecia, Turcia, RFG si Spania.
Caderea comunismului a adus o noua realitate strategica si geopolitica ce a determinat Alianta sa-si deschida portile catre fostele state comuniste. La 12 martie 1999 Republica Ceha cu Ungaria si Polonia au fost primite in sānul Aliantei iar in anul 2004 Alianta numara 26 de membrii printre care si Romania
Obiectivele NATO
Obiectivul principal al Aliantei Nord Atlantice este asigurarea libertatii si securitatii statelor membre, atingerea acestui obiectiv realizandu-se prin mijloace militare cat si politice si prin respectarea Cartei Natiunilor Unire si a Actului constitutiv al Organizatiei. In acest sens este de precizat ca NATO isi gaseste sursa constituirii sale in art. 51 al Cartei ONU, care face referire la dreptul inalienabil al statelor independente la aparare individuala sau colectiva.
Potrivit art.5 din Tratatul Aliantei un atac īmpotriva unua dintre statele membre este considerat un atac īmpotriva tuturor. Aceasta conceptie este reafirmata si prin alte prevederi extrem de importante: vointa statelor de a trai in pace cu alte popoare, de a le salvgarda libertatea, mostenirea comuna si civilizatia, pe baza principiilor democratiei, a libertatilor individuale si a suprematiei dreptului, de a contribui la dezvoltarea relatiilor internationale pajnice si prietenesti, intarind propriile lor institutii libere asigurand o mai buna intelegere a principiilor pe care sunt cladite aceste institutii si dezvoltand consitii propice asigurarii stabilitatii si bunastarii, facand eforturi pentru a elimina orice opozitie in relatiile lor economice internationale si incurajand colaborarea economica intre fiecare parte si intre toate deopotriva.
Ideea de apare comuna si de promovare si slujire a unor interese securitare comune traspare si din articolul 4 al Tratatului de la Whashington: partile se vor consulta fiecare de fiecare data " cand, dupa parerea unei dintre ele, integritatea teritoriala , interdependenta politica sau securitatea unei dintre parti este amenintata".
Vocatia NATO o constituie protejarea democratiei si a drepturilor omului si asigurarea suprematiei dreptului. De asemenea, NATO are un rol-cheie in gestionare crizelor, contribuind la prevenirea conflictelor prin luarea masurilor adecvate atunci cand exista consensul statelor membre in acest sens.
Evolutia NATO "dupa razboiul rece"
Caderea "cortinei de fier" a produs schimbari profunde in relatiile est-vest si transformarea radicala a mediului de securitate.
Astfel, prin declatia de la Londra din 1990 s-au consacrat noile realitati in relatiile partenerilor euroatlantici cu Uniunea Sovietica si fostele state comuniste, punand bazele viitoarei cooperari, care se va realiza in cadrul NATO si OSECE.
In anii '90 s-au orientat spre deschiderea Aliantei catre noi parteneri, extinderea sa ca parte a procesului mai larg de sporire integrarii componentei europene si, restructurarea aranjamentelor interne. De asemenea, Alianta si-a largit sfera de interes prin aceea ca a fost denumit "a treia dimensiune a NATO".
Abordarea cooperativa a securitatii a orientat Alianta catre relatii cu statele nemembre prin intermediul diverselor parteneriate:
Consiliul de Parteneriat Euroatlantic- este un cadru multilateral de cooperare care constituie instanta in cadrul careia aliatii si partenerii se consuta asupra unei problematici vaste: gestionanrea crizelor mentinerea pacii, a securitatii, controlului armamentelor, la cooperarea stiintifica si neproliferarea armelor de distrugere in masa. Consiliul a fost creat in 1997 si consta in intalniri periodice la nivelul ambasadorilor si ministrilor de externe si ai apararii.
Parteneriatul pentru Pace- creat in 1994, are drept scop consolidarea stabilitatii si securitatii in intreaga Europa. Parteneriatul urmareste sporirea capacitatilor Aliantei si ale statelor partenere de a coopera in cadrul operatiunilor comune, parteneriatul bazandu-se pe o cooperare practica adoptata nevilor proprii fiecarui stat.
Cosiliul permanent NATO-Rusia- Rusia a ramas un actor de maxima importanta in peisajul securitatii internationale si ca urmare NATO i-a propus in 1996 dezvoltarea a unui nou tip de relatii de cooperare. Aceasta cooperare s-a concretizat prin semnarea a "Actului fondator asupra relatiilor mutuale cooperarii si securitatii intre NATO si Federatia Rusa" si prin crearea Consiliului permanent NATO-Rusia. Acest Consiliu consta in intalniri periodice la diverse niveluri si permite abordarea unor probleme de interes comun: securitatea nucleara, conversia industriei de aparare, controlul armamentelor cooperarea militara, protectia mediului si mentinerea pacii.
Comitetul militar este alcatuit din ofiteri superiori din tarile membre detasati la sediul din Bruxelles. Rolul sau vizeaza in principal, consiliere si recomandari in domeniul militar, de aceea el contribuie la elaborarea conceptelor strategice generale ale Aliantei.
Comitetul se intruneste saptamanal iar presedintele Comitetului Militar este ales de sefii de stat major pe o perioada de trei ani.
Statul Major Militar International sprijina activitatea Comitetului Militar, aceasta structura fiind alcatuita din personal militar detasat de fiecare stat membru din personalul administrativ civil. Este condus de un director cu rang general cu trei stele numit de catre tarile membre la propunerea Comitetului Militar, iar acesta are in subordine sa doi comandanti strategici:
comandantul suprem al Fortelor Aliate din Europa;
comandantul suprem al Fortelor Aliate din zona Atlanticului;
grupul de planificare regionala Canada-SUA;
Adunarea Atlanticului de Nord este formata din membrii numiti din randul parlamentarilor statelor membre in functie de ponderea pe care partidul politic din care face parte o are in parlamentul respectiv. Scopul principal al Adunarii il constituie dezbateri pe teme de interes comun si apropierea diferitelor opinii exprimata in cadrul acestei institutii. Aceasta se reuneste in sesiune plenara de doua ori pe an in capitala unei tari membre si are o structura compusa din cinci comisii:
Comisia politica;
Comisia economica;
Comisia pentru probleme civile;
Comisia stiintifica si tehnica;
Comisia de aparare si securitate;
Dupa prabusirea comunismului in Romania unul dintre obiectivele principale ale politicii externe a constituit aderarea la structurile NATO.
Primele relatii ale Romaniei cu NATO dateaza din 1990 cand secretarul general al NATO Manfred Worner a fost invitat in Romania.
Romania a adresat formal cererea de aderare la Alianta Nord-Atlantica. De atunci pana in prezent Romania a participat la diferite programe si actiuni ale NATO, primul pas a fost facut prin participarea la Parteneriatul pentru pace din 1994. Pe plan intern a fost demarata o reforma a sistemului de aparare - Planul anual de pregatire pentru aderare si in urma summit-ului de la Praga din 2002 a fost elaborat calendarul pentru finalizarea reformelor. Romania a fost invitata sa adere la structurile NATO in noiembrie 2002 si incepand din 2004 tara noastra este membru cu drepturi depline a Aliantei Nord-atlantice.
|
