Faraonii din Scotia
Când Duncan Cameron a actionat în Scaunul din Montauk, el s-a aflat în apropierea unui meridian arbitrar (masurat pe o harta normala) situat la 72ș fata de Meridianul Central de la Greenwich, Anglia. Daca mergem de-a lungul acestui meridian catre sud, ajungem la ruinele scufundate ale Atlantidei, vizibile cu claritate în zona Insulelor Caraibe. Meridianul continua apoi de-a lungul insulei Hispaniola, renumita pentru cultura ei voodoo, si ajunge la Mach 444q169e u Picchu, orasul sacru al incasilor.
Asezat la nord de Atlantida, Duncan si-a efectuat lucrarea pe solul sacru al indienilor americani si în apropiere de oasele familiei Pharoah din Montauk. Mostenirea regala a acestei familii îsi are radacini prea vechi în timp pentru a putea fi descoperite, dar este cert ca indica spre continentul pierdut al Atlantidei.
Sarcina lui Duncan a constat în a manipula energiile de-a lungul retelei pazite multa vreme chiar de familia Pharoah. Alegerea locatiei (cimitirul în care erau îngropate oasele lor) i-a permis lui Duncan sa acceseze întelepciunea pierduta a acestor paznici stravechi ai retelei. Duncan a devenit un canal perfect pentru energia clanului Pharoah întrucât propria sa genealogie îsi are sorgintea în familiile faraonilor din Egipt, despre care Edgar Cayce si altii au afirmat ca provin din Atlantida.
Povestea acestor informatii începe cu descoperirea numelui lui Duncan Cameron în autobiografia lui Aleister Crowley, intitulata Confesiunile lui Aleister Crowley. La pagina 361, autorul vorbeste de un anume Ludovic Cameron, cunoscut si sub numele de "Duncombe" sau "Duncan", care dorea sa reunifice natiunile celtice într-un imperiu. La pagina 366 el face o noua referire la Duncan Cameron, citând din MacBeth: "Sa-l trezesti pe Duncan din somnul lui? Mi-as dori sa poti face acest lucru".
Ma întreb daca Shakespeare, a carui opera este considerata o transcriere a Cabalei într-un plan literal, nu vorbea chiar de Duncan Cameron al nostru. La vremea respectiva nu am înteles semnificatia acestei descoperiri, dar mi-am imaginat intuitiv ca MacBeth a facut parte din arborele genealogic al lui Duncan. Doi ani mai târziu, am primit un telefon de la Jon Singer, care a adus multa lumina asupra cazului. Jon m-a sunat din senin si mi-a spus ca a citit o carte în care se demonstra ca MacBeth descindea direct din faraonii Egiptului. Tocmai atunci citeam eu însumi un studiu referitor la faraoni. Cartea de care mi-a vorbit Jon se numea MacBeth: Marele Rege al Scotiei si era semnata de Peter Ellis.
Potrivit informatiilor din aceasta carte, celtii provin din India, de unde au migrat catre Egipt, sub conducerea lui Niul. Acesta s-a casatorit cu fiica faraonului, Scota, care a dat nastere unui fiu numit Gaidheal Glas. Faraonul acelei epoci era Chenthres, cunoscut si sub numele de Ramses II (fiecare faraon avea cel putin cinci nume diferite). În timpul persecutiei evreilor, celtii au fost siliti sa paraseasca Egiptul. Ei s-au îndreptat catre Palestina, Africa de Nord, iar apoi Spania si Irlanda. Dupa ce s-au stabilit în Insulele Britanice, si-au numit regatul Scotia, în onoarea Scotei, fiica faraonului. Era evident ca scotienii erau foarte mândri de mostenirea lor spirituala, care îi unea cu faraonii Egiptului.
Exista dovezi care sugereaza ca MacBeth se tragea din faraoni. Numele de Beth deriva din ebraicul "bet", prima litera a alfabetului ebraic, echivalenta cu b-ul nostru. Înseamna de asemenea casa, termen din care deriva cuvântul "faraon". Fiind prima litera a alfabetului ebraic, bet simbolizeaza imaginea vârtejului pe care am prezentat-o în capitolul 10. "Mac" din "MacBeth" înseamna clanul "Beth"-ilor.
Pornind de la aceste considerente, m-am decis sa studiez mai îndeaproape piesa lui Shakespeare, pe care nu o citisem pâna atunci si pe care nu am vazut-o niciodata dramatizata. Primul caracter de care m-am lovit a fost Regele Duncan. Frunzarind literatura pe care am gasit-o în legatura cu piesa lui Shakespeare, am aflat în curând ca autorul a dramatizat povestea unui rege real, numit Duncan, ucis de un general pe nume MacBeth.
Considerata de multi cea mai buna piesa a lui Shakespeare, MacBeth a fost scrisa la comanda regelui Scotiei James I, un mare expert în vrajitorie. Figurile istorice MacBeth si regele Duncan erau veri primari si se aflau sub influenta vrajitoarelor epocii în care au trait. Patria vrajitoarelor era considerata insula Skye.
Istoria îl prezinta pe Regele Duncan ca pe o figura plina de compasiune, care nu îsi pedepsea niciodata supusii. Acestia au profitat de bunatatea lui excesiva, hotiile si spargerile luând asemenea proportii încât au provocat haos social. MacBeth era generalul regelui Duncan. Era un om eficient si iute la mânie. Când flota vikingilor din Norvegia a atacat Scotia si l-a înconjurat pe Regele Duncan, acesta i-a trimis un mesaj secret lui MacBeth. Generalul i-a învins pe vikingi într-o batalie remarcabila si i-a izgonit din Scotia. Ametit de putere si aflat sub influenta anumitor vrajitoare, MacBeth l-a ucis pe Regele Duncan si a preluat domnia. A condus regatul cu mâna de fier si a eliminat în mare parte criminalitatea din tara. Din pacate pentru el, a avut soarta majoritatii tiranilor: nu a avut încredere în nimeni si nimeni nu a avut încredere în el.
Când i-am povestit lui Preston Nichols aceste informatii, el si-a adus aminte pe loc ca numele real al Regelui Duncan era Alexander Duncan Cameron. A aflat acest lucru cu mult timp înainte de a-l cunoaste pe Duncan, de la un profesor de engleza din liceu. Pâna la ora actuala nu am putut verifica aceasta informatie, dar numele Regelui Duncan si ale familiei sale sunt identice cu cele din arborele genealogic al clanului Cameron.
Toata aceasta analiza indica o fuziune a mostenirii faraonice a scotienilor (prin persoana lui Duncan Cameron) cu mostenirea faraonica a indienilor Montauk în marea intersectie a timpului numita Montauk Point.
Evident, s-au facut destule greseli. Daca nu ar fi fost asa, nu ati mai sta astazi în actuala realitate, citind aceasta carte. Vehiculul genetic al lui Duncan a fost fortat si utilizat gresit. El a fost silit sa intre în retea, accesând astfel cunoasterea si energia stramosilor sai. Aceasta fortare a energiei faraonilor nu a condus însa decât la o mare stare de confuzie si la dezastru. Nu este deloc de mirare ca ingredientul cel mai important care lipseste din cultura zilelor noastre se refera la rolul faraonului. Ne vom ocupa mai îndeaproape de acest lucru în capitolul urmator.
|
