"Febra filologica'. Filologia ca pneuma si ca modus vivendi

"Febra filologica". Filologia ca pneuma si ca modus vivendi

Cīnd marele flux al Aufklärung-ului atinge societatea romāneasca extracarpatica īn profunzime, depasind filtrul tendentios al fanariotilor, este prea tīrziu ca lumea noastra zguduita de convulsii sa mai poata crede īn id 727v2119h ei generoase si universale; pe de alta parte, este prematur ca un set de abstractiuni sa devina forta sociala, adica sa se constituie ca ideo­logie. Initial, īn preajma socului produs de miscarea lui Tudor, "indigenta paralizanta a mijloacelor propasirii intelectuale (lipsesc scoli superioare īn limba nationala, centre laice de polarizare a cartu­rarilor, o traditie publicistica īn domeniul profan etc.)" face ca luminismul sa nu reuseasca "sa se īncorporeze ideologic, manifestīndu-se sub forma unor initiative izolate, de un caracter mai mult practic si de o eficacitate limitata"; abia dupa 1821, cu boom-ul proiectelor de reforma (86 numai pīna īn 1823!), putem considera ca luminismul devine "o realitate interioara a spiritului romānesc"²⁵, "princi­palul recurs ideologic al spiritelor īnaintate si generoase", "o teorie relativ coerenta a instruirii si educatiei morale, implicīnd o politica a scolarizarii si a reformei, elaborata īn baza unei analize concrete a situatiei interne si a confruntarii cu realizarile si experienta intelectuala a Europei"²⁶.

O asemenea receptare organica a Aufklärung-ului, ca "raspuns plauzibil dat problemelor ridicate de accederea poporului romān īntr-o noua etapa a dez-voltarii"²⁷, va fi conditia decisiva a nasterii inteli-ghentiei romānesti. Pentru aceasta, va fi nevoie ca noul conglomerat ideologic sa se completeze cu "un diagnostic al situatiei, un program de redresare, o filozofie de colorit etic, preocupata de fundamentarea criteriilor si conduitelor recomandabile īn epoca noua, īn fine, o actiune de traducere īn fapt a obiectivelor propuse"²⁸.

Dar massa vorbitorilor limbii romāne traia intens epoca de tranzitie, sesizīnd accelerarea istoriei, mutatiile brutale īn viata publica si īn cea indi-viduala²⁹. Prin urmare, nu ne vom mira sa asistam, īn toata prima jumatate a secolului trecut, la o trans­formare a filologiei, volens nolens, sub presiunea vietii cotidiene, īntr-o preocupare generala ; feno­menul parea foarte natural si īn epoca, daca e sa ne luam dupa un articol aparut īn Albina romāneasca īn 1844: "nu este de mirare daca septe milioane de romāni sunt cuprinsi de febra filologica si necontenit se īndeletnicesc a-si lamuri limba, scriptura si istoria"³⁰. Febra filologica este numele cel mai plastic pentru aceasta hermeneutica spontana, aceasta "politie a cuvintelor" (Mircea Vulcanescu). Sīnt rare ocaziile īn care un īntreg popor - sau, cel putin, vorbitorii din paturile sociale dinamice - se deta­seaza de propria limba materna, pe care par a o concepe ca pe un metalimbaj. Pentru cīteva decenii, s-ar zice ca romānii sfidau traditia care limita drastic numarul celor īndreptatiti sa se amestece īn tre­burile limbii (e destul sa ne amintim prestigiul onomaturgului din Cratylos³¹), lasīndu-se purtati de elanul febrei filologice, pīna la conditia de logothet, de fondator al unei limbi. Riscīnd o butada care por­neste de la o etimologie transparenta: fiecare logofat devine logothet !³² Oricum, problematica limbii obsedeaza pe fiecare. "Atīta stiu", īi scria Heliade lui Petrache Poenaru īn 1839, "ca cele dintīi ale noastre gīnduri, chibzuiri si dezbateri a fost limba ; cele dintīi chibzuiri ale oricarui romān ce a luat pana īn mīna a scri pentru altii si pentru sufletul sau a fost limba ; cele dintīi dezbateri si polemice ce s-au ivit īn foile publice romānesti a fost limba, acel dar ce l-a dat Dumnezeu omului si care, cu cīt se cultiva, cu atīta si Cuvīntul creste si se arata īn toata desavīrsirea [...]"³³.

Rīndurile sīnt īn mare parte valabile si pentru cei care nu au "luat pana īn mīna a scri", pentru cei ce se resemnau la exprimarea orala sau nu erau īn stare decīt de aceasta. Ca sa traiesti, deveneai filolog; filologia exista ca pneuma, trebuind sa prezideze la constituirea self-ului amenintat de Spaltung -oamenii ajunsesera sa combine īntr-o singura perso­nalitate precara elementele vechiului si elementele noului : haine orientale si vesminte apusene ; arhaisme si neologisme ; moravuri vechi si obiceiuri noi. Avem si de la C. Negruzzi (Scrisoarea VIII) expresia constientizarii Spaltung-ului : "īn mine sīnt doi oameni deosebiti, romānul vechi si romānul nou"³⁴. Ne vom mai īntīlni, īn istoria culturii noastre, cu asemenea marturisiri, dupa cum vom īntīlni la numerosi critici ai fenomenului romānesc exemple de dedublare, sciziune, conflict interior. In cultura occidentala, analistii au putut vorbi chiar de fin-de-siecle schizophrenia, cu referire la finele seco­lului XIX european.

Necesitatea sau veleitatile aduceau schimbari de tot felul, nu dintre cele mai nimerite - competenta era mult mai rara decīt initiativa. In aceste conditii, chiar rolul de arbitru este asumat de mai multi indivizi, mai mult sau mai putin abilitati. Alaturi de īnvatamīnt, presa are īn acest sens un rol extrem de activ. Datorita conditiilor precare īn care apareau, primele noastre periodice trebuiau sa tina dreapta cumpana īntre popularizare, informare curenta si scopurile mai ambitioase. Articole, publicatii īntregi ori numai rubrici aveau scopuri formative declarate, īncercīnd sa contracareze absenta lexicoanelor si, mai ales, absenta unui public cultivat (uneori, para­doxul mergea pīna la existenta unor ziare fara ziaristi: Kogalniceanu i se plīngea lui Ion Ghica, īntr-o scrisoare din 22 august 1844, ca nu avea articole pentru Propasirea si trebuia sa scrie singur īntreaga gazeta³⁵). Articolele informative, pe īnte­lesul tuturor, erau o raritate, drept pentru care puti­nele noastre publicatii ale īnceputurilor īsi preluau uneori reciproc textele de succes (īn 1848, Curierul romānesc relua rapid din Gazeta de Transilvania arti­colul lui Baritiu "Partidele politice"), Kogalniceanu si Balcescu publicau īn Propasirea articole documen­tare, iar Poporul suveran īncepe, din numarul 14/ 1848, rubrica foarte revelator intitulata "Constitutia esplicata īntr-o scoala de sat"³⁶.

Dar discursul social-politic, alaturi de īntreaga limba, avea nevoie de o strategie mult mai radicala pentru a-si duce la īndeplinire functia esentiala -comunicarea. Practic, orice articol reclama un volum de note infrapaginale care ar fi depasit volumul textului īnsusi: cuvintele īsi dibuiau caile de a se insera īn limba naturala ; erau, asemeni limbii, in statu nascendi, se transformau continuu, īmpreuna cu īntreaga civilizatie romāneasca. Nu e o exprimare plastica īn afirmatia de mai īnainte, nu e nici macar o preluare a scepticismului criticii filozofice a limba­jului - asa cum s-ar putea crede dupa aluzia la conceptia lui Fritz Mauthner privind instabilitatea limbajului³⁷. Fiindca nu ma interesez aici pur si simplu de caracterul esentialmente metaforic si am­biguu al limbii, care contrabalanseaza natura sociala a oricarui limbaj, ducīnd la impas : īn mod evident, doi oameni nu concep niciodata acelasi lucru cu ajutorul cuvintelor.

Parerea mea este īn acelasi timp mai putin filozofica si mai extremista : īn evolutia unei culturi, limba traverseaza uneori crize de crestere -Mauthner sustine ca limbajul e suficient de bun (suficient de clar, de pilda) pentru nevoile pragmatice cotidiene, dar are mica valoare ca instrument de cunoastere si īntelegere a lumii (chiar daca s-ar putea ajunge la o cunoastere obiectiva, aceasta nu ar putea fi exprimata !) ; eu consider ca īn anumite cazuri limbajul devine suficient de aproximativ si de haotic pentru a obstacula chiar bunul mers al vietii zilnice³⁸. Desigur, limba naturala nu e la fel de rigida ca un limbaj de computer si, īntr-un anumit sens, "la confusion de la langue est la langue", "le langage est en fait une tour de Babel"³⁹ ; dar confuzia imanenta a oricarui idiom cauta a fi moderata de o critica.

Confruntati cu sfidarea confuziei, numerosi romāni au trait dramatic īntīlnirea dintre pulsiunea scripturala si limitele limbii lor. Este celebra obsesia unor carturari din secolul trecut legata de "neajun-gerea" limbii materne, o obsesie cel putin la fel de rezistenta ca insistenta altora de a cauta, īn spiritul acelor timpuri, geniul romānei, firea ei (eventual pentru a-i demonstra excelenta)⁴⁰. Dinicu Golescu s-a vazut chiar obligat sa treaca la greaca pentru a-si continua memorialul de calatorie, chinuit de cautari zadarnice īn fondul lexical neaos si de obositoare digresiuni care sa explice cititorilor sai cuvinte dintre cele mai banale īn lumea pe care o vizitase (statuie: "trup de om lucrat sau de marmura, sau de arama, sau de orice alt metal" etc.). Peste cītiva ani, Gh. Asachi īsi povestea impresiile din Rusia ("Extractul din jurnalul calatoriului moldovan", serializat īn Albina romāneasca, nr. 74-94/1830) īntr-o proza īncarcata de paranteze explicative : arhitectura palatului imperial de la Gatcina "este regulata si mareata, cuprinzīnd frumoase apartamenturi, galerii de cadre si statuie (chipuri cioplite de marmura), cu multe alte lucruri pretioase. Gradina foarte īntinsa este orīnduita īn gust englizesc si se prerīureaza de multe canaluri, peste carile punti maiestroase de granat (un feliu de piatra stīncoasa rosie ori vīnata) sau de fier varsat leaga comunicatia aleilor (drumuri īntre copaci)". Corespondenta lui Kogalniceanu, aflat la studii īn strainatate, cu familia, abunda īn acelasi tip de explicatii: "poste restante, adeca posta saza-toare, caci atunce ravasul ramīne la posta pīna cīnd voi veni ca sa-l iau", "arsenalul, adeca armaria, unde sīnt tot felul de arme si īmbracaminte ostasasti, veche si noua" etc. Daca Asachi explica termeni ca elefant, schelet, colosal, expozitie, brut, elastic, tīnarul Kogalniceanu explica fluviu, populatie etc.⁴¹

Revenim la periodice, despre care am vazut ca s-ar putea citi ca un fel de Bon usage al epocii. Termenii circula cu note de subsol, paranteze, expli­catii perifrastice, sinonime neaose; textul social­-politic, textul cultural īn genere, functioneaza la limita unei programatice redundante, fiind livrat īmpreuna cu propriul sau cod de lectura. Un ase­menea text, care pentru noi frizeaza tautologicul, se autocitea, se autointerpreta, ramīnīnd subiectul oricarei alte manipulari ideologice ; autorul, care īsi impunea parti pris-ul ideologic prin chiar selectia ter­menilor (optīnd īntre sinonime partiale atunci cīnd nu impuneau pur si simplu creatii personale, adaptari ale neologismelor), īsi manipula, īn conse­cinta, publicul. Ca nu e aici nici o exagerare, ne con­vinge Heliade: "stiind ca se lucreaza Regulamentul organic, ce era sa ne aduca atītea foloase, si cu lucrurile cele noua ce aducea cu dīnsul aducea asemenea si o multime de vorbe necunoscute, am hotarīt īntre celelalte slujbe ale Curierului si aceasta de a se face un īnaintemergator al Regulamentului organic. Bagam īntr-adins vorbe de ale Regulamen­tului prin fraze, precum deputat, procuror, tribunal, instante, reciproace s.c.l., s.c.l., numai ca sa am prilejul a le talmaci si a familiariza cu dīnsele pe cititori, īncīt, cīnd va veni Regulamentul, sa fie īnte­les īn oarecare chip". Se poate conchide, īmpreuna cu stefan Cazimir, ca "folosirea procedeului depaseste cadrul aleatoriu si capata aspect programatic"⁴².

Tehnic, glosarea se facea īn doua moduri: fie prin punerea īn paranteze a unui termen vechi sau relativ vechi, fie prin punerea īn paranteze a unui neo­logism. Parantezele continua sa apara pīna spre finele perioadei īn discutie, extinzīndu-se de la un cuvīnt (considerat sinonim) pīna la dimensiunile unei propozitii ; prin apozitionare cu adica ori sau, glo­sarea iese frecvent din paranteze īn toata productia ziaristica a īnceputurilor. La limita dintre glosare si definire propriu-zisa, gasim notele de subsol; ele nu sīnt doar glose ce limpezesc semantismul termenilor, ci au īn plus remarci filologice mai generale, nu rareori destinate a uniformiza uzajul īn diferitele regiuni locuite de romāni (o dovada īn plus ca periodicele se adresau tuturor romānilor, oriunde s-ar fi aflat ei). De pilda, īn Gazeta de Transilvania se explica īn subsol termenul Romānia, prea nou īn 1838 pentru a fi considerat perfect inteligibil: "Patriotii de acolo, voind a-si numi patria cu o vorba, zic Romānia īn loc de Valahia, caci romānul nu stie cu cine vorbesti cīnd īi zici Valah". Programul de unificare a limbii din diferitele provincii este bazat si pe optimismul funciar al carturarilor īnca influen­tati de Aufklärung Gazeta de Transilvania face īn 1841 o nota de subsol pentru seanta : "Ce zic īn Moldova-Romānia «seanta» dupa frantozeste, noi zicem «sesie» dupa latineste. Dumnealor «sesie» numesc decursul īntreg a unei adunari nationale. Nu face nimic, mai tīrziu poate ca vom veni tot la una" (s.m.)⁴³.

Ar fi īnca multe de spus despre febra filologica. Ceea ce retinem īnca, īn interesul unei hermeneutici a romānitatii, este raspīndirea de massa a intuitiei ca limbajul e o productie Erzeugung), nu un produs (Erzeugtes), ca sa preluam celebra distinctie operata de Wilhelm von Humboldt. Nu trebuie sa se creada ca simtul comun opera automat īn epoca tocmai īn directia acestei dihotomii (sustinuta īn zilele noastre cu atīta forta de Noam Chomsky) : cīta vreme reflectia asupra limbii nu depaseste cadrul teologiei, perceptia limbii ca realitate imuabila (dupa modelul textului sacru, absolut static si neamendabil) se rasfrīnge si asupra oricarei sermo vulgaris. Evolutia materialului lingvistic este o idee neasteptata, care se leaga inextricabil de fundalul ei luminist-ro-mantic. Sa ne amintim cīta surpriza a produs elogiul facut neologismelor de puristul Fénelon (altminteri un scriitor care nu prea inova lexical), īn splendida Lettre sur les occupations de l'Académie franēaise La romāni ca si la altii, meliorismul lingvistic si melio­rismul social-politic, etic, epistemologic sīnt de nedespartit : utopia limbii este doar una din fatetele utopismului. E nevoie, cum am mai vazut, doar ca indivizi capabili sa asiste limba īn procesul ei de autoproductie⁴⁴. Ei nu au decīt sa-si lase capacitatea īnnascuta de inventie lingvistica īntr-un contact modelator cu structurile verbale aflate īn circulatie⁴⁵.

In aceasta betie a posibilului, ce caracterizeaza perioadele de prefaceri fundamentale, nu e de mirare ca limba romāna se babeliza, īn primul rīnd datorita lipsei mecanismelor institutionale regulatoare. Nu vom fi surprinsi nici sa gasim īn scrierile vremii glose inexacte, sinonimii dubioase, si chiar de-a dreptul fanteziste (ca la Anton Pann, cum observa stefan Cazimir): romāna opereaza īn prima jumatate a seco­lului precedent cu o sinonimie sauvage, o sinonimie de tranzitie. Nu era momentul pentru rigoare! si, ca sa īmi duc gīndul pīna la capat, uzajul rabelaisian al limbii (īn sensul moralei dominante īn abatia Theleme), acest spirit feyerabendian avant la lettre (anything goes, o stim, e singurul principiu care nu inhiba progresul!^!46), nu a ramas fara urmari pe termen lung: si astazi, la mai bine de un secol de la cristalizarea limbii noastre īntr-o forma clasica, dadaismul involuntar - folosirea improprie, prea "creatoare" a limbii - reclama o hermeneutica. Auspiciile īnceputurilor se dovedesc cruciale⁴⁷.