Ferdinand I - Regele Marii Uniri
Hohenzollern. Carol I (1866-1914), Ferdinand I (1914-1927) si Carol al II-lea (1930-1940), trei regi români ai unei dinastii de sorginte germana
La 20 iulie se împlinesc 80 de ani de la moartea Regelui Ferdinand I. Carol I l-a desemnat mostenitor al tronului în 1889. Românii l-au primit cu simpatie pe chipesul ofiter prusac care parea mai putin distant si autoritar decât unchiul sau. În timpul domniei lui, începute în 1914, s-au realizat Statul National Unitar, reformele electorala si agrara si s-a dat tarii Constitutia din 1923. Marturiile contemporanilor descriau un rege bun, patriot, însa timid si usor influentabil.
La 12 august 1865, în castelul de la Sigmaringen al familiei princiare Hohenzollern, s-a nascut Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad. Parintii sai erau Leopold (pretendent la tronul spaniol) si Antonia (infanta de Portugalia). Sub influenta ma 16216o1419q mei sale, tânarul Ferdinand a îndragit învatatura religioasa, ceea ce nu l-a împiedicat sa se dedice "meseriei armelor". A urmat cursurile scolii militare din Kassel, iar la 20 de ani servea ca sublocotenent în Regimentul I al garzii regale. Educatia si-a desavârsit-o în universitatile germane de la Tubingen, Leipzig si Bonn.
ALTEŢĂ REGALĂ. La 10 mai 1881, unchiul sau, Carol, a fost încoronat drept Carol I Rege al României. Veniti din Germania, la ceremonie au asistat si fratele sau, Leopold, împreuna cu cei doi fii - Carol si Ferdinand. Dupa cinci ani (1886), Ferdinand a vizitat din nou patria adoptiva a unchiului sau, când Regele Carol I se arata deja îngrijorat de perspectiva lipsei unui mostenitor la tron. Conform Constitutiei române, coroana regala putea fi preluata de fratele sau de nepotul cel mai vârstnic al Regelui. Cum atât Leopold, cât si fiul sau, Wilhelm, au refuzat aceasta demnitate, Ferdinand a fost desemnat în 1889 mostenitorul primului rege din România. Alteta Sa Regala (cum erau numiti mostenitorii) a sosit în acelasi an la Bucuresti. În România, tânarul principe si-a continuat cariera militara, urcând rapid gradele de la sublocotenent pâna la general de corp de armata.
PRINCIPESA MARIA. Odata rezolvata chestiunea mostenitorului tronului, o alta problema s-a ivit pentru perechea regala Carol I si Regina Elisabeta - alegerea printesei potrivite pentru a fi înscaunata Regina României. În anturajul Reginei Elisabeta se distingea Elena Vacarescu, o tânara fermecatoare, descendenta dintr-o veche si respectata familie de boieri români. Regina, ea însasi cunoscuta în mediile literare sub pseudonimul Carmen Sylva, o aprecia pe tânara sa companioana pentru talentul literar. Logodna lui Ferdinand si a Elenei, oficiata în 1891, a stârnit însa indignarea elitei politice care considera ca viitoarea regina trebuia sa apartina unei case regale europene si nu unei românce, fie ea si de înalta cultura cum era Elena Vacarescu. Tânara poeta a ales calea autoexilului la Paris, devenind o apreciata scriitoare de limba franceza, iar pentru "Nando" - cum era numit între apropiati Ferdinand - s-a cautat o alta printesa. În 1892 el a cunoscut-o la München pe Maria Alexandra Victoria de Edinburgh, nepoata favorita a reginei Elisabeta, iar logodna lor s-a celebrat la Potstdam. Despre logodnicul ei, Maria nu stia prea multe amanunte, iar posibilitatea de a trai în România era ceva "de nedeslusit", dupa cum a marturisit ulterior în memoriile sale. Cu toate acestea, casatoria s-a oficiat la 29 decembrie 1892 în castelul german de la Sigmaringen. Politicieni si militari români au completat alaiul Regelui Carol. Regina Elisabeta a lipsit, însa, invocând o afectiune "de moment".
ÎN FRUNTEA ŢĹRII. Timp de 22 de ani, perechea princiara a trait în umbra celei regale. Participarea lui Ferdinand la chestiunile politice ale tarii era redusa, el orientându-se spre problemele militare. Izbucnirea primului razboi mondial a însemnat momentul de cotitura în viata lui Ferdinand. Divergentele dintre majoritatea politicienilor români (favorabili neutralitatii) si Carol I (adeptul respectarii tratatului încheiat cu Germania) l-au macinat serios pe Rege. În acelasi an s-a stins din viata. În aceste conditii grele pentru România, Ferdinand I a fost proclamat Rege la 28 septembrie 1914. Colaborator apropiat i-a devenit liderul liberal Ion I. C. Bratianu, care l-a convins ca România trebuie sa fie aliata Antantei si nu a Triplei Aliante, în care se afla Germania - tara de obârsie a dinastilor români. La schimbarea atitudinii lui Ferdinand I a contribuit si Regina Maria, antantofila convinsa prin însasi originea sa englezeasca. Primind acordul Regelui pentru demararea tratativelor cu Antanta, Ion I. C. Bratianu a încheiat la 4 august 1916 tratatul politic si conventia civila cu reprezentantii acesteia. Dupa cum singur recunostea, Ferdinand luase decizia de a purta razboi împotriva tarii sale de origine dupa "lupte teribile". Pentru a-i pedepsi "tradarea", capul familiei de Hohenzollern, împaratul Wilhelm al Germaniei, i-a retras ordinul casei sale, gradele, decoratiile si onorurile ce i le acordase.
VREMURI GRELE. Entuziasmul provocat de intrarea în razboi a fost repede dat uitarii de greutatile întâmpinate de Armata româna spre sfârsitul anului 1916. Înfrângerile de pe front si defectiunea produsa aliatului rus de revolutia din 1917 au adus România într-o situatie disperata. În scurt timp, Ferdinand I si Ion I. C. Bratianu s-au vazut nevoiti a încheia o pace separata cu reprezentantii Puterilor Centrale. Pentru a demara negocierile diplomatice, antantofilul Bratianu a demisionat, fiind înlocuit în functia de prim-mi-nistru de generalul Averescu. Însasi dinastia era în pericol, Ottokar Czernin, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, amenintându-l pe Ferdinand I cu ocuparea si împartirea României între Austria, Bulgaria si Turcia. Despre rezultatele întrevederii dintre Ferdinand I si Czernin din 14 februarie 1918 a relatat a doua zi Regina Maria în jurnalul ei. "Nando s-a întors azi-noapte la 1:00, dar nu l-am vazut decât azi-dimineata, nota îngrijorata Regina. Însa tocmai dupa dejun am putut sa ramân singura cu el în camera, ca sa-mi spuna ce s-a întâmplat. A fost ceva groaznic din toate punctele de vedere. Czernin de-abia a fost politicos (.). Nu dadu lui Nando nici un fel de nadejde. Conditiile se pare ca sunt cu neputinta de primit, dar, daca nu ne învoim cu ele, trebuie dupa parerea lor sa fim stersi de pe fata pamântului, tara noastra trebuie sa dispara." La o saptamâna de la întâlnirea cu Czernin, România a acceptat conditiile impuse, semnând un tratat preliminar de pace, prin care se arata de acord cu cedarea Dobrogei, demobilizarea a opt divizii si grele prevederi economice. În acel moment, visul realizarii unirii tuturor provinciilor românesti într-un singur stat parea greu de realizat.
"REGELE TUTUROR ROMÂNILOR". Desfasurarea razboiului a luat însa în anul 1918 o alta întorsatura. Un eveniment petrecut la Chisinau i-a dat sperante Regelui Ferdinand I. Sfatul Ţarii din Republica Moldoveneasca a decis la 27 martie 1918 unirea cu România, "serbarile" având loc la Iasi. A fost primul pas spre crearea României Mari, desavârsite prin unirea cu Bucovina (28 noiembrie 1918) si Transilvania (1 decembrie 1918). Prin semnarea Tratatului de la Trianon si a celui de la Paris (28 octombrie 1920) diplomatii occidentali au recunoscut noile granite ale României, iar mai-marii tarii au ales Alba-Iulia pentru a-i încorona ca rege si regina pe Ferdinand si pe Maria. Orasul din Transilvania fusese ales în amintirea alipirii provinciilor Transilvania si Moldova la Ţara Româneasca sub sceptrul domnitorului muntean Mihai Viteazul (1599). De bunul mers al festivitatilor urma sa se ocupe Comisia pentru organizarea Serbarilor Încoronarii Suveranilor, ce îl avea ca sef pe generalul Constantin Coanda, presedinte al Senatului la acea data. Cu aceasta ocazie s-a construit special Catedrala Încoronarii din Alba-Iulia, s-au emis timbre, medalii, plachete si s-au pictat portrete ale suveranilor. Se pare ca statul român a cheltuit atunci 22 milioane de lei, suma enorma în acea vreme. Fonduri au fost destinate si coroanelor - însemne ale puterii. În cazul lui Ferdinand I s-a pastrat coroana de otel purtata de predecesorul sau, Carol I, la care s-au adaugat stemele noilor provincii. În schimb, pentru Regina Maria s-a realizat o coroana somptuoasa, din aur, în stilul împarateselor din Bizant. Desi pregatirile începusera din 1920, ceremonia s-a realizat dupa doi ani, din cauza catedralei a carei constructie trena. În sfârsit, la 15 octombrie 1922 s-a oficiat încoronarea lui Ferdinand I ca "rege al tuturor românilor" în prezenta trimisilor statelor europene si a delegatilor români din întreaga tara. Totul s-a încheiat cu un "prânz popular" pentru toti invitatii.
AGONIA LUI FERDINAND. În 1923 s-a promulgat noua Constitutie, statul român unificat pastrându-si caracterul de monarhie constitutionala. Nici un act al Regelui nu avea valoare decât contrasemnat de un ministru de resort. Ferdinand I numea în schimb ministrii, pâna la moartea sa (1927) "preferându-l" ca premier pe Ion I. C. Bratianu, în care, marturisea apropiatilor, avea mare încredere. Adversarii politici ai lui Bratianu l-au acuzat pe acesta ca îl "subjugase" cu totul pe monarh. Curând o alta îngrijorare "bântuia" în elita politica. Starea de sanatate a Regelui se înrautatise din 1924 în urma unui accident la vânatoare, apoi l-a chinuit o tumefiere de varice. Ulterior, suferintele provocate de un cancer intestinal au devenit de nesuportat. Tratamentele cu radiu prescrise de catre specialistul belgian Sluis au amânat o perioada sfârsitul Regelui. Starea sa de sanatate se agrava de la o zi la alta. În asteptarea mortii sale, liberalii, taranistii si averescanii au declansat lupta pentru sefia guvernului, alegerile organizate în iunie 1927 fiind favorabile PNL-ului. În acest context politic tulbure, vestea mortii lui Ferdinand i-a mai "temperat" pe politicieni. La 20 iulie 1927 s-a anuntat oficial decesul, dar legat de momentul mortii sale au aparut înca din epoca speculatii. Printul Nicolae aminteste în memoriile sale ca tatal sau a murit la 18 iulie, pe când Nicolae Iorga indica data de 19. Un alt martor al acelor vremuri, Armand Calinescu, a afirmat ca decesul a fost ascuns pentru ca la acea data, imediat dupa alegerile din iunie câstigate de liberali, Parlamentul nu era înca legal constituit. Exista astfel pericolul sa se întruneasca vechea legislatura dominata de averescani. Corpul neînsufletit a fost dus de la Sinaia la Bucuresti si expus locuitorilor capitalei la Palatul Cotroceni. Potrivit dorintelor sale, Ferdinand a fost îmbracat cu uniforma sa de cavalerie. Locul lui Ferdinand a fost luat de nepotul sau, Mihai, în vârsta de numai cinci ani, deoarece mostenitorul de drept, principele Carol al II-lea, renuntase la tron. Potrivit uzantelor, copilul Mihai urma sa fie "ajutat" de o Regenta alcatuita din printul Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gheorghe Buzdugan.
"L-am vazut (pe Regele Ferdinand, n.n.) facându-si intrarea în Bucuresti, în fruntea trupelor sale, în mijlocul aclamatiunilor capitalei liberate. Calare, având pe Regina alaturi de dânsul, în aceasta zi de glorie, el era mâhnit. Din cauza ca el era atât de scund si ea atât de înalta, lumea n-o vedea decât pe dânsa, de cum îi zarea. Gratia ei de amazoana si buchetul de crizanteme galbene atârnat de oblânc, atrageau toate privirile"
Printesa Martha Bibescu
"Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsa si înalta dezvoltare culturala, patria noastra sa-si îndeplineasca menirea de civilizatie, ce-i revine în renasterea orientului european, dupa atâtea veacuri de cumplita zbuciumare. Sunt sigur ca, în îndeplinirea marei noastre datorii, voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai tarii, nedespartiti în gând si în fapta în jurul Tronului"
Regele Ferdinand I,1922
"Moartea Regelui întregitor de tara si Neam a fost plânsa de toata suflarea româneasca. Am putut vedea în drumul facut de cortegiu de la Sinaia la Bucuresti si de aici la Curtea de Arges cum plângeau prin diferite gari pe unde trecea cortegiul copii, femei si batrâni pe acest Rege bun si blând care a avut norocul sa constituie si sa prezideze marirea tarii."
Stelian Popescu ,ministrul Justitiei, 1927
"Vorbea rar, cu privirea pierduta în departare, cu frumoasele palme unite, sprijinite pe genunchi sau întinse în fata lui. Cu un gest fermecator le ridica în sus în clipa în care dorea sa-si exprime o parere, atunci, chipul lui gânditor se lumina"
Elena Vacarescu
Pentru un rege de origine prusaca, Ferdinand avea o preocupare ce i-a uimit pe supusii sai români. Înca din tinerete studiase pasionat botanica, astfel încât în România a ajuns sa-i surprinda pe colaboratorii sai apropiati prin cunostintele sale în domeniu. Ferdinand I putea cu usurinta sa numeasca numeroase specii de flori cu denumirile lor latinesti. Stelian Popescu, el însusi membru al Consiliului de Administratie a Casei Gradinilor, si-a notat în jurnal impresiile despre "ciudatenia" monarhului.
"Regele se preocupa mai mult de plantele rare ce-i ieseau înainte si le spunea pe numele latinesc decât de vânatoare",scria Stelian Popescu.
Despre viata de familie a perechii Ferdinand - Maria s-a vorbit mult înca din perioada în care cei doi erau doar principi. Daca paternitatea primilor doi copii - Carol si Elisabeta - nu a fost pusa sub îndoiala, în schimb despre Maria Mignon se spunea ca este fiica Mariei cu tânarul ei aghiotant, locotenentul Gheorghe Cantacuzino, presedintele de mai târziu al partidului Totul pentru Ţara. si despre cel de-al patrulea copil, Nicolae, s-a spus ca ar fi fost copilul Mariei cu un alt barbat, miliardarul Waldorf Astor. Alt barbat din viata Mariei a fost printul Barbu stirbei, Ileana (nascuta în 1908) fiind banuita a fi copilul celor doi. Despre ultimul copil, Mircea (1914), mort la doar trei ani, nu au existat zvonuri. Se spune ca o perioada Ferdinand s-a consolat, la rândul lui, cu printesa Martha Bibescu, care i-a dedicat dupa ani un portret plin de dragoste.
Dintre vlastarele familiei regale, Carol, nascut în 1893, care era mostenitorul tronului, a creat si cele mai multe suparari. Prima oara a încalcat statutele Casei Regale prin casatoria cu Zizi Lambrino (1918). Relatia celor doi a fost anulata, iar printul a primit 75 zile de închisoare pentru parasirea postului din Armata româna. În 1925, el a cunoscut-o la Paris pe Elena Lupescu, de dragul careia Carol l-a anuntat pe Rege ca renunta la tron. Ferdinand i-a primit abdicarea si a decis ca mostenitorul sa fie nepotul sau Mihai.
|
