Formarea regatului franc în timpul dinastiei merovingiene
Regatul franc s-a format ca urmare a unirii celor 2 mari uniuni de triburi (francii salieni si francii ripuani). Aceasta unificare a facut-o Clovis (481-511) 111f51b , care este considerat si întemeietorul dinastiei Merovingiene. El a reusit sa extinda stapânirea francilor asupra întregii Galii, fie cucerind celelalte triburi (tot de origine germanica), sau supunându-le autoritatii lui, cum face cu burgunzii. Foarte important este ca se crestineaza în traditia ortodoxa. Acest lucru îi confera un ascendent asupra celorlalte popoare barbare din Galia, si, aliindu-se cu Bisierica, reuseste sa-si consolideze puterea în regat. În acelasi timp el reuseste sa-si apropie si populatia galo-romana (de confesiune ortodoxa). Regatul constituit de Clovis e alcatuit dupa modelul traditiei germane, în sensul ca nu are granite fixe, acestea fiind flexibile în functie de cuceriri. Nu exista un oras capitala, permanent resedinta regala. Resedinta regala era acolo unde era regele, itineranta. Regele se duce în diferitele regiuni unde are conace, sa consume produse. Toti locuitorii tarii îi sunt supusi. Nu exista conceptul de cetatean. Statul îl reprezenta regele. (st = rex). Supusii depuneau anual juramânt regelui. Tezaurul regal era acelasi cu tezaurul statului. Nu exista o delimitare. Din acest motiv era foarte important pentru orice rege germanic sa-si pastreze tezaurele. Tezaurul semnifica putere si prestigiu, pentru ca regele era ales de tovarasii sai de lupta, tocmai pe aceasta baza. Statul era vazut ca un bun patrimonial, ca un bun ce putea fi lasat mostenire. Din acest motiv statul putea fi împartit între fii mortului. Aceste elemente de mai sus au reprezentat un impediment foarte serios în calea consolidarii regatului franc. La moartea lui Clovis în 511, fii sai si-au împartit regatul în 4 parti egale. Apoi s-au dat între ei lupte pentru suprematie. Acesti regi pentru a rasplati vitejii care luptau pentru ei, încep sa le faca donatii (beneficium). Cu timpul, domeniul patrimonial scade în favoarea acestor nobili, încât regele îsi pierde total puterea, ramânând doar formal "rege". De aceasta situatie aveau sa profite administratorii palatului regal, numiti majordomi. Ei au reusit sa strânga averi importante din punct de vedere funciar, si le-au lasat mostenire. La sfârsitul secolului 7, se disting 3 mari dinastii majordomale:
Dinastia de Austrasia
Neustrasia
Burgundia
Avea sa se distinga Austrasia, care îl avea în frunte pe Pep(r)in de Heristal. Acesta se face remarcat prin serviciile aduse regilor, iar urmasul sau Carol Matel avea sa înfrânga decisiv în 732 pe arabi la Poitiers. Carol Matel este vazut ca salvator al crestinatatii, ceea ce îi confera un privilegiu cu totul deosebit. Regalitatea merovingiana intrând în declin si ne mai detinând puterea decât formal, nu mai putea face fata numeroaselor pericole ce se abateau asupra Franciei. În 740, fiul lui Carol Matel, Pepin le Bref (cel Scund) adreseaza o scrisoare papei Zaharia, întrebându-l cine detine puterea în regatul franc. Papa îi trimite în anul urmator (?) o depesa zicându-i ca este rege cel ce are puterea, nu cel ce detine puterea. Din acest motiv, în 741, Pepin le Bred îl depune/detroneaza? pe ultimul rege merovingian Childeric III, si îl încuie într-o mânastire, si preia puterea regala. Fiind o lovitura de stat, puterea lui Pepin nu era legitima, si el avea nevoie de o legitimare, pentru ca drumul spre anarhie era deschis. Din acest motiv Pepin cel Scund, sfatuit de Papa (?) este încoronat si sacrat în Biserica, si uns cu mirul sfânt, ceea ce îi confererea legitimarea divina. Era alesul lui Dumnezeu. Orice încercare de a-l înlatura era "lesmajestate".
7 martie 2002
Pepin cel scund va duce o politica de consolidare a statului franc, si de alianta cu papalitatea. El avea sa întreprinda câteva expeditii în Italia, împotriva longobarzilor, care îi creau foarte mari probleme, si avea sa-i ofere Papei foarte multe domenii, care aveau sa stea la baza Statului Papal. Papa avea sa emita un document referitor la aceste domenii ca apartinându-i, însa comite un fals antedatându-l (a zis ca sunt de la Constantin cel Mare, secolul 4). În 768 la tron vin fii lui Pepin cel Scund, Carol si Carloman. Regatul a fost împartit între cei 2 fii, dar moartea lui Carloman - 744 - a facut ca regatul sa revina lui Carol, sa se refaca unitatea. Carol a fost încoronat dupa aceeasi traditie, ungerea cu mirul sfânt, si datorita relatiilor foarte bune cu papalitatea avem de-a face în timpul domniei lui cu încercara bisericii de a realiza un mare proiect, a carui baza sa fie statul franc. Biserica e mostenitoarea traditiilor I.R. Ea se cristalizase pe structurile administrative si ierarhice ale imperiului. Aceste structuri disparusera cu imperiul, dar ramasesera mostenire bisericii. În aceste conditii biserica se substituie imperiului ca o autoritate religioasa. Imperiul fusese o Res Publica. Biserica doreste sa faca din Occident o constructie asemanatoare Imperiului Roman, cu diferenta ca era o Res Publica Cristiana, unde locul împaratului era luat de Papa, iar episcopii bisericii jucau rol de guvernatori. Din acest motiv Papa pastra titlul de pontifex (preot). În realizarea acestui proiect, al Res Publicii Cristiene, regii (regele franc) trebuie sa fie instrumentele divinitatii, care sa duca la îndeplinirea acestui plan. Cu alte cuvinte, acesti regi reprezentau sabia seculara, subordonata sabiei spirituale. Misiunea lui Carol era aceea de a converti la crestinism pe pagâni, de a largi cetatea terestra a lui Dumnezeu, iar episcopii vin sa converteasca la crestinism populatiile supuse de sabia seculara. Misiunea lui Carol cel Mare e o misiune apostolica. Urmând acest proiect propus de biserica, care dorea constituirea unui stat crestin, asemanator Imperiului Roman, Carol cel Mare începe politica de cuceriri în numele bisericii, astfel ca [,] campaniile sale sunt însotite si de misiuni de convertire (??). Lupta înmpotriva saxonilor (~30 ani). Au loc expeditiile împotriva avarilor, aprox. 5 ani, arabilor din S Spaniei, slavilor pagâni. În 800 el avea sa fie chemat de Papa ca o mare autoritate la Roma, pentru a transa într-un proces în care Papa era acuzat de erezie. Dupa ce rezolva printr-o hotarâre definitiva a lui Carol cel Mare ca Sfântul Parinte este nevinovat, în 25 decembrie 800, Papa îl încoroneaza ca împarat. El se va numi Imperator Romanorum, ceea ce-l punea în conflict cu împaratul din Rasarit. Aceasta disputa se rezolva prin faptul ca bazileul de la Constantinopol se considera superior lui Carol cel Mare prin putere, si se va numi Basileion ton rhomaion. Încercarea Bisericii Romane de a realiza un stat cu institutii politice de sine statatoare, a-l organiza din punct de vedere administrativ si fiscal, avea sa esueze datorita opozitiei poporului, care nu poate sa înteleaga conceptul de stat. Pentru acest popor, Carol cel Mare este regele, nu institutia regalitatii. Armata o ........ nu poate fi aceasta institutie pentru ca trebuie sa vada pe conducator, si trebuie sa existe o legatura de la om la om. De asemenea înca din timpul vietii lui Carol cel Mare, care a avut 3 fii, se punea problema împartirii imperiului între ei. Doar moartea a facut sa ramâna 1 si sa continuie. La moartea lui Carol cel Mare în 814, vine la tron Ludovic cel Pios. În 806, au existat 2 tentative prin care Carol cel Mare si-a facut testamentul.
|
