Frontiera ca muzeu si laborator al exceptarii (Alain Brossat)
La īnceputul anului 2001, īn regiunea orasului Tetovo, au avut loc confruntari armate īntre armata statului macedonean si luptatorii de gherila albanezi ai UCK, veniti din Kosovo. Iata cum reflecta o depesa de presa masurile luate de guvernul Macedoniei īn scopul opririi infiltrarilor gherilei albaneze: "Īn lungul frontierei dintre Macedonia # 20520v214u 1;i Iugoslavia Skopje a instaurat deja o zona de interdictie larga de o suta de metri. Soldatii macedoneni, pīna atunci īncartiruiti strict līnga froniera si avīnd ordin sa nu patrunda īn zonele urbane, au primit permisiunea sa actioneze pīna la aproximativ 1,5 km īn interiorul teritoriului macedonean. Ministerul apararii a facut cunoscut faptul ca soldatii nu au luat totusi parte la operatiunile efectuate de politie" (Le Monde, 18-19 martie 2001).
Din aceasta informatie, referitoare la o situatie de urgenta, reiese clar ca o frontiera, desi este o linie de īntīlnire, de separatie si de tensiune īntre doua suveranitati, este departe de a se reduce la simpla expresie a unei linii unice stabilita amiabil sau prin forta, suprapunīndu-se sau nu pe limite naturale de demarcatie. O frontiera este o zona, de dimensiuni si de profunzimi variabile si a carei proprietate este mai putin topologica (o "linie de separatie") cīt politica: un spatiu īn care prevaleaza conditii speciale -ele īnsele variabile- si ale carui relatii propriu-zise cu teritoriu sīnt susceptibile sa se modifice īn functie de circumstante.
Īn exemplul prezentat, mai multi factori vin sa reliefeze aceasta afinitate a frontierei cu starea de urgenta. Autoritatea publica este cea care se impune īn primul rīnd; sub presiunea unei situatii de urgenta (o amenintare la adresa integritatii teritoriale) ea este aceea care decreteaza modificarea zonei de frontiera. Frontiera capata astfel profunzime si, īn acest spatiu de extra-teritorialitate (īn acest no man's land īn care nu au acces decīt militarii), īncepe sa domneasca o stare absoluta de exceptare (un état d'exception absolu). Prin actul de suveranitate prin excelenta concretizat prin decret, orice urma de viata normala este suspendata īn acest spatiu militarizat. Pe de alta parte, īnsasi zona de frontiera lata de 1,5 km afectata controlului mobil al militarilor este de asemenea supusa unui regim de exceptare: zonele populate preponderent de albanezi sīnt puse īn mod direct sub control militar, deoarece sīnt "frontaliere".
Se īntelege bine deci ca o frontiera, departe de a fi statica, este un element mobil si atīt de plastic īncīt este susceptibil sa suporte tot felul de "mobilizari " - militara īn cazul de fata. Tetovo, marele oras al albanezilor din Macedonia, se regaseste astfel sub control militar din cauza statutului sau de localitate inclusa spatiului frontalier.
Apare evident faptul ca īn diferite īmprejurari frontiera se poate transforma īn miza si operator al starii de exceptare, īnteleasa ca īntrerupere brutala a cursului "normal " ale lucrurilor, respectiv restrīngerea libertatilor civile, īnlocuirea politiei prin armata īn īndeplinirea sarcinilor de ordin public, restrictii de circulatie si de iluminat nocturn, etc. Bineīnteles ca nu este vorba aici de felul de a proceda al regimurilor autoritare sau totalitare. Īn cazul de fata o republica minuscula de doua milioane de locuitori a declarat situatia de urgenta cu concursul si īncurajarile clare ale comunitatii internationale. Orice stat suveran poate fi adus īn situatia de a-si manifesta soliditatea si capacitatea de a rezista actiunilor care īi ameninta integritatea printr-o astfel de transformare a regimului frontalier. Īn cazul īn care un stat pus īntr-o atare situatie nu reuseste sa-si faca respectate deciziile luate, el pierde serios teren si credit īn ochii celorlalte state. Asa s-a si īntīmplat cu Macedonia īn saptamīnile care au urmat decretarii starii de urgenta; a fost nevoie de o viguroasa interventie internationala pentru ca statul sa nu se transforme īn cīmp de batalie...
Īn cazul prezentat, modificarea statutului frontierei tine de de situatiile clasice īn care aparitia unei amenintari armate la granita si intruziunea armata a unui grup ostil statului īn forma sa la momentul respectiv este vazuta de autoritati ca un pericol cu atīt mai mare cu cīt aceasta forta intruziva pare sa poata fi multiplicata prin actiunile "celei de-a cincea coloane" - minoritatea albaneza reprezinta 23% din populatia totala a Macedoniei.
Īn prezent un alt tip de situatie se creioneaza din ce īn ce mai evident īn lumea contemporana. Mai peste tot se pot vedea aparīnd entitati politico-economice care formeaza conglomerate de state prezentīnd caracteristici integratoare mai mult sau mai putin puternice. Cu cīt aceste regrupari tind sa constituie spatii comune si sa puna īn miscare mecanisme puternice de integrare, cu atīt este de asteptat ca fluiditatea din interiorul acestor spatii se va mari. Īn acest caz, cu cīt vor fi dezinvestite dispozitivele traditionale de separare dintre state, natiuni, popoare ori teritorii cuprinse īn aces proces de alungire a circuitelor de integrare (Europa politica si economica, America de Nord...), cu atīt se vor opaciza, drept contrapondere, separatiile dintre lumi. Ceea ce īn Europa separa spatiul Schengen de restul lumii este mult mai mult decīt traseul unei frontiere īn sensul sau comun: este o linie de demarcatie īn lungul careia se separa destinele acelora pentru care includerea īn "spatiul european " ofera garantii si confera drepturi de cele ale tuturor celorlalti care fie vor fi admisi cu anumite conditii, fie vor fi respinsi.
Īnca si mai violent va apare īn America acel dispozitiv separator dintre "Nord " si "Sud " pe care Statele Unite l-au instalat pe Rio Grande, acel "zid " sau acel "grilaj " a carui menire este sa respinga "de cealalta parte" (titul unui film de Chantal Ackerman consacrat acestei frontiere de sīrma ghimpata) pe aceia care, nascuti īntr-o America hispanica, creola, neagra..., doresc sa traiasca "visul american", sau macar ceea ce mai ramīne din acesta.
Precum se vede, procesele de "globalizare" īn curs au drept urmare producerea unor efecte de fluiditate accentuata īnsotite de efecte de dualizare, de segregare si de reintensificare a mizelor modurilor de separatie dintre lumi. Nu este īntīmplator prin urmare ca acest timp al "mondializarii" este de asemenea si cel al reactivarii ideii de inevitabila coliziune īntre civilizatii (o idee atīt de "noua" īncīt o putem gasi deja la Tacit...).
Este de la sine īnteles ca aparitia unor asemenea "suprafrontiere" sau "superfrontiere" nu este un fenomen absolut nou īn lumea contemporana. Aceasta notiune de suprafrontiera, care se asociaza cu atīt mai strīns cu starea de exceptare cu cīt ea descrie separatia dintre "blocurile " geopolitice si nu numai dintre statele-natiuni, mustea de sens īn Europa care aparuse dupa al doilea razboi mondial si care se divizase īn doua zone de influenta, dupa regulile lumii bipolare tot mai cristalizata īn perioada razboiului rece. Ceea ce discursul occidental numea, dupa Churchill, "cortina de fier", nu era altceva decīt materializarea spectaculara, supraexpusa si suprainvestita, a formei de conflictualitate aparuta dupa 1945 īntre doua sisteme (si nu numai īntre doua regimuri) politice, cu ideologiile si cu modurile lor de trai, de organizare sociala si economica pe care le implicau.
Traversīnd Europa dintr-o parte īn alta, se constituise astfel o suprafrontiera exclusiv politica, īn sensul īn care avea drept menire expunerea incompatibilitatii celor doua tipuri de constitutii[1] concurente (de felul Atenei contra Spartei), aflate īnsa fiecare īntr-o competitie acerba pentru hegemonia mondiala. Aceasta suprafrontiera era īn mod necesar supraīnarmata, dat fiind faptul ca se constituia drept linie de contact terestru īntre supraputeri (superputeri) si īntre sisteme globale de organizare a vietii.
Se īntelege usor prin urmare de ce īn astfel de conditii acest dispozitiv de separatie a aparut īn ochii contemporanilor infinit mai "teribil" decīt acela care, īntre mijlocul secolului al XIX-lea si 1914, separa īntre ele imperiile pe solul european. Īn acea lume, descrisa de Josef Roth īn Marsul lui Radetzky, existau de asemenea margini si marci care functionau ca spatii indefinite si intermediare, īnsa ele erau menite īn egala masura schimbului si separatiei, fiind spatii īn care traiau populatii ce aveau obligatia sa asigure continuitatea transfrontaliera chiar acolo unde frontiera se impusese ca lege de fier a suveranitatii imperiale.
Spre deosebire de aceasta stare de lucruri, suprafrontiera care din 1948 separa Europa īn "Vest" si īn "Est" era asociata terorii, fricii si discretionarului, deoarece nu tinea cont de nici un fel de frontiera naturala (relief, cursuri de apa, popoare) ci, brazdīnd de-a curmezisul nu numai inima Europei ci si inima unei natiuni precum Germania ori a unui oras precum Berlinul, expunea absoluta preeminenta a factorului politic. Aceasta suprafrontiera poate fi considerata a posteriori drept un moment schmittian, īntr-atīt existenta sa reducea politica doar la decizie si la exceptare. Tocmai din aceasta caracteristica a sa si-au tras seva "prestigiile" sale imaginare, simbolice, estetice, elaborate fara īncetare de literatura, cinematografia, muzica si teatrul Estului sau Vestului...
Īntre 1948 si īnceputul anilor 1990, suprafrontiera care separa cele doua Europe a fost un loc de acutizare a mizelor suveranitatii. Pentru cīteva decenii, ridicarea Zidului Berlinului a facut sa para imposibila emergenta unui al doilea stat german. Acest "Zid antifascist" īndeplinea īnsa si o alta menire, respectiv aceea de a concretiza cīt se poate de material afirmarea unei suveranitati colective - cea a statelor europene socialiste- care se definea inviolabila īntr-un mod amenintator. Zidul era materializarea motivului suveranitatii īn cea mai pura forma a obsesiei securitatii statelor staliniste: etanseitate, inviolabilitate, fobia eventualelor intruziuni...
Din aceasta perspectiva este evident ca initial zidul concretiza un dispozitiv īndreptat īmpotriva inamicului, constituindu-se ca o constructie defensiva, imunitara, indestructibila, de netrecut. Īn practica īnsa falimentul acestui sistem conceput pentru a respinge si a descuraja inamicul a devenit strigator la cer: īncetul cu īncetul frontiera s-a īntors īntr-un anume fel catre interior, transformīndu-se īntr-un mijloc de lupta īn primul rīnd īmpotriva locuitorilor blocului din Est, devenind prin urmare un dispozitiv politienesc. Caderea sistemului a fost oarecum anuntata prin aceasta involutie a zidului de la mijloc de īnfruntare a dusmanilor si de afirmare īn exterior a suveranitatii la un arsenal īndreptat īmpotriva propriilor cetateni perceputi ca transfugi. Transformarea frontierei din mijloc de expunere a dreptului suveran de exceptare īntr-un sistem de supraveghere si control īn toata puterea cuvīntului, destinat sa lupte īmpotriva a Republikflucht si sa zagazuiasca dorinta de Vest a oamenilor din Est este un indicator foarte precis al prabusirii legitimitatii acestor state. Moartea lor nu a survenit prin urmare din cauza loviturilor directe ale inamicului ci, īn principal, din cauza faptului de a nu fi stiut sa pastreze frontierele etanse īn interior, de a nu fi putut sa colmateze "fisurile" aparute din interior īn coca vaporului statal. Ele nu au murit asadar īn lupta asteptata contra dusmanilor, ci din cauza unei imperfectiuni a sistemului lor imunitar care face ca orice dispozitiv protector al statului sa devina īn cele din urma poros...
Īn opozitie cu aceasta frontiera suprainvestita politic si ideologic[2], suprafrontiera care separa deja Europa comunitara de cealalta Europa īmpreuna cu vecinii sai asiatici, ori cea care delimiteaza ansamblul Statele Unite-Canada de America Latina, se afirma cu percadere drept mijloc de separatie biopolitica. Selectia persoanelor care sīnt admise īn aceste spatii sau dimpotriva, respinse, nu mai este facuta pe criterii politice sau ideologice (supusi ai unui stat suveran inamic sau reprezntanti ai unor curente politice ostile), ci dupa modalitati de clasificare care corespund unor īmpartiri pre-politice; ele sīnt admisibile sau non admisibile īn functie de criteriile de reglementare a fluxurilor de populatie. Regulamentul īnsusi este stabilit pe baza unor operatii de triere si de ierarhizare. Īntrebare nu mai este aceea daca aceste persoane intra īn categoria "prieten" sau "dusman" ci aceea conform careia daca, īn functie de apartenenta lor la un anume grup (īn general resortisanti ai unui stat), ele sīnt admisibile sau nu. Fundalul acestei evolutii este prin urmare o reconditionare a ostilitatii: frontiera se transforma dintr-un filtru de detectare si de oprire a persoanelor ostile īntr-o zona de respingere a unei īntregi categorii de persoane indezirabile.
Frontiera devine, dupa cum arata sociologul Zygmunt Bauman, punctul de disociere radicala a doua destine: cel al "castei mondialilor", care au posibilitatea de a se deplasa fara a īntīlni vreun obstacol si prin aceasta traiesc īn timp, si acela al ramasilor īnglodati īn spatiu, care nu se pun īn miscare decīt īmpinsi de nevoi, decīt daca n-au īncotro, si care se lovesc la fiecare frontiera de neospitalitatea lumii.
"Mondialii" sīnt persoane umane, pentru care proba trecerii frontierei este o pura formalitate - ei sīnt īn regula si se afla de partea buna a legii. Ceilalti, vagabonzi, migranti, persoane deplasate fortat, azilanti..., sīnt, īnainte de toate, niste corpuri. Faptul se dezvaluie īn toata claritatea lui de fiecare data cīnd acestia trebuie sa īnfrunte problema frontierei: īn ochii autoritatilor si ai personalului specializat ei se prezinta ca probleme de rezolvat, ca material uman care trebuie administrat, clasificat, supravegheat, separat, regrupat, stocat, īndepartat, etc.
Ceea ce acesti oameni īnfrunta la frontiera este īnsasi imaginea biopolitica a exceptarii: vor fi retinuti īn spatiile cele mai discutabile din punct de vedere juridic (zone de asteptare, centre de triere), vor ramīne fara statut si fara nici o protectie, expusi arbitrarului si violentei din partea institutiilor statale delegate sa se ocupe de ei (politie, armata, justitie, administratie prefectorala...). Pe de alta parte, ei vor trai experienta globalizarii frontierei: pentru ei, īn calitatea lor de indezirabili si de corpuri de expulzat, frontiera nu este numai un obstacol de trecut pentru a intra īn spatiul dorit, numai o "simpla" margine exterioara. Frontiera se re-formeaza mereu, peste tot: fiecare control politienesc, fiecare contact cu vreun oarecare serviciu administrativ īi readuce spectrul sub forma pericolului decretului de expulzare. Aceasta este experienta pe care au trait-o īn Franta, vreme de trei ani, miile de refugiati si azilanti care s-au īndreptat catre centrul de la Sangatte. Devine clar faptul ca detectarea, supravegherea si sanctionarea indezirabililor se face tot mai mult prin intermediul unui dispozitiv integrat īn care frontiera nu mai este decīt un component. Frontiera este combinata cu diferite forme de lagare si de locuri de internare, cu tehnologiile de control ale spatiilor publice, cu fisarea populatiei īn timpul actiunilor de rutina ale politiei si justitiei. Am putea defini aceasta drept o pulverizare a frontierei. Sub aceasta forma, frontiera tinde sa-si asume mai degraba un rol de descurajare si de depistare a indezirabililor decīt pe cel traditional de uzina a fricii. Pe cīt erau de rigide, betonate si īntesate de sīrma ghimpata frontierele care separau lumile īn timpul razboiului rece, pe atīt sīnt de electronice, mobile si omniprezente cele care au menirea sa izoleze Europa zisa comunitara de "barbari", īn sensul grecesc al termenului. Traim o vreme īn care miza frontierei se suprapune cameleonic unor uzante ale exceptarii care, ele īnsele, īsi gasesc locul īn cadrul general a ceea ce numim "stat de drept".
|
