Genocidul de la Katyn - Minciuna Kremlinului si tacerea Occidentului

Genocidul de la Katyn Dinu Moraru

Pe 17 septembrie 1939, conform protocolului aditional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, care prevedea impartirea Poloniei intre Germania si Uniunea Sovietica, Armata rosie a invadat partea de est a acestei tari. Militarii polonezi cazuti prizonieri, dar si nenumarati civili, au fost intemnitati in lagarele de prizonieri de la Starobielsk, Kozielsk si Ostaskov sau in inchisorile din vestul Ucrainei si Bel 11311y2421l arusului. Luni la rand, ofiterii polonezi - activi sau in rezerva - au fost anchetati de NKVD. Politia politica sovietica era interesata de convingerile politice si de familia lor, iar in cazul celor varstnici, de eventuala implicare in conflictul polono-sovietic din 1920. Pentru Moscova, ei constituiau nucleul potential al unei primejdioase elite nationaliste.

Radiografia masacrului
In martie 1940, interogatoriile au incetat. Kremlinul decisese eliminarea acestor "dusmani duri si inflexibili ai autoritatii sovietice", care "abia asteapta sa fie eliberati pentru a participa activ la lupta impotriva puterii sovietice". Nota Comisariatului Poporului pentru Probleme Interne din 5 martie 1940, semnata Lavrenti Beria si adresata "tovarasului Stalin", considera necesare "examinarea cazurilor" a 15 700 de prizonieri polonezi - militari, membri ai politiei si serviciilor secrete, oficiali ai guvernului, agricultori si industriasi, locuitori din regiunile de frontiera, membri ai diferitelor "organizatii contrarevolutionare de spioni si sabotori" etc. - aflati in lagarele sau inchisorile sovietice si aplicarea "pedepsei supreme: impuscarea". Propunerea a fost aprobata de Stalin si alti cinci membri ai Biroului Politic, organul suprem al Partidului Comunist: Vorosilov, Molotov, Mikoian, Kalinin si Kaganovici.

Organizati in grupuri de cateva sute de persoane, prizonierii au fost preluati de sectiile NKVD din regiunile Smolensk, Vorosilovgrad si Kalinin si executati. Noaptea, cadavrele erau incarcate in camioane, transportate in padurea Katyn si ingropate. Alte "santiere" ale mortii erau la Dergace - o alta zona a parcului forestier, in care se aflau si vilele de vacanta ale lui Vorosilov, Hrusciov, Kaganovici si ale altor membri ai nomenklaturii sovietice -, la Miednoie, langa Kalinin, la Piatihatki, in imprejurimile Harkovului. Pe 10 mai "operatiunea" era incheiata. Replicile Kremlinului la incercarile familiilor de a afla ce s-a intamplat cu rudele lor au fost nu numai contradictorii, dar si cinice. Intr-o anumita imprejurare, Stalin a afirmat ca prizonierii au fost trimisi la construirea de drumuri, pentru ca, mai tarziu, intrebat de generalul Anders, care trebuia sa organizeze in cadrul Armatei rosii o divizie poloneza, sa-i raspunda ca acestia "au fugit". "Unde?", a intrebat generalul. "Spre Manciuria."
In urma deshumarilor de la mijlocul anilor 90 s-a constatat ca unii dintre prizonieri au fost impuscati pe marginea sau in interiorul gropilor comune, pe care, probabil, fusesera obligati sa le sape. La Dergace, calaii i-au ucis pe prizonieri cu un glont in cap; daca ratau, isi "terminau" victimele cu lovituri de baioneta, bata sau topor. La Miednoie, pentru "a mari productivitatea", Moscova furnizase o instalatie de excavare cu banda rulanta. "Ai nostri i-au impuscat pe polonezi in 1940. (...) S-a ucis in toate zilele, chiar si pe 1 mai. Cate 250 de oameni pe zi, o luna intreaga. Chiar si pe 1 mai!", marturisea un fost ofiter al NKVD din Smolensk, adaugand ca, dupa indeplinirea "misiunii", au urmat petrecerea - "Cand moscovitii au sfarsit masacrul, au organizat un banchet" - si rasplatirea celor zelosi - un ordin secret din 25 octombrie 1940, semnat de Beria, acorda unui numar de 44 de ofiteri NKVD o prima de 800 de ruble "pentru executarea in mod eficient a sarcinilor speciale". Potrivit unei note secrete din 1956, semnate de seful KGB din acea vreme, Aleksandr Selepin, si adresata lui Nikita Hrusciov, numarul total al polonezilor ucisi in primavara anului 1940 a fost de 21 857: 4 421 in padurea Katyn, 3 820 in lagarul Starobielsk, de langa Harkov, 6 311 in lagarul Ostaskovo, din regiunea Kalinin, si 7 305 in alte lagare si inchisori din vestul Ucrainei si al Belarusului.

In 1943, cand au descoperit groapa comuna de la Katyn, germanii au facut o larga publicitate evenimentului: pentru propaganda lor antibolsevica era o mana cereasca. Pe 13 aprilie, Berlinul difuza urmatoarea declaratie: "Din Smolensk primim stiri ca populatia autohtona a dezvaluit locul unde bolsevicii au ucis, in cadrul unor executii de masa, 10 000 de militari polonezi. Autoritatile germane au facut o descoperire macabra. Au gasit o groapa de 28 de metri lungime si 16 metri latime, in care se aflau corpurile a 4 000 de militari polonezi. In uniforma, in unele cazuri incatusati, toti aveau o gaura de glont in cap. Cautarea si descoperirea altor gropi continua". La locul masacrului au fost adusi mai multi ziaristi si o echipa a Crucii Rosii poloneze. (Intre martori s-au aflat si doi ofiteri americani cazuti prizonieri. Dupa terminarea razboiului, unul dintre acestia, colonelul Van Vliet, a intocmit un raport ale carui concluzii erau fara echivoc: crima era opera sovieticilor. Clasificat "Strict Secret", documentul a disparut, la scurt timp, in mod misterios.)

Minciuna Kremlinului si tacerea Occidentului
Aproape cinci decenii, Kremlinul a ascuns, cu obstinatie si perfidie, adevarul. Stergerea urmelor a inceput inca din aprilie 1943, la scurt timp dupa ce Armata rosie a recucerit Smolenskul: trupele NKVD au distrus un cimitir amenajat de Crucea Rosie poloneza in timpul ocupatiei germane si au inlaturat alte dovezi. In ianuarie 1944, Moscova si-a desemnat propriul organism de ancheta, Comisia Burdenko - botezata astfel dupa numele sefului ei, un cunoscut medic militar. Bineinteles, aceasta a ajuns la concluzia ca prizonierii de razboi polonezi au fost ucisi in 1941, in timpul ocupatiei germane, si nu in 1940. Pentru a convinge opinia publica internationala, la Katyn a fost organizata o conferinta internationala de presa, la care au fost invitati trei ziaristi americani si Kathleen Harriman, fiica ambasadorului Statelor Unite in URSS, Averell Harriman. Iar in scopuri propagandistice, a avut loc o ceremonie in memoria victimelor "invadatorilor fascisti germani", in prezenta unei garzi formate din militari ai diviziei poloneze din Armata rosie.
Cativa ani, peste intamplarile de la Katyn s-a asternut tacerea. O tacere care n-ar fi fost posibila fara complicitatea interesata a Occidentului. In ciuda evidentelor, Roosevelt si Churchill au decis sa eludeze afacerea. Raportul Crucii Rosii poloneze, care nu lasa nici un dubiu asupra culpabilitatii sovieticilor, era cunoscut la Londra inca din 1943, iar guvernul polonez in exil redactase un memorandum intitulat: "Fapte si documente privind prizonierii de razboi capturati de URSS". Concluzia polonezilor era confirmata si de analiza facuta de mai multi specialisti britanici. Transmitand aliatului american aceasta "istorie cruda si bine scrisa", Churchill preciza ca documentul nu va fi dat publicitatii. In 1944 - releva profesorul Victor Zaslavsky, de la Universitatea Luiss-Guido Carli din Roma, autorul cartii "Le Massacre de Katyn. Crime et mensonge", Paris, Le Rocher, 2003 -, premierul britanic voia sa pastreze, cu orice pret, alianta cu Stalin. "Churchill a decis deci sa ascunda afacerea Katyn, mergand pana la a aprecia ca aceasta nu are «nici o importanta practica»". Mai mult, o directiva a serviciului de propaganda britanic sublinia: "sarcina noastra este de a ajuta istoria sa inregistreze incidentul din padurea Katyn ca o tentativa fara importanta a germanilor de a intarzia infrangerea folosindu-se de metode politice". Nu era vorba de amabilitate fata de sovietici - explica profesorul Zaslavsky -, ci de consideratii tinand de realpolitik. In ce-l priveste pe presedintele american, atitudinea acestuia a fost determinata, fara indoiala, de indiferenta fata de destinul Europei de Est si de grija lui de a-si asigura cooperarea lui Stalin in organizarea lumii de dupa razboi. Relevant este faptul ca, in martie 1945, cand un fost ambasador american, prieten personal al presedintelui, i-a confirmat responsabilitatea sovietica in masacrul de la Katyn, liderul de la Casa Alba l-a expediat in misiune tocmai in... Insulele Samoa.

Izbucnirea razboiului rece a oferit prilejul dezvaluirii adevarului. O comisie speciala de ancheta constituita de Congresul american in 1951 conchidea ca "exista dovezi definitive si fara echivoc potrivit carora masacrul militarilor polonezi in padurea de la Katyn, langa Smolensk, Rusia, a fost comis de NKVD, cel mai tarziu in primavara anului 1940". Lucrurile s-au oprit insa la acest nivel: in relatiile americano-sovietice aparuse un oarecare dezghet, ca urmare a mortii lui Stalin (martie 1953), instalarii unei noi conduceri la Kremlin si incheierii razboiului coreean (iulie 1953). Spre deosebire de Washington, Londra a ramas consecventa pozitiei initiale. Guvernele britanice nu au dat publicitatii niciodata documentele aflate in arhivele lor, au interzis comunitatii poloneze, in mai multe randuri, comemorarea evenimentului, iar cartile de istorie au continuat sa arunce responsabilitatea crimelor asupra nazistilor.
In deceniile de dupa razboi, Moscova a continuat mistificarea. In 1969, intr-un mic sat din Belarus, Khatyn, autoritatile sovietice au ridicat un monument in memoria victimelor nazismului. O stratagema menita sa semene confuzie, Katyn si Khatyn avand o pronuntie identica. In iulie 1974, cand presedintele american Richard Nixon a vizitat URSS, Kremlinul a inscris in program si acest loc. Sesizand scopul propagandistic al vizitei la Khatyn, The New York Times titra: "Nixon viziteaza Khatynul, un monument sovietic, nu Padurea Katyn".

Farame de adevar
In Polonia de dupa razboi Katyn a fost un subiect interzis, cenzura eliminand orice referinta la ceea ce s-a intamplat acolo. Disparut din istoria oficiala, masacrul n-a putut fi insa sters din memoria colectiva. In 1981, Solidaritatea a ridicat un monument comemorativ. Desi purta doar inscriptia "Katyn, 1940", politia poloneza l-a confiscat imediat. Mai tarziu, la cererea Moscovei, guvernul comunist polonez a inaltat el insusi un monument, pe care se putea citi: "Militarilor polonezi - victime ale fascismului hitlerist - care se odihnesc in pamantul de la Katyn". Presiunea opiniei publice poloneze pentru aflarea adevarului s-a amplificat o data cu lansarea, la Moscova, a politicii de "glasnost". La intalnirea din aprilie 1987, presedintele URSS, Mihail Gorbaciov, si seful guvernului militar al Poloniei, generalul Wojciech Jaruzelski, au convenit crearea unei comisii mixte care sa investigheze "petele albe" - mai exact, subiectele cenzurate pana atunci - din istoria relatiilor dintre cele doua tari. Desi comisia nu a ajuns la nici un rezultat in privinta disparitiei prizonierilor in primavara anului 1940, istoricii polonezi au putut, pentru prima data, sa ridice problema accesului la documentele oficiale din arhivele sovietice. In tot acest timp, presa poloneza era plina cu articole pe tema Katyn. Kremlinul trebuia sa faca ceva. A optat pentru continuarea mistificarii: in luna noiembrie a acelui an, guvernul sovietic anunta intentia ridicarii la Katyn a unui monument menit a-i comemora pe militarii polonezi care, "impreuna cu 500 de prizonieri sovietici, au fost impuscati de fascisti in 1943, cand trupele noastre se apropiau de Smolensk". Dincolo de schimbarea datei, important era mesajul subliminal: si Polonia, si URSS au fost victimele agresiunii germane! De altfel, de-a lungul razboiului rece Moscova a reamintit cu regularitate Poloniei ca teritoriul ei inglobeaza regiuni din estul Germaniei si, din acest motiv, are nevoie de protectia ei in fata revansismului german.

La inceputul anului 1989, cativa importanti oficiali sovietici i-au trimis lui Gorbaciov o nota in care il avertizau ca problema "s-a acutizat", iar "timpul nu este aliatul nostru". Era necesara o asumare oficiala, chiar partiala, a asasinatelor. Pe 13 aprilie 1990, cu ocazia vizitei generalului Jaruzelski la Moscova, autoritatile sovietice au recunoscut, pentru prima data, responsabilitatea asupra masacrului de la Katyn si din alte locuri. Referindu-se numai la 15 000 de victime provenite din trei lagare - Kozielsk, Starobielsk si Ostaskov -, comunicatul Agentiei TASS afirma ca autoritatile sovietice au aflat despre masacre datorita "documentelor recent descoperite". Atribuind "responsabilitatea directa a crimelor" lui Beria si adjunctilor sai, comunicatul incheia: "Exprimandu-si profundul regret asupra tragediei de la Katyn, partea sovietica declara ca aceasta este una dintre cele mai grave crime ale stalinismului". In timpul ceremoniei de la Kremlin, Gorbaciov i-a inmanat lui Jaruzelski o mapa cu documente care, desi nu aducea o dezvaluire completa asupra faptelor - nu includea ordinul de executie semnat de Stalin, din martie 1940 -, nu mai lasa nici o indoiala asupra vinovatiei Moscovei. Varsovia a apreciat gestul Moscovei drept "un mult asteptat act de justitie morala", dar a subliniat ca mai raman de rezolvat cateva chestiuni: pedepsirea vinovatilor, acordarea de compensatii familiilor victimelor si accesul liber la locurile unde au fost comise atrocitatile. Micsorand numarul victimelor si aruncand vina asupra lui Beria - care fusese acuzat de actiuni criminale si impuscat dupa moartea dictatorului -, Gorbaciov voia sa acopere guvernul sovietic si Partidul Comunist, facand din Katyn o operatiune ilegala a politiei politice si nu ceea ce a fost de fapt: un act oficial de asasinare in masa.

Katynul vazut de sus
In primavara anului 1990, in timp ce facea cercetari in Arhivele Nationale din College Park, Maryland, un american de origine poloneza, Waclaw Godziemba-Maliszewski, a facut o descoperire senzationala: copia unui articol intitulat "Enigma Katyn: Noi dovezi intr-un mister vechi de 40 de ani", aparut in numarul din primavara anului 1981 al publicatiei Studies in Intelligence. Scris de un agent CIA si un analist al National Photographic Interpretation Center (NPIC), materialul interpreta imaginile luate de aviatia germana in zona Katyn in timpul zborurilor de recunoastere din perioada 1941-1944. Reveland, intre altele, transformarile aparute in regiune dupa 1943, cand Smolenskul fusese reocupat de Armata rosie, articolul demonstra actiunile intreprinse de sovietici pentru a sterge urmele. Coroborate cu imaginile dintr-un film facut de NKVD si capturat de germani - infatisand deshumarea ramasitelor umane, cu siguranta pentru a fi mutate in alta parte, si nivelarea locului cu buldozerul -, cu alte dovezi colaterale si cu marturii ale unor martori oculari, fotografiile nu lasa nici un dubiu asupra adevaratului vinovat. In plus, Godziemba-Maliszewski, care era interesat de Katyn nu numai ca istoric, ci si personal, printre victime aflandu-se o ruda apropiata, a reusit sa identifice si alte gropi comune, atat la Katyn, cat si la Miednoie si langa Harkov. Prima declaratie publica privind identificarea gropilor comune pe baza imaginilor luate de Luftwaffe a fost facuta de adjunctul procurorului general al Poloniei, intr-un interviu aparut pe 12 mai 1991 in publicatia Tagesspiegel. Dezvaluirea a avut un impact imediat nu numai in Germania, unde interesul mass-media fata de Katyn crescuse puternic in anii 1980, dar si in URSS. Un procuror polonez desemnat cu investigarea crimelor s-a deplasat la Harkov, unde serviciile secrete ucrainene au ajutat la identificarea mai multor gropi comune, printre care cele de la Piatihatki si Miednoie.

Suprema dovada
In 1992, Moscova "descopera" brusc originalul ordinului de executie din martie 1940. Istoricii s-au intrebat de ce Hrusciov, atunci cand denuntase crimele staliniste, in 1956, nu se prevalase si de acest document. Raspunsul il da profesorul Zaslavski intr-un articol aparut in publicatia L'Histoire, la inceputul anului 2004: Hrusciov avea "enorme responsabilitati" in problema poloneza. In 1940, in calitate de prim-secretar al PC ucrainean, decisese arestarea si deportarea in Kazahstan a familiilor militarilor polonezi detinuti in lagarele de prizonieri sovietice (cca 60 000 de persoane!). Asemenea tuturor secretarilor generali ai Partidului Comunist care s-au succedat dupa moartea lui Stalin, si el fusese implicat in perpetuarea versiunii oficiale asupra asasinatelor de la Katyn. In nota pe care i-o adresa seful KGB, pe 3 martie 1959, se propunea distrugerea tuturor documentelor referitoare la executiile celor 21 857 de prizonieri polonezi. Acestea - argumenta Aleksandr Selepin - nu prezinta "nici un interes operational si nici o valoare istorica". De asemenea, atragea atentia asupra faptului ca "un caz imprevizibil" ar putea "conduce la dezvaluirea operatiunii, cu toate consecintele dezagreabile pentru statul nostru". Propunerea a fost acceptata de Hrusciov, iar fisele personale ale ofiterilor polonezi, distruse. Din motive neelucidate, ordinul de executie semnat de Stalin s-a pastrat.

Meritul dezvaluirii acestui document extrem de deranjant pentru Kremlin ii revine succesorului lui Gorbaciov, Boris Eltin. In toamna anului 1992, comisia insarcinata cu cercetarea arhivelor preluate de presedintele Federatiei Ruse a descoperit printre cele 16 000 de dosare, in majoritate secrete, decretul din 5 martie 1940 si scrisoarea lui Selepin. In octombrie 1992, presedintele rus i-a inmanat omologului sau, Lech Walesa, copii ale acestor documente. Se punea, astfel, capat minciunii sovietice privind Katynul, locul unde a avut loc una dintre cele mai sangeroase crime din timpul celui de-al doilea razboi mondial.