HABITAT SI POPULATIE, STRUCTURI, EXISTENTA COTIDIANA, IMIGRARI

HABITAT SI POPULAŢIE, STRUCTURI, EXISTENŢA COTIDIANĂ, IMIGRĂRI

ŢĂRILE ROMÂNE ÎN PRIMII ANI Al SECOLULUI AL XIX-LEA.

HABITATUL SI POPULAŢIA.

CARACTERUL PREVALENT RURAL AL HABITATULUI.

AsEZĂRI CU CARACTER URBAN SI SEMIURBAN.

STRUCTURA ETNICĂ A POPULAŢIEI.

DATE PRIVIND STRUCTURA CONFESIONALĂ A LOCUITORILOR SPAŢIULUI,
CARPATO-OANUBIANO-PONTIC.

STRUCTURA SOCIALĂ A POPULApEI ROMÂNEsTI.

Ţarile Române în primii ani ai secolului al XIX-lea. în primele decenii ale secolului al XIX-lea, istoria oamenilor pamântului de la Dunare, Pont si Carpati marcheaza, în dezvoltarea sa, o însemnata etapa a habitatului uman, îndeosebi a celui urban. Acesta este, de altfel, rezultatul principal al cresterii demografice din secolul al XVII-lea-al XVIII-lea, al progresului economic si al mobilitatii sociale, al cursului politic promovat de regimul austriac si de cel otomano-fanariot, prin reformele administrative, fiscale, sociale, culturale si religioase specifice "despotismului 919i820j luminat". La începutul secolului al XIX-lea însa, progresul general al societatii românesti resimte si influentele negative ale unor factori externi. Ne gândim, în primul rând, la invaziile repetate ale armatelor straine.

în iarna 1801/1802, trupele pasei de Vidin, Pasvan Oglu, prada Oltenia. Craiova este arsa, Manaf Ibrahim, aghiotantul pasei amintite, distruge Tg. Jiu. Panica provocata în rândurile populatiei locale este cvasigenerala. însusi M/hai sutu, aflat la a treia domnie în Ţara Româneasca, ultima în anii 1801-1802, paraseste tronul. Ca urmare, timp de câteva luni, domnul Moldovei, Alexandru sutu (1801-1802), îndeplineste si functia de caimacam pentru principatul de la sud de Milcov. în aceasta perioada, numeroase familii de mari boieri, de la miazazi de Carpati - Brâncoveanu, Câmpineanu, Dudescu, Ghica, Obedeanu, stirbei s.a. - trecusera muntii, refugiindu-se la Sibiu si Brasov. Din ultimul centru urban mentionat, reprezentantii lor se adreseaza lui Napoleon Bonaparte, solicitând protectie "împotriva tâlhariilor turcesti".

Demersurile ulterioare ale diplomatilor francezi aduc numai o scurta perioada de liniste,relativa,în Câmpia Dunarii. Prin hatiseriful de la Gulhanei i septembrie 1802), Poarta reconfirma "privilegiile" cuprinse în firmanele din 1774,

1783 si 1791- Este stabilit regimul obligatiilor materiale ale "Valahiei" si Moldovei fata de Imperiul Otoman, fiind exclusa orice alta cerere de bani din partea curtii suzerane. Totodata, este recunoscuta autonomia celor doua tari carpato-duna-ne, imixtiunile otomane în treburile lor interne fiind, de asemenea, interzise. Durata domniei este fixata la sapte ani. Anterior expirarii acestui termen, mazilirea domnilor este conditionata de acordul comun al Rusiei si Portii. în acest context, nu mai surprinde faptul ca, imediat, noii domni de la Bucu­resti - Constantin Ipsilanti (1802-1806, 1807) - si lasi - Alexandru Moruzi (1802-1806, 1807) - adopta o politica filo-rusa. Ei nemultumesc, astfel, pe primul împarat al francezilor, care îl convinge pe sultan sa-i îndeparteze din scaun (12 august 1806). Ţarul Alexandru I (1801-1825) invoca încalcarea hatiserifului sus-mentionat si ordona trupelor ruse sa invadeze Moldova, apoi Tara Româneasca.

Razboiul ruso-otoman (1806-1812) desfasurat pe teritoriul locuit de români, provoaca acestora mari pierderi umane si materiale. Mai mult, desi la început anuntase ca actioneaza pentru apararea religiei si drepturilor românilor, Curtea de la Sankt-Petersburg pretinde, totusi, anexarea Principatelor invadate. Presati de Napoleon I, care declanseaza campania din Rusia, diplomatii lui Alexandru I încheie pace cu otomanii (Bucuresti, 16 mai 1812) multumindu-se numai cu încorporarea unei parti din Moldova. Este vorba despre regiunea dintre Nistru si Prut (Basarabia), pamânt românesc pe care B.P. Hasdeu îl defineste a fi "cu picioarele muiate în Marea Neagra si cu fruntea umbrita de codrii Bucovinei".

Noul rapt teritorial este urmat de schimbari demografice. Pe lânga miscarile traditionale ale populatiei autohtone, respectiv emigrari în zone mai putin expuse asupririi sociale si nationale, au loc imigrari repetate, colonizari initiate de catre autoritatile de ocupatie. Alogenii si cele câteva sute de asezari întemeiate de acestia nu pot schimba însa ponderea evidenta a românilor în ansamblul locuitorilor spatiului carpato-danubiano-pontic. Bastinasii îsi pastreaza obiceiurile, continuitatea caracterizându-le întreaga lor existenta cotidiana. Este rezultatul firesc al adaptarii la complexitatea conditiilor de viata oferite de teritoriul locuit (habitatul). în consecinta, se impune sa cunoastem structurile acestui habitat si pe cele ale populatiei.

ⁿ -. * ; Pentru primele doua decenii ale secolului

al XIX-lea exista mai multe izvoare de demografie istorica: inventare (catagrafii) eparhiale, recensaminte (conscriptii) fiscale, schite statistice s.a. Multe dintre acestea însa au un caracter regional si se refera, adesea, numai .a familiile contribuabile. Datele continute sunt, asadar, incomplete. Totusi, Pe temeiul lor, putem cunoaste cu aproximatie structura etnica, confesionala si sociala a locuitorilor, repartizarea acestora pe orase, târguri, sate. Cu rezervele de rigoare trebuie privit si urmatorul tablou sinoptic privind sezarile rurale, semiurbane si urbane din- spatiul carpato-danubia­no-pontic, pâna la 1821:

Din cele aproape 9 500 asezari

atestate documentar în perioada care ne intereseaza, peste 97% reprezinta sate. Acest procent denota caracterul prevalent rural al habitatului din spatiul carpato-danubiano-pontic. O asemenea trasatura se explica prin faptui ca economia însasi are un pronuntat caracter agrar.

Procentul asezarilor rurale difera însa de la o entitate istorico-geografica la alta. Astfel, media pe întreg spatiul amintit este depasita de procentul înregistrat în cele cinci cercuri administrative din comitatul Bihor, cele doua sangeacuri dobrogene (Silistra si Tulcea), în cele 17 judete din Muntenia, unde numarul asezarilor rurale fireste între anii 1815-1821, în cele 16 tinuturi din Moldova .dintre Prut si Carpati si în Bucovina. Spre 1826, numarul asezarilor rurale scade în Transilvania.

Datele aceluiasi tablou sinoptic

confirma si cresterea diferentiata a numarului târgurilor. Procentele cele mai semnificative sunt, în aceasta privinta, cele din Banat si Maramures. Diferentieri exista însa chiar între subdiviziunile administrative ale acestor doua entitati istorico-geografice.

Astfel, în comitatul Arad documentele confirma existenta unui singur "oras liber regesc", dar si un numar de târguri mai mare cu zece, decât cel al asezarilor cu caracter semiurban din comitatele Timis si Torontal, luate la un loc, unde sunt atestate trei orase. De asemenea, în comitatul satmar, integrat Maramuresului înca din timpul Dragosestilor, exista - la începutul secolului al XIX-lea "doua orase libere regesti" si un "oras liber minier". în schimb, comitatul care poarta numele amintitei entitati istorico-geografice nordice, Maramures, are numai "cinci orase-târguri".

în comitatul Alba de Jos sunt atestate patru orase si zece târguri, dar în comitatur Alba de Sus lipsesc asemenea structuri ale habitatului. Numai târguri, fara orase, figureaza în izvoare demografice referitoare la comitatele Caras< Chioar, Crasna, Hunedoara si Zarand, la scaunul Aries, în judetul Ialomita ori la cazatele Ostrovsi Mangalia-. în Basarabia, un izvor cartografic din 1817 confirm³ existenta a 17 târguri si 5 cetati.

Numarul csl mai mare de orase (11, dintre care sise "regesti si cinci orase-municipii)- se înregistreaza, pe "Pamântul Craiesc" respectiv scaunele jOrastie, Sebes, Miercurea Sibiu, Nocrich, Medias, Cincu, Sighisoara, Rupea, districtele Brasov si Bistrita. împreuna cu târgurile, centrele urbane reprezinta, în zona respectiva, putin peste 8% din numarul total al asezarilor (276, din care 253 "sate). Procente peste media continentala, de la acea data, întâlnim însa numai în districtul Brasov (16,66%) si în scaunul Medias (25,9%).

Se constata ca numarul târgurilor este mai mare decât cel al oraselor. Ambele tipuri de habitat sunt depasite numeric, coplesite chiar, de habitatul rural. Gradul redus de urbanizare, ca fenomen demografic petrecut pe aceste meleaguri - anterior anului 1821 - permite desprinderea clara a functiilor orasului. Fara îndoiala, acesta reflecta dezvoltarea mestesugurilor si co­mertului. Exista, totodata, elemente care denota o intensa activitate agricola, îndeosebi horticola (floricola, legumicola, pomicola) si viticola, precum si una pastorala.

Printre vii si "frumoase gradini", admirate de un conte francez în toate

'orasele strabatute, de la Timisoara si pâna la Bucuresti, adaposturi pentru vite,

pentru oi, au în preajma ateliere metalurgice, manufacturi de postav, hârtie,

sticla, salpetru, potasa,- piele, bere, var, ceara etc; sedii ale breslelor si

companiilor comerciale sunt situate în preajma pietelor centrale, printre edificii

ecleziastice sau laice, de traditie medievala ori baroc, si case taranesti (una

chiar în centrul capitalei Ţarii Românesti, lânga Manastirea Sf. Sava). La lasi, din

cele sase mii de case, despre care scrie un calator strain, numai trei sute sunt

construite din piatra; printre ele, numai treî bai publice.

Pe masura ce va fi promovata o viata intelectuala tot mai bogata si o estetica arhitecturala proprie, se va ajunge la o structurare valorica a spatiului urban. Deocamdata, orasele - si unele târguri - dobândesc numai un statut administrativ (resedinte de cazale, comitate, districte, judete, sangeacuri, scaune, tinuturi s.a.m.d.). Din punct de vedere juridic, unele orase si târguri au statut de asezari libere; altele, cum vom vedea, lupta însa pentru emancipare de sub stapânirea marilor proprietari funciari. De asemenea.orasele si târgurile se deosebesc între ele si prin numarul de locuitori. Majoritatea lor covârsitoare, inclusiv Cernauti (5 743 locuitori în 1810), Satu Mare (8 370) si Timisoara (8 480), au sub zece mii de locuitori (cifra tipica pentru Europa Apuseana). Peste aceasta cifra, între 10.000 si 20.000 de locuitori au orasele Cluj (circa 13.000), Sibiu si Brasov (ultimul depasind 18.000 de locuitori, la 1820). O populatie mai mare de 20.000 de locuitori avea orasul lasi, în timp ce orasul Bucuresti depasise deja 30.000 de locuitori.

Cresterea numarului locuitorilor oraselor reda mai convingator procesul de urbanizare. Fata de procentul asezarilor neagricole din Moldova (1,72%), unaoara, indicele concentrarii populatiei în orasele si târgurile Principatului respectiv este superior (9,11% în 1803).'

Exista statistici care redau numarul

siht- ^ri' ^{r conform str}ucturii etnice a locuitorilor, lata, spre exemplu, o asemenea ^statistica pentru Banat, la cumpana dintre veacurile al XVIII-lea si e

Din cele aratate rezulta ca, în Banat, circa 3/4 din localitati cuprindeau populatie româneasca.

Semnificativa este, în aceeasi ordine de idei, si structura gospodariilor din Basarabia, în anul 1817, potrivit careia, din totalul de 96 528 gospodarii basarabene, luate în calcul, cele românesti reprezentau, asadar, peste 94%.

Sa retinem ca, anterior, în Bucovina existau urmatoarele procente privind numarul familiilor dupa structura lor etnica: familii de români - 77,3%; ruteni si alti ucrainieni, din Imperiul Habsburgic-15,8%; evrei-3,7%; tigani-2%; armeni - 0,4%; alte nationalitati - 0,8%.

în cele 16 tinuturi din Moldova sunt atestati, în 1820, aproximativ 700 000 de locuitori români. Pentru anul urmator, populatia din Ţara Româneasca este estimata la aproape 1 800 000 de locuitori.

Pentru Dobrogea, datele sunt incomplete. Cele referitoare la români, de exemplu, provin numai din câteva cazale (Tulcea, Isaccea, Macin, Babadag, Hârsova si Mangalia), unde sunt atestati în numar de aproape 18 000. Alaturi de români traiesc turco-tatari (în numar aproximativ egal cu cel al românilor), bulgari, cazaci si greci (câteva mii fiecare grup etnic), tigani, evrei, si armeni (între 800 si 400 de suflete, fiecare). Sa retinem însa faptul ca, în Dobrogea, datorita pastoritului transhumant, locuiesc anual între 2 900 si 5 000 de mocani, veniti cu oile din Moldova, Transilvania si Ţara Româneasca.

împreuna cu locuitorii de acelasi neam din Banat, românii din Transilvania, Crisana si Maramures, totalizeaza, la începutul secolului al XIX-lea, peste 2 200 000 de locuitori. Astfel, ponderea românilor, în ansamblul populatiei spatiului carpato-danubiano-pontic, este urmatoarea:

Cifra atestata în perioada istorica imediat urmatoare.

Un numar însemnat de locuitori români este atestat, totodata, în Mace-

nia P^e vaile Timocului si Maritei sau la est de Nistru; de asemenea, în Galitia

Slovacia, de unde, printr-un proces asemanator de emigrare, locuitori de alte

5' .. _{se vor} îndrepta spre spatiul istorico-geografic românesc. împreuna cu cei

ste 5.4 milioane de locuitori autohtoni, alogenii se vor integra unei vieti

P ijtjco-nationale complexe, dar nu lipsita de contradictii generate de dominatia

? rtial, _cnj_ar ocupatia) imperiilor absolute vecine.

Date privind structura confesionala a locuitorilor spatiului carpato-da-ubian» i-pontic. Majoritatea covârsitoare a populatiei de la Dunarea de Jos, Pont si Carpati apartine, în continuare, confesiunii traditionale, respectiv cea a credinciosilor crestini ortodocsi. Acestia sunt îndeosebi români, a- caror viata religioasa este coordonata de Mitropolia Ungro-Vlahiei si de Mitropolia Moldovei, în 1821, este întemeiata Mitropolia Basarabiei, în frunte cu Gavriil Banu-lescu-Bodoni (1746-1821). De sub autoritatea Mitropolitului Moldovei au fost scosi, anterior, si românii ortodocsi din Bucovina. Episcopia acestora, cu re­sedinta la Cernauti, împreuna cu cele sase protopopiate ale sale (între care cele ale Ceremusului, Nistrului, Sucevei), împreuna cu ortodocsi din Banat (români si sârbi), Crisana, Maramures si Transilvania (români, în majoritatea lor, si greci) sunt trecuti în subordinea Scaunului mitropolitan de la Karlowitz. La Sibiu se mentine numai o Episcopie Ortodoxa. Mitropolia Ortodoxa care functiona la Alba-lulia fusese desfiintata cu prilejul Uniatiei, când o parte dintre românii ar­deleni, pentru a obtine egala îndreptatire în fata legilor, devenisera greco-catolici.

într-un izvor demografic publicat la Sibiu, referitor la anii 1786-1833, se arata ca: "mai numerosi sunt adeptii religiei greco-neunite", respectiv ai Bisericii Ortodoxe "careia îi apartine aproape trei cincimi dintre români si tigani si apoi toti grecii. Numarul acestora poate, desigur, sa se ridice la 800 000 de suflete, daca nu si mai mult". Celelalte 2/5 ale populatiei românesti si locuitori apartinând diferitelor grupuri etnice crestine din Transilvania alcatuiesc adeptii confesiunii greco-catolice (uniti cu Biserica Romei), care înregistreaza "sporul numarului (...) cel mai important (...) datorita trecerii unor comune întregi" la aceasta religie.

Dupa numarul adeptilor, în Transilvania urmeaza religia evanghelico-lu-therana, de care "tin, cu putine exceptii, sasii (..) circa 250 000 de suflete", la care se adauga "si câteva comunitati ungare de aceasta religie". Cât priveste religia romano-catolica, aceasta are, în interiorul arcului carpatic, la începutul secolului al XIX-lea, 18 081 de adepti, cu deosebire maghiari si secui. Tot în scaunele secuiesti, dar si în comitatele Alba de Jos, Cluj etc, îsi au credinciosii celelalte doua religii reformate: calvina si unitariana (sunt atestati 140 043 unitarieni). Potrivit aceluiasi izvor, religia mozaica are aproximativ 3 000 de prozeliti dintre "evreii ce traiesc risipiti prin Transilvania".

Comunitati de catolici si mozaici sunt prezente, totodata, în Moldova si în ^c vina; armenii îsi organizeaza temeinic institutiile religioase în Basarabia.

Majoritatea confesiunilor amintite exista si în Dobrogea primelor doua decenii

^{e Vea}cului al XIX-lea. în plus, remarcam coreligionarii ortodocsi de rit vechi,

Prezentati de cazacii crosoviti sau lipovenii colonizati între Dunare si Marea

^agrâ. De asemenea, câteva mii de musulmani, îndeosebi "bosniaci si arnauti de

9^lr|e slava, renegati", vin sa întregeasca acest tablou al vietii religioase.

Structura sociala a populatiei româ^f Izvoarele de demografie istorica ofera date semnificative si în legatura cu structura sociala a populatiei românesti din primele doua decenii ale secolului ai XIX-lea. Spre exemplu, redam în tabelul de mai jos procentele care revin principalelor grupuri sociale în cadrul celor peste doua milioane de români din Transilvania, Banat, Crisana si Marafnures.

în diferite regiuni însa, procentele oscileaza, mai putin ori mai mult, fata de cifrele medii mai sus-mentionate. Spre exemplu, pe Pamântul Craiesc, ele se reprezinta astfel:

tarani liberi

tarani dependenti

-oraseni

în Ţara Româneasca si Moldova, taranii clacasi reprezinta cu putin peste

70%, iar cei biberi (mosnenii, razesii) aproape 30%. Ultima cifra este confirmata de repartitia proprietatii funciare dintre Carpati si Nistru, mai precis de structura satelor mentionate în recensamântul fiscal din 1803 (impropiu denumit Condica liuzilor):

Pentru cunoasterea locului în viata sociala a diferitelor categorii de locuitori, semnificativa este si urmatoarea structura a familiilor românesti din Bucovina:    ₄"

HISTORISCHE BESCHREIBUND (1780) despre locuitorii Bucovinei, religia si limba obsteasca a regiunii.

...locuitorii cei mai vechi ai Bucovinei sunt deopotriva cu locuitorii din Moldova turceasca, descendenti din coloniile valahe sau vechi romane. în timpurile precedente ei primira o puternica sporire de coreligionari grecesti, refugiati din Transilvania. Catre sus-numitii vechi locuitori s-au mai atasat multi din tarile vecine, care, refugiindu-se ici-colo, s-au asezat aici. De aceea întâlnesti în tara multe familii unguresti, transilvanene, armenesti, dar mai cu seama evreiesti. Limba obsteasca a tarii este limba moldoveneasca ce se compune dintr-o latineasca stricata.

J.A DEMJAN, statistic/an austriac, despre structura etnica a populatiei Transilvaniei la începutul secolului al XIX-lea (1804).

între natiunile mai vechi, românii ocupa necontestat în privinta numarului, locul cel dintâi. ". ._{or se} poate aprecia pe drept la 4/7 din întreaga populatie. înmultirea populatiei românesti e ^TlailJ_dsproportinat de mare fata de cea secuiasca, maghiara si saseasca, încât oriunde traieste atât de _aceia' |_e ja locul îndata. Ei sunt raspânditi în întreaga tara, pe de o parte în grupuri românu _întregj_me satele sau jumatate din populatia acestora, pe de alta parte la marginea asezarilor unguresti, secuiesti st sasesti.(...)"

CHEORGHE MAIOR despre situatia iobagilor.

Când rasarea soarele îi puneau în lucru si dupa ei statea un pârcalab cu batul în mâna si de _se întâmpla ca unul sa nu lucreze ca celalalt sau sa ramâna ceva mai îndepartat, îl batea Când bagii faceau greseli nu tocmai mari, de pilda lipseau vreo zi de la lucru fara voia domnului, atunci îi ' uneau jos pe scaun si le dadeau 10-20 bete, si apoi îi puneau iarasi la lucru".

TEMĂ:

în ce consta semnificatia cunoasterii structurii confesionale a locuitorilor din spatiul carpatc-danubiano-pontic?