HENRIC AL VII-LEA

HENRIC AL VII-LEA

I. Importanta evenimentelor scapa aproape tot­deauna celor care sunt martorii lor. Soldatilor care l-au vazut īn seara unei batalii pe lordul Stanley punānd coroana pe capul fiului sau vitreg, Henric Tudor, gestul trebuie sa l 22122s1811w e fi parut unul din epi­soadele pitoresti ale unui interminabil razboi. Ei asistau īnsa la apusul unei societati. Timp de īnca vreo cincisprezece ani aveau sa se mai iveasca pre­tendenti; dar īn nici un moment ei nu vor pune īn primejdie tronul lui Henric al VII-lea. Stabilitate cu atāt mai surprinzatoare cu cāt noul rege nu era un razboinic. S-au nascut doua legende cu privire la acest barbat trist, grav si gānditor. Prima, raspāndita īnca din timpul vietii sale si datorata lui īnsusi, facea din rege un personaj distant si miste­rios, care nu mai era, ca suveranii din evul mediu, un cavaler printre egalii sai, ci o fiinta aparte: un monarh; a doua, aceea a istoricilor, va descrie un rege avar si suspicios, un Ludovic al XI-lea en­glez, care, storcāndu-i pe nobili, ar fi adunat imense comori. A fost oare Henric al VII-lea īntr-adevar un om avid de bani? Fapt este ca a lasat o mare avere, aproape doua milioane de livre. Īsi tinea re­gistrele contabile īntr-un mod minutios, ca un bur­ghez: "Regele pierdut la carti: noua livre... Pier­derea mingilor de tenis: trei silingi... Nebunului meu pentru compunerea unui cāntec...". Daca soco­telile sunt precise, ele nu sunt īnsa socotelile unui avar. Luxul curtii sale, frumusetea bijuteriilor, hai­nele sale de catifea violeta captusite cu stofa aurie stārneau uimirea ambasadorilor milanezi si spa­nioli. Adevarul pare a fi ca primul rege din dinas­tia Tudorilor a iubit banii pentru ca, dupa esuarea societatii feudale, banul devenise noul semn al for­tei. Īn secolul al XVI-lea un rege sarac ar fi fost un rege slab, supus nobilimii sale si parlamentului. Henric al VII-lea si copiii sai nu vor depinde nici de nobilime, nici de parlament. Fara alta armata permanenta decāt cei o suta cincizeci de oameni din trupa de garda, ei vor fi suverani mai mult decāt respectati, vor fi venerati. Trebuie sa explicam me­canismul prodigioasei lor sigurante.

II. Prin razboiul celor doua roze, marii seniori fusesera, daca nu nimiciti, dar foarte īmputinati. Īn parlamentul lui Henric al VII-lea sunt convo­cati numai douazeci si noua de lorzi temporali si influenta lor īn tara pare slaba. Institutiile se nasc pentru ca sunt necesare si mor cānd devin inutile sau periculoase. Dupa caderea imperiului si dezor­dinile provocate de invazii, seniorii feudali, īn lipsa unei puteri centrale solide, asigurasera de bine de rau apararea teritoriului si administrarea justitiei. Apoi, dupa succesul regilor normanzi si angevini, aristocratia razboinica fu despuiata de functiile sale esentiale. Vreme īndelungata ea se īndeletni­cise cu expeditii de cuceriri, cānd īn Ţara Galilor sau īn Scotia, cānd īn Normandia, Aquitania sau īn Flandra. La sfārsitul secolului al XV-lea, consti­tuirea īn Spania, apoi īn Franta a unor mari state, mai puternice decāt mica Anglie din acea vreme, nu mai lasase nobililor razboinici nici o sansa la vreo aventura pe continent. Nu le mai ramānea alt­ceva de facut decāt sa se bata īntre ei. Razboiul celor doua roze avusese dublul efect de a dezgusta pe oraseni si pe tarani de orice anarhie feudala si de a slabi ceea ce ramasese din nobilimea anglo-normanda. Cine putea sa-i mosteneasca puterea? Parlamentul? Dupa un īnceput stralucitor, īsi pier­duse si el prestigiul īn timpul perioadei de tulbu­rari. Camera Comunelor nu putea fi aleasa liber decāt daca o putere centrala solida īi apara pe ale­gatori de interventia seniorilor locali. Īntre regi­mul feudal si cel parlamentar numai regele putea face jonctiunea. Carenta nobilimii si a Camerei Co­munelor lasa loc liber monarhiei.

III. Pentru a dezarma factiunile nobiliare ce mai ramasesera si bandele lor, regii Tudori se spri­jina pe trei clase noi: gentry, yeomen-i si comer­cianti. Gentry constituie totalitatea gentlemen-ilor care traiesc la tara. Cuvāntul gentleman, care īn­cepe a fi folosit sub domnia reginei Elisabeta, e departe de a avea acelasi sens pe care-l are cuvāntul francez gentilhomme. Cineva putea fi gentle­man fara sa fie īnnobilat si chiar fara sa aiba pamānt feudal. Gentry cuprinde si pe descendentul cavalerului si pe comerciantul bogat, fost primar al orasului sau, care cumpara o bucata de pamānt unde sa se retraga, si pe avocatul celebru devenit proprietar funciar; aceasta clasa are ca limita infe­rioara un cens funciar, acele douazeci de livre venit care odinioara dadeau dreptul la titlul de cavaler si care īn secolul al XVI-lea īngaduie unui pro­prietar sa devina judecator de pace. Micii nobilimi din nastere īi urmeaza o mica nobilime a banului, al carei rol īn stat se aseamana cu acela jucat īn Franta de clasele mijlocii pe vremea lui Ludovic-Filip , dar care ramāne o aristocratie rurala. Īntre squires care o formeaza si pairii regatului, nici un zid de nepatruns. Mostenitorii pair-ilor intra īn Camera Comunelor si sunt pe picior de egalitate cu gentlemen-ii de la tara.

IV. si yeomen-ii constituie o clasa rurala, infe­rioara gentry-ului, superioara fostilor vilani. Ea cu­prinde (aproximativ) indivizii care au cel putin patruzeci de silingi venit, necesari pentru a face parte dintr-un juriu sau pentru a participa la ale­gerile de comitat, dar care nu ating venitul de douazeci de livre, ceea ce ar face din ei gentlemen-i. Nu-i nevoie sa fii proprietar ca sa devii yeomen. si copy holders si chiar arendasii pot deveni yeomen-i. Bacon defineste yeomany ca o clasa intermediara īntre gentlemen-i si tarani; Blackstone ca o clasa a electorilor de la tara (gentry-ul fiind clasa eligibililor). Aceasta yeomany, care se va compune īn secolul al XVII-lea din circa o suta saizeci de mii de englezi, formeaza armatura tarii si a armatelor sale. Se vede cāt de diferita a fost atunci structura Angliei de aceea a statelor de pe continent, īn care putine persoane, īn afara de nobili, aveau pamānt. Arcasii din razboiul de o suta de ani au fost yeomen-i. Nu li-e frica nici sa munceasca cu bratele, nici sa se lupte. "Ei alcatuiesc un element economic, politic si so­cial de o foarte mare pondere īn cadrul natiunii" si sunt de partea regelui pentru ca au totul de pier­dut īn caz de dezordini.

V. La īnceputul secolului al XVI-lea, negusto­rii englezi nu ocupa īnca īn lume locul pe care-l vor detine mai tārziu. Cātiva dintre ei (Merchant Adventurers), jumatate pirati, jumatate armatori, se duc sa-si vānda tesaturile pāna īn Rusia si fac concurenta, īn Mediterana, Venetiei si Genovei, dar īn cucerirea lumilor noi, care īncepe atunci, Anglia nu joaca nici un rol. Cānd victoriile militare ale Islamului, barānd drumul mediteranean spre India, au silit pe europeni, īn secolul al XV-lea, sa īncerce marile aventuri maritime pentru a gasi un drum nou spre bogatiile Orientului, numai portughezii si spaniolii si-au īmpartit īntre ei pamānturile des­coperite. Cine s-ar fi gāndit sa-i atribuie un imperiu colonial Angliei, o tarisoara agricola si pastorala? Totusi, un barbat din acele vremuri a īntrevazut ca "viitorul poporului sau era pe apa"; acesta a a fost regele Henric al VII-lea. A īncurajat navi­gatia cāt i-a fost cu putinta. El īnsusi a construit nave mari: Mary-Fortune, Sweepstake, si le-a īn­chiriat negustorilor. Īn Mediterana, pe la 1500, galera continua sa fie vasul de razboi, iar corabia cu pānze era nava negustorilor; īn Anglia, dimpo­triva, vasul comercial si vasul de linie s-au con­fundat multa vreme. Īn parte pentru ca oceanul nu a fost niciodata sigur pentru galere si īn parte pen­tru ca englezii, popor practic, voiau ca īn timp de pace sa dispuna pentru comertul lor de īntreaga flota. Īn caz de razboi, īn urma rechizitiei regale, dulgherii ridicau, īn fata si īn spatele bastimentu­lui, "castele" pentru trupe. Īn secolul al XV-lea, "castelele" devenira permanente. Henric al VII-lea a fost unul dintre primii care a amplasat tunuri pe bordul vaselor sale; a īnfiintat un arsenal la Portsmouth; a comanditat expeditii ca aceea a lui Cabot, care, umblānd dupa mirodeniile Orientului, a descoperit morua din Terra Nova; a interzis, prin­tr-un Act de Navigatie, sa se importe vinurile de Bordeaux pe bastimente straine (si daca astazi capacitatea bastimentelor engleze este calculata īn "tone" , nu-i decāt īn amintirea butoaielor din Bordeaux). Pe scurt, Henric al VII-lea pare sa fi īnteles ca lupta pentru pietele externe avea sa de­vina una dintre formele marii politici; sprijinul pe care l-a acordat marinei si comertului i-a atras simpatia orasenilor si īn special a celor din Londra.

VI. Sprijinindu-se pe cele trei clase puternice: gentry, yeomeni si negustori, regele i-a putut do­moli pe marii baroni, atāti cāti mai ramasesera. stiind ca juriile provinciale erau intimidate de prestigiul fostilor stapāni, aduse procesele primej­dioase īn fata unei Curti a prerogativelor, detasata din Consiliul sau, denumita "Camera īnstelata" din cauza decoratiei salii īn care se tineau sedintele. Sub domnia lui Henric al VII-lea condamnarile la moarte au fost destul de rare. "Storcea mai mult aur decāt sānge", dar impunea respectarea dispo­zitiilor sale. Īntr-o zi, facānd o vizita contelui de Oxford, fu primit de o īntreaga companie de valeti īn uniforma. O lege noua interzicea nobililor sa īntretina asemenea liota de servitori, care puteau fi usor transformati īn soldati. La plecare, Henric al VII-lea spuse gazdei: "My lord, īti multumesc mult pentru masa, care a fost foarte buna, dar nu pot tolera ca legile sa fie calcate chiar īn prezenta mea. Attorney-ul meu va sta de vorba cu dumneata".

Contele Oxford fu fericit sa scape numai cu o amenda de zece mii de livre. Metodele acestea necavaleresti erau aspre, dar sanatoase, si Camera īnstelata a facut adesea treaba buna. Totusi, chiar principiul unei Camere a prerogativelor, luāndu-i acuzatului dreptul la juriu, era condamnabil si contrar libertatilor din regat; lucrul a iesit īn evi­denta sub domnia Stuartilor, cānd aceste camere au devenit un instrument al tiraniei.

VII. Īn politica, ca si īn justitie, legalitatea a fost trimisa de Henric al VII-lea la plimbare. Īn timpul domniei sale parlamentul n-a fost convocat decāt de sapte ori. Cine s-ar fi gāndit atunci sa se plānga? Dezordinile provocate de razboaiele civile rezolvasera orice conflict constitutional īn favoarea coroanei. E adevarat ca regele nu guverna decāt asistat de Consiliul sau, dar Consiliul nu era (ca pe vremea regilor normanzi) o adunare reprezentativa a marilor baroni si a prelatilor. Noii consilieri erau fii de oraseni, educati īn universitati. Multe familii destinate sa participe timp de secole la guvernarea Angliei: Cavendish, Cecil, Seymour, Russell, debu­teaza īn cancelariile dinastiei Tudorilor. Acum nu razboinicul pune bazele unei descendente nobile, ci īnaltul functionar. Slujbasul personal al regelui va fi urmat de secretarul de stat.

Suntem īn posesia proceselor-verbale de sedinta ale Consiliului privat. Se vede cāt de minutioasa a fost administrarea treburilor de stat, care seamana cu modul de administrare a unor treburi de fami­lie. De pilda, la 6 iunie 1592, Consiliul s-a ocupat de un anume Thomas Prince, īnvatator, care a vor­bit īmpotriva religiei de stat. S-a luat hotarārea sa se scrie judecatorului curtii din comitatul sau pen­tru a-l īntreba daca-i cazul sa fie urmarit... Con­siliul da ordin unui gentleman, proprietarul unei pasuni pe care trecea un drum de edec, sa-l re­pare... Autoriza un macelar sa taie niste animale, īn timpul postului mare, pentru bucataria ambasadei Frantei... Totul este prevazut. Daca sosesc niste trupe la Portsmouth, Consiliul scrie primarului ca sa-l roage sa se īngrijeasca de hrana lor. Caci nu exista birocratie centrala. Curtea si regele nu pot guverna decāt utilizānd, īn comitate si tārguri, reteaua strānsa a institutiilor locale.