HOMER sI FIZICA
Primii gînditori greci sînt fizicieni. Problemele pe care încearca sa le rezolve privesc mai mult lumea aceasta decît omul sau lumea cealalta. Ei se întreaba care sînt elementele care alcatuiesc universul; ce element fundamental a preexistat celorlalte; ce fort 13213s1821n e imanente sau exterioare intervin pentru a uni sau desparti aceste materiale si pentru a prezida la construirea cosmosului.
Exegeza lui Homer a început si ea cu "physica". Pentru primii alegoristi, Iliada si Odiseea ascund în miturile lor adevaruri de ordin stiintific despre elemente si despre felul în care s-a cladit lumea. Autorul Iliadei pune în actiune apa, aerul, pamîntul, focul sau eterul pe care abia daca le deghizeaza sub numele lui Poseidon, Hera, Hades, Zeus...
Este o aberatie, va spune imediat cititorul: zeii lui Homer nu seamana cu cei ai lui Hesiod. Zeus, Hera sau Poseidon sînt în Iliada cu totul altceva decît forte cosmice. Locuitorii Olimpului sînt la fel de vii, la fel de putin abstracti ca Abile, Agamemnon sau Ulise, eroii omenesti ai dramei.
si totusi, sîntem noi siguri ca Hefaistos sau Poseidon nu mai au nici o legatura cu fortele naturii, atunci cînd Îsi joaca rolul, cînd comic, cînd tragic, în epopee? Homer Îsi aminteste din cînd în cînd ca unul este marea, iar celalalt focul.
Primilor alegoristi le erau familiare cosmogoniile, mai ales cea a lui Hesiod, cu zeii sai hotarît alegorici: Haosul, Dragostea, Eterul, Oceanul cu adînci vîrtejuri; si cuplul Uranos-Gea, sau Cerul îmbratisînd Pamîntul.
Analogia sau identitatea zeilor lui Homer cu cei ai lui Hesiod trebuia sa-i împinga pe primii exegeti la inductia generala ca Homer a pornit si el de la zeii-elemente; perechea Zeus-Hera este o pereche de elemente, ca si Uranos si Geea; întunecatul Hades este asemanator cu neagra noapte
â lui Hesiod si ea poate desemna imensa si obscura profunzime a aerului.
Pe scurt deci, zeii Iliadei ca si cei ai Teogoniei,
sînt fortele naturale personificate. Homer se afla înca la
stadiul în care gîndirea stiintifica se exprima prin
simboluri. Acest stadiu va dura înca multa vreme dupa el,
deoarece Empe-docle, în nomenclatura sa a elementelor, n-a renuntat
înca la afabulatia mitica; tot asa, Pherekyde din
Cosmogonia hesiodica era, cu multiplele sale genealogii, prea precisa, prea explicita, pentru a se putea potrivi cu ipotezele fizicienilor; zeii lui Homer se pretau mult mai bine la acest joc, obscuritatea mitului permitînd toate acomodarile, si justificînd toate îndraznelile.
înca din secolul VI exegetii vor porni cu îndrazneala la descifrarea lui Homer si vor descoperi o fizica. Primii alegoristi sînt contemporani cu Anaximandru si cu Xe-nofan si îl vor explica pe poet în functie de teoriile acestor filosofi; sînt contemporanii lui Heraclit din Efes, ai lui Empe-docle, ai lui Anaxagora si de aceea vor transpune în poemele homerice fizica acestor gînditori.
Pentru a întelege atît demersurile cît si starea de spirit a primilor alegoristi este indispensabil sa amintim trasaturile principale ale fizicii presocraticilor, ceea ce ne va permite sa recreem cadrul în care vor intra, de voie ori de nevoie, zeii sau eroii lui Homer. Cine are viu în minte raportul dintre eter si aer asa cum sînt prezentate de filosofii ionieni sau sicilieni, va gasi aproape firesc sa auda ca Zeus si Hera pe muntele Ida sînt eterul si aerul.
Vom vedea apoi cum s-a efectuat prefacerea zeilor lui Homer în elemente, prin studierea marilor mituri homerice: razboiul zeilor; iubirea lui Zeus cu Hera pe Gargaros; Hera cu picioarele legate de nicovale; împartirea lumii între Zeus, Hades si Poseidon.
Odata stabilit contactul cu exegeza fizica, va deveni cu putinta sa abordam direct o chestiune capitala pentru discutia noastra: cea a vechimii exegezei fizice. Nu va fi nici o greutate sa aratam ca fundamentele doctrinei erau puse înca din vremea lui Platon. Cu toata saracia documen-
telor, vom putea face sa traiasca pe unii din alegoristii presocratici: Theagenes din Rhegium, contemporan cu Cam-byse; Metrodoros din Lampsacos, al carui sistem a putut fi reconstituit multumita unor scurte note aflate pe un papirus descoperit la Herculanum; Glaucor, citat în Poetica lui Aristotel, cu prilejul unei probleme ridicate de scutul lui Ahile. Cratylos ne va îngadui sa banuim partea pe care a avut-o scoala heraclitica în aceste speculatii.
Vom trece apoi la stoici. Punctul lor de vedere în domeniul alegoric, precizarea rolului si pozitiei lor în exegeza lui Homer se pot reconstitui cu ajutorul fragmentelor din Zenon, Cleant-hes, Chrisyppos.
Vom reveni atunci la miturile Iliadei si Odiseei, la acele mituri mai complexe, care contineau, dupa antici, o veritabila cosmogonie: mitul fauririi scutului lui Ahile, mit care arata cum a fost creata lumea de catre demiurg; mitul adulterului lui Ares cu Af rodita, în care se pot descifra tezele lui Empedocle si Heraclit despre opozitia si armonia care tin lumea legata; mitul lui Hefaistos azvîrlit din cer; cel al lui Thetis si Briareu venind în ajutorul lui Zeus; cel al lui Proteu si a fiicei sale Eidothea, care reflecta raporturile demiurgului cu materia sau al materiei cu forma.
Partea avuta de pitagoricieni pare a fi fost destul de neînsemnata în aceasta prima exegeza. Ei sînt prezenti, totusi, cînd e vorba de Apollon, toti referindu-se la ei atunci cînd îl identificau cu soarele. Sagetile zeului care raspîndesc ciuma si moartea printre ahei, din primul cînt al Iliadei, nu sînt altceva decît razele soarelui.
Pentru a putea ascunde adevarul sub valurile alegoriei, trebuia ca Homer sa-l fi cunoscut, stiind mai dinainte lucrurile pe care savantii aveau sa le descopere, de-a lungul secolelor. Crates din Mallos, ca si atîtia alti exgeti admiteau implicit omnistiinta lui Homer. Fie ca era vorba de Ursa sau de Pleiade, de marimea soarelui, sau de sfericitatea pamîntului, cunostintele lui Homer nu aveau niciodata vreun cusur. Vorbise chiar, cu mult înaintea lui Pytheas din Marsilia, despre maree, ce-i drept în termeni învaluiti, în mitul Charybdei.
In scoala peripatetica s-a nascut o ultima forma de exegeza, care interpreta miturile ca o transpunere a faptelor istorice, prost întelese si deformate si care vede în povestile
minunate si "de necrezut" simple fenomene naturale, umflate si transformate de catre ignoranta sau de catre imaginatie. Chiar daca a devenit cu timpul puerila, aceasta exegeza era animata la început de un simt ascutit al realului, de un spirit foarte pozitiv. Ea se leaga, prin spiritul sau, de exegeza fizica, cu toate ca se dovedeste mult mai comuna.
Exegeza lui Homer s-a interesat în aceasta prima perioada mai mult de miturile Iliadei decît de cele ale Odiseei; ea a fost mai mult preocupata de zei decît de eroi.
Acest lucru nu trebuie sa ne mire. Primii comentatori vor sa descopere în Poeme o explicatie a lumii; or, miturile cu fundal cosmogonic lipsesc aproape cu totul din Odiseea; dimpotriva în Iliada, divinii protagonisti ai dramei, de pilda. Zeus si Poseidon, se identifica fara greutate cu fortele cosmice.
|
