HOMER SI FIZICA

HOMER sI FIZICA

Primii gīnditori greci sīnt fizicieni. Problemele pe care īncearca sa le rezolve privesc mai mult lumea aceasta decīt omul sau lumea cealalta. Ei se īntreaba care sīnt elementele care alcatuiesc universul; ce element fundamental a pree­xistat celorlalte; ce fort 13213s1821n e imanente sau exterioare intervin pentru a uni sau desparti aceste materiale si pentru a prezida la construirea cosmosului.

Exegeza lui Homer a īnceput si ea cu "physica". Pentru primii alegoristi, Iliada si Odiseea ascund īn miturile lor ade­varuri de ordin stiintific despre elemente si despre felul īn care s-a cladit lumea. Autorul Iliadei pune īn actiune apa, aerul, pamīntul, focul sau eterul pe care abia daca le deghizeaza sub numele lui Poseidon, Hera, Hades, Zeus...

Este o aberatie, va spune imediat cititorul: zeii lui Homer nu seamana cu cei ai lui Hesiod. Zeus, Hera sau Poseidon sīnt īn Iliada cu totul altceva decīt forte cosmice. Locuitorii Olimpului sīnt la fel de vii, la fel de putin abstracti ca Abile, Agamemnon sau Ulise, eroii omenesti ai dramei.

si totusi, sīntem noi siguri ca Hefaistos sau Poseidon nu mai au nici o legatura cu fortele naturii, atunci cīnd Īsi joaca rolul, cīnd comic, cīnd tragic, īn epopee? Homer Īsi aminteste din cīnd īn cīnd ca unul este marea, iar celalalt focul.

Primilor alegoristi le erau familiare cosmogoniile, mai ales cea a lui Hesiod, cu zeii sai hotarīt alegorici: Haosul, Dragostea, Eterul, Oceanul cu adīnci vīrtejuri; si cuplul Uranos-Gea, sau Cerul īmbratisīnd Pamīntul.

Analogia sau identitatea zeilor lui Homer cu cei ai lui Hesiod trebuia sa-i īmpinga pe primii exegeti la inductia generala ca Homer a pornit si el de la zeii-elemente; pe­rechea Zeus-Hera este o pereche de elemente, ca si Uranos si Geea; īntunecatul Hades este asemanator cu neagra noapte

ā lui Hesiod si ea poate desemna imensa si obscura pro­funzime a aerului.

Pe scurt deci, zeii Iliadei ca si cei ai Teogoniei, sīnt for­tele naturale personificate. Homer se afla īnca la stadiul īn care gīndirea stiintifica se exprima prin simboluri. Acest stadiu va dura īnca multa vreme dupa el, deoarece Empe-docle, īn nomenclatura sa a elementelor, n-a renuntat īnca la afabulatia mitica; tot asa, Pherekyde din Syros ramīne la jumatatea drumului dintre filosofie si mit.

Cosmogonia hesiodica era, cu multiplele sale genealogii, prea precisa, prea explicita, pentru a se putea potrivi cu ipotezele fizicienilor; zeii lui Homer se pretau mult mai bine la acest joc, obscuritatea mitului permitīnd toate acomodarile, si justificīnd toate īndraznelile.

īnca din secolul VI exegetii vor porni cu īndrazneala la descifrarea lui Homer si vor descoperi o fizica. Primii alegoristi sīnt contemporani cu Anaximandru si cu Xe-nofan si īl vor explica pe poet īn functie de teoriile acestor filosofi; sīnt contemporanii lui Heraclit din Efes, ai lui Empe-docle, ai lui Anaxagora si de aceea vor transpune īn poemele homerice fizica acestor gīnditori.

Pentru a īntelege atīt demersurile cīt si starea de spirit a primilor alegoristi este indispensabil sa amintim trasaturile principale ale fizicii presocraticilor, ceea ce ne va permite sa recreem cadrul īn care vor intra, de voie ori de nevoie, zeii sau eroii lui Homer. Cine are viu īn minte raportul dintre eter si aer asa cum sīnt prezentate de filosofii ionieni sau sicilieni, va gasi aproape firesc sa auda ca Zeus si Hera pe muntele Ida sīnt eterul si aerul.

Vom vedea apoi cum s-a efectuat prefacerea zeilor lui Homer īn elemente, prin studierea marilor mituri homerice: razboiul zeilor; iubirea lui Zeus cu Hera pe Gargaros; Hera cu picioarele legate de nicovale; īmpartirea lumii īntre Zeus, Hades si Poseidon.

Odata stabilit contactul cu exegeza fizica, va deveni cu putinta sa abordam direct o chestiune capitala pentru discutia noastra: cea a vechimii exegezei fizice. Nu va fi nici o greutate sa aratam ca fundamentele doctrinei erau puse īnca din vremea lui Platon. Cu toata saracia documen-

telor, vom putea face sa traiasca pe unii din alegoristii pre­socratici: Theagenes din Rhegium, contemporan cu Cam-byse; Metrodoros din Lampsacos, al carui sistem a putut fi reconstituit multumita unor scurte note aflate pe un papirus descoperit la Herculanum; Glaucor, citat īn Poe­tica lui Aristotel, cu prilejul unei probleme ridicate de scutul lui Ahile. Cratylos ne va īngadui sa banuim partea pe care a avut-o scoala heraclitica īn aceste speculatii.

Vom trece apoi la stoici. Punctul lor de vedere īn domeniul alegoric, precizarea rolului si pozitiei lor īn exegeza lui Homer se pot reconstitui cu ajutorul fragmentelor din Zenon, Cleant-hes, Chrisyppos.

Vom reveni atunci la miturile Iliadei si Odiseei, la acele mituri mai complexe, care contineau, dupa antici, o veri­tabila cosmogonie: mitul fauririi scutului lui Ahile, mit care arata cum a fost creata lumea de catre demiurg; mitul adulterului lui Ares cu Af rodita, īn care se pot descifra tezele lui Empedocle si Heraclit despre opozitia si armonia care tin lumea legata; mitul lui Hefaistos azvīrlit din cer; cel al lui Thetis si Briareu venind īn ajutorul lui Zeus; cel al lui Proteu si a fiicei sale Eidothea, care reflecta raporturile demiurgului cu materia sau al materiei cu forma.

Partea avuta de pitagoricieni pare a fi fost destul de neīnsemnata īn aceasta prima exegeza. Ei sīnt prezenti, totusi, cīnd e vorba de Apollon, toti referindu-se la ei atunci cīnd īl identificau cu soarele. Sagetile zeului care raspīndesc ciuma si moartea printre ahei, din primul cīnt al Iliadei, nu sīnt altceva decīt razele soarelui.

Pentru a putea ascunde adevarul sub valurile alegoriei, trebuia ca Homer sa-l fi cunoscut, stiind mai dinainte lucrurile pe care savantii aveau sa le descopere, de-a lungul secolelor. Crates din Mallos, ca si atītia alti exgeti admiteau implicit omnistiinta lui Homer. Fie ca era vorba de Ursa sau de Pleiade, de marimea soarelui, sau de sfericitatea pamīntului, cunostintele lui Homer nu aveau niciodata vreun cusur. Vorbise chiar, cu mult īnaintea lui Pytheas din Mar­silia, despre maree, ce-i drept īn termeni īnvaluiti, īn mitul Charybdei.

In scoala peripatetica s-a nascut o ultima forma de exe­geza, care interpreta miturile ca o transpunere a faptelor istorice, prost īntelese si deformate si care vede īn povestile

minunate si "de necrezut" simple fenomene naturale, umflate si transformate de catre ignoranta sau de catre imaginatie. Chiar daca a devenit cu timpul puerila, aceasta exegeza era animata la īnceput de un simt ascutit al realului, de un spirit foarte pozitiv. Ea se leaga, prin spiritul sau, de exegeza fizica, cu toate ca se dovedeste mult mai comuna.

Exegeza lui Homer s-a interesat īn aceasta prima perioada mai mult de miturile Iliadei decīt de cele ale Odiseei; ea a fost mai mult preocupata de zei decīt de eroi.

Acest lucru nu trebuie sa ne mire. Primii comentatori vor sa descopere īn Poeme o explicatie a lumii; or, miturile cu fundal cosmogonic lipsesc aproape cu totul din Odiseea; dimpotriva īn Iliada, divinii protagonisti ai dramei, de pilda. Zeus si Poseidon, se identifica fara greutate cu fortele cosmice.