Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




HOMER SI NEMURIREA SUFLETELOR

istorie


HOMER sI NEMURIREA SUFLETELOR


Plutarh, într-unui din tratatele sale, combate viguros doctrina lui Epicur, incapabila sa ne dea chiar si acea pla­cere din care face marea preocupare a vietii. Epicur a vrut sa-l elibereze pa om de teama mortii, de tero 444v2122e rile supersti­tioase privind lumea de dincolo; el are pretentia de a ne convinge de distrugerea totala a sufletului ai carui atomi se dezagrega atunci cînd paraseste sufletul, la ultima suflare. însa acest neant în care ne azvîrle este cea mai mare dintre nenorociri: nimic nu este mai contrar acestei dorinte de a supravietui, atît de profund ancorata în fiecare om, si pentru sine si pentru cei dragi1.



Cu atit mai linistitoare si mai dulce este sparanta celor credinciosi: a celor pentru care sufletele sînt "nepieritoare si incoruptibile", pentru totdeauna, sau a celor care cred ca sufletele traiesc lungi perioade de timp, în calatorie "cînd pe pamînt, cînd în cer," pîna în clipa marelui incendiu cosmic, clnd ele iau foc, ca toate celelalte si se confunda, împreuna cu soarele si luna în "focul gînditor" care absoarbe univer­salitatea fiintelor2.

Acestea erau pozitiile esentiale în vremea lui Plutarh, în momentul în care neoplatonismul lua avînt.

De o parte materialistii, reprezentati de epicurei, dar care au avut numerosi stramosi: fizicienii ionieni, sofistii atei în genul lui Protagoras, atomistii Leucip si Democrit; de cealalta spiritualistii: discipolii lui Platon (nu toti), si cei ai lui Pitagora, carora li se adauga stoicii: acestia nu admi­teau decît o supravietuire relativa a sufletului: ei credeau ca universul trece alternativ prin perioade de organizare si de conflagratie, si ca sufletele, ca si toate lucrurile, se prabusesc în foc, dupa o lunga serie de existente terestre, despartite de sederi în cer3.


I. Homerjirede în nemurire

Doua mari nume ramîn legate de credinta ca sufletul nu moare: Pitagora si Platon 4. Ceea ce primul sustinusi ca un adevar de ordin religios si mistic, cel de-al doilea a intel grat In datele filosofici. Acestor doua nume trebuie sala adaugam un al treilea, cel al lui Homer. Plutarh o afirma; cu seninatate, ca pe un lucru evident si care nu intra lij discutie: ei îi numeste pe credinciosi "cei care împartasesc opiniile lui Pitagora, Platon si Homer" 5.

Rangul atribuit lui Homer alaturi de Platon si Pitagora ne surprinde. Psyche, atunci cînd paraseste corpul unui erou homeric nu mai este decît o palida fantoma, fara consistenta si fara energie. Existenta de dincolo de mormînt, asa cum o concepe Ahile sau cum o întrevede Ulise în calatoria ta In lumea mortilor, nu ofera nici o asemanare cu lumea cea­lalta descrisa de miturile platoniciene sau visata de discipolii lui Pitagora: este o existenta lugubra, aproape de nimicire.

Pentru autorul lliadei viata în Hades este pa atît de sum­bra, fara bucurie si speranta, pe cit de exalianta este viata sub soare. Pentru pitagorei si pentru Platon, valorile sint exact invers: viata adevarata începe odata cu moartea; existenta terestra nu este decît o încercare: ea consta In eliberarea de materie, în pregatirea eliberarii sufletului si In evadarea sa, provizorie sau definitiva, din închisoarea trupu­lui; cînd sufletul paraseste trupul, se smulge din tenebrele unui mormînt pentru a urca spre lumina.

Ceva totusi supravietuieste omului în poemele homerice. O vaga fantoma, desigur, însa aceasta este de ajuns sufle­telor credincioase, pentru a-l atrage în tabara lor pe batrinul Homer.

Platon, ca sa fim drepti, oscileaza între doua tendinte: odata îi reproseaza lui Homer - asa procedeaza în Repu­blica - imaginea dezolanta a vietii mortilor; alta data, se foloseste de culorile sale si compune cu ele unul din cele patru mituri despre lumea de dincolo, unul din acele mituri a carui forta de incantatie a contribuit atît de mult pentru a da Occidentului, patru secole înainte de Hristos, credinta sa In nemurire.

Mitul final din Gorgias împrumuta de la Ilomer si decorul si mai multe personaje. Sufletele care au dus o viata dreapta


smt transportate în Insulele Fericitilor, pe cind "sufletul nedrept si necredincios se duce în lacasul de ispasire si pedep­sire care se numeste Tartar"0. Or Insulele Fericitilor, numite astfel de Hosiod (Munci si zile, 170-111) se confunda, practic, cu CimpiiJe Elizee, promise lui Mcnelau în Odiseea; iar Tartarul este Tartarul Nckyiei, cu criminalii sai vestiti care primesc o pedeapsa exemplara: "tirani, regi, dinasti": Este chezas pentru ei si Homer, - precizeaza Socrate -, cînd îi arata pe regi si pa cîrmuitori, caTantal, Sisif si Tityos, supusi caznelor Vesnice în Hades"?. Judecatorul suprem este, in mitul platonician, Minos-ul homeric: "el sado singurtintnd în mina un sceptru do aur, cum spune ca l-a vazut Ulise al lui Homer:

Cu schiptru leit do aur ol sedoa pe Boaun si judeca pe morti"8.

De fapt Minos-ul lui Ilomor nu îi judeca pe morti, oi transeaza, ca un judecator do pico, diferendele aparute între umbre. Dar ce conteaza: Platon ramîno aproape de Homer, chiar si cind îi pedepseste, nu pe toti vinovatii, ci doar pe cei mari si puternici9.

Plutarh ezita la fel de mult ca Platon pa acest teren mis­cator al credintelor. In De audiendis poctis, el pare sa con­sidere povestirile din Evocarea mortilor ca pure fantezii. .,Ţine minte tot ce vezi, ca-n urma femeii tale sa-i spui acasa" îi recomanda Anticleea lui Ulise l0: malitie a lui Homer, su­gereaza malitios Plutarh: el vrea sa insinueze ca toate aceste istorii despre lumea de dincolo nu sînt, decît povesti de ador­mit copiii n. Sa fie aceasta butada ultimul cuvînt al lui Plutarh? Fara îndoiala ca nu, caci îl vom vedea, în conti­nuare, în primele rînduri ale celor caro afirmînd supravie­tuirea sufletelor, atribuie lui Ilomer paternitatea îndepartata a acestei credinte.

Tot asa, înccpînd cu Plutarh. Ilomer este considerat cu acelasi titlu ca si Pitagora si Platon, ca unul din sustinatorii acestei credinte. Pitagoreicii din timpul lui Luciai* îl asaza }n paradisul lor pe Pitagora, bineînteles pe primul loc, dar Jmodiat în apropierea sa, pe Homer. 12

Comentariile scolii lor tradeaza, nu odata, grija de a ara­ta^ ca Homer "crede în nemurirea sufletului": sacrificiul al re morti si evocarea umbrelor lor slnt o dovada 13. Daca textul homeric poate produce confuzii, se cauta cu toata


grija sa se îndeparteze orice echivoc: daca Homer vorbeste, de distrugerea psyche-i14, scoliastul se grabeste sa adauge! "Cu toate astea, el stie ca sufletul este nemuritor, însa ol vrea sa vorbeasca de ... despartirea de trup" 15. Cînd Ulisra îi cere mamei sale Anticleea vesti despre batrînul Laerte I scoliastul continua imediat: "El o întreaba cu dreptate! deoarece se spune ca sufletele, dupa disparitia alcatuirii! omenesti, au o oarecare simtire a lucrurilor din lumea aceastaj si o cunoastere mai putin trupeasca si mai simplificata decîfl cea a fiintelor compuse din trup si suflet"16.



Cînd este vorba de a sti ce forma iau sufletele dupa moarteB daca ele devin sferice, asa cum învata Clirysippos, sau dacal ele pastreaza contururile corpului p3 care l-au parasit, Homeri serveste din nou ca dovada: nu a zis el ca sufletul lui Patra ] ele, cînd îi apare lui Ahile, era "în totul asemanatori eroului" ?17.

Viata si poezia lui Homer, fara îndoiala putin îndepartata în timp de Plutarh, ne da o culegere de argumente destinat! sa arate ca Homer a fost promotorul eredintei în nemurire, "cea mai frumoasa dintre ideile pitagoreice si platonice"18.' Priviti mai întîi acest vers, care revine atît de des în poezia homerica: "Sufletu-i paraseste membrele si zboara spre Hades19. El cuprinde o întreaga eshatologie.

Cuvîntul ..paraseste" (mai exact, prepozitia eh) dovedeste ca moartea este, pentru Homer, o despartire a sufletului, i de trup si nu nimicirea definitiva a vietii. Sufletul "zboara",] precizeaza Homer: el presupune în consecinta ca sufletul! are aripi, asa cum o va face si Platon în mitul din PhaidroM Or aceste aripi sînt o chezasie a nemuririi: gratie lor, sufletul,' pe urmele zeilor, se ridica pîna în locul supraceresc în care poate contempla realitatile inefabile si se poate satura de hrana divina.

Sufletul va merge în Hades, adauga textul homeric. Aici nu e nici o dificultate. stim ca Hadesul primise în exegezele anterioare o dubla interpretare. Acest "Invizibil" poate desemna pamîntul si sumbrele sale maruntaie, sau aerul, obscur prin natura sa si scufundat în tenebre, cit timp nu-l atinge lumina soarelui 2°. Or sufletul nu poate avea alt lacas în lumea cealalta, decît unul sau altul din cele doua Hades-uri. Miturile lui Platon le atribuie ca locuinta cînd strafundurile pamîntului, cînd aerul care înconjoara pamîntul. în Phaidon,


infernul este situat în inima pamîntului; sufletele railor care

comis crime inexpiabile sînt scufundate In înspaimân­tatoarei6 vîrtejuri ale Tartarului; cele care pot fi iertate se rostogolesc pe apele otravite ale Cocyt-ului sau pe curentele de lava ale Pyriphlegeton-ului. Sufletele dreptilor traver­seaza aceasta bolta de aer dens care ne ascunde cerul cel adevarat si se instaleaza departe de tarimul cetii eterne, la fata superioara a pamîntului, asteptînd sa ajunga în laca­surile înstelate.

Plutarh pire ca paraseste casele subterane ale Tartarului: în mitul lui Timarchos, acrul obscur dintre pamînt si luna e cel care primeste sufletele mortilor înca prea greoaie, prea încarcate de efluvii pasionale pentru a ajunge pe tarmurile senine ale astrului noptii.

Pe scurt, oricare ar fi fost evolutia credintelor despre locurile undo stau sufletele despartite de trup, fie ele sub pamînt, fie în spatiu, eshatologia lui Homer nu se însala niciodata, deoarece primii exegeti au alribuit numele de Hades atît aerului cit si pamîntului -l.

Noi am explicitat textul lui Pseudo-Plutarh, fara sa-l tradam. Toate aceste date stnt implicit continute în scurta fraza de comentariu care însoteste versul homeric.

Vreti si alte dovezi ca sufletele continua, în ochii lui Homer, sa traiasca dupa moarte? lala sufletul lui Patrocle care se întoarce noaptea pa linga Ahile si se plinge ca alte suflete îl împiedica sa intre în împaratia umbrelor23 ... Dar se poate uita evocarea mortilor din ciutul XI al Odiseei? Um­brele difvinetilor vorbesc Îndata ce au putut bea un strop de slnge: "Homer stia deci ca sîngele este hrana pneumci, aceasta pneuma care se confunda cu sufletul sau care este vehicolul sau" 24.

Un lucru este cu totul remarcabil în aceasta Evocare a imbrclor: felul în care Homer îl prezinta pe Tiresias.

Veni si umbra tcbanului Tiresias, purtatorul unui scep­tru poleit cu aur25.

Ati remarcat aceasta formula: "umbra ... purtato­rul .,..'. trecerea brutala de la feminin la masculin? Poetul a dorit o astfel deoarece stie ca sufletul este adevarata per­sonalitate a omului; ca sufletul lui Tiresias este Tiresias însusi si nu o simpla imagine din care a disparut orice indi­vidualitate 28.



Un alt mort homeric, este insa nespus mai tulburate; si merila si mai multa atentie: este Hcracles. Gole doHj versuri care se refera la el releva mai bine poate decît ti restul operei sale adînca întelepciune a lui Ilomer privind natura intima a sufletului.

Aceste versuri nu provoaca doar comentariile Vietii poeziei Iui Ilomer, ci îi inspira lui Plularh gînduri grave retin si atentia marelui Ploi in.

decît eidolon-u\ sau: iar "el însusi" a fost transportat


11. DuMuI suflet al Iui Heraoles

Dupa ce a contemplat zadarnicele eforturi ale lui Sisif rostogolindu-si uriasa piatra, Ulise zareste un defunct faimos:



XI, GOI a: Dupa acela, vazui puterea lui Herucles

XI, G02:    aratarea sa ("oidolon".): caci persoana sa se aflu îm .

preuna CD /.fiii. XI, 603: în veselia ospetelor, si [ine (ea solie) pe zeita ii<Le

eea subtire în glezne XI, 604: i'iiea marelui Zcus si a Ilerei cil sandale de aur.

Criticii alexandrini considerau suspecta întreaga tirada despre- Heracles: cine esle acest mort ciudat, care si-a pas­trat in infern armele sale de vînatoare, arcul si sagetile? si cum a putut sa vorbeasca aceasta umbra fara sa fi gustat din sîngele varsat de Ulise în groapa?

Insa versurile 602, 3 si 4 nu sînt cumva o suprainter-polarc? Caci nu este de crezut ca "acelasi personaj este îu acelasi timp în Hades si în cer". si ce cauta llebe alaturi de Heraclos cel ceresc ? Ilomer o considera, în tot cursul poemelor sale, pe llebe drept o fecioara fara sot: ea toarna de Baut nemuritorilor, ceea ce nu este rolul unei femei mari­tate 28.

In plus, cele trei versuri se lasa usor izolate. Responsabil de adaugarea lor ar fi Onomacritos (sub Pisistrate)29.

Este evidenta ratiunea care a facut sa se insereze cele trei versuri: trebuia umpluta o lacuna a Odiseei, sau mai degraba facuta o rectificare care se impunea. între timp, Heracles fusese zeificat. Homer parea sa ignore ajungerea eroului în pridvorul ceresc, de vreme ce-l punea sa vîneze printre mortii din Hades. Dar nu a fost lasat sa vîneze, în


a.r aceasta este ^i±ui^<a ... - -------^

nu le pasa de fel de ea. Textul a primit forma unui bloc inf gibil, în care aportul Onomacritilor nu se putea disocia de fondul homeric. Daca textul remaniat neîndemânatic ofera unele bizarerii, chiar contradictii, exegetii nostri stiu sa scoata cel mai curios profit: dintr-un text straniu, se scot cele mai admirabile mistere.

Plutarh îl gaseste admirabil pe Homer, pentru ca a di­sociat eidolon-u\ lui Heracles de adevarata sa persoana, în acest vers 602 din cîntul XI al Odiseei: daca Homer a fost vreodata inspirat de cer, a fost atunci cînd a scris acest

pasaj31.

Omul nu este, pentru autorul lui De facic, un compus de doua elemente, trupul si sufletul; el este format în reali­tate din trei, trup, suflet si spirit. Sufletul si spiritul para­sesc împreuna trupul în clipa mortii. Iar în luna are loc o a d<>ua moarte, dezagregarea n<ms-ului si a psyclie-i. Ulti­mul continua sa traiasca un timp pe luna (vom vedea mai departe ca Hadesul lui Homer este, dupa parerea lui Plutarh, luna) o existenta de fantoma. în timp ce spiritul - adica omul însusi - se duce în Soare pentru a se uni cu Gîndirea eterna 32.

Sufletul, eidolon, - asa trebuie numit cîndeste despartit de trup si de spirit - se afla în ihubs, adica în luna; iar "el insusi" se afla împreuna cu preafericitii: însa cine este "el însusi" ? "Adevarata personalitate a fiecaruia dintre noi nu este mînia, teama, dorintele (domeniul sufletului); nu este nici carnea si nici umorile: este gîndirea, inteligenta"33^

Plutarh a facut aici - si a justificat-o prinlr-un citat homeric - o distinctie foarte nsta între suflet si spirit: el a separat principiul vietii vegetative si animale de cel al gîndirii. De obicei se considera nous-x\\, în urma lui Platon (din^ Phaidros), o parte a sufletului, cea mai nobila, cea mai pura. Asa gîndeste autorul Vietii si poeziei lai Homer, care a adus la dosar acest text dnspre cei dai lleracles, si îl co­menteaza astfel: "în aceste versuri, Ilomer a aratat ca eido­lon, care era modelat dupa forma trupului, era o simpla fantoma, nemaiantrenînd cu el materia corpului, si ca partea


cea mai pura a sufletului, plecata în alta parte, era "adeva. râtul Heracles"34.

Acest pasaj, care i-a încurcat pa editori, se întelege bine cind se citesc explicatiile din De facle despre eidolon. Cît traieste omul, sufletul ia forma corpului, sau, dupa Plutarh, îi imprima forma sa35. La moarte, sufletul pastreaza aceasta forma, care nu este decît o imagine fara consistenta, o fantoma fara carne si fara oase. Asa este eidoion-ul lui Heracles: însa partea cea mai înalta a sufletului s-a dus catre alte lacasuri. Acest mit homeric al lui Heracles cu sufletul dedublat trebuie sa fi fost o tema favorita de meditatie la platonicieni: sîntem surprinsi sa-l vedîm pa Plotin întrerupîndu-si de mai multe ori elevatiile asupra sufletului si referindu-se la acest Heracles homeric fie pontru a cauta un exemplu care sa-i confirme teoria, fie pentru a preveni obiectiile care s-ar putea face în numele acestui caz mitic.

în a IV-a Enneada, în cartea a III-a, Plotin examineaza unele probleme relative la suflet, mai ales aceea a memoriei. Sufletul care a parasit viata terestra pastreaza în lumea cealalta amintirea acestei vieti?

Plotin, o stim, distingea d ma suflete în om: sufletul divin, emanat din inteligenta care strabate cerul si patrunde pîna în trupul terestru si este capibil sa urce înapoi la sursa; sufletul obscur care na vine din sufletul lumii si ne face sa participam la viata generala a universului. Cele doua suflete sînt unite în viata actuala, însa se despart la moarte36.

Sufletul divin si sufletul obscur au amintiri comune, j cele ale existentei duse în aceasta lume. Sufletul divin, cînd paraseste trupul si atîta vreme cît ramîne în preajma sa, pastreaza aceasta amintire si cîstiga în plus memoria vie-tilor anterioare. însa cînd sufletul se înilta catre inteligenta, cînd se fixeaza în ctn'emplarea Gîndirii eterne, pierde defini­tiv amintirea lucrurilor d; pa pamînt37.



Plotin face o apropiere între sufletul obscur si eidolon-\i\ lui Ileracles, plasat do Ilomer în Iladas; între sufletul divin, care se înalta pina în lumea "inteligibila" si eroul "însusi", care si-a luat locul printre Nemuritori.

Or fantoma, dublul lui Heracles, îsi aminteste: ea face aluzie în fata lui Ulise, la muncile vietii sale pamîntesti: "ea mai poate înca vorbi de vitejia sa' 38. Insa Heracles însusi, adica sufletul divin, fixat "în pura contemplatie a


Inteligibilelor, nu ar putea pastra amintirea evenimentelor care au avut loc aici pe pamînt"39. Daca Ulise ar fi întîlnit, nu fantoma lui Heracles, ci sufletul sau adevarat, acest suflet nu ar fi putut sa-i spuna nimic despre viata sa terestra, pe de-a-ntregul uitata 4°.

Plotin prezinta în alta parte, în prima Enneada la cartea I raporturile acestor doua suflete, cel divin si cel obscur; ei precizeaza natura acestor raporturi.

Sa urmarim sufletul divin, sufletul pur, în coborîrea sa catre pamînt, unde se va întrupa. în momentul nasterii, acestui suflet simplu i se adauga un nou suflet41, un fel de emanatie a lui însusi pe care Plotin îl numeste eidolon (fara îndoiala sufletul obscur de care vorbeam adineaori). Eido-lon-ul este o proiectie, asupra trupului, a sufletului luminos; ddolon ui si nu sufletul pur este cel care are senzatii si pa­siuni.

Sa urmarim acum ascensiunea acestui suflet divin, para­sind trupul si ureînd catre Gîndire. EI nu mai este întors catre trup; nu-l mai lumineaza si de aceea culolon-v\ înce­teaza sa mai existe. Sa vedem de aproape textul lui Plotin: sufletul "lasa sa plece (sa piara) eidohn-ii\ sau, daca nu mai are în preajma sa ceea ce trebuie sa-l primeasca (trupul); si îl lasa sa se duca, nu fiindca se desparte (sufletul ar ii intr-o parte, eidolon-xA în alta), ci pentru ca (acest eidolon) nu mai exista, si el nu mai exista daca sufletul priveste tot timpul în sus (se fixeaza în întregime în contemplarea inte­ligibilelor)"42.

Eidolon-v\ sau sufletul inferior dispare de la sine cînd sufletul adevarat se întoarce de la viata aceasta. Acest ei­dolon nu era decît o iradiere a sufletului superior: acesta din urma înceteaza sa mai "lumineze" în directia trupului si din acel moment cidolon-iii recade în n.aant.

însa Plotin întrevede imediat o obiectie: de vreme ce sufletul lui Ileracles este fixat în contemplatie, cum mai poate trai eidolon-n\ o existenta separata!'43 '

"Poetul, totusi, pare a fi separat bine aceasta (adica a dat eidolon-ului o existenta separata) în legatura cu Heracles: el ne spune ca eidolon-u\ (sau reflexul sau) se afla în Hades, iar el însusi printre zei, prins între aceste doua afirmatii, ca se afla si printre zei si in Hadas: deci Ilomer l-a împartit! Iasa poate ca ceea ce a zis este admisibil (interpretîndu-l),


in felul urmator: Ileracles, care avea virtutile aclîve, j| meritat prin vitejia sa sa fie un zeu; însa pentru ca era un campion al vietii practice si nu un contemplativ - atunci ar fi fost transportat cu totul sus - se afla sus, însa ramins si jos ceva din el" u.

Dupa cum se vede, Ileracles ridica o problema si repre­zenta o exceptie în ochii lui Plotin. în med normal un suflet fixat în ccntemplatie (cum pare a fi cel al lui Ileracles, d> oarece locuieste printre, nemuritori) nu mai lasa sa subziste dublul despartit de el. Daca dublul ramîm, este pentru ca sufletul mai rantfne înca întors spre mizerabilele realitati ale lumii acesteia si nu este în întregime atasat viziunii ceresti. Pentru a putea admite aceste doua afirmatii aparent ireconciliabile: - un suflet in ceruri si dublul sau care con­tinua sa existe - e n-voie da o adjvarata minune ... în virtutea preeminentei sale în domeniul inferior al actiunii, Heracles a putut merita aceasta minuna.

lata cum Plotin, în loc sa trateze cu dispret sau tacere un text homeric care îl pune în încurcatura, se straduit sa-l ocoleasca respectîndu-l. Surprinzatoare autoritate a poe­melor homerice, pentru un discipol al lui Platon,

Este adevarat ca Plotin îl are în preajma sa pe Porphirius; iar Porphirius se consacrase cîndva problemelor homerice; el trebuie sa cunoasca, mai bine ca oricine, interpretarile date în cursul timpului, de catre gramatici si filosofi, vreunui pasaj dai Ilomer; sa cunoasca de asemenea, în mod special versurile care prezentau oarecare dificultate. Ni-l imagina usor pe Porphirius, în scoala lui Plotin, aducînd în cursu discutiei un text homeric, care sprijinea sau contrazicea teza maestrului.

Cele doua versuri despre Heracles au alimentat fera îndoiala multe diatribe, multe dialoguri. Cine le-a pus în fata pentru a sprijini teza sufletului dublu? Sa fi fost Plu-tarh, alt familiar al problemelor homerice ? El pare mai degraba a se referi ca la o chestiune banala, de multa vreme cunoscuta.

în tot cazul, aceste versuri au parut, prin însasi ciuda­tenia lor, sa ascunda misterul dublei naturi a sufletului


o parte precara, un element incoruptibil - pe care Plutarh îl numeste spirit, iar Plotin "suflet divin".

si poate ca acesta este ultimul cuvînt al întelepciunii grecesti asupra sufletului: nemurirea impersonala a spiri­tului si supravietuirea limitata a unu pxyche, umbra care înfatiseaza aidoma pe mort. Psyche a celor disparuti, care vine s'a ne viziteze uneori in vise .. . Eidolon-ii\ lui Patrocle, aparut lui Ahile în puterea noptii, "semanlnd in totul cu eroul" 45 este o amintire de care nu se scapa usor.





Document Info


Accesari: 2846
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )