ILTADA SI ODISEEA, POEME MISTICE

ILTADA sI ODISEEA, POEME MISTICE

A existat în cercurile neoplatonicieno sau pitagoreice o exegeza de ansamblu a Iliadei si Odiseei care transpunea asupra sufletelor aventurile eroilor trupesti.

Gasim la diversi autori urme, resturi ale acestei exegeze globale: acestea sînt adeseori simple aluzii.

I. ÎHada

Iliada se preta mai putin ca Odiseea acestui joc al trans­punerii. Cu toate acestea Produs si Hermias, umil în comen­tariul sau la Republica lui Platon, celalalt în comentariul la Phaidros, ne dau o schita destul de precisa.

Care este miza razboiului Troiei i¹ Elena, a carei frumusete merita suferintele îndurate pentru ea si de cei care au rapit-o si de cei care au pornit pa mare pentru a o recuceri ... Cam aceasta murmurau batrinii troieni, contemplînd-o pe ziduri pe aeeasta admirabila creatura, pe care Afrodita a împodo-j bit-o cu toate seductiile.

Dupa Proclos, Elena întrupeaza întreaga frumusete a lumii, "toala frumusetea pusa de demiurg în aceasta lume a devenirii" *.

Insa frumusetea materiala nu este decît o imagine, foarte palida, a adevaratei frumuseti, cea a lumii spiritelor, a lumii "inteligibile", cum spuneau platonicienii. Este una din ideile centrale ale platonismului; este revelatia strainei din Man-tineea, Diotima, catre Socrate, si misterul în care ne ini­tiaza Banchetul lui Platon²: de la frumusetea trupurilor» trebuie s 20120v213u a ne ridicam la frumusetea sufletelor si de acolo la frumusetea eterna si unica, cea care nu cunoaste nasterea si moartea,' cresterea si scaderea; Frumusetea "pura si ne­amestecata", fara trup, fara chip si fara culoare ... pentru

care orice frumusete din lumea aceasta nu este decît un eîdo-lon, o fantoma, un reflex, dupa expresia lui Platon³.    -

Elena este deci simbolul frumusetii trupesti si al oricarei fnimuseti create ⁴; ea este de asemenea imaginea - eidolon - frumusetii inteligibile⁵. Aceasta se vede prin transparenta, în numele însusi al Elenei: ea e cea care "atrage, care retine spiritele" ⁶.

Razboiul Troiei, este lupta sufletelor pe pamînt în jurul frumusetii, întruchipate de Elena.

Printre sufletele aflate în pelerinaj aici pe pamînt, unele ramîn sensibile doar la formele trupesti frumoase, incapabile cum sînt de a evada în afara materiei⁷; celelalte se ridica pîna la adevarata frumusete, hrana nu a ochilor si simturilor, ci a inteligentei: suflete "logice", care traiesc viata superi­oara a gîndirii ⁸.

Batalia grecilor cu troienii în jurul Ilion-ului este o ima­gine a luptelor în care sînt antrenate sufletele ajunse la nastere. Ilion este într-adevar "tinutul materiei" ⁹, al "noroiu­lui", al "mîlului". Troienii închipuie sufletele trupesti, în­fundate în grosimea materiei, si care nu simt deloc nostalgia culmilor spirituale. Paris, prototipul troienilor, a ales viata erotica: el i-a dat, pe muntele Ida, marul Afroditei^l0; el nu vede la Elena decît farmecele senzuale. La fel si toti ai sai: ei nu urmaresc decit fantome. Caci frumusetea trupeasca a Elenai nu are mai multa realitate decît fantoma lui Eneas fabricata de Apollon în cîntul V al Iliadei: zeul arunca a-ceasta momeala combatantilor, care se lasa pacaliti, în timp ce Afrodita îl duce pa adevaratul Eneas departe de lupta¹¹. Troienii, putem adauga, sînt asemenea prizonierilor din pestera platoniciana, care iau umbrele drept realitati.

Grecii, dimpotriva, închipuie sufletele spirituale. Aceste suflete au venit ca si celelalte la Ilion, strafundul materiei; ele sînt ca si celelalte atrase de Elena, frumusetea sensibila: spre deosebire în^a da celelalte, ele nu se opresc la frumusetea sensibila, ci se ridica pina la splendorile inteligibile. Cum se pot reliefa toate acestea d^:n mitul homeric? Prin faptul ca grecii, dupa multe vicisitudini, e adevarat, revin în patrie si nu se^ fixeaza la Troia. La fel, sufletele spirituale, dupa ce au ratacit un timp în lumea devenirii, revin în patria lor adevarata, sferele gîndirii.

Se va nota ca exegeza platoniciana prelungeste într-un punct exegeza morala traditionala, care se straduia sa puna în relief preeminenta grecilor si inferioritatea troienilor.

Un alt detaliu al Iliadei capata si el un sens mistic: dura­ta expeditiei aheene. Grecii au stat zece ani în împrejurimile Troiei. Or sufletele, dupa opinia lui Platon, trebuie sa petreaca zece perioade de o mie de ani departe de regatul Ideilor: într-al zecelea mileniu se decide soarta lor, la fel cum cea a combatantilor de la Troia se decide în al zecelea an¹². Ca un an de razboi al Troiei reprezinta un mileniu de încercari ale sufletelor, aceasta nu era în ochii lui Produs decît o abatere cu totul întîmplatoare.

II. Odiseea

Cea de-a doua fiica a lui Ilomer, Odiseea, a cunoscut mai mult decît Iliada predilectia platonicienilor, între secolele II si V e.n.

Pestera Nimfelor a lui Porphirius este în esenta consa­crata exegezei alegorice a cîtorva versuri odiseene: descrie­rea de catre Ilomer a cavernei din Ithaca, în care Ulise si-a ascuns comorile. însa în ultimele capitole ale operei sale, Porphirius largeste subiectul si ne da o vedere de ansamblu a interpretarii ratacirilor lui Ulise data de Numenius.

Numenius din Apameea trebuie sa fi trait în a doua jumatate a secolului II¹³. în scoala lui Plotin se citeau si se comentau textele acestui autor, foarte apreciat de alexan­drini ¹⁴. Numenius construise un straniu edificiu filosofic, în care dualismul iranian, conceptia orientala sau iudaica a zeului transcedent, doctrinele gnostice se amalgamau mai mult sau mai putin bine cu platonismul. însa era vorba de un platonism destul de special si ramas piua atunci "secret": pentru a evita soarta lui Socrate, Platon a trebuit sa-si ascunda gîndirea originala si profunda pe care Numenius se lauda ca o cunoaste.

Acest om care aruncase o privire mereu plina dî sim­patie asupra atîtor orizonturi diverse n-a putut sa nu se aplece si asupra misterelor homerice. El a contribuit, fara îndoiala, mai mult ca oricare altul la reconcilierea dintre

Platon si Homer, care nu va înceta sa-i obsedeze pe neo­platonici, pîna la Produs si Olympiodoros.

Tot asa cum avea interpretari speciale ale doctrinei lui Platon, Numenius aducea lucruri noi si daspre Ilomer: el regasea în Odiseea întreaga istorie a sufletului. Ulise era pentru el "imaginea omului care trece prin încercarile succe­sive ale nasterii, pentru a fi în sfîrsit transportat printre cei care nu mai cunosc agitatia valurilor si ignora marea"¹⁵. Iata sensul general al poemului homeric: Ulise simboli­zeaza sufletul coborît din cer prin nastere, venit pe pamînt pentru a se încarna, însa chemat sa revina într-o zi în patria sa cereasca.

Lunga ratacire a lui Ulise pe mari figureaza acest exil al sufletului în tinutul materiei. Caci marea reprezinta lumea materiei, simbolism daja cunoscut lui Platon¹⁶.

Ratiunile acestui simbolism sînt multiple. Principala este dasigur fecunditatea marii. Daca cîmpia marina nu poarta balanele recolte¹⁷, cele doua elemente care constituie marea, apa si sarea, sînt doua mari principii de productie. Despre apa stim acest lucru de pe vremea lui Thales, care o con­sidera elementul originar si sublinia caracterul "lichid"' al semintelor animale si al sevei vegetale. Cit despre sare lucrul nu este mai putin sigur: Plutarh nota ca "alimentele sarate incita la dragoste": poetii, adauga el, aratînd-o pe Afrodita naseîndu-se din mare au vrut sa sublinieze printr-o alegorie proprietatile fecundante ale sarii¹⁸.

Astfel marea este sinonima cu fecunditatea: iar materia este locul nasterii, locul corpurilor care se nasc si mor.

Vesnica miscare a valurilor aminteste pe de alta parte ca sufletele, atita vreme cit sînt prizonierele trupului, sînt leganate fara încetare, agitate de pasiuni, supuse tuturor vicisitudinilor acestei lumi schimbatoare.

Zborul sufletului în afara materiei, în clipa mortii, este figurat, dupa opinia lui Numenius, de încercarea finala im­pusa lui Ulise. Odata pretendentii p3depsiti, el va trebui sa plece, asa cum i-a spus Tiresias, cu vîsla pe umar si sa mearga "pîna va întllni oameni care nu cunosc marea", oameni care nu pun niciodata sare în mîncare si n-au vazut nicio­data nave cu pereti rosii, nici vîsle lustruite ¹⁹. Pîna cînd un drumet, întîlnindu-l, îl va întreba; "De-ce porti pa umar aceasta lopata pentru grîne?"

I

Sufletul ajuns la eliberarea sa definitiva este, într-adevar transportat într-o lume absolut straina de materie, o lume în care nu se stie nimic despre "operele materiei si ale marii, pîna la a confunda o vîsla cu o lopata de vinturat grîul, din cauza lipsei complete de experienta în ceea ce priveste instrumentele si lucrurile marinaresti" ²°.

Tiresias îl mai anunta pe Ulise într-un vers ramas enig­matic ca: ..moartea îti va veni de la (sau în afara) marii" ²¹. Numenius nu ezita: trebuie sa întelegem ,.în afara marii, departe de mart": a muri înseamna a scapa de valurile agi­tate ale vietii do aici, din materie -².

Aceasta dura calatorie a sufletului în trup, a trebuii împlinita de Ulise pîna la caplt. "Nu era posibil, zice Por-phirius, comentînd sau rezumînd pe Numenius, sa se dez­bare pur si simplu de aceasta viata sensibila, orbind-o si straduindu-se sa o aboleasca cît mai rop do: omul care a avut aceste îndrazneli era urmarit de minia divinilatiloi marii si ale materiei" ²³.

Nu este îngaduit sufletului sa evadeze prin sinucidere din A'iata sensibila; nu este îngaduit de a scurta cu de la sine putere aceasta viata terestra, orice ar spune stoicii: Platon si scoala sa reprobau acest act de violenta asupra propriei persoane²⁴. Atentatul lui Ulise crapînd ochiul Ciclopului figureaza un act de acest gen: caci Polifem repre­zinta pentru Numenius, ne putem închipui, "viata sensi­bila": el este fiul lui Poseidon, el este copilul marii, al ma-j teriei.

Poseidon îl va razbuna pe fiul sau urmarindu-l pe Ulise cu mînia sa... Mînie a divinitatilor marii si ale materiei, pe care nici un suflet de aici nu o poate evita. "Aceste drvi-nitati trebuie îmblînzite prin sacrificii, prin suferintele si încercarile unei vieti de cersetor: cînd luptînd împotriva pasiunilor, cînd recurgînd la vraji, la siretenie, si transfor-mîndu-te cu totul în prezenta lor, pentru a sfîrsi, dupa azvîr-lirea zdrentelor, prin a le doborî p^ toate" ²⁵.

Avem aici o transpunere pe pionul spiritual a ultimelor aventuri ale lui Ulise: viata sa în Ithaca, în propriul sau palat, deghizat în cersetor si lupta sa împotriva pretenden­tilor, mai întîi sub acoperamîntul zdrentelor sale, apoi pa fata. Aceasta lupta este imaginea acelora pe care sufletul trebuie sa le poarte împotriva pasiunilor: el trebuie sa el

scaps prin toate mijloacele, cînd folosind siretlicul, cînd atacîndu-le frontal. Ulise ucigasul pretendentilor, este su­fletul mortificat, învingator definitiv al pasiunilor.

Ulise are o pretioasa aliata în lupta, pa Atena. Dupa ce feacii îl debarca in Ithaca cu toate comorile sale, îi apare zeita care se face recunoscuta de catre eroul sau favorit si a'mîndoi ascund în grota nimfelor darurile aduse din Scheria; apoi se aseaza sub maslinul sacru care domina portul si delibereaza asupra felului in care sa-i omoare p; pretendenti. Pentru a încheia, Atena îl atinge pe Ulise cu bagheta sa si îl transforma într-un mosneag zdrentaros.

haina cersetorului, sa ne sfîsiem trupul, sa azvîrlim orice e de prisos, sa n<3 întoarcem de la simturi: si atunci, sa deli­beram cu Atena, asezati împreuna cu ea la radacina mas­linului, asupra felului în care sa ne dezbaram de toate pasiu­nile, tradatoare dusmane ale sufletului nostru" ²⁷.

In felul acesta trebuie sa parvina sufletul, ajutat de întelepciunea divina, Atena, la eliberarea sa practicînd un ascetism riguros.

Avem un Ulise cersetor devenit patronul cinicilor si un Ulise rabdatorul devenit idealul stoicilor. Cu Numenius se desavîrseste sublinmrea eroului: el nu mai este înteleptul în trupul sau, axat p3 viata terestra, ci sufletul, s\ifletul singur, luptînd împotriva trupului sau, pîna în clipa în care se A^ra despuia de zdrente pentru a-si regasi puritatea originara.

Ultimele pagini ale Pesterii Nimfelor sînt scaldate de un profund misticism. Acest frumos elan este al lui Porphirius sau al modelului sau Numenius ?

Aceste înaltari ale dramei odiseene trebuie sa fi atins profund sufletele contemporanilor: neoplatonismul nu le va putea uita.

Plot in se slujeste de simbolul lui Ulise pentru a carac­teriza înteleptul dupa Platon: el se opune discipolilor lui Epicur, acesti vinatori de placeri; se ridica deasupra stoi­cilor care cauta fara îndoiala cinstea, dar se limiteaza la re-

gulile de actiune, la viata practica; înteleptul platonician se înalta, prin contemplatie, din lumea simturilor în lmnea inteligentei si parvine în aceasta regiune spirituala care este adevaratul mediu al sufletului sau "ca un om care ajunge dupa o lunga ratacire, în frumoasa tara civilizata a parintilor sai" ²⁸.

Ulisc, fugind departe de Girce si de Calypso pentru a se întoarce în Ithaca, este pentru Plotin modelul sufletului în ascensiunea sa de la frumusetea sensibila la cea inteli­gibila: "Sa fugim catre scumpa noastra patrie. .. "³⁹ asa cum povesteste Ulise ca a fugit departe de Circe sau de Calypso, vrînd sa insinueze, cred, ca nu ar fi fost satisfacut sa fi ramas: în preajma lor, unde avea totusi toate placerile ochilor st împartasirea atîtor frumuseti sensibile.

Atît era de familiara contemporanilor lui Plotin aceasta exegeza a aventurilor lui Ulise, îneît Apollon însusi, în ora­colele sale, face aluzii la ea... Porphirius, în Viata lui Plotin, raporteaza într-adevar un oracol al lui Apollo în care maestrul este comparat cu Ulise ajungînd înot pe insula feacilor

Dainadn care ai fost om, ai gasit în inima ta puterea ca sa seaptl de furtuna înspumata a pasiunilor si sa ajungi înot, departe de poporul criminalilor, pe un tarm uscat, unde sa asiguri sufletului tau purificat o calc dreapta³⁰.

Produs îsi aminteste în permanenta ca Ulise este întru*' chiparca sufletului: Ulise ajuns în portul lui Phorkys, în Ithaca sa natala, dupa ce a umblat de colo colo.

Doar viata în spirit procura aceasta fixitate si înmuiere mistica a sufletului³¹ la care poetul îl conduce pe Ulise, dupa marca rata­cire a vietii³².

Ulise, azvîrlindu-si zdrentele si redevenind în sfîrsit el însusi în marea scena a recunoasterii³³, este sufletul care se despoaie de trupul sau în clipa mortii, pantru ca spiritul eliberat sa-si poata desfasura toate fortele³⁴.

Sirenele care au încercat sa-l retina pa Ulise pentru a-l devora nu sînt - dupa Produs - Sirenele ceresti, în­sarcinate de Platon, în mitul lui Er, cu miscarea armonioasa a sferelor: sînt Sirenele posidoniene, care traiesc în apa,

sau lumea devenirii. Ele sînt chemarea tulbure a acestei lunii a devenirii, care rasuna în urechile înteleptului, dar care nu va putea sa-l întoarca de pe drumul sau catre In­finit ³⁵.

Aceasta este, în linii mari, exegeza neoplatonica a lui Homer Numenius, Porphirius, Syrianus, Produs l-au luat drept calauza mistica pe acest orb ai carui ochi trupesti erau închisi pentru lumina soarelui, însa al carui spirit se scalda «« lumina lumii supranaturale³⁰.