ILUMINISMUL SI MISCAREA DE EMANICIPARE NATIONALA DIN SEC.XVIII
In procesul destramarii oranduirii feudale, al aparitiei si dezvoltarii relatiilor capitaliste, elementele de unitate materiala si spirituala, de limba si cultura, de unitate etnica si a constiintei de neam, de aspiratii si 333b16d idealuri comune au fost stimulate de progresul economic, de nevoia obiectiva a largirii si asigurarii unei piete comune.
Demn de retinut este faptul ca multi dintre domnitorii Principatelor Dunarene din aceasta perioada au domnit pe rand, unii chiar de mai multe ori, atat in Moldova cat si in Valahia, facilitand pe aceasta cale unificarea legaturilor din diferite domenii dintre romanii din cele doua principate. Tocmai de aceea, in aceasta perioada, in campul diplomatiei europene, s au vehiculat o seama de proiecte de refacere a vechiului Regat Dacic.
Realitatea unitatii romanilor de pe intreg teritoriul Daciei strabune au consemnat-o deopotriva toti carturarii umanisti europeni: Flavio Biondo, Enea Sylvio Piccolomini, Poggio Bracciolini, Rafaello Maftei, Nicolaus Olahus, Antonio Bonfini s.a.
In secolul al XVIII lea, lupta romanilor transilvaneni pentru drepturi politice si nationale a capatat un caracter tot mai pronuntat. Deschizator de drumuri a fost episcopul Inochentie Micu care a pornit pe firul promisiunilor Diplomei Leopoldine, legate de unirea religioasa, in special de la diploma a doua, cea contestata de Dieta. El a stabilit obiectivele luptei potrivit cu nevoile proprii ale intregului popor, facand ca in programul sau sa primeze elementul national fata de cel confesional.[1]
Revendicarea fundamentala a recunoasterii politice se concretizeaza apoi intr un larg eventai de solicitari in favoarea categoriilor sociale romanesti
egalitatea in drepturi a clerului romanesc cu clerul celorlalte religii;
pentru promovarea unei intelectualitati romanesti, episcopul solicita scoli superioare proprii
primirea in functii a romanilor care aveau pregatirea necesara
respectarea drepturilor nobilimii romane si ridicarea ei in functiile conducatoare ale unor jurisdictii ca Fagaras, Chioar, Hunedoara
pentru orasenii romani se revendica dreptul la invatatura si practicarea meseriilor, intrarea in bresle, reprezentare dietala
pentru taranime stergerea iobagiei, reducerea sarcinilor feudale, dreptul iobagilor de a invata meserii, ridicarea nivelului cultural prin promovarea scolilor satesti.[2]
Indoita supunere a taranimii a avut drept raspuns intensificarea luptei care a imbracat diferite forme
impotrivirea obsteasca a satelor din Muntii Apuseni;
intocmirea de jalbe, delegatii trimise la dregatorii locali, la gubernii, la Curtea de la Viena;
ascunderea vitelor
fuga taranilor in codrii, unde se constituiau in cete de haiduci
razvratiri locale
ciocniri cu armata
rascoale.
In revolta de la 24 mai 1782 de la Campeni, Horea apare ca un conducator ascultat de moti, hotarati sa infrunte nedreptatile prin lupta deschisa. Programul rasculatilor condusi de Horea, Closca si Crisan prevedea
desfiintarea nobilimii
fiecare nobil sa traiasca din slujba indeplinita si sa plateasca impozite;
pamanturile nobililor sa fie impartite
Aceasta miscare a poporului din 1784 a urmarit pe langa emaniciparea taranimii romane si emaniciparea nationala a romanilor, unii conducatori, indeosebi Horea, gandindu-se chiar la unirea Transilvaniei cu Principatele Romane.
Momentul culminant al luptei national politice de la sfarsitul secolului al XVIII lea l a reprezentat fara indoiala Memoriul din martie 1791, Supplex Libellus, care cuprinde intr o ampla sinteza cererile formulate intre 1728 1751 de Inochentie Micu Clain precum si cele care au urmat. A fost redactat de Iosif Meheri, inalt functionar la cancelaria aulica transilvana, cu colaborarea celor mai de seama invatati romani ai timpului: Samuil Micu, Ioan Piuariu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu.
Obiectivul fundamental al memoriului era revendicarea obtinerii stravechilor drepturi (pristina jura de care fusese despuiata natiunea romana. El a fost respins de nobilii feudali cu motivatia ca recunoasterea unei natiuni putea sa rastoarne sistemul constitutional al Principatului.
In a doua jumatate a secolului al XVIII lea, perioada care coincide cu inceputurile capitalismului in tarile romane si cu patrunderea ideilor iluministe in Apus, miscarea istoriografica romaneasca se manifesta cu mai multa vigoare in Transilvania, luand caracter politic.
Opera filologica, istorica si literara a Scolii Ardelene a avut un rol major nu numai in afirmarea ncultural-nationala a romanilor din Transilvania ci si in pregatirea ideoligica a intregii miscari nationale romanesti. Combatand tezele tendentioniste ale unor istorici straini precum Sulzer, Eder, Engel, care negau continuitatea poporului roman in Dacia, iluministii Scolii Ardelene au desfasurat o neobosita activitate stiintifica, reusind sa fundamenteze in elementele sale principale, ideologia miscarii nationale romanesti.
|
