ISTORIA POLITICĂ A GRECIEI ANTICE PÂNĂ LA MOARTEA LUI ALEXANDRU CEL MARE
În epoca helladica timpurie (2500-1600 a. Chr.), s-a dezvoltat în Grecia Continentala o cultura a unor populatii mediteraneene. Principalele centre unde sunt atestate dovezi ale prezentei acestor p 646c24g opulatii preindoeuropene sunt: Tracia, Focida, Beotia, Attica, Argolida, Corint. Principalele centre ca a acestei culturi este prezenta ceramicii de tip urfirnis. De asemenea, aceste populatii au lasat si urme lingvistice, precum termenul prin care e desemnata marea, thalassa, neindoeuropean, sau terminatiile -ssos, -nthos, prezente în unele nume de asezari ca Halicarnassos, Corinthos .
În epoca helladica mijlocie (1850-1600 a. Chr.) are loc patrunderea triburilor indoeuropene, denumite protogrecesti, ale aheenilor si ionienilor. Se produce fuziunea treptata a celor doua populatii, alternând momentele de colaborare cu lupte violente.
În epoca helladica târzie (1600-1150 a.Chr.) este documentata dezvoltarea unor cetati puternice, precum Micene, Pylos, Tirint, Atena. Cetatea Micene din Argolida este cea mai puternica si cel mai bine cunoscuta în epoca, ea dând si denumirea perioadei. Poemele homerice, Iliada si Odiseea reprezinta o fresca a acestei societati a nobililor (aristoi), care se ocupau cu activitati razboinice sau participau la vânatoare, ospete, procesiuni cu caracter religios.
În secolul al XV-lea a. Chr., Micene domina regiuni din Asia Mica, insule ca Rhodos, Melos, Cipru. Apogeul acestei cetati si al perioadei pe care o denumeste este reprezentat de perioada 1400-1150 a. Chr., din care dateaza mormântul cu cupola numit Tezaurul lui Atreu, zidurile de mari dimensiuni, numite ciclopice .
În jurul anului 1250 a. Chr., este documentata distrugerea cetatii Troia VII B, identificata cu Troia homerica.
De la Micene, dateaza si scrierea Liniar B, descifrata de M. Ventris si J. Chadwick, ca fiind o scriere protogreaca.
Perioada 1200-1100 a. Chr., cunoscuta ca perioada migratiei doriene este cea care marcheaza sfârsitul civilizatiei miceniene. Noii veniti, dorienii se vor stabili, sub presiunea illyrilor, în Epir, Etolia, Acarnania, Creta, sud-vestul Asiei Mici, Pelopones. Aheii sunt împinsi spre insulele ioniene, Attica, Eubeea, attica continuând sa ramâna în stapânirea ionienilor.
Ionienii, eolienii (aheii) si dorienii se vor aseza pe coasta de vest a Asiei Mici.
Trei dintre cele mai puternice cetati-state erau Atena, Sparta si Corintul. Cea mai importanta dintre acestea era Atena, locul de nastere al culturii si democratiei, o cetate celebra în toata lumea antica pentru frumusetea sa .
Atena va deveni cea mai importanta cetate a lumii grecesti, condstruind doua ligi politice în 478 a.Chr. si 378 a.Chr.
Corintul si-a cladit prosperitatea datorita mestesugarilor sai si comertului pe mare. Era cunoscut în întreaga lume antica drept un centru al luxului, un loc de recreere pentru cei bogati, care se înghesuiau sa le viziteze pe prostituatele-preotese de la Templul Afroditei.
Înainte de nasterea democratiei, cele mai multe cetati-state erau conduse ca aristocratii - cuvânt care în greaca veche însemna "domnia celor mai buni". Puterea era împartita de un cerc restrâns de barbati din familiile nobile[6].
Spre anul 600 a. Chr însa, a aparut clasa de
mijloc. Comertul le adusese mai multa prosperitate celor din
aceasta clasa, iar progresele militare le confereau mai multa
putere, facându-i sa doreasca sa participe la guvernare. În
anumite orase, inclusiv în Corint, clasa de mijloc s-a revoltat si
i-a înlaturat pe aristocrati, în favoarea unor dictatori care au
devenit cunoscuti sub numele de "tirani". În alte orase, schimbarile
s-au produs în moduri mai pasnice, caci aristocratii au permis
clasei de mijloc sa faca parte din consiliile cetatilor.
Aceste regimuri au devenit cunoscute sub numele de "oligarhii", adica
"domnia celor putini". Cea mai ferventa oligarhie de acest tip era
La sfârsitul anilor 500 a.Chr., la Atena s-a nascut prima democratie - "domnia poporului". Influentele acestei revolutii s-au facut simtite în toata lumea antica, ajungând sa dainuie pâna în zilele noastre. Nu exista un conducator unic, ci o adunare cetateneasca alcatuita din cetateni de sex masculin, care se întruneau de 40 de ori pe an pentru a vota deciziile de stat. Cei care stabileau programul întrunirilor si puneau în aplicare decretele erau membrii unui consiliu alcatuit din 500 de oameni, alesi prin tragere la sorti sa îndeplineasca aceasta functie timp de un an[7].
În toata perioada antichitatii, cea mai mare amenintare pentru lumea greceasca a reprezentat-o Imperiul Persan, un imperiu puternic, mereu dornic sa cucereasca noi teritorii. În timpul razboaielor cu persii din perioada 490 - 449 a. Chr, echilibrul puterii s-a schimbat pe neasteptate. Dupa o serie de campanii îndraznete derulate la Maraton, Thermopile si Salamis, grecii au reusit sa apere zona centrala a continentului împotriva navalitorilor, pe care i-au înfrânt.
Semnificatia acestei victorii este uriasa. Înainte de acest moment, grecii erau organizati într-o serie de cetati-state independente, aflate adesea în relatii de rivalitate. Dupa acest moment, ei au început sa realizeze similitudinile culturale care îi uneau, s-au identificat cu mândrie drept "greci" si si-au dezvoltat acel spirit care avea sa creeze marile realizari culturale ale secolelor 3 si 4 a. Chr, în special în Atena. Daca victoria ar fi fost a persilor, poate ca istoria nu ar mai fi cunoscut niciodata mostenirea lasata de vechii greci - democratia si realizarile artistice care au influentat atât de profund lumea moderna[8].
Razboaiele peloponeziene au fost, efectiv, echivalentul unui razboi mondial în lumea Greciei Antice. Luptele au durat timp de 27 de ani, în perioada 431-404 a. Chr, au implicat natiuni din întreaga lume greaca si nu s-au derulat numai în zona Greciei, ci au ajuns pâna în Sicilia si Byzantion.
Politica a fost originea tuturor problemelor. Atena
devenise cea mai puternica si mai bogata cetate din Grecia, iar
sistemul sau democratic de guvernamânt era copiat pe scara
larga, ceea ce alarma oligarhiile rezistente precum
A fost un razboi de uzura, în care tehnologia
militara a facut progrese lente si dificile. Ambele tabere au
obtinut anumite victorii, dar în final
Perioada 404-362 a. Chr. a fost dominata de încercarile lui Iason din Pherrai, conducatorul Ligii Thessaliene, ale Ligii Beotiene, conduse de Theba, de a domina lumea greaca. Sparta a fost învinsa de Atena la Cnidos, în 394 a.Chr., apoi de Theba la Leuctra (371 a.Chr.) si Mantineea (362 a.Chr.). Persii, prin "pacea lui Antalcidas", din 387 a.Chr. au dat un avertisment grecilor cerându-le sa opreasca luptele interne, pentru a descuraja o regrupare a grecilor sub conducerea unei cetati.
Ideologul Isokrates din Atena, autor de discursuri considera ca daca Iason nu reusise sa asigure unirea lumii grecesti, aceasta va fi facuta de catre Filip II, regele Macedoniei, un stat barbar elenizat. Acesta cucerise întreaga Grecie Continentala, între 360-338 a.Chr., impunându-se ca hegemon al lumii grecesti, protector al Sanctuarului panhellenic de la Delphi, "tagos"(titlu purtat de Iason din Pherrai) al Thessaliei, la Congresul Panhellenic de la Corint (337 a.Chr.). Imediat dupa lupta de la Cheroneea (338 a.Chr.), Isokrates i-*a trimis o scrisoare de felicitare, cerându-i sa accepte ajutorul Atenei în opera sa unificatoare. Asasinarea lui Filip II a lasat aceasta misiune fiului sau Alexandru al III-lea[10].
Alexandru cel Mare sau Alexandru al III-lea s-a nascut la Pella, capitala Macedoniei în anul 356 a.Chr. în data de 21 iulie, fiind fiul lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia. Filip al II-lea este persoana ce a pus bazele imperiului construit de fiul sau. El a facut ca armata sa, organizata în falanga, formatia de lupta a macedonenilor sa ajunga sa dea un randament superior oricarei armate a epocii. în august 338 a.Chr. el reuseste sa câstige o lupta împotriva unei aliante a statelor grecesti, cu ajutorul fiului sau care în fruntea cavaleriei a reusit sa distruga batalionul sacru teban. Astfel Filip a reusit sa aduca Grecia unita în fata amenintarii persane.
Filip a urmarit sa-i deschida mintea tânarului Alexandru, astfel încât sa-i deschida interesul pentru stiinta. Alexandru a deprins în timpul petrecut cu Aristotel (343-340 a.Chr.) gramatica, muzica, geometria, retorica si filozofia. În urma educatiei sale a ajuns un mare iubitor al « Iliadei »
A fost un personaj ce a marcat clar epoca sa fiind un geniu militar, marea lui realizare fiind construirea celui mai mare imperiu din acea vreme în numai 13 ani. Alexandru a avut o personalitate nu foarte diferita de cea a tatalui sau, devenind un grec cultivat, dar cu virtutiel razboinice macedonene .
În anul 340 a.Chr. Alexandru se va întoarce la Pella unde îsi va lua atributiuni militare. În 338 a.Chr. dupa victoria obtinuta împotriva grecilor la Cheroneea, se va convoca un congres al oraselor grecesti ce decid sa-si uneasca fortele împotriva persilor, acest congres marcând acceptarea hegemoniei macedonene asupra Greciei. Filip al II-lea este asasinat la nunta fiicei sale (Alexandru nu a avut nici un amestec in complot). Grecii vad în moartea lui Filip un sfârsit al hegemoniei macedonene, iar în urma decesului regelui Alexandru preia puterea la numai 20 ani, fiind proclamat rege de catre generalii lui Filip. În primavara celui de-al doilea an de domnie Alexandru va porni în prima sa expeditie împotriva ilirilor si getilor pe care-i si supune asigurându-si apararea la nordul lumii grecesti. În vara lui 335 a.Chr. în Teba se produce o revolta în urma careia generalii macedoneni sunt ucisi, iar garnizoana macedoneana asediata. Alexandru îi va pedepsi crunt pe tebani imediat (parcurgand in 14 zile un drum parcurs de alte armate in luni de zile) asediind cetatea si cucerind-o, dupa care a distrus-o pâna la temelii lasând în picioare doar casa lui Pindar. Dupa aceasta demonstratie de forta nici un stat nu s-a mai opus hegemoniei Macedoniei .
Apoi Alexandru a plecat în campania anti-persana. În primavara lui 334 a. Chr., Alexandru, anticipând o criza interna a Imperiului Persan, porneste la lupta cu 30.000 de oameni din care 9000 în falanga si 5000 calareti. Antipatros a fost însarcinat cu apararea Macedoniei, dândui-se un rol defensiv. Alexandru va traversa Helespontul si trecând în Asia si-a pus în aplicare planul de campanie. El va obtine o victorie la Granicos, în 334, a.Chr., împotriva persilor si mercenarilor greci condusi de generalul Memnon. Alexandru a ocupat în continuare Mysia, Lidia, Licia, Pisidia, Frigia si orasele grecesti Efes, Milet, Halicarnas. Marsul sau a fost însa oprit de venirea iernii, fiind reluat imediat ce conditiile au fost prielnice[13].
Apoi a traversat Cappadocia, Muntii Taurus si a patruns în Cilicia unde în toamna anului 333 a.Chr. a avut loc prima confruntare militara directa între Darius al III-lea si Alexandru Macedon lânga Issos, unde prin implicarea ca general si ca soldat tânarul macedonean a facut proba virtutilor razboinice ale tatalui sau. În urma acestei victorii, în mâna macedonenilor a cazut familia lui Darius si a devenit posibila continuarea expeditiei spre sud trecând Eufratul. Daruis al III-lea îi propune lui Alexandru sa faca pace însa propunerea sa e refuzata ferm. Orasele Arados, Byblos, Sidon i s-au supus fara lupta astfel obtinând o flota ce depasea flota persana, prin aceasta consolidare a flotei Alexandru urmarind sa distruga Imperiul Persan. Apoi Alexandru va cuceri Tyrul în iulie 332 a.Chr. În iulie, dupa un asediu de 6-7 luni, iar populatia orasului va fi ucisa sau vânduta ca sclavi. În noiembrie 332 a.Chr. va patrunde în Egipt unde toate cetatile nu au indraznit sa-i opuna rezistenta. A reusit prin ofrande aduse lui Amon sa se declare fiu al zeului ceea ce-i dadea dreptul de a mosteni tronul Egiptului. El a mai întemeiat în Egipt si un oras pe care l-a numit Alexandria (332/331 a.Chr.) aici construindu-se mai târziu una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, farul din Alexandria. Odata cu parasirea Egiptului începe o noua etapa a expeditiei .
Alexandru a strabatut Siria, Palestina si a patruns în Mesopotamia unde a avut loc ultima batalie cu Darius în octombrie 331 IHr. la Gaugamela, unde, desi a opus o rezitenta eroica, Darius a fost învins. Aceasta batalie a fost una dintre cele mai mari ale antichitatii Darius dispunând de 6 00.000 soldati. Patrunderea în flancul stâng macedonean a cavaleriei persane, nu a reusit sa-l descurajeze pe Alexandru, care a reusit sa spulbere centrul frontului persan. În urma acestei victorii, grecii reusesc sa transeze în favoarea lor conflictul, Darius al III-lea fiind ucis de satrapul Bessos al Bactriei, în iulie 330 a.Chr. Acest satrap se va proclama ulterior urmas al dinastiei Ahemenide sub numele de Artaxerxes al IV-lea. Alexandru are grija ca funerariile lui Darius sa fie unele demne de un rege si dupa cucerirea Bactriei, ucigasul este pedepsit fiind condamnat la o moarte în chinuri groaznice.
În anul 331 a.Chr., are loc în Grecia o rascoala a spartanilor condusi de Agis, aceasta fiind înfrânta de catre Antipatros. Între 329 si 327 a.Chr., Alexandru se chinuie sa cucereasca Sogdiana si Maracanda[15].
Aceste victorii în Iranul estic si în Asia Centrala au fost pastrate prin lasarea de garnizoane în fiecare cetate cucerita, ceea ce îi permitea sa deschida rute comerciale si militare. în 328 a.Chr. a introdus proskynezia, o practica a mezilor si ia în casatorie pe Roxana, în 327 a.Chr., fiica unui satrap ceea ce-l fac pe Alexandru popular datorita adoptarii acestor obiceiuri orientale. În armata sa a aceptat tineri generali persani si a lasat 30.000 oameni sa i-se alature în lupta sa. A reformat armata, masura ce a creat comploturi în rândul soldatilor sai , unul dintre acestea având loc în 328-327 a.Chr., toti cei banuiti ca au participat la complot fiind ucisi. În primavara lui 327 a.Chr. începe cucerirea Asiei Centrale si a Indiei, iar în mai 326 a.Chr. a dat ultima sa mare batalie, pe râul Hyphasis învingându-l pe suveranul indian Poros. Aici s-a oprit Alexandru, deoarece un fugar din Magadha, îl avertiza ca Dhana Nanda, suveranul provinciei, îl asteapta dincolo de râu cu o armata de 200.000 pedestrasi, 20.000 de calareti, 2000 care de lupta, 3.000 de elefanti.
În iulie 326 a.Chr. Alexandru a ordonat retragerea, profitând de oboseala si de nemultumirile ostenilor. Armata lui Alexandru s-a împartit în 3, o parte din armata a fost pusa sub comanda lui Nearchos si a coborât cu flota pe Hydaspes si apoi pe Indus pâna în Ocean, iar de aici de-a lungul coastei pâna în Golful Persic si în sus pe Eufrat, al doilea corp de armata îl avea drept comandant pe Crateros, a plecat spre vest, prin Arachosia, urmând sa faca jonctiunea cu al treilea corp, în Carmania, ce dubla traseul primului corp[16]. În Carmania Alexandru si-a reorganizat ostirea, apoi s-a dus la Susa prin Persepolis. În anul 324 a.Chr., dupa 10 ani de la pornirea campaniei, realizarile lui Alexandru erau fabuloase: a reusit sa conduca ostile sale 26.000 km fara sa fie înfrânt, a creat cel mai mare imperiu de pâna atunci. Acest imperiu ajunsese sa se întinda de la Marea Adriatica în vest la Oceanul Indian si Indus spre Est, de la Dunare în Nord pâna în Sudan în sud. În incercarea de omogenizare a populatiilor din imperiu, Alexandru, a decis ca în februarie 324 a.Chr., sa se organizeze celebrele "Nopti Susiene" în care Alexandru se casatoreste cu Sateira, fiica a lui Darius, instituind poligamia (obicei persan), si alti 10.000 macedoneni se vor casatori cu femei persane. O alta încercare pentru Alexandru a fost organizarea imperiului vast, aici inspirându-se din oranizarea imperiului persan la apogeu în timpul lui Darius si al lui Xerses. Alexandru a decis sa-si mute capitala la Babilon, megalopolisul antic mesopotamian .
Alexandru a întrerupt consolidarea imperiului în 3 iunie 323 a.Chr. datorita sanatatii sale având sa se stinga din viata la 13 iunie 323 a.Chr. la vârsta de numai 33 de ani, murind fara a-si desemna un succesor. Cauza mortii pare sa fi fost malaria. Imperiul sau a fost cladit rapid dar tot asa de repede s-a si destramat, facând din imperiul macedonean cel mai efemer imperiu din istorie. Imediat dupa moartea lui Alexandru generalii sai au început sa se certe pentru a fi urmasii lui la tronul vastului imperiu.
Imperiul a ajuns sa fie condus de diadohi, care-l proclama rege, sub numele de Filip, fratele debil al lui Alexandru, Archidaios.
Ideea de mentinere a imperiului a pierit, dupa ce urmasii legitimi ai lui Alexandru al III-lea (Roxana, Alexandru al IV-lea, Argos) au fost ucisi, iar speranta s-a stins total în 301 dupa batalia de la Ipsos când cel mai valoaros general al lui Alexandru, si singurul care era capabil sa mentina imperiul, Antigonos, a murit.
O consecinta directa a cuceririlor facute de macedoneni în sec. IV a.Chr. a fost formarea civilizatiei elenistice, denumita astfel datorita faptului ca orientalii elenizati erau numiti elenisti. Perioada elenistica este situata între anii 323 a.Chr. (anul mortii lui Alexandru) si anul 30 a.Chr. (anul mortii reginei Cleopatra a Egiptului). Aceasta civilizatie nu a fost originala deoarece a fost doar un creuzet, amestecând celelalte civilizatii cucerite.
|
