ISTORIA RELIGIILOR,
O sTIINŢĂ CARE SE IMPUNE ÎNTR-O LUME DESACRALIZATĂ sI DEBUSOLATĂ
1. Definitie:
- Istoria religiilor este acea ramura a istoriei, combinata cu teologia, care expune fiecare religie în parte, studiind nu numa 212h711c i evolutia ei istorica, ci si elementele de teologie, pe care le contine, precum si evaluarea comparativa a religiilor, ceea ce ne da posibilitatea de a face referiri la trunchiul comun, al Revelatiei primordiale, de la care s-a pornit
2. Atitudine si reactii:
- dificultatea acestei teme în teologie consta în varietatea de religii, care trebuie studiate si prezentate, precum si în evaluarea lor comparativa, care implica o capacitate mare de analiza si de sinteza.
- evident, acesta este domeniul în care se poate prea putin ramâne neutru în analiza.
- aceasta neutralitate este pagubitoare, deoarece ar demasca o atitudine atee, care sa analizeze religia ca o filozofie a timpului în evolutia ei, fara o realitate divina, un fel de sociologie religioasa, care face din credinta un fenomen evolutiv si nu o realitate comunionala.
3. Obiective:
- ori, cercetarea religiilor îsi propune sa depisteze acele cai care s-au pierdut din revelatia primordiala si pe care apoi popoarele le-au reprezentat asa cum au stiut ele mai bine.
- de la pierderea starii paradisiace si mai ales de la dispersarea popoarelor în urma "momentului Babel"[1], fiecare popor a pastrat într-o masura mai mare sau mai mica ceea ce si-a mai amintit dintr-o revelatie pierduta.
4. Metodele de studiu. "stiinta religiilor" sau "Religionswissenschaft"
- cercetarea în cadrul istoriei religiilor are o latura care se detaseaza de analiza teologica sau de cea istorica a studierii religiilor, fiind numita "stiinta religiilor" (Religionswissenschaft).
- "stiinta religiilor" este o cercetare de data recenta.
- numele ei pare sa vina de la Max Müller, considerat ca fiind întemeietorul ei.
- în acest sens, termenul de "stiinta a religiilor" este utilizat pentru a desemna o forma speciala de studiere a religiilor, care difera de cea teologica sau de cea filozofica.
- în timp ce teologia se preocupa cu studierea realitatilor divine si a urmelor pe care acestea le-ar fi lasat în istoria umanitatii, iar filosofia ar fi abordat studierea ideii de "divinitate", stiinta religiilor are în vedere faptul religios ca atare, asa cum este el întâlnit în toate formele religioase, însa prezentat din perspectiva omului detasat de orice credinta.
- se cere în aceasta abordare a lui Religionswissenschaft un iluminist, care sa fie echidistant de crestinism sau de alta credinta.
- ori, o atare echidistanta înseamna un fel de ateism, care se vrea obiectiv fata de Dumnezeu, transformându-l într-un obiect sau idee care se poate cerceta istoric, dupa urmele religioase lasate în sânul popoarelor.
5. Concluzie:
- din punctul nostru de vedere, istoria religiei este prezentarea unei cautari a Sacrului din partea omenirii, care a plecat de la o realitate revelationala primordiala, ce s-a impregnat în subconstientul umanitatii si pe care aceasta a cautat permanent sa si-o reprezinte în redarea ei plastica.
- varietatea de religii nu trebuie sa descurajeze cautarea crestinului autentic, deoarece ea trebuie sa fie privita mai degraba ca un filon de la care s-a pornit în cautarea lui Dumnezeu într-o lume care a pierdut firul sacru paradisiac, prin caderea primilor oameni.
|
