Identitati nationale si identitate europeana
Identitati nationale în spatiul european.
Dupa Primul Razboi Mondial, au fost propuse, în principal, doua proiecte de unificare a Europei:
constituirea uniunii pan-europene, sustinut de Richard de Coudenhove-Kalergi (din anul 1922);
înfiintarea unei "uniuni federale europene", idee avansata de Aristide Briand, ministrul de Externe al Frantei
Deteriorarea relatiilor internationale în anii '30 si declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial au determinat abandonarea proiectelor interbelice.
Ulterior, proiectele privind formarea Europei unite au fost reluate.
În anul 1950, Planul (Declaratia) Schuman deschidea calea spre construirea cadrului identitar european, pornind de la valorile democratice comune, dar fara a contesta traditiile, mostenirea nationala si culturala a statelor membre ale noii structuri politice.
Primul organism politic continental a fost Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949. Acesta cuprindea initial zece state (Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Suedia).
Apoi, în 1951, sase state (Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) au format Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului.
În 1957, reprezentantii acestora au semnat Tratatul de la Roma, fundamentul Comunitatii Economice Europene, numita si Piata Comuna.
Uniunea Europeana (UE) a fost constituita prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992)
Competentele institutiilor Uniunii Europene au fost stabilite prin tratate, precum cel de la Nisa, din anul 2000, negociat în vederea primirii de noi membri.
România a semnat în 1993 acordul de asociere la Uniunea Europeana, statul român fiind admis în acelasi an în Consiliul Europei, iar din anul 2000 a initiat procesul concret de integrare în Uniunea Europeana. În anul 2003, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, a fost stabilit calendarul aderarii: semnarea Tratatului de Aderare în 2005 si aderarea propriu-zisa, începând de la 1 ianuarie 2007.
|
