Femeile (mai ales cele din înalta societate) au platit uneori costurile unei crize morale (mai ales în primele decenii ale secolului XIX) pe care n-are rost s-o escamotam cu diverse explicatii ca V. Panopol. Costurile acestea au fost reale, dar e fara îndoiala ca preferintele lor pentru tunica si frac au fost instrumentul cel mai eficient din câte au trimis în istorie caftanul si giubeaua. Caci daca în Rusia, sa zicem, barbile au fost taiate din ordinul tarului, în România ele au disparut de la sine datorita femeilor care le întorceau spatele. Ambele forte au uzat de mijloacele lor. În fond modernizarea unei societati proceseaza pe mii de cai launtrice, unele nu neaparat sobre. Comparativ, societatea româneasca s-a descurcat într-un mod care are avantajul de a fi mai natural chiar daca a lasat în urma atâtea ramasite ridicole încât l-a alimentat pe Caragiale pâna spre sfârsitul veacului.
Fireste, toata aceasta performanta - diamante, materiale de lux, moda pariziana urmata la pas - presupunea costuri extrem de ridicate. Aceasta tendinta va continua sa se pastreze, iar curba cheltuielilor sa creasca si în deceniile urmatoare. Faptul nu va ramâne fara consecinte în plan social si economic caci o societate agrara, cu resurse limitate si în care productivitatea creste anevoios, nu va putea sa sustina la nesfârsit o aristocratie atât de cheltuitoare. Capitaluri care ar fi putut sa fie reinvestite în reproductie se vor scurge peste granita spre profitul industrie de lux din Franta si din alte parti. Ca si alta data în istorie, chiar în Franta evului mediu, raspândirea produselor de lux si a gustului pentru acestea - fenomene în care femeile au constituit agentul principal - a contribuit la slabiciunea economica si politica a aristocratiei, iar apoi, ca o consecinta, la aparitia unei clase concurente.
Care este durata acestui proces?
Daca luam ca indicatori ceea ce rezulta din textele calatorilor straini despre femeile din Ţarile Române - si asa vom face caci aceasta este perspectiva adoptata aici - rezulta ca în cazul aristocratiei din cele doua principate, Moldova si Ţara Româneasca, acest proces dureaza aproximativ un secol sau chiar mai putin decât atât. El începe în ultimele decenii ale secolului XIX si se leaga de efectul razboaielor ruso-turce din acest interval (si mai ales de efectul lui Potemkin la Iasi si al lui Kutuzov la Bucuresti). La nivel exterior, judecând dupa rochii, mobile, trasuri s.a., alinierea europeana este realizata de timpuriu si la 1821 avem marturii ca este încheiata. La un nivel mai profund procesul mai continua mult timp: constatam ca manierele lasa de dorit (abundenta sudalmilor, suduitul feminin etc.), iar educatia superficiala (un strop de greaca si franceza, iar la mofturi mari si ceva pian) este aproximativa.
Cele doua niveluri se vor pune de acord abia dincolo de mijlocul veacului când o serie de marturii vorbesc de o limba franceza perfecta si de un gust desavârsit. Dupa Unire, în deceniul sapte, femeile marii aristocratii par sa-si fi realizat obiectivul si nu mai este nici o diferenta între ele si omoloagele lor din restul Europei. Dar pretul a fost mare fiindca acelasi deceniu sapte poate fi considerat cel care vadeste epuizarea economica si politica a vechii boierimi.
N-am vrea sa încheiem lasând impresia ca femeile sunt responsabile de ruina unei clase când la acest efect a condus un întreg stil de viata din care cheltuielile femeilor erau doar o componenta. Cum a lasat sa se vada Kotzebue, jocul de carti al barbatilor ruina tot atât cât rochiile femeilor, iar în ultima instanta ceea ce a contat a fost ca aceasta clasa nu a descifrat noile mecanisme ale productiei capitaliste, ci a ramas parazitara. Curând nu i-a mai ramas decât sa dispara. si nu era mare pacat caci ultima sa misiune istorica ca elita sociala - stabilirea contactului cu Occidentul - fusese realizata. Ceea ce mai era de facut, modernizarea adâncului societatii, era o sarcina care o depasea si pentru care nu mai era potrivita. Nu i-a mai ramas atunci decât sa predea stafeta furnizând câteva modele unei burghezii care-i crescuse în coasta si care la rândul ei se dovedea dispusa s-o imite asa cum alta data imitase si ea Europa. Vetele, Zitele si Joiticile s-au nascut în aceasta tranzitie si înlocuindu-le pe obositele Domnite reiau pe contul lor burghez povestea învatarii unei limbi franceze aproximative s.a.m.d.
|
